Legi de conservare (2)

Rezumarea primului mesaj :

Provine din „Legi de conservare (1)".


Ce parere? atat in stare de miscare uniforma si rectilinie a navei, cat si in starea de repaus, balizele vor indica acelasi lucru deoarece si ele vor avea viteza initiala egala cu a navei. In rest atractia gravitationala este aproape de zero, si chiar daca este masurabila tot nu afli daca nava se misca sau sta pe loc,ntru ca atat balizele cat si nava se comporta la fel.

D-l Virgil 48:
"Cu cat privesc mai mult Schita lui Virgil, cu atat ma afund mai adanc in confuzie si nestiinta."

Propunere:
Incercati sa lucrati cu acceleratiile din punctul analizat de pe traiectorie.

D-l Virgil:
Orice efect/produs local nu este posibil fara un dezechilibru al loculului/EXCITARE/DEZEXCITARE care presusune o sursa /"semnal" /,..., din mediu. Analiza trebuie sa aiba in vedere relatia locului/particular cu mediul/general.

crivoi d a scris:

D-l Virgil:
Orice efect/produs local nu este posibil fara un dezechilibru al loculului/EXCITARE/DEZEXCITARE care presusune o sursa /"semnal" /,..., din mediu. Analiza trebuie sa aiba in vedere relatia locului/particular cu mediul/general.

Continuati rationamentul, sa vad unde ajungeti cu semnalul din partea mediului. Aduceti ceva argumente, experiente, etc.

Nu ma asteptam la o astfel de "cerere" din partea dvs.! Maserii/laserii aferenti corpurilor masive ceresti ce mecanism de excitare a au la baza?

Excitarea /dezexcitarea dezechilibreaza orice sistem/ MACRO/microcorp natural producand efecte/produse functie de structrur/organizarea si functiile specifice ale acestora. Peste tot (in natura) sunt prezente efecte datorate acestor dezechilibre generate de fluctuatii (,..., cuanntice, electrice, magnetice, termice, masice/chimice,...,).
Extras:
............................................................................................................................................................................................
S-a arătat,că sistemul de două conductoare apropiate (de exemplu, la scară macroscopică, invelişurile interne şi externe, straturile intermediare ale acestora, ş.a.) constituie un condensator astfel că se poate determina capacitatea condensatorului format de cele două conductoare cu formula:

C =

Mai aproape de realitate se pot modela interacţiunile Pământ-Lună pe baza fenomenului de descărcare electrică în (straturile din ) atmosferă.
Fie K- catodul (suprafaţa / scoarţa Pământului) şi A -anodul ( invelisurile externe ,zona din centura de radiaţie externă,...,), presupuşi plani, de pe axa Pământ – Lună ( respectiv Soare), iar d intervalul de descărcare cea mai apropiată de K, respectiv , (Strat limita, atmosfera terestră/ionosfera) , fig. IV.22, fig. IV.23.

Notăm:
- - numărul de ioni (şi numărul egal de electroni liberi), creaţi de un singur electron pe un centimetru de drum, în direcţia catod - anod, în urma ciocnirilor neelastice ( si fen de ,...,) dintre electroni şi particulele neutre de gaz;
- - numărul electronilor liberi formaţi în acelaşi mod de un ion pozitiv pe un centimetru de drum pe direcţia catod anod;
- - numărul electronilor emişi de catod, consecinţă a bombardării acestuia cu ioni pozitivi (efectului fotoelectric şi emisiei secundare în sensul larg al acestui cuvânt).
În cazul când nu ar exista sarcini spaţiale, câmpul dintre cei doi electrozi ar fi uniform iar distribuţia potenţialului în intervalul de descărcare ar putea fi reprezentată prin dreapta OA, fig. V.24. Ordonata, UA , corespunde diferenţei de potenţial dintre anod (centura de radiaţie) şi catod (scoarţa Pământului). Să presupunem că, în urma acţiunii fluctuaţiei cămpurilor electrice din mediu / (Lună, Soare), iese din catod (Pământ) un grup de neutroni care prin fenomenul de electroconvergenţă a materiei devin, n1. electroni (particule încărcate electric). Atât timp cât densitatea de curent este atât de mică încât sarcinile spaţiale (din atmosferă/ionosferă) pot fi neglijate, putem considera câmpul dintre anod şi catod ca uniform. În aceste condiţii se poate aplica legea creşterii avalanşei electronice. Să considerăm ionizarea produsă de electroni într-un strat de gaz de grosime infinit mică, dx. Să presupunem că într-o unitate de suprafaţă a catodului, K, ies în unitatea de timp no neutroni/ electroni, astfel încât densitatea curentului pe catod va fi io =noe.
Să presupunem că prin unitatea de suprafaţă a stratului studiat intră dinspre catod n electroni. Deoarece numărul de ionizări produse de un singur electron de-a lungul unui drum de 1 cm este egal cu , de-a lungul drumului elementar dx fiecare electron va produce în medie ionizări, iar toţi ce n electroni intraţi în strat vor produce ionizări. În felul acesta, de-a lungul drumului dx, numărul n al electronilor din avalanşe va creşte cu

Dn = n dx (4.27)

Fig.I V.22. Fig. IV.23.

Separând variabilele, integrând (4.27) şi ţinând seama de faptul că pentru,
x = 0, rezultă n = n0, se află legea de creştere a avalanşei de neutroni/electroni între catodul plan K şi anodul plan A, într-un câmp considerat uniform (adică pentru ) sub forma, şi legea de creştere a densităţii curentului electronic sub forma, i = i0e unde x este distanţa între punctul dat şi catod. Se obţine pentru numărul n2 al electronilor emişi de catod în urma bombardamentului ionilor formaţi în gaz de grupul de n1 electroni ce a părăsit anterior catodul, următoarea expresie, n2 = n1 unde, este creşterea de ionizare. Atât timp cât sarcinile spaţiale macroscopice (din atmosferă şi centura de radiaţie internă) pot fi neglijate, rezultă . Când însă, pe măsura creşterii lui U (apropierea fluxului electric al Lunii/Soarelui de meridianul locului de amplasare a pendulului), creşterea ionizării (dielectricului care este atmosfera/ionosfera) începe să crească /se apropie de unitate, densitatea de curent, conform relaţiei , sporeşte simţitor. Deoarece neutronii/electronii se mişcă în câmpul electric dintre Pământ ( K ) şi centura de radiaţie ( A ) mult mai repede decât ionii pozitivi, ei părăsesc rapid intervalul de descărcare. Ionii pozitivi, care se mişcă lent spre catod, formează în spaţiul de descărcare, o sarcină spaţială pozitivă care deformează câmpul electrostatic dintre cei doi electrozi. În cazul existenţei acestei sarcini spaţiale, distribuirea potenţialului dintre catod şi anod nu se va mai reprezenta prin dreapta OA, ci prin curba OB1A, aproximată prin linia frântă OA1A, fig. V.25. Cu o astfel de aproximaţie, foarte apropiată de realitate, anodul se comportă în aşa fel, ca şi când s-ar fi deplasat din A în A1. Cu notaţia, L, pentru distanţa dintre catod şi acest nou anod convenţional, rezultă relaţia creşterii ionizării: aici are o valoare întrucâtva modificată, corespunzătoare noii intensităţi a câmpului lângă catod (interfaţa atmosferă/ionosferă-scoarţa terestră). Pe măsura apropierii Lunei Soarelui de meridianul locului/sub acţiunea câmpului electric perturbator din mediu, treptat, în timp, diferenţa de potenţial U dintre catod (Pământ) şi anod (centura de radiaţie exterioară) se măreşte şi se atinge un regim pentru care , descărcarea (dintre invelişurile Pământului devine autonomă şi staţionară. Rămâne întrebarea în ce situaţii situaţie se termină străpungerea intervalului de descărcare şi dacă regimul rezultat este stabil sau nu. Emiterea unui mare număr de neutroni/electroni din scoarţa terestră (catod) în urma proceselor şi în urma procesului de bombardare cu ioni reprezintă un fenomen supus legilor statisticii. Astfel, numărul n1 de electroni, care părăsesc un element de suprafaţă al catodului într-un interval mic de timp ∆t este afectat de fluctuaţiile locale şi globale ondulatorii şi substanţiale (neutronice/masice). Creşterile accidentale în timp ale lui n1 se vor putea produce chiar sub acţiunea factorilor ionizanţi externi accidentali (apariţia bruscă de sarcini electrice locale în urma contactului, frecării sau rupturii dintre corpuri/zone, apariţia de sarcini prin influenţă, etc.) sau a factorilor ionizanţi sistemaţici ( impactul local cu circuitele ionice şi electronice interne şi externe ale Pământului, poziţia/câmpul Lunii, a soarelui, a planetelor, etc.). Pe seama acestei creşteri accidentale a lui n1 va avea loc o fluctuaţie a densităţii curentului de descărcare şi o scădere a rigidităţii electrice a mediului/ dielectricului atmosferă. Când densitatea curentului va creşte, va creşte simultan şi densitatea sarcinii spaţiale, prin urmare şi deformarea câmpului. Anodul convenţional va fi deplasat în punctul A2 ; mărimea L (dintre catod şi poziţia nouă a anodului care este mobil) va deveni mai mică, iar intensitatea câmpului de lângă catod (Pământ) va deveni mai mare. De la observări efectuate în cazul descărcărilor electrice în aer, la presiunea atmosferică, s- a constatat că pe măsură ce presiunea p din mediu se micşorează, intensitatea curentului actino-electric creşte treptat la început, iar după aceea începe să scadă. Stoletov a stabilit că, atunci când se variază diferenţa de potenţial dintre anod şi catod, maximul curentului corespunde întotdeauna uneia şi aceleeaşi valori bine determinate a raportului dintre intensitatea E a câmpului şi presiunea p, fig. V.24.


Fig. V.24 Fig. V.25.

Din curba experimentală trasată pentru , prezentată în fig. IV.24 , precum şi din expresia
(4.28),

unde c1 şi c2 se determină experimental, rezultă că atât timp cât este mai mic decât valoarea corespunzătoare punctului P de tangenţă dintre curba şi dreapta dusă prin originea coordonatelor, odată cu deplasarea anodului convenţional, A , (rata de creare de noi sarcini) creşte mai repede decât are loc descreşterea lui L, sau altfel spus, produsul creşte. Pentru valorile mai mari decât valoarea corespunzătoare P, scade odată cu L. Aceasta rezultă din faptul că dacă dependenţa lui de intensitatea E ( adică de ) s-ar reprezenta prin dreapta OP, atunci o dată cu variaţia lui L şi E, ar rămâne constant. Porţiunea iniţială a curbei, aflată în apropierea originii axelor de coordonate O nu ne interesează în acest caz, deoarece nu corespunde regimului de descărcare din zona meridianului de pe axa Pământ – Lună/ Soare. În felul acesta, ca o consecinţă a fluctuaţiei curentului de descărcare considerată mai sus, creşterea ionizării atmosferei terestre în decursul unui interval de timp oarecare, chiar dacă acesta este mic, va fi mai mare decât unitatea (cazul staţionar de descărcare dintre Pământ şi anvelopa plasmatică). În acest timp, creşterea ionizării, provocată de fluctuaţiile accidentale, va produce o creştere ulterioară a densităţii de curent, prin urmare şi o creştere a densităţii sarcinii spaţiale şi a valorii lui . Variaţia lui (rata de ionizare produsă de un electron) duce, pentru valori mari ale lui L şi pentru valori mici ale lui E, la o creştere foarte rapidă a lui , în urma deformării din ce în ce mai mari a câmpului, datorită succedării avalanşelor electronice. Când L devine atât de mic, încât punctul P din fig. IV.25 a fost depăşit, descreşte pe măsură ce câmpul continuă să se deformeze. Când ajunge din nou egal cu unitatea şi când anodul convenţional se găseşte în punctul A4, deformările câmpului încetează şi regimul descărcării devine staţionar. În felul acesta parcurge curba I, prezentată schematic în fig. IV.25. Regimul corespunzător punctului P2 ( fig. IV.25) este stabil datorită faptului că, în cazul unei creşteri accidentale a curentului, creşterea ionizării devine imediat mai mică decât unitatea şi densitatea curentului de descărcare scade. În cazul unei descreşteri accidentale a curentulu (cazul eclipselor), lucrurile se petrec invers. Intensitatea curentului, corespunzătoare punctului P2 , este foarte mare. Teoria calitativă prezentată mai sus explică suficient de bine creşterea curentului în timpul stăpungerii dielectricului atmosferă şi duce la concluzia că această creştere nu este nelimitată, ci, deşi este mare, este totuşi finită. În realitate, în urma puterii fatal limitate a sursei de curent şi a descreşterii lui U din cauza redistribuţiei potenţialului în lungul circuitului exterior, creşterea de ionizare nu parcurge curba maximal posibilă I, ci curba II, aşezată ceva mai jos şi având punctul drept punct corespunzător regimului stabil.

crivoi d a scris:Nu ma asteptam la o astfel de "cerere" din partea dvs.! Maserii/laserii aferenti corpurilor masive ceresti ce mecanism de excitare a au la baza?
Virgil;
Cunoasteti ca ar exista Maseri si Laseri la nivel cosmic? sau doar banuiti ca ar putea exista prin similitudine cu sistemul atomic?

Excitarea /dezexcitarea dezechilibreaza orice sistem/ MACRO/microcorp natural  producand efecte/produse functie de structrur/organizarea si functiile specifice ale acestora. Peste tot (in natura) sunt prezente efecte datorate acestor dezechilibre generate de fluctuatii (,..., cuanntice, electrice, magnetice, termice, masice/chimice,...,).
Extras:
............................................................................................................................................................................................
  S-a arătat,că sistemul de două conductoare apropiate (de exemplu, la scară macroscopică, invelişurile interne şi externe, straturile intermediare ale acestora, ş.a.) constituie un condensator astfel că se poate determina capacitatea condensatorului format de cele două conductoare cu formula:

                                         C =    

Mai aproape de realitate se pot modela interacţiunile Pământ-Lună pe baza fenomenului de descărcare electrică în (straturile din )  atmosferă.

Virgil;
Considerati ca descarcarile electrice din atmosfera Pamantului se datoreaza unei capacitati electrice dintre Pamant si Luna ? daca ar fi asa ar trebui sa avem descarcari electrice si pe Luna care nu scapau neobservate de catre astronomi.

Fie K- catodul (suprafaţa / scoarţa Pământului)  şi A -anodul ( invelisurile externe ,zona din centura de radiaţie externă,...,), presupuşi plani,  de pe axa Pământ – Lună ( respectiv Soare), iar d intervalul de descărcare cea mai apropiată de K, respectiv , (Strat limita, atmosfera terestră/ionosfera) , fig. IV.22, fig. IV.23.

Notăm:
-   - numărul de ioni (şi numărul egal de electroni liberi), creaţi de un singur electron pe un centimetru de drum, în direcţia  catod - anod, în urma ciocnirilor neelastice ( si fen de ,...,) dintre electroni şi particulele neutre de gaz;
-   - numărul electronilor liberi formaţi în acelaşi mod de un ion pozitiv pe un centimetru  de drum pe direcţia catod anod;
-   - numărul electronilor emişi de catod, consecinţă a bombardării acestuia cu ioni pozitivi (efectului fotoelectric şi emisiei secundare în sensul larg al acestui cuvânt).

Virgil;
Acest lucru se poate realiza doar in atmosfera Pamantului, pentru ca in spatiul dintre Pamant si Luna este un vid destul de pronuntat si electronii nu au ce ioniza, asa ca nu putem spune cu certitudine ca exista un condensator electric Pamant-Luna.

În cazul când nu ar exista sarcini spaţiale, câmpul dintre cei doi electrozi ar fi  uniform iar distribuţia potenţialului în intervalul de descărcare ar putea fi reprezentată prin dreapta OA, fig. V.24.  Ordonata, UA , corespunde diferenţei de potenţial dintre anod (centura de radiaţie)  şi catod (scoarţa Pământului). Să presupunem că, în urma acţiunii fluctuaţiei cămpurilor electrice din mediu / (Lună, Soare), iese din catod (Pământ) un grup de neutroni care prin fenomenul de electroconvergenţă a materiei devin, n1. electroni (particule încărcate electric).

Virgil;
De ce ar iesi neutronii din Pamant sub influienta campului electric stiind ca neutronii nu au sarcina electrica?


Atât timp cât densitatea de curent este atât de mică încât sarcinile spaţiale (din atmosferă/ionosferă) pot fi neglijate, putem considera câmpul dintre anod şi catod ca uniform. În aceste condiţii se poate aplica legea creşterii avalanşei electronice. Să considerăm ionizarea produsă de electroni într-un strat de gaz de grosime infinit mică, dx. Să presupunem că într-o unitate de suprafaţă a catodului, K,  ies în unitatea de timp no neutroni/ electroni, astfel încât densitatea curentului pe catod va fi io =noe.
Să presupunem că prin unitatea de suprafaţă a stratului studiat intră dinspre catod n electroni. Deoarece numărul de ionizări produse de un singur electron de-a lungul unui drum de 1 cm este egal cu  , de-a lungul drumului elementar dx fiecare electron va produce în medie   ionizări, iar toţi ce n electroni intraţi în strat vor produce   ionizări. În felul acesta, de-a lungul drumului dx, numărul n al electronilor din avalanşe va creşte cu

Dn = n dx                                    (4.27)
 
  Fig.I V.22.                                                    Fig. IV.23.

Separând variabilele, integrând (4.27) şi ţinând seama de faptul că pentru,
x = 0, rezultă  n = n0, se află legea de creştere a avalanşei de neutroni/electroni între catodul plan K şi anodul plan A, într-un câmp considerat uniform (adică pentru  ) sub forma,    şi legea de creştere a densităţii curentului electronic sub forma, i = i0e  unde x este distanţa între punctul dat şi catod. Se obţine pentru numărul n2  al electronilor emişi de catod în urma bombardamentului ionilor formaţi în gaz de grupul de n1 electroni ce a părăsit anterior catodul, următoarea expresie,  n2 = n1  unde,   este creşterea de ionizare. Atât timp cât sarcinile spaţiale macroscopice (din atmosferă şi centura de radiaţie internă) pot fi neglijate, rezultă  .  Când însă, pe măsura  creşterii lui U (apropierea fluxului electric al Lunii/Soarelui de meridianul locului de amplasare a pendulului), creşterea ionizării (dielectricului care este atmosfera/ionosfera) începe să crească /se apropie de unitate, densitatea de curent, conform relaţiei  , sporeşte simţitor. Deoarece neutronii/electronii se mişcă în câmpul electric dintre Pământ ( K ) şi centura de radiaţie ( A ) mult mai repede decât ionii pozitivi, ei părăsesc rapid intervalul de descărcare. Ionii pozitivi, care se mişcă lent spre catod, formează în spaţiul de descărcare, o sarcină spaţială pozitivă care deformează câmpul electrostatic dintre cei doi electrozi. În cazul existenţei acestei sarcini spaţiale, distribuirea potenţialului dintre catod şi anod nu se va mai reprezenta prin dreapta OA, ci prin curba OB1A, aproximată prin linia frântă OA1A, fig. V.25. Cu o astfel de aproximaţie, foarte apropiată de realitate, anodul se comportă în aşa fel, ca şi când s-ar fi deplasat din A în A1. Cu notaţia, L,  pentru distanţa dintre catod şi acest nou anod convenţional, rezultă relaţia creşterii ionizării:   aici   are o valoare întrucâtva modificată, corespunzătoare noii intensităţi a câmpului lângă catod (interfaţa atmosferă/ionosferă-scoarţa terestră). Pe măsura apropierii Lunei Soarelui de meridianul locului/sub acţiunea câmpului electric perturbator din mediu, treptat, în timp, diferenţa de potenţial U dintre catod (Pământ)  şi anod (centura de radiaţie exterioară) se măreşte şi  se atinge un regim pentru care  , descărcarea (dintre invelişurile Pământului  devine autonomă şi staţionară. Rămâne întrebarea în ce situaţii situaţie se termină străpungerea intervalului de descărcare şi dacă regimul rezultat este stabil sau nu. Emiterea unui mare număr de neutroni/electroni din scoarţa terestră (catod) în urma proceselor   şi în urma procesului de bombardare cu ioni  reprezintă un fenomen supus legilor statisticii. Astfel, numărul n1 de electroni, care părăsesc un element de suprafaţă   al catodului într-un interval mic de timp ∆t  este afectat de fluctuaţiile locale şi globale ondulatorii şi substanţiale (neutronice/masice). Creşterile accidentale în timp ale lui n1 se vor putea produce chiar sub acţiunea factorilor ionizanţi externi accidentali (apariţia bruscă de sarcini electrice locale în urma contactului, frecării sau rupturii dintre corpuri/zone, apariţia de sarcini prin influenţă, etc.) sau a factorilor ionizanţi sistemaţici ( impactul local cu circuitele ionice şi electronice interne şi externe ale Pământului, poziţia/câmpul Lunii, a  soarelui, a planetelor, etc.). Pe seama acestei creşteri accidentale a lui n1 va avea loc o fluctuaţie a densităţii curentului de descărcare şi o scădere a rigidităţii electrice a mediului/ dielectricului atmosferă. Când densitatea  curentului va creşte, va creşte simultan şi densitatea sarcinii spaţiale, prin urmare şi deformarea câmpului. Anodul convenţional va fi deplasat în punctul A2 ; mărimea L  (dintre catod şi poziţia nouă a anodului care este mobil) va deveni mai mică, iar intensitatea câmpului de lângă catod (Pământ) va deveni mai mare. De la observări efectuate în cazul descărcărilor electrice  în aer, la presiunea atmosferică, s- a constatat că pe măsură ce presiunea p din mediu se micşorează, intensitatea curentului actino-electric creşte treptat la început, iar după aceea începe să scadă. Stoletov a stabilit că, atunci când se variază diferenţa de potenţial dintre anod şi catod, maximul curentului corespunde întotdeauna uneia şi aceleeaşi valori bine determinate a raportului dintre intensitatea E a câmpului şi presiunea p, fig. V.24.
                                                                               

Fig. V.24 Fig. V.25.

Din curba experimentală trasată pentru  , prezentată în fig. IV.24 ,  precum şi din expresia
                                                    (4.28),

unde c1 şi  c2  se determină experimental,  rezultă că atât timp cât   este mai mic decât valoarea corespunzătoare punctului P de tangenţă dintre curba   şi dreapta dusă prin originea coordonatelor, odată cu deplasarea anodului convenţional,  A ,   (rata de creare de noi sarcini) creşte mai repede decât are loc descreşterea lui L, sau altfel spus, produsul  creşte. Pentru valorile   mai mari decât valoarea corespunzătoare P,   scade odată cu L. Aceasta rezultă din faptul că dacă dependenţa lui   de intensitatea E ( adică de  ) s-ar reprezenta prin dreapta OP, atunci o dată cu variaţia lui L şi E,  ar rămâne constant. Porţiunea iniţială a curbei, aflată în apropierea originii axelor de coordonate O nu ne interesează în acest caz, deoarece nu corespunde regimului de descărcare din zona meridianului de pe axa Pământ – Lună/ Soare. În felul acesta, ca o consecinţă a fluctuaţiei curentului de descărcare considerată mai sus, creşterea ionizării atmosferei terestre în decursul unui interval de timp oarecare, chiar dacă acesta  este mic, va fi mai mare decât unitatea (cazul staţionar de descărcare dintre Pământ şi anvelopa plasmatică). În acest timp, creşterea ionizării,   provocată de fluctuaţiile accidentale, va produce o creştere ulterioară a densităţii de curent, prin urmare şi o creştere a densităţii sarcinii spaţiale  şi a valorii lui   . Variaţia lui   (rata de  ionizare produsă de un electron) duce, pentru valori mari ale lui L şi pentru valori mici ale lui E, la o creştere foarte rapidă a lui  , în urma deformării din ce în ce mai mari a câmpului, datorită succedării avalanşelor electronice. Când L devine atât de mic, încât punctul P din fig. IV.25  a fost depăşit,   descreşte pe măsură ce câmpul continuă să se deformeze. Când   ajunge din nou egal cu unitatea şi când anodul convenţional se găseşte în punctul A4, deformările câmpului încetează şi regimul descărcării devine staţionar. În felul acesta   parcurge curba I, prezentată schematic în fig. IV.25. Regimul corespunzător punctului P2 ( fig. IV.25) este stabil datorită faptului că, în cazul unei creşteri accidentale a curentului, creşterea ionizării devine imediat mai mică decât unitatea şi densitatea curentului de descărcare scade.  În cazul unei descreşteri accidentale  a curentulu (cazul eclipselor), lucrurile se petrec invers. Intensitatea curentului, corespunzătoare punctului P2 , este foarte mare. Teoria calitativă prezentată mai sus explică suficient de bine creşterea curentului în timpul stăpungerii dielectricului atmosferă şi duce la concluzia  că această creştere nu este nelimitată, ci, deşi este mare, este totuşi finită. În realitate, în urma puterii fatal limitate a sursei de curent şi a descreşterii lui U din cauza redistribuţiei potenţialului în lungul circuitului exterior, creşterea de ionizare nu parcurge curba maximal posibilă I, ci curba II, aşezată ceva mai jos şi având punctul   drept punct corespunzător regimului stabil.

As fi fost mai bucuros daca raspundeati liber la intrebari fara sa dati citate atat de lungi si neclare mai ales sa sunt lipsite de determinari concrete de potentiale electrice, densitati de curent si sursele lor.
Multumesc pentru raspuns.

D-l Virgil:
Virgil;
Cunoasteti ca ar exista Maseri si Laseri la nivel cosmic? sau doar banuiti ca ar putea exista prin similitudine cu sistemul atomic?

Raspuns:
Sunt date de observatii care arata existenta maserilor/laserlor in matricea erntropica a corpurilor naturale masive. Vezi, astrofizica.

D-l Virgil:
" torsiunea curbelor nu are nici un sens fizic"

Intrebarea:
Procesul de confinare (strangere) a plasmei nu prezinta un astfel de compoetament al componentelor electrice/magnetice"din multime de clase de corpuri naturale? Vezi, "fulgerele globulare" Procesul de "emergenta " a corpurilor nemasice (continuu-l / "liniar"-ului din Univers) in corpuri masice cu densitate a "locului" (discret-ul din Univers nu poate (re) prezenta o asemenea "geometrie " pe traiect (respectiv, al "traiectoriei sale)? Vezi, electroconvergenta.

Virgil 48:
"Problema este ca mintea omului il simuleaza greu fiindca el nu face parte din realitatea apropiata si perceptibila."

Comentariu:
Problema este aceea ca "definitia" nu (prea) are in vedere efectele observate. Nu cumva lipseste termenul "(auto)convergent)" din multime (prea mare) a termenilor ce definesc foip?

crivoi d a scris:Virgil 48:
"Problema este ca mintea omului il simuleaza greu fiindca el nu face parte din realitatea apropiata si perceptibila."

Comentariu:
Problema este aceea ca "definitia" nu (prea) are in vedere efectele observate. Nu cumva lipseste termenul "(auto)convergent)" din multime (prea mare) a termenilor ce definesc foip?

Nu am incercat sa construiesc o definitie sigura si cuprinzatoare.
Si nici nu cred ca am sansa sa o fac.
Topicul Ce este FOIP cuprinde din consemnari punctuale si sporadice,
ce am putut aduna eu despre acesta.
Despre proprietatea de convergent banuiesc ca am scris nu numai
o data si se refera la comportarea FOIP in oricare punct din spatiu.
Nu generalizez in interiorul corpurilor.
Dar aceasta proprietate se compune pentru acelasi punct cu cea
de divergent si aceasta(dupa parerea mea) rezulta din izotropie.
Despre EFECTUL OBSERVAT al FOIP, eu consider ca acesta este
push gravity, care in principiu a fost relevat de altii, de multa vreme.
Despre lesajoni s-a mai scris pe acest forum. Si am aflat
tangential, despre existenta unei demonstratii care confirma ca efectul
lor conduce la relatia lui Newton cu privire la gravitatie.

"Dacă linia aia pe care se deplasează bila fără frecare n-ar fi o linie dreaptă, atunci CUM ar putea descoperi Știința actuală acest lucru, din moment ce ea unește mereu niște puncte cu o linie dreaptă?

Comentariu:
Identifica SISTEMUL DE REGLARE ADAPTIV, respectiv, SISTEMUL DE SUPRAVEGHERE.
....................................................................................................................................
extras
....................................................................................................................
[...]" Fiind date inregistrari coerente sau masuratori ale evolutiei temporale pentru semnalele de intrare u(t) si de iesire y(t) al unui system dynamic , se cauta structura si parametrii unui model fizic si matematic adecvat. Pentru rezolvarea acestei problem se fixeaza de cele mai multe ori structura si apoi se estimeaza parametrii corespunzatori acestei structuri. Prin procedeul de verificare a structurii se estimeaza parametrii corespunzatori acestei structure. Prin procedeul de verificare a structurii se examineaza cea mai buna forma. Este oportuna prelucrarea numerica. La estimarea parametrilor se porneste obisnuit de la idea ca sistemul real (de identificat) este conectat in paralel cu un model pe cat posibil egal structural si cu un supliment al parametrilor modificabili care constituie vectorul p al parametrilor sintetizati. Ambele sisteme sunt excitate prin u(t). Calitatea modelului este controlata prin compararea marimilor de iesire y si yM deci prin eroarea iesirii modelului.
e* (k) = ys(k) –yM(k)
este constituit din semnalul de iesire neperturbat ys(k) si din semnalul de iesire stochastic rs(k). Modelul conectat in paralel este descris prin ecuatia cu diferente yM(k) = -∑_(γ=1)^n▒〖a_γ y_M (k-γ)+〗 rs(k). Modelul conectat in paralel este descris prin ecuatia cu diferente yM(k) = -∑_(γ=1)^n▒〖a_γ y_M (k-γ)+〗 ∑_(γ=0)^n▒〖b_γ u_k (k-γ) 〗 , unde parametrii a_γ si b_γ pot fi estimati(identificati). Eroare de iesire a modelului, e*(k) este apoi anulata sau minimizata in mod obisnuit prin adaptarea modelului, deoarece modelul partii suplimentare poseda o copie a semnalului perturbator stochastic rs(k) (fig 12-3) , care este descries prin functia de transfer Gr(z) = RM(z)/ e(z)., fig. 3.[...]
............................................................................................................................................................................................
SISTEMUL DE REGLARE ADAPTIV, .................................................
.........................................................................

SISTEMUL DE SUPRAVEGHERE
............................................................... s.a.m.d.

Este oportuna prelucrarea numerica. La estimarea parametrilor se porneste obisnuit de la idea ca sistemul real (de identificat) este conectat in paralel cu un model pe cat posibil egal structural si cu un supliment al parametrilor modificabili care constituie vectorul p al parametrilor sintetizati. Ambele sisteme sunt excitate prin u(t). Calitatea modelului este controlata prin compararea marimilor de iesire y si yM deci prin eroarea iesirii modelului.
e* (k) = ys(k) –yM(k)
este constituit din semnalul de iesire neperturbat ys(k) si din semnalul de iesire stochastic rs(k). Modelul conectat in paralel este descris prin ecuatia cu diferente yM(k) = -∑_(γ=1)^n▒〖a_γ y_M (k-γ)+〗 rs(k). Modelul conectat in paralel este descris prin ecuatia cu diferente yM(k) = -∑_(γ=1)^n▒〖a_γ y_M (k-γ)+〗 ∑_(γ=0)^n▒〖b_γ u_k (k-γ) 〗 , unde parametrii a_γ si b_γ pot fi estimati(identificati). Eroare de iesire a modelului, e*(k) este apoi anulata sau minimizata in mod obisnuit prin adaptarea modelului, deoarece modelul partii suplimentare poseda o copie a semnalului perturbator stochastic rs(k) (fig 12-3) , care este descries prin functia de transfer Gr(z) = RM(z)/ e(z)., fig. 3.[...]
crivoi d
Vizitator

Considerati ca un cititor sau chiar un cercetator, care nu a avut
anterior legatura cu lucrarile din care citati mai sus, intelege
ce sustineti dvs ?

Vezi despre metodele de identificare a unui sistem.

"
Galaxii cu viteze...superluminice Empty Re: Galaxii cu viteze...superluminice
Mesaj Scris de Galacticus Astazi la 11:15

Ce parere aveti despre explicatia din video?"

Raspuns:
Inca o confirmare a faptului ca ( cu asemenea interpretari) cosmologia va ajunge cu mare "intarziere" STIINTA.

Intrebari:
- (considerand numai) SEMNALUL/palierul electromagnetic de interactiune a corpurilor naturale din Univers poate, se poate face o analiza coerenta a structurii/organizarii/functiilor universului OBSERVABIL?

RASPUNS:
NICIODATA

Comentariu:
Numai o analiza sistemica, cu luarea in considerare a fenomenelor de conversie a continum-ului in discret/corpuscul/ (energie-masa) ce are loc urmare a interactiuniii matriceii corpului/galaxiei cu mediu (matricea Pamantului, respectiv, a zonei de colectare a datelor) poate da consistenta fizica datelor de observare.
Semnalele EM arata o anizotropie a surselor/UNIVERSULUI?! care respecta regula trigonometrica /sinus taria pentru semnalele electromagnetice. Acest fapt evidentiaza interactiunea dintre matricea entropica a Pamantului (palierul EM, Po, Ps, Pv) cu matricele corpurilor de influenta de pe sfera cereasca fuctie de poztie/spatiu si timp/(universal). Radacinile interactiunilor optice/EM sunt legate de fenomenele (neobservatile) datorate corpurilor (emergent) masice care in timp, respectiv, spatiu interactioneaza, produsul interactiunii/conversiei fiind receptat ca "semnal" optic/EM/microunde/,...,chimic/,...,.

6
"CHAPTER 1 MEASUREMENT
(NIST) in Boulder,Colorado,is the standard for Coordinated Universal Time(UTC) in the United States.Its time signals are available by shortwave radio(stations WWV and WWVH) and by telephone (303-499-7111).Time signals(and related information) are also available from the United States NavalObservatory at website
http://tycho.usno.navy.mil/time.html
.(To set a clockextremely accurately at your particular location,you would have to account forthe travel time required for these signals to reach you.)Figure 1-2 shows variations in the length of one day on Earth over a 4-yearperiod,as determined by comparison with a cesium (atomic) clock.Because thevariation displayed by Fig.1-2 is seasonal and repetitious,we suspect the rota-tingEarth when there is a difference between Earth and atom as timekeepers.The variation is due to tidal effects caused by the Moon and to large-scale winds"

6
"CHAPTER 1 MEASUREMENT
(NIST) in Boulder,Colorado,is the standard for Coordinated Universal Time(UTC) in the United States.Its time signals are available by shortwave radio(stations WWV and WWVH) and by telephone (303-499-7111).Time signals(and related information) are also available from the United States NavalObservatory at website
http://tycho.usno.navy.mil/time.html
.(To set a clockextremely accurately at your particular location,you would have to account forthe travel time required for these signals to reach you.)Figure 1-2 shows variations in the length of one day on Earth over a 4-yearperiod,as determined by comparison with a cesium (atomic) clock.Because thevariation displayed by Fig.1-2 is seasonal and repetitious,we suspect the rota-tingEarth when there is a difference between Earth and atom as timekeepers.The variation is due to tidal effects caused by the Moon and to large-scale winds"

D-l Virgil 48:
"Ce element "free" consideri d-ta ca intervine aici ?"

Intrebare:
1. Credeti ca exista "free energy"? Energia/LUCRUL este sau nu este!
Necunoasterea sistemului - SURSA a ENERGIEI -a condus la conceptul eronat de "free energy". Se impune identificarea sistemului (ascuns) care produce LUCRU (mecanic, electric, magnetic,...,). Globul terestru este un rezerrvor de energie potentiala (de diferite calitati- gavitationala, electrica, ...,). Trebuie sa stim (sa identificam sistemele "ascunse") cum sa utilizam (factualizam) acesata imensa energie potentiala!

D-l Gafiteanu:
"Sa va mai dau o schema, ca tot degeaba o dau"

Comentariu:
ASTA-I mai ,..., PAMANTEANA (ASA CUM TREBUIE SA FIE).

crivoi d a scris:D-l Virgil 48:
"Ce element "free" consideri d-ta ca intervine aici ?"

Intrebare:
1. Credeti ca exista  "free energy"? Energia/LUCRUL este sau nu este!
Necunoasterea sistemului - SURSA a ENERGIEI -a condus la conceptul eronat de "free energy". Se impune identificarea sistemului (ascuns) care produce LUCRU (mecanic, electric, magnetic,...,).  Globul terestru este un rezerrvor de energie potentiala (de diferite calitati- gavitationala, electrica, ...,). Trebuie sa stim (sa identificam sistemele "ascunse") cum sa utilizam (factualizam) acesata imensa energie potentiala!

Tocmai de aceea am intrebat si eu ce element "free" ar putea
participa acolo. Si intr-adevar, aceasta este problema, identificarea
sursei dar si modul de "captare".
Fiindca si energia vantului sau a caderilor de apa este "free" dar
pana o obtii...are costuri serioase. Iar randamentul lasa de dorit.
Energia potentiala a planetei este reala, dar mie nu-mi trece prin
cap decat sa o asimilez cu energia caderilor de apa. Apa este
ridicata la inaltime de alte surse ca sa dobandeasca energie
potentiala ! Deci care este sursa, energia potentiala a planetei sau
energia radiatiei solare ?
Daca s-ar putea capta energia potentiala, atunci turbina aceea
gravitationala mecanica(s-a tot agitat pe forumul nostru), ar trebui
sa fie realizabila. Dar eu nu cred ca este. Ba chiar sunt sigur.
Pentru mine, energia "free" cu cel mai mare potential de utilizare
este energia eterului mecanic(a vidului, energia intunecata, sau a
FOIP) al lui Tesla. Dar aceasta pana una alta, este o utopie. De fapt
a devenit o utopie cu participarea unui "geniu unic", cunoscut.

D-l GAFITEANU:
"Va atrag atentia din nou ca se emit radial imense energii de radiatii gravitationale, ce se pierd in spatiu. "                                                        

Comentariu:
ASA E BINE!
Mai sus "afirmati" ALTCEVA (neglijati "sursa" locala).
DAR din DAR , ...,se afla ADEVARUL

crivoi d a scris:D-l GAFITEANU:
"Va atrag atentia din nou ca se emit radial imense energii de radiatii gravitationale, ce se pierd in spatiu. "                                                        
Comentariu:
ASA E BINE!
Mai sus "afirmati" ALTCEVA (neglijati "sursa" locala).
DAR din DAR , ...,se afla ADEVARUL

Dvs. sustineti ca actiunea corpurilor numita gravitatie este
produsa de o energie si o radiatie care izvoraste din masa lor.
Se pare ca aceasta actioneaza permanent, "se pierde in spatiu"
chiar si atunci cand corpul nu atrage nimic. Ca un emitator
radio care emite si consuma, indiferent daca este ascultat sau
nu. Stiu ca dvs. va ganditi la acel minunat "camp gravitational"
dar si acesta daca se afla permanent in sarcina, ar trebui sa
sa dea semne de epuizare. Credeti ca exista in Univers corpuri
"obosite", care nu mai respecta obiceiul gravitatiei ? Ar trebui
sa poata fi observat macar unu.

D-l Virgil:" Cand miscarea are loc pe verticala unui camp gravitational, (ex; o piatra aruncata pe verticala) energia cinetica imprimata corpului se transforma in energie potentiala (de pozitie) pana la anihilare, dupa care energia potentiala se transforma integral in energie cinetica la cadere. Daca corpul insa se deplaseaza pe orizontala locului, adica pe aceiasi suprafata echipotentiala a campului gravitational, nu are loc nici un consum energetic si nici o transformare de energie cinetica in potentiala sau invers."

Comentariu:
La experimentele cu pendulul, utilizez acelasi unghi de lansare (care corespunde inaltimii, h, la care se afla masa/pendulul in momentul lansarii). Corespunzator lui h. avem Epotentiala- aceeasi la fiecare lansare. In nici o situatie energia pendulului dupa lansare (in lucru), respectiv, energia cinetica nu este aceeasi ( mai ales, la unghiuri de lansare mai mari de 5-6 grade). Mai mult decat atat, sunt situatii (durata de la 30-40 minute /18.11.2021 la 10-12 ore/19.11.2021 cand rezultatele masuratorilor evidentiaza valori ale axei mari/perioadei mult superioare (inferioare) mediei observate in miscarea pendulului. De asemene, azimutul (miscarea pe "orizontala") in perioadele mentionate mai sus a vut valori mult, ff. mult peste medie.

crivoi d a scris:D-l Virgil:" Cand miscarea are loc pe verticala unui camp gravitational, (ex; o piatra aruncata pe verticala) energia cinetica imprimata corpului se transforma in energie potentiala (de pozitie) pana la anihilare, dupa care energia potentiala se transforma integral in energie cinetica la cadere. Daca corpul insa se deplaseaza pe orizontala locului, adica pe aceiasi suprafata echipotentiala a campului gravitational, nu are loc nici un consum energetic si nici o transformare de energie cinetica in potentiala sau invers."

Comentariu:
La experimentele cu pendulul, utilizez acelasi unghi de lansare (care corespunde inaltimii, h, la care se afla masa/pendulul in momentul lansarii). Corespunzator lui h. avem Epotentiala- aceeasi la fiecare lansare. In nici o situatie energia pendulului dupa lansare (in lucru), respectiv, energia cinetica nu este aceeasi ( mai ales, la unghiuri de lansare mai mari de 5-6 grade). Mai mult decat atat, sunt situatii (durata de la 30-40 minute /18.11.2021 la  10-12 ore/19.11.2021  cand  rezultatele masuratorilor evidentiaza valori ale axei mari/perioadei mult superioare (inferioare) mediei observate in miscarea pendulului. De asemene, azimutul (miscarea pe "orizontala") in perioadele mentionate mai sus a vut valori mult, ff. mult peste medie.

La pendul e alta treaba, pentru ca in timp intervine miscarea de rotatie a Pamantului. In cazul cu piatra aruncata vorbim doar de energia cinetica si potentiala in camp gravitational.

Cand arunci piatra pamantul sta pe loc?

crivoi d a scris:Cand arunci piatra  pamantul sta pe loc?

Nu sta pe loc, dar ce legatura are acest lucru, cand discutam de transformarea energiei cinetice in energie potentiala in campul gravitational si invers ?

Are foarte multa legatura! Insa "Masa pietrei" nu poate sa releve aceasta "legatura".

crivoi d a scris:Are foarte multa legatura! Insa "Masa pietrei"  nu poate sa releve aceasta "legatura".

Tocmai masa pietrei este aceia care inmultita cu patratul vitezei pe doi ne da energia cinetica. Aceasta energie se transforma in energie potentiala pe masura ridicarii ei in camp gravitational.

"{P.S. Iar Lucrul mecanic de fapt nu este al Lunii este al Pamantului asupra Lunii, cum am precizat in paginile topicului.

CAdi
Foarte activ
Comentariu:
Notiunea de LUCRU MECANICI ESTE NECESARA IN STATICA si din aceasta cauza este introdusa in aceasta sectiune a fizicii clasice.
O forta (in cazul exemplului dvs,- gravitatia Pamntului) a carui punct de aplicatie (centru de masa a luniii) primeste o deplasare infiniezimala dr, cu proiectiile dx, dy, dz, efectueaza,
in cursul deplasarii lucru mecanic dW= Fdr.  
Lucru mecanic este al Lunii (punctul de aplicatie /centru de masa a Lunii al fortei) ori al Soarelui (care la randul sau are forte exterioarea aplicate in centrul sau de masa ce efectueaza lucru mecanic)?

@isabau a scris:


Modelul functional este orice turbina hidrauluica care foloseste in timpul functionarii parghii de ordin zero.

Motorul gravitational ISF 2019 este cu mult mai mult decat ati solicitat dvs., se poate vizualiza pe link:
http://www.gravitationalturbines-lucrumecanicmultiplu.com/Motor%20gravitational%20ISF.html

Comentariu meu din LEGI DE CONSERVARE (vezi , mai sus) referitor la "conversia Epotentiale in energie cinetica a unui corp ce se misca in campul gravitational terestru, Va SPUNE CEVA?

crivoi d a scris:"{P.S. Iar Lucrul mecanic de fapt nu este al Lunii este al Pamantului asupra Lunii, cum am precizat in paginile topicului.

CAdi
Foarte activ
Comentariu:
Notiunea de LUCRU MECANIC ESTE NECESARA IN STATICA si din aceasta cauza este introdusa in aceasta sectiune a fizicii clasice. O forta (in cazul exemplului dvs,- gravitatia Pamntului) a carui punct de aplicatie (centru de masa a luniii) primeste o deplasare infiniezimala dr, cu proiectiile dx, dy, dz, efectueaza, in cursul deplasarii lucru mecanic dW= Fdr.  Lucru mecanic este al Lunii (punctul de aplicatie /centru de masa a Lunii al fortei) ori al Soarelui (care la randul sau are forte exterioarea aplicate in centrul sau de masa ce efectueaza lucru mecanic)?

Subramurile mecanicii sunt statica, cinematica și dinamica. Statica studiază condițiile în care se realizează echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor și a cuplurilor, cinematica descrie mișcarea mecanică neglijând cauzele acestei mișcări, iar dinamica stabilește legile mișcării mecanice ținând seama de toate cauzele care pot modifica poziția corpurilor.

Mi se pare ciudata abordarea dvs. Eu stiam de lucrul mecanic
al fortelor, nu al corpurilor (???)
Si atunci raspunsul devine simplu : lucrul mecanic al fortei
gravitationale. Pentru producerea lui, se consuma energie de
undeva.
Iar in studiul mecanicii, lucrul mecanic este tratat la capitolul
dinamica.

N-o spun eu, ci materialul bibliografic. "Statica studiază condițiile în care se realizează echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor și a cuplurilor". Una este notiunea de "lucru" , alta de "energie= suma lucrurilor -mec, electric, magnetic,..., ,..., alta de transfer,..., alta de proces,...,

"Fie ca invarti turbina, fie ca invarti o volanta de greutatea turbinei efectul este acelasi".

Comentariu:

Asta din punct de vedere mecanic, nu si din punct de vedere al sistemelor deschise. Vezi , rezultatul experimentelor lui M. Allais cu pendulul paraconical cu tija metalica scurta!

Anonymous a scris:"{P.S. Iar Lucrul mecanic de fapt nu este al Lunii este al Pamantului asupra Lunii, cum am precizat in paginile topicului.

CAdi
Foarte activ
Comentariu:
Notiunea de LUCRU MECANICI ESTE NECESARA IN STATICA si din aceasta cauza este introdusa in aceasta sectiune a fizicii clasice.
O forta (in cazul exemplului dvs,- gravitatia Pamntului) a carui punct de aplicatie (centru de masa a luniii) primeste o deplasare infiniezimala dr, cu proiectiile dx, dy, dz, efectueaza,
in cursul deplasarii lucru mecanic dW= Fdr.  
Lucru mecanic este al Lunii (punctul de aplicatie /centru de masa a Lunii al fortei) ori al Soarelui (care la randul sau are forte exterioarea aplicate in centrul sau de masa ce efectueaza lucru mecanic)?

Sunt forte interioare si forte exterioare . Luna nu are forta interioara pentru a produce acceleratie pe orbita astfel incat ea sa se deplaseaza singura.
Pamantul consuma energie ca sa deplaseze Luna, prin intermediul fortei de gravitatie, de aceea am zis ca : Lucrul mecanic de fapt nu este al Lunii este al Pamantului asupra Lunii.
Pana la urma depinde de modul cum privesti miscarea Lunii :
Ca daca se misca inertial (Einsteinian) Luna produce lucrul mecanic iar daca se misca gravitational (Newtonian)   lucrul mecanic de fapt nu este al Lunii este al Pamantului asupra Lunii.
Forta de gravitatie a Pamantului este centrata in centrul acestuia in care se gaseste un nucleul de fier si nichel  ce se invarte in centrul Pamantului intr-un strat de magma fierbinte ,
iar Virgil afirma  ca este de fapt un mini blackhole) .
Acest nucleu de fier - nichel imaginat de savanti ,functioneaza ca un generator  de curent continuu si de la el provine  campul magnetic al Pamantului.

In centrul Pamantului s-a descoperit un mic nucleu magnetic de neodim. Asta in urma investigatiilor foarte amanuntite cu rezonanta magnetica nucleara. Punctul Curie al acestuia este foarte ridicat, peste 3000 grade.
Soarele nostru emite diverse campuri neutrinice gravitationale rotitoare contrare, care duc la invartirea planetelor in sensuri chiar contrare. Emisia se face prin acele zone numite pete solare, care strajuiesc de o parte si de alta ecuatorul solar si formeaza perechi.
Orice lege de conservare poate sa fie data peste cap, atunci cand intervin forte si acceleratii din exterior. Nimic nu poate sa fie perfect izolat de exterior. Radiatiile X si Gamma patrund prin orice, dar sa ne gandim si la neutrini, care sunt si mai penetrabili.
Un corp supus fortelor este modificabil, adica este relativ, cum spunea regretatul nostru coleg A.Ainstain.
Nimic nu se poate conserva, nu exista ceva imuabil. Chiar si mumiile egiptene sunt supuse transformarilor. E drept ca viermii nu le mai mananca, datorita salpetrului si gudronului. Acolo in Iad, cine are norocul sa ajunga, este supus unui tratament de conservare cu gudron (smoala), iar focul e dat de salpetru si puciosa, elemente ce compun praful de pusca.