Fizica elicoidală este precum geometriile neeuclidiene

Geometria neeuclidiană diferă de geometria euclidiană printr-un singur postulat: postulatul paralelelor. Mai exact, în timp ce geometria euclidiană spune că „printr-un punct exterior unei drepte putem duce o singură paralelă la acea dreaptă”, geometriile neeuclidiene neagă această propoziție. Și fiecare negație posibilă duce la o geometrie nouă posibilă: dacă admitem că printr-un punct exterior unei drepte nu putem duce nici o dreaptă paralelă la acea dreaptă, obținem geometria eliptică, iar dacă admitem că prin acel punct putem duce mai multe (o infinitate de) drepte paralele cu dreapta dată, obținem geometria hiperbolică. Dar cel mai important este că (prin anularea unui parametru) din geometriile neeuclidiene REZULTĂ geometria euclidiană, dar nu și invers!

Tot astfel, în Fizica elicoidală, postulatul care face diferența este postulatul inerției. Fizica actuală spune că un corp liber se deplasează pe o linie dreaptă, pe când Fizica elicoidală neagă această propoziție. Negația acestei propoziții duce spre o curbă care, spre deosebire de dreaptă, are curbură și torsiune nenule (și constante într-un mediu uniform). Așadar, negația ne duce spre elicea circulară. Apoi, dacă anulăm curbura acestei elice din Fizica elicoidală, obținem Fizica actuală.

Da asa este, fizica elicoidala reprezinta un cadru general, din care se poate ajunge la "fizica liniara". Problemele ambelor metode de studiu au aparut in momentul cand au studiat miscarea corpurilor sau a particulelor fara a tine cont de interactiunea corpului cu spatiul inconjurator. 
Daca pasarile sau pestii nu ar tine cont de spatiul inconjurator, niciodata nu ar fi putut inota sau zbura.
Fizica elicoidala scapa din vedere modul de comportare al spatiului atunci cand un corp se misca cu o anumita viteza, deoarece nu sunt inca metode de investigare a spatiului. Daca ar exista aceste metode, am vedea ca la deplasareaq unui corp in spatiu, exista o corelare intre vibratiile spatiului si miscarea corpului, fara de care nu este permisa acea miscare.
Sa luam drept exemplu microscopul electronic, la care in loc de lumina se folosesc electroni accelerati la viteze mari. De oarece in miscarea electronului se produce o unda insotitoare in jurul lui cu o lungime de unda mai mica decat lungimea de unda a luminii vizibile, aceasta permite cresterea puterii de marire a microscopului pana la o suta de mii de ori. De fapt prin acest exemplu vedem ca la miscarea unei particule in spatiu, intervin de fapt doua fenomene distincte dar iseparabile; miscarea corpului si reactia mediului care reprezinta o miscare ondulatorie elicoidala. Corpul este cel care descrie axa elicoidei, in timp ce mediul genereaza elicoida. Una fara alta nu functioneaza.
Acelasi lucru cred ca se intampla si in cazul corpurilor care se deplaseaza in spatiul gravitational, insa din cauza lipsei aparaturii de investigare nu putem inca confirma acest lucru, dar anumite poze ale galaxiilor dovedesc in mod indirect acest lucru.