Gravitatia este o forta de atractie, sau de respingere?

Am citit o disputa despre forta de atractie sau de respingere in cazul gravitatiei. Parerea mea este ca gravitatia este doar consecinta necesitatii a doua corpuri de a se pozitiona corect unul fata de celalalt, in functie de starea energetica a celor doua. Luand in considerare ca un sistem cosmic reprezinta de fapt un sistem oscilant, in care unul din corpuri este de cca o mie de ori mai mare decat celalalt, pozitia relativa a celor doua, depinde de relatia dintre ele, mijlocita de campul gravitational. Cele doua corpuri impreuna cu campul, formeaza un sistem armonic, asa cum de un arc fixat la un capat agati o greutate. Cand sistemul este in echilibru distanta dintre capetele arcului este constanta, fortele de atractie si de respingere sunt nule. In cazul cand sistemul se roteste in jurul capatului fix al arcului, forta de respingere centrifuga este egalata de forta de atractie din arc, avand in permanenta un echilibru dinamic. Acest echilibru se mentine pana cand viteza de rotatie distruge arcul si sistemul dispare. Tot asa in cazul sistemelor cosmice forta de atractie elastica este asigurata de campul gravitational, care echilibreaza forta de respingere centrifuga, in anumite limite energetice, dupa care conditiile fiind depasite sistemul se rupe. Parametri unui sistem cosmic sunt stabiliti de anumite constante fizice, din care cea mai importanta este constanta lui Planck. H=2pi.m.v1.R1; in care distanta R1 este dependenta de masa corpului central si de viteza acestuia. De exemplu, Luna se afla la distanta de cca. 400000km fata de Pamant, pentru ca Pamantul se deplaseaza cu viteza de 30 km/s, si are masa respectiva. Daca Pamantul s-ar misca cu o viteza mai mica, sau daca ar avea o masa mai mare, atunci distanta de la Pamant la Luna ar creste, si nu ar scadea, asa cum suntem inclinati sa credem, dupa relatia; R1=Ar.(Vp/Mp) ; in care ;" Ar" este o constanta valabila pentru toate sistemele de sateliti de la orice planeta, Vp este viteza planetei, Mp este Masa planetei (planeta fiind nucleul sistemului). acest lucru se intampla, deoarece sistemele cosmice sunt cuantificate, dupa aceleasi reguli ca si sistemele atomice. In cazul planetelor mari din sistemul nostru solar, raza primelor orbite pentru sateliti, cade in interiorul planetei, datorita densitatii mici a acestora, ramanand posibile a fi ocupate doar orbitele indepartate de planeta.
Revenind la ideia initiala, fortele de atractie si de respingere, se afla in permanenta in echilibru intr-un sistem cosmic, iar acest echilibtru fiind dictat de starile energetice ale nucleului si ale corpului care il orbiteaza, impreuna cu campul formand un sistem armonic oscilator. De fapt fortele de atractie sau de respingere, nu sunt decat expresia matematica a starii sistemului, ele pot fi considerate drept componentele unei singure rezultante pozitiva sau negativa, dupa caz, asa cum la exemplul cu arc, ambele forte au ca sursa starea de intindere sau comprimare a arcului.

virgil a scris:.... Natura inseamna vibratie.

Prin vibratie rebuie sa se inteleaga modificari ale valorilor campului universal divizat pana la dimensiunea incertitudinii. De-asta au si reiesit din calcule campul Higgs si teoria corzilor. (Speculatiile matematice insa duc aceste teorii prea departe, tinand cont ca matenatica e dictata de legile fizicii si nu invers.).
In interiorul acestor zone de dimensiune minima si incertitudine maxima se produc datorita a ceea ce eu numesc "presiune de incertitudine" (poate se gaseste un termen mai bun) trasee neregulate prin spatiul geometric (un fel de filamente) de-a lungul carora proprietatile spatiului fizic au valori foarte apropiate.. Datorita incertitudinii, ele se afla in continua miscare, sub forma de vibratie. Datorita mecanismului de functionare fundamental (care este destul de complicat si-l voi descrie probabil intr-un topic nou), zonele in care aceste stringuri se misca, nu sunt perfect circulare, astfel incat geometria spatiului in care se manifesta este in permanenta modificare si nu lasa intre ele nici un spatiu liber. In prezenta unui corp material, aceste stringuri se orienteaza paralel cu suprafata corpului (urmand liniile de camp) astfel incat zonele de de incertitudine capata un aspect aplatizat si pierd "presiune" pe directia perpendiculara pe suprafara corpului. Astfel, corpurile, supuse unei presiuni in excedent din directia opusa, creeza impresia ca se atrag, apropiindu-se unul de celalalt din ce in ce mai puternic, pe masura ce distanta dintre ele scade, stringurile si zonele in care  acestea devin orientate, devenind din ce in ce mai aplatizate.

CAdi a scris:De acord .Dar apropo de titlu topicului  : exista vibratii de respingere sau de apropriere ?

In concluzie, vibratiile exista ca atare si nu sunt de doua sau mai multe feluri.

Ca o observatie generala, pot spune ca energia acumulata intr-un obiect fizic, (planeta, galaxie, etc) datorita structurarii sale in energie transformata in materie si camp, creeaza asupra spatiului in care se afla, datorita "presiunii externe" o zona centrala de presiune maxima, in care stringurile nu mai au loc sa vibreze formandu-se astfel gaurile negre (G.N.). Acestea sunt un fel de "supape de presiune", in interiorul carora stringurile nu mai pot vibra, iar incertitudinea este maxima. In interiorul G.N., este un fel de groapa de potential, in care masa nu se mai poate manifesta. Se observa ca fiecare galaxie maimare are in centru o asemenea formatiune. Deci G.N. sunt lipsite de masa, dar energia lor nu dispare, transformandu-se in camp, care tine la un loc materia din jur.

Explicatiile amanuntite le voi posta pe net imediat ce definitivez teoria. Intrbarile de genul acesta ma ajuta sa lamuresc neclaritati si sa-mi sistematizez ideile.

CAdi a scris:Negativ ,intrebarea care am pus-o referitoare la vibratii ,nu este o simpla intrebare .
Vibratiile au un semn + /_ si se efectueaza in jurul unei pozitii de echilibru.

Evident ca vibratiile se desfasoara in jurul unui punct de echilibru. Acum inteleg ce doreai sa spui. Problema la care ma refeream eu se leaga de functionarea stringurilor, despre care am spus deja ce sunt. Modelul matematic dupa car functioneaza este transpunerea 3D a problemei lui Kakeya, lamurita cu ajutorul lui Besicovici. ( http://math.univ-lyon1.fr/~borrelli/UO/essentiel_conf4.pdf  si http://mathcurve.com/courbes2d/deltoid/deltoid.shtml  ) O asemenea dinamica se produce insa la nivel abstract si virtual. Stringul ar fi reprezentat de segmentul de lungime unitara (unitatea reprezentand cantitatea totala de energie pe care o contine un fenomen in desfasurarea lui, cantitate care se conserva) ce determina prin miscarea sa limitele hipocicloidei. Miscarea lui se produce intr-un spatiu 3D, in care o dimensiune are un grad de libertate (timpul), alta doua gade de libertate (energia - sarcina fiind factorul de norma pentru energie) si spatiul , cu 3 grade de libertate.Vibratia stringului in cele 3 dimensiuni permite de fapt existenta in realitate a solutiei lui Besicovici si existenta materiei.
CONCLUZIE : Fortele de atractie sau respingere sunt de fapt date de orientarea vibratiei corzii fata de dimensiunea spatiului geometric, real

CAdi a scris:Prin raspunsul care l-ai dat cu G.N. te contrazici .

Nu vad unde ar fi contradictia. Si eu am ramas putin derutat cand am ajuns la concluzia ca G.N. nu au masa in interiorul orizontului evenimentului. Dar gandindu-ma ca pana la urma ele se "vaporizeaza", concluzia pare mai aproape de adevar. Chiar daca masa lipseste (deci stringurile nu mai pot lua valori reale) nu inseamna ca energia lor a disparut, ci a radiat inafara orizontului evenimentului, creind camp e.m. Parca Faraday (imi pare rau, nu imi aduc acum aminte exact) spunea ca gravitatia e insuficienta pentru a tine in jurul sau o galaxie, pe cand un camp magnetic mai slab decat al Pamantului, ar putea .

virgil a scris:Masa unei GN este asemanatoare cu masa unui proton, adica un conglomerat de quarci. Masa nu dispare, ci o parte se transforma in energie electromagnetica, o parte ramane sub forma de quarci.

Dupa cum am judecat eu, quarcul este in realitate o o parte dintr-o unda stationara inchisa, care oscileaza si se roteste pe o traiectorie circulara a carei lungime este egala cu (3/2)λ. Diferentele de masa dintre ei fiind date de apartenenta fiecarei portiuni λ/2 la domeniul real. (inca o data, ne aflam in domeniul ondulatoriu, unde spatiul este numai una din cele 3 componente ale sistemului fizic). In cel mai rau caz, dupa parerea mea, G.N. ar putea fi un singur proton, sau mai bine zis o singura unda stationara asemanatoare cu cea a protonului, dar de dimensiunea G.N.
Totusi, in cazul ipotezei pe care o sustii, cum se explica vaporizarea G.N. ? Ar trebui ca o data eliberati din carcasa solida a G.N. situata undeva la limita orizontului evenimentului, sa se reorganizeze in materie. (gurile rele spun ca aia ar fi materie neagra, dar e alt subiect). A detectat cineva quarcuri ramase de la vaporizare ? Quarcul este o portiune de unda de lungime λ/2, care are o durata de viata foarte scurta (nemaifiind componenta a undei stationare complete, si asta e ceea ce se detecteaza la spargerea particulelor in acceleratoare)

virgil a scris:Tu prezinti niste pareri drept certitudini. Ce informatii ai cand sustii despre quarci ca sunt o jumatate sau o treime din lambda?

Ma bazez pe faptul ca la nivelul sau protonul este o unda stationara inchisa si in dinamica oscilatiei lor, cele 3 portiuni din unda se comporta dupa descrierea facuta quarcurilor. Nu am definitivat toate reprezentarile grafice, dar este cel mai probabil. Nu am stabilit cu certitudine ca este asa, ci doar am spus ca asa vad eu lucrurile legat de aceste probleme. Inafara de asta, cred ca aparatul matematic necesar pentru descrierea fenomenelor fizice, este mult mai simplu decat ni se prezinta, iar calculele si rationamentele facute pana acum, confirma ipoteza mea. Bazandu-ma pe probabilitatea aratata, voi fi capabil la un moment dat sa demonstrez ipotezele mele.
De-asta ma bag in discutie, pentru ca vreau sa constat si argumente contra, in scopul de a face calcule si verificari. Poate o parte din teorie trebuie ajustata. Nu stiu exact pina nu termin tot.
Ca argument pentru intrebarea de mai sus, ma bazez pe faptul ca numai continutul determina forma in conditiile stabilite de legile impuse pentru teoretizare, adica lipsa influentelor externe. Daca gresesc undeva, nu ma supar sa mi se atraga atentia, dar vreau si argumente pentru a ajunge la o concluzie coerenta. Altfel batem campii pe aici...

virgil a scris:Teoria ta trebuie sa tina cont de modelul standard, asa ca atunci cand vorbim despre quarci, trebuie sa rezulte, masa, sarcina electrica, culoarea care este tot un fel de sarcina, gluonii, si celelalte caracteristici. Problema este foarte complexa .

Este adevarat, numai ca din spargerea particulei rezulta si elemente ce nu pot fi numite astfel, cel putin gluonul. Mi se pare exagerat sa-l numesti astfel, si sa-i spui particula, ca si cum ar avea un fel de lipici (un arculet dupa Feynemann). Un fel de particula purtatoare de lipici sau arculet. Nu e chiar asa. Chiar acum lucram la structura spatiului. Ecuatiile fortelor conservative implicate, au forme patratice si denota stari de echilibru pe o suprafata geometrica sferica. Dupa felul in care arata graficele ecuatiilor, e de banuit ca gluonul nu e o particula, ci o interferenta de campuri. E relativ complicat si mai fac in continuare rectificari la calcule si definitii. De-asta nu pot explica exact. Oricum, cand voi termina de redactat tot ce am pe hartie, vei fi primul caruia sa-i supun spre analiza critica ideile sistematizate. Nu prea seamana cu ce am invatat noi pe la scoala. Matematica, desi elementara, corespunde teoriei si majoritatii observatiilor. Ma streseaza insa multimea de "particule" cu durate de viata infime, care lasa doar "urme" ...
Ideea e ca eu am o alta parere despre "cum" se intampla fenomenele si ce sunt ele de fapt. Argumente am destule, nu prididesc cu scrisul.

virgil_48 a scris:

virgil a scris: Materia exista numai prin intermediul acestor sisteme armonice, si nici o alta forma de existenta nu este posibila. Natura inseamna vibratie.

Intretinerea acestor sisteme armonice - vibratii, presupune sau nu
consum de energie? Stiu ca in general natura nu prea face risipa.

Acesta este un raspuns pentru Virgil_48, dar si o lamurire suplimentara pentru Virgil
Intrebarea este foarte buna. Conform legii de conservare a energiei enuntata de Einstein, E²=pc²+mc², (pentru ca de fapt celebra formula asta este), ea rebuie respectata de orice sistem armonic izolat, (in conditiile stabilite de legile impuse pentru teoretizare, adica lipsa influentelor externe), lumina se propaga cu aceeasi viteza, la infinit. Acest fapt, se datoreaza mediului prin care aceasta se deplaseaza (vidul), care de fapt este un mediu ideal (vezi teoria undelor). Caracteristica importanta ce face acest mediu ideal, este elasticititatea perfecta a proprietatilor. A nu se intelege ca misca ceva in domeniul real. Aceasta proprietate, este data, cum am mai spus, de infinitatea spatiului, ce nu lasa loc de dilatare in domeniul geometric. Este ca transformarile izocore din termodinamica. Adica, in cazul nostru, un volum de spatiu oarecare (infinit), isi poate schimba toate celelalte proprietati, numai volumul nu. Modificarea locala a  "presiunii" energiei dintr-o zona de spatiu produce perturbatii inclusiv in zonele invecinate. Acestea, conform legii conservarii, tind sa revina la starea initiala, si astfel se propaga perturbatia.
Cauza initiala a producerii perturbatiilor in conditiile "inceputului" Universului (cand intreg spatiul era plin numai cu zone incerte si nu exista materie), este ca in anumite zone din Univers, au inceput sa se alinieze aleator stringurile de presiune ale zonelor de incertitudine (este o posibilitate de aranjare din infinitatea existenta), creand la inceput mici perturbatii care au inceput sa se propage datorita proprietatilor mai sus aratate. Cum aceste perturbatii nu au aparut evident intr-un singur punct din Univers, ele s-au propagat pana s-au intalnit cu altele de aceesi natura, producand perturbatii mai accentuate, pana la aparitia oscilatiilor armonice suficient de incarcate de energie, pentru a se transforma in fotoni. Acestia circuland prin mediul total amorf al incertitudinii fundamentale, au determinat "agitarea", in consecinta posibilitatea marita (probabilitate crescuta) a orientarii zonelor invecinate acestora  de a se transforma la randul lor in fotoni.
Mai tarziu, cand o multitudine de fotoni si alt fel de oscilatii e.m. au intalnit conditii propice, (inca nu stiu care ar fi toate astea), au inceput sa se transforme in particule. Cel mai probabil, datorita aglomerarii de astfel de perturbatii (organizate in stringuri ce depaseau zona de incertitudine maxima), pe zone mari din spatiu de dimensiunea campului galaxiilor, au aparut diferente de presiune, creind vortexuri, in interiorul carora perturbatiile se deplasau cu viteze mai mici decat c, determinand astfel formarea materiei. Aduc aminte ca materia se produce numai in intervalul de viteza c - 1/c. Normal, procesul a fost indelungat. Faptul ca Universul vizibil pare sa fi fost creeat in urma unei explozii, poate fi adevarat, dar numai ca fenomen local la scara considerata.
Astfel, diferentele presiunii de incertitudine , bazate pe legea conservarii energiei creeaza materia si structurile galaxiilor pe care le putem observa.

virgil a scris:Negativ, expunerea ta foarte lunga, nu reuseste sa explice mai nimic. Gandeste-te la constanta lui Planck, si incearca sa afli cum a aparut. Eu am gasit cca. 5 relatii ale acestei constante, in functie de masa particulelor,sau in functie de sarcina lor, sau chiar in functie de dimensiunile lor, dar de aici si pana la foton e cale lunga.

Am studiat lucrarea ta si trebuie sa recunosc ca m-au inspirat relatiile pe care le-ai gasit constantei Planck, in sensul ca leaga impreuna toate constantele fundamentale.
Printre altele cred ca am reusit sa explic suficient de bine si de ce reportul de masa intre proton si electron este de 1/1836.  

virgil a scris:Nu poti justifica aparitia fotonului printr-o intamplare legata de aranjarea stringurilor. Fotonul este caramida de baza a universului, si nimic mai mult. De aici porneste totul.

Totusi, cu alutorul lui se fac schimburile de energie intre particule, si pana la urma, daca fotonul e "caramida de baza", de ce nu am incepe de acolo ? Am cautat sa inteleg cum functioneaza propagarea luminii prin vid si pana acum raspunsul pe care l-am construit, pare satisfacator. Caut sa inteleg cum si mai ales de ce toate functioneaza dupa regulile deja stabilite. Pentru fiecare detaliu insa, trebuie explicatii extinse, si nu am loc aici. Trebuie luat de la un capat si nu e usor sa explic pas cu pas teoretizarile anterioare explicatiilor pe care le sugerez spre analiza.

virgil a scris:Cum ai explicat raportul M/m=1836 ?

Am gasit niste echivalente energetice prin transformari ( ce respecta proprietati ale sirului Fibonacci) succesive ale undei de baza. Astea depind de viteza. Daca se aduna valorile acestor transformari, gasim raportul. Pentru a explica asta, trebuie convenit un algoritm prin care se transforma perturbatia de baza a undei generatoare a particulei in masa. Asta este mai greu de explicat in cateva cuvinte, iar teoria aferenta, e mai voluminoasa, tinand cont de punctul de vedere diferit. Sunt multe argumente comparative, de-aia e mai stufoasa.

virgil a scris:Acest raport nu este chiar un numar intreg, are si ceva zecimale pentru ca si masele particulelor sunt cu multe zecimale la fel si frecventele cuantei generatoare.

Contrar ideilor pe care ni le-am facut noi despre cum este Universul, acesta nu lucreaza cu zecimale. Fundamental, el stie numai 1 si 0. Adica un fenomen (aici includ si particulele, si sistemul solar, si galaxia, etc.) Acesta e motivul pentru care lumea particulelor este cuantica. Universul lucreaza cu intregi incerti. El insusi e un sistem care lucreaza cu obiecte incerte bazat pe legi certe. Daca ai observat, operatiile matematice sunt certe, iar toate constantele,  π, e ,i, φ, etc.,  sunt cu zecimale, chiar transcendente. Dar cu certitudine putem identifica un electron, ca fiind unul singur, nu 1 si ceva. Asta e ca dilema cu piatra : Daca o spargi in doua, ce obtii ? Doua jumatati de piatra, sau doua pietre ? Ce, daca dispare o planeta, sa zicem Terra din sistemul solar el nu mai este UN sistem solar ? Eu zic ca da; dar cu alta configuratie energetica, geometrica, etc. Sau putem spune ca a devenit 0,999984 (sau cat o iesi din calcul) sisteme solare ?
Zecimalele despre care vorbesti, exista, dar nu sunt semnificative. Nu am stabilit inca precis, dar pot face parte din plaja de incertitudine inerenta fiecarui fenomen.Trebuie multe zecimale adaugate cantitatii unitatilor cu care masuram un obiect pentru a-si schimba natura.

virgil a scris:Zecimalele apar datorita unitatlor de masura alese arbitrar in macro, pe care le folosim si in micro. Cum sa masori masa unui electron in kg, sau raza atomului in metri, cand aceste masuri au fost alese dupa ureche. Fiecare nivel cosmic trebuie sa aiba unitatile lui de masura. Dar desigur, folosirea numarului pi, aduce cu el incertitudinea zecimalelor.

E un alt fel de a exprima acelas adevar. "Fiecare nivel cosmic trebuie sa aiba unitatile lui de masura.". Unitatea de masura nu se traduce prin numarul 1, adica o cantitate certa, cu care sa putem opera dupa reguli certe ? Toate numerele astea transcedentale pe care le folosim noi, sunt rezultatul unor siruri de fractii continue, pana la nivelul admisibil de precizie. Precizia, totusi nu poate fi infinita, drept pentru care natura a inventat incertitudinea ca mecanism de rezolvare analogica a ecuatiilor diferentiale.