Self-referentialitatea - cheia spre explicarea a toate cele

Rezumarea primului mesaj :

In ultima vreme ma tot gandesc la self-referentialitate si vad ca e un domeniu tare productiv. Dupa ce am venit pe alte topicuri cu propozitiile "Eu exist." si "Eu stiu ca [adevar necesar].", acum am ajuns la concluzia ca intreg universul poate fi explicat in felul asta. Argumentele sunt in felul urmator:

Pentru cei mai putin familiarizati cu termenii de epistemologie si ontologie, epistemologia se refera la cunoastere. Orice afirmatie pe care o facem poate fi privita ca o afirmatie epistemologica. "Muntele Everest are peste 8000m." "Neil Armstrong a fost primul om pe Luna." "Materia e formata din atomi." Toate aceste afirmatii reprezinta cunoasteri. A da o explicatie pentru univers inseamna a gasi o afirmatie epistemologica care sa explice universul. Ontologia se refera la moduri de existenta. Doua exemple ar fi ontologia obiectiva pe care o are lumea fizica, si ontologia subiectiva pe care o are constiinta. Dar se poate generaliza si la alte elemente: ontologia atomului (ce anume este atomul), ontologia gravitatiei (ce anume este gravitatia), etc. Diferenta dintre epistemologie si ontologie este ca ontologia se refera la natura lucrului in el insusi (ce este gravitatia in ea insasi) iar epistemologia se refera la cunoasterea pe care o putem noi capata despre acel lucru (ce putem noi spune ca este gravitatia). Dupa cum se observa deja de la acest punct, niciodata nu vom putea cunoaste lucrul in el insusi, ci cel mult o anumita descriere despre el in mintea noastra. Singurul mod in care putem cunoaste lucrul in el insusi e daca epistemologia referitoare la acel lucru e totuna cu ontologia lui. Deja incepe sa sune a self-referentialitate. Si mai trebuie remarcat ceva. Epistemologia la randul ei are o ontologie (i.e. ce este epistemologia in ea insasi ?). Deci a oferi o explicatie epistemologica pentru o anumita ontologie inseamna ca exista o ontologie care explica o alta ontologie. Dar cum o ontologie care sa explice o alta ontologie diferita de ea, nu se poate pentru ca ar insemna sa cunoastem un lucru in sine care nu suntem noi, inseamna ca cele 2 ontologii nu pot fi diferite. Deci ajungem la concluzia ca exista o ontologie care se explica pe ea insasi.

Sa vedem ce-ar insemna asta la nivel de creier. Sa zicem ca pentru culoarea rosie avem explicatia "3 atomi se misca mai la stanga in creier". Pentru gandul la Maricica avem explicatia "3 atomi se misca mai la dreapta". Dupa cum se vede, ontologiile (qualiile de rosu si Maricica) sunt diferite de epistemologiile lor. Dar! E posibil sa existe un gand de genul: "Gandul asta e generat de 3 atomi miscandu-se in diagonala." Acest gand are o realitate ontologica. Dar in aceasta realitate ontologica este inclusa insasi epistemologia ei. Deci e o ontologie care se explica pe ea insasi. Practic la acest nivel avem multe lucruri care converg. Avem epistemologia care devine totuna cu ontologia, avem constiinta care devine totuna cu lumea fizica. Avem astfel punctul de unificare. Iar de aici lucrurile pot diverge. Plecand de la aceasta idee, vom forma alte idei strict la nivel de constiinta, dar in acelasi timp plecand de la aceasta idee ca realitate fizica, lumea fizica la randul ei isi va ramifica fenomenele. Odata lumea fizica generand noi fenomene plecand de la punctul asta, acele fenomene vor deveni lucruri in sine incognosibile noua in mod direct. Asa ca despre acele lucruri vom crea epistemologii care vor fi diferite de ontologiile lor. Dar va exista totusi acel punct in care epistemologia va fi totuna cu ontologia.

Ceea ce ramane de facut acum e sa gasim acea propozitie care sa se explice pe ea insasi.

Da, constiinta ca atare e posibil sa sufere de problema asta a metalimbajului. Iar atata timp cat ne rezumam la a descrie doar partea pasiva a constiintei, lucrurile pot fi trecut cu vederea si sa zicem ca asta e, atata putem face. Problema intervine insa atunci cand constiinta se manifesta activ in lumea fizica. In momentul in care decizi sa iei cana de pe masa, constiinta muta electroni in creier, electroni care mai apoi merg la muschi si misca mana. Deci in momentul asta trebuie explicat cum anume constiinta a intervenit asupra electronilor si le-a oferit acestora o miscare dincolo de legile lui Maxwell si a mecanicii cuantice.

Alta fraza self-referentiala interesanta: "In momentul asta ma gandesc la..." La ce ma gandesc ? ) La propozitia "In momentul asta ma gandesc la..." insasi ? Sau la altceva ?

In momentul asta ma gandesc la ce ma gandesc...
Paradox direct.
Intelegi de ce ?

curiosul a scris:In momentul asta ma gandesc la ce ma gandesc...
Paradox direct.
Intelegi de ce ?

Nu-i un paradox. Este ca atunci cand joci sah de unul singur. La o mutare esti tu insuti, la cealalta mutare devii adversarul tau, si te gandesti la o mutare care sa combata mutarea gandita de personajul dinainte, adica de tine. Mintea, prin instrumentul ei cel mai de pret, imaginatia, are capacitatea de a se transforma in orice personaj care la randul lui poate fi un adversar sau un prieten al celui care gandeste. Pentru o fractiune de timp poti sa reflectezi la ce te gandesti, tocmai folosind aceasta capacitate de transpunere din subiect care cerceteaza, in subiect cercetat.

Cand te gandesti, virgile, te gandesti la ceva.
Acum, acel ceva imagineaza-ti ca este tocmai gandirea propriu-zisa.
In acel moment iti gandesti...gandirea?
Nu, bineinteles, ci te gandesti la ceva.

Imagineaza-ti ceea ce vreau sa spun ca pe un aparat de fotografiat ce isi face el insusi poze.

Cam paradoxal, nu, pentru ca aparatul nu se poate fotografia din exterior pe el insusi.

Ceva de genul am vrut sa spun, dar este o idee mai complicat de inteles si vizualizat ce vreau sa spun.

Iar in profunzime esenta lumii nu o putem explica din acest motiv.

Exista omul si asa zis sinele lui. Sinele aproape necunoscut, sta in umbra, si indeplineste voia constientului, atunci cand acesta se concentreaza. Astfel omul prin sinele lui are capacitatea de a "anima" orice fiinta sau obiect. Aceasta animatie este doar in mintea omului, asa se intampla ca poti sa gandesti ca te gandesti, dar acest lucru se intampla prin dedublarea personalitatii, care este un exercitiu daunator psihicului. Efectiv seamana cu o operatie chirurgicala pe creier cand mintea se separa de sinele ei.

Poti sa interpretezi si asa, virgile.
Eu sunt de alta parere.
Eu vad lucrurile altfel.
Ceea ce discutam aici nu este un adevar verificabil si poate fi interpretat in multe feluri .
Fiecare are adevarul lui din aceasta perspectiva.

curiosul a scris:Poti sa interpretezi si asa, virgile.
Eu sunt de alta parere.
Eu vad lucrurile altfel.
Ceea ce discutam aici  nu este un adevar verificabil si  poate fi interpretat in multe feluri .
Fiecare are adevarul lui din aceasta perspectiva.

Eu as interpreta altfel :
Oare self-referentiabilitatea iti apartine ? sau crezi ca iti apartine ?

De regula, cuvintele care se termina cu bilitate vorbesc despre proprietatea de fi intr-un anumit fel si la care se refera cuvintele care se termina asa.

Nu stiu daca la asta ai vrut sa faci referire,  dar sa-ti spun parerea mea.

Cum explic ceva ce vreau sa inteleg ?
Indiferent ce.
Prin alte notiuni, folosindu-ma de aspecte care sunt relationate cu notiunea ce se doreste a fi explicata.

Spre exemplu, ceea ce inteleg prin gravitatie se refera la atractia corpurilor, deci as putea explica gravitatia ca fiind atractia corpurilor.

Dar ce inseamna atractie, ce inseamna corp ?
Incercand sa le explic, va trebui sa ma folosesc de alte notiuni care sunt relationate cu acestea.
Dar intr-un final, tot incercand sa explic notiunile, va trebui sa ma folosesc de notiuni care se explica prin ele insele si nu mai pot fi explicate folosind alte notiuni.

Asta-i self- referentialitatea despre care vorbesc aici cu Forever_Man.

Acum, revenind la intrebarea ta, prin prisma acestei definitii nu pot sa afirm daca-mi apartine sau nu, zic eu.

Este doar o caracteristica care face referire la explicarea unui lucru prin raportarea la el insusi.

M-am referit la altceva Curiosu .

Din moment ce noi, nu controlam, cum functioneaza inima,rinichii ,ficatul etc.
self-referentiabilitatea iti apartine total , este a ta ? sau crezi ca iti apartine ?
Sper ca acum sunt mai clar ...

Alt loc in care self-referiantialitatea isi baga coada. Cand vrei sa treaca timpul mai repede, trece mai incet. Cand vrei sa treaca mai incet, trece mai repede.

Raspunde si tu Forever Man la intrebarea care i-am adresat-o lui Curiosu.

Self-referentialitatea e parte din natura noastra.

Raspunde si tu Forever Man la intrebarea care i-am adresat-o lui Curiosu.
self-referentiabilitatea iti apartine total , este a ta ? sau crezi ca iti apartine ?

Exista o parte constienta a organismului uman si alta parte inconstienta.
In general tot ceea ce este exterior corpului uman si o mica parte din interior a corpului uman
este o activitate constienta ,iar ceea ce se petrece in interiorul corpului tau in cea mai
mare parte si la limita cu lumea  exterioara (paradoxal) este inconstienta.
Tinand cont de aceasta carateristica si de faptul ca lumea interioara a organismului tau nu
iti este constienta, fiind condusa de altceva rezulta ca self-referentiabilitatea nu iti apartine
in mod logic  in totalitate.
As zice ca organismul uman este mai mult o camera de luat vederi...

Forever_Man a scris:Alt loc in care self-referiantialitatea isi baga coada. Cand vrei sa treaca timpul mai repede, trece mai incet. Cand vrei sa treaca mai incet, trece mai repede.

Buna observatia, Forever_Man.
Si carevasazica, putem stabili ca timpul este doar rezultatul perceptiei.
Pentru ca altfel, ar trebui ca ceasurile sa ramana in urma, sau s-o ia inainte, la fel ca si perceptia respectiva.

Ca si completare, nu exista aparat pentru a masura timpul.
Ceasul, de orice natura ar fi, este bazat pe miscarea periodica.
Cu alte cuvinte, ceasul  masoara cantitatea de miscarea.
Timpul nu poate exista in alta maniera decat  cea a perceptiei.

In relativitate, nu timpul ramana in urma, ci cantitatea de miscare este diferita si dependenta de viteza.

Timpul este masura succesiunii evenimentelor periodice, iar lungimea este masura insiruirii in spatiu a evenimentelor periodice. astfel se face conexiunea intre timp si spatiu. Timpul ne arata cate evenimente periodice s-au succedat intre doua evenimente care prezinta interes observatorului. Iar spatiul ne arata peste cate evenimente periodice am sarit, sau m-am deplasat, pentru a ajunge dintr-o locatie in alta. Daca evenimentul este un punct pus pe hartie, spatiul reprezinta o succesiune de puncte insiruite la distante egale, iar timpul reprezinta asteptarea sau trairea necesara pentru succedarea desenarii acelor puncte. Timpul inseamna traire in asteptare, iar spatiul inseamna traire in miscare. De aceia in astronomie distantele se pot masura in ani lumina, iar timpul se masoara cu frecventa luminii.

CAdi a scris:M-am referit la altceva Curiosu .

Din moment ce noi, nu controlam, cum functioneaza inima,rinichii ,ficatul etc.
self-referentiabilitatea iti apartine total , este a ta ?

Pentru a-ti raspunde la intrebarea asta defineste-mi aparteneta.
Adica, ce ma determina  sa afirm ca mana asta, piciorul acesta etc este Al meu ?
Cum stabilesc  ce-mi apartine si ce nu ?
Prin ce criterii stabilesc asta?

curiosul a scris:

CAdi a scris:M-am referit la altceva Curiosu .

Din moment ce noi, nu controlam, cum functioneaza inima,rinichii ,ficatul etc.
self-referentiabilitatea iti apartine total , este a ta ?

Pentru a-ti raspunde la intrebarea asta defineste-mi aparteneta.
Adica, ce ma determina  sa afirm ca mana asta, piciorul acesta etc este Al meu ?
Cum stabilesc  ce-mi apartine si ce nu ?
Prin ce criterii stabilesc asta?

Pai, hai sa-ti spun care este diferenta , daca nu ti-ai dat seama:
Mana asta tu o vezi ,dar nu controlezi total muschii ,nu vezi sangele,nu simti curgerea ,
nu controlezi cresterea osului ,nu controlezi formarea articulatiilor,si in general nu controlezi
tensiunea  arteriala ,pulsul ,functionarea leucocitele si a globulele rosii ,incarcarea energetica a celulelor ,
anihilarea virusilor etc.
Altcineva sau altceva  detine controlul .Tu, asa cum am mai scris, esti o camera de luat vederi,indrepti camera,
te vezi la exterior ,dar este posibil ca altceva sa stea in spatele camerei si sa vada tot ansamblul...

Am inteles asta CAdi, dar totusi, cum stabilesc ca ceva imi apartine?
Indiferent de ce luam in considerare.
Fie mana, fie inima, fie gandirea insasi.
Pe ce criterii stabilim , asta imi apartine ?

curiosul a scris:Am inteles asta CAdi,  dar totusi, cum stabilesc ca ceva imi apartine?
Indiferent de ce luam in considerare.
Fie mana, fie inima, fie gandirea insasi.
Pe ce criterii stabilim , asta imi apartine ?

prin experienta acumulata in timp. Reflexele neconditionate iti dau de stire de cum te-ai nascut, ca iti este foame, frig, sau sete. Senzorii din tot corpul iti trimit semnale de confort sau disconfort, iar tu din primele clipe de viata reactionezi la aceste semnale, comunicand cu mama, despre starea generala a ta. Mai tarziu vei afla din propria experienta ca mainile sunt ale tale, pentru ca orice gest necontrolat inseamna sa simti durere. Daca te atingi de soba fierbinte o singura data, ai sa stii toata viata ca frige, si totodata ai aflat ca mana este a ta si se cade sa fii atent cu ea. Din pacate, cu gandirea lucrurile sunt mai complicate. Un om echilibrat are totdeauna gandurile lui, si niciodata nu-si pune intrebarea, daca gandurile sunt venite din afara lui. Totusi majoritatea oamenilor trimit ganduri catre o entitate nevazuta in speranta ca aceste ganduri vor fi ascultate si ca va primi un raspuns favorabil de la acea entitate. Aceasta face parte dintr-un sistem de protectie a individului pana in cea din urma suflare. Daca primeste sau nu, gandul salvator, este o chestiune ce tine de partea necontrolabila a mintii. Peste acea parte nu mai esti stapan, si ai ales singur acest lucru atunci cand ai hotarat sa te adresezi necunoscutului cu problemele tale. Din acel moment mintea a primit incuviintarea ta de a lucra singura si necontrolat pentru tine. Astfel ajungi sa-ti pui intrebarea daca gandurile sunt ale tale sau nu, pentru ca anumite raspunsuri le primesti ca o inspiratie venita din afara ta, tocmai pentru ca tu ai abandonat controlul total al mintii. In aceasta expunere am evitat sa vorbesc despre experimentele paranormale, tocmai pentru ca ele sunt doar niste exceptii de la normalitatea existentiala.

curiosul a scris:Am inteles asta CAdi,  dar totusi, cum stabilesc ca ceva imi apartine?
Indiferent de ce luam in considerare.
Fie mana, fie inima, fie gandirea insasi.
Pe ce criterii stabilim , asta imi apartine ?

Cand te referi la self-referentiabilitate, inseamna ca te raportezi la constiinta insasi .
Intrebarea ar fi : Oare constiinta ne apartine intru-totul ?
Am citit undeva ca organismul uman este de fapt un container, in care este inchisa constiinta
individuala.
De fapt cred si nu numai ca cred, dar chiar sunt convins, ca exista o constiinta universala .
Intocmai ca un server care deserveste mai multe computere ,dar care inmagazineaza toata
informatia existenta in acele computere ,asa cred ca functioneaza acea constiinta...

De fapt cred si nu numai ca cred, dar chiar sunt convins, ca exista o constiinta universala .
Intocmai ca un server care deserveste mai multe computere ,dar care inmagazineaza toata
informatia existenta in acele computere ,asa cred ca functioneaza acea constiinta...

Cu multi ani in urma, m-am trezit intr-o noapte, in timp ce simteam ca in minte se faceau aceste transferuri de informatii, care sunau cam ca sunetele care se aud langa un stalp de telegraf pe timpul verii. Totul a durat o fractiune de secunda pana cand s-a ecranat acel zumzet de informatii. Desigur fiind o experienta proprie si nerepetabila are un caracter subiectiv. Dar si eu cred ca serverul se afla distribuit in fiecare din noi. Cand omul moare se spune ca isi revede intreaga viata, probabil are loc tot un transfer de informatii, catre alte locatii care raman vii in continuare.

virgil a scris:
Cu multi ani in urma, m-am trezit intr-o noapte, in timp ce simteam ca in minte se faceau aceste transferuri de informatii, care sunau cam ca sunetele care se aud langa un stalp de telegraf pe timpul verii. Totul a durat o fractiune de secunda pana cand s-a ecranat acel zumzet de informatii. Desigur fiind o experienta proprie si nerepetabila are un caracter subiectiv.

Vis-a-vis de genul acesta de experiente, de foarte multi ani virgile, cred ca de ceva timp inainte sa incep sa scriu pe forum, am niste trairi spontane, oarecum de gen deja vu, care dureaza timp de cateva secunde.
Sunt niste imagini indescifrabile si un fel de voci care par a fi un fel de fanceza.
Pentru cateva momente, totul se suprapune in mintea mea si nu am reusit niciodata sa descifrez ceva din aceste...trairi.
Ceea ce am putut stabili este faptul ca aceste...suprapuneri apar in momente de concentrare mai profunda.

Oricum, vis-a-vis de server-ul despre care vorbiti, am sa va vorbesc la un moment dat de ce consider eu ca este foarte, foarte probabil, din punct de vedere logic, sa existe totusi o constiinta universala.

Un sfat sincer, nu incerca sa descifrezi ceva, dimpotriva ignora totul pentru ca este in favoarea ta. Cand mintea se strica, nimic nu mai este ca inainte. Odata deschisa o usa, adica o cale de a patrunde in interiorul mintii, dureaza ani de zile pana se inchide.

curiosul a scris:

Forever_Man a scris:Alt loc in care self-referiantialitatea isi baga coada. Cand vrei sa treaca timpul mai repede, trece mai incet. Cand vrei sa treaca mai incet, trece mai repede.

Buna  observatia,  Forever_Man.
Si carevasazica, putem stabili ca timpul este doar rezultatul perceptiei.
Pentru ca altfel, ar trebui ca ceasurile sa ramana in urma, sau s-o ia inainte, la fel ca si perceptia respectiva.

Dar nu-i ceva trivial ca se intampla asta. Ci e ceva care ne sugereaza o directie in care teoria relativitatii poate fi extinsa. Cine stie ce se intampla in creierele noastre cand ne modificam perceptia timpului. E posibil ca daca ai putea fixa un ceas pe acolo prin vreun neuron, chiar sa fie facut sa ramana in urma sau sa o ia inainte in ritm cu schimbarea perceptiei noastre.

curiosul a scris:
Vis-a-vis de genul acesta de experiente, de foarte multi ani virgile, cred ca de ceva timp inainte sa incep sa scriu pe forum, am niste trairi spontane, oarecum de gen deja vu, care dureaza timp de cateva secunde.
Sunt niste imagini indescifrabile si un fel de voci care par a fi un fel de fanceza.
Pentru cateva momente, totul se suprapune in mintea mea si nu am reusit niciodata sa descifrez ceva din aceste...trairi.
Ceea ce am putut stabili este faptul ca aceste...suprapuneri apar in momente de concentrare mai profunda.

Parerea mea este nu ar trbui sa te concentrezi ca sa mai regasesti
acele "trairi". S-ar putea sa fie autosugestie. Altfel ce ar putea fi:
telepatie sau ceva similar visului.

Ceasurile nu merg dupa modul nostru de perceptie. Uneori orele trec ca clipele, iar alteori clipele trec ca orele. asta inseamna perceptie subiectiva.. Cand e vorba de fizica, lasam la o parte perceptia subiectiva, folosim ceasuri atomice, si observam clar cum se scurge timpul, adica cum se succed evenimentele sau oscilatiile electromagnetice.

Forever_Man a scris:

Forever_Man a scris:Alt loc in care self-referiantialitatea isi baga coada.
Cand vrei sa treaca timpul mai repede, trece mai incet. Cand vrei sa treaca mai incet, trece mai repede.

Dar nu-i ceva trivial ca se intampla asta. Ci e ceva care ne sugereaza o directie in care teoria relativitatii poate fi extinsa. Cine stie ce se intampla in creierele noastre cand ne modificam perceptia timpului. E posibil ca daca ai putea fixa un ceas pe acolo prin vreun neuron, chiar sa fie facut sa ramana in urma sau sa o ia inainte in ritm cu schimbarea perceptiei noastre.

Lucrurile se intampla astfel :

Cand vrei sa treaca timpul repede, mintea ta este ancorata in interior , este ocupata
cu cronometrarea timpului scurs si te uiti la ceas din minut in minut ,
astfel ti se pare ca timpul trece foarte incet....

Cand vrei sa treaca timpul incet ,inseamna ca mintea ta este ancorata in exterior, unde ai o stare
placuta ,(posibil admiri un peisaj sau vrei sa petreci mai mult timp cu cineva drag tie, etc.) ,
si astfel cand ti se curma acea stare ,ti se pare ca timpul s-a scurs prea repede...

In ambele cazuri ,timpul se scurge la fel ,numai senzatiile tale sunt diferite...

Sincer nu inteleg de ce va impiedicati de lucruri care sunt simple din perspectiva logicii.

Sa spunem ca ceasul masoara timpul.
Acesta este construit pe baza miscarii, adica el indica o cantitate de miscare.
Chiar si cel atomic este construit pe baza miscarii periodice a electronilor, sau a oscilatiilor de la nivel atomic, daca am inteles bine.

Deci ce masoara ceasul ?

O periodicitate a miscarii etalon, sa spunem.
Si pe baza acestei periodicitati stabilim ca daca electronul a oscilat de n ori, sau roticelele ceasului s-au invartit de n ori, atunci altceva s-a miscat de m ori.

Aici nu este vorba de nicio scurgere a timpului, ci de raportarea la cantitatea de miscare.

Plecand de la acest aspect, din perspectiva relativitatii, daca ceasurile raman in urma asta nu inseamna neaparat ca timpul s-a scurs diferit, ci doar ca miscarea, oscilatia a avut o periodicitate diferita.

Dar nu exista nicio relationare directa cu vreo scurgere a timpului, ci doar cu periodicitatea miscarii pe care o consideram incorect dependenta si determinata de scurgerea timpului.

Mai mult, timpul nu poate fi pus in evidenta decat din perspectiva perceptiei, pentru ca ceasul masoara cantitatea de miscare ce sta la baza constructiei sale, nu timpul propriu-zis.
Nu exista nicio modalitate de masurare obiectiva a timpului diferita de cea a perceptiei.

Dar fiecare este liber sa creada ce vrea.

Pai, de ce ne intereseaza timpul, daca nu din cauza periodicitatii evenimentelor. Succesiunea anotimpurilor, succesiunea zilelor si a noptilor, succesiunea anilor, sau a lucrarilor agricole, toate acestea sunt evenimente. In lipsa periodicitatii evenimentelor in intimitatea materiei, timpul nici nu exista. Insasi timpul biologic depinde de periodicitatea functiilor biologice, iar acest lucru se vede de la firul de iarba pana la om. In afara timpului nu exista miscare, iar fara miscare nu exista materie. Astfel spatiul, timpul si masa, este trinitatea care a faurit universul.

curiosul a scris:


Mai mult, timpul nu poate fi pus in evidenta decat din perspectiva perceptiei,
pentru ca ceasul masoara cantitatea de miscare ce sta la baza constructiei sale, nu timpul propriu-zis.

Nu exista nicio modalitate de masurare obiectiva a timpului diferita de cea a perceptiei.

.

Ceasul masoara intr-adevar cantitatea de miscare a rotitelor sale ,Curiosule.
Ceasul insa poate fi considerat un reper absolut in acelasi SR pentru ca el
repeta mecanic aceeasi cantitate .
Insa in afara lui se petrec evenimente , in intervale echivalente  de miscare ale ceasului, cum spui tu .
Aceste evenimente sunt  masurate egal si exact de ceas ,pe care mintea, spune Forever Man,
le percepe ca timp care trece mai repede sau mai incet ...
Care este diferenta intre minte si ceas ? Pe ce ne bazam ? That is the question .
Trece timpul mai repede sau mai incet ? sau e uniform ?