Modalități de punere în evidență experimentală a eterului

Eu personal n-am o problemă așa mare cu eterul acesta, dar mă gândesc totuși la cum s-ar putea pune bazele unui experiment prin care s-ar putea stabili existența unui posibil eter pentru a închide odată pentru totdeauna acest subiect.

În primul rând, ce este eterul, sau cel puțin cum trebuie interpretat acest eter ca și mediu de propagare a luminii ?

Dacă să presupunem că lumina are un mediu propriu prin care se deplasează și față de care are viteză constantă, iar sursa de lumină se deplasează prin eter, atunci lumina își modifică valoarea vitezei și direcția față de sursă, păstrându-și-o față de eter.
Printr-un experiment folosind principiul unui interferometru clasic, ce are brațe perpendiculare și oglinzi semitransparente care reflectă parțial lumina dirijând-o pe direcții perpendiculare, nu se va putea niciodată pune în evidență faptul că lumina se propagă printr-un mediu propriu, aflat în mișcare relativă față de sursă prin principii Galileiene, indiferent de sensibilitatea detectorului.

Pentru că apar situații care nu știm dacă pot sau nu afecta interpretarea concluziei experimentului.

La un moment dat în ecuații va trebui să înlocuim valorile vitezelor pe care presupunem că le cunoaștem, iar în cazul luminii, dacă principiul de calculare a valorii vitezei luminii determinată experimental este același principiu aplicat și într-una din schemele logice ale construcției interferometrului, atunci nu este rațional să calculăm diferit viteza luminii, față de modul în care a fost dedusă experimental, independent de interferometru.
În celălalt caz, cel perpendicular, apare o compunere vectorială a vitezelor, de unde ar trebui să rezulte faptul că viteza luminii pe laturile triunghiului ca și traiectorie descrisă de lumină, trebuie să fie diferită de c, ceea ce poate modifica substanțial eventuale interferențe prezise de ecuații.
Dar ideea logică a punerii în evidență a unui eter fix față de care și prin care lumina se propagă, trebuie să aibă și poate fi pus în evidență doar prin același principiu determinat de transformările Galilei.
Nu știu cât de plauzibil este, dar eu propun o modalitate ușor diferită, care are un suport logic mult mai solid, ușor de verificat și observat.
Desigur, orice alte idei sunt binevenite, ca să clarificăm odată pentru totdeauna treaba cu eterul.

Această modalitate de construcție a unui dispozitiv capabil să detecteze existența unui eter este bazată pe premiza că sursa de lumină este în mișcare relativă față de eter, dar care elimină cea mai pare parte din incertitudinile ce pot apărea în urma unor greșeli de calcul matematic ce survin în stabilirea cu exactitate a valorilor vitezelor care trebuie ulterior înlocuite în calcul, precum și necesitatea unui detector extrem de sensibil.

Eu propun un experiment care să ia în calcul doar situația în care lumina este reflectată pe o direcție perpendiculară pe vântul eteric, cu diferența că în loc de a folosi doar două oglinzi semitransparente să se folosească mai multe oglinzi semitransparente aliniate pe direcția reflectată, caz în care prin logica transformărilor Galilei ar trebui ca lumina să urmeze traiectorii descrise de laturile unor triunghiuri.
O expunere sumară pentru schema logică a unui asemenea dispozitiv ar trebui să fie asemănătoare cu cea prezentată în animația de mai jos :


După cum observăm, printr-un asemenea experiment, putem pune în evidență devierea luminii de către un eventual vânt eteric fără a fi nevoiți să cunoaștem cu exactitate vitezele luminii și a deplasării sursei prin eter, precum și faptul că dispare necesitatea unui detector extrem de sensibil.

Efectiv trebuie să avem un detector care să ne permită să observăm dacă apare o liniuță cu o lungime mai mare decât diametrul fasciculului trimis de la sursă.
Dacă apare, singura cauză posibilă este devierea luminii de către un vânt eteric.
Dacă există un vânt eteric, evident, există un eter, față de care sursa de lumină se deplasează cu o anumită viteză.

Un asemena experiment nu necesită nici cheltuieli materiale foarte mari, fiind chiar foarte simplu de realizat.
Ce părere aveți ?
Cum vi se pare schema logică ?
Sau poate aveți și voi alte idei prin care să stabilim o dată pentru totdeauna acest misterios subiect.

Pentru o si mai solid argumentata interpretare a concluziei experimentului schitat mai jos

ideal ar fi daca s-ar putea construi un mecanism care sa departeze sau  sa apropie acele oglinzi paralele semitransparente pentru ca efectul vizibil de la nivelul detectorului unde ar trebui sa apara acea liniuta de lumina sa fie cat mai evident.

Oricum ar fi, acest tip de experiment certifica daca la nivelul experimentului prin interferometrul M-M, pe directia perpendiculara, vorbim sau nu de o traiectorie a luminii descrisa de laturile unui triunghi, fapt care ar putea sublinia si argumenta de ce acel experiment a fost un esec.

Doar omul este un esec. Dumnezeu a facut un experiment cu omul, l-a facut pe om din ether, omul a fost un mare esec.  Omul nu-i seamana. Deci nu conteaza materia prima, etherul, ci cum este organizata.

Curiosule, cred ca ar functiona experimentul, dar trebuie facut in ambele directii de deplasare a pamantului, astfel se va putea verifica precizia aparatului, linia trebuind sa apara simetrica fata de axa de simetrie, in caz contrar se va crede ca oglinzile nu sunt riguros amplasate.

Virgil,
sa presupunem ca eterul se deplaseaza cu Pamantul in miscarea de revolutie.
Asta inseamna ca eterul se deplaseaza odata cu Pamantul si in miscarea de rotatie ?
Mi se pare un pic incoerent sa vorbim de eter-uri diferite !
Avem avantajul ca Pamantul are si o miscare de rotatie, cat si una de revolutie.
De asemenea, mi-e greu sa cred ca prin tehnologia actuala nu putem paraleliza oglinzile, care de altfel ar trebui sa fie aceleasi, cele semitransparente, cu cele folosite in experimentul M-M care sa permita atat reflexia, cat si patrunderea.
Indiferent de care miscare a Pamantului o luam in calcul, atat timp cat aceasta miscare este considerata ca fiind fata de eter, iar daca vom sincroniza, cu usurinta totusi, pozitia fasciculelor reflectate ca fiind perpendiculare pe vantul eteric, atunci ar trebui sa observam o linie de lumina la nivelul detectorului.

Daca nu, atunci la nivelul interferometrului din experimentul M-M, am aflat cauza pentru care pe aceasta directie nu apare nicio diferenta.

O variantă și mai simplă, și mai eficientă, zic eu, care elimină și mai multe din erorile de precizie în construcția dispozitivului care ar putea influența interpretarea concluziei ar fi prin eliminarea oglinzii centrale care reflectă fasciculul la 45 de grade și folosirea a doar două oglinzi paralele din care doar una este semitransparentă. O schiță simplă, dar pe care n-am mai avut timp și răbdare să o termin, ar fi aceasta:



Experimentul este extrem de ușor de realizat, practic am avea nevoie doar de o oglindă și o sticlă semitransparentă, dar care trebuie cât mai precis paralelizate și un pointer laser să spunem.

În animația anterioară ar trebui să ne imaginăm că între cele două oglinzi, în cazul în care ar exista un vânt eteric, lumina ar trebui să fie reflectată cumva până la capătul oglinzilor, iar pe detector, care ar putea fi efectiv o placă ce nu reflectă lumina, ar trebui să observăm o linie de lumină.

Nu avem nevoie de absolut niciun calcul matematic și de nicio stabilire cu exactitate a vitezelor. Avem nevoie doar de o precizie cât mai ridicată în emiterea fasciculului perpendicular pe cele două oglinzi care la rândul lor ar trebui să fie cât mai paralele.
Eventual, aceea sursă de lumină (pătratul roșu din animație) ar putea avea un mecanism care să-l rotească pentru a modifica unghiul în care reflectă lumina spre oglinzi iar tot acest dispozitiv să permită de asemenea rotirea completă în jurul axei.

În felul acesta, dacă erorile de paralelizare a oglinzilor și perpendicularizare a fasciculului emis spre oglinzi sunt foarte, foarte mici, în cazul în care ar exista un vânt eteric care deviază lumina, prin rotirea acestui dispozitiv simplu ar trebui să vedem pe detector când o linie de lumină, când un punct, iar prin rotirea propriu-zisă, ar trebui să observăm efectiv cum se micșorează și implicit se mărește linia de lumină care ar trebui să apară pe detector, în cazul existenței unui vânt eteric.

Fără a face niciun fel de calcule matematice și prin reducerea aproape la maxim a factorilor de eroare care pot influența experimentul.

Eu zic că este mult mai simplu o asemenea abordare a situației, nu ne trebuie neapărat interferometre costisitoare și foarte complicate. O oglindă, o sticlă semitransparentă cu indice de refracție nul și un pointer laser.

Poate ar fi mai bine întâi să vedem de ce credeţi că nu e bun experimentul realizat până în prezent care a spus că nu există niciun vânt de eter.

Degeaba v-am spus, ca trebuie sa re-faceti experimentul sus, intrun turn f.f.f. inalt, nu la nivelul solului.
Chiar si pe Luna.
Americanii s-au ocupat de asta, au facut pe navete, chiar si f. departe in Cosmos, in Sistemul Solar..
Oare dece au acordat atata importanta etherului care nu exista ?

Din pacate, viteza pamantului este de 10 mii de ori mai mica decat decat viteza luminii,  asa ca la un parcurs scurt care este posibil d.p.v. tehnic, numai observatiile cu interferometrul pot pune in evidenta o oarecare deviere a razei incidente fata de raza reflectata, asa incat rezultatele pot fi incerte, la fel ca ex. M.M.
Eu cred ca fiecare corp ceresc aer propriul lui spatiu eteric care se deplaseaza odata cu corpul, motiv pentru care viteza luminii este aceiasi in orice sistem de referinta, asa ca nici un experiment de acest gen nu este suficient de bun.

Eterul si aerul

Sa meditam o clipa la urmatoarele:
Daca nu bate vantul, nu inseamna automat ca aerul nu exista.
Daca nu sufla eterul in panzele noastre experimentale, nu inseamna automat ca el nu exista.
Ceea ce scapa la masuratori, nu inseamna automat ca nu exista.

Dar dacă noi ne deplasăm prin aer, n-ar trebui să bată vântul?

Exact !
Mai mult, să presupunem că aerul se mișcă odată cu noi.
Dar dacă noi ne și deplasăm odată cu aerul, dar ne și învârtim în jurul nostru, cu siguranță apare un fel de vânt.
Avantajul ar fi că în cazul Pământului avem atât o mișcare de revoluție, cât și una de rotație, care trebuie obligatoriu să creeze un vânt eteric.

Problema care apare și face mai dificilă interpretarea este diferență de viteză a mișcării de revoluție și a celei de rotație.

Eterul si Electromagnetismul


Cautarea existentei eterului, cu ajutorul luminii, spectrometrului, etc , insemna a folosi metode "statice".
Masuratori vechi , ignorate, de acum 100 de ani , precum si interpretari noi au de a face cu un eter-ipotetic-lenes cu miscare relativa fata de pamant foarte mica.
Lumina este si ea "statica", conservandu-si energia, directia, etc, nedand rezultate evidente.
Asadar, nu ne satisface sistemul de masurare quasistatic.


O alta abordare a eterului poate avea de a face cu fenomene electromagnetice dinamice.
In cursul unor tranzitii dinamice intre doua stari energetice, campul electromagnetic poate stoarce informatii despre existenta unei entitati -eterul- detectabila prin metode de evaluare energetica.
Sa ne gandim ca nu se cunoste deocamdata o particula de camp electric sau o particula de camp magnetic.
Si totusi, din ecuatii energetice specifice, se poate deduce ceea ce as numi 
masa echivalenta a campului, responsabila de efectele energetice ale interactiunilor electromagnetice. O masa echivalenta, finita, dedusa matematic,din ecuatiile energetice clasice gen energie cinetica, etc,  poate fi un indiciu al existentei campului electromagnetic/ eteric.
Pe aceeasi logica se poate incerca identificarea unei mase echivalente eterice, detectabila in bilanturi energetice masurabile experimental. O masa echivalenta eterica, ar fi un indiciu al existentei eterului.
Asa cum fotonului i se atribuie o masa de repaus zero si o masa dinamica diferita de zero, tot asa se poate gandi o abordare a eterului care poate deveni vizibil la manifestari dinamice ale materiei.
La manifestari statice, el poate fi difuz, latent, nemasurabil.

eugen a scris:poate fi un indiciu al existentei campului electromagnetic/ eteric

Să aibă lumina în spectrul său și o componentă întunecată ?
Vreau să spun că o parte din spectrul său nu este vizibilă cu ochii, iar în întuneric există un tip de lumină, adică de radiație electromagnetică, nepercepută de ochi.
Deși amuzant și metaforic, ar trebui să vorbim de partea întunecată a luminii, de întunericul ce reprezintă o componentă a luminii.   

Tu ai spus câmp electromagnetic/eteric, iar acel câmp eteric l-aș vedea exact ca și cealaltă componentă ipotetică a luminii - întunericul.
Iar unde-i lumină este lumină, iar unde nu-i lumină și acolo este de fapt lumină, dar o lumină întunecată.

Chiar, de ce în spectrul luminii nu există și culoarea neagră, un fel de deplasare spre negru ?

Oricum, revenind cu picioarele pe Pământ,   , poate că existența unui eter ar trebui pusă în evidență altfel, nu printr-o deviere a luminii sau printr-o compunere Galileiană a vitezelor.
Dar importanța acestui eter eugene, tocmai la asta se rezumă și acesta a fost și scopul acestor experimente, să se stabilească dacă apare o compunere Galileiană a vitezei luminii, prin relativitatea clasică a mișcării.
Se pare că aceasta nu apare, sau chiar dacă apare, efectiv nu o putem pune în evidență.
Chiar dacă am putea pune în evidență existența unui eter leneș, dar care nu modifică viteza luminii în niciun fel și care nu determină în niciun fel o compunere Galileiană sau vectorială a vitezei luminii, atunci acel eter nu are nicio importanță la nivelul relativității lui Einstein.
Existența acestui eter modifică și invalidează relativitatea einsteiniană doar dacă influențele acestuia asupra vitezei luminii sunt evidente și observabile prin principiile relativiste clasice.

Se pare că ele nu apar eugen !
Iar dacă nu apar, existența unui eter care ar avea alte proprietăți dar nu influențează în niciun fel aspectele menționate mai sus, acel eter nu este important din punctul de vedere al principiilor pe care se bazează și pe care este fundamentată relativitatea einsteiniană.

Acel eter, în modul în care l-ai prezentat tu, probabil că ar avea o anumită importanță mai ridicată doar ca necesitate de explicare mai profundă a fenomenelor electromagnetice.

Părerea mea.

Polarizarea energetica

A fost folosit de Gafiteanu un termen pe care il agreez: energie difuza, forte difuze, etc.
Tot asa ma gandesc ca se poate defini termenul opus: energie polarizata.

Definitii propuse:

Energie difuza: energia nemanifestata, dar existenta intr-o stare potential/ dinamica a unei entitati materiale; se poate discerne la nivel micro, sub forma unor micro-turbioane, sau micro elicoide, sau cuante, etc, in miscare relativ independenta una de alta, pana la o perturbatie externa care aliniaza directiile micro, intr-o directie unica ( aparitia unui vector, conditii de existenta a unei forte; Exemplu: energia magnetica a campurilor magnetice proprii electronilor aflati intr-un conductor liber de campuri exterioare perturbatoare.)

Energie polarizata: energia datorata unor alinieri gen momente cinetice comune, sens de deplasare comun, sens de propagare comun, al unor microentitati energetice de genul celor descrise mai sus.Exemplu: crearea campului magnetic alternativ in jurul unui conductor, datorita curentului electric ca factor perturbator in conductor si in mediul exterior conductorului.

Propun urmatorul rationament pentru o posibila metoda de identificare a eterului in forma difuza si polarizata:
O zona din spatiu, delimitata de o suprafata inchisa S, se invecineaza prin suprafata S cu alta zona exterioara. In interior nu se gaseste nici o sursa de energie.
In zona exterioara are loc o dinamica energetica de energie W, care nu transmite energie in zona S, decat in cantitate foarte mica, notata w.
Totusi, in zona S are loc o polarizare energetica, o manifestare a unei energii Ws, care demonstreaza preexistenta unei entitati-sa presupunem eterul- in forma difuza energetic inainte de manifestarea W exterior.

Rationamentul de mai sus ar putea fi modelat practic pe circuite electromagnetice la rezonanta, unde energia necesara intretinerii unui camp electromagnetic in jurul unor bobine/ condensatoare se poate face cu energie foarte mica, practic neglijabila fata de a campului respectiv.
Cu alte cuvinte, o energie mica, de polarizare, contribuie prin inductie specifica la polarizarea unei energii preexistente intr-un mediu latent si poate demonstra existenta materiala a mediului respectiv.

Energia difuza tine tot Universul, e colosala chiar si intrun mm^3 de otel, de diamant sau de siliciu. Stiti ce presiune poate suporta un graunte de nisip datorita numai si numai acestei energii difuze, cu care este umplut 99,9999%?
Stiti cat poate rezista la rupere un fir de otel sau fibra de nano-carbon-tube ?
Deci si la comprimare si la rupere contribuie tot biata energie difuza. Care e total ignorata si necunoscuta de savantele minti inculte ale ilustrilor nostri profesorasi, ce zic ca acolo sunt forte oculte, mereu la datorie.
http://en.wikipedia.org/wiki/Carbon_nanotube
Ca sa strivim total un atom de carbon, siliciu, etc., oare cum trebuie sa procedam ? Il vom putea distruge vreodata ?

Dand cu ciocanul in el (sau alt procedeu), un atom de carbon se va putea vreodata transforma in cativa (12) atomi de hidrogen ?

Determinarea etherului: daca nu se poate deplasa muntele la Mahomed, atunci sa mearga Mahomed la munte.
Cine a inteles aluzia, sa-i fie de bine.
Lucrurile simple si corecte nu se intuiesc niciodata, dar cele complicate, gresite si imposibile, intotdeauna.

Ideea esențială a eterului este faptul că reprezintă un mediu propriu prin care lumina se propagă.
Ca și în cazul sunetului, în funcție de mediu viteza luminii poate fi diferită, aspect cert de altfel, însă viteza maximă este calculată și stabilită la nivelul vidului.

Părerea mea este că existența acestui mediu este evidentă, prin simplul fapt că se observă experimental un anumit efect Doppler, care caracterizează orice fel de undă.
Sau cel puțin orice fel de undă, pentru că modul de propagare trebuie să fie identic la nivel de principiu, pentru orice undă analizată.

La nivelul luminii, efectul Doppler nu spune Uitați eterul !, ce vorbește efectiv de un mediu de propagare al undei față de care sursa ce emite undele este în mișcare.
Altfel nu se justifică deloc apariția efectului Doppler !
În sensul de mișcare undele sunt mai dese, iar în sens invers sensului de mișcare undele sunt mai rare.
Nu trebuie multă școală să stabilești logica acestei situații, iar concluzia evidentă este că apariția efectului Doppler este cauzată de mișcarea sursei care emite undele, față de mediul de propagare a undelor.

Indiferent că vorbim de un eter sau de altceva, acest efect Doppler este suficient să demonstreze atât de mult căutatul mediu de propagare a luminii.

Pe undeva, efectul Doppler pune în evidență acel c+v și c-v, dacă se înțelege analogia.

Părerea mea.

Ipotetic vorbind despre efectul doppler, cam cum ar arata energetic fotonii emisi sau reflectati de un corp (inainte si inapoi), care are viteza chiar a luminii (aproape) ?
Oare fotonii reflectati vor imprumuta energie de la corp si-l vor accelera sau frana ?

...apariția efectului Doppler este cauzată de mișcarea sursei care emite undele, față de mediul de propagare a undelor.

Efectul Doppler e cauzat de mişcarea sursei faţă de un observator, nu faţă de mediul de propagare.

eugen a scris:Eterul si aerul

Sa meditam o clipa la urmatoarele:
Daca nu bate vantul, nu inseamna automat ca aerul nu exista.
Daca nu sufla eterul in panzele noastre experimentale, nu inseamna automat ca el nu exista.
Ceea ce scapa la masuratori, nu inseamna automat ca nu exista.

Daca eterul se misca cumva sub forma de flux omogen izotrop, nu va
putea fi sesizat efectul lui decat atunci când va fi ecranat puternic dintr-o
directie. Fiindca un "vânt" care bate intr-un punct absolut din toate directiile,
(daca poti concepe asa ceva,) nu va impinge deloc un obiect aflat in acel punct.
Toti vectorii se anuleaza reciproc!

Eterul vibratoriu


Eu imi inchipui eterul ca un mediu foarte fin, cu o dinamica foarte flexibila, capabil de a vibra sub tot felul de frecvente, capabil de a se polariza spatial sub forma de  camp electromagnetic ( polarizare rotationala- magnetism; polarizare axiala camp electric; polarizare birotationala- campul rotoric reciproc E/B din ecuatii de tip Maxwell.)
O dezvoltare a membrilor ecuatiilor de tip Maxwell dupa derivate de ordin n ale lui B si E , sinusoidale, poate demonstra matematic existenta unor marimi de amplitudini uriase sau frecvente foarte inalte , care duc intuitiv catre concluzia existentei unui mediu ultrafin, de ultrainalta frecventa,turbionar,  cu energii latente uriase.
Dar invizibil pentru cei blocati mental.


Ca o observatie, campul magnetic sau electric nu au particule descoperite.  In opinia mea, aceste campuri ar putea fi pur si simplu vibratii in eter, de lungimi de unda intr-o banda infinita  si frecvente de asemenea.


Un inventator celebru facea urmatorul rationament: cu cat viteza de propagare a unei unde printr-un medie este mai mare, cu atat mediul este mai dur.
Aerul, apa, eterul...
Viteza sunetului in aer, in apa, viteza luminii in ...eter.
Pe scara " duritatii" ,eterul, prin extrapoarea rationamentului de mai sus ar trebui sa aiba o densitate foarte mare, mai mare decat a unui metal de exemplu.
Cine are urechi sa asculte vibratia eterului?
Sau ramanem surzi...

eugen a scris:O dezvoltare a membrilor ecuatiilor de tip Maxwell dupa derivate de ordin n ale lui B si E , sinusoidale, poate demonstra matematic existenta unor marimi de amplitudini uriase sau frecvente foarte inalte , care duc intuitiv catre concluzia existentei unui mediu ultrafin, de ultrainalta frecventa,turbionar,  cu energii latente uriase.
Dar invizibil pentru cei blocati mental.

Ia scrie tu aici demonstraţia aia matematică, care conduce la amplitudini uriaşe, sau la frecvenţe foarte înalte, ale mediului ultrafin; să o vadă şi cei blocaţi mental!

Răzvane, cei blocaţi mental nu vor crede nici cu demonstraţia pe masă. Dacă vrei să vezi, de exemplu, găuri negre, vei vedea găuri negre peste tot.

No, ce să spun! Că atomi sau alte particule elemenare ai văzut!
La fel şi cu găurile negre: nu le vezi decât prin manifestarea lor sau prin demonstraţiile matematice care susţin modelul.
La fel am întrebat şi eu: care sunt demonstraţiile matematice care conduc la existenţa unui mediu ultrafin cu proprietăţile descrise mai sus?
Cine ştie, poate dacă le văd şi eu scrise mă deblochez. Altfel rămân la concluzia mea, că cele afirmate sunt doar aberaţii!
Ce, e atât de greu să-ţi susţii propriile afirmaţii printr-un model coerent descris matematic?

Razvan a scris:No, ce să spun! Că atomi sau alte particule elemenare ai văzut!
La fel şi cu găurile negre: nu le vezi decât prin manifestarea lor sau prin demonstraţiile matematice care susţin modelul.
La fel am întrebat şi eu: care sunt demonstraţiile matematice care conduc la existenţa unui mediu ultrafin cu proprietăţile descrise mai sus?
Cine ştie, poate dacă le văd şi eu scrise mă deblochez. Altfel rămân la concluzia mea, că cele afirmate sunt doar aberaţii!
Ce, e atât de greu să-ţi susţii propriile afirmaţii printr-un model coerent descris matematic?

Din moment ce campul electric si campul gravitational se propaga la infinit, inseamna ca fiecare punct din univers contine astfel de campuri. Dar prezenta unui camp modifica proprietatile vidului, deci vidul detine anumite proprietati, care in lipsa campurilor nu pot fi puse in evidenta, iar acest lucru presupune ca vidul nu inseamna un gol absolut, ci un mediu ce poate fi pus in evidenta doar prin prezenta campurilor. De altfel intreg universul, pe langa campuri este plin de fotoni, neutrino, bosoni, si alte particule, care pe langa radiatia de fond, acopera fiecare milimetru din univers. Chiar daca vidul inseamna un gol absolut, acel vid se afla in afara universului, si nu in interiorul lui. Descoperirea bosonilor higgs presupune ca intreg universul este un ocean plin cu acesti bosoni, care reprezinta caramizile universului, care impreuna cu fotonii au dat nastere particulelor, si in general materiei. Asa ca cine mai crede in vidul absoluut ar trebui sa se gandeasca de doua ori pana sa sustina acest lucru.

Ati auzit de termenul "DEDUCTIE LOGICA" sau "DEDUCTIE RATIONALA"? Este singurul instrument infailibil, chiar mai ceva decat orice experiment pus pe masa (gen monopol magnetic "a la WoodyCAD"). Trebuie sa ai fler si sa fii nascut pt. asa ceva.
Toti fac "deductii", dar insuficient de profunde si corecte.
Intai trebuie sa ai o zestre genetica deosebita, apoi o vasta zestre de cunostinte generale corecte, apoi sa ai datele strict la subiect, apoi sa le faci analiza, apoi sinteza prin DEDUCTIE LOGICA.
Am sa va mai dau un exeplu, de cum a fost demonstrat etherul. Intrun tub de sticla inchis etans a fost lasata o anumita cantitate de materie gazoasa. Apoi tubul a fost plasat intrun anumit camp foarte intens. In scurt timp tubul a devenit vidat total, dar lumina mai trecea prin el, deci tot gazul intern a devenit ether. (exista campuri care distrug materia atomica, dar putini oameni stiu cum sa faca asta, mai bine n-ar sti).

Atomii de gaz ramasi in cilindru, au fost ionizati,dupa care au fost atrasi de peretii cilindrului, iar electronii liberi, la randul lor s-au pierdut in masa de sticla. La lampile de radio uzate se observa oglinda metalica depusa pe sticla datorita consumarii catodului in timp. Chiar si electronii liberi din interiorul tubului se depuneau in dreptul ferestrelor lasate de elementele interioare (anod,grile), pe peretii lampii de radio. Nu cred ca acest experiment dovedeste prezenta vidului ca fiind un mediu continuu, pentru ca vidul sta in tubul de sticla cum sta apa in navodul pescarului. Tubul de sticla era o bariera doar pentru atomii de gaz, nu si pentru neutrino, fotoni, bosoni, necum pentru ceia ce numim ether, sau vid.

Razvan a scris:Ce, e atât de greu să-ţi susţii propriile afirmaţii printr-un model coerent descris matematic?

Celor blocaţi mental nu le plac subiectele coerente, ci acelea în care văd rost de miştocăreală. Aşa că, în momentul în care pe acest forum apare un „model coerent descris matematic”, lumea începe să tacă.