STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Rezumarea primului mesaj :

CONSTANTA “MOMENTULUI CINETIC REDUS”

Una din cele mai importante marimi ce caracterizeaza un sistem cosmic , este momentul cinetic al acestuia , respectiv echivalentul constantei lui Planck “h”, care trebuie sa aiba aceiasi valoare, pentru toate sistemele din aceiasi clasa.
Mai exact, toate sistemele de sateliti din sistemul nostru solar, trebuie sa aiba aceiasi constanta pentru momentul cinetic, pe care o vom nota cu “H o sat”.
Ceia ce ne impiedica sa aflam valoarea acestei constante, este in primul rind faptul ca satelitii au mase si marimi diferite (spre deosebire de electroni), si in al doilea rind ca, nu stim care este prima orbita a fiecarei planete, sau care este numarul cuantic principal al fiecarui satelit.
Pentru a depasi acest impediment, vom introduce provizoriu o constanta a momentului cinetic pentru o masa egala cu unitatea. Aceasta constanta o vom
nota cu “Hu” si o vom denumi constanta momentului cinetic redus la unitatea de masa.
Intrucit nu cunoastem pentru nici un satelit numarul cuantic principal “n”, vom considera valoarea lui “Hu” ca fiind cresterea minima intre momentele cinetice unitare a doi sateliti care ocupa orbitele cele mai apropiate.
Pentru aplicarea acestei relatii, a fost necesara intocmirea unui tabel cu datele principalilor sisteme de sateliti, Pamint-Luna, Jupiter, Saturn, Uran, si
Neptun . Cunoscand perioadele de rotatie a acestor sateliti s-au calculat vitezele lor pe orbite,dupa care s-a trecut la intocmirea tabelului urmator:

Tabelul principalelor sisteme de sateliti, cu determinarea momentelorcinetice unitare si a numerelor cuantice orbitale;

I- Sistemul ---------------    momentul cinetic unitar. [x10^11 J.s]
Pamant- Luna ------------------------------         0.393

 II- Sistemul----------------------------
Jupiter          ---------------------------------------- 0. 269

III Sistemul-----------------------------
Saturn        ---------------------------------------  0,235

IV Sistemul------------------------------
Uranus  -------------------------------------------- 0. 190

V Sistemul----------------------------------------
Neptun----------------------------------------------0.188

Astfel s-au putut stabili conform tabelului valoarea momentelor cinetice unitare pentru fiecare sistem in parte, cat si numerele cuantice principale “n” , pentru orbitele ocupate. Cu ajutorul numerelor cuantice principale (luate cu valori intregi), s-au determinat razele orbitelor fundamentale “R1” si vitezele
proprii acestora, respectiv “V1”. Cu “V1” si “R1” s-a trecut la recalcularea momentului cinetic unitar “Hu”, dupa care s-au sintetizat datele in tabelul urmator:

GRAFICUL DE VARIATIE AL MOMENTULUI CINETIC UNITAR PENTRU SISTEME DE SATELITI IN FUNCTIE DE VITEZA PLANETELOR

....................................... Neptun......Uranus...... Saturn......Jupiter........Pamant

viteza planetei
in km/s................................. 5.4..........6.8............. 9.6........13.1............29.8

momentul
cinetic [x10^10J.s]...............1.94........2.02...........2.35........2.695..........3.933
     
     Din graficul de mai sus reiese o descoperire foarte importanta. Se vede clar ca la aceiasi familie de sisteme, momentul cinetic unitar este dependent de viteza nucleului din sistemul respectiv, cu cat planeta este mai departe de Soare, cu atat momentul cinetic unitar este in scadere.
Aceasta presupune ca toate marimile cosmice ale unui sistem sunt variabile, in functie de viteza de deplasare a nucleului. Cu cit viteza nucleului, in cazul de fata
a planetei, este mai mica cu atit momentul cinetic se apropie de o valoare minima notata cu “HU 0,sat ”.

Datele sunt corecte, dar nu ai suficiente informatii ca sa tragi o concluzie.
Iata mai jos tabelul momentelor cinetice pe fiecare familie de sisteme;

Cu ajutorul relatiei 2.3.5.1 se poate calcula momentul cinetic, folosind dimensiunile corpurilor etalon si vitezele limita pentru fiecare familie de sisteme etalon.

Dupa cum se vede in relatia (2.3.5.1) a momentului cinetic, nu intervine nici o masa, dar intervin razele sau dimensiunile corpurilor etalon care sunt in sistem; dar raza unui corp etalon ne indica de fapt cati electroni sau protoni ar trebui sa insirui unul dupa altul ca sa obtin raza unui corp etalon, deoarece densitatea corpurilor etalon este egala cu densitatea particulelor din care sunt formati atomii. Insasi campul gravitational este un produs al atomilor.
Daca scriem relatia energiei sistemului avem; E=H*niu;
Cum in relatia de mai sus nu intervine masa, rezulta ca energia poate exista in afara masei, adica energia este o proprietate a materiei, materie care nu are forma unei mase. La limita V=c, iar niu este egal cu omega impartit la 2 pi. Iar produsul omega *r este egal cu viteza care la limita este c. Deci facand substituirile energia se poate exprima ca; Emax= (c^4/K)*r; Deci energia reprezinta ceva bizar, care este egala cu viteza luminii la puterea a patra, raportata la constanta interactiunii, totul inmultit cu o dimensiune liniara, (raza lui M), care poate fi interpretata ca o amplitudine a unei vibratii.

De aici desprindem doua idei; una este ca materia se poate prezenta sub forma granulara (particule sau corpuri), alta este ca materia mai poate fi continua sub forma de spatiu, care in prezenta unui corp poate fi deformat generand campuri. Energia insoteste materia, iar in cazul materiei discrete poarta numele de energie cinetica E=1/2mc^2, dar in cazul materiei sub forma continua, energia se prezinta sub forma potentiala, de campuri, sau sub forma de cuante, unde, radiatii.
Un sistem se formeaza avand ca suport materia continua, spatiul, in care se mai afla cel putin doua particule, sau corpuri ce apartin materiei discrete. Insa materia discreta (particule sau corpuri), produc modificari asupra materiei continue numite campuri. De exemplu daca vrei sa introduci o bila in mierea de albine, cand bila ajunge la jumatate, se observa in jurul bilei, o denivelare circulara ca un val aproape static, ce reprezinta o deformare a acestui spatiu improvizat. In functie de densitatea si vascozitatea mediului, deformarea poate fi locala sau se poate extinde pe distante mai mari. Daca un al doile corp va fi scufundat in apropierea primului, se observa ca si el produce o deformare a mediului, si ca intre cele doua corpuri se formeaza o relatie de interdependenta, adica orice deplasare a unuia, presupune si o deplasare a celuilalt, deoarece vascozitatea mediului tinde sa retina corpurile intr-o pozitie statica. Insa fiecare din cele doua corpuri au propriile lor miscari, energii cinetice, care modeleaza spatiul inconjurator. Astfel ca daca rotim in jurul axei bila care este pe jumatate in mierea de albine, in jurul ei se vor forma niste urme spiralate, care pot defini un anumit camp, iar daca deplasam bila pe o traiectorie rectilinie, in fata ei se formeaza o ridicatura, o denivelare in sens pozitiv, iar in spatele bilei se formeaza un gol, sau o denivelare negativa. Ambele denivelari formeaza o unda, de o anumita lungime de unda, ce tine de parametrii mediului si de dimensiunile corpului. Iata ca in acest exemplu glosier, am reusit sa disting cel pitin trei tipuri de deformari. O deformare statica in jurul unui corp, care seamana cu palnia gravitationala, o alta deformare cand corpul se roteste in jurul axei proprii, in care liniile de camp sunt spirale, camp pe care l-as asocia cu campul magnetic sau giromagnetic. Si in al treilea caz o deformare ce insoteste corpul in deplasare, care are aspectul sub forma de unda. Aceste trei tipuri de deformari impreuna cu energiile cinetice ale corpurilor respective, formeaza cel mai simplu sistem binar.

. virgile, am gasit azi o alta directie de identificare a semnificatiilor constantei 1836, pe cand "pieptanam greselile" dintr-un articol de-al lui Kozyrev.

. Citeste te rog un pasaj, din articolul lui de la adresa:
http://cercetareromaneasca.forumgratuit.ro/t8-observatii-astronomice-cu-ajutorul-proprietatilor-fizice-ale-timpului-n-a-kozyrev
in special dupa formula (5), din care vei putea intelege legatura ce poate fi facuta cu 1836.
. Intrucat constanta structurii fine intervine foarte clar in orbitele atomului iar tu lucrezi curent cu orbita intaia, este normal ca 137,5 sa fie constituent al constantei 1836.
. Iata un rationament/observatie: din intamplare am constatat ca un cerc de 360 grade are niste "puncte speciale" pe circumferinta iar unul din aceste puncte poate fi obtinut prin impartirea cercului (unghiului de 360) la A². Prin A am notat numarul de aur - 1,618...
. Adica, 360:A(= 222,5):A= 137,5077....
. In aceeasi logica (considerand 1836 un ciclu intreg),
1836:A:A= ~701,29
. Acest numar este chiar C₂/u= 700 km/s din formula (5) din articolul lui Kozyrev. Mai departe cred ca poti face o eventuala analiza. Valoarea C2 este legata de viteza de transformare a cauzei in efect, a fost masurata efectiv de Kozyrev si are legatura cu "treptele de energie" la care se modifica prin salt masuratorile lui (ale masei giroscopului).
.

virgil a scris:De aici desprindem doua idei; una este ca materia se poate prezenta sub forma granulara (particule sau corpuri), alta este ca materia mai poate fi continua sub forma de spatiu, care in prezenta unui corp poate fi deformat generand campuri. Energia insoteste materia, iar in cazul materiei discrete poarta numele de energie cinetica E=1/2mc^2, dar in cazul materiei sub forma continua, energia se prezinta sub forma potentiala, de campuri, sau sub forma de cuante, unde, radiatii.
Un sistem se formeaza avand ca suport materia continua, spatiul, in care se mai afla cel putin doua particule, sau corpuri ce apartin materiei discrete. Insa materia discreta (particule sau corpuri), produc modificari asupra materiei continue numite campuri....sistem binar.

,,mm'' a sesizat foarte bine implicarea numarului de Aur =1.618 in expunerea ta Virgil.
Apropo de spatiu ,Virgil indirect te apropii si ai tangente cu teoria lui Haramein:
Vidul este sursa divizarii si se divide respectand relatii foarte precise.Haramein a vrut sa verifice daca exista o divizare si in lumea fizica materiala nu numai in vid.
Cand a analizat diviziunea vidului cu cea din lumea fizica a observat ca ele erau foarte apropiate de ,,Phi’’ –ratio!=1.618 ceea ce pe undeva la dus cu gandul la lungimea Planck!
Lungimea Planck=1.616 !
Reamintesc Lungimea Planck este acea lungime in care un foton se parcurge pe el insusi.

Iata un rationament/observatie: din intamplare am constatat ca un cerc de 360 grade are niste "puncte speciale" pe circumferinta iar unul din aceste puncte poate fi obtinut prin impartirea cercului (unghiului de 360) la A2. Prin A am notat numarul de aur - 1,618...
. Adica, 360:A(= 222,5):A= 137,5077....
. In aceeasi logica (considerand 1836 un ciclu intreg),
1836:A:A= ~701,29

Foarte interesante aceste observatii. Insa trebuie clarificat ca;
1.constanta structurii fine este un numar adimensional rezultat prin raportarea vitezei maxime ""c"", la o viteza minima notata de mine ""Vo"".
Atat viteza maxima, cat si viteza minima rezulta ca o necesitate de existenta a oscilatorilor armonici naturali. In afara acestui domeniu de viteze, nu pot exista sisteme naturale. Aceste sisteme trebuiesc privite ca niste diapazoane acordate pe anumite frecvente.
2.Numarul 1836, este tot un numar adimensional care reprezinta raportul maselor care intra in sistemul armonic natural. Nu-mi dau seama cum dintr-un numar adimensional raportat la numarul de aur, poti obtine o viteza.
Cat priveste numarul de aur, nu ma pot pronunta, el este tot un numar adimensional si reprezinta raportul a doua dimensiuni, deci trebuie cautate mai intai cele doua dimensiuni elementare al caror raport sa dea numarul de aur.

CAdi a scris:
Reamintesc Lungimea Planck este acea lungime in care un foton se parcurge pe el insusi.

Reamintesc Lungimea Planck este acea lungime in care un foton se parcurge pe el insusi.

Toate deriva din constanta lui Planck. h=2pi m.v.r;
Dupa cum se vede aceasta constanta este un produs a trei termeni, in care doar masa este relativ constanta, in timp ce viteza si raza orbitei se afla intr-un anumit raport fata de numarul de sarcini Z; adica pentru atomul cu numarul de sarcina Z, pentru primul orbital avem; Vz=z.V1; iar Rz=R1/z; daca ne imaginam ca fiecare latura a unui paralelipiped corespunde celor 3 valori (m,v, r), atunci volumul paralelipipedului este constanta lui Planck, iar daca o latura (raza) scade de z ori, atunci cealalta latura (viteza) creste de z ori.
Chestia cu dimensiunea Planck este o expresie fortata.

Am atasat aici, pentru cei interesati, studiul similitudinii sistemelor micro si macro cosmice; Astept pareri.

http://www.3host.ro/filehost/phrame.php?action=editDownload&fileId=27411

Mulţumim! Şi... felicitări pentru aducerea la forma finală a lucrării!

Multumesc, si sper sa fie folositoare. Astept critici si contributii din partea forumului.

Supun atentiei un grafic rezultat cu datele obtinute din teoria de mai sus;

dati clic pe imagine pentru marire.

Te felicit și eu virgil. Am apucat să-ți citesc primul capitol din lucrare dar cred că o să mă mai gândesc puțin la el înainte să comentez. Sper să am timp cât mai curând și pentru restul.

Într-adevăr e un detaliu interesant, o să-l arăt și eu pe topicul meu, anume că în câmp central axa mare a elipsei nu depinde decât de energia particulei și lucrul acesta a permis construirea unui model ”semiclasic” al atomului de hidrogen, atomul lui Bohr. Realitatea însă este că legile care guvernează Universul la scară macroscopică sunt mult diferite de cele de la scară microscopică, acesta este și motivul pentru care sunt greu de pus cap la cap. Similitudinea conceptuală este în mintea noastră deoarece nu ne putem gândi intuititv la lucrurile pe care nu le vedem decât tot cu imaginea lucrurilor pe care le vedem, dar această imagine nu există în realitate, nu la nivel microscopic.

Similitudinea conceptuală este în mintea noastră deoarece nu ne putem gândi intuititv la lucrurile pe care nu le vedem decât tot cu imaginea lucrurilor pe care le vedem, dar această imagine nu există în realitate, nu la nivel microscopic.

Evident, ai dreptate, dar am mers pe ideia asemanarii sistemelor naturale ca fiind niste oscilatori armonici, care indiferent de dimensiunea lor, de campurile si de spatiile in care exista, au ceva in comun, poate principiul de organizare a materiei, care pleaca de la simplu la complex si de la mic la mare.

virgil a scris:
...am mers pe ideia asemanarii sistemelor naturale ca fiind niste oscilatori armonici, care indiferent de dimensiunea lor, de campurile si de spatiile in care exista, au ceva in comun, poate principiul de organizare a materiei, care pleaca de la simplu la complex si de la mic la mare.

In Univers actioneaza si legea contrariilor (si acele principii Yin-Yang din filozofia hindusa).
S-ar putea ca similitudinea de care spui sa nu se manifeste la aceasi scara, adica macrocosmosul sa fie diferit de microcosmos, insa ele se intrepatrund (acele mici bile albe si negre din simbolul Yin-Yang) si sunt complementare.
Ca exemplu de intrepatrundere este faptul ca tot universul macroscopic il contine pe cel microscopic lumile sunt facute din atomi iar macrocosmul are o proiectie interioara in atom prin sistemul de organizare , insa distributia este alta ; quarci,neutrino, etc

mesaj sters ca fiind nesemnificativ pentru topicul acesta.

Posibil, cred ca este linia de confluenta a celor doua principii...

mesaj sters ca fiind nesemnificativ pentru topicul acesta.

Ma intereseaza mai mult comentarii pe seama lucrarii expuse. De exemplu cum interpretezi graficul de mai jos?

Ca sa-l interpretez trebuie sa stiu cum l-ai gandit .

Ca sa-l interpretez trebuie sa stiu cum l-ai gandit .

Gasesti explicatii destule in lucrarea expusa mai sus.

Orgoliu de autor ?

Orgoliu de autor ?

Nu vreau s-o iau de la capat cu explicatiile de dragul de a posta ceva, dar cu drag iti dau explicatii daca te intereseaza ceva.

Ok .
Cum ai calculat numarul cuantic principal la planete?

Alte detalii in studiul al carui link il gasesti pe topicul acesta.
http://www.3host.ro/filehost/phrame.php?action=editDownload&fileId=27411

Un exemplu de calcul este aici;

Ştim că între Marte şi Jupiter există centura de asteroizi. Ai verificat cumva, dacă masa totală a acestora se încadrează la o valoare ce ar trebui să rezulte din grafic? Nu ştiu dacă există date în acest sens, adică dacă masa totală a asteroizilor a fost evaluată.

Numai planetele telurice Mercur, Venus, Pamant si Marte au suferit modificari ale traiectoriei deoarece se vede ca numerele cuantice principale nu sunt numere intregi. Faptul ca inelul de asteroizi se afla pe o traiectorie intermediara intre Soare si Jupiter este clar ca acolo a avut loc un cataclism major, care a indepartat si plaanetele mici de Soare, iar Venus practic a fost rasturnata cu axa proprie la 90 de grade fata de planul orbitei. Privind asteroizii ca Ceres si Pallas, dupa cum se vede din tabel rezulta clar ca sunt urmele unei planete. Faptul ca Ceres are forma sferica dovedeste ca provine din miezul incandescent al fostei planete. In rest planetele mari nu au suferit abateri nici asupra perioadei de rotatie proprie, nici asupra traiectoriei, deoarece orbitele lor coincid destul de bine cu numerele cuantice adoptate, iar energiile lor de rotatie se incadreaza pe o curba normala.
Adaug mai jos tabelul comparativ intre sirul Titius-Boode si cuantificarea efectuata de mine.