Ultimele subiecte
» CE ȘTIM?
Scris de curiosul Astazi la 08:25

» Timpul, proprietate intrinsecă a naturii?
Scris de CAdi Astazi la 08:12

» Legea lui Newton ar trebui rescrisa?
Scris de CAdi Astazi la 08:08

» De ce persistă corpurile în a se mișca
Scris de CAdi Astazi la 07:54

» Care este mecanismul gravitației?
Scris de virgil_48 Ieri la 22:09

» Eterul, eterul
Scris de virgil Ieri la 21:54

» Experiments of F. Nipher/C. Brush/Biefeld-Brown effect
Scris de eugen Ieri la 19:40

» De ce nu functioneaza motorul de cautare ?
Scris de CAdi Ieri la 19:39

» Motor gravito-magnetic?
Scris de scanteitudorel Ieri la 17:14

» Adevar adevarat
Scris de mm Mar 15 Ian 2019, 20:18

» EMINESCU, Templu National
Scris de Bordan Mar 15 Ian 2019, 17:35

» Perpetuum Mobile in magnetism
Scris de scanteitudorel Mar 15 Ian 2019, 16:32

» Aceasta este o spirala energetica ?
Scris de scanteitudorel Mar 15 Ian 2019, 16:17

» Probleme de Electromagnetism-rezolvari
Scris de scanteitudorel Mar 15 Ian 2019, 16:06

» Legi de conservare
Scris de Vizitator Mar 15 Ian 2019, 13:19

» Eminescu
Scris de negativ Mar 15 Ian 2019, 08:09

» Laborator-sa construim impreuna
Scris de mm Mar 15 Ian 2019, 00:30

» Lucrul mecanic - definitie si exemple
Scris de virgil_48 Dum 13 Ian 2019, 21:23

» EmDrive
Scris de scanteitudorel Dum 13 Ian 2019, 13:43

» Brațele galaxiilor
Scris de mm Dum 13 Ian 2019, 12:59

» De ce persista corpurile in a se misca
Scris de Vizitator Sam 12 Ian 2019, 10:42

» propuneri ...
Scris de Abel Cavași Sam 12 Ian 2019, 06:36

» Universitatea "Petre Andrei" din Iasi...
Scris de Vizitator Sam 12 Ian 2019, 06:34

» Anuarul UPA 2014, vol 1, p. 9-21 Crivoi D.
Scris de virgil_48 Vin 11 Ian 2019, 00:44

» Noutati in statistica
Scris de virgil_48 Joi 10 Ian 2019, 20:10

» TEORIA CONSPIRATIEI NU ESTE UN MIT...
Scris de gafiteanu Mier 09 Ian 2019, 22:46

» Perpetuum mobile de speta intai N + 1’
Scris de scanteitudorel Mier 09 Ian 2019, 12:25

» Traectorie & energie & viteza toate speciale =>minuni
Scris de Hercules Mier 09 Ian 2019, 01:45

» Motorul cu apa
Scris de scanteitudorel Mar 08 Ian 2019, 09:47

» Bancuri......
Scris de virgil_48 Lun 07 Ian 2019, 22:14

Top postatori
virgil (9045)
 
CAdi (7597)
 
Abel Cavași (6786)
 
gafiteanu (6263)
 
virgil_48 (6199)
 
Razvan (5605)
 
Pacalici (5571)
 
curiosul (4962)
 
scanteitudorel (4303)
 
negativ (2805)
 

Cei care creeaza cel mai des subiecte noi
Pacalici
 
Abel Cavași
 
curiosul
 
CAdi
 
Razvan
 
Dacu
 
meteor
 
scanteitudorel
 
virgil
 
gafiteanu
 

Cei mai activi postatori ai lunii
scanteitudorel
 
curiosul
 
CAdi
 
virgil
 
virgil_48
 
mm
 
Bordan
 
gafiteanu
 
negativ
 
Abel Cavași
 

Cei mai activi postatori ai saptamanii
CAdi
 
curiosul
 
scanteitudorel
 
virgil_48
 
negativ
 
virgil
 
Bordan
 
Forever_Man
 
gafiteanu
 
mm
 

Flux RSS


Yahoo! 
MSN 
AOL 
Netvibes 
Bloglines 


Spune și altora
Cine este conectat?
In total sunt 8 utilizatori conectati: 1 Inregistrati, 1 Invizibil si 6 Vizitatori :: 1 Motor de cautare

virgil

Recordul de utilizatori conectati a fost de 49, Dum 20 Mar 2011, 14:29

Legi de conservare

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Pagina 21 din 35 Înapoi  1 ... 12 ... 20, 21, 22 ... 28 ... 35  Urmatorul

In jos

Legi de conservare

Mesaj Scris de Vizitator 1 la data de Vin 11 Noi 2016, 10:38

Rezumarea primului mesaj :

Am radiat primul mesaj care constituia o eroare. virgil_48

Vizitator 1
Vizitator


Sus In jos


Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Lun 05 Feb 2018, 18:53

Virgil 48:
Asta este :
 - O afirmatie ?
 - O intrebare ?
 - O gluma ?
Eu stiam ca Luna isi pastreaza permanent aceeasi emisfera catre
Pamant ! Dar nu ma supar cand sunt contrazis.


Luna dvs. este mereu "plina"! Nu cumva o vedeti si sub forma de secera, emisfera (ca parte a Lunii pline),...

Corelati aceste "vedenii" cu pozitia relativa Pamant-Luna -Soare si o sa constatati ca "bibliografia" nu minte.

 E drept ca uneori cand citesc unele comentarii ma duce cu gandul ca sunt "pacaleli" (la glume nu m-am gandit niciodata). Datele de observatii nu mint.

N-am vrut sa mai amintesc de "libratia" Lunii (aprox. 6 grade) pentru a nu "complica" si mai  mult intelegerea.

Un cercetator care se ocupa de Pamant, Luna, Soare ar trebui sa stie (la nivel "elementar" ) cate ceva despre acestea. Altfel n-are cum sa rezolve (chiar "elementar") "neconservitatea" de orice fel.

Apropo! De unde stiati "chestia" cu "aceiasi" fata spre Pamnt a Lunii)?
Ma asteptam, sa ma intrebati, de ce nu se intampla ca si o emisfera a globului terestrul sa fie "fixata" de campul electrostatic solar permanent catre sursa/Soare?
Am zis, de multe ori in acest topic, ca orice effect (local) depinde de tripleta structura+organizare+functii (intra/extrasistemice).

Vorba cantecului "Ce are EA si nu am EU"?

Daca cineva este cu adevarat interesat sa afle raspunsul respectand schema de mai sus va cunoaste raspunsul correct.

Cred ca acum am fost pe/de inteles de dvs.!

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil_48 la data de Lun 05 Feb 2018, 19:41

crivoi d a scris:. . . . .
Cred ca acum am fost pe/de inteles de dvs.!
Acum am inteles ce spuneti, dar nu inteleg dece spuneti asta !
Sustineti in continuare ca Luna arată către Soare permanent
aceeasi față ? Fara sa mai amestecam aici si Pamantul.
Adica Luna are o fata calda permanent si cea opusa
inghetata permanent ?
Sper ca am inteles gresit citatul dvs. sau ca afirmatia din citat
contine vreo greseala. Puteti sa ma lamuriti,  fiindca sunt in
ceață ?
Cel mai bine inteleg raspunsurile scurte si punctuale.

virgil_48
Foarte activ
Foarte activ

Numarul mesajelor : 6199
Data de inscriere : 03/12/2013

Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil la data de Lun 05 Feb 2018, 19:55

@virgil_48 a scris:
crivoi d a scris:. . . . .
Cred ca acum am fost pe/de inteles de dvs.!
Acum am inteles ce spuneti, dar nu inteleg dece spuneti asta !
Sustineti in continuare ca Luna arată către Soare permanent
aceeasi față ? Fara sa mai amestecam aici si Pamantul.
Adica Luna are o fata calda permanent si cea opusa
inghetata permanent ?
Sper ca am inteles gresit citatul dvs. sau ca afirmatia din citat
contine vreo greseala. Puteti sa ma lamuriti,  fiindca sunt in
ceață ?
Cel mai bine inteleg raspunsurile scurte si punctuale.
Toti satelitii naturali (nu vorbesc de asteroizi) au aceasta proprietate de a se roti "sincron", adica arata mereu aceiasi fata la planeta careia ii apartine, dar nu si la Soare, deoarece periodicitatea orbitarii planetei de catre satelit nu este aceiasi cu periodicitatea rotirii planetei in jurul Soarelui.

virgil
Moderator
Moderator

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Prenume : Virgil
Numarul mesajelor : 9045
Puncte : 40212
Data de inscriere : 25/05/2010
Obiective curente : Deocamdată, nu mă preocupă nimic.

Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Lun 05 Feb 2018, 20:25

Despre cauzalitate nu se prezinta nimic? Prezentarea efectelor drept cause nu ne lamuresc cu nimic.

Problema sincronismului legati-o si de miscarea/rotatia dipolului Luna (fixata electrostatic de Soare)-Pamant in campul solar (omogen,neomogen?). Atunci o sa "vedem" mai clar ce "privim".

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Noile legi ale mișcării planetelor

Mesaj Scris de crivoi d la data de Lun 05 Feb 2018, 20:45










Crivoi D.   Electroconvergenta Pamantului
................................................................................................................................................... 
          4.2.1. Variația sistematică a energiei Pământului
 

          Geofizica actuală se confruntă cu următoarea problemă: de unde să se ia uriașa cantitate de energie pentru a explica expansiunea Pământului, pregnant revelată de cercetările de specialitate, atât timp cât mișcarea gravitațională (newtoniană sau relativistă) exclude în mod expres o asemenea energie ”suplimentară”, fig. IV.5.

Fig.  V.5. Mișcarea cu expansiune contracție a Pământului



Multora din mecanismele elaborate de geofizicieni pentru explicarea mișcării cu expansiune - contracție le lipsește tocmai motorul care să le pună în funcțiune, energia necesară acționării lor.
Modelul electroconvergenței corpurilor permite  explicarea coerentă și corectă pe baza legilor fizici clasice a mișcării cu expansiune - contracție a Pământului. Considerarea dimensiunilor reale ale corpurilor cât și natura substanțelor componente permit explicarea interacțiunilor care stau la baza mișcării Pământului cu expansiune contracție.


Influența electrică  galactică asupra sistemului solar  conduce la apariția unui sistem  electric multipol  centrat pe Soare. Acest sistem multipolar propriu sistemului solar interacționează permanent cu câmpurile  sistemului galactic.Raportat la scara galaxiei noastre sistemul Pământ - Soare poate fi analizat calitativ și cantitativ, din punct de vedere al interacțiunii formelor de mișcare electrice, pe baza teoriei dipolului electric.  Potențialul unul dipol se poate obține prin suprapunerea potențialelor  a două sarcini punctiforme, fig. IV.6.a.
 

V1 = ,                    (.2)

 

Pentru distanțe  r (distanța de la Soare/sistemul solar până la corpul de influență - sursa Sagittarius din centru galaxiei [116, 117]), care sunt mari față de  distanța, l, a dipolului Soare - Pământ ,  se poate aproxima:         
 

r2 - r1 = lcosθ,   r2  r1=r2                                            (4.3)

           







b) Momentul cuplului dipolului electric în câmp omogen

 

             









c) Forța rezultantă ce acționează asupra  unui dipol aflat în câmp neomogen

 



 a) Dipolul electric     
                                                         
 

Fig. IV.6.  Dipolul electric Soare - Pământ în câmpul galactic

 

Potențialul unui dipol scade cu 1/r2, în timp ce potențialul unei sarcini punctiforme scade cu 1/r. Scăderea mai rapidă în cazul dipolului Pământ-Lună provine din faptul că, pe măsură ce crește distanța de sursa de influență preponderentă, Soarele cele două sarcini electrostatice (Pământ, respective, Luna) se compensează din ce în ce mai mult. În câmpul electric omogen  generat de structurile macroscopie (centurile de radiații ale dipolului) asupra celor două sarcini ale dipolului acționează un cuplu de forțe (fig. IV.6.b.) care rotește dipolul planetă –satelit natural, astfel încât forța rezultantă asupra dipolului este nulă.
Cuplul de forțe produce însă un moment de rotație M care are expresia                    M = pŚ, și încearcă să rotească dipolul în direcția câmpului. Dipolul în câmp posedă așadar o energie potențială care se compune din energiile potențiale ale sarcinilor sale.
 

              Ep= qV++qV-= ql= - pEcosθ                                (4.4)

 

De aici rezultă energia potențială a dipolului  în câmp electric:
 

                                                 (4.5)
 

Această energie este minimă atunci când vectorul p are direcția și sensul câmpului și maximă pentru sensul opus. În câmp neomogen (cazul mediului universal în care se găsesc corpurile masive) în care forțele ce acționează asupra celor două sarcini ale dipolului au valori diferite, astfel încât în afară de momentul cuplului mai apare și o forță rezultantă. Mișcarea locală de rotație a sistemelor dipolice  din Univers, respectiv, (aproximativ) de translatare/liniară a acestora împreună cu suprasistemul din care face parte este  o confirmare a faptului că spațiul din Univers poate fi considerat izotrop numai local (pe un anumit palier structural) și anizotrop în ansamblul său (pe palierul structural etheronic suprasistemic). De observat, că dipolul Pământ –Soare plasat pe palierul de interacțiune omogenă la nivelul galaxiei  este acționat la rîndul său de un cuplul de forțe care mișcă pe traiectorie elipsoidală Pământul și Luna înglobate în centurile de radiații fixe proprii. Pentru un dipol orientat pe direcția câmpului, cu lungimea mică ldx (fig, IV.6.c), forța rezultantă este proporțională cu gradientul câmpului dE/dx:
                                           (4.6)

 
Teoria actuală a gravitației ignoră existența în spațiul interplanetar a oricărui câmp înafara celui gravitațional newtonean. În consecință conceptele specifice ale geofizicii privind câmpul geoelectric a trebuit să se conformeze oarecum exigențelor acestei teorii fundamentale. Din acest motiv, probabil, mult timp, câmpul geoelectric pe care îl putem măsura pe Pământ cât și în spațiul cosmic, a fost ,,împiedicat” să se manifeste dincolo de altitudinea fatidică de 50 000 m. Rezultatele unor cercetări recente, ca și altele asemenea, impun ca necesară reconsiderarea vechilor reprezentări asupra limitelor câmpului geoelectric și consecințele legate de extinderea sa considerabilă în spațiul cosmic. Specialiști de renume ca H. Alfvèn, H. A. Nishida ș. a. afirmă direct existența unui câmp electric interplanetar care trebuie să fie interconectat și cu câmpul geoelectric. S-a reușit evidențierea unei corelări distincte dintre caracteristicile  câmpului geoelectric cu câmpul magnetic interplanetar, câmp acceptat actualmente. Fenomenul de separare a sarcinilor electrice pe suprafețele corpurilor situate în câmp electrostatic se numește influență electrostatică sau inducție electrostatică. Prin influență electrostatică apar pe suprafețele corpurilor conductoare izolate sarcini electrice egale și de semne opuse numite sarcini electrice induse.

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Noile legi ale mișcării planetelor

Mesaj Scris de crivoi d la data de Lun 05 Feb 2018, 21:03

(continuare)

Specialiști de renume ca H. Alfvèn, H. A. Nishida ș. a. afirmă direct existența unui câmp electric interplanetar care trebuie să fie interconectat și cu câmpul geoelectric. S-a reușit evidențierea unei corelări distincte dintre caracteristicile  câmpului geoelectric cu câmpul magnetic interplanetar, câmp acceptat actualmente. Fenomenul de separare a sarcinilor electrice pe suprafețele corpurilor situate în câmp electrostatic se numește influență electrostatică sau inducție electrostatică. Prin influență electrostatică apar pe suprafețele corpurilor conductoare izolate sarcini electrice egale și de semne opuse numite sarcini electrice induse. S-a prezentat (capitolul 3)  fenomenul de electroconvergență  a Pământului care stă la baza electrizării unor structuri macroscopice terestre și periterestre prin influență electrostatică.  De asemenea s-a analizat variația energiei Pământului în strânsă legătură cu interacțiunile structurilor macroscopice  terestre și peritrestre. Fiecare sarcină {qi|i =1…n} din structurile macroscopice aferente Pământului, acționează cu o forță independentă de prezența celorlalte sarcini, iar forța rezultantă, F, care acționează asupra sarcinii/conductorului operator, qo este egală cu suma vectorială a forțelor individuale, :
 

                     (4.7)

 

          Forța de acțiune aferentă unei zone locale de volum, V, suprafața, S, sau conturul, C, asupra unei sarcini/conductor operator, qo  astfel:
Pentru o distribuție continuă volumică de sarcină,
 

                       (4.Cool

Pentru o distribuție continuă superficială de sarcină,
 

                      (4.9)

 

Pentru o distribuție continuă liniară de sarcină,
 

                          (4.9)

 

      Intensitatea câmpul electrostatic determinat de n sarcini punctiforme ale structurilor terestre electrizate se obțin cu relația de mai jos, în care se raportează forța la sarcina considerată punctiformă, q0:
 

                  (4.10)

     
Din punct de vedere practic, prezintă interes cunoașterea repartiției sarcinilor electrice pe suprafața conductoarelor operatoare macroscopice (geosferelor), precum și a factorilor care o influențează. În cazul Pământului, conductor sferic încărcat și izolat parțial de mediu electrostatic din univers de anvelopa sa plasmatică, configurația câmpului electric al acestuia ar trebui să prezinte o simetrie sferică radială. În cazul general, se poate demonstra că densitatea superficială de sarcină, σf, pe suprafața unui corp conductor încărcat cu sarcină electrică, este invers proporțională cu raza de curbură a suprafeței în punctul considerat (interiorul sau suprafața terestră). 
 

       4.2.1.1. Mișcarea cu expansiune –contracție a Pamântului.

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil_48 la data de Lun 05 Feb 2018, 22:27

Crivoi D.   Electroconvergenta Pamantului
...................................................................................................................................................
4.2.1. Variația sistematică a energiei Pământului
Geofizica actuală se confruntă cu următoarea problemă: de unde să se ia uriașa cantitate de energie pentru a explica expansiunea Pământului, pregnant revelată de cercetările de specialitate, atât timp cât mișcarea gravitațională (newtoniană sau relativistă) exclude în mod expres o asemenea energie ”suplimentară”, fig. IV.5. . . . .
Deci este stiut ca miscarea orbitala eliptica a unei planete
consuma energie ?
Inseamna ca ma straduiesc sa sparg o usa deschisa !
Incerc sa amintesc la nivel elementar, desi poate ati retinut.
Impulsul mecanic al corpului, cu care este dotat din miscarile,
exploziile si ciocnirile din Univers, poate fi suficient atunci cand
ajunge sau cand se afla in preajma unuia mai mare, ca sa-l orbiteze.
Adica sa nu cada pe el. Conditia de orbitare circulara reiese din
formula lui Newton. Masele, distanta, viteza, inclusiv impulsul.
Considerand un corp care vine cu un impuls mai mare decat cel
necesar pentru o orbitare circulara, dar insuficient pentru o
"evadare", acela va orbita elipsoidal.
In ideea modelului "camp" un corp care orbiteaza circular,
consuma o energie din masa celor doua corpuri. Fiindca se produce
lucru mecanic. Chiar daca se sustine conservativitatea "campului" .
Dar orbitarea eliptica, consuma, dupa cum evidentiati si in citat,
energie. Aceasta este energia cinetica-impulsul, mostenit de corpul
de pe orbita de la agitatia Universului. Aceasta se consuma, intr-un
timp foarte indelungat, si progresiv mai putin, pana orbita ajunge
circulara. Dupa asta, impulsul corpului satelit ramane constant,
fiindca orbitarea o asigura energia "campului" cel conservativ.
Deci parerea mea este ca acel consum de energie invocat in citat,
este din energia cinetica a corpurilor ce orbiteaza.
Nu mai este nevoie sa fac o legatura cu push gravity si FOIP fiindca
o cunoasteti.

virgil_48
Foarte activ
Foarte activ

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Numarul mesajelor : 6199
Puncte : 24226
Data de inscriere : 03/12/2013

Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil la data de Mar 06 Feb 2018, 08:43

Nu cred ca infirma cineva potentialul electric al Pamantului, insa acesta este legat de suprafata acestuia, pe cand campul gravitational este legat de intreaga masa a pamantului. Campul electric este ecranat cu usurinta, in timp ce campul gravitational penetreaza orice masa. Campul electric este mai degraba un produs al frecarilor atmosferice dintre paturile de aer in miscare imbogatite cu vapori de apa si particule de praf, si nu are nici o influienta cosmica. Mai important este campul magnetic al Pamantului, care la randul lui produce centurile Van Allen, si care protejeaza atmosfera de particulele de mare energie emise de Soare. A calculat cineva potentialul electric al Pamantului?

virgil
Moderator
Moderator

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Prenume : Virgil
Numarul mesajelor : 9045
Puncte : 40212
Data de inscriere : 25/05/2010
Obiective curente : Deocamdată, nu mă preocupă nimic.

Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de Pacalici la data de Mar 06 Feb 2018, 09:06

avatar
Pacalici
Banat pe termen nedefinit

Mulțumit de forum :
0 / 100 / 10
Prenume : Pacalescu
Numarul mesajelor : 5571
Puncte : 13704
Data de inscriere : 21/08/2014
Obiective curente : Fara.

http://www.pacalici.com

Sus In jos

Noile legi ale mișcării planetelor

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mar 06 Feb 2018, 09:16

Virgil 48:
Impulsul mecanic al corpului, cu care este dotat din miscarile,
exploziile si ciocnirile din Univers, poate fi suficient atunci cand
ajunge sau cand se afla in preajma unuia mai mare, ca sa-l orbiteze.
Un raspuns la nivel "elementar" aveti mai Jos;


Capitolul 3

 

Electroconvergența corpurilor entropice masive

 

        3.1. Generalități
          Corpurile masive din Univers sunt corpuri înglobate în  anvelope energetice entropice plasate în câmpul gravitațional (de natură electrică). Am arătat în capitolul 2 că electroconvergența corpurilor  « slab » încărcate electric ( neutrini, neutroni) constituie palierul corpuscular- energetic  de interacțiune gravitațională a tuturor corpurilor din Univers. În capitolul 1 am definit energetic un corp masiv din Univers, evidențiind faptul că, globul masic propriu zis (cu proprietățile newtoniene) reprezintă nucleul (produsul) rezultat în urma transformărilor pe care le suferă materia din avelopa entropică în interacțiunea cu mediul. Totodată am sugerat, ținând cont de natura electrică a gravitației, că la baza procesului de atracție/ respingere  alături de neutroni/neutrini o contribuție determinantă o au și structurile electrice bipolare specifice ale corpului și anvelopei entropice asociate corpului. Abordarea într-o viziune sistemică a interacțiunii corpurilor permite evidențiere fenomenelor și proceselor ce au loc la scară micro și macroscopică în interiorul corpului și în zona energetică entropică. Modelarea corectă a interacțiunii  corpurilor masive trebuie facută astfel încât să se poată stăpâni și folosi de către  omenire a produsele  interacțiunii. Produsele interacțiunii corpului, de altfel, stau la baza declanșării tuturor fenomenelor și proceselor specifice corpului masiv analizat. Modelul de interacțiune trebuie să evidențieze  funcția, F, structura, S, organizarea, O, și efectele sistemului, E, în  conformitate cu  formula ( specifică unui sistem tehnic) și anume:

                  Funcția   + Structura  + Organizarea  = Efectele sistemului

Pentru sinteza modelului de interacțiune a corpului masiv  este necesară identifcarea a celor patru părți care să îndeplinească funcțiile sistemului natural corp masiv:  motor -M, transmisia -Tr, organul de lucru -OL și organul de conducere -OC.
 















 


         
 

                                                
 

 

Fig. III.1Elementele unui sistem tehnic/natural

 

Forța motrice (M)  nu trebuie confundată cu sursa de energie - SE (se suprapun, dar nu întotdeauna), energia putând fi un rezultat al interacțiunii cu exteriorul sistemului ( transmisă și din afară) și să se transforme în forță motrice ca o necesitate pentru sistemul modelat. Rezultatele interacțiunii se regăsec în produsele/transformarea materiei corpului entropic, P. Aplicarea acestei legi permite negreșit determinarea elementelor fundamentale de interacțiune ale unui corp masiv.
Urmare a interacțiunilor formelor de mișcare predominant neutronico-electrică a materiei din corpul entropic  cu cele din mediu (SE) se dezvoltă energia subsistemelor corpului anvelopă plasmatică (M) care asigură prin procese  entropice (T) conversia/ transferul energetic către vortexurile (peri)corpului masiv (O.L.) care asigură transformarea și/sau prelucrare materiei ce are loc la nivelul  (peri)corpului (P) ca produs al interacțiunii cu mediul universal, respectiv corpul de influență preponderentă. Modelarea unui sistem fizic/natural trebuie să evidențieze transmiterea energiei și să asigure prin mecanisme specifice de genul mișcării cu expansiune –contracție (OC) pierderile minime de energie de transformare a materiei (produsul- P). Pe acest model se analizează interacționile Pământului.
 

 


crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Noile legi ale mișcării planetelor

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mar 06 Feb 2018, 09:39

Dl Pacalici:
Multumesc! Din bibliografia studiata cunosteam (si am prezentat si in lucrari) "lucrul" cu potentialul electric al atmosferei.

Intrebarea d-lui Virgil este indreptatita si se refera la potentialul matricei entropice a Pamntului (in care este inglobat globul terestru cu invelisurile sale interne si externe). Si potentialul electric ca orice "produs" [P ] al interactiunilor corpurilor natural se poate evidentia conform schemei, {de mult prezentata pe forum dar nebagata in seama atunci cand se analizeaza "orice" pe topic}:
Efect= S+O+F

 

3.3. Interacțiunea gravito-electrică a Pământului
 

Pământul face parte din categoria corpurilor masive gravitate de o stea, respectiv, Soarele - corpul entropic de influență preponderentă [29,117, 116].
Fluxurile emise de corpul masiv de influență – Soare reconfigurează anvelopa entropică matrice a Pământului. Precizăm că interacțiunea gravito electrică este determinantă în declanșarea proccesului de apariție și declanșare  fenomenelor entropice terestre și periteretre .
Și Pământului – planetă caldă cu atmosferă îi sunt caracteristice următoarele fenomene care îl definesc în timp:
[list="list-style-type: decimal; direction: ltr;"]
[*]
Întreținerea fenomenului de transmutarea (reacții termonucleare) a
elementelor în interiorul Pământului și în zona periterestră (entropică) de către fluxul palieruluineutrinico-neutronic Universal ce penetrează sistemul solar (neutrinii/neutronii emiși de corpurile masive, respectiv, undele de joasă frecvență din Univers neecranate de/în anvelopa sistemului solar [117, 116];

[*]
Declanșarea și întreținerea fenomenului de electroconvergență a neutronilor
 liberi, respectiv, a neutronilor din nucleele atomice a elementelor  chimice constituiente ale corpului masiv la/sub impactul continuu al fluxului neutrinico-etheronic  rezultat în urma fenomenului de transmutare a elementelor ce are loc, în principal, în interiorul Pământului ( dar nu e  neglijabilă nici influența reacțiilor nucleare la rece ce au loc în atmosferă și centurile de radiații ale Pământului) [29].

[*]
Apariția/menținerea (micro)stress-ului/presiunii (magneto-electrice) din
neutroni și(micro)entitățile masice gravitate (proton, atom,   moleculă, complex  molecular) poziționate în  anvelopa entropică  a Pământului, stress care se manifestă la scară  macroscopică  în agregarea/atracția materiei de/in către/jurul centrul gravito-electric al Pământului [29, 36]. Interferarea fluxului neutrinic generat de Pământ  cu fluxul neutrinic din Soare care stă   la baza procesului entropic din matricea spațială entropică aferentă interacțiunii. Astfel, în matrice funcțională spațială a înteracțiunilor   gravito-electrice, funcție de parametrii fluxurilor de neutroni proprii emiși, respectiv, receptați de la Soare apare anizotropia gravitațională a Pămâtului. Masurătorile terestre confirmă o reducere a atracției gravitaționale terestre  în lungul axei Pământ – Soare cu 7%   față de celelalte zone. 

[*]
Declanșarea proceselor entropice care conduc la intensificarea procesului de
schimb substanță – câmp  matricea gravitoelectrică a Pământului și  apariția /menținerea  palierelor de interacțiune electrică (electromagnetică), chimica, și  respectiv, de presiune (mecanică) a materiei (vezi, capitolul 1). Interacțiunea de polarizare este specifică dielectricilor din componența Pământului și zona (periterestă) care sunt capabile să se polarizeze temporar[

[*]
Polarizarea gravito-electrică a structurilor neutronice și generarea structurii
anvelopei entropice (structura internă și externă  acorpului)  pe baza fluxului neutrinic  al  corpului propriu-zis;

[*]
Deformarea câmpului gravitațional și a anvelopei entropice în care este
înglobat corpul  de (către ) fluxul neutrinic al corpului masiv de influență preponderentă;

[*]
Apariția  fenomenului de electroconvergență  a corpului masiv;

[*]
Generarea materiei/vortexurilor câmpurilor afereteprin electroconvergență;

[*]
Fenomenului de gravitare a Pământului în jurul Soarelui.
 
3.3.1. Electroconvergența Pământului
          Pământul (sferă neutronico- dielectrică) plasat în anvelpa gravito –electrică  cvasistatică a Soarelui  își deformează matricea entropică corespunzător fluxurilor gravito-electrice  locale. Astfel din materia dielectrică din matricea  gravitțională  a Pământului se   polarizează  temporar pe ansamblu, pozitiv, (+), pe emisfera fluxului de impact de moment a  Soarelui și, negativ, (-), tot temporar, pe emisfera de noapte, fig. III. 2. a. La rândul său, suprafața terestră polarizată temporar prin influență electrostatic de Soare și prin staționarizarea undelor progresive de impact, energizează o parte din  neutronii (perechile de electroni tip Cooper) din  zona de influență periterestră, astfel încât entropia zonei crește. Prin decuplare acestora, rezultă particulele izolate cu caracter de fermioni. Particulele rezultate din perechile de electroni Cooper (având capacitatea de interacțiune electrică mai ridicată prin creșterea masei/suprafeței de control), se energizează, structurează și poziționează funcție de tăria interacțiunilor  electrice cu Pământul (corpul masiv de influență cel mai apropiat), vezi cap.2. Astfel, sunt reținute și se structurează sub influență electrostatică, în zona  periterestră (corespunzătoare emisferei terestre pozitive) un mediul plasmatic polarizat/de sarcini negative, (-), și respectiv pozitive, (+), în zona emisferei de noapte. Rezultă astfel o structură macroscopică plasmatică în jurul Pământului, fixată și structurată gravito-electric/electrostatic. Măsurătorile efectuate au confirmat existența unor structuri macroscopice periteresre cunoscute sub numele de centuri de radiație ale Pământului (de ex. centura Vann Allenn exterioară), fig.II.1. Literatura de specialitate confirmă că ”Orice bucată de materie neutră, în sensul  clasic, deci inclusiv planeta Pământ, posedă o sarcină electrică intrisecă, eo =, unde m reprezintă masa bucății de materie considerată”[102]. Astfel, suprafața de control a Pământului crește prin includerea în sistem și a anvelopei plasmatice ce îl înconjoară prin care se realizează practic interacțiunile Pământului cu mediul (Soarele) [35]. Interacțiunea anvelopei plasmatice pe de o parte cu mediul (Soarele) iar pe de altă parte cu Pământul este foarte complexă și se concretizează, din punct de vedere electric, în final, în apariția și menținerea unei diferențe de potențial electric între Pământ /suprafața terestră și această structură plasmatică. Câmpul electrostatic dintre Pământ și anvelopa sa plasmatică este generat de sarcini/entități macroscopice electrice în echilibru electric. Câmpul electric, , dintre Pământ (suprafața Pământului) și anvelopa sa plasmatică (centura de radiație exterioară) este rezultatul unui fenomen complex, fiind  generat de două surse diferite  și anume [29-30]:

[/list]


  • Componenta electrostatică / “legată”, A,  generată de dipolii neutronici ca suport al interacțiunii gravitaționale și centurile de radiație exterioară. Aceste sarcini electrostatice macroscopice pot fi considerate a fi în echilibru electric relativ stabil. Măsurătorile efectuate   confirmă faptul că centura de radiație exterioară înglobează în masa sa  Pământul și îl însoțește în mișcarea sa de revoluție, neparticipând la mișcarea sa de rotație, și.



  • Componenta electromagnetică / “liberă” ,a,  generată de interacțiunile dintre particulele/structurilor corpusculare electrice periterestre  (e-) aflate între centura de radiație exterioară și suprafața terestră (atmosfera terestră,  ionosfera,  etc.). Aceste structuri participă la mișcarea de rotație  ca  părți ale  vortexului care are ca nucleu Pământul, apărut urmare a procesului de interacțiune substanță/corpuscul – câmp/undă din cavitatea plasmatică rezonantă confocală / toroidală   delimitată de centura de radiație externă, A, fig. III.4 [29].
     
     
                                                             
                                        






     
     
     











Entități neutronice-suport de semnal

 








-+

-+

 

                                                 
     
                       

Fig. III.4.   Schema cu interacțiunile electrostatice (forțele de legătură) dintre Soare și Pământ [34]

 

 S - Soare ; P- Pământ;  A -Centura de radiație exterioară; a - Centura de radiație interioară;  atracție (           );  respingere  (           ).

 

Mediul de separație dintre Pământ și Soare  (corpul masiv de influență) este un mediul în care predominantă este forma de mișcare electrică /radiația electromagnetică și corpusculară) a materiei [50, 55, 70, 111, 112]. Interacțiunile formelor de mișcare a materiei din sistemul Pământ - anvelopă plasmatică cu formele de mișcare a materiei din mediul (Soare) stau la baza tuturor proceselor macroscopice și microscopice ce au loc în sistemul Pământ – anvelopă plasmatică.
 

3.3.1.1 Intracțiunea electrostatică

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil_48 la data de Mar 06 Feb 2018, 11:06

@virgil a scris:. . . . .
Toti satelitii naturali (nu vorbesc de asteroizi) au aceasta proprietate de a se roti "sincron", adica arata mereu aceiasi fata la planeta careia ii apartine, dar nu si la Soare, deoarece periodicitatea orbitarii planetei de catre satelit nu este aceiasi cu periodicitatea rotirii planetei in jurul Soarelui.
Hai ca la subiectul asta, ma aburiti amandoi cu vorba. Consecinta
raspunsului tau, este ca Luna nu arata spre Soare aceeasi
emisfera mereu, asa cum arata catre Pamant.
Nu pot sa cred ca d-nul Crivoi sustine ca Luna are permanent,
aceeasi emisfera fierbinte si cealalta inghetata.
D-nule Crivoi, faceti pasul inapoi ? Ca sa putem continua dialogurile.

virgil_48
Foarte activ
Foarte activ

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Numarul mesajelor : 6199
Puncte : 24226
Data de inscriere : 03/12/2013

Sus In jos

Noile legi ale mișcării planetelor

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mar 06 Feb 2018, 11:17

D-nule Crivoi, faceti pasul inapoi ? Ca sa putem continua dialogurile.
 Pentru dvs. "Da" , desi , cel mai mult tin la Adevar (mi-a reusit "parafrazarea"?!).

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil_48 la data de Mar 06 Feb 2018, 11:34

crivoi d a scris:
D-nule Crivoi, faceti pasul inapoi ? Ca sa putem continua dialogurile.
 Pentru dvs. "Da" , desi , cel mai mult tin la Adevar (mi-a reusit "parafrazarea"?!).
Nici nu speram sa tineti mai mult la mine ! Cred ca toti cei
de aici sunt animati de acelasi obiectiv, cel citat de dvs.
Daca uneori mai avem si tinte false, asta este omeneste
si scuzabil ! Eu o patesc la tot pasul. Din greseala in ...
P.s. Ii rog pe cei care nu inteleg sau nu sunt de acord cu
textele mele sa mi le returneze imediat in citat. Numai
pe cele de anul acesta, ca blocam forumul !

virgil_48
Foarte activ
Foarte activ

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Numarul mesajelor : 6199
Puncte : 24226
Data de inscriere : 03/12/2013

Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil_48 la data de Mar 06 Feb 2018, 12:06

crivoi d a scris:
Virgil 48:
Dece mama saraciei nu redactati pe șleau ? La ce "necunoscuta"
care trebuie facuta cunoscuta va referiti ?


K este o functie de raza R si T, parametrii masurabili. 
Care este cauza care conduce la faptul ca  K = R3 / T2 ?
Ne-am cam lamurit pe aici ca acel K nu este o constanta universala.
El depinde si de masa corpului central. Despre cauza care conduce
la acea relatie, sper sa va fac o surpriza placuta. Urmaresc ideea ca
relatia este cauzata de faptul ca orbitarea este o miscare compusa.

virgil_48
Foarte activ
Foarte activ

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Numarul mesajelor : 6199
Puncte : 24226
Data de inscriere : 03/12/2013

Sus In jos

Noile legi ale mișcării planetelor

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mar 06 Feb 2018, 20:02

Virgil 48:
Tu vrei sa spui ca intr-un caz ipotetic in care Luna ar fi antrenata de un impuls exterior pe o orbita circumsolara stabila, nu ar putea sa ramana acolo ca planeta?
Comentriu:
Nu exista impulsuri "ipotetice". Sunt pe Instagram poze cu corpuri plasmatice "fatate" de corpuri massive masice (stele). Cei de la NASA,..., le cauta in,..., "stele"cand mai usor le pot observa in zona de autoelectroconvergenta a panzei protonice cilindrice a Pamatului (in perioada "EXPLOZIILOR SOLARE INTENSE).

Cu siguranta tot in aceasta zona de autoelectroconvergenta  a panzeii cilindrice protonice (generata de impactul "vantului solar"/nebuloasei cu globul terestru) a fost generata protoLuna.

Daca se modifica in timp parametrii fluxului de impact al sistemului Pamant -Luna este posibil o noua structurare/organizare/functii intra si extrasistemice (pt. Luna, pt. Pamant, pentru dipolul Pamant-Luna, pentru dipolul Soare-Pamant/Luna) care sa influenteze cinematica Lunii, inclusive "distrugere" sistemului dipolar si crearea unui dipol direct cu Soarele.

Dar impulsul cu care "lucrati" dvs. nu-I de la "Bing-Beng" ci este rezultatul schimbarii structurii/organizarii/functiilor entitatilor sus mentionate conform teoriilor din astrofizica corelata cu electroconvergenta corpurilor naturale. Vezi, The (stored) Earth's electroconvergence, pe net, s.a.

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mier 07 Feb 2018, 09:55

Nu schimbi numele brandului fiindca i-ai mai adaugat cizmei o catarama.

Ati devenit ,...,"conservator"! Poate scapati de "multe" tragand cu "cizma" in "fondul" Foip si poate se si "roteste".

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mier 07 Feb 2018, 10:21

Ar trebui precizat daca ne referim la miscarile "libere" sau la cele "dependente". De acum intelegi la ce ma refer.

Comentariu:
Prima parte a "zicerii" imi aminteste ca eu si "multi" altii trebuie sa aprofundez relatia dintre "superficial" si "liber" in gandire!

Totodata  ma duce la intrebarea/gandul ce-l face pe d-l Virgil sa creada ca exista "masa de repaus" in alt locuri din Univers in afara de cele "libere" ale dvs.?

De asemenea, il intreb, de ce crede ca un corp masiv masic (gen Pamant) ar interactiona electric numai "superficial" si nu si in Profunzime?  Precis, gandirea unui mare ganditor de pe forum a analizat/va analiza problema si in sfarsit ne o va "zice".

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mier 07 Feb 2018, 11:19

D-l Virgil: Daca este asa simplu, cum se face trecerea de la gluoni, la fotoni si apoi la gravitoni ?

Intrebare:
N-ar fi mai simplu sa ne intrebam, "cum se face trecerea de la functia primordiala a LOCULUI din univers (definirea "geometriei" a spatiului 'local") la structurarea  si organizarea acestuia cu functii complexe /corp natural nemaice, repectiv, masice"?

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mier 07 Feb 2018, 17:19

D-l Virgil:
"Un singur corp nu formeaza un system,...,
Inclusiv corpul emergent masic (,..., neutrin, foton,...) este un system avand "intrari", "iesiri" , autocontrol/reglaj, ..., in relatia cu (fluxurile) din mediu. Cat despre "punctele" materiale" ale unui corp mai are rost sa mai vorbim?!

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Noile legi ale mișcării planetelor

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mier 07 Feb 2018, 17:39

 Daca electronul e fragment de schimb, cu neutronul e mai complicat, dar înca nu am ajuns acolo
Nu stiu ce aveti toti cu d-l "electron" (vezi, topical "propuneri"). Este atat de simplu;  plasati un stimabil/linistit "neutron" intr-un camp electric, il puneti pe fuga isi ia "functia" noua (din relatia cu mediu) in primire si sa vedeti ca in continuare se va  comporta ca un domn "electron"(d-l gafiteanu, spunea ca sunt de mai multe feluri si cu rude de gradul intaii "luminoase"). Asa o fi? Asteptam pana devine la loc "neutron" (care si asta se "zice" ca este de mai multe "feluri").

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil_48 la data de Mier 07 Feb 2018, 18:01

crivoi d a scris:
Nu schimbi numele brandului fiindca i-ai mai adaugat cizmei o catarama.
Ati devenit ,...,"conservator"! Poate scapati de "multe" tragand cu "cizma" in "fondul" Foip si poate se si "roteste".
Vad ca ati deprins ceva șuguială, atat de populara aici ! Daca
va logati ca sa nu mai aduceti toate subiectele in acest topic
si sa produceti bulibaseala, aveti sanse sa fiti "admis  cu
drepturi depline".

virgil_48
Foarte activ
Foarte activ

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Numarul mesajelor : 6199
Puncte : 24226
Data de inscriere : 03/12/2013

Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mier 07 Feb 2018, 18:12


Vad ca ati deprins ceva șuguială, atat de populara aici !
 Daca cititi cu atentie o sa vedeti ca nu "suguiesc".

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Noile legi ale mișcării planetelor

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mier 07 Feb 2018, 18:21

D-l virgil:
"[...]o noua particula se naste acolo unde exista o energie localizata ce poate desprinde o particula de antiparticula sa, descongestionand particula anterioara de acel dezechilibru energetic"
 Ca bine le mai "zici"! Particula, dezechilibru (la NEUTRON?!), nastere, desprindere, s.a.m.d. Ceva, bibliografie ?

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil_48 la data de Mier 07 Feb 2018, 20:21

crivoi d a scris:

Vad ca ati deprins ceva șuguială, atat de populara aici !
 Daca cititi cu atentie o sa vedeti ca nu "suguiesc".
Imi pare rau, nu reusesc sa prind faza serioasa.

virgil_48
Foarte activ
Foarte activ

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Numarul mesajelor : 6199
Puncte : 24226
Data de inscriere : 03/12/2013

Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Mier 07 Feb 2018, 21:01

 Scris de negativ Astazi la 20:16


Cam asta vrea sa spuna Abel cu miscarea elicoidala :
Din pacate este aratat numai vortexul indus Pv ("indus" , 6a, fig. de mai jos) nu  intreaga structura si organizare care intretine energetic pe acesta. Mai este mult pana  se va intelege electroconvergenta stelara (vezi, Convergenta si divergenta materiei, ed. Performantica, Iasi, 2005. Electroconvergenta Pamantului, ed. Performantica, Iasi, 2006, s.a.).

Vezi, structura adevarata mai jos.


crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Nasa afirma ca "Imposibilul motor spatial" functioneaza.

Mesaj Scris de crivoi d la data de Joi 08 Feb 2018, 21:28

Almost a hundred years ago, two different expressions were proposed for the energy--momentum tensor of an electromagnetic wave in a dielectric. Minkowski's tensor predicted an increase in the linear momentum of the wave on entering a dielectric medium, whereas Abraham's tensor predicted its decrease. Theoretical arguments were advanced in favour of both sides, and experiments proved incapable of distinguishing between the two. Yet more forms were proposed, each with their advocates who considered the form that they were proposing to be the one true tensor.
Sistemul tethnic propus este greu de inteles. Miscarea microcorpurilor naturale (electron,...,) este insotita de emiterea de microunde (datorita electroconvergentei. Trebuie analizat mediul de propulse in corelatie cu formele de miscare a materiei existente in sistemul tehnic. Sunt mai multe solutii de miscare a sistemului tehnic nu neaparat prin "propulsie". Schema E(deplasarea)=S+O+F este valabil pentru construirea sistemului tehnic.

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Nasa afirma ca "Imposibilul motor spatial" functioneaza.

Mesaj Scris de crivoi d la data de Vin 09 Feb 2018, 09:36

Virgil 48:
Pana la urma vor indeparta peretele ca sa mareasca randamentul.
Daca il mentin, este numai pentru spectacol.
Acum cativa zeci de ani am lucrat la un contract de ceretare legat de problema interactiunii forma - camp. Peretii (pe care propuneti sa-i indepartati) joaca un rol umportant in "generarea" energiei in cavitate.

Functie de natura peretelui si parametrii fluxului/camp de impact (,..., magnetostatic,...,) este posibil sa se mareasca, respective, micsoreze energia (in cavitate, in perete, in apropierea peretelui).

 Functie de forma (cilindrica, sferica, ...,)  sistemului tehnic (matricei entropice) se pot evidentia (directia) campului electric, in interiorul formei, in perete, in zona de contact a peretelui s.a.

In cazul electroconvergentei corpurilor naturale in miscare, pentru a se evidentia circuitele /vortexurile/ EM se considera  globul terestru un ecran sferic multistrat plasat in campul /fluxurile din mediu.

 Pentru evidentierea campurilor /circuitelor din zona  cu panza cilindrica protonica (rezultata in urma impactului , impropriu spus, "vantului solar" ) se considera un ecran de forma cilindrica plasat in campurile din mediu (vezi, figura de mai sus cu electroconvergenta corpului natural masiv).

Astfel pe baza 'compatibilitatii electromagnetice" se pot evidentia campurile EM /vortexurile, Ps,Po, Pv,(proprii corpului masiv masic) si Pvprim (propriu mediului).

Avand date in legatura cu aceste componente, putem analiza (inter)actiune acestora cu campurile din mediu. Astfel corpul natural a capat noi functii de interactiune locala, care pot conduce , inclusiv la "deplasarea" acestuia.

Propunere:
Asa ca trebuie sa lasam "elementaritatea" (aferenta "comoditatii"/,...,omului de , ..., stiinta) daca vrem cat de cat sa fim mai aproape de ceea ce se intampla cu adevarat in Natura.

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

E bine de,..., STIUT!

Mesaj Scris de crivoi d la data de Vin 09 Feb 2018, 11:37

D-l Gafiteanu:
Pretul informatiei este pe masura.
MDA!

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de virgil_48 la data de Vin 09 Feb 2018, 20:01

crivoi d a scris:
Virgil 48:
Pana la urma vor indeparta peretele ca sa mareasca randamentul.
Daca il mentin, este numai pentru spectacol.
Acum cativa zeci de ani am lucrat la un contract de ceretare legat de problema interactiunii forma - camp. Peretii (pe care propuneti sa-i indepartati) joaca un rol umportant in "generarea" energiei in cavitate.

Functie de natura peretelui si parametrii fluxului/camp de impact (,..., magnetostatic,...,) este posibil sa se mareasca, respective, micsoreze energia (in cavitate, in perete, in apropierea peretelui).
. . . . .
Sunteti sigur ca este important ca energia sa ramana in cavitate?
Nu trebuie sa fie directionata paralel spre o directie ?

virgil_48
Foarte activ
Foarte activ

Mulțumit de forum :
10 / 1010 / 10
Numarul mesajelor : 6199
Puncte : 24226
Data de inscriere : 03/12/2013

Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Sam 24 Feb 2018, 12:12

Pt. Virgil 48:
Pentru documentarea in privinta "neconservitatii?!" gravitatiei newtoneene va propun cateve extrase din;

Electroconvergenta Pamantului
Anexa nr. 2

 

Cercetarea prin metoda demersurilor euristice a specificului creației în domeniul modelării  interacțiunii  din Univers






[...]

2.2.6 Kepler - fondatorul mecanicii cerești. Legile lui Kepler





[...] Și tot la castelul Benatek a venit, în 1600, și Johannes Kepler (1571-1630). Fiind un strălucit elev, el a fost admis la Universitatea din Tûbingen (1587), unde astronomul Michael Mästlin (1550-1631) l-a inițiat în lucrările lui Copernic. La începutul carierei intenționase să se dedice preoției, dar în 1594 a acceptat un post de matemațician și astronom la Graz, Austria. Toată viata sa Kepler a rămas un mistic. Una din îndatoririle sale eră să alcătuiască un calendar anual al prognozelor astrologice. Acesta s-a dovedit destul de exact.  Kepler a căpătat convingerea că structura universului este intim legată de cele cinci corpuri solide regulate care pot fi construite din fețe identice formate din poligoane regulate, (h.11.). Acestea sunt tetraedul (piramida), cubul, octaedru (cu opt unghiuri echilaterale), dodecaedru (cu 12 pentagoane) și icosaedru (cu 20 de triunghiuri echilaterale). Ideea lui Kepler era să înscrie succesiv, aceste solide regulate în sfere, una în interiorul alteia (c.3.); astfel, rezultă șase sfere cu soarele în centru. Fiecare sferă ar conține o orbită planetară, corespunzând celor șase planete cunoscute (Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter și Saturn). Asupra acestei idei Kepler a revenit în mai multe rânduri deși, această pretinsă explicație, nu poate fi acceptată deoarece nu produce rapoartele corecte dintre  orbitele planetare și deoarece există mai mult de șase planete în sistemul solar, (m.3.). Publicarea acestor idei în prima sa lucrare majoră, Mysterium Cosmographicum (Misterul cosmografic) i-au permis o corespondență pe acest subiect atât cu Brahe cât și cu Galileo. Kepler s-a întors la o temă asemănătoare în Harmonices Mundi (Armoniile lumii)  și a descoperit cea de treia lege a mișcării planetare, (h.15.). Unul din factorii care l-au făcut să accepte inițial teoria  copernicană a universului a fost credința sa că soarele trebuie să se afle în centrul universului în virtutea demnității și puterii sale, fiind un loc unde Dumnezeu ar locui ca rezident, (n.4., k.16.). După moartea lui Tycho Brahe (1601), Kepler a fost numit succesorul acestuia la Castelul Benedek moștenind,  pe lângă funcția de astronom al împăratului Rudolf al II-lea,  și documentația remarcabilă acumulată de acesta.  Printre Jurnalele de observație a lui Brahe, Kepler va găsi și datele – cele zece opoziții ale planetei Marte – care  îl vor permite să rezolve enigma mișcării acestei planete și, în felul acesta, să pună definitiv bazele sistemului copernican al universului. Kepler reia lucrările lui Tycho Brahe asupra planetei Marte și constată o diferență de 8 minute de arc între pozițiile observate și cele calculate pe baza excentricilor  (combinații de mișcări circulare). Eroarea neputând fi imputată datelor de observație, Kepler – elev al lui Michael Mästlin, deci copernican prin formație – își dă seama că teoria aplicată este incorectă și  decide să revizuiască orbita Pământului pe baza observațiilor luiTycho Brahe, care înregistrase zi de zi poziția Soarelui pe ecliptică. ”Nouă care ni s-a dăruit prin grație divină, un observator atât de minuțios ca Tycho Brahe, se cuvine să recunoaștem și să primim acest dar divin și să-l folosim (n.6.) […]. Prin urmare, voi deschide drumul către acest țel în concordanță cu propriile mele idei (b.14., h.15.). Pentru că, dacă aș fi crezut că am putea ignora aceste opt minute, aș fi ajustat ipoteza mea ca atare. Dar deoarece nu-mi era permis să le trec cu vederea, aceste opt minute recomandă o reformare a astronomiei  (a.13.); ele au devenit materialul de construcție a unei mari părți a acestei cărți”, (a.19.).



Se distinge aici una din trăsăturile de bază ale științei moderne – necesitatea unei concordanțe precise între teorie și experiment.  Înainte de Brahe, un model astronomic era considerat adecvat dacă era în acord cu observațiile în limita de până la zece minute pe arc; observațiile sale au fost de cel puțin două ori mai precise. Dacă mișcarea aparentă a celorlalte planete depinde de mișcarea Pământului, atunci aceasta din urmă mișcare trebuia mai întâi precizată; mai întâi această operație se impunea ca o necesitate (i.11.). Pentru determinarea orbitei Pământului  Kepler utilizează o metodă originală al cărei principiu este următorul, fig. II.12. Se presupune momentul unei opoziții a planetei Marte (M) în care Pământul ocupă poziția To. după o revoluție completă în jurul Soarelui (687 zile), Marte va ocupa evident aceeași poziție, M, pe orbită, în timp ce Pământul va ocupa, de exemplu, poziția ,T1, deoarece el nu a avut posibilitatea să execute două rotații complete în același interval de timp; după alte 287 zile, Pământul va ocupa poziția T2 și așa mai departe. Kepler cunoștea din Jurnalele de observație ale lui Tycho Brahe unghiurile ToST1, ToST2, etc. , precum și unghiurile ST1 M, ST2 M, etc., formate de direcțiile Pământ – Soare și Pământ – Marte. Considerând unghiurile SMT1, SMT2, etc., care au latura comună invariabilă, SM, și două unghiuri cunoscute, el a putut determina trigonometric distanțele ST1, ST2, etc în fracțiuni de SM. Observațiile consemnate în Jurnale I-au furnizat, de asemenea,  lui Kepler  timpurile și opozițiile a zece opoziții, de la 1580 până la 1600. Din observațiile lui David Fabricius din Emdem și ale sale însuși, s-au mai adăugat încă două opoziții, cele din 1602 și 1604, astfel încât el a dispus , în total, de 12 asemenea distanțe  ST, pe care, punându-le pe desen și unind punctele corespondente, a determinat traiectoria Pământului în jurul Soarelui. Traiectoria s-a dovedit a fi un cerc cu Soarele plasat la o distanță de numai 1/59 din raza cercului, față de centru. Kepler a putut astfel să alcătuiască un tablou detaliat al mișcării Pământului în jurulSoarelui, în care poziția pe orbită era indicată în orice moment (n.14.) Demn de remarcat este faptul că Kepler a adoptat ca ipoteză de lucru  presupunerea, incorectă după unii, că viteza unei planete variază invers proporțional cu distanța de la Soare (deoarece credea că razele emanate de Soare – numite de el anima motrix – erau cele care împing planetele pe drumul lor orbital, (k.4. i.14. ). În raționamentele sale Kepler presupunea că ,,acțiunea animatoare” a Soarelui asupra Pământului se exercită tangențial față de traiectorie și această forță , afirma el, este invers proporțională cu distanța ST de la Soare la Pământ, la fel cu viteza planetei pe orbita sa.




[size=19]Se știe astăzi că viteza este proporțională cu distanța de la Soare la tangenta la traiectorie; Kepler și-a verificat ipoteza numai în cazurile particulare ale treceri Pământului la periheliu și afeliu. Din fericire, această greșeală a fost compensată printr–o a doua eroare; pentru un arc infinit de mic al orbitei, timpul necesar Pământului pentru a-l parcurge este proporțional cu lungimea razei vectoare, ST, iar pentru a calcula durata parcursului unui arc finit, Kepler nu dispunea de resursele calcului integral. Kepler  a aplicat și aici metoda care i s-a părut cea mai bună și anume a înlocuit suma tuturor razelor  vectoare  intermediare dintre ST și o poziție oarecare, ST1 deci o sumă de lungimi – prin aria sectorului TST1, fig. II.13. În felul acesta descoperă Kepler proporționalitatea dintre timp și aria descrisă de raza vectoare pentru cazul mișcării Pământului ( legea a doua a lui Kepler - legea ariilor), care a fost prima în ordinea descoperirii lor. Această lege, pe care el o extinde fără să ezite la mișcarea tuturor planetelor, va juca un rol esențial în deducere legilor teoriei gravitației a lui Newton (h.15.). Odată determinată traiectoria Pământului, Kepler, a putut trece la determinarea orbitei lui Marte, cu ajutorul pozițiilor observate ale acestei planete, indicate în tabelele lui Tycho Brahe. I-au trebuit șase ani de muncă asiduă pentru a putea  descoperi că traiectoria planetelor este o elipsă. Considerând, conform fig. II.13, pozițiile Pământului și ale lui Marte în momentul unei opoziții (To,M) și după o perioadă de revoluție  a lui Marte     (T1, M), unghiul φ și distanța ST1 au putut fi determinate cu ajutorul tabelelor mișcării Pământului, pe care le întocmise anterior. Unghiul ST1M fiind cunoscut din observații, triunghiul SMT1 permitea deci găsirea distanței SM  dintre Marte și Soare. Procedând astfel și pentru alte poziții ale Pământului, Kepler  a trasat grafic pozițiile lui Marte în raport cu Soarele, pentru o  revoluție completă  și a căutat cercul care ar putea uni aceste poziții. După eforturi îndelungate, dar zadarnice, el ajuns la concluzia că orbita lui Marte nu poate fi o circumferință și că mișcarea sa nu poate fi reprezentată printr-o combinație de mișcări circulare; numai o elipsă având Soarele în unul din focare poate uni aceste puncte, (b.1). [/size]













Cu această ocazie a constatat că legea ariilor, pe care o descoperise în cazul mișcării circulare a Pământului, este valabilă și în cazul mișcării eliptice a lui Marte, (h.15.). Extinzând de la început fără ezitare aceste mișcări ale planetelor Pământ și Marte la toate planetele sistemului Solar, Kepler a alcătuit schița sa a sistemului solar, o copie mult mai aproape de realitate decât cea a lui Ptolomeu după natura observată (n.6., n.5.,  n.12.). Ideea fundamentală a lui Copernic era astfel total confirmată, dar numărul de ”ipoteze” era redus la minimum posibil: sistemul lumii putea fi explicat prin numai 8 mișcări cvasicirculare, (g.4.). Vom enunța în continuare cele trei legi planetare care i-au luat lui Kepler aproape 30 de ani ca să le formuleze.


Prima lege a lui Kepler.. Primul enunț al acestei legi a fost dat de Kepler
în Noua astronomie: ” Prin urmare, orbita  unei planete este o elipsă”. In mișcarea lor în jurul Soarelui planetele descriu elipse, Soarele fiind situat într-unul din focare, ar fi enunțul modern al legii I a lui Kepler.





Legea a doua a lui Kepler.  Kepler a enunțat pentru prima oară această a doua lege în Secțiunea 40 a cărții ,,Noua astronomie”, dar argumentarea este foarte complicată, iar rezultatul este obținut incorect, presupunând că planeta se mișcă pe o orbită circulară excentrică. Pentru o orbită eliptică, legea este formulată concis în ”Rezumat al astronomiei lui Copernic”:,, Prin urmare, întârzierea planetei pe arcul PC este în raport cu întârzierea pe arcul RG tot așa cum este aria triunghiului PCA în raport cu aria triunghiului RGA”. Prin ,,întârziere” Kepler înțelege aici timpul de tranzitare a arcului respectiv, enunțul modern al  legii fiind următorul: O rază vectoare care unește o planetă cu Soarele mătură arii egale în timpuri egale.

Legea a treia lui Kepler. Raportul dintre cuburile razei medii R a orbitei

unei planete și pătratul perioadei sale, τ, este o constantă pentru toate planetele din sistemul solar, R3/ τ2 =const, unde: R este  semiaxa mare a elipsei de rotație a planetei. Este important de observat că legea a treia a lui Kepler este valabilă numai pentru orbite care au un corp central ( de exemplu planetele din jurul Soarelui sau  sateliții din jurul planetelor). Ea nu va furniza nici o relație, să zicem, între  raza și perioada orbitală a Pământului în jurul Soarelui și cele ale Lunii în jurul Pământului. Această lege poate fi găsită în Armoniile lumii, lucrare în care el revenise la tema din lucrarea mai veche Misterul cosmografic și încercase să obțină legile universului printr-o combinație între geometrie, astronomie, muzică și astrologie: ”Este însă absolut sigur și exact că raportul care există între timpurile perioadelor oricăror două planete este tocmai raportul dintre distanțele medii la puterea 3/2 […]”.

 In concluzie, schița sistemului solar, pe care Kepler a desenat-o  după natură, în maniera arătată anterior, se reduce, în esență – conform celor trei legi ale sale – la mișcarea în vid absolut a unor puncte materiale fără dimensiuni (planetele), în jurul unui alt punct material (Soarele), fig. III.2. Acest model reprezintă fundamentul pe care Newton a edificat teoria gravitației în vigoare și astăzi. Verificarea la scară mare a sistemului lui Copernic și răspunsul bun dat de Kepler la întrebarea ”cum se mișcă planetele?” încheie ceea ce se poate numi ”astronomia cinematică”. Întrebările la care urma să se răspundă erau ”de ce aceste planete se mișcă astfel ?”, ”care sunt cauzele care provoacă o asemenea mișcare?”. Răspunsul la aceste întrebări plutea într-un fel în aer: contemporanii lui Newton,  Cristofer Wren ,  dr. Robert Hooke și dr. Edmund Halley, observă  independent unul de altul  legea inversului pătratelor distanțelor, care va fi viitoarea lege a atracției gravitaționale. Wren face distincția dintre masă și greutate, relația dintre pondere și centrul de greutate al corpurilor  o face Roberval. Au apărut noi  concepte necesare și stimulative: noțiunea de ,,forță”, lucrul forței (Salomon de Caux, 1620), legea conservării mișcării (Beekman, 1637), forța vie, respectiv energia cinetică, 1/2mv2 (Leibniz, 1710), legile căderii corpurilor (Galilei), etc.

2.2.7 Legea atracției gravitaționale a lui  Newton



Isaac Newton (1642-1727)

avea cunoștință de cele trei legi empirice ale lui Kepler, ca și de legile lui Galileo Galilei referitoare la mișcarea corpurilor pe Pământ.

Kepler susținea că planetele se mișcă pe elipse, pe când Galileo susținea că se mișcă pe cercuri. Pentru Kepler, planetele erau puse în mișcare de ,,spițe” de forță care pleacă radial de la un Soare care se rotește, dar legea inerției a lui Galileo Galilei afirma că mișcarea circulară se perpetuează de la sine. Contribuind și el la confuzie, Descartes enunțase o lege a inerției conform căreia corpurile tind să-și păstreze o mișcare în linie dreaptă. Pentru Descartes, planetele sunt menținute pe traiectoriile lor curbate de vârtejuri care există peste tot într-un eter cosmic. Newton a putut să preia acest amestec de date disparate și de adevăruri parțiale și să găsească un set unitar de legi care explicau corect mișcarea atât a corpurilor cerești, cât și a celor Pământești, ( n.14., n.4.). Galileo avusese o idee asemănătoare atunci când și-a dat seama că dacă ar înțelege de ce cad obiectele spre Pământ, atunci ar înțelege și ce anume menține luna pe orbită (Salviati, în Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii).


 




  • Datele astronomice și deducțiile lui Newton
    În Principiile/ Cartea a III-a, Newton enumeră fenomenele și datele (adică faptele astronomice) referitoare la sistemul solar (n.4.):

    Razele planetelor circumjupeteriene, centrate pe Jupiter, descriu arii proporționale cu timpul scurs și, presupunând că stelele sunt în repaus, duratele perioadelor lor sunt ca puterea a 3/2 –a  distanțelor de la centru”…
    ”Razele planetelor circumsaturniene, centrate pe Saturn, descriu arii propoționale cu timpul scurs, iar duratele perioadelor lor, stelele fiind presupuse în repaus, sunt cu puterea 3/2 –a distanțelor de la centru. Primele  cinci planete importante, Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn, înconjură Soarele cu orbitele lor multiple.”…
    ”Stelele fixe fiind considerate în repaus, duratele perioadelor celor cinci planete principale și (fie al Soarelui în jurul Pământului, fie ale Pământului în jurul Soarelui), sunt ca Puterea a 3/2 a distanțelor lor la Soare.”…
    ”Atunci planetele principale descriu, prin razele lor trasate către Pământ, arii care nu sunt în nici o proporție inteligibilă cu duratele, dar ariile pe care le descriu prin raze trasate către Soare sunt proporționale cu duratele pe care le descriu.”…
    ”Luna, printr-o rază trasată spre centrul Pământului, descrie o arie proporțională cu durata descrieri.” ( n.4., n.5., h.15.).























crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de crivoi d la data de Sam 24 Feb 2018, 12:31

(continuare) Anexa 2/ Electroconvergenta Pamantului

Având la bază datele astronomice referitoare la sateliții lui Jupiter, Saturn, etc. Newton prin cele șase afirmații conchide că planetele, luna, sateliții planetelor se supun toate legilor a doua (arii egale în timp egal) și a treia (care leagă raza medie de perioadă) ale lui Kepler și că planetele se rotesc în jurul Soarelui (nu în jurul Pământului) drept centru. În continuare, el propune o serie de propoziții despre modul de acțiune  al forțelor necesare pentru a produce aceste fenomene.
”Forțele prin care planetele circumjupiteriene sunt continuu deviate de la mișcările lor rectilinii și sunt reținute pe orbitele lor proprii, sunt îndreptate către centrul lui Jupiter, și sunt invers [proporționale] cu pătratele distanțelor dintre locurile acestor planete și centru.” (a.1., h.15.).

”Forțele prin care planetele principale sunt continuu deviate de la mișcări rectilinii și sunt reținute pe orbitele lor  proprii sunt îndreptate către Soare și ele sunt invers [proporționale] cu pătratele distanțelor dintre locurile acestor planete și centru.” (a.1., h.15.).

„Forța prin care Luna este reținută pe orbita sa este îndreptată spre Pământ; și ea este invers [proporțională] cu pătratul distanței de la locul său la centrul Pământului. ”(a.1., h.15.)
 Pe baza argumentelor  de mai sus (și altele din lucrare), Newton a dedus că legile a doua și a treia ale lui Kepler necesită o forță centrală, care variază cu inversul pătratului distanței, (m.5.). Într-un manuscris de dinainte de 1669 el scria: ,,În sfârșit, deoarece la planetele principale cuburile distanțelor lor de la Soare sunt ca pătratele numerelor de revoluții într-un timp dat, eforturile lor de a se îndepărta de Soare vor fi ca inversul pătratelor distanțelor lor de la Soare” (a.1., j.18., k.4.).De observat că în această etapă timpurie a cercetărilor sale, Newton apelează la forța centrifugă -  ,, eforturile” dinspre centru a planetelor de a se îndepărta de Soare – decât la cea centripetă (spre centru).
·        Legea proporționalității cu inversul pătratului distanței
Referitor la forța centripetă Newton afirma în Principia (1687):
”Aceste forțe centripete ale corpurilor, care prin mișcări regulate descriu cercuri diferite, tind către centrele acelorași cercuri; și sunt una față de alta ca pătratele arcurilor descrise în timpuri egale împărțite la razele respective ale cercurilor”(a.1., h.15.). În  cursul unei încercări timpurii (aprox. 1665, cu 4 ani mai devreme ca Huygens să-și fi notificat la Societatea regală din Londra demonstrația referitoare la forța  centripetă) Newton  a redus chestiunea la o problemă de ciocnire, considerând două pătrate cu un cerc înscris între ele,     fig. II.14. Masa, m, se deplasează pe segmentul de dreaptă AB cu viteza uniformă, v, până în punctul B de pe suprafața cilindrică, unde este reflectată ca și cum s-ar ciocni de un perete orizontal rigid DBE. După ciocnire, acea componentă a vitezei care este perpendiculară pe această suprafață plană            (vp =  v√2) este, simplu, inversată, astfel încât modificarea totală a vitezei după impact este de două ori mai mare. Cu notația, s - lungimea segmentului, AB se determină timpul dintre ciocniri . Tot din geometrie, stim că  r = s, astfel încât . Aceasta înseamnă că rata modificării vitezei (accelerației centripete) este ac = , tocmai ca rezultatul enunțat. Încă din 1665 Newton și-a dat seama că raționamentul de mai sus ar putea fi generalizat pentru un poligon cu laturi înscrise într-un cerc. În Principii,Newton formulează acest raționament într-un Scholium astfel:
Să presupunem că într-un cerc oarecare se înscrie un poligon cu oricâte laturi (b.4.). Și dacă un corp, mișcat cu o viteză dată în lungul laturilor poligonului, este reflectat de cerc  în mai multe puncte unghiulare, forța cu care corpul lovește cercul la fiecare reflexie va fi ca viteza sa; și prin urmare suma forțelor va fi, într – un timp dat, ca produsul dintre acea viteză și numărul de reflexii
(e.2., n.5.); adică (dacă specia poligonului este dată, n.n.), ca lungimea descrisă în timpul dat, și crește sau  descrește în raportul dintre aceeași lungime și raza cercului, deci ca pătratul acelei lungimi împărțit la rază; și prin urmare poligonul, după ce laturile sale sunt micșorate in infinitum, va coincide cu cercul ca pătratul arcului descris într-un dat împărțit la rază, (e.2.). Aceasta este forța centrifugă  [… ] (n.17. ) .







B

 



                                                                                                                             v








Fig. II.15. Legea proporționalității forței cu inversul pătratului distanței, dedusă din legea a treia a lui Kepler

 



                                                                            

 

La limita N→ ∞, poligonul se apropie de un cerc cu raza,  r,  fig. II.15. În acest caz, al orbitei circulare (logica raționamentului  lui Newton pentru orbite eliptice este în esență același), se poate exprima viteza, v, a planetei sub forma:                v = 2πr/τ.  Newton combină  legea a doua a sa,  F = ma, cu legea a treia a lui Kepler, R32 = const. Astfel, rezultă:
             
                           Fc = mac  = mv2/r = 4π2m/r2/(R32)                  (2.1)
 

Conform legii a treia a lui Kepler, expresia dintre parantezele din dreapta acestei relații este o constantă (aceeași constantă) pentru orice planetă care au orbite în jurul soarelui, astfel încât:
 

                                      Fc  = 4π2m/r2/(const)                               (2.2)
 

Concluzia  (care se aplică și pentru cazul elipse) constă în faptul că legea a II-a a lui Newton și lege a treia a lui Kepler, luate împreună, arată că forța exercitată asupra unei planete este o forță care depinde de inversul pătratului distanței până la Soare, (n.14.).
·        Accelerația centripetă a Lunii

crivoi d
Vizitator


Sus In jos

Re: Legi de conservare

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 21 din 35 Înapoi  1 ... 12 ... 20, 21, 22 ... 28 ... 35  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum