Legi de conservare (2)

Rezumarea primului mesaj :

Provine din „Legi de conservare (1)".


Ce parere? atat in stare de miscare uniforma si rectilinie a navei, cat si in starea de repaus, balizele vor indica acelasi lucru deoarece si ele vor avea viteza initiala egala cu a navei. In rest atractia gravitationala este aproape de zero, si chiar daca este masurabila tot nu afli daca nava se misca sau sta pe loc,ntru ca atat balizele cat si nava se comporta la fel.

Asa DA!

"Am atasat aici un clip video al unui vartej de apa, ca motiv de inspiratie pentru fiecare, astfel ca sa ma fac mai bine inteles cand afirm ca ; Orice modificare a starii inertiale a unui corp se face cu consum de energie, indiferent daca miscarea are loc intr-un camp conservativ, sau in afara oricaror campuri.
Pentru ca nu putem vizualiza un spatiu curb, am apelat la aceste imagini sugestive a unui mediu caracterizat de o miscare curbilinie ce poate fi considerata drept stare naturala a acestuia, in care orice corp este purtat inertial pe o traiectorie curba, in contadictie cu un spatiu neutru asa zis liniar in care corpurile sunt purtate din inertie pe traiectorii liniare;

Forta si efectul Coriolis au fost descoperite pe la 1750, cand
afirmatiile despre spatiul curb te-ar fi exclus din lumea stiintifica.
Efectul este explicat clar de mecanica clasica, nu are nevoie de nici
o fantezie si nici de "confirmari". Este o consecinta a cresterii pe o
planeta a momentului cinetic al masei de la pol spre ecuator.
Problema a fost discutata recent pe forum si nu poate constitui
vreun argument pentru "inertia curba". Traiectoriile curbe care iau
nastere din cauza fortei Coriolis au o componenta inertiala care se
compune cu efectul acestei forte. Dar "orice corp purtat inertial
pe o traiectorie curba" nu are o miscare inertiala ci o miscare
FORTATA, fiindca intervine o forta.

virgil_48 a scris:"orice corp purtat inertial
pe o traiectorie curba" nu are o miscare inertiala ci o miscare
FORTATA, fiindca intervine o forta.

Desigur, asta este o PRESUPUNERE ce nu poate fi dovedită.

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:"orice corp purtat inertial
pe o traiectorie curba" nu are o miscare inertiala ci o miscare
FORTATA, fiindca intervine o forta.

Desigur, asta este o PRESUPUNERE ce nu poate fi dovedită.

Cum nu poate fi dovedita daca ii spune Forta Coriolis ?

virgil_48 a scris:

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:"orice corp purtat inertial
pe o traiectorie curba" nu are o miscare inertiala ci o miscare
FORTATA, fiindca intervine o forta.

Desigur, asta este o PRESUPUNERE ce nu poate fi dovedită.

Cum nu poate fi dovedita daca ii spune Forta Coriolis ?

Toate corpurile care nu se deplasează pe elicea lor proprie sunt FORȚATE să se deplaseze altfel. Cele care au curbura prea mică vor cădea, cele care au curbura prea mare vor fi aruncate înspre exterior.

Dar "orice corp purtat inertial
pe o traiectorie curba" nu are o miscare inertiala ci o miscare
FORTATA, fiindca intervine o forta.

sau

Toate corpurile care nu se deplasează pe elicea lor proprie
sunt FORȚATE să se deplaseze altfel. Cele care au curbura prea
mică vor cădea, cele care au curbura prea mare vor fi aruncate înspre exterior.

Se detaseaza aici doua variante opuse cu privire la miscarea
inertiala libera. Una ca ar fi rectilinie si alta ca ar fi elicoidala.
Poti ca om, sa ai o varianta preferata.
Natura insa nu are sovaieli, ea a ales deja.

virgil_48 a scris:Poti ca om, sa ai o varianta preferata.
Natura insa nu are sovaieli, ea a ales deja.

Și tu, cu cunoștințele tale bogate de Matematică, știi ce a ales natura.

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Poti ca om, sa ai o varianta preferata.
Natura insa nu are sovaieli, ea a ales deja.

Și tu, cu cunoștințele tale bogate de Matematică, știi ce a ales natura.

Cunostintele bogate de matematica se dobandesc stand pe
scaun, concentrat, nu cercetand natura sau gandindu-te la ea.
Matematica poate confirma sau nega ceace gandesti si incerci,
nu-ti spune ea ceva despre realitate. Si pentru asta trebuie sa
gasesti modelul matematic adecvat, ca altfel tragi concluzii
gresite. Degeaba cauti sa-i dai primul loc in cercetare, nu poti
progresa in cercetare cu pixul.
Primii cercetatori ai naturii au fost filozofii nu matematicienii.

D-l Virgil 48:
"Despre lucrul mecanic produs de fortele de frecare, acela se scade, dar nu este negativ. Frecarea diminueaza deplasarea in sensul opus
produsa de alta forta"

Comentariu:
1. Miscarea este naturala (rezultanta locala a interactiunii corpului cu mediu), ori fortata (de exemplu, miscarea sageetii lansata dintr-un arc).
2. Transmiterea de putere (puterea =energie/timp) catre un sistem (de corpuri naturale) este posibila doar prin frecare (presiune/mecanica, electrica, magnetica,....,). Miscarea pulsatorie, oscilatorie, liniara, curbilinie..., a corpurilor naturale se datoreaza frecarii sistemului (la scara micro/ ,...,"atomica", respectiv, macro) la impactul fluctuatiilor cu parametrii/variabile "locale" masice, emergent masice, nemasice/ondulatorii,....,. Variatiile locale ale triadei corp natural-spatiu-timp sunt la baza "evenimentelor" locale observate (flux-saturatie/ecranare,....,)

crivoi d a scris:D-l Virgil 48:
"Despre lucrul mecanic produs de fortele de frecare, acela se scade, dar nu este negativ. Frecarea diminueaza deplasarea in sensul opus
produsa de alta forta"

Comentariu:
1. Miscarea este naturala (rezultanta locala a interactiunii corpului cu mediu), ori fortata (de exemplu, miscarea sageetii lansata dintr-un arc).
2. Transmiterea de putere (puterea =energie/timp) catre un sistem (de corpuri naturale) este posibila doar prin frecare (presiune/mecanica, electrica, magnetica,....,). Miscarea pulsatorie, oscilatorie, liniara, curbilinie..., a corpurilor naturale se datoreaza frecarii sistemului (la scara micro/ ,...,"atomica", respectiv, macro) la impactul fluctuatiilor cu parametrii/variabile "locale" masice, emergent masice, nemasice/ondulatorii,....,. Variatiile locale ale triadei corp natural-spatiu-timp sunt la baza "evenimentelor" locale observate (flux-saturatie/ecranare,....,)

In raspunsul din citat nu reusesc sa identific si pozitia dvs.
fata de subiect.
Sunteti de acord ca forta de frecare produce lucru mecanic
negativ ? Adica forta de frecare este in sens invers fata de
efectul pe care il produce ?
Sper ca ati inteles importanta subiectului si ce consecinte
majore are, desi pare o pierdere de timp.
Desi exista un lucru mecanic care se scade din altul, faptul
ca au adoptat ideea lucrului mecanic negativ le permite sa
introduca erori grave.
Este bineinteles constatarea mea, dar o analiza lucida si
neutra o poate confirma la nivel elementar.

D-l Virgil 48:
1. In raspunsul din citat nu reusesc sa identific si pozitia dvs.
fata de subiect.
2. Sunteti de acord ca forta de frecare produce lucru mecanic
negativ ? Adica forta de frecare este in sens invers fata de
efectul pe care il produce ?
3.Sper ca ati inteles importanta subiectului si ce consecinte
majore are, desi pare o pierdere de timp.
4. Desi exista un lucru mecanic care se scade din altul, faptul
ca au adoptat ideea lucrului mecanic negativ le permite sa
introduca erori grave.
5.Este bineinteles constatarea mea, dar o analiza lucida si
neutra o poate confirma la nivel elementar.

Raspuns.
1. Noi nu putem decat sa studiem , experimentam, analizam,..., "problema" si sa raspundem la "subiect". Problema nu exista dar "subiectul" vad ca ramane .
2. Lucru mecanic este aferent miscarii obiectului/sistemului/micro/MACROcorpului (natural) analizat. Conform teoriei electroconvergentei ( termodinamicii generalizate) formele de miscare a materiei sistemului analizat "raspund" la "intrarile" de forme de miscare ("semnale") a materiei din mediu. "Functia de transfer" a sistemului evidentiaza care dintre formele de miscare conjugate (corp-MEDIU), respectiv,..., presiune/mecanic-presiune/mecanic, magnetic-magnetic, electric-electric,..., este "preponderenta" in sistem. Acea care este prepondernta, are "frecarea" cea mai mare (lucru mecanic mai mare) si "creaza " energie =suma lucrurilor mec/electric,magnetic,...,din sistem. Evident ca rezulta o rezultanta data de 'insumarea" locala a "vectorilor" (multimii directiilor)/suporturilor formelor de miscare ce interactioneaza/"freaca". Fenomenul de inductie electrica arata doua directii contrare de deplasare (frecare) , de exemplu. Lumina prezinta fenomene de polarizare (liniara, curbilinie) care are la baza rezultanta "frecarii" formei de miscare electrice/magnetice. Anizotropia mediului (local, universal) este o rezultanta a "frecarii" formelor de miscare conjucate specifice unui "loc" din univers.
3. Stabilirea unei teme de cercetare presupune parcurgerea unui algoritm care in final evidentiaza o contradictie. Tema de cercetare isi propune sa "rezolve" acea contradictie observata in natura, modelare/teorie. Faptul de a lucra numai cu "adunarea" atata timp cat in mod natural stim si "scaderea" mi se pare o eroare (desi si scaderea este o adunare a "ceva" cu semn/caracteristici opuse). Pentru a veni cu ceva in "plus" la rezolvarea unei "contradictii" stiinta creatiei te obliga sa cunosti in profunzime abordarile (teoretice, practice) din domeniul analizat. Ori acest lucru este superfluu pentru uniii "cercetatori" si de aici "certitudinea" este TOTALA. Ori , acest lucru este o naivitate, atunci cand nu cunosti paradigma in care s-a construit conceptul, teoria (constructul, in general). Definirea lucrului (mecanic) s-a facut initial avand la baza teoria newtoneama care are la baza reversibilitatea perpetua. Acest lucru nu permite stabilira cauzelor care determina evolutia sistemului (adica trecereaunui sistemdintr-o star in alta caliatativ diferita de precedenta).
4." Erorile"modelarii tin de paradigma ce sta la baza interactiunii (vezi mai sus).
5. La nivel "elementar" inseamna sa mergi cu analiza la "radacina" interactiunii nu la "efecte" ( cu care se modeleaza cel mai ades in mecanica/sisteme inchise).

Multumesc, am inteles ! Nu va puteti permite nici macar o parere.
Nu era nevoie de atatea cuvinte.
Vi se pare ca intereseaza pe cineva ce scriem noi aici ?

D-l Virgil:
Uite "valea"-delta h- energie potentiala- acceleratie gravitationala(INERTIE???)- energie cinetica,...., NICI CHIAR ASA!

"

Daca tu impingi un bulgare e zapada faci lucru mecanic, si in acelasi timp cineva impinge in sens opus acelasi bulgare de zapada, inseamna ca amandoi faceti doua lucruri mecanice cu sensuri opuse.

Comentariu:
Oare lucru mecanic e al "sursei" externe? Nu cumva este al bulgarelui? De la confuziii de genul acesta se mosesc multe "subiecte"?!

crivoi d a scris:"

Daca tu impingi un bulgare e zapada faci lucru mecanic, si in acelasi timp cineva impinge in sens opus acelasi bulgare de zapada, inseamna ca amandoi faceti doua lucruri mecanice cu sensuri opuse.

Comentariu:
Oare lucru mecanic e al "sursei" externe? Nu cumva este al bulgarelui? De la confuziii de genul acesta  se mosesc multe "subiecte"?!

Lucrul mecanic este al celui care aplica forta asupra unui corp pentru al deplasa. Un cal daca trage o caruta el face lucrul mecanic, nu caruta. Daca vrem sa cunoastem ce lucru mecanic a efectuat calul, vom inmulti forta acestuia cu masa carutei.

"Daca vrem sa cunoastem ce lucru mecanic a efectuat calul, vom inmulti forta acestuia cu masa carutei.
Comentariu:
Sursa de energie poate fi interna ori externa (la miscarea "fortata" ori din "mediu" la miscarea naturala
[...]"
2.5. Electroconvergenţa materiei şi generarea /propagarea undelor electromagnetice
................................................................................................................................................................................................................... Consecinţa acestei confinări a MATRICEI ENTROPICE a ELECTRONULUI (corpului natural) este micşorare a volumului de recepţie a fluctuatiilor/fluxurilor /"undelor" emise de centru energetic (fluxurile din mediu "modulate" de nucleu/matricea nucleului). Micşorarea volumului matricei conduce la micşorarea fluxului/puterei de interacţiune cu consecinţe asupra micşorării parametrilor vortexurilor nucleului (si electronului), urmată de decomprimarea/expansiunea acestora. Astfel are loc o mişcare continuă cu expansiune contracţia (pulsatorie) a electronului în jurul nucleului, funcţie de puterea de interacţiune
.
dLdef =P. d (2.16)

Fenomenul pulsatoriu este caracterizat de emiterea de unde electromagnetice variabile cu parametrii funcţie de poziţia pe traiectorie. Max Planck emite teoria (fără a o fundamenta procesual) potrivit căreia emiterea de energie este discontinuă sub formă de cuante de energie, E =h. , unde h - cuanta de energie, - frecvenţa radiaţiei. Potrivit lui Planck Energia sistemului (suma lucrurilor) corespunde starii fizice instantanee a sistemului.
Conform fenomenului de electroconvergenţă se pot evidenţia parametrii câmpului electromagnetic a unui electron ce gravitează în jurul unui nucleu masic/proton (cazul atomului de hidrogen, ). Viteza de gravitare a electronului atomului de hidrogen ( nivelul energetic i=1, z =1) se poate calcula cu relaţia:
, (2.17)
Înlocuind valorile caracteristice, rezultă pentru viteza medie pe traiectorie a electronului de hidrogen valoarea, v1 =2,19.108cm.s-1. Parametrii de mişcare ai electronului pe traiectorie sunt variabili funcţie de puterea de interacţiune electrică a electronului cu mediul(nucleul) la un moment dat. Intensităţile cîmpurilor electromagnetice aferente vortexurilor , , şi si pozitia electronului (parametrii geometrici/ cinematici ai/pe traiectorie/i), variaza functie de fluxurile/fluctuatiile “locului” confirmând rezultatele experimentale (Seriile Balmer, Lyman, Paschen). Tinând seama că electronul atomului de hidrogen, , are frecvenţa, /sec., rezultă că şi intensitatea câmpului electromagnetic însoţitor variază sinosoidal (pulsatoriu) de acelaşi număr de ori. Aceste pulsaţii sunt înregistrate de apăratele de măsură şi control al centralelor termonucleare sub forma unor fluxuri de intensităte mică dar de frecvenţă foarte mare (microunde) [34].
În baza datelor experimentale, fizicienii au luat în calcul aceste microunde, dar, necunoscând fenomenul de electroconvergenţă al unei particule în mişcare, nu le-au interpretat corect şi au creat teoria cuantică. " Vezi mai sus, ELECTROCONVERGENTA

Notatii.
dL- lucu mecanic de deformare
P- puterea de interactiune a sistemului la un moment dat t
dt- varaiatia timpului
dLdef = P.dt.

Virgil a raspuns;
Sursa de energie este totdeauna externa masei deplasate pentru ca forta reprezinta o cauza externa corpului caruia i se aplica forta. In rest faceti niste afirmatii care nu au nici un temei stiintific. De exemplu;Micşorarea volumului matricei conduce la micşorarea fluxului/puterei de interacţiune cu consecinţe asupra micşorării parametrilor vortexurilor nucleului (si electronului), urmată de decomprimarea/expansiunea acestora.
Prin ce experimente s-a constatat acest fapt?

Raspuns:
Miscarea cu expansiune- contractie a Pamantului (de fapt a tuturor corpurilor ceresti masive ) in miscarea sa anuala in jurul Soarelui este exemplul cel mai evident. Anvelopa sa plasmatica (magnetosfera,...,) se strange/confineaza la aproximativ la 10 raze terestre la periheliu si depaseste distanta Pamant -Luna la afeliu. Diurn, si la evenimente astronomice (eclipsa, conjunctie, opozitie,...,) invelisurile externe ale Pamantului au o miscare dute-vino fata de suprafata terestra. Vezi articole pe net, cu rezultatele unor masuratori (Rusia, Ucraina, America, ...) legate de aceasta confinare a plasmei pericorp natural masiv.

D-l Virgil 48"

Sarcini de doua feluri exista, dar lucruri mecanice nu. Si fara lucrul mecanic negativ nu exista atractie si camp gravitational, asa ca miza este enorma.

Intrebare:
Emisia este acelasi lucru cu absorbtia?. Divergenta acelasi LUCRU cu convergenta? Reflexia,...,

crivoi d a scris:D-l Virgil 48"

Sarcini de doua feluri exista, dar lucruri mecanice nu. Si fara lucrul mecanic negativ nu exista atractie si camp gravitational, asa ca miza este enorma.

Intrebare:
Emisia este acelasi lucru cu absorbtia?. Divergenta acelasi LUCRU cu convergenta? Reflexia,...,

Alta intrebare :
Intrebarea dvs. la care nu stiu ce sa raspund, se refera la
mecanica si lucru mecanic sau la teoria unitatii contrariilor ?
Cautand argumente in domenii care nu au legatura cu subiectul,
gasesti intotdeauna.

Categorisirea fenomenelor/faptelor observate in natura de catre "om" se datoreaza paradigmei /schemei de "intelegere"/modelare a fenomenului (privit ca sistem inchis/mecanica, deschis,...). Ori corpul natural isi are legile sale ! Miscarea (paradigma) vortexiala este "emblema " lucrului contrar (local). Unde exista miscare, (co)exista lucru mecanic contrar. La limita , si in situatia de REPAUS (a sistemului)..

"1.Care este definiția unui corp? 2. Care este definiția unui electron? 1.Care este definiția spinului? 3.NIMIC nu este BINE definit în Fizică."

Comentarii:
1. a. Definitia conceptului "corp" are un istoric: cu consistenta fizica ( miscari SUS-JOS catre "locul" natural, miscarea perfecta circulara,..., gravitatia corpului functie de viteza,...,) maxima in perioada antica , minima (incepand cu Galilei, Newton,..., care ataseaza "corp"-ului parametru de stare "masa" si opereaza/modeleaza matematic cu acest parametru de stare interactiunile /pe baza efectelor observate , gravitatia dedusa din cinematica corpului/LUNII,,...,)
b. Definirea conceptului de "corp" legat/functie de/a "loc"/ului"/aristotelic si de cadrul de masurare (spatiu,timp) permite "mosirea"/SOCRATE si identificarea mai aprroape de adevar claselor de corpuri naturale (nemasice, emergent masice, masice, electrice, magnetice,... si a superpozitiilor acestora) din Univers

Electroconvergenta are la baza supozitiile:
- Corpul natural (P) defineşte LOCUL/Spaţiul/Universul (Aristotel, Reynold);
- „Căderea” corpurilor naturale (ne)masice personalizeazã „Locul”/ (Spaţiul, Timpul) prin inducerea localã a mişcãrii circulare/”curbilinii” a corpurilor care, astfel, materializeazã la scara micro si macro universul structural- fenomenologic : P=f(p1, p2,...pn), p - proprietati/variabile

Definirea conceptelor :

a) Corpul natural (P) constituie item-ul/lucru care personalizeazã (meta)fizic orice pereche σ {[“loc”/"eon"] respectiv, [spatiu/itmp]} a mulţimii corpurilor naturale (Σ) din Univers.

2. Analiza corectã a proprietãţiilor corpului natural pe diferite paliere al (orto) existenţei este posibilã cu ajutorul funcţiei: P: Σ х S→ R, unde S este mulţimea tuturor sistemelor (scalã) cum-unitate conceptibile (marime/cantitate).

3. Definirea conceptelor este greu de facut in conditiile fragmentarii physis-ului (antica "natura"). Trebuie pornit de la corp/"sistem", P (m,p1,...pn) nu de la masa m/proprietate a corpului (una din ele ).,
(vezi, electroconvergenta)

D-l Virgil 48;

1. Asta inseamna "cum o dai n-o nimeresti" . 2. Miscarea rectilinie si cea curba, contrazic principiul lu pește prăjit.

Comentariu:
1. Alegeti o metoda/paradigma (adecvata) de analiza , construiti un experiment (interactiune, mecanica, electrica, magnetica,...//???), colectati date, analizati dateele in paradigma (sau alta) si eliminati paradoxul.
2. Prin cele de mai sus eliminati contradictia.

D-l Virgil|
La "cometa", dupa cum v-am spus, ca si la,..., corpurile naturale cu invelisuri plasmatice/ Pamant (glob plus straturile/invelisurile plasmatice). Insa miscarea cu expansiune -contractie a anvelopelor corpurilor naturale nu (prea) are legatura (nu pot fi modelate producand,...,"paradox"uri) cu gravitatia. Cititi despre plasma, camp EM, electroconvergenta/receptie si o sa intelegeti.

crivoi d a scris:D-l Virgil|
La "cometa",  dupa cum v-am spus, ca si la,..., corpurile naturale cu invelisuri plasmatice/ Pamant (glob plus straturile/invelisurile plasmatice). Insa miscarea cu expansiune -contractie a anvelopelor corpurilor naturale nu (prea) are legatura (nu pot fi modelate producand,...,"paradox"uri) cu gravitatia. Cititi despre plasma, camp EM, electroconvergenta/receptie si o sa intelegeti.

Dvs. dati prea multa importanta acestor invelisuri plasmatice care nu au nici un amestec in atractia gravitationala. Daca ma contraziceti, va rog sa dati macar o relatie matematica prin care sa aratati implicarea electroconvergentei in producerea fortei e atractie, sau in stabilirea constantei de interactiune gravitationala. Eu nu contest existenta acestor invelisuri plasmatice, ci contest importanta lor in producerea interactiunii gravitationale.

1. Dvs. dati prea multa importanta acestor invelisuri plasmatice care nu au nici un amestec in atractia gravitationala.
Raspuns:
Tocmai asta am spus si eu; miscarea cu expansiune contractie a matricei entropice a oricarui corp natural are (in mod preponderent pentru anvelopa pericorp) are surse negravitationale. Reamintesc ca formele de miscare a materiei de acelasi fel (,...,electric-electric, magnetic-magnetic,...) interactioneaza  si produc efecte/factualul.Care  este natura/forma de miscare a GRAVITATIEI?



2. Daca ma contraziceti, va rog sa dati macar o relatie matematica prin care sa aratati implicarea electroconvergentei in producerea fortei e atractie, sau in stabilirea constantei de interactiune gravitationala.
Va reamintesc ca electrostatica si gravitatia sunt "long-range". Electroconvergenta apeleaza la "ceea ce este masurabi/masurat" pentru modelarea interactiunilor si sugereaza prin corpurule nemasurabile (nemasice, emergent masice,...,) o convergenta/"mosire" a acestora de natura finala LOCALA tot,..., electrica.
Raspuns:
Relatiile le gasiti mai sus (ELECTROCONVERGENTA CORPURILOR NATURALE DIN UNIVERS). Va dau un extras mai jos.

"3.3.1. Electroconvergenţa Pământului
Pământul (sferă neutronico- dielectrică) plasat în anvelpa gravito –electrică  cvasistatică a Soarelui  îşi deformează matricea entropică corespunzător fluxurilor gravito-electrice  locale. Astfel din materia dielectrică din matricea  gravitţională  a Pământului se   polarizează  temporar pe ansamblu, pozitiv, (+), pe emisfera fluxului de impact de moment a  Soarelui şi, negativ, (-), tot temporar, pe emisfera de noapte, fig. III. 2. a. La rândul său, suprafaţa terestră polarizată temporar prin influenţă electrostatic de Soare şi prin staţionarizarea undelor progresive de impact, energizează o parte din  neutronii (perechile de electroni tip Cooper) din  zona de influenţă periterestră, astfel încât entropia zonei creşte. Prin decuplare acestora, rezultă particulele izolate cu caracter de fermioni. Particulele rezultate din perechile de electroni Cooper (având capacitatea de interacţiune electrică mai ridicată prin creşterea masei/suprafeţei de control), se energizează, structurează şi poziţionează funcţie de tăria interacţiunilor  electrice cu Pământul (corpul masiv de influenţă cel mai apropiat), vezi cap.2. Astfel, sunt reţinute şi se structurează sub influenţă electrostatică, în zona  periterestră (corespunzătoare emisferei terestre pozitive) un mediul plasmatic polarizat/de sarcini negative, (-), şi respectiv pozitive, (+), în zona emisferei de noapte. Rezultă astfel o structură macroscopică plasmatică în jurul Pământului, fixată şi structurată gravito-electric/electrostatic. Măsurătorile efectuate au confirmat existenţa unor structuri macroscopice periteresre cunoscute sub numele de centuri de radiaţie ale Pământului (de ex. centura Vann Allenn exterioară), fig.II.1. Literatura de specialitate confirmă că ”Orice bucată de materie neutră, în sensul  clasic, deci inclusiv planeta Pământ, posedă o sarcină electrică intrisecă, eo = , unde m reprezintă masa bucăţii de materie considerată”[102]. Astfel, suprafaţa de control a Pământului creşte prin includerea în sistem şi a anvelopei plasmatice ce îl înconjoară prin care se realizează practic interacţiunile Pământului cu mediul (Soarele) [35]. Interacţiunea anvelopei plasmatice pe de o parte cu mediul (Soarele) iar pe de altă parte cu Pământul este foarte complexă şi se concretizează, din punct de vedere electric, în final, în apariţia şi menţinerea unei diferenţe de potenţial electric între Pământ /suprafaţa terestră şi această structură plasmatică. Câmpul electrostatic dintre Pământ şi anvelopa sa plasmatică este generat de sarcini/entităţi macroscopice electrice în echilibru electric. Câmpul electric,  , dintre Pământ (suprafaţa Pământului) şi anvelopa sa plasmatică (centura de radiaţie exterioară) este rezultatul unui fenomen complex, fiind  generat de două surse diferite  şi anume [29-30]:
• Componenta electrostatică / “legată”, A,  generată de dipolii neutronici ca suport al interacţiunii gravitaţionale şi centurile de radiaţie exterioară. Aceste sarcini electrostatice macroscopice pot fi considerate a fi în echilibru electric relativ stabil. Măsurătorile efectuate   confirmă faptul că centura de radiaţie exterioară înglobează în masa sa  Pământul şi îl însoţeşte în mişcarea sa de revoluţie, neparticipând la mişcarea sa de rotaţie, şi.
• Componenta electromagnetică / “liberă” ,a,  generată de interacţiunile dintre particulele/structurilor corpusculare electrice periterestre  (e-) aflate între centura de radiaţie exterioară şi suprafaţa terestră (atmosfera terestră,  ionosfera,  etc.). Aceste structuri participă la mişcarea de rotaţie  ca  părţi ale  vortexului care are ca nucleu Pământul, apărut urmare a procesului de interacţiune substanţă/corpuscul – câmp/undă din cavitatea plasmatică rezonantă confocală / toroidală   delimitată de centura de radiaţie externă, A, fig. III.4 [29].


         
                                   




     
                       
Fig. III.4.   Schema cu interacţiunile electrostatice (forţele de legătură) dintre Soare şi Pământ [34]

S - Soare ; P- Pământ;  A -Centura de radiaţie exterioară; a - Centura de radiaţie interioară;  atracţie (           );  respingere  (           ).

Mediul de separaţie dintre Pământ şi Soare  (corpul masiv de influenţă) este un mediul în care predominantă este forma de mişcare electrică /radiaţia electromagnetică şi corpusculară) a materiei [50, 55, 70, 111, 112]. Interacţiunile formelor de mişcare a materiei din sistemul Pământ - anvelopă plasmatică cu formele de mişcare a materiei din mediul (Soare) stau la baza tuturor proceselor macroscopice şi microscopice ce au loc în sistemul Pământ – anvelopă plasmatică.

3.3.1.1 Intracţiunea electrostatică

În schema din fig. III.4. sunt prezentate interacţiunile electrice de atracţie  (dintre structurile macroscopice electrice de semn contrar ale Soarelui şi Pământului) şi de respingere (dintre structurile macroscopice de acelaşi semn). Prezenţa sarcinilor pozitive şi negative concentrate în volume imense în interiorul, pe suprafaţa şi zona imediat apropiată corpurilor masive fac posibile  interacţiuni  complexe (pe palierul gravitaţional şi electric) care se regăsesc, în final, în rezultanta forţelor de atracţie şi respingere dintre acestea  (forţa atracţie –centripetă/de ,,gravitaţie” şi respectiv de respingere – centrifugă din teoria newtoniană). Energia sistemului Pământ-anvelopă entropică este rezultatul interacţiunii formelor de mişcarea a materiei predominant electrice a acestuia cu forma de mişcare electrică a materiei din mediul (Soare). Interacţiunea  de tip electrostatic/gravitaţional este palierul/suportul pe care are loc interacţiunea  electromagnetică cu mediul (Soarele). Această interacţiune de tip electric dintre corpurile cereşti este posibilă datorită mediului electric de separaţie care permite interacţiunea dintre formele de mişcare a nateriei predominant electrice conjugate [29,105, 117]. De remarcat faptul că dezvoltarea istorică a planetei Pământ trebuie privită prin prisma individualizării Planetei ca un corp cosmic angrenat într-un sistem energetic şi cinematic propriu, dar în relaţie (electrică) cu alte corpuri din Univers. Etapa de formare a componenţilor chimici care definesc planeta calitativ şi cantitativ nu poate fi separată de formarea învelişurilor interne şi externe  care îi definesc structura şi relaţiile. Se poate, astfel evidenţia natura electrostatică a  forţei de atracţie dintre corpuri ca un rezultat al diferenţei de sarcină dintre diferitele particule elementare grupate în structuri macroscopice, fapt întrevăzut de către  Lorentz [99].
        Fizicianul Van Allen (S.U.A,) a  identificat , în anul 1958, două centuri de radiaţie în zona ecuatorială a atmosferei înalte,  la care, cercetări ulterioare au adăugat a treia centură, fig.III.2. Ulterior s-au evidenţiat şi alte structuri (electrice) macroscopice ce înconjoară Pământul (şi în general, orice corp masiv) [116,117].
          Prima centură se află la altitudinea de 500 km pe faţa dinspre Soare a Pământului şi la 1500 km pe faţa opusă, pe o grosime de 6 000 km. Este compusă din protoni cu sarcini pozitive şi are o energie de peste 100 megaelectronivolţi.A doua centură de radiaţie se află la înălţimea de 10-11 mii de km (spre Soare) şi 40-6000 mii Km (pe partea opusă, la periheliu) având densitatea maximă la înălţimea de 20 000 km. Configuraţia şi compoziţia asimetrică a centurilor de radiaţie se datorează interacţiunilor complexe intra şi extrasistemice. Centura interioară înconjoară Pământul între latitudinea de 35o nord şi sud, iar a doua centură este plasată deasupra latitudinii terestre de 55-65o nord şi sud, fig. III.5.



Fig.  III .5. Centurile de radiaţii Van Allen (după C. Popovici, ş. a., 1977)

       În conformitate cu principiul independenţei acţiunii (superpoziţiei) forţelor, fiecare sarcină {qi|i =1…n} din structurile macroscopice aferente Pământului (învelişuri, straturi, formaţiuni independente nepermanente, etc.), acţionează cu o forţă independentă de prezenţa celorlalte sarcini, iar rezultantă, F, care acţionează asupra sarcinii qo este egală cu suma vectorială a forţelor individuale,  :

             .                               (3.1)

       Sarcinile din sistemele macroscopice terestre şi periterestre fiind distribuite
într-o regiune de volum, V, suprafaţa, S, sau conturul, C, forţa de acţiune asupra
unei sarcini, qo, se calculează astfel:
1. Pentru o distribuţie continuă volumică de sarcină,

                                   (3.2)


2. Pentru o distribuţie continuă superficială de sarcină,

                                                   (3.3)

3. Pentru o distribuţie continuă liniară de sarcină,


                                                      (3.4)

       Intensitatea câmpul electrostatic determinat de n sarcini punctiforme ale structurilor terestre electrizate se obţin cu relaţia, în care se raportează forţa la sarcina considerată punctiformă, q0:

                                           (3.5)


• Energia asociată câmpului electrostatic al  Pământului

         Capacitatea diferită de interacţiune electrică a (suprafeţei) globului terestru faţă de cea a centurii de radiaţie externă conduce (funcţie de formele de mişcarea a materiei conjugate în interacţiune)  la acumularea  unor cantităţi de sarcină electrică inegale în  cele două subsisteme. Această diferenţă de sarcină electrică dintre suprafaţa terestră şi anvelopa sa plasmatică (centura de radiaţie externă) este variabilă la nivel global (funcţie de activitatea solară, poziţia pe traiectorie, etc.) cât şi la nivel local (funcţie de poziţia locului, partea de zi sau noapte, apă sau uscat, volumul /masa dipolilor macroscopici liberi interpuşi, etc.). Considerând  sistemul  de două conductoare constituit de centura de radiaţie externă şi de scoarţa/suprafaţa terestră alimentate continuu şi diferenţiat cu radiaţie corpusculară şi ondulatorie din mediul penetrat (Soare) se poate calcula energia asociată câmpului electrostatic. Considerând Pământul  în echilibrul electrostatic, cu sarcina electrică repartizată pe suprafaţa conductoarelor (A) centura de radiaţie exterioară având sarcina (+q), iar conductorul (suprafaţa) Pământ  (-q), potenţialul conductorului A (centura de radiaţie exterioară) într-un punct oarecare M, poate fi calculat din relaţia:

        V1 =  ,           (3.6)

în care qAi şi qBi sunt sarcinile electrice ale elementelor  i corespunzătoare suprafeţelor conductoarelor A şi B, iar rAi şi rBi sunt distanţele dintre punctul M şi centrele suprafeţelor pe care sunt plasate sarcinile qAi şi qBi,  fig. III.6.

Fig. III.6

        În mod analog, se determină potenţialul conductorului B într-un punct N. Diferenţa de potenţial dintre cele două conductoare  (Pământ, centură exterioară de radiaţie) devine:

             V1-V2 =    (3.7)

Multiplicarea de n ori a sarcinilor electrice qAi şi qBi (urmare a activităţii solare), determină multiplicarea sarcinilor  (+q) şi (- q), precum şi a potenţialelor V1 şi V2 cu acelaşi factor.
    S     A                                      P              P                                         A   S

                             

       
Fig. III .7.  Schema electrică echivalentă corespunzătoare interacţiunii dintre ansamblul Pământ – anvelopă  plasmatică şi mediul (Soare) [29]

S – micro/macro vortex - urile de cuplaj ( de transport substanţial şi ondulatoriu) ;
A –centura de radiaţie exterioară (placa mobilă a condensatorului Pământ – structură plasmatică ),  Ra – Rezistenţa electrică  a mediului  plasmatic, a; P- suprafaţa terestră (placa fixă a condensatorului) ;  Rp  – Rezistenţa electrică  a Pământului

Se obţine astfel o nouă stare de echilibru cu sarcinile globale (+n.q) şi (-n.q), potenţialele n.V1 şi n.V2 şi cu diferenţa de potenţial n. (V1-V2). Sistemul de două conductoare apropiate constituie un condensator astfel că se poate determina capacitatea condensatorului format de cele două conductoare A şi B cu formula:
            C =                                         (3.
Starea de echilibru dintre cele două structuri macroscopice Pâmânt – anvelopă plasmatică este una  relativă. Gradientul longitudinal al câmpului electric din anvelopa plasmatică stratificată ce înconjoară Pământul (dintre plăcile condensatorului Pământ-anvelopă plasmatică, fig. III.7.) este variabil şi depinde de intensitatea câmpului electric solar (activitatea solară), de masa, natura substanţei  şi presiunea din învelişuri/strat, care, toate împreună, au influenţă asupra lungimii parcursului mijlociu al particulei încărcate. Pe măsură ce creşte presiunea în strat (învelişuri externe şi interne), gradientul câmpului creşte. Dar creşterea densităţii este însoţită de creşterea temperaturii (ce influenţează la rândul său densitatea), astfel că gradientul longitudinal al câmpului scade. Dacă ţinem cont de mişcarea generală continuă spre Pământ a particulelor (subcuantice, cuantice, elementare, etc) sub influenţa diferenţei de potenţial electric între Pământ  şi anvelopa sa plasmatică (datorită capacităţii diferite de interacţiune  a acestor subsisteme cu mediul/Soarele), gradientul de presiune şi densitate continuu crescător spre Pământ are o explicaţie de natură gravito-electrică. Funcţie de tăria interacţiunilor locale  stratificarea atmosferei gazoase din jurul Pământului prezintă discontinuităţi şi neomogenităţi (Anexa nr. 3).  Apariţia unui dipol plasmatic, între între Pământ şi cenura de radiaţie externă determină o redistribuire a sarcinilor electrice libere (cu masa mai mică) atât la suprafaţa Pâmântului cât şi în învelisul/stratul de influenţă, componenta dinamică, a fig. III.4.  
+ + + + + + + + + +                                    + + + + + + + + + + +  




                                                                           - - - - - - -
- - -
E      E

  - - - - - - - - - - - -         + + + + + + + +  
        a) În calotele senine                        b) Sub dipolul noros.

Fig. III.8.  Imaginea convenţională a câmpului geoelectric

Pe ansamblu există o diferenţă de potenţial electric între Pământ- anvelopă plasmatică şi mediu (Soare), între Pământ şi aceste structuri macroscopice corpusculare externe (geosfere) iar, local, între geosfere şi formaţiunile masice cu comportare electrică diferenţiată faţă de cea a mediului de separaţie. În  fig. V.8. se prezintă imaginea convenţională a câmpului electric la interfaţa dintre Pământ şi atmosferă. Gradientul câmpului electric pe direcţia (Pământ - structuri plasmatice) este dat în principal de valoarea locală a densităţii mediului.
Energia sistemului Pământ -  anvelopă plasmatică este rezultatul interacţiunii  predominant  electrice de tip electrostatic (capacitiv) dintre Pământ şi mediul (Soare) peste care se suprapune interacţiunea prin radiaţie (electromagnetică şi corpusulară) cu mediul (Soarele). Minimul energiei electrice (de natură potenţială) a sistemului Pămănt – anvelopă plasmatică, corespunde unei stări de echilibru  stabil al acestuia, exprimată prin egalizarea potenţialelor geosferelor  care compun sistemul, conform relaţiei:

       Wmin  =     = ,       (3.9)

unde:  -    q = q1+ q2+…+ qn, reprezintă cantitatea de sarcină repartizată pe cele n
                invelişuri/straturi;
- Cech – capacitatea electrică echivalentă  acelor , n, geosfere şi învelişuri interne (centura de radiaţie externă, centura de radiaţie externă, atmosfera terestră…învelişurile interne, nucleu) de raze r2, r3, … ri
- ,  -  permitivitatea absolută, respective, relativă.
Energia câmpului electrostatic, înmagazinată într-un condensator (înveliş
intern, respectiv geosferă) depinde de cantitatea de sarcină electrică dispusă pe armăturile condensatorului. Calculul variaţiei cu înălţimea, h, a intensităţii câmpului electric E este dat de relaţia aproximativă:

                                                    (3.10)

unde:  - densitatea superficială de sarcină electrică la nivelul Pământului (inclusiv atmosfera) iar  - densitatea de volum a sarcinii electrice în centura de radiaţie exterioară. Relaţia  de mai sus scoate în evidenţă faptul că, la distanţe mici deasupra Pământului, intensitatea câmpului electrice este determinată în primul rând de sarcina electrică superficială a acestuia, iar la înălţimi mari influenţa sarcinii spaţiale devine importantă. Variaţia energiei potenţiale, dW, a sistemului Pământ – anvelopă plasmatică - sistem format din două armaturi, Pământul încărcat cu sarcina electrică (-q), şi, respectiv, centura de radiaţie externă, cu sarcina (+q) - fiind funcţie de interacţiunile pe care le realizează corespunzător formelor de mişcare a materiei electrice din interiorul şi exteriorul sistemului , se poate calcula cu relaţia :

                          dW = dv                                     (3.11)  
     
          Din punct de vedere practic, al identificării mecanismul de apariţie a mişcărilor seismice, prezintă interes:
- cunoaşterea repartiţiei sarcinilor electrice pe suprafaţa conductoarelor macroscopice interne şi externe (invelişurilor interne şi externe), precum şi a factorilor care o determină;
- mecanismul de apariţie a conductoarelor operatoare locale;
- interacţiunile extra şi intrasistemice ale conductoarelor operatoare care conduc la variaţia bruscă (locală, globală) a energiei care stă la baza apariţie mişcărilor seismice.
          În cazul Pământului, conductor sferic încărcat şi izolat electric de învelişul gazos/plasmatic, configuraţia câmpului electric al acestui sistem de sarcini ar trebui să prezinte o simetrie sferică radială. În cazul general, se poate demonstra că densitatea superficială de sarcină, σf, pe suprafaţa unui corp conductor încărcat cu sarcină electrică, este invers proporţională cu raza de curbură a suprafeţei în punctul considerat [29,62].  

3.3.1.2.  Interacţiunea electromagnetică a Pământului

Ca urmare a interacţiunii complexe substanţiale şi de radiaţie cu Soarele
ansamblului Pământ - anvelopă plasmatică îi sunt proprii subsisteme (geosfere terestre şi periterestre) în interacţiune (Anexa nr. 3). Interacţiunea electrostatică a Pământului cu Soarele îl transformă pe acesta  într-un corp masiv - constituit din învelişuri interne /straturi aflate în interacţiune - în echilibru electric cu anvelopa sa plasmatică  (învelişurile externe gazoase).. Rezultă, astfel,  adevărate  cavităţi rezonante  pentru câmpurile electrice din mediul (sistemul solar şi nu numai).
Atunci când  materia este adusă în câmp electric, starea electrică a materiei este modificată ca urmare a interacţiunilor formelor de mişcare a materiei. Soarele, formã dielectrică sfericã, interacţioneazã cu câmpurile galactice care îi transferã energia necesară pentru mişcarea sa de translaţie şi de rotaţie, fiind totodatã, urmare a acestor interacţiuni, după cum vom demonstra în continuare, sursã de vortexuri micro/macroscopice plasmatice generatoare de radiaţii electromagnetice [29,117]. S-a demonstrat (FORBUSCH) prioritatea radiaţiilor corpusculare solare asupra Pãmântului  în raport cu radiaţiile provenite din alte direcţii [85]. Având în vedere distanţele mari între Soare şi planete, în deducerea ecuaţiei undelor, se poate presupune cã sursa de câmp electromagnetic (Soarele) este amplasatã la infinit, are dimensiuni infinite (în comparaţie cu planetele)  şi  emite un  un câmp uniform . Se poate considera cã la distanţa corespunzãtoare planetã - Soare, o micã porţiune a frontului de undã poate fi consideratã planã. Astfel de unde pot exista numai în medii infinite şi omogene fiind create de surse plasate la infinit. Undele plane uniforme sunt un caz particular de unde plane şi sunt unde de tip TEM. Prin undã planã se înţelege o undã care depinde de o singurã coordonatã spaţialã, mãsuratã de-a lungul unei drepte, funcţie de timp. Suprafata planetară constituie interfaţa dintre cele patru stări de agregare, solidă, lichidă, gazoasă şi starea plasmatică. Toate aceste medii ( pasmatic, gazos, lichid, solid) s-au structurat, au evoluat şi interacţionează permanent având ca factor determinant  transferul energetic dintre Soare şi Pamânt. Suprafaţa planetară, ca orice interfaţă, nu este un element de separaţie absolut, ci numai unul relativ cele patru medii intrepătrunzându-se adânc atât pe verticală cât şi pe orizontală. Considerând Pământul un corp multistrat plasat în câmp electric se pot evidenţia câmpurile periterestre şi terestre [29]."


Eu nu contest existenta acestor invelisuri plasmatice, ci contest importanta lor in producerea interactiunii gravitationale.

D-l Virgil 48:

Si bazat pe aceasta observatie decretezi ca orice corp care se misca pe o traiectorie curba intr-un camp central consuma energie.

Comentariu:


2.4. Interacţiunea electrică. Electroconvergenţa corpului în mişcare

Elementele structurale ale unităţii energo-informaţionale obţinute în urma fenomenului de electroconvergenţă a corpului natural/materiei sunt: 1 – corpul propriu-zis, 2 - vortexul etheronic generator al cîmpului electromagnetic de moment magnetic şi de intensitate magnetică, H1, 3 - vortexul indus interior generator al cîmpului electomagnetic de moment magnetic, , şi intensitate magnetica H2 , fig. II.7. .
........................................................................................................................................................
2.4.1. Electroconvergenţa electronului şi fenomenul de mişcare inerţială

Electroconvergenţa determină apariţia formei de mişcare electrice predominante prin câmpurile electromagnetice de intensitate magnetică H1 şi respectiv H2 continuu crescătoare. Suprafaţa de control a sistemului creşte prin includerea în sistem a volumului în care se manifestă câmpurile EM generate de mişcarea în mediu a neutronului devenit acum (in urma impactului fluxurilor corespunzatoare geometriei /volumului) particulă încărcată electric (electron). Astfel prin interacţiunea cu formele de mişcare electrice de impact se modifică pulsatoriu parametrii (de volum, geometrici, cinetici, etc.) vortexului /campului EM Ps fapt ce conduce şi la creşterea/modificarea simultană intensităţii H2,, Modificarea parametrilor vortexului accentuează dezechilibrele spaţiale din zonă. Astfel, se modifică parametrii fenomenului de transport care generează/întreţin/modifică (în sensul creşterii ) parametrilor geometrici, cinetici şi electrici ai vortexului Psprim (interior lui şi de sens contrar lui Ps ), respectiv, valoarea intensităţii acestuia, H1. Astfel, particula pe traiectorie se energizează funcţie de parametrii locali de interacţiune a formelor de mişcare electrice/magnetice conjugate (din sistem şi, respectiv, mediu/ centru energetic) şi funcţie de parametrii săi cinetici şi geometrici. Pe traiectorie, funcţie de tăria interacţiunilor, entitatea enegetico- informaţională apărută emerge către următoarele situaţii :
- dezintegrare, eveniment caracterizat, în esenţă, de fenomenul de disiparea a
componentei ondulatorii (emiterea de neutrini) şi revenirea la poziţia de neutron (particula cu proprietate de interacţiune electrică
foarte scăzută- suport al interacţiunilor de tip gravitaţional);
- transmutarea în alt corp electric prin parametrii de volum corespunzător inversării sensului vortexurilor interioare, respecti exterior (pozutron);
- continuarea existenţa pe traiectul unei unde suport prin mecanismul de autoreglare a volumului de control propriu (mişcare pulsatorie), sau
- să fie captat şi să graviteze în jurul unui centru energetic local.
Pe măsura apropierii de sursa de perturbaţii (corp central/nucleu) parametrii vortexu-rilor se modifică pe baza fluxurilor de interacţiune din mediu/emise de nucleu. Totodată, pe măsura apropierii de centru de forţe, entitatea energetico-informaţională sesizează din ce în ce mai pregnant prezenţa undelor electomagnetice progresive şi staţionarea a acestuia. În urma interacţiunii simultane cu undele progresive, p, şi cu undele staţionare, s, (a căror putere de interacţiune, prin intermediul vortexului, , este continuu crescătoare) apare o dezaxare cu un unghi, alfa , a direcţiei de acţiune forţei, faţă de direcţia de deplasare iniţială (axa centru energetic/nucleu-neutron), evitându-se coliziunea cu nucleul, fig. II.8.

Fig. II.8. Electroconvergenţa materiei şi fenomenul de gravitare inerţială a electronului.
1- particula în contact cu zona undelor staţionare; 2 – particula gravitată;
3 – unda staţionară de cuplaj/traiectoria; N – neutron; P-pozitron

Această dezaxare este datorată gradientului de difuzarea al liniilor de câmp ale sursei electrostatice (nucleului), respectiv, ale liniilor de câmp în zona de impact cu mediu al electronului. Puterea de interacţiune al electronului cu mediul este dată de relaţia:
=Y = = (2.12)
Pentru interacţiunea formelor de mişcare electrică conjugate (predominante) electron - mediul ( nucleu) puterea de interacţiune electrică (undele staţionare, s, respectiv, progresive, p) la un moment dat , observând că coeficientul politropic, n = 0, rezultă din relaţia de forma:
(2.13)

care exprimă legăturile în domeniul izotermic dintre sarcina electrică a nucleului şi tensiune cu mediul (electronul).

2.5. Electroconvergenţa materiei şi generarea /propagarea undelor electromagnetice
Sub influenţa fluxului undelor, s, respectiv, p ale centrului energetic (nucleului), se induce în masa perielectronică statificată, un vortex pulsatoriu generator al cîmpului electromagnetic de moment magnetic, , fig. II.9.




I

Mr mi


Fig. II.9. Fenomenul electroconvergenţei unui corp gravitat

mi –entitatea substanţial ondulatorie indusă în sistem din mediu;
Mr - momentul de rotaţe; , , - momentele magnetice ale vortexurilor electroconvergente;

Totodată, mişcarea circulară a undelor induce o mişcare de spin a electronului care generează un câmp electromagnetic cu momentul magnetic, , fig. II.9. La acest flux electric se adaugă un flux cu caracter conservator intrasistemic electronului şi anvelopei sale, şi anume, cel al debitului masic indus care permite precizarea puterii de interacţiune cu mediul electric .
[W] (2.14)

Relaţia de mai sus evidenţiază faptul că mişcarea de gravitare a electronului în jurul nucleului este pulsatorie cu schimb substanţial între mediul şi electron. Astfel are loc inducerea în pânza electronică (vortexul, Pv)a masei, mi, care apoi este eliberată pulsatoriu, pe traiectorie sub formă de foton-cuanta de legătură a cîmpului electromagnetic. Fluxul de impuls mecanic al electronului, care în fond nu reprezintă altceva decât aşa zisa “forţa de inerţie”, se modifică în relaţie directă, în principal, cu puterea de interacţiune a fluxului electric (electrostatic al nucleului) şi substanţial/masic (fotonic, preponderent intrasistemic) din sistemul electron - anvelopă entropică, acestea amândouă, în relaţie directă cu fluxul entropic, adică de dezordine, a cărei putere de interacţiune este dat de relaţia: [w] (2.15)
Simultan, pe măsura apropierii de nucleu ( sursa electrostatică, C) are loc creşterea parametrilor vortexurilor pe baza fluxurilor mai mari de interaţiune fapt ce conduce la o confinare pulsatorie a vortex-urilor (componentelor plasmonice/ substanţiale din jurul electronului efectuează lucru util deformând sistemul) care generează cămpurile electromagnetice însoţitoare , ,- . Consecinţa acestei confinări este micşorare a volumului de recepţie a undelor emise de centru energetic. Micşorarea volumului conduce la micşorarea fluxului/puterei de interacţiune cu consecinţe asupra micşorării parametrilor vortexurilor, urmată de decomprimarea acestora. Astfel are loc o mişcare continuă cu expansiune contracţia (pulsatorie) a electronului în jurul nucleului, funcţie de puterea de interacţiune
.
dLdef =P. d (2.16)

Fenomenul pulsatoriu este caracterizat de emiterea de unde electromagnetice variabile cu parametrii funcţie de poziţia pe traiectorie. Max Planck emite teoria (fără a o fundamenta procesual) potrivit căreia emiterea de energie este discontinuă sub formă de cuante de energie, E =h. , unde h - cuanta de energie, - frecvenţa radiaţiei.

Ma scuzati ca spun asta, dar chiar daca as avea vointa sa citesc
raspunsul precedent, ca un text intr-o limba straina, nu as intelege.
Daca doriti un dialog, puteti scrie la urma o concluzie de doua randuri
cu referire expresa la textul comentat de dvs.  Da, nu, nu prea !
Multumesc !
De fapt autorul frazei citate de dvs. este Virgil, nu eu !

Si bazat pe aceasta observatie decretezi ca orice corp care se misca pe o traiectorie curba intr-un camp central consuma energie.

Mai degraba asa:
Bazat pe modelarea de mai sus (termodinamica generalizata, teoria sistemelor, electroconvergenta), cinematica (parametrii de miscare la un moment dat, traiectul) oricarui sistem de corpuri naturale din univers depinde de legatrile (intrarile, iesirile) acestuia cu mediu. Geometria/volumul sistemului (matricea de interactiune/structura,organizare ,functii) si fluctuatiile/fluxurile locului sunt hotaratoare pentru efectele (cinematica, dinamica,transformare) ce au loc la un moment dat. Folosirea unor formule deduse din efecte (a unor sisteme izolate/mecanice cu legaturile mecanice aferente) pentru a "demonstra" CEVA este o pierdere de vreme.

crivoi d a scris:Si bazat pe aceasta observatie decretezi ca orice corp care se misca pe o traiectorie curba intr-un camp central consuma energie.

Mai degraba asa:
Bazat pe modelarea de mai sus (termodinamica generalizata, teoria sistemelor, electroconvergenta), cinematica  (parametrii de miscare la un moment dat, traiectul) oricarui sistem de corpuri  naturale din univers depinde de legatrile (intrarile, iesirile) acestuia cu mediu. Geometria/volumul sistemului (matricea de interactiune/structura,organizare ,functii) si fluctuatiile/fluxurile locului sunt hotaratoare pentru efectele (cinematica, dinamica,transformare) ce au loc la un moment dat. Folosirea unor formule deduse din efecte (a unor sisteme izolate/mecanice cu legaturile mecanice aferente) pentru a "demonstra" CEVA este o pierdere de vreme.

In timpul expeditiilor pe Luna si pe Marte, sau a sondelor trimise spre Jupiter, Saturn si mai departe pentru calculul traiectoriilor nu s-a tinut cont decat de legile de miscare ale planetelor si de influienta fortei gravitationale a acestora, nicidecum de electroconvergenta, vortexuri si alte influiente de care amintiti aici, si totul a functionat foarte bine. Asa ca nu vad de ce ne-am complica fara rost.

Oare asa sa fie? Mai cercetati!

Pt d-l Virgil 48:
Jun 01 08:57 Jupiter 4.6°N of Moon
02 07:24 LAST QUARTER MOON
08 02:27 Moon at Apogee: 406230 km
09 16:42 Moon at Ascending Node
10 10:42 Annular Solar Eclipse; mag=0.943
10 10:53 NEW MOON
11 01 Mercury at Inferior Conjunction
12 06:44 Venus 1.5°S of Moon
12 13 Venus at Perihelion
13 06:19 Pollux 3.1°N of Moon
13 19:52 Mars 2.8°S of Moon
18 03:54 FIRST QUARTER MOON
21 03:32 Summer Solstice
23 03:26 Antares 4.8°S of Moon
23 06:07 Moon at Descending Node
23 09:58 Moon at Perigee: 359960 km
24 18:40 FULL MOON
27 09:30 Saturn 4.0°N of Moon
28 18:38 Jupiter 4.5°N of Moon

Date GMT Event
(h:m)

Jul 01 21:11 LAST QUARTER MOON
04 20 Mercury at Greatest Elong: 21.6°W
05 14:48 Moon at Apogee: 405342 km