Despre Teoria repausului absolut

Am pornit de la urmatoarea idee : Universul ( realitatea fizica) este organizat la toate nivelele sale.
Organizarea presupune o structurare a elementelor fundamentale a realitatii fizice, sub orice forma ar fi acestea ( particule cuantice,fotoni, luxoni, triedre sau orice altceva ar putea insemna element fundamental).
Nu incerc sa definesc ce inseamna "fundamental" pentru ca structura exista pe orice nivel.
Incerc sa demonstrez ca ar trebui sa existe asadar, o structura unica care este la limita realitatii fizice si care sa fie baza structurilor real-posibile din Univers.
1. Ce inteleg eu prin structura unica?
Ceva foarte apropiat de ideea mea se gaseste in articolul de aici cu teoria Eterului.Singura diferenta este ca in conceptia mea modulul de elasticitate al eterului E ar trebui sa fie infinit si nu 0. O alta posibila obiectie ar fi ca densitatea eterului d=0. De fapt as vrea sa demonstrez ca daca d tinde spre 0 ma apropii de limita realitatii fizice.
Daca d=0 as "transforma" universul in Singularitate (sau mai multe, de ce nu?) Insa daca d ar fi mai mic decat 0 , probabil ar fi vorba de anti-materie.
2. Deci vrand-nevrand am ajuns si la "limita" realitatii fizice observabile (masurabile).
Pentru a intelege acest concept o sa dau 1 exemplu.
Un punct este descris ca fiind adimensional, dar daca am privi o linie dreapta din fata? Ar fi tot un punct.(sau conform altor teorii punctul poate fi o elicoida, numai ca eu vorbesc din punctul de vedere al limitei observabilitatii.Poate fi orice stabilesc eu ca este punctul respectiv.) Deci punctul este o "dimensiune" a liniei daca vreti. Este limita observabilitatii.
Daca aplic acelasi principiu ,un plan ar fi o infinitate de linii (deci si de puncte) sau chiar o linie.Si mai departe tridimensional incercati sa intelegeti cam la ce ma refer cand spun "limita".
In felul acesta "impachetez" tot universul intr-un singur punct, sau mai exact o infinitate de puncte cuantificate intr-o simetrie perfecta.
Dar ce ar putea fi aceste "puncte"?
Ar putea fi particule fundamentale ,probabil organizate ,in simetrie perfecta.
Dar de ce nu pot fi observabile? Cand nu este observabil un fenomen , sau nu este masurabil? Cand este in echilibru perfect!
O sa dau un alt exemplu: Noi luam de la sine inteles faptul ca putem respira. (Dar daca in tot Universul ar fi aer nu ne-am da seama ca exista aer.Insa imediat ne vom da seama ce este aerul in momentul in care suntem pusi intr-un mediu diferit).
Noi nu avem nici o "metoda" sa masuram vidul deci il consideram "gol".
De aceea ajung si la un alt punct :structuri real-posibile .
La limita observabilitatii vidul ar putea fi ceva de genul un camp de bosoni Higgs.Daca aceste particule ar fi aranjate simetric la fel ca niste sfere asezate una langa alta intr-un repaus (echilibru) perfect , asta ar descrie "plastic" vorbind teoria pe care incerc sa o aprofundez.

Syntax a scris:Am pornit de la urmatoarea idee : Universul ( realitatea fizica) este organizat la toate nivelele sale.

Ideea nu poate fi decât adevărată. De altfel, ea este în consonanţă cu Fizica elicoidală, conform căreia Universul este un fractal, fiecare corp rotindu-se în jurul altui corp mai masiv.

Incerc sa demonstrez ca ar trebui sa existe asadar, o structura unica care este la limita realitatii fizice si care sa fie baza structurilor real-posibile din Univers.

Cred că o asemenea structură este Universul însuşi. Numai Universul însuşi poate fi atât de deosebit încât să fie unic.

in conceptia mea modulul de elasticitate al eterului E ar trebui sa fie infinit si nu 0.

Dacă modulul de elasticitate ar fi infinit, atunci viteza de propagare a undelor prin mediu ar trebui să fie infinită, ceea ce nu se observă. De aceea, eu prefer un modul de elasticitate nul pentru vid.

daca am privi o linie dreapta din fata? Ar fi tot un punct.

Nu nepărat. Proiecţia unei drepte pe o dreaptă perpendiculară poate fi şi un segment nenul. Aşadar, o dreaptă văzută „din faţă” nu este obligatoriu un punct.

In felul acesta "impachetez" tot universul intr-un singur punct, sau mai exact o infinitate de puncte cuantificate intr-o simetrie perfecta.

Şi părerea mea este că Universul este (a fost şi va rămâne) o infinitate de nimicuri.

daca in tot Universul ar fi aer nu ne-am da seama ca exista aer.

Ideea este interesantă, dar permite-mi să mă îndoiesc şi să te oblig să te gândeşti mai bine la această idee. Noi avem posibilitatea să sondăm Universul chiar şi (sau poate numai) prin intermediul variaţiilor sale. De altfel, vreau să spun că ne putem da seama că în tot Universul este vid chiar dacă noi suntem scufundaţi în acest Univers.

ar descrie "plastic" vorbind teoria pe care incerc sa o aprofundez.

De ce ai nevoie de o altă teorie decât cele care există deja? Ce te nemulţumeşte la ele?

Abel Cavaşi a scris:Cred că o asemenea structură este Universul însuşi. Numai Universul însuşi poate fi atât de deosebit încât să fie unic.

Corect! Dar de ce sa fie valabil numai la nivel macro?

Abel Cavaşi a scris:Dacă modulul de elasticitate ar fi infinit, atunci viteza de propagare a undelor prin mediu ar trebui să fie infinită, ceea ce nu se observă. De aceea, eu prefer un modul de elasticitate nul pentru vid.

Aici e intr-adevar o problema.
Cred ca are legatura cu limita pe care tot incerc sa o explic.
Modulul de elasticitate nu ar trebui sa fie infinit ci atat de mare incat la limita observabilitatii ( adica a realitatii fizice) sa defineasca exact viteza luminii.
Daca modulul ar fi mai mare ( tinde spre infinit) depasesc aceasta "limita" si nu mai sunt in realitatea fizica (observabila, masurabila)

Abel Cavaşi a scris: Proiecţia unei drepte pe o dreaptă perpendiculară poate fi şi un segment nenul. Aşadar, o dreaptă văzută „din faţă” nu este obligatoriu un punct.

Corect! Si despre un cerc as putea spune la fel.Poate fi un punct, dar poate fi si un segment cu lungimea 2r. (in proiectie perpendiculara)
Numai ca eu nu ma refer la o dreapta, ci la un punct! Punctul poate insemna o linie privita din fata! Sper ca se intelege.

Abel Cavaşi a scris: Noi avem posibilitatea să sondăm Universul chiar şi (sau poate numai) prin intermediul variaţiilor sale. De altfel, vreau să spun că ne putem da seama că în tot Universul este vid chiar dacă noi suntem scufundaţi în acest Univers.

Si aici aveti dreptate.
Insa problema nu este daca imi pot da seama sau nu ca exista vid.
Problema pe care o ridic este: ca acest "vid" este limita realitatii fizice.
Este o bariera pe care o "vad" dar nu pot vedea ( nici macar ipotetic) ce este dincolo de ea. Exemplu: nu vad padurea de copaci, nu vad oceanul din mijlocul adancului etc.
De ce am nevoie de alta "teorie"?
Motivul principal este ca inca nu exista o teorie solida cu privire la "esenta" Universului. In plus, de curand am facut cunostinta cu fizica elicoidala si am tot respectul pentru ideile inovatoare din ea.De asemenea am o parere la fel de buna si cu privire la teoria lui Dan Preda. Oricat de "excentric" ar fi, ideile lui merita analizate cu atentie.
Va dati seama ca fiind in fata atator informatii noi, teoria mea este incompleta din toate punctele de vedere. Va dura ceva timp sa o "corelez".
De asemenea e posibil, asa cum discutam cu cineva de aici de pe site , sa nu fie prea potrivita tema pe care am ales-o. Ma refer la expresia "repaus absolut". Nu e formulare prea inspirata. Mai degraba as spune ca e o stare "speciala" .
Si nu in ultimul rand , multumesc pentru sustinere.

Doar universul luat in ansamblu este singura entitate in repaus absolut. Acest lucru este valabil atat timp cat nu exista un alt univers, fata de care sa se miste. Dar nu avem nici o garantie ca universul nu este o picatura de apa intr-un ocean de universuri.

virgil a scris:Doar universul luat in ansamblu este singura entitate in repaus absolut. Acest lucru este valabil atat timp cat nu exista un alt univers, fata de care sa se miste. Dar nu avem nici o garantie ca universul nu este o picatura de apa intr-un ocean de universuri.

Atunci, ar putea exista posibilitatea ca si "picaturile" din care e format universul la randul lui sa fie entitati in repaus.
De ce sa nu se aplice si la scara "micro"?
Problema pe care o ridic eu este ca exista o "zona" ,o stare stationara, la limita realitatii fizice (poate insist prea mult cu asta) in care exista o simetrie perfecta in organizare, si unde se "conserva" absolut orice.(energie, campuri de forte, sau altceva ce poate dezechilibra un sistem) .
Aceasta stare a existat, dupa parerea mea la un moment dat ,iar acum dinamica are loc numai datorita "reechilibarii" Universului la "starea" initiala.