Legi de conservare (2)

Crivoi D a scris:Sunt foarte interesat de DATE de observatie obtinute in experimente cu pendululul (vertical, orizontal, altele).
 . . . . .

D-l Virgil 48:
Comentariu:
Fiindca nu am retinut o opinie  personala a dvs:
Considerati ca amortizarea miscarii unui pendul se datoreaza
numai frecarilor?
Asta fiindca eu consider ca o miscare alternativa produce
lucru mecanic care nu se recupereaza si din aceasta cauza se
amortizeaza. Fiindca se epuizeaza energia cinetica.
Iar frecarea mareste amortizarea.
Nu discut despre toate formele de energie sau de conservarea
acesteia. Numai despre energia mecanica.

virgil a scris:Este descurajant la oscilatiile sub 5 grade, deoarece intervine legea izocronismului, fara sa existe o justificare anume. Adica oscilatiile pendulului de 4 grade se fac in aceiasi perioada cu oscilatiile pendulului de 2 sau 3 grade fara sa existe o justificare teoretica clara.

2. Este greu de admis ca pendulul are parametrii de miscare in
'spatiul liber" similari cu cei plasati pe Pamant.

virgil_48 a scris: Considerati ca amortizarea miscarii unui pendul se datoreaza  numai frecarilor?

Crivoi D a scris: Comentariu:

1. Studiul miscarii unui pendul este descuranjant pentru cercetatori (remarca apartine unui castigator al premiului Nobel cu/pentru cercetari in  in acest domeniu).
2. Este greu de admis ca pendulul are parametrii de miscare in 'spatiul liber" similari cu cei plasati pe Pamant.
3.Mecanica (parte a fizicii) nu poate explica in profunzime/correct interactiunile pendulului indifferent de locul de amplasare. Ea doar "descrie" fenomenul observant in accord cu cinematica si dinamica (cap. ale mecanicii)

Explicatia fenomenului

Foucault observa ca fidelitatea fata de planul de oscilatie este proportionala cu distanta pâna la corpul de referinta. Alegând ca ultim reper un ansamblu de galaxii situate la mai multe miliarde de ani lumina, obtine în sfârsit un aliniament stabil, în limitele unei infime corectii datorate relativitatii generalizate. Pendulul lui Foucault „ignora” prezenta micii noastre planete, cu toata apropierea ei, pentru a-si alinia comportamentul la ansamblul galaxiilor care contin cea mai mare parte a materiei Universului.
Totul se petrece ca si cum planul de oscilatie ar fi constrâns sa ramâna nemiscat fata de Univers în ansamblul sau. În limbajul mecanicii se poate spune ca dintre toate sistemele aflate în rotatie relativa, exista unul fata de care corpurile se misca liber, în linie dreapta. Este vorba de un sistem de referinta riguros inertial.

Crivoi D a scris:Accesati pe net articolulul (figure, video). Vedeti, astfel, diferenta dintre pendulul "mathematic" si cel "gravitational". Desi, pot aparea si alte "situatii".

Aceasta este o spirala energetica ?

 Scris de scanteitudorel la data de Mier 11 Mar 2015, 07:27


Va  rog  sa  analizati  cu  atentie  fig  .postata  mai   jos.  Suma  lucrurilor  mecanice pe  cele  trei axe  de  coordonate  ox;oy;oz  este  egala  cu  zero ?

Crivoi D a scris:Crivoi D a scris:Accesati pe net articolulul (figure, video). Vedeti, astfel, diferenta dintre pendulul "mathematic" si cel "gravitational". Desi, pot aparea si alte "situatii".
Precizare:
Ca "vizitator" nu pot face trimiteri la "link"-uri. Eu v-am trimis doar un fragment dintr-un articol de pe net (nu-mi apartine). Citind intreg articolul (nu cel indicat de V. 48), puteti intelege in mod primar legatura dintre cinematica unui pendul   si "mediul".

Crivoi D a scris:Articolul de pe NET: Pendulul Foucault si efectul Coriolis. Se putea accesa daca foloseati cateva propozitii din articol pentru identificare a sa.

Adevarul stiintific -cf. paradigmei electroconvergentei
Spiritul- partea a onticului

About Allais effect and Earth´s electroconvergence

(Geomate 2016, Iassy/Romania)

Geomat 2017-


Introduction

   Natural body was considered either as the primary object of the world (Thales, Heraclitus Parmenides, Empedocles, ) or an abstract concept (Anaximander, Antiphon, Zenoof Citium,  Zenoof  Elea) be used as the basic element for the development of the atomic theory of matter (Leucipiuus, Democritus, Epicurus). The philosophy  separates the real world in her existence (ontic)  and  "the world" of constructs ( ontological)[3,8] . Science operates according to the scheme: hypothesis- prediction- denial- rejection of the hypothesis figure, 1.

 

Fig.1. Scheme relationship between ontic and ontological [6]

The present work discusses Allais experiment ( experimentum crucis)  who confirm the

veracity of the theory of (electro) convergence  of natural bodies [3,10

DESPRE CORPURILE NATURALE DIN UNIVERS

(About natural bodies of Univers,  Anuarul UPA 2014, vol 1, p. 9-21)

             Abstract: My problem is to build a relational theory of space, i.e., one according to which space is a sort of network of relations among natural corps. On the theory of (electro) convergence / divergence of natural bodies are two assumptions: a) natural body/corp defines the space (aristle “place”), and  b) "fall" to place natural resonance bodies induces rotation of the local bodies and phenomenological personalizes space.  I define the notion of (ge)entropic  natural body/corp, entropic matrix  of the natural body and natural body/corp of predominant influence   and the interposition between natural corps in terms of the previous notions. I take the notions of concrete natural bodies /corps  and of action of one natural corps  upon another as undefined, or rather as defined in another context. 

Natural bodie′s (electro)convergence/divergence referent eliminate the separation between
"thing in itself" and  phenomenon, respective, and " cut" the objective existence of space and time.

Keywords:natural, body/corp, (electro)convergence-divergence, matrix, (ne)entropic

 

1. Introducere
   

        Microcosmosul cât şi macrocosmosul au fost obiectul de studiu al gânditorlor din cele mai vechi timpuri. Teoriile referitoare la aceste două domenii sunt diverse şi de o complexitate corespunzătoare nivelului de cunoaştere din perioada în care au fost elaborate. Majoritatea oamenilor de ştiinţă sunt de acord ca cercetarea mai profundă a micro/macrouniversului vor da un nou avânt cunoaşterii realităţii obiective. Conceptele fundamentale utilizate în construirea/analiza micro şi macrocosmosmului au fost cele de spaţiu/”loc” şi timp/”eon”. Principalele conceptii filosofice despre spațiu se pot grupa în trei grupe: concepția container (Newton, Kant), concepția substanță primordială (vârtejurile lui Descartes, îngrămădirile spațiale ale lui Clifford sau găurile de vierme ale lui Wheeler) şi concepția  relațională (Aristotel, Lucretius, Augustin, Leibniz, Lambert, Lobacevschi, Riemann, Engels, Mach, Whitead, Robb, van Dantzig, Fokker, Penrose, Bunge).  In ştiință se considera spațiul şi timpul (privite ca  o structură- cadru ce exista independent de lucruri)  ca de la sine înțelese. Ştiinta ne spune care este structura spațiu-. timp neglijând să ne spună  care ar fi natura acesteia. Daca procedura este satisfacătoare pentru ştiință, în filosofie ea este ilicită. În filosofie trebuie să se  răspundă şi la întrebarea” Ce sunt spațiul  şi timpul?” Răspunsul la întrebarea de mai sus odată oferit de filosofie ar permite ştiintei să investigheze conexiunea afină sau metrica spațiu-timp. Din raţiuni extrafilosofice s-a formulat ca  lumea materială (existența totală) are în componență sa ortoexistența   şi existența. Denumirea este improprie, întrucât spiritul (idealul) este lasat  pe dinafară, dar conceptul se  justifica din raţiuni extrafilosofice la momentul formulării. Ortoexistența /“lucrul mai profund” are la bază ”lucru în sine”care generează lumea cuantică şi apoi lumea macroscopică cu fenomenele ei imediate. Despărţirile dintre conştiință ( ídeal),lucru în sine şi fenomen, respectiv considerarea spaţiului şi timpului înafara existenţei obiective nu se justifică nici filozofic şi nici din punct de vedere al fizicii teoretice. O conexiune sistemică între componente ale conştiinţei (idealul), “lucrul profund”( în conexiune intimă cu spatiul/timpul) şi “fenomen” ar permite o interpretare cu putere de creație firească a totalităţii existenţei. Potrivit realismului critic  “lucru în sine” nu este cogniscibil ca atare făra distorsiune (scădere şi/sau adaos de trasături) iar ideile referitoare la acesta nu sunt găsite de-a gata, se concep, se modifică sau chiar  se renunţă la ele în ansamblu.  Astfel, orice teorie, oricăt de plină de succes/perfectă la un moment dat i se pot descopri limite, limite care pot fi acoperite de o nouă teorie. Fizica teoretica are ca preocupare principală să prezente lumea aşa cum este, independent dacă este percepută sau manipulată (prin limitele actului de observare directă, respectiv, experimentală). Nivelul filozofic al rezolvării problemei prezentate mai sus impune căutarea de   soluţii cu un consistent substrat fizic. Desigur, trebuie mai întâi dezvăluită cunoaşterea de fundal, atât  filozofică/teoretică cât şi metodologică. Pentru a intelege cum este constituită şi cum funcţionează lumea materială în totalitatea şi complexitatea sa, nu există nimic mai eficient decât “demontarea” şi apoi “reasamblarea” sa. Esența lumii materiale este naturalul cu substratul său “corpul natural”. Corpul natural, pe diferitele sale paliere de definire a micro şi macrocosmosului aşa cum a fost considerat de-a lungul timpului, poate fi considerat ca fiind: a) o colecţie de lucruri naturale iar fiecare proprietate a  corpului este o rezultantă sau o agregare a proprietatilor lucrurilor componente (individualismul sau reductionismul); b) o totalitate ce înseamnă mai mult decât numarul lucrurilor componente  şi care totalitate are proprietăţi ce nu pot fi reduse nici la proprietăţile lucrurilor componente nici la interacţiunile lor (holismul sau colectivismul); c) un sistem de lucruri/corpuri naturale aflate în relaţie, adică un sistem, iar în timp ce unele dintre proprietăţile lui sunt agregări de proprietăţi ale componentelor, altele derivă  din relaţiile dintre acestea din urmă (sistemismul). Fiecare concepţie teoretică referitoare la corpul natural, şi ca atare asupra oricărui obiect concret, are două componente: una ontologică şi una metodologică. Prima se ocupă de natura corpului natural iar a doua de calea pentru studierea ei. Aspecte ontologice şi metodologige sunt expuse în bibliografiea aferentă lucrării  precizând  că acestea nu acoperă întreg spectru  gândirii ştiinţifice şi filozofice referitoare la problematica corpului natural. Numai cu ajutorul  constructelor (concepte/propoziții/teorii/abstractul) pot oamenii să se înţeleagă şi să înțeleagă, fig.1.

 

 

 

 

 

 

   Fig. 1 Repere ale relației dintre ontic  şi ontologic în viziunea teoriei generale a sistemelor (TRG)

Filosofia separă lumea reală în existenţa ei ( onticul )  de modul în care se structurează  înţelegerea ei filosofică (ontologicul) – adică „lumea” conceptelor ce sesizează  profunzimile empiricului, fig. 1. Numai prin  activitatea   creativă şi recepție creativă omul va putea cunoaşte şi descrie cât mai aproape de realitate lumea materială. Teoriile generale ale sistemelor (TGS) sunt uzual considerate ştiințifice întrucât ”a) sunt precise (în virtutea faptului de a fi formulate matematic), b) nu sunt în contradicție cu cunoaşterea noastră ştiințifică anterioară şi c) când sunt aplicate (prin specificare) oferă adesea cunoaştere ştiințifică –în particular, teorii ştiințifice autentice [...]” [3]. Încă din antichitate corpul natural a fost considerat fie  ca obiect primordial al lumii (Thales Empedocles, Parmenides, Heraclitus) fie un concept abstract (  Anaximander, Antiphon, Zenoof Citium,  Zenoof Elea) fie a fost folosit ca element de bază pentru elaborarea teoriei atomice a materiei (Leucipiuus, Democritus, Epicurus).

Despre corpurile naturale

            Conceptele fizice stau la baza multimii de enunțuri ce  construiesc orice teorie fizică. Conceptul “corp natural” ca obiect fizic  “aparține” atât microcosmosului cât şi macrouniversului funcție de cantitățile fizice (sau  mai degrabă mărimile) “asociate”. Presupunem ca lumea

 

Definiții

• (1) “Corpul natural (P) constituie itemul factual/ lucru  care personalizează (meta)fizic orice pereche  (σm)  [“loc”, eon”], respectiv, (σ) [ spaţiu,  timp] a mulţimii tuturor corpurilor  (Σ) din Univers.  Analiza corectă a proprietăţiilor corpului natural pe diferite paliere al (orto) existenţei

este posibilă cu ajutorul funcţiei: P: ΣxS→ R, unde S este mulţimea tuturor sistemelor scală (“marime”, “cantitate”) cum-unitate conceptibile.

 Dar ce fac eu acum cu kuru nu se incadreaza in aceasta definitie

Nu. Nu e bine să citim orice. Tocmai pentru că viața este foarte scurtă, nu avem timp să citim lucruri neîngrijite...

Crivoi D a scris:Liberul arbitru este calitatea fundamentala a OMULUI.

Constat ca dl. Abel Cavasi, inventatorul Fizicii total Elicoidale a fost suficient de finutz sa nu se ia de aberatia asta a lui Galileo Galilei.
Si eu zic ca astfel de pseudostiintifi , precum Galilei asta , trebuiesc ignorati din start.
Abelitorul de serviciu

D-l NEGATIV:

 Daca se schimba mediul se schimba si aceasta, lucru pe care cu siguranta îl stii.

D-l Virgil:
Sa revenim la mecanismul gravitatiei;
-Orice corp este posesorul unui camp gravitational care este proportional cu masa corpului.
-Orice corp interactioneaza cu celelalte corpuri inconjuratoare prin intermediul campurilor.
-Indiferent de marimea maselor, exista o singura constanta de interactiune intre aceste corpuri.
-In mecanica singura forta care depinde de o constanta este forta elastica Fe=k.x; unde k este constanta de elasticitate iar x este alungirea arcului. Astfel forta creste pe masura alungirii.
-Forta gravitationala desi este o forta elastica scade pe masura indepartarii corpurilor Fg=K.m.M/R2 ;
-Inseamna ca forta gravitationala poate fi scrisa ca forta elastica astfel; Fg=(K.m.M/R3).R ;
-Deci constanta de elasticitate in cazul campului gravitational este data de; ke=(K.m.M/R3);
-Campul gravitational dintre doua corpuri m,M, functioneaza ca un arc a carui constanta de elasticitate ke  scade cu cubul distantei dintre corpuri.

Crivoi D a scris:D-l Virgil 48,
Pentru a va lamuri complet, referitor la teoria lui Le Sage si Lomonosov, cititi lucrarea lui Hector A. Munera, "A LE SAGIAN ATOMIC-TYPE MODEL FOR PROPAGATION AND GENERATION OF GRAVITY". AUTORUL, email,...., lucreaza la International Centrefor Physics, Bogota, Columbia. Pot sa va trimit email-ul autorului pentru a coresponda si in sfarsit sa consacrati "teoria" F O I P -ului.

Crivoi D a scris:Oricum, nu asta-I "calea".

Asa ca noi, putem bate câmpii in continuare, fiecare cu calea lui.

[...]George – Louis  Lesage (1724 –1803) a propus, în a doua parte a secolului al XIX-lea, o explicaţie corpusculară a gravitaţiei. El presupune un spaţiu în care particule mici călătoresc în toate direcţiile cu viteze foarte mari. Un corp, plasat singur şi în repaus în acest spaţiu este bombardat uniform pe toată suprafaţa astfel încât nu ar rezulta nici un impuls net în vreo direcţie oarecare. Nu acelaşi lucru s-ar întâmpla în cazul a două corpuri apropiate care s-ar ecrana parţial unul pe altul, pe părţile lor aflate faţă în faţă, de aceste şuvoaie de particule, şi care ar primi un impuls net (sau ,,forţă” de atracţie) cu sensul de la unul la celălalt. Se poate demonstra geometric (pentru două sfere a căror raze sunt mici în comparaţie cu distanţa dintre ele) că acest efect ar varia invers proporţional cu pătratul distanţei. Printre multele neajunsuri ale teoriei de mai sus se poate menţiona faptul că o planetă în mişcare ar primi lovituri mai puternice pe parte sa din faţă decât pe partea opusă deplasării şi ca urmare s-ar încetini/opri şi faptul că efectul de atracţie ar fi proporţional cu volumele celor două corpuri (de fapt cu produsul acestora) şi nu cu masele lor.[...]

Kant merge şi mai departe şi încearcă să arate că trebuie să existe undeva în univers un corp central, al cărui centru de greutate este punctul cardinal de referinţă al mişcării tuturor corpurilor.

”Dacă în spaţiul infinit, în care s-au format toţi Sorii din Calea Laptelui, luăm un punct, în jurul căruia, nu ştiu din ce cauză, s-a început formarea naturii din haos, acolo va trebui să se formeze masa cea mai mare şi un corp de atracţie enormă, care prin aceasta e în stare să silească toate sistemele în formaţie pe o sferă imensă din jurul său, să cadă spre el ca spre un centru, şi să creeze în jurul său exact acelaşi sistem, după cum a făcut în mic aceeaşi substanţă elementară, care a format planetele în jurul Soarelui.”[Naturgheschichte des Himmels].