Teoria evoluției este explicația?!?

Înainte de a fi oameni, suntem animale?!?
Recunosc, eu mă consider animal, cât se poate de animal.
Eu habar n-am pe ce lume trăiesc și înclin să cred că-mi dirijez existența și modul de gândire pe principii fundamentate efectiv pe aspecte inconștiente, care stau la baza mecanismului reflex ce fundamentează în esență acțiunile și gândurile mele.

Ok, presupunem că eu, ca om, sunt un rezultat evolutiv, un "efect sau comportament intrinsec" al naturii raportat la modul în care eu percep desfășurarea "în mod inerțial" al comportamentului naturii pe care o percep.

Dacă drumul de la simplu la complex, în percepția noastră, este o pură perspectivă evoluționistă, nu pot să nu mă întreb, cum a procedat natura când a "legat și dezvoltat" ochiul de lumină, sunetul de ureche, pielea de temperatură etc, etc etc.
Cu semnul întrebării, desigur.

Cum "a știut" natura că lumina nu poate fi altfel percepută fără existența ochiului, că sunetul nu poate fi altfel perceput  fără existența urechii, că temperatura, durerea, presiunea nu poate fi altfel percepută fără existența pielii, iar la nivel general, că orice stimul natural implică un anumit "detector" pentru acel simț?

Oare lucrurile pot fi explicate rațional-filozofic  doar pe cale evolutivă?
Dacă da, atunci natura pare să aibă o "conștiință proprie", prin simplul fapt că  "a știut" cum să dezvolte evolutiv și să asocieze ceea ce este legat în mod natural de lumină de un mod prin care poate fi percepută.

Dacă nu, ceea ce mi se pare mult mai rezonabil, atunci tot ceea ce percepem este doar...ce este?
Ce-i lumina?
Ce-i vibrația, înainte de a fi sunet "depistat" de ureche?
Ce-i temperatura, presiunea și durerea pe care le percepem ca fiind clar ceva ce există dincolo de senzorii cu care ne-a înzestrat natura?
Dar ce-i natura însăși, și nu numai ce-i, cât de ce-i așa cum este și de ce o percep în acest fel?
ETC...ETC...ETC...

Oare aceste întrebări sunt un rezultat al teoriei evoluției?
Dar dacă ar fi adevărat atunci evoluția "rațiunii" modului în care percepem natura este un rezultat al procesului evolutiv?

Eu sunt de părere că teoria evoluției nu este prea clar fundamentată în afara caracteristicilor fizice similare ale speciilor, care au și determinat această "doctrină", tocmai din perspectiva faptului că ar implica că natura "ar ști" efectiv cum să "lege" anumite aspecte care o fundamentează de anumite forme de "percepție" asupra acesteia.

Teoria evoluției "naturii" în forma în care suntem capabili să o percepem la acest nivel, implică o conștiință intrinsecă a naturii, referitor la ceea ce suntem astăzi capabili să definim și interpretăm ca și conștiință.

Motiv pentru care, mergând pe principiul că natura nu poate fi conștientă de ceea ce generează în urma propriilor percepții pe care ea însăși le stabilește, fie teoria evoluției nu este plauzibilă, fie, în mod clar și evident, ceea ce percepem ca fiind obiectiv și intrinsec are o cu totul altă explicație.
În schimb, dacă nu ne putem depărta nicicum de natura noastră "naturală", atunci ceea ce percepem este un fenomen natural, este un curs normal al evoluției lucrurilor, care n-are treabă cu ceea ce decidem noi să gândim și să interpretăm, ci efectiv este un "comportament inerțial" al naturii.

Pe de altă parte, suntem sau nu suntem natura însăși?

curiosul a scris:Înainte de a fi oameni, suntem animale?!?

Nu. Ar trebui să fie invers, altfel ai o mare problemă.

Abel Cavaşi a scris:

curiosul a scris:Înainte de a fi oameni, suntem animale?!?

Nu. Ar trebui să fie invers, altfel ai o mare problemă.

Tu ca om, sau, eu ca animal?
Acest punct al tău de vedere l-am reținut încă de pe vremea când vorbea Bordan de junglă și tu de societate.

Aspectul principal e altul.
Consideri că ai nevoie de explicații suplimenatre sau poți să deduci singur și ce-am vrut să spun în continuare?

Eu mă refer direct la adevărul afirmației tale și nu văd ce explicații suplimentare ar putea exista care să justifice în vreun fel că întâi suntem animale și apoi oameni.

Eu o iau doar ca pe o afirmație gratuită de-a ta, pentru că te știu om. Vorba aia: „iartă-l, doamne, că nu știe ce vorbește”.

Cei care susțin că sunt mai degrabă animale decât oameni încearcă o justificare subtilă a acțiunilor nepotrivite.

Am înțeles!
N-ai înțeles nimic!
A vorbit cineva despre subtilitatea justificării acțiunilor nepotrivite?
Stau și mă întreb acum ce-i cu înverșunarea asta a ta în părerile care nu diferențiază oamenii de animale!
Ceva, ceva înțeleg eu, probabil același lucru care te-a determinat să concluzionezi că oamenii sunt extrem de valoroși și importanți, dar ... n-are importanță.

De ce te-ai legat de un aspect total nesemnificativ în toată prezentarea punctului meu de vedere?

Când mie mi se pare că alte aspecte sunt muuult mai importante!
Mă rog, fiecare cu percepțiile lui.

A fost confirmata teoria involutiei.
Vom fi iarasi ce am fost si chiar mai mult decat atat.
Romanii ramasi in tara in ultimii 30 de ani n-au mai evoluat deloc, ci din contra. Doar cei ce si-au luat zborul (volare) au evoluare. Nu ma refer la ciorile noastre.

Volare, de ce oare?

curiosul a scris:A vorbit cineva despre subtilitatea justificării acțiunilor nepotrivite?

Văd că te-ai enervat și asta spune multe. Trebuia cineva să vorbească despre asta înaintea mea? Sau e interzis să vorbească ulterior? Eu ți-am spus exact ce trebuia să-ți spun și când trebuia să-ți spun, chiar dacă este un lucru neplăcut pentru tine, pentru moment.

Stau și mă întreb acum ce-i cu înverșunarea asta a ta în părerile care nu diferențiază oamenii de animale!

Unde vezi tu înverșunare? Eu ți-am scris, pur și simplu, părerea mea, pe care ar trebui s-o vezi ca pe un cadou venit din timpul pe care l-am investit.

Ceva, ceva înțeleg eu, probabil același lucru care te-a determinat să concluzionezi că oamenii sunt extrem de valoroși și importanți, dar ... n-are importanță.

Da, asta ai înțeles-o bine.

De ce te-ai legat de un aspect total nesemnificativ în toată prezentarea punctului meu de vedere?

Ceea ce tu consideri că este nesemnificativ pentru tine, nu trebuie să fie nesemnificativ pentru mine. Dacă nu aruncai vorbele-astea grele, care induc în eroare (mă refer la aceea că primează animalul din noi), atunci te lăsam în pace. Dar am intervenit pentru că am considerat că este important să-ți spun că suntem mai degrabă oameni decât animale, nu invers.

Când mie mi se pare că alte aspecte sunt muuult mai importante!

Pe viitor învață să spui numai ce crezi tu că e important și să nu începi cu afirmații discutabile dacă nu vrei să discuți despre ele.

Mda...
Oamenii sunt extrem de valoroși, iar acesta este probabil unul din motivele pentru care trebuie să inventăm "arme" speciale pentru ei.
Pentru că ei, oamenele, au devenit periculos de valoroși.
Iar culmea paradoxului acestei "valori" este că "oamenii sunt extrem de valoroși" este o "valoare" stabilită tot de om.

Mă rog, pot să mă joc cu cuvintele la nesfârșit că tot egal cu 0 este "valoarea" asta și o să încerc să mai dezvolt un pic ideea inițială.

De fapt...ce să dezvolt, că prin ceea ce fac eu îmi spun câteva păreri, fie pentru că n-am cu cine altcineva să le discut, fie din dorința de a părea mai "doxa", deși trebuie aplicată teorema și reciproca lui Păcălici, iar la "capătul de linie" al prostiei, inconștienței și al lipsei de informații sunt eu, fie este doar o activitate care-mi ocupă acum timpul, timp pe care Abel se plânge că nu-l are, dar în curând nu-l voi mai avea nici eu, fie...mai continuați voi.
Motiv pentru care consider că părerile mele scrise mai jos trebuie citite numai de către "pensionarii din acest club", care au timp să citească și să rumege prin conștiința și valorile lor aceste păreri.

Revin asupra "evoluției".
Cu siguranță există un drum rațional de la maimuță la "maimuță savantă", vorba unei alte "maimuțe savante" mai geometro-dinamico-elicoidală, dar ceea ce aparent este o chestiune inerțială în ce privește comportamentul naturii prin transformările de la nivelul ei, implică o doză de "conștiință".
Din punctul meu de vedere.
Și reiau o parte din aspectele pe care le-am menționat inițial și care s-au redus doar la discuții despre "animale valoroase".

Probabil că termenul produce un "ghiont în coaste" tocmai pentru că, în percepția noastră, animalul este o formă primitivă de viață, total nevaloroasă pentru că nu-ți poate aduce o cană de apă pe patul de moarte, dar care îți poate asigura o porție bună de aripioare crocante sau prin intermediul ingredientului principal din shaorma cu de toate.
Carevasăzică, și animalele sunt extrem, ultra, giga, hiper de valoroase.
Pentru că, indirect, datorită lor suntem astăzi capabili să conștientizăm cât de valoroși sunt oamenii.

Dar dacă tot ar trebui să dezvolt mai clar natura "animalului" din noi, ar trebui să mai menționez și altceva și cu siguranță se reduce mai concret la nivel de comportament asemănător, nu la nivel de caracteristici fizice asemănătoare.

Dacă împărțim sistemul priamidal al lanțului trofic pe criterii determinate de "superior/inferior" sau "valoros/nevaloros", partea inferioară nevaloroasă a sistemului, care la nivel de caracteristici fizice sunt asemănătoare cu partea superioară valoroasă, atunci putem clar stabili că și la nivelul tiparului de reacție și comportament putem trasa o linie dreaptă, nu elicoidală chiar dacă-i un caz particular, sub care să scriem CLAR, DESCIFRABIL și în orice limbă de comunicare cuvântul CAUZALITATE.

Animalele cele de jos din piramidă, care pentru cele de sus au doar rol de hrană și/sau companie, motiv pentru care valoarea lor este "neglijabilă", pare să aibă același tipar comportamental dezvoltat de anumite reacții chimice ce definesc nivelul instinctiv de comportament, în percepția noastră, cu a celor de "deasupra".

"Animalele" alea de jos, săracele, dau o luptă continuă pentru supraviețuire, și își "arată colții" când vine alt "animal" care încearcă să le îngrădească dreptul natural la hrană și statut sau poziție în prioritățile de "lider".
A fi considerat lider, a te considera lider este o chestiune care-și are rădăcinile în ideea inconștientă care-ți asigură "integritatea" și accesul, stabilit doar de poziția și statutul pe care l-ai dobândit sau ți-a fost acceptat de ceilalți membrii, la ce-i mai bun din ce-i mai bun.

Dar, paradoxal, impunerea caracterului de lider impune folosirea forței cu care te-a înzestrat natura.
Noi, aștia superiorii/valoroșii, deși suntem capabili să înțelegem și să percepem asta, dar facem EXACT același lucru, dar doar altfel interpretat.

Îl întreb pe Abel acum, deși sper să n-aibă timp să citească toate astea, de ce nu-mi lasă mie formulul, să-l conduc eu așa cum vrea mușchiuleții mei dispuși elicoidal de-a lungul fibrelor musculare.

Păi el va zice, tu să-ți faci dacă vrei forumul tău, să muncești pentru el așa cum am muncit eu, să investești timp și înțelepciune așa cum am investit eu.

Foarte aproape corect!!!

Dar asta nu-l diferențiază cu nimic la nivel de comportament de ceea ce dirijează instinctiv un animal să-și păstreze condiția și avantajul de lider, care, la nivelul superior valoros al jumătății piramidei lanțului trofic, nu se rezumă la ce-i mai bun din ce-i mai bun în ce privește instinctele primare ce condiționează calitativ și energetic modul de hrană, cât primează confortul psihic și starea de bine pe care ți-o imprimă nivelul de lider.

Există acolo undeva unde se procesează toatre informațiile o..."ceva" ... care are rolul doar de a-ți dirija "acțiunile nepotrivite" către senzația de stare de bine.
Altruismul, emapatia, și toate celelalte iluzii sunt doar chestiuni care ne fac pe noi să ne simțim bine, înainte, mult înainte de cauzalitatea determinată de a face bine celorlalți.
Pentru că binele celorlalți este bine și pentru noi doar dacă binele lor ni se datorează, altfel este invidie, egoism și am face aproape orice altceva să nu-i mai știm bine, pentru că la nivel competitiv avem o dorință evoluționistă, ascunsă, inconștientă, de a fi deasupra celorlalți și, dirijați doar de instinct, avem o tendință primară de a face tot ce ne stă în putere să "facem rocada" să fim noi priviți cei importanți și a căror cuvânt este cel care dirijează modul în care trebuie să "plecăm urechea".

La câte am de spus, m-aș lungi încă ..."două volume", dar tot n-am atins aspectul esențial al temei subiectului.
Natura însăși ar trebui să aibă o conștiință proprie din perspectiva modului în care lucrurile evoluează.

Însă promit că în următoarele "două volume" voi ține cont doar de "latura" care mă definește ca om și nu ca animal care reacționează instinctiv la păreri care îmi pun în "primejdie" calitatea de lider dobândită pe cale evolutivă, prin faptul că părerile contra sunt instinctiv-inconștient interpretate ca un atac la propria-mi integritate, indiferent de ce implică asta.

Vă mulțumesc pentru verdele care este egal cu 0 barat.
Situație similară celei cu un eventual roșu.
Vrem să fim altruiști și empatici până la capăt?
Atunci hai să donăm jumătate din ce avem fizic, și nu numai, celorlalți care au acelașii drept la viață ca și noi.
Din x miliarde, x milioane au nevoie de o jumate din plămânii, rinichii, ficatul și inima noastră!
Hai să le donăm!!!

Aaaa, ..., am înțeles!
Atunci unde-i altruismul și importanța valorii oamenilor și care ne construiește pe noi ca oameni și ne diferențiază de animale?

Mă rog, acesta a fost doar un "exercițiu" intermediar de altruism și empatie care definește specia umană.
Poți să ai și o mie și una de ani că ceea ce considerăm ca punându-ne în pericol integritatea fizică nu mai are legătură cu altruismul și empatia umană.
Altruismul și empatia umană are efect doar dacă nu ne afectează direct!
Continuăm cu "conștiința naturii".

Hai mai încă un mesaj intermediar despre altruismul/egoismul uman.

A nu se înțelege că motivul pentru care insist asupra acestui subiect este că aș avea eu personal, direct sau indirect, nevoie.
Eu sunt perfect sănătos, cred, am strictul necesar și chiar dacă nu l-aș avea mă simt în stare să mi-l procur personal într-o formă sau alta, dar m-a afectat atât de mult "valoarea" noastră "extremă" ca oamenii, încât aproape că am ajuns să am insomnii și cred că nu pot să ajung să dorm ca "tot omul" dacă nu-mi spun și acest punct de vedere.

Să presupunem că eu, ca om, nu ca animal, primesc un "mesaj" prin care mi se spune că:

Salut! Sunt ixulescu igreculescu și m-a "înzestrat" natura cu o boală incurabilă care-mi pune în primejdie existența dacă nu fac urgent un transplant de...inimă. Mă poți ajuta?

Instinctiv, m-aș gândi că "Păi dacă eu te ajut pe tine înseamnă să-mi încetez eu existența. Dar eu tocmai sunt pe cale să dezvolt teoria unificării universului o chestie care nu ține în viață pe nimeni, într-adevăr, dar voi fi menționat în istorie pentru asta, motiv pentru care trebuie să te las să mori. Dacă te ajută cu ceva, îmi pare rău pentru tine."

Unde-i altruismul și empatia umană, frații mei?
Oare nu avem gândirea bazată tocmai pe osul pe care considerăm că trebuie să-l roadem noi înșine și nu știm dacă cineva, altcineva, îl va mai roade la fel de bine ca noi?

Mă lăsați dracului în pace cu altruismul și empatia față de semeni, pe care tot susțineți cu pumnul în piept că le aveți și vă dictează valorile și principiile voastre ca ființe superioare?

Sunt contrat de faptul că geniile care scriu adevăruri adevărate, lucruri mecanice, conservarea energiei etc "stau la fund" acum.

Pe de altă parte care-s valorile adevărat adevărate?
Oare or fi alea pur științifice, or fi cele raționale sau cele filozofice-existențiale?
Oare ce naiba o fi demn de luat în seamă la nivel de importanță?
Filozofia sau știința?
Știința sau conștiința, vorba "lu' sefu" ?

Pentru că eu aș vrea să continui, dar ce voi spune va fi filtrat de sistemul personal de valori al fiecăruia sau de sistemul de valori universal sociale?
Dar care-i diferența?
Dar dacă există o diferență între ele, cine o stabilește, societatea sau individul?
Mă exprim de parcă ar exista vreo diferență clară între ce spune individul și ce vrea societatea în care trăiește individul!
Dacă ar exista, societatea n-ar mai fi așa!

Mai aștept păreri, pe care să le contest cu toată ființa mea, așa numai de-a dracului, sau discut în continuare singur despre "conștiința naturii"?

Ce înseamnă asta, adică acest mod "necorespunzător" de a-mi susține părerea?

Simplu!!!
Faptul că așa cum există nevoia de a avea dreptate, așa există și nevoia de a fi contraziși în opinie!

Așa cum există nevoia de a fi condus atât timp cât nu putem conduce, are la bază explicația "evoluționistă"!

Dar...o fi manipulare acceptarea explicației sau o fi un adevăr intrinsec?

N-ai cum să știi, trebuie să te lași mai întâi "manipulat" tu însuți pentru aflarea explicației, dar odată "manipulat", chiar dacă de către tine însuți/însăți prin explicația pe care tu însuți/însăți ți-o propui, lucrurile reprezintă doar un "bilet dus", nu bilet "dus-întors".

Asta în mod relativ pentru noi ca oameni, prin interpretarea lucrurilor, pentru că pentru animale nu există "bilet dus-întors", ci constant puse în fața faptului împlinit.

La fel și noi, dar nouă ne place să credem în liberul arbitru care ne justifică "acțiunile nepotrivite".
Fals!
Cu trei de semnul întrebării.
Mai important e să înțelegi de ce, nu să negi efectiv asta din perspectiva unei "ființe superioare".

Scrie, scrie, sa nu-ti iesi din mana.
Si aduna-le si publica-le intro monografie stiintifica si filosofica. Poate iese si un banut. Dar sa fii citat printre ilustrii oameni ai lumii, care au lasat urme pe Pamant, e cel mai mare lucru.

Măi gafitene, eu sincer, propun o altă metodă de organizare socială, bazată totuși pe un tipar "descris" de evoluție!
Nu una care să facă vreo echivalență între bogați și săraci, că nimeni n-are niciun interes să fie bogat sau sărac, atât intelectual, cât și material, dacă n-ar fi o valoare susținută de societate.
Ce zici?

Pfoai...ce repede ai fugit!!!
Iar eu făceam doar o comparație cu "modelul haosului" propus de tine în subiectul cu propuneri.
N-ai calități de "lider", gafitene!
Vrei să știi și de ce ?

Nu vreau in frunte lider. Mai sigur e la coada vacii, cu biciul in mana.

Adică exact cazul meu gafitene.
Dar ai vrea să știi, dincolo de informațiile de pe internet, ce anume face diferența dintre a conduce și a fi condus, la nivel de interpretare pe cale evolutivă?
Pentru că prin răspunsul tău se înțelege doar că n-ai vrea să știi, nu că nu ești capabil să deduci și că nu accepți să "te controleze" unul de la coada vacii.

Nici n-ai cum, gafitene!

"ANIMALUL" simte când atacă sau este atacat așa cum simte și stabilește că poate sau nu poate face față atacului...interpretat pe cale evolutivă.

Eu, în peregrinările mele prin munți, m-am culcat la pământ când am fost atacat de urs...doar a venit și m-a mirosit...mi-a simțit supunerea ... iar eu am simțit că nu m-a atacat de foame...ne-am simțit unul pe altul.
Eu am simțit că e un moment în care trebuie să plec capul, nu s-o iau la fugă, el a simțit că eu nu reprezint o amenințare tocmai prin comportamentul pe care l-am abordat.
M-a mirosit, m-a împins, i-am simțit ghearele, m-am supus autorității lui și a modului în care am interpretat modul în care EL este cel care controlează situația, EL a simțit ceea ce am vrut să-i transmit, m-a lăsat în pace și  fiecare și-a continuat activitatea așa cum i-a descris în continuare instinctul.

În societate lucrurile nu stau altfel.
Omul te simte când ești supus, omul simte ce te supune, iar cel supus trebuie să se supună.
Iar cel care supune se impune doar pentru că simte supunerea, gafitene!
Când te supui, imediata reacție este ... lipsa reacției!
Lipsa reacției este supunerea, chiar dacă dai din coate cum vrei tu când nu te simți supus, situația în sine te-a făcut supus situației, nu cel care controlează situația.

Dar , psihologia în sine, sau cel puțin principiile care o fundamentează, referitor la calitățile de lider sau supus liderului într-o situație sau alta, depinde de reacția ta, nu a liderului.

APROPO, să nu faceți niciodată ceea ce am făcut eu.
Este o inconștiență determinată și fundamentată pe ceea ce am vrut să-i "transmit" ursului cu care am interacționat și care poate duce la moarte sigură în cazul unui model comportamental inadecvat, dacă nu știți că nu sunteți capabili să "citiți concret" intențiile ursului/animalului.

Pe mine toată această situație pe care am trăit-o m-a determinat să analizez relația dintre comportamentul uman și cel al unui animal, între care se pare că există "legături logice" foarte clar determinate și stabilite.

Adica tu Curiosule te-ai salvat si ne ceri noua sa nu procedam la fel?

Să faceți la fel doar dacă "știți" să citiți animalul.
Situația pe care am experimentat-o s-a petrecut în Munții Rodnei, mai exact.
Dacă nu știi la ce te expui, dacă efectiv nu e o situație pe care "s-o simți" cu un al Șaselea simț, să spunem, sfatul meu este...SĂ FUGI CÂT TE ȚIN PICIOARELE !
În felul ăsta îți poate crește speranța de viață cu câteva minute.
Dar eu am...am eu ceva acolo doar al meu...
Nu știu cum să spun altfel și nici nu vreau să insist.
Sfatul meu este ... Fugi cât poți!... nu să faci ca mine!
Eu am un curaj mai...aparte, pe care nu-l recomand nimănui care nu este la fel de "inconștient" ca mine.

Dar, uite că m-am scăpat, și v-am mai vorbit despre ceva din viața mea, principiu pe care m-am jurat că nu-l mai calc.
Socoteala de acasă cu cea de la târg....

Bun sfat : sa mai traiesti cateva minute in plus!

Parerea mea este ca ai intalnit un urs evoluat.
Altfel...

CAdi a scris:Parerea mea este ca ai intalnit un urs evoluat.
Altfel...

Nu există altfel...!
Noi înșine suntem un model evoluat de "animal", care depinde de gradul în care ești "manipulat".
Pun între ghilimele manipulat pentru că este un aspect care depinde de modul în care ești capabil să interpretezi modelul comportamental al "animalelor", de măsura în care ești capabil să stabilești cauzalitatea reacțiilor tale și ale "pericolului uman" pe care tu însuți îl reprezinți.
Este psihologie curată,  bazată pur și simplu pe "sistemul logic" care determină efectiv principiul prin care ajungem să ne simțim amenințați.

Noi ca oameni ne-am dezvoltat altă cauzalitate a principiului "primejdiei", dar care n-are mare diferență între ceea ce determină instinctiv să constatăm situația alarmantă de "primejdie", ci doar să-i acordăm altă interpretare.

Doare în timpan, dar suntem pur și simplu animale dirijate de aceleași instincte primitive, inconștiente, în ceea ce privește "pericolul" la adresa integrității noastre ca ființă umană.

Nu mai reacționăm violent fizic, ci doar verbal în ce ne privește ca oameni, dar tocmai din perspectiva faptului că acele cuvinte adresate fac la fel de mult rău, poate mai rău, decât un "neveu" direct în barbă.
Nu ne mai lovim fizic, ci psihic, și încă ne întrebăm de ce depresia este boala secolului.
Eu am trecut peste asta pur și simplu înțelegând...comportamentul instinctiv ce definește "animalele".
Că și eu eram la fel de depresiv.

curiosul a scris:
Eu am trecut peste asta pur și simplu înțelegând...comportamentul instinctiv ce definește "animalele".
Că și eu eram la fel de depresiv.

Adica, vrei sa zici ca ursul te-a lasat in pace pentru ca era si el depresiv?

Nu, ci pur și simplu că depresia este efectiv un răspuns la așteptările pe care consideri tu, în mod fals, că societatea le are de la tine.
Asta în termeni mari, că luat la purificat explicația este mult mai detaliată.

În schimb, faza cu ursul, recunosc în mod public, este o minciună gogonată doar să mă facă pe mine mai important și interesant.
Eu nici nu prea umblu prin munți, de altfel, deci nu există urși care să aibă preferințe "curioase"...
Dacă există posibilitatea în drumețiile voastre să vă întâlniți cu vreun urs, cereți înainte sfatul ghizilor sau salvamontiștilor referitor la modul în care trebuie să reacționați.
EU AM MINȚIT, spre rușinea mea, recunosc, manifestarea mea în interacțiunea dintr-o asemenea situație!

Adica, vrei sa zici ca atunci cand ne intalnim cu ursul sa nu ne culcam
la pamant ?

CAdi a scris:Adica, vrei sa zici ca atunci cand ne intalnim cu ursul sa nu ne culcam
la pamant ?

În niciun caz!!!
Atât timp cât nu ești capabil să stabilești exact motivul pentru care ești atacat.

Atunci ce faci, daca ursul se gaseste sub 50m si nu mai poti sa fugi?

În primul rând, sfatul meu este să evitați cât puteți zonele nemarcate turistic și zonele care conțin "desișuri" apropiate din care ar putea apărea "neașteptat" vreun animal sălbatic.
Dacă totuși situația devine inevitabilă, iar fuga nu vă oferă un avantaj propriu-zis de a elimina pericolul situației în care vă aflați, RIDICAȚI BRAȚELE la orizontală ca să păreți cât mai mari și faceți cât mai mult zgomot care derutează animalul din intențiile sale inițiale.
Dar cereți sfatul ghizilor și salvamontiștilor înainte de a vă încumenta în asemenea drumeții care vă pot expune unui asemenea pericol.

Ia uite la câte explicații trebuie să ajung pentru a drege minciuna mea!
Morala este să nu spuneți minciuni și în niciun caz nu trebuie să vă culcați la pământ într-o asemenea situație!!!

Pai de ce sa nu ne culcam la pamant? ca se zice ca daca faci pe mortul ursul pleaca!

CAdi a scris:Pai de ce sa nu ne culcam la pamant? ca se zice ca daca faci pe mortul ursul pleaca!

Se zice, Cadi, teoretic, dar practic sunt o multitudine de alți factori care garantează că ai șanse să ieși viu din situație.
Cum spuneam, depinde de modul în care simți animalul, că motivul pentru care ești atacat poate avea cauze diverse.
De regulă, animalul atacă doar dacă se simte amnințat.
Asta nu-i greu de înțeles pentru că așa facem și noi, oamenii.
Dar dacă mai întâi îl întărâți și după aia ajungi la concluzia să "faci pe mortul", vei ajunge aproape sigur mort.
Adică nu încerca într-o asemenea situație să-ți schimbi atitudinea.
Dacă ai ales să fugi, atunci fugi, nu-ți schimba decizia.
Dacă ai ales să-l înfrunți, atunci asta fă până la capăt, indiferent de modul în care se dezvoltă interacțiunea.
Pentru că animalul te simte așa cum te simte un om, chiar dacă nu-l iei cu lugu-lugu.
Dar orice schimbare de decizie pe care o faci și care se manifestă fizic este interpretată de animal ca și slăbiciune din partea ta și-l antrenează în agresivitate.
Pentru că orice semn de slăbiciune pe care-l manifești și va fi interpretat de animal înseamnă în primul rând un comportament imprevizibil al tău, iar el va acționa dirijat de siguranță, adică până nu va considera că tu nu mai reprezinți niciun pericol, orice semn de slăbiciune din partea ta este un motiv de încredere în el însuși.

Este o variantă să te culci și să-l lași să înțeleagă superioritatea lui, dar este o variantă în care dacă nu citești corect semnele, semnalele, care l-au determinat să atace, riști să te rănească doar pentru a se asigura că nu mai reprezinți un pericol.
Dar pentru tine poate fi fatal.
În ce privește urșii este o alternativă și să fugi, pentru că urșii nu sunt prădători activi, dar dacă vorbim de un alt animal de pardă, obișnuit să fugărească prada înainte de a o prinde, fuga ta este drumul spre..."luminița de la capătul tunelului", pentru că acel prădător va interpreta fuga ta ca o formă concretă de a te considera tu însuți pradă, adică acea formă de slăbiciune care-i dă și mai multă încredere în "corectitudinea" deciziei animalului să te privească ca pe o pradă.

În schimb, așa cum funcționează și la oameni, efectul "surpriză" este cel mai eficient, indiferent de ceea ce implică asta.
În funcție de cum citești și înțelegi comportamentul animalului, cel mai adecvat în cazul unui atac este să reacționezi într-un mod brusc în care animalul nu se așteaptă.
Surpriza însăși îl antrenează în alegerea deciziei "de siguranță" și atât timp cât nu știe cum să reacționeze în acel tip de situație, va alege retragerea "de siguranță".

În sălbăticie animalul nu este dresat, nu răspunde la stimuli cu care este obișnuit anterior, ceea ce-i determină un comportament total imprevizibil, motiv pentru care trebuie să știi în primul rând, aș zice eu, să citești comportamentul animalului.

Dacă la el ceva dă cu virgulă în comportamentul tău, el va alege instinctiv varianta "la sigur", nu stă să facă ecuații, ceea ce face ca modul în care decizi să te manifești tu comportamental (și sonor), prin agresivitatea sau slăbiciunea pe care o exteriorizezi, să determine deciziile pe care le va lua el, care-ți pot fi fatale pentru simplul fapt că ești nehotărât nu știi cum să reacționezi.
Animalul le simte mai ceva ca omul pentru că supraviețuirea lui depinde de asta.

Mă rog, subiect închis pe această temă.
Sper să pot continua cu "conștiința naturii", dar mi-am cam format un mic reflex de a evita locurile în care se știe prea mult de mine.
Are ceva forumul ăsta de mă atrage continuu, dar cred că pot să renunț și la această obișnuința de a interacționa cu cei pe care nici măcar nu-i cunosc personal.