Găurile negre şi conservativitatea câmpului gravitaţional

@Abel Cavaşi a scris:Totuși, parcă citeam undeva că un observator ce cade în gaură nu sesizează nimic deosebit la trecerea de orizont. Atunci?

@omuldinluna a scris:Nu. Dupa trecerea dincolo de orizont, acea particula nu mai exista.

@virgil a scris:Tot se vorbeste de gauri negre, masive, supermasive etc. dar nimeni nu si-a pus intrebarea; cat de mare poate fi o gaura neagra? sau cat de mica? De ce nu si-au pus aceasta intrebare? poate si-au pus-o dar nu pot raspunde, pentru ca nici o interdictie  sau regula nu s-a descoperit pana acum. Eu am incercat totusi si am introdus niste reguli prin dezvoltarea teoriei similitudinii sistemelor micro si macrocosmice. Astfel am gasit ca macrocosmosul este structurat pe patru dimensiuni etalon al acestor gauri negre pe care le-am numit corpuri ceresti elementare. De ce "elementare"? pentru ca acestea sunt unitatile de masura ale maselor in univers. Astfel masa unei stele sau a unei planete poate fi exprimata in "unitati elementare", fata de care comportamentul stelei sau planetei respective este previzibil, atunci cand face parte dintr-un sistem cosmic.
Anexez mai jos tabelul cu masele elementare pentru cele patru clase de sisteme cosmice cunoscute

De unde stiu eu ca sunt corecte aceste dimensiuni? Pentru asta m-am folosit de o expresie noua a constantei momentului cinetic valabila atat in microcosmos cat si in macrocosmos;
In aceasta relatie cu Vi s-a notat viteza maxima teoretica de orbitare in sistemul considerat, k este constanta gravitationala, si cu rmi si rMi s-au notat razele corpurilor elementare. S-a constatat ca folosind aceste dimensiuni se obtine o constanta a momentului cinetic egala cu aceia obtinuta prin alte relatii, sau prin calcul direct in cazul sistemului solar sau in cazul sistemelor cu sateliti.

@CAdi a scris:

@virgil a scris:Tot se vorbeste de gauri negre, masive, supermasive etc. dar nimeni nu si-a pus intrebarea; cat de mare poate fi o gaura neagra? sau cat de mica? De ce nu si-au pus aceasta intrebare? poate si-au pus-o dar nu pot raspunde, pentru ca nici o interdictie  sau regula nu s-a descoperit pana acum. Eu am incercat totusi si am introdus niste reguli prin dezvoltarea teoriei similitudinii sistemelor micro si macrocosmice. Astfel am gasit ca macrocosmosul este structurat pe patru dimensiuni etalon al acestor gauri negre pe care le-am numit corpuri ceresti elementare. De ce "elementare"? pentru ca acestea sunt unitatile de masura ale maselor in univers. Astfel masa unei stele sau a unei planete poate fi exprimata in "unitati elementare", fata de care comportamentul stelei sau planetei respective este previzibil, atunci cand face parte dintr-un sistem cosmic.
Anexez mai jos tabelul cu masele elementare pentru cele patru clase de sisteme cosmice cunoscute

De unde stiu eu ca sunt corecte aceste dimensiuni? Pentru asta m-am folosit de o expresie noua a constantei momentului cinetic valabila atat in microcosmos cat si in macrocosmos;
In aceasta relatie cu Vi s-a notat viteza maxima teoretica de orbitare in sistemul considerat, k este constanta gravitationala, si cu rmi si rMi s-au notat razele corpurilor elementare. S-a constatat ca folosind aceste dimensiuni se obtine o constanta a momentului cinetic egala cu aceia obtinuta prin alte relatii, sau prin calcul direct in cazul sistemului solar sau in cazul sistemelor cu sateliti.

Virgil, pe mine ma depasesc aceste calcule pe care tu le-ai aprofundat vad destul de bine. Ce stiu eu este ca rxF=M. De unde ai acele valori si care este etalonul?

Totusi astronomii au o ierarhie a gaurilor negre pe care le clasifica in gauri negre mici, gauri negre medii, masive si supermasive. Deci se pare ca au criterii de clasificare.
(Poate in functie de forta si timpul de atractie a materialului cosmic din jurul lor? si de distanta la care incepe orizontul evenimentelor?)

@virgil a scris:. . . . .

Eu m-am gandit ca D-zeu nu a creat legi speciale pentru micro si alte legi pentru macro, ci doar o singura lege la care poti schimba doar niste parametri. Asa ca am analizat in paralel sistemul atomic, cu precadere atomul de hidrogen luat ca cel mai simplu atom, si am creat un model macrocosmic al acestuia, prin care am gasit acele etaloane de masura ale macrocosmosului.
. . . . .

@virgil_48 a scris:

@virgil a scris:. . . . .

Eu m-am gandit ca D-zeu nu a creat legi speciale pentru micro si alte legi pentru macro, ci doar o singura lege la care poti schimba doar niste parametri. Asa ca am analizat in paralel sistemul atomic, cu precadere atomul de hidrogen luat ca cel mai simplu atom, si am creat un model macrocosmic al acestuia, prin care am gasit acele etaloane de masura ale macrocosmosului.
. . . . .

Daca a fost D-zeu sau nu si daca a fost creat sau nu acest Univers,
este putin important fata de ceace sustine aici Virgil.
Nu are Universul dece sa tina seama de marimea omului si capacitatea
lui de a patrunde in mic si in mai mic. Limita macrouniversului o marcam
noi, fiindca nu avem vederea prea buna ca sa vedem atomii, particulele,
etc. Dar fizica trebuie sa fie aceeasi pentru particule si pentru galaxii, asa
cum spune el, adaptand parametrii.
Pana si daca se va mai cristaliza aceasta stiinta unica, tot felul de smecheri
vor emite ipoteze S.F. despre microcosmos ca sa iasa in fata. Nu-i vorba,
nici macrocosmosul nu este scutit de asta.
Legatura dintre gaurile negre si conservativitatea campului gravitational,
nu prea am sesizat-o in acest topic.

@virgil a scris:https://youtu.be/zKHq6EVDPCU

@virgil a scris:https://youtu.be/zKHq6EVDPCU

@omuldinluna a scris:

@Abel Cavaşi a scris:Totuși, parcă citeam undeva că un observator ce cade în gaură nu sesizează nimic deosebit la trecerea de orizont. Atunci?

Nu se intampla nimic deosebit pana la orizont. Odata ce l-a traversat insa, observatorul este anihilat.

@virgil_48 a scris:

@virgil a scris:https://youtu.be/zKHq6EVDPCU

In paradigma FOIP, gaurile negre pot fi niste puncte din Univers unde
particulele fluxului omogen izotrop au o incidenta mult sporita fata de
restul spatiului.
Particulele ajung in centru si sunt focalizate sa iasa pe o directie axiala.
Dar ele produc si impingerea corpurilor limitrofe catre centru, unde sunt
descompuse de intensitatea fluxului in particule, si aruncate afara pe
aceeasi axa.
Cum am mai spus, un fel de cuptor de reciclare a materiei cunoscute in
materie intunecata, menit sa pasteze proportiile.
Aparitia acestor puncte de reciclare este initiata chiar de aglomerarea
materiei cunoscute in galaxii, acesta fiind tot efectul FOIP.
. . . . .