Interactiuni.

virgil a scris:In fizica se cunosc patru tipuri de forte: tari, electromagnetice, slabe, si gravitationale.

Trecand peste aceasta clasificare, care nu are ca suport decat o conventie stabilita prin interpretarea Copenhaga, fortele au acelas suport si aceeasi origine. Distantele pana la care se manifesta si modurile de manifestare sunt diferite.

virgil a scris:Sa ne oprim atentia la fortele gravitationale. Doua corpuri pot interactiona intre ele din punct de vedere mecanic, cat si gravitational. Interactiunea gravitationala se face doar prin intermediul campului, deoarece fiecare corp este inconjurat de propriul camp gravitational, interactiunea in acest caz are loc intre campurile celor doua corpuri.

Poti spune ca atunci cand interactioneaza doua corpuri in mod direct, aceasta se face prin interactiunea campurilor masice. (De la Mach citire)

virgil a scris:Cum credeti ca se realizeaza interactiunea gravitationala.

Am mai sustinut aici si e corect, ca e problema de potential. In cazul potentialului electric din care este compus vidul cosmic, exista in jurul corpurilor zone in care "presiunea" potentialului este mai scazuta (ceea ce se traduce prin tensiune), in centrul de masa, presiunea fiind nula. Am zis bine nula si nu 0, pentru ca diferenta e mare din punct de vedere fizic si chiar matematic. In locul din spatiu in care exista un sistem armonic natural (fie el particula, sistem solar sau galaxie), se afla in centrul de masa o zona de presiune minima, iar sistemul nu este altceva decat mecanismul natural prin care se echilibreaza diferentele de "presiune".

Cam asa arata graficul de variatie a presiunii in jurul sa zicem pamantului (Nu punem la socoteala alte forte si influente). Cu cat te indepartezi de el atractia gravitationala scade cu patratul distantei, iar cu cat te apropii de centru scade la fel. La suprafata se afla o zona de echilibru, unde g=9,81 m/s². Mi se pare ciudat ca in cazul pamantului valoarea asta la suprafata este egala cu aproximativ 3π.. Folosind proportiile intre masele planetelor, putem spune ca g este proportionala cu 3π in functie de masa lor, in cazul planetelor telurice (Sau poate nu numai ) ? Adica acceleratia gravitationala la suprafata planetei = 3 π m. O sa verific...

scanteitudorel a scris:

negativ a scris:....Mi se pare ciudat ca in cazul pamantului valoarea asta la suprafata este egala cu aproximativ 3π.. Folosind proportiile intre masele planetelor, putem spune ca g este proportionala cu 3π in functie de masa lor, in cazul planetelor telurice (Sau poate nu numai ) ? Adica acceleratia gravitationala la suprafata planetei = 3 π m. O sa verific...

Interesanta  constatare .  Imi  place  subiectul.

A fost o constatare de moment, dar care nu are nici un suport. Simpla vizionare a cifrei pentru masa si atractia gravitationala a lui Marte (de exemplu), te lamureste ca nu trebuie sa faci nici un calcul ca sa-ti dai seama ca nu exista o astfel de relatie. Virgil a explicat foarte bine in lucrarea lui relatiile astea si o simplificare de genul asta nu contribuie decat la sustinerea ideilor legate de artificialitatea pamantului..., ceea ce este departe de orice presupunere de bun simt.

virgil a scris:

De-aia nu ne intelegem. Mi se pare normal ca ar trebui sa scada, din moment ce dupa ce intri  dincolo de suprafata, forta gravitationala scade din cauza masei  aflate deasupra

Nu ne putem intelege atat timp cat faci o deductie ce pare logica, dar este contrazisa de experimentele efectuate. Se stie clar ca la poli acceleratia gravitationala este mai mare pentru ca polii sunt mai apropiati de centrul de masa.

Acest lucru dovedeste ca am dreptate. La pol, ai sub picioare aceeasi masa a amantului, dar distanta pana la centru este mai mica. Cum pentru rezultatul oricarei marimi raportata la o constanta , cu cat scade valoarea marimii, cu atat creste valoarea rezultatului, mi se pare normal.

virgil a scris: In aceste conditii este foarte posibil ca acceleratiasa fie in crestere pana spre miezul pamantului unde se afla densitatea maxima. Acolo zic eu ca este sursa campului gravitational. Dupa teoria mea centrul pamantului este ocupat de cca 11 entitati gravitationale cu diametre foarte mici de cca 70 m fiecare. Toate calculele mele duc in directia ca sarcina gravitationala a pamantului Z=11. Cine este curios poate rasfoi lucrarea mea unde se vorbeste despre constanta momentului cinetic pentru sistemele planetare. Sigur studiul asteroidului Ceres care este un rest din nucleul unei planete, poate ar putea furniza mai multe date.

Problema cu densitatea este de alta natura.

virgil a scris:

negativ a scris:Pentru Virgil :
În calculele de mai sus, nu apare g (acceleratia gravitationala) despre care era vorba. Numai la prima vedere, urmarind UM, nu gasesc expresia m/s².

Prin calculele de mai sus, am vrut sa arat ca indiferent de sistemul considerat, constanta gravitationala se obtine din prezenta unei mase de o anumita valoare si dimensiune care oscileaza pe o anumita lungime de unda ce se propaga cu o viteza ce caracterizeaza sistemul respectiv.
Interactiunea presupune deci o sursa de oscilatii si un sorb sau rezonator al acestor oscilatii. Astfel fiecare corp ceresc are calitatea de oscilator pe o anumita lungime de unda, si rezonator pe alta lungime de unda. Pamantul astfel este rezonator fata de Soare si oscilator fata de Luna. Calitatea de oscilator (sursa) este influientata de un numar Z de corpuri fundamentale continute in planeta respectiva. Pentru Pamant numarul Z=11, iar pentru Jupiter Z= 5388, fapt ce se reflecta in dimensiunea orbitelor satelitilor si a momentului cinetic ce caracterizeaza sistemul respectiv. Din intamplare Luna se afla pe prima orbita a Pamantului, in timp ce la Jupiter primele orbite cad in interiorul planetei care avand densitatea mica se intinde cu mult peste primele orbite, dupa care urmeaza inelele ce inconjoara planeta si apoi satelitii.

Dupa cum il vad eu, acest numar Z despre care vorbesti, este numarul de radacini (de tip complex) ale unitatii de masa a corpului, fata de unitatea standard, ceea ce demonstreaza ca masa este o valoare ce se poate exprima ca numar complex. (prin complex eu inteleg ceva mai mult decat z=a+bi, dar e alta discutie)
Ce am mai observat, este ca mereu in calcule se ia in considerare numai lungimea de unda λ, ca si cum amplitudinea ar fi obligatoriu λ/2. Desi pare corect, ma cam incurca ... O sa mai vad.

virgil a scris:Ce este mai interesant, este ca viteza superioara limita este egala cu viteza luminii doar la nivelul galaxiei. cu alte cuvinte o planeta sau un satelit nu va atinge niciodata viteza luminii, pentru ca vitezele maxime sunt limitate la 10^6 sau 10^5m/s dupa nivelul sistemului.

Asta pentru ca in interiorul galaxiei tensiunea mediului este mai mare decat in spatiul intergalactic, deci "presiunea" mai mica. Asta implica faptul ca sarcina electrica se deplaseaza mai repede, iar cea gravifica, mai incet
Viteza luminii este de fapt 298.243.771,0497898...m/s. Este o constanta geometrica (asa cum este Pi). Nici nu are cum sa fie o valoare exacta, iar metrul ar trebui sa fie etalonat dupa aceasta valoare. Relatia descoperită în 1856 de Wilhelm Eduard Weber şi Rudolf Kohlrausch care determină legătura între electricitate, magnetism şi viteza luminii, de forma  , ar trebui sa fie dependenta de o valoare in locul lui 1 (ce ar reprezenta starea de echilibru ), care sa reprezinte tensiunea mediului. Noi nu avem cum sa facem inca masuratori inafara galaxiei, dar observatiile inadvertente cu calculele implica acest lucru. De aici si disputele legate de valoarea lui c. Nu am facut calculele inca, pentru ca mai am de lucru la ceva esential.

virgil a scris:Asta-i pentru ca avem mai multe subspatii intr-unul singur. Spatiul galactic, spatiul sistemelor solare, spatiul sistemelor planetare spatiul electromagnetic, etc. Fiecare spatiu are propriile lui caracteristici.

Mai precis sistem in sistem.
Mai cred si ca valoarea 11 pe care ai gasit-o pentru "numarul Z de corpuri fundamentale continute in planeta" noastra  este de fapt 11,1264282134...., sau ceva apropiat, rotunjit la 11 ca sa fie intreg. Si Z = 137 pentru numarul maxim de sarcini din nucleu, tot asa ti-a dat din calcul, cu virgula. Adica mai exact ar trebui sa fie 137,50776..., numai ca explicatia e mult mai ... apropiata de matematica, sa zicem. De unde reiese ca similitudinea observata de tine e reala, iar legile de functionare ale sistemelor armonice naturale sunt identice indiferent de marimea lor, depinzand toate de tensiunea indusa de sarcinile electrice in mediu.
Am aflat azi si de ce , spre disperarea pasionatilor de sume de siruri si de presupusa lor legatura cu numerele prime. Singura legatura e cea pe care i-am sugerat-o curiosului (probabil ca lui). Daca descopar ceva in plus, o sa-i spun (am ceva idei, dar nu prea sunt clare).

virgil a scris:Nu pot sa-ti spun exact de unde apar zecimalele la Z, dar trebuie sa remarc, ca insasi masa unui corp fundamental depinde de viteza de deplasare a acestuia in sistem. de aceia s-a calculat acea constanta de viteza notata cu litera "fi" greceasca, care difera de la o planeta la alta, pentru ca vitezele lor pe orbita sunt diferite. fi=(v/v0)^0,5 ; Astfel daca Pamantul s-ar afla pe orbita  lui Jupiter de exemplu, atunci numarul Z de sarcini gravitationale ar fi diferit de numarul actual al Pamantului, tocmai datorita acestui coeficient de viteza.

Viteza e o frecventa, de-aia merge formula pentru constanta lui Planck. Viteza unui corp depinde numai de energia sa totala, dependenta la randul ei de masa. c² e doar o constanta geometrica. v/v₀ este un raport de frecvente, pe care l-ai mai folosit pentru aflarea masei electronului ca raport intre frecventa de unda Compton si a electronului.
Acum am si o demonstratie practica pentru a combate teoria relativitatii asa cum a exprimat-o nea caisa. Nu exista fenomene relativiste ca dilatarea timpului si contractia spatiului. Asa cum el insusi a afirmat, e doar o impresie, dar acum pot demonstra clar si de ce.