CE ȘTIM?

Putem contura ceea ce știm la ora actuală din universul ăsta? Putem ști ceea ce știm?

De exemplu e corect gândit așa?

Știm că materia obișnuită este cca 5%, și este formată din atomi care sunt goi 99%. Atomii la rândul lor sunt formați din diverse particule iar fiecare particulă are antiparticula ei.

Până aici, după voi, e corect? Sau dacă nu e corect, cum e corect, să știm ceea ce știm?

Știm că materia obișnuită este cca 5%, și este formată din atomi care sunt goi 99%.

De unde ai informatia asta?

Nu, nu este corect, atata timp cat, de fapt, nu stim nimic....

Bordan a scris:Putem contura ceea ce știm la ora actuală din universul ăsta? Putem ști ceea ce știm?

Nici vorba, Bordan! Ceace se considera adevarat acum, sunt numai
ipoteze confirmate partial, susceptibile permanent la modificari sau
la rasturnari. Cu cat stiinta s-a indepartat de cunoasterea generala,
vreau sa zic ca a evoluat, cu atat oamenii de stiinta se considera
niste privilegiati, protejati de distanta care au impus-o si de toleranta
reciproca care si-o acorda. Sa nu mai vorbim de imensul interes
material implicat si care face necesara in mod evident manipularea.
La nivelul nostru, nici nu putem estima
cat si ce anume este adevarat din ce se considera ca este adevarat.

O să schimb semnul întrebării cu semnul mirării, să nu mai întreb, să mă mir! Miram-aș de tine Floare ... că de-mborzi și rău mă doare ...
 
Deci ... materie cunoscută e cca 5%, formată din atomi care sunt goi 99%, iar fiecare particulă materială are antiparticula ei.

Întreaga știință se sprijină pe un spațiu-timp filosofic, să nu-i zic credincios să zgârâie scoarța materiei, că și așa e zgârâiată ea destul. Spațiul și timpul este totul, deși spațiul și timpul nu e nimic. Până la Einstein spațiul și timpul erau absolute, eterne, el elaborând teoria relativității spațio-temporale. De la Einstein încoace, spațiul și timpul sunt exact cum le vede fiecare, ʺmoduri în care gândim, nu moduri în care trăimʺ, iar spațiul împărțit la timp a devenit absolut, viteza luminii.

Cea mai mare parte a informației din micro- și macro-cosmos o recepționăm prin lumină, cca 85%. Din informația pe care simțurile noastre o trimit la creier din ceea ce ne înconjoară, cca 11 milioane de biți pe secundă, creierul procesează în jur de 50 biți/sec.

Realitatea care ne înconjoară nu e cum e ea, ci cum o vedem noi, relativă la observator, fiecare având realitatea lui, relativă. Pentru unii secunda e viața, pentru alții moartea, pentru unii ura, pentru alții iubirea, pentru unii nu există minuni, pentru alții totul e o minune, fiecare fiind unică în felul ei, deși toate sunt la fel. Alegerea, a ceea ce vrem să vedem, ne aparține.

De aia nu putem avea certitudini, fiindcă nu putem vedea noi cu ochii altora, iar cum nu sunt doi ochi la fel trebuie să ne mulțumim și să învățăm realitatea noastră, fără să încercăm să o impunem altora. Și asta deranjează tare pe marii realiști, fiindcă nu vreau să-i cred. Și de ce i-aș crede? Fiindcă nu știu nici ei ce vorbesc ...

Relativ e relativul absolutului din noi ... absolut e absolutul relativului din voi ...

Cine are nelămuriri să ridice două degete, frumos, cum a învățat la școală și să întrebe, tot frumos ... ca niște copii cuminți ce sunteți.

1000 de ani!!

Înțelept nu e ăla care vrea să elimine răul, ci ăla care știe să asigure un echilibru dinamic între bine și rău, fiindcă și binele și răul fac parte din noi, sunt realități ale aceluiași adevăr. Dacă n-ar fi răul n-ar fi nici binele, tot așa cum dacă n-ai cunoaște noaptea n-ai ști cum e nici ziua.

Realitatea e mult mai vastă decât ne-o putem noi imagina, iar tot ce ne putem imagina are loc într-o realitate, fiindcă dacă ne putem imagina ceva, acel ceva, deja a existat cândva sau există undeva în momentul ăsta. A nega altă realitate decât cea pe care ne-o imaginăm înseamnă a nega o parte din noi. Cu alte cuvinte, orice gărgăuni ne trec prin cap, orice elicoide sau băzdăgănii sunt  ... reale, într-o realitate pe care nu o putem pipăi, cum nu putem pipăi gândurile sau aerul ... sau parfumul unei flori.

Ceea ce știm la ora actuală nu putem certifica că e ceea ce e mai bine pentru noi și societate, fiindcă nu știm cum era dacă era altfel, iar cel care râde de ceea ce nu cunoaște este pe cale să devină idiot. Părerea mea este că trebuie să respectăm alte opinii, alte realități, căci până la urmă nu sunt doi ochi la fel, darămite doi oameni, egalitatea existând doar în matematică, iar deschiderea spre alte perspective nu cred că ʺdăunează grav sănătățiiʺ.

Pseudoștiința, de care se vorbește, nu este altceva decât incapacitatea ʺștiințificilorʺ de a ieși din conserva impusă de sistem și de a înțelege natura asta după știința capului și inimii lor, fiindcă o realitate ne dezvăluie capul cu cele cinci simțuri, și altă realitate ne dezvăluie inima, capul ne închide în limitele materiale, inima ne deschide spre infinitul existenței. Eu am mai spus, și o mai spun, că nu am nimic cu știința, am cu oamenii de știință care nu pot trece peste orgoliile lor, nu pot accepta altă realitate decât cea din capul lor. Adevărații oameni de știință tac, unii neputând vorbi din cauza sistemului, alții neavând cu cine vorbi.

Tot atât de adevărat este că și unii dintre ʺpseudoștințificiʺ sunt prinși doar în lupta contrariilor, blamând și înjurând absolut tot ce nu e așa cum cred ei, așa cum e capul lor, nefiind cu nimic mai buni decât ʺștiințificiʺ guralivi. Până la urmă realitatea asta nu e cum e ea, ci cum suntem noi, vedem din ea atât cât suntem pregătiți să vedem, unii o cușcă a mizeriei, alții infinitul clipei ..

Dacă considerăm corect modelul Big Bang, cum că Universul a apărut dintr-o singularitate și se extinde, putem raționa să-l restrângem înapoi la acea singularitate, la nivel teoretic bineînțeles, că nu ne-om apuca practic?

Până la urmă nu prea știm ce știm, fiindcă ceea ce știm nu putem demonstra nimănui fără ajutorul lui. Dacă credem ceea ce ne spun alții fără să verificăm, trăim în același univers al crediței ca oricare credincios, iar dacă nu credem și căutăm noi acea știință, trebuie să ne mulțumim să o știm pentru noi. Fără șabloanele, conceptele, limbajul stabilit de alții, noi nu putem demonstra nimic, fiindcă nu e nimic al nostru. Cei ce se bat cu pumnul în piept și se țin de o proprietate materială, o lasă aici și merg fără ea, pe același drum încolonați, savanți și-nalți prelați ...

Dacă fiecare particulă are antiparticula ei, de unde știm noi că suntem noi și nu anti-noi? ) Că mă gândesc la mine, ce franț îs, bordan sau anti-bordan?

Nu știu cum vedeți voi lucrurile dar eu am mari semne de întrebare că știu ceva.

Am pornit de la ideea să nu cred nimic, nici pe mine, iar dacă aparent știu ceva la nivel observabil, la o disecare mai profundă dispare întreaga știință a mea, dar și a altora. Dispare știința dar apare înțelegerea, înțelegi lumea asta din altă perspectivă, mult mai cuprinzătoare și fascinantă.

De aici cred că nu ce știi sau crezi e important, ci ceea ce înțelegi tu din ceea ce crezi și știi.

Bordan a scris:Dacă fiecare particulă are antiparticula ei, de unde știm noi că suntem noi și nu anti-noi? ) Că mă gândesc la mine, ce franț îs, bordan sau anti-bordan?

Universul a aparut ca ceata diminetii de toamna, fiecare picatura de ceata s-a format dintr-un big-bang, fiecare entitate cosmica cu B-B-ul ei. Tot secretul este inainte de acest eveniment. De ce? cum? Ce a fost mai intai, oul sau gaina? mai intai a fost o pasare care a facut oua modificate genetic, din care au iesit puii de gaina. Ce a fost inainte de acest univers? altul putin diferit de acesta. Universul nu s-a nascut din nimic, pentru simplul motiv ca nimicul nu exista decat in mintea noastra. Universul exista din totdeauna si transcende la nesfarsit succesiunea renasterilor. Cine stie cate alte universuri vor mai fi, pentru ca nimic nu impiedica existenta lor. Particula sau antiparticula, cand sunt impreuna le percepem ca pe "nimic", numai cand se separa devin entitati capabile de interactiuni, de organizare sau de imprastiere, fiecare respectand legile facerii si ale desfacerii. Mai presus de toate insa este legea, sau calea de urmat. Tot ce se naste apuca o cale, care mai devreme sau mai tarziu se intretaie cu o alta cale moment in care se manifesta un eveniment, si ciclul acesta se reia de la cea mai mica particula pana la cea mai mare stea. Oare cum este sa fii o galaxie? te intrebi unde este antigalaxia mea? eu sunt doar om, si am in mine peste doua sute de miliarde de celule, la fel, sau chiar mai mult, decat stele intr-o galaxie, iar antigalaxia mea pregateste ceaiul.

Salut, Virgile, că n-am vorbit demult cu tine, nu știu pe unde ai umblat! Stai să te înțeleg odată ce zici sau vrei să zici.

Modelul Big-Bang este cel mai popular și cuprinzător model care vrea să explice apariția universului după datele observabile. Acest model ne spune că universul era mult mai dens și fierbinte în trecut, sugerând că la un moment dat totul era cuprins într-un ʺpunctʺ. După explozia inițială s-a răcit suficient cât să permită apariția primelor particule subatomice.

Deci, la început, ʺnimiculʺ, sau întregul univers, era plin de ʺsine însușiʺ, cum zice poetul, că tot nu mă rabd, , materia și antimateria anihilându-se reciproc, acestea fiind egale. Mă rog, nu intru în mai multe detalii aici, dar după manifestare simetria s-a rupt, lăsându-ne pe noi să povestim aici, ca materie.

Tu zici altfel?

Deci, la început, ʺnimiculʺ, sau întregul univers, era plin de ʺsine însușiʺ, cum zice poetul, că tot nu mă rabd, , materia și antimateria anihilându-se reciproc, acestea fiind egale. Mă rog, nu intru în mai multe detalii aici, dar după manifestare simetria s-a rupt, lăsându-ne pe noi să povestim aici, ca materie.

Tu zici altfel?

Cred ca universul exista din totdeauna, aflandu-se in diferite etape de existenta, intr-o evolutie continua. Faptul ca acum se dilata, inseamna ca altadata s-a contractat, dar nimeni nu poate spune ca a pornit de la un punct, sau de la o gaura neagra, sau de la o ceata primordiala care la randul ei a aparut prin separarea materiei de antimaterie, formand o panza ca un joc de X si 0, in care elementele acestea suprapuse inseamna "nimicul cosmic", pe cand luate separat inseamna substanta primordiala sau haosul initial. Radiatia de fond a aparut mult mai tarziu, cand elementele X si 0 separate prin campul "unic" (care le individualizeaza, precum pauza de la alfabetul Morse), au aglutinat ca picaturile de ceata in picaturi de ploaie, dand nastere altor entitati, inconjurate de noi campuri, adica de noi pauze, entitati care la randul lor au putut da nastere la supa de quarci si la pauzele lor numite campuri ale fortelor tari. Si de aici mai este cale lunga pana la aparitia "nebuloaselor" de neutroni,
din care prin fragmentare s-au separat electronii dand nastere primilor atomi de hidrogen, si a pauzelor dintre protoni si electroni numite campuri electromagnetice. Acesta este momentul cand a aparut lumina, pe care acum o percepem ca o radiatie de fond. In toata aceasta evolutie nimeni nu poate spune daca s-a pornit de la un big-bang, sau de la o mohorata ceata ancestrala incomensurabila. Fiecare atom de hidrogen are big-bangul lui, pentru ca a aparut dintr-o fragmentare a neutronilor, descatusand lumina. Numai asa se explica de ce numarul electronilor este egal cu numarul protonilor. Povestea cu energia care a fost concentrata intr-un punct adimensional ramane o fantezie. Ce frecventa trebuia sa aiba cuanta (cuantele, bosonii, etc) aceia de lumina pentru ca sa contina energia intregului univers?

virgil a scris:Cred ca universul exista din totdeauna, aflandu-se in diferite etape de existenta, intr-o evolutie continua.

N-ai vrut să spui cumva într-o mișcare continuă? Numai evoluție?

În rest nu cred că te împiedică nici teoria big-bang de a vedea lucrurile dincolo de ea. În "evoluția" lui, universul, poate trece la un moment dat și printr-un "punct", iar dacă accepți ideea existenței "din totdeauna", nu ești departe de a accepta și că "a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti". Eternitatea nu înseamnă timp infinit, ci lipsa timpului, transcederea în dimensiunea cuantică, unde nu e nici timp, nici loc și nu cunoaștem moarte.

virgil a scris:Ce frecventa trebuia sa aiba cuanta (cuantele, bosonii, etc) aceia de lumina pentru ca sa contina energia intregului univers?

Infinitul ca și nimicul nu intră în mintea noastră finită. Frecvența este o măsură a timpului, dar unde nu e timp ce faci cu măsura?

Bordan a scris:

virgil a scris:Cred ca universul exista din totdeauna, aflandu-se in diferite etape de existenta, intr-o evolutie continua.

N-ai vrut să spui cumva într-o mișcare continuă? Numai evoluție?

În rest nu cred că te împiedică nici teoria big-bang de a vedea lucrurile dincolo de ea. În "evoluția" lui, universul, poate trece la un moment dat și printr-un "punct", iar dacă accepți ideea existenței "din totdeauna", nu ești departe de a accepta și că "a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti". Eternitatea nu înseamnă timp infinit, ci lipsa timpului, transcederea în dimensiunea cuantică, unde nu e nici timp, nici loc și nu cunoaștem moarte.

virgil a scris:Ce frecventa trebuia sa aiba cuanta (cuantele, bosonii, etc) aceia de lumina pentru ca sa contina energia intregului univers?

Infinitul ca și nimicul nu intră în mintea noastră finită. Frecvența este o măsură a timpului, dar unde nu e timp ce faci cu măsura?

Evolutia contine si miscarea, chiar si reciproca este adevarata.
Ce-i aia dimensiunea cuantica? ce se ascunde sub aceasta expresie savanta?
A fost odata ca niciodata. Exact acelasi lucru spun savantii cand pomenesc de Big-bang, o poveste despre ceva care ar fi putut fi, luand martori efectul Doppler cat si radiatia de fond. Dar cat la suta din deplasarea spre rosu se datoreaza deplasarii luminii prin camp gravitational, si cat la suta se datoreaza deplasarii galaxiilor?
O minte cu existenta finita, nu poaate intelege infinitul si nici existenta in afara timpului. Acolo unde exista miscare, exista si timp. Din moment ce elementele primordiale s-au separat, generand acea ceata initiala care se afla la baza existentei campurilor si a materiei, in aceiasi masura, a apatut si timpul. Toate acestea sunt sub dimensiunile cuantice, acolo unde nu pot exista masuratori sau perceptii, pentru ca lumea noastra se afla pe alte paliere dimensionale. Cum sa masori milimetrul cu prajina?

Ce-i aia dimensiunea cuantica? ce se ascunde sub aceasta expresie savanta?

Văd că ți-ai răspuns.

Toate acestea sunt sub dimensiunile cuantice, acolo unde nu pot exista masuratori sau perceptii, pentru ca lumea noastra se afla pe alte paliere dimensionale.

În încercarea de a explica universul și implicit viața, trebuie să te bazezi pe ceva. Să ai o bază teoretică solidă, observatorul tău astronomic și acceleratorul de particule, să poți pătrunde și străpunge limitele umane în sus și în jos, fiindcă fără ele nu poți ajunge departe. După câțiva zeci de ani de observații și calcule, după mii sau zeci de mii de experimente de accelerare și împrăștiere a cărămizilor materiei, abia atunci poți emite ipoteze și teorii proprii, bazate pe datele colecate și calculele rezultate.

Sau te poți folosi de datele puse la dispoziție de colectivele de cercetare pe care să le interpretezi după logica ta, pe care să o poți argumenta.

Dacă nu faci nici una, nici alta, numai emiți păreri fără nici un suport material, riști să fii trecut în dimensiunea pseudo, la baba Vanga. Sau poți să te faci poet, că atunci poți zbura liniștit și dincolo de big-bang.

Eu nu zic că sunt sau nu sunt deacord cu tine, fiindcă nici nu știu ce vrei să spui sau să pui în locul teoriei big-bang. Am înțeles din lucrarea ta similitudinea dintre micro și macro univers, dar n-am înțeles cum vezi tu apariția și evoluția universului și a vieții. Că a existat dintotdeauna am înțeles, dar n-am înțeles cum ai separat apele, până la apariția vieții.

În vid există timp?

În vid există timp?

Da-mi mai intai o definitie a vidului, pentru ca timp este numai acolo unde sunt oameni. In vid sunt oameni?

timp este numai acolo unde sunt oameni.

Eu am văzut că tu contești teoria big-bang și te-am întrebat ce pui în locul ei, fiind teoria cu cea mai largă reprezentare în rândul oamenilor de știință. Mi-ai spus ceva de ʺnimicul cosmicʺ, materie și antimaterie suprapuse, care odată separate au generat și apariția timpului. Bănuiesc că nu erau și oameni pe atunci, sau erau?

ʺNimicul ăla cosmicʺ al tău, nu e vidul, unde nu există materie, spațiu-timp, mișcare?

Bordan a scris:

timp este numai acolo unde sunt oameni.

Eu am văzut că tu contești teoria big-bang și te-am întrebat ce pui în locul ei, fiind teoria cu cea mai largă reprezentare în rândul oamenilor de știință. Mi-ai spus ceva de ʺnimicul cosmicʺ, materie și antimaterie suprapuse, care odată separate au generat și apariția timpului. Bănuiesc că nu erau și oameni pe atunci, sau erau?

ʺNimicul ăla cosmicʺ al tău, nu e vidul, unde nu există materie, spațiu-timp, mișcare?

Am spus ca timpul este acolo unde sunt oameni, pentru ca timpul este o consecinta a miscarii periodice, si oamenii au inlocuit succesiunea evenimentelor cu notiunea de timp. In lipsa omului, timpul nu exista pentru ca ramane doar miscarea. Miscarea este eterna si nu poate fi niciodata redusa la zero, decat ca miscare relativa.

In lipsa omului, timpul nu exista pentru ca ramane doar miscarea. Miscarea este eterna

Poți aduci argumente la aceste afirmații?

Bordan a scris:

In lipsa omului, timpul nu exista pentru ca ramane doar miscarea. Miscarea este eterna

Poți aduci argumente la aceste afirmații?

Pot, numai daca imi dai tu definitia timpului. Mai cunosti alte fiinte pe care le intereseaza, si care masoara timpul? Eu stiu ca toate fiintele sunt interesate de succesiunea evenimenteleor, de schimbarea anotimpurilor, de venirea ploii, a iernii, a verii, a anotimpului de imperechiere, etc. Se uita careva la ceas? sau pe calendar? nu acelasi lucru se intampla cu oamenii care au abstractizat existenta fizica naturala, au descoperit matematica, au impartit ziua in parti egale, si au descoperit timpul. Cand doi pradatori alearga dupa aceiasi prada, fiecare incearca sa ajunga primul, si alerga mai repede, totul nu este decat miscare, nimeni nu are nevoie de ceas in afara de om.
Omul, aceasta ciudata fiinta, inventeaza notiuni abstracte, apoi le da valori fizice, si le cauta suporturi materiale, cauta particule de timp.

Pot, numai daca imi dai tu definitia timpului.

Timpul este spațiul în dinamică.

Bordan a scris:

Pot, numai daca imi dai tu definitia timpului.

Timpul este spațiul în dinamică.

Deci timpul este doar o unitate de masura derivata.

Tu știi vreuna ne-derivată?

Vezi că eu am deschis topicul ăsta, "CE ȘTIM?", nu să arăt ce știu eu, fiindcă eu am recunoscut că nu prea știu multe, ci să vedem ce știm împreună. Tu folosești cu ușurință termeni, noțiuni și ipoteze, iar dacă te întreb ce sunt și cum ai ajuns la concluziile astea îmi răspunzi cu o întrebare.

Ai zis că universul a existat dintotdeauna, că materia cu antimateria împreună sunt "nimicul cosmic", că timpul nu există numai unde sunt oameni, că dimensiunea cuantică când o folosesc eu este o expresie savantă dar spusă de tine este în regulă, că mișcare este eternă ... că contești teoria big-bang că nu-ți place cum sună ... Ce să cred?

Bordan a scris:Tu știi vreuna ne-derivată?

Vezi că eu am deschis topicul ăsta, "CE ȘTIM?", nu să arăt ce știu eu, fiindcă eu am recunoscut că nu prea știu multe, ci să vedem ce știm împreună. Tu folosești cu ușurință termeni, noțiuni și ipoteze, iar dacă te întreb ce sunt și cum ai ajuns la concluziile astea îmi răspunzi cu o întrebare.

Ai zis că universul a existat dintotdeauna, că materia cu antimateria împreună sunt "nimicul cosmic", că timpul nu există numai unde sunt oameni, că dimensiunea cuantică când o folosesc eu este o expresie savantă dar spusă de tine este în regulă, că mișcare este eternă ... că contești teoria big-bang că nu-ți place cum sună ... Ce să cred?

Nu trebuie sa crezi ceva anume, trebuie doar sa gandesti, pentru ca fiecare raspuns al meu este de fapt o framantare proprie despre ceia ce stim de natura inconjuratoare. Teoriile cosmogonice, raman teorii care nu se pot demonstra, sunt deductii mai mult sau mai putin logice, iar logica este un produs omenesc, utilizat in ultimile secunde de evolutie la scara cosmica. Intai a fost natura si apoi omul, care abia acum se intreaba pe sine cine este si ce rol are, cum a aparut lumea si din ce este facuta. Mintea limitata a omului, limiteaza existenta universului, pentru ca nu este capabila sa-si imagineze infinitul. Nu am nici un motiv sa cred ca universul are limite in timp si spatiu, cred doar ca nivelul nostru de perceptie si intelegere este limitat.

 trebuie doar sa gandesti ..

Mă bucur pentru tine că gândești, eu nu tare pot, dar dacă totuși gândești cu voce tare, n-ai putea gândi cu gândurile tale?

Bordan a scris:

 trebuie doar sa gandesti ..

Mă bucur pentru tine că gândești, eu nu tare pot, dar dacă totuși gândești cu voce tare, n-ai putea gândi cu gândurile tale?

Tu te-ai gandit când ai scris asta? Poate imi spui si mie poanta!

Bordan a scris:

 trebuie doar sa gandesti ..

Mă bucur pentru tine că gândești, eu nu tare pot, dar dacă totuși gândești cu voce tare, n-ai putea gândi cu gândurile tale?

Ai impresia ca gandesc cu gandurile altuia? Esti sigur ca stii ce sunt gandurile si cum apar?