Antigravitatia

Antigravitatia a ajuns o banala realizare pe mesele diversilor cercetatori, chiar daca aflam acest lucru doar de pe internet si nu din "stiinta oficiala". Studierea antigravitatiei (totuna cu gravitatia) devine interesanta doar in contextul acceptarii eterului ca realitate fizica. Am gasit, intamplator, un articol interesant al unui cercetator rus, ANATOLY K. GAPONOV, Sadovskaia Str., 195, Novosibirsk, 630009, Russia, pe care il reproduc:

METODE DE CREARE A ANTIGRAVITATIEI

De multa vreme exista opinia in fizica, precum ca antimateria ar fi o posibila sursa de antigravitatie dar cercetarile in acest sens au intrat intr-o fundatura.
Formulele existente (si teoriile existente) au interzis [c-ar fi] concluzia antigravitatiei, dar cercetariele noastre au permis sa sa obtinem antigravitatia substantei precum si urmatoarele concluzii paradoxale:

1. Exista doua tipuri de spatiu:
a) Spatiul Absolut
b) Spatiul Relativ

2.a. Campul gravitational e un spatiu relativ care are miscare accelerata indreptata inspre centrul planetei.
2. b. Campul antigravitational e un spatiu relativ, care are o miscare accelerata, indreptata dinspre centrul planetei.

3. Fortele gravitationale nu depind de masa corpului! [subl. mea] Masa poate fi prezentata in trei versiuni:
a) m_k - masa ca si cantitate de atomi
b) W(m_A)^e - energie electronic-atomica in masa
c) W(m_G)^m - energie mecano-gravitationala in masa

Pe baza acestor notiuni statuate oferim revizuirea esentei fortei, nu numai a aceleia din formula Coulomb dar si cea din formula Newton:
F=Kq₁q₂/R², resp., F=Pm₁m₂/R²

E binecunoscut ca energia mecanica poate fi adusa in sarcina electrica, unde energia mecanica intra (se transforma) in energie a campului electric, si:
(en. mec.) F*R→0,5*E²V_(m³)  (en. el.)
Similar, putem introduce energie mecanica in masa unui corp. Ca urmare, energia mecanica (va intra) se va transforma in energie a campului gravitational, unde:
(en. mec.) VFt→0,5*g²V_(m³), (en. grav.)

Odata ce volumul Pamantului ramane constant, [urmeaza ca] acceleratia campului gravitational [e de asteptat sa creasca] va creste.
E logic sa ma astept, ca atunci cand voi scoate energie mecanica din masa, sa apara procesul invers, adica sa apara o reducere a acceleratiei campului gravitational.

In lucrarile sale, Newton a admis existenta a doua spatii:
1) Sp. Absolut - spatiu imobil, non-rotational, reprezentat ca un cub limitat, cu planeta noastra in centru.
2) Sp. Relativ - un spatiu mobil. El se poate misca cu acceleratie in sp. absolut.

Editor note: In conceptia eterului asta inseamna doua parti de eter: una e implicata in miscare impreuna cu masa, dar cealalta parte de eter e nemiscata.

Principala greseala in cercetarea eterului a constat in urmatoarele: Experientele Michelson au vizat o viteza relativa intre corpuri si spatiu. Totusi, acceleratia relativa dintre corpuri si spatiu ar fi trebuit sa fie cautata. [Excelenta afirmatie! Atentie, Abel!]

Sa notam concluziile lui Newton: "Corpul poate sa-si pastreze starea de repaos sau de miscare rectilinie uniforma..." Prin asta , el a postulat ca nu exista viteza liniara relativa intre solide si spatiu. [Exceptional! subl. mea] Dar el stia ca pentru rotatie exista (faimoasele exp. cu vartejurile de apa [??]) [nu stiu la ce exp. se refera].

Campul gravitational este spatiul relativ, accelerat in "cadere", care reprezinta o forma sferica. Daca spatiul relativ se misca, apare intrebarea: unde se misca? E un singur raspuns: se misca in spatiul absolut (tridim).

In teoria lui Einstein exista notiunea de spatiu unificat si curbat in camp gravitational, dar apar contradictii aici, si ref la asta N. Tesla scria: "Numai prin prezenta unui camp de forte se pot explica miscarile corpurilor ceresti, dar atunci ipoteza curbaturii spatiului nu mai e necesara. Toata literatura stiintifica pe subiectul asta e condamnata la uitare". [1]

Faptul ca gravitatia e un spatiu relativ aflat in miscare accelerata poate fi probata prin observarea rachetelor [aflate] in miscare accelerata, unde acceleratia in racheta e echivalenta cu acceleratia in c. grav. Miscarea accelerata a rachetei e relativa, ceea ce ne permite sa vorbim atat despre miscarea accelerata a rachetei in spatiul imobil, cat si despre miscarea accelerata a spatiului in racheta nemiscata [considerata fixa].

Campul antigravitational e spatiul relativ, care are o miscare accelerata dinspre centrul unui corp (de ex. un cilindru in rotatie, satelitul Pamantului, etc.). Dar e posibila producerea antigravitatiei fara rotatii. Pe baza analogiei intre energia mecanica si electrica ajungem la concluzia ca gravitatia dintre corpuri nu depinde de masele corpurilor, ci de energia mecano-gravitationala, continuta in mase, ceea ce ne permite sa o "suplimentam" [in ele] ori s-o extragem din ele. Prin urmare, aceasta e energia gravitationala interna.

Ma opresc aici cu aceasta introducere, urmand sa prezint si partea a doua. Ca prime comentarii, de subliniat repetarea afirmatiei ca nu avem o dependenta a gravitatiei de masele corpurilor (ci de energia lor). Daca eu nu prezint incredere suficienta -facand aceeasi afirmatie- , autorul acestui articol, un probabil academician din academia siberiana recunoscuta "oficial", poate prezenta.

Foarte importanta imi pare a fi precizarea (parere personala) ca cele doua spatii, absolut si relativ, de care vorbeste autorul, nu sunt spatiile matematice abstracte -asa cum suntem indreptatiti sa credem- ci doua eteruri!. Daca o luam asa, mai putem intelege cate ceva... Am facut aceasta precizare deoarece confuzia intre abstract-matematic si concret-fizic e un loc comun al fizicii, Einstein insusi facand aceasta confuzie.

METODE DE CREARE A ANTIGRAVITATIEI

Part II

"Masa" poate fi considerata o masura a trei diferite conditii [?] de materie:
- mk - ca masura a unei "gramezi" de atomi, reprezentand o "structura" [cadru] sau "recipient", in care sunt concentrate 2 tipuri de energii independente
- W(m_A^e) - masura a energiei electrice, care poate fi ori acumulata ori extrasa, si, are o forma "comprimata"

Un exemplu de acumulare a energiei electrice intr-o masa este un cilindru mare, rotindu-se cu viteza liniara [prob. viteza unghiulara constanta], in apropierea luminii [aici m-ai pierdut!]; in acest cilindru masa campurilor electrice si magnetice ale atomilor creste. Aici e o posibila metoda de stocare sau/si de extragere a respectivei energii din masa.

- Si, in final W_mM_g este masa, care poate fi o masura a energiei mecanice, ori care poate fi introdusa sau scoasa din materie (asta poate fi identificata cu masa gravitationala). Aceasta masa gravitationala ne atrage atentia deoarece [o] afecteaza [pe] gravitatie si e capabila sa creeze /produca antigravitatie.

La timpul sau N. Tesla a lucrat la o problema generala care este problema masei si energiei. Si el a gasit, conf spuselor sale, un nou principiu fizic, pe baza caruia el a ajuns la teoria sa gravitationala care a fost numita gravitatie dinamica.[subl. mea]
Dar el n-a vorbit despre asta [nici] pana la sfarsitul vietii sale [2]. In realitate, gravitatia dinamica este energie de miscare.

Presupunem,
V - viteza mecanica,
F - forta,
t - timpul.
In acest caz produsul W=VFt are dimensiunea de energie. Si, sa presupunem mai departe:
I - intensitatea curentului electric,
U - diferenta de potentiale,
t - timpul.
Atunci, W'=IUT are dimensiunea de energie. Astfel, W~W', adica sunt acceptate ca echivalente.
1. VFt~IUT
2. In materialele precedente, s-a aratat calea netraditionala de acumulare a energiei , in conditia ca , la un curent constant I, produsul q=Ut va depinde de cantitatea de energie introdusa in circuitul neschimbat L=const., in care energia poate fi acumulata pe cale netraditionala nu numai in capacitatea electrica ci si in inductanta.[nu stiu la ce se refera]

Similar, energia poate fi acumulata in mod netraditional intr-un corp in miscare, in conditiile V=const. si m_k=const. (produsul qr=Ft va depinde de energia injectata si are valoare nelimitata). Exact aceasta sarcina/incarcare[?] va crea puternicele campuri gravitationale.

3. Sa luam : F - forta mecanica, R- distanta. Atunci produsul FR are dimensiunea de energie. Pentru un camp electric uniform, produsul 0,5*E_aE²V , de asemenea are dimensiunea de energie. In cazul acesta E_a e o constanta, E - intensitatea campului electric, V - volumul. Prin urmare,
FR~E²V ; similar, VRt~g²V
Am obtinut niste corelatii de asemanare pentru valori fizice eterogene, pe baza carora pot fi oferite urmatoarele experiente fizice:

Pe baza mai sus-mentionatelor analogii putem spune ca acumularea de energie "comprimata" e posibila in mecanica, la fel ca si-n electricitate. Deoarece viteza e relativa, [parca inainte nu era..] , masa poate avea zero viteza relativa/in rap. cu observatorul, care se misca cu aceasta masa, dar campul de forta va ramane neschimbat odata ce depinde de deja invected [intrad.] energie mecanica.

Sa spunem ca:
Atunci cand energia electrica "comprimata" e acumulata, campul de putere[?] nu se schimba.

Cand energia mecanica "comprimata" e acumulata, campul de putere creste.

Acuma ajungem la concluzia uimitoare ca forta gravitationala nu depinde de masa materiei, dar depinde de energia mecanica, ce e inclusa in aceasta masa. Aceasta energie e instabila si la contact cu pamantul dispare, dar la zero gravitatie poate fi salvata pentru mult timp.








A trebuit sa traduc tot articolul pentru a face inteligibile cele patru metode de producere a antigravitatiei. Adriane, te-as ruga sa examinezi relatiile de echivalenta energetice date de autor si sa-ti spui parerea -indiferent care- despre ele. Cred ca esti in "curtea ta" in ce priveste egalitatea dimensionala, avand in vedere analizele dimensionale ce le-ai facut deja in teoria ta, in plus de-aici trebuie sa rezulte niste sensuri mai adanci pe care le-ai putea observa (mie imi cam scapa momentan). La fig. 1 e o mica gresala de desen, cercul de sub litera N, de pe magnet, si apartinand acestuia, e in plus. Cilindrii incarcati cu sarcina sunt niste tuburi scurte, subtiri in perete, goale pe dinauntru; magnetul nu le atinge, trece prin axa lor de rotatie..

Cred ca in articolul de mai sus vei gasi, Adriane, si un aliat in sprijinul spuselor tale:

Translatia fizica inseamna miscare sprijinita pe un suport material, inseamna (implica, face necesara) interactiunea substantei cu spatiul fizic.

Ma refer la interactiunea substantei cu spatiul. Cu riscul repetarii, spatiu=eter. Vad ca si Abel merge deja pe aceasta varianta.

mm, de cum le-am vazut relatiile de mai sus, le-am verificat si am vazut ca sunt corecte dimensional. Deocamdata imi scapa sensul acestora. Probabil ca trebuie sa parcurg de mai multe ori textul ca sa-i patrund subtilitatile. Decamdata n-am inteles ce spune.

Revin acum cu o corecctie si imi cer scuze ca m-am grabit si am dat asigurari ca relatiile sunt corecte. Dar revazand articolul am gasit cateva erori. Astfel la punctul c, V -ul din stanga relatiei desemneaza viteza iar cel din dreapta desemneaza volum. (Gasesc aici ca autorul identifica la fel ca mine intensitatea campului electric E cu acceleratia a, care aici este acceleratie gravitationala g. Apoi la punctul 2 unde se identifica sarcina q (presupun ca q desemneaza sarcina electrica) cu produsul U x T. Corect este sa se identifice sarcina cu produsul curent I ori timp t ; q= I x t . Apoi la punctul 3 dupa ;similar; produsul VRt nu mai este de aceeasi dimensiune cu (g la puterea a-2-a) x V. Constanta E indice a se identifica cu epsilon zero si intradevar E la patrat este presiune, iar produsul presiunea ori volumul este energie W egala cu lucrul mecanic
L=F x R .

Tocmai asta voiam sa stiu: daca gasesti abordari similare cu teoria ta. In plus, poate ca textul respectiv iti da vreo idee noua (in continuarea teoriei tale); ma intereseaza s-o aflu, poate si pe altii. Multumesc pentru verificarile formulelor, trebuie sa le studiez la randu-mi.

Legat de metodele de producere a antigravitatiei de mai sus, fac o asociere -aparent nepotrivita- cu un generator electrostatic (capacitiv) realizat de un ungur, Losont, si al carui principiu, dupa mine, pare sa fie similar cu cel al lui Gaponov, si pe care il "anexez":


Uploaded with ImageShack.us
Dupa cum se vede din figura, la introducerea unei placi intre armaturile unui condensator, se formeaza o serie de linii de camp electrostatic, din care cele mai imporatante pentru noi sunt cele de capat, de margine, care dau doua forte (egale, echilibrate), F_m si F_r. [Nota: ca sa scri indicii sau exponentii, aici exista facilitatea de-a o face folosind instructiunea "Altele" de deasupra ferestrei cu textul in lucru.]

Daca se pune pe una din margini un izolator, dielectric, forta F_r dispare si ramane doar forta F_m care devine forta motoare intr-un generator simplu ce produce cativa zeci de Kw, intr-o constructie cu trei discuri (mari) ce produc o miscare de rotatie la un ax.
Cam tot asa ceva , zic eu a facut Gaponov, adica, in principiu, a reusit sa scape de una din forte. Si el foloseste un capacitor (fig. 1) dar ale carui armaturi sunt niste cilindri goi si mai are si magnetul acela despre a carui rol inca nu sunt lamurit.

Daca tot s-a pomenit numele lui Schauberger pe-aici, si daca tot suntem la capitolul antigravitatie, am gasit niste pagini dedicate lui, de unde copiem urmatoarele:

Simple and true, that is the impression one gets when observing it. Unfortunately, in its present state we cannot make the upper part of the machine fully operational. The danger is too great. I cannot risk the lives of my co-workers. Fully operational, the machine must be remote-controlled, for either a violent thunderstorm or a cyclone will develop. If the organic H discharges itself downwards, then there is a short-circuit - a thunderstorm, whereas an upward discharge of H produces the celestial electromagnet, which is actuated at about 40,000 milli-amps, and with it the charging up of the celestial Plus + Minus, i.e. the cyclone. The physicist Renault produced a short-circuit, which incinerated him and his colleague in a matter of seconds. Perish the thought that it should first ignite on the TRANSVERSE axis ! It entirely depends on where the H discharges. On the transverse or vertical axis ? This determines the stronger pole, for here too, a bipolarity is involved."
Acesta e textul din stanga figurii de mai sus. Se atrage atentia aici asupra pericolelor care ii pasc pe experimentatori. N-am stiut ca fizicianul Renault a fost ars de un asemenea experiment. Oare fabricile Renault or fi primit numele de la el?
Se pare ca cercetatorii sistemului Schauberger aveau probleme cu "ghicirea" directiei efectelor puternice (H) ce apareau, conform spuselor din text.

Desenul nu mi-a iestit prea clar insa se vede bine principiul de lucru, respectiv acele tevi in elice care materializeaza eliciile dintr-un ANU, si care prin circulatia impusa lichidului, dezvolta forte antigravitationale.


Uploaded with ImageShack.us
In schimb, in aceasta a doua poza, se vede mult mai bine subansamblul principal, alcatuit din sase tevi rasucite la maxim. Imaginea cinetica a lui ANU, alaturata, poate improspata memoria.
The machine stood on its base, completely insulated from the ground, and ran independently like a perpetuum mobile. For a while Renault enjoyed the general wonderment, and then one day he said, "This machine is, in fact, driven by electricity, but with electricity from the air ! I have solved the problem. With its practical application, in a few years we shall achieve a paradise on Earth." Viktor Schauberger with the machine (operational) , with the top cover removed - left. The picture, below right - is the actual machine, now located at the Pythagoras Kepler Institute (PKS)...
Acesta e comentariul la a doua figura. Izolat fata de pamant! Exact ce scriam mai sus referitor la acumularea energiei in masa, adica, daca nu e izolata de pamant, energia acumulata in masa se scurge in pamant. In poza e masina de la PKS.

"Paradisul pe pamant" o fi deja pentru unii, mai smecheri, culegatorii muncii altora, dar ceea ce atrage in special atentia este afirmatia ca masina asta, desi functioneza cu apa, -se afirma aici ca- functioneaza electric si acesta e un argument in favoarea ta, Adriane, ca totul e electric in lumea asta. Banuiesc ca esti de acord cu exprimarea mea, nu?

Sunt sincer impresionat de perspectiva acestui topic, de amănuntele pe care le aduci, mm. Sunt convins că inginerii au sesizat deja pe cale experimentală faptul că mişcarea elicoidală are proprietăţi aparte. Nu au reuşit ei să clarifice în totalitate noţiunile care intervin în dinamica elicoidală, dar cu fiecare sforţare de acest gen ei se apropie continuu de înţelegerea cantitativă a fenomenelor.

Mulţumesc, mm, şi pe această cale pentru contribuţia ta activă la conturarea rolului acestui forum în Fizica viitorului. Nu prea-mi place mie, însă, anonimatul tău...

Inginerii nu au sesizat ca miscarea elicoidala are proprietati cu totul iesite din comun deoarece nu s-au facut in practica "moebiusuri". Numai astea dau efecte diverse, printre care si antigravitatia. Inventiile astea exotice sunt create de sute de "cercetatori pe cont propriu", niste pasionati incurabili. Acum le gasim pe NET. Contributia mea e zero deoarece doar le-am copiat de pe NET. Nu inteleg ce vrei sa zici cu anonimatul... Vezi ca am mai adaugat cate ceva la postarea anterioara, prin modificare.

Dintre sutele de articole, scrise de cercetatori rusi, in domeniul "stiintei paralele", peste care am dat in ultimul timp (saiturile Frolov) mi-a retinut atentia si urmatorul scurt pasaj. Autor, Dr. Anatoly Rykov. Titlul articolului: "Nu sunt secrete in miscarea fara inertie si gravitatie"

De fapt calea deschiderii acestui secret a fost aratata in articolul Structure of vacuum and community of interactions.Principalul lucru ce trebuia facut in acest gen de cercetare era de-a gasi structura eterului. Era format din sarcini elementare fara masa (+) si (-), analog electronului si protonului. Distanta de baza sau bratul dipolilor formati de sarcini este egala cu 1,398688*10^-15 [m] si o limita a deformatiei electroelasticea fost determinata [pornind de la] conform efectului fotoelectric in vacuum (eter) si este egal cu 1,020672*10^-17 [m].

Interactia substantei uzuale cu eterul are loc prin intermediul fortelor de gravitatie si inertie, prin tensiunile electromagnetice. Deformarea eterului [rezultata] din acceleratia fortelor e data de ecuatia:
Δr_s = (g/4πE_σS)^0,5 = 1,2703*10^-22 [m],
unde g = 9,82 m/s².
Directia deformatiei coincide cu panta, directia acesteia fata de Pamant. Ca sa descreasca gravitatia, trebuie doar scazuta valoarea deformarii [eterului] pe aceasta directie. Putem face acest lucru prin efect electric sau magnetic in jurul corpului ce dorim sa aiba proprietati antigravitationale. Calea clasica de afectare a mai sus-mentionatei deformatii e de-a plasa un alt corp cosmic (de ex. Luna).[??] In punctul de libratie dintre Luna si Pamant avem un eter zero deformat si in ce priveste fortele de gravitatie ale Lunii si Pamantului, sunt absente in acest punct. Cauza e evidenta. Luna creaza deformatia eterului in acest punct, care este egala ca valoare si inversa ca semn cu deformatia eterului produsa de Pamant.

Restul articolului lipseste, o sa-l mai caut. Aici se dau insa niste informatii ce ar putea sa se suprapuna cu teoria lui Adrian.

Intrucat am gasit si restul articolului lui A. Rykov si pentru ca se pot regasi cateva idei extrem de importante aici, in redundanta cu ideile lui Adrian, am gasit de cuviinta sa-l traduc si sa-l prezint in intregime. Chiar daca are niste lungimi inutile pe alocuri sau mai putina "substanta" in altele.

Ce este inertia din pdv. al structurii eterului? E determinat de o ratie [rate] de forma:
f=ma=16πα^-1bΔr_a
unde m - masa corpului, a - acceleratia corpului, α^-1 = 137,036 e valoarea inversa a constantei structurii fine, b = 1,55*10⁺¹⁹ e coeficientul de elasticitate electrica a eterului. Ultima valoare, Δr_a este deformatia dipolului de eter [!] ce apare [odata] cu miscarea accelerata a masei corpului. Din acest pdv. putem deduce sensul inertiei: e o forta de rezistenta elastica a eterului la [impotriva] miscarea accelerata a oricarui corp. Si in scopul [ptr] ca corpul sa nu aiba inertie, e necesar sa compensam [reducem] automat deformarea eterului la zero. , prin interactiuni ca cele mentionate mai sus ori (ceea ce de asemenea e posibil) sa spargem structura de eter din jurul corpului, cu totul. Se pot observa efecte luminoase in timpul distrugerii, datorate anihilarii de electroni si pozitroni reali, ce apar in timpul acestui proces. Probabil tot asta se observa si la OZN-uri.

Astfel, bazele teoretice ale miscarii fara inertie si antigravitatiei, exista. Alt fapt interesant e sursa a aproape gratuitei energii [free energy] pentru umanitate din moment ce: "perpetuum mobile" si "surse perpetue" de energie pe Pamant s-au realizat in caz de inertie negativa. Realmente, aici nu e vorba de violarea legilor de conservare a energiei, odata ce energia elestica eterului e convertita in energie a substantei. Energia Universului este, ramane, totusi aceeasi. Binecunoscutul principiu al transformarii energiei asa cum a fost pentru energia din combustibili, caderea apei, vant sau en. nucleara, transformate in forma electrica. [?]

Normal, apare intrebarea: Ce avem in realitate? [?] In timpul ultimei sute de ani "tehnicieni" si inventatori, incepand de la D-l Tesla, au facut enorm in aceasta directie. Cititorul gaseste o gramada de material despre, pe internet. Dar noi vom lua exemplul concret al cartii lui V.F. Zolotariov, V.V. Roschin, si S.M. Godin, "On the structure of space-time and some interactions" [2] [M: "PREST", 2009, 309 p] si articolul "Experimental research on nonlinear effects in dynamical magnetic system".

Autorul [el insusi] a avut sansa sa fie primit de SM Godin si VV Roschin. Ce au facut ei? Inca din 1993 ei au realizat un dispozitiv [motor] cu magneti rotitori [probabil un Searl]. Acest dispozitiv rotea un generator electric [obisnuit] de 6 kw putere de iesire, nu mai putin de 15 minute fara nici un fel de consum de energie electrica. Rotirea magnetilor cu inductie magnetica B sau tensiunee magnetica νH [niu H] intr-un anumit punct al structurii eterului naste o tensiune electrica variabila,
E_r = V*B_x = VνH cand se roteste. Tensiunea provoaca (apoi) deformarea structurii eterului,
Δr_E = (e_oE_r)/b = (e_oVνH)/b
E suficient ca directia deformarii eterului de la rotorul dispozitivului sa fie opusa vectorului greutate pentru a face ca rotorul sa sufere descresterea greutatii [sale]. S-a atins o descrestere efectiva de 35 % a greutatii rotorului. Daca schimbam directia vitezei [?] cu una opusa, atractia catre Pamant creste cu 35%.

Deci termenul "efectiv" inseamna o circumstanta, cand in timpul rotatiei, in chiar aria imobila a eterului [in aria eterului, chiar daca imobil], o deformare variabila a valorii sale se formeaza datorita discontinuitatii aranjamentului de magneti de pe piesele dispozitivului, aflate in miscare de rotatie. In anumite momente deformatia isi poate atinge valoarea sa critica, ceea ce va conduce la aparitia electronilor liberi si a pozitronilor. In timpul anihilarii lor apar diverse radiatii gamma-quantum [cuante gama?]. Autorii dispozitivului au notat acest efect. Deci, in medie, 35% descrestere a greutatii o numim "efectiva" . Formula tensiunilor electrice e data ca una abstracta. Ar trebui sa introducem diferentiala inductiei magnetice [in raport] cu timpul, in loc de viteza V. Atunci schimbarea [?sing]-ului deformarii din directia rotatiei rotorului va fi evidenta. [?]

In acelasi timp cu efectul de schimbare a greutatii, poate fi gasita o componenta in vectorul inductiei magnetice, care va reduce/descreste proprietatile inertiale ale rotorului.
Efectul de aici [din asta], va [consta in] fi accelerarea rotatiei sale, in aparitia fortei, care e capabila sa roteasca generatorul electric ca sa produca energie electrica "gratis".

E o singura concluzie: Nu sunt secrete in gravitatie si inertie. Avem cateva metode reale de control a gravitatiei si inertiei. Largile posibilitati ale eterului, de-a produce energie nelimitata si de a parcurge spatiul fara inertie, sunt deschise acum. [4]

[4] Scherbak PV, Theoretical aspects of creation of aircraft of a new type. Group studying inertialess natural processes (GIBIP), Moscow, Fundamental problems of material sciences and techniques, SPb, Russia, 2000, p 299-303

MM am intarziat cu raspunsul la ultimul post de pe topic fiind ocupat cu alte treburi. Revin acum pe topicul cu antigravitaţia.
Cine are posibilitatea să citească articolele în limbi străine, este un fericit, că poate să se informeze din surse exterioare, dar trebuie să aibe mare putere de discernământ ca să filtreze din noianul de informaţii. Din articolele acelea zău că n-am priceput nimic. Nu-mi stimulează intuiţia cu nimic.

La ultima postare relaţia dată pentru deformarea gravitaţională este greşită dimensional, fiindcă în stânga avem lungime (variaţia razei) iar în dreapta avem acceleraţie (g) pe suprafaţă (S) care dă: 1 supra lungime x timp la a 2-a (fiindcă Eo presupun că este epsilon zero = permitivitatea vidului, care după mine este un adimensional fizic). În ce priveşte antigravitaţia, deocamdată sunt negativist convins.
Ca să acceptăm teorii şi sisteme antigravitaţionale, ar trebui mai întâi să cunoaştem cu exactitate ce este gravitaţia,; –fenomenul –; generării cp. grv. şi al interacţiunii în adâncul substanţei, fiindcă suntem conştienţi că substanţa generează câmp gravific. Cred că sistemele antigravitaţionale propuse de diferiţi autori, vin doar cu o compensare a greutăţii (G) prin mijloace electromagnetice. Pentru a avea antigravitaţie un sistem ar trebui să fie susceptibil să absoarbă din energia potenţială a câmpului gravific al planetei şi să o convertească in energia cinetică a unui câmp de inerţie îndreptat spre exteriorul planetei. Adică sistemul respectiv ar cădea rapid în imensitatea spaţiului cosmic, dacă nu ar fi bine ancorat de planetă. Aşa ceva se întâmplă la lansarea rachetelor spaţiale, când li se imprimă un câmp de inerţie, dar cu mare consum de energie eliberată din combustibili, şi nici decum din cp. grv. Am putea spune că antigravitaţia, ca şi gravitaţia este chiar câmpul de inerţie (cum a admis chiar Einstein) care doar că nu are simetrie sferică, ci este unidirecţional şi cu sens unic. Pare că în structura lui câmpul de inerţie, care poartă corpurile cosmice prin spaţiu, componenta presiunii electrice este compensată de componenta presiunii magnetice, având însă preponderenţă componenta presiunii electromagnetice. Câmpul de inerţie al corpurilor cereşti, ar fi apărut în momentul big-bangului, când forţele repulsive au ajuns mult mai mari decât forţele coezive (atractive).

Adică, corpul iniţial de masă gigantică ar fi explodat ca o grenadă, aruncând schije şi artificii în spaţiu.

Într-o încercare de descifrare a câmpului gravific am alcătuit o teorie ipotetică, în care încerc o modelare a sursei câmpului gravific (o modelare a nucleonilor), pe care o postez mai jos

Ipoteză asupra sursei câmpului gravitaţional

În ipoteza noastră câmpul gravitaţional (gravistatic) al maselor s-ar datora mişcării de rotaţie a nucleonilor. Nucleonii fiind rezultaţi din interferenţa constructivă a fotonilor (gama indice fan) de anihilare corespunzători (de frecvenţa de circa 10 la puterea 23 Hz). În cazul nucleonilor (barionilor) interferenţa constructivă s-ar produce tot la nivelul tensiunilor (potenţialelor) curenţii rămânând aceiaşi ca şi în vid (Ifan=Ifv ).

(În unele cărţi masa ionului de hidrogen este data de 1840 de mase electronice şi masa neutronului Mn = 1,676 x 10 la -27 Kg, care raportată la masa electronului dă cam 1840, deşi în tabele sistematizate masa neutronului este data de 1838 de mase electronice, valoare care va fi desigur utilizată în cazul unui studiu mai riguros).

Pe inelul nucleonic ar fi 1840×2 meridiane (adică 1840 de unde staţionare de tensiune) de curenţi electro-eterici alternativi şi transversali corespunzând semiundelor fotonului de anihilare refractat la 360 de grade, de-a lungul unei circumferinţe cu raza neutronului (Rn=Re/2; Re este raza clasică a electronului) pe care fotonul se propagă (translateză) cu viteza egală cu 1/2×137 = 1/274 din viteza luminii c . Curentul unei semiunde este susţinut de zonele (sursele) de tensiune de la extremităţile lui (corespunzătoare unei semisarcini electrice). Aceste zone sunt şi ele alternative de la o semiundă la alta corespunzător curenţilor alternativi şi transversali la direcţia de translaţie. Aşadar nucleonul va apărea ca un inel greu, ca un rotor cu 1840 (sau 1838) de perchi de poli (ca o colivie, sau ca un grătar cilindric cu aproape 3640 de vergele paralele cu axa), cu diametrul jumătate din cel al electronului care prezintă la exterior potenţialul electrostatic de semiundă de circa 1MV aproape dublu faţă de al electronului, alternativ (de la semiundă la semiundă), şi care s-ar roti cu viteza egală cu 1/(2×137) = 1/274 din viteza luminii c (adică cu aceeaşi turaţie ca şi a electronului egală cu 1,23726 x 10 la puterea 20 Hz ). Rotorul neutronic ar avea astfel o putere instalată de circa 915 MW ceeace ar explica energiile uriaşe eliberate în reacţiile nucleare. (Spre deosebire de neutron, electronul ar avea o putere instalată de numai 1080 W, câte 540 W pe fiecare semiundă). Prin rotirea nucleon(ilor)ului (sub acţiunea forţei electromagnetice) datorită succesiunii alternative a potenţialelor de semiundă ar rezulta un potenţial alternativ respectiv un câmp electric alternativ cu frecvenţa de 10 la puterea 23 Hz urmat de aproape de un câmp magnetic alternativ şi de aceeaşi frecvenţă. Adică ar rezulta o undă electromagnetică propriu zisă (cu semiundă pozitivă şi semiundă negativă) ca o vibraţie longitudinală în eter fără translaţie de substanţă. Aşadar câmpul gravitaţional este vibraţie longitudinală ca şi câmpul electrostatic dar ar fi alternativ de potenţial (de tensiune) mai mare, de secţiune a sursei generatoare (egală cu suma secţiunilor curenţilor electro-eterici componenţi) mult mai mare (şi prin urmare este mult mai dens decât câmpul electric) şi de frecvenţă foarte mare (circa 10 la puterea 23 Hz), spre deosebire de câmpul electric (electrostatic) care pare a fi pulsatoriu (rezultând prin rotaţia structurii dinamice cu zone potenţiale de acelaşi semn dar diametral opuse) de tensiune (de potenţial) mai mică (=511,7KV), de secţiune (a sursei generatoare) mult mai mică (egală cu secţiunea celor doi corenţi electro-eterici diametrali opuşi componenţi ai structurii dinamice a electronului) şi de frecvenţă mult mai mică (10 la puterea 20 Hz). În structura acestei unde ar trebui să apară componentele de presiune din formula lui Poynting. De componenta electrică a presiunii ar fi dată (legată) masa gravifică şi ar avea caracter atractiv, iar de componenta magnetică a presiunii ar fi dată (legată) masa inertă care ar avea caracter repulsiv. Aceasta ar fi structura globală a câmpului gravitaţional (gravific). De componenta magnetică a presiunii ar fi legat şi câmpul de inerţie (câmp care este al masei inerte Mi, iar masa inertă este dată de produsul densitate
ro x volum V, iar densitatea masică, ro având dimensiunea fizică a frecvenţei la puterea a doua are de fapt dimensiunea fizică a inducţiei magnetice la pătrat, adică f patrat=ro=B patrat). Cele două componente de presiune ale câmpului gravific ar trebui să fie egale şi să aibă efectele compensate. Dar se pare că implicarea acestei componente parţială în momentele de inerţie ale nucleonilor, şi prin însumarea lor ale nucleelor, ar determina preponderenţa componentei electrice cu efect atractiv asupra surselor. Este de asemenea posibil să existe o mică asimetrie a semiundelor gravitaţionale datorită suprapunerii câmpului de inerţie devenit câmp centrifugal, peste câmpul electric al nucleonului, având consecinţă la fel preponderenţa componentei atractive. Intensitatea mare, densitatea mare, ca şi frecvenţa foarte mare a câmpului gravific ar face ca acesta să fie imposibil de ecranat.

(Pe de altă parte undele gravitaţionale având lungimea de unda comparabilă cu dimensiunea nucleelor, de circa 10 la-15 m, prin fenomenul de difracţie ar ocoli nucleele, având consecinţă transparenţa substanţei la câmpul gravitaţional).

Dintr-o structură aproximativă a constantei gravitaţionale ; G=3/5k=radical din (Pgse/Pemge) în care Pgse ar fi puterea gravistatică a electronului iar Pemge ar fi puterea electromagnetică a electronului, ar rezulta că interacţiunea câmpului gravific cu substanţa s-ar produce la viteza luminii în vid c determinând durate foarte mici de interacţiune a câmpului gravific cu substanţa, având consecinţă valoarea foarte mică a forţei gravitaţionale. Pe când interacţiunea câmpului electromagnetic cu substanţa s-ar produce la viteză mult mai mică (egală cu 1/137 din c sau mai mică), ducând la durate de interacţiune a câmpului cu substanţa mult mai mari, având consecinţă valoarea considerabilă a forţei electromagnetice.

Frecvenţa foarte mare a câmpului electromagnetic alternativ generat în jurul structurii dinamice a neutronului face ca acesta să fie indiferent (neutru) în câmpuri electrice sau magnetice generate de electroni.

Sarcina electrică a particulelor presupune (face necesară) cuplarea structurii neutronice (purtătoare de masă) cu o structură pulsatorie de frecvenţa electronului, ceeace face posibilă interacţiunea particulelor încărcate cu câmpurile electrice sau magnetice generate de electroni.

Totodată este intuitiv că între neutroni vecini se institue un sistem dinamic de forţe în echilibru. Astfel când pe direcţia ce uneşte centrele a doi neutroni se învecinează doi curenţi neutronici (electro-eterici) antiparaleli între aceştia va apărea forţa magnetică de atracţie care va fi compensată de forţa electrostatică de repulsie dintre zonele polare (sursele) care susţin acei curenţi fiind de acelaşi semn (de aceeaşi polaritate). Iar atunci când pe o aceeaşi direcţie se învecinează doi curenţi neutronici paraleli între aceştia va apărea forţa magnetică de respingere (de repulsie) care va fi compensată de forţa electrostatică de atracţie dintre zonele polare care susţin acei curenţi fiind de semne opuse (de polaritate opusă).

Acesta ar fi complexul forţelor nucleare, forţe care acţionează pe
distanţe foarte mici şi având intensităţi foarte mari asigură coeziunea, soliditatea şi marea stabilitate a nucleelor.

(Pare că aici se găsesc concretizate ideile lui Ştefan Lupaşcu din « logica dinamică a contradictorului »).

Aşadar interacţiunile (forţele) care funcţionează (care se întâlnesc) la nivelul edificiului nuclear sunt de patru tipuri: -interacţiunea (forţa) electrostatică (Fes ), -interacţiunea (forţa) magnetostatică (Fmgs ), -interacţiunea (forţa) electrodinamică (Fed ), -interacţiunea (forţa) electromagnetică (Femg ). Desigur că aceste tipuri de interacţiuni (forţe) se vor regăsi în diferite combinaţii ale lor, la toate nivelele de structurare ale substanţei.

O altă ipoteză asupra naturii şi originii câmpului gravific al neutronului este de a considera câmpul gravitaţional al neutronului ca fiind însăşi câmpul inerţial al fotonului neutronic (câmpul care crează depresiune înaintea fotonului pe direcţia si in sensul de translaţie), care în urma refracţiei, devenit câmp centrifugal crează efect centrifug asupra semiundelor neutronului şi generează depresiune la periferia (în exteriorul) inelului neutronic, depresiune care ar avea efect centripet (atractiv) asupra particulelor din vecinătate. Câmpul de inerţie al fotonului neutronic este însăşi câmpul electromagnetic propulsor al fotonului, câmpul care crează forţa electromagnetică şi care rezultă din interferenţa câmpurilor magnetice ale fotonului la suprafaţa anterioară a curenţilor fotonici. Aceasta idee (ipoteză) ar putea fi o justificare fizică reală în sprijinul ideii lui Einstein de a considera câmpul gravitaţional ca şi câmp inerţial.

Relatia la care te referi, si spui ca e gresita, este cu E_σ (E sigma) si e in postarea mea din 12 mai, adica:
Δr_s = (g/4πE_σS)0,5 = 1,2703*10^-22 [m]

E posibil ca nici relatia din postarea din 13 mai sa nu fie corecta dimensional, respectiv:
Δr_E = (e_oE_r)/b = (e_oVνH)/b

Nu am ce face, formulele asa sunt date in articolele respective. Bineinteles ca si gradul nostru de incredere in corectitudinea datelor (si teoriilor) din respectivele articole trebuie sa fie "variabil". Scopul nostru (al meu in speta) este de a vedea si parerile altora, mai galonati decat noi, unii fiind academicieni cu state de servicii. Neincrederea in ce spun ei este totala, cel putin in ceea ce ma priveste, dar unii au realizat niste dispozitive, au facut masuratori, si, desigur, altii se inghesuie sa emita si tot felul de explicatii/teorii. Daca ceva din ce gasim in articole se suprapune cu ce mai stim si noi, e f. bine si da incredere in continuarea studiului. Nici nu-i cazul sa intelegi articolele in intregul lor, e suficient sa "ciupesti" cate ceva din ele (acele "suprapuneri"), eu le-am tradus -pe unele- in totalitate doar pentru a nu pierde niste eventuale sensuri.

La negativismul tau privitor la antigravitatie, pot sa spun ca cunosc cel putin doua persoane care au realizat antigravitatie (100%, ridicare in aer) pe-acasa. In plus, sunt extrem de multe dispozitive antigravitationale date pe internet, unele putand fi copiate si realizate de unii ca noi. Prin urmare, Dr. Rykov nu-si mai punea intrebarea daca exista antigravitatie ci cum sa o explice teoretic!

In ce priveste "sursa campului gravitational" despre care dai f.f. multe amanunte, recunosc, rusinat, ca m-ai lasat departe in urma... Chestia cu "explodarea initiala" numita si "big-bang", eu nu cred in ea cum nu cred nici in "gauri negre" sau alte bazaconii similare, pe simplul motiv ca se "bucura" de o mediatizare excesiva (asta-i un semn prost pe care ma bazez). In eforturile ce le depun actual pentru a intelege, consider ca gravitatia este -asa cum a conceput-o Newton- doar o modelare statistica a unor miscari cu cauza necunoscuta. Modelarea respectiva fiind f. utila in tehnica, dar pentru a intelege cauza acestor miscari trebuie sa renuntam la vechile "matrite" de gandire.

Notiunile de proton si neutron, asa cum le-am invatat, ar putea fi -totusi- mult mai complicate ca structura si, din acest pdv. cred ca ceea ce s-a dat pe acest forum la structura materiei vazuta prin prisma cercetarilor teozofilor de-acu 100 de ani -ma refer la Occult Chemistry, Leadbeater si Bessant- sunt de baza si nu pot fi trecute cu vederea. Poate ca ti-ar folosi in cercetarile pe care le faci. Iata linkul pentru aceasta chimie:
http://www.subtleenergies.com/ormus/oc/pdfindex.htm

Cred ca nu ai observat, am dat pe alt topic un tabel cu proprietatile eterului, unde se definesc cantitativ, numeric, niste caracteristici, printre care si viteza intaia a eterului (=20,5*10¹⁵*c) [cred ca am gresit aici, este 1,44 in loc de 20,5] si viteza a doua = c. Te rog sa studiezi acest tabel (aici nu mai e vorba de teorii de neinteles) si sa-mi spui daca iti foloseste la ceva, daca se verifica cu ce mai sti. Adresa:
https://cercetare.forumgratuit.ro/teoria-eterului-f24/eterul-eterul-t130-110.htm#2061

mm,
Teoria expusă de mine are doar o valoare ipotetică şi este destul de extinsă şi prin asta este plictisitoare. Toate acele afirmaţii, legate de structura nucleonilor, sunt doar nişte deducţii care mie mi se par logice. Desigur că pentru acele afirmaţtii eu am o argumentaie matematică foarte simplistă pe care am postat-o pe astronomy. ro la adresa;
Astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=34831#34831.

Doar că acele formule nu prea interesează pe nimeni şi fiind date în sistemul bidimensional (LT), pentru toată lumea apare ca ceva codifcat, (lumea fiind obijnuită cu sistemul tridimensional (LMT). Domnul Răutu (la ştiinţa azi şi la astronomy) chiar m-a asigurat că toate demonstraţiile mele nu au nici-valoare şi mi-a sugerat să văd teorema pi a lui Bukingham. Din ce am găsit pe internet, am înţeles că aceasta teoremă se referă la omogenitatea dimensională a ecuaţiilor fizice, ceea ce eu cred că am respectat. Totuşi dumnealui nu a venit cu observaţii punctuale, unde a ar fi găsit greşeli. (De fapt rostul postării, chiar la sugestia administratorului, acesta a fost, să-mi fie semnalate greşelile scăpate.)

La fel pentru a verifica omogenitatea dimensionala a relatiilor postate in topic, trebuie sa stim exact ce marimi fizice si constante desemneaza simbolurile folosite de autori.

La fel ideea big-bangului este o concluzie ipotetică la care au ajuns astrofizicienii, după ce au găsit o convergenţă către un punct comun a direcţiilor după care se îndepărtează galaxiile. Şi cred că au argumente consistente bazate pe observaţi astronomice care le sunt numai lor accesibile. (Aşa încât eu n-am de ce să o contrazic, de ce să o resping).

În orice caz galaxiile translatează prin spaţiul cosmic, sub influenţa unui câmp de inerţie care a apărut cumva.

În sprijinul aceleeaşi idei, mi se pare că astrofizicienii pun şi radiaţia remanentă (fosilă), corespunzătoare temperaturii de 2,4 grade şi care,(nu ştiu dacă am înţeles correct că), vine din toate direcţiile cu aceeaşi intensitate.

Cred că radiaţia remanentă este la fel un mare mister al universului şi poate ar trebui tratată pe un topic separat de către cei care cunosc bine acest subiect.

În legătură tot cu antigravitaţia. Dacă unii experimentatori au realizat structuri (sisteme) care compensează cumva greutatea (adică efectul gravitaţiei, altfel decât prin presiunea dezvoltată la arderea combustibilor, altfel decâ prin ciocniri la nivel molecular), acelea ar putea fi foarte utile pentru diverse activităţi terestre.

Dar ca să înţelegem principiile lor de funcţionare ar trebui să avem comentarii detaliate asupra experienţelor reproductibile care au fost efectuate.

Eu fiind impregnat de ideea că efectul gravitaţional se produce la frcvenţe gigantice, m-am gândit că nu va exista nici-o dată posibilitatea realizării unui camp gravific artificial. De aceea am rămas negativist.

Teoria expusă de mine are doar o valoare ipotetică şi este destul de extinsă şi prin asta este plictisitoare. Toate acele afirmaţii, legate de structura nucleonilor, sunt doar nişte deducţii care mie mi se par logice.

Cu siguranta ca este ipotetica, ca si orice alta teorie - TR de ex. Deductiile acelea ma intereseaza. Si in special acele cateva "speciale", pe care ti-ai construit , apoi, intreaga teorie. Te-ar putea mira aceasta dorinta a mea dar ea este fireasca, tinand cont de gradul de indescifrabilitate -pentru o terta persoana, poate si mai putin avizata- a formulelor pe care le-ai dat pe astronomy.

Doar că acele formule nu prea interesează pe nimeni şi fiind date în sistemul bidimensional (LT), pentru toată lumea apare ca ceva codifcat, (lumea fiind obijnuită cu sistemul tridimensional (LMT). Domnul Răutu (la ştiinţa azi şi la astronomy) chiar m-a asigurat că toate demonstraţiile mele nu au nici-valoare şi mi-a sugerat să văd teorema pi a lui Bukingham.

Pe mine ma intereseaza, ba chiar -in mod special- acelea de plecare, baza de la care ai plecat. Pentru ca ai plecat totusi de la o realitate, chiar daca aceasta realitate este la randul experienta acumulata in ... carti, formule, etc. Teoria ta s-ar putea sa nu se potriveasca (neaparat) cu toate celelalte teorii existente, ceea ce e absolut normal. Aici ilustrativ este bancul cu bunicul , nepotul si magarusul, ce mergeau la targ, nici calare nici pe jos, incercand sa faca pe placul tuturor trecatorilor.
In consens cu bancul, nu putem sa ne luam neaparat dupa parerea d-lui Răutu -un matematician foarte bun de altfel. Off topic: cred ca numele Răutu se trage din cuvantul răutzu, diminutivul de la rău; fara legatura cu persoana in cauza.

Eu fiind impregnat de ideea că efectul gravitaţional se produce la frecvenţe gigantice, m-am gândit că nu va exista nici-o dată posibilitatea realizării unui camp gravific artificial. De aceea am rămas negativist.

O idee, adeseori, trebuie schimbata pentru a ajunge in acord cu practica. Eu vorbeam aici de practica realizarii a diverselor dispozitive antigravitationale. Luand in considerare aceste fapte, putem sa studiem -inclusiv teoretic- antigravitatia. Realizarea antigravitatiei o gasim sub tot felul de variante pe internet. Poate ca ai dreptate in ceea ce priveste secretomania ce-i caracterizeaza pe acei inventatori, ei prezentand mai ales rezultate si mai putin proiectele de executie ale inventiilor lor antigravitationale. Pornind insa, de la recunoasterea eterului ca realitate fizica, se pot gasi nenumarate teorii explicative ale fenomenului antigravitational, si am dat anterior cateva exemple la intamplare. Ar fi bine sa incepi sa crezi in antigravitatie. Pentru ilustrare, dau aici niste linkuri cu aparatul lui Grebennikov:

Asta-i o poza in care se vede cum "plutea" entomologul nostru academician, cu gravitoplanul (o platforma fara motor, bazata pe efectul de forma, zis si morfogenetic).
http://www.rexresearch.com/grebenn2/net22-1.jpg
http://www.rexresearch.com/grebenn2/net22-2.jpg
http://smirnovs.info/index.html
http://smirnovs.info/Ufo/Gravitoplan.htm
Avem aici si calculul (dupa Frolov) fortei antiG:
http://www.rexresearch.com/grebenn2/net4-1.jpg
http://www.rexresearch.com/grebenn2/net4-2.jpg

Adriane, am gasit "Str. de Masa a Electronului", si alte cateva pagini cu formule pe care le-ai postat pe astronomy, Adriane. Continutul paginilor este "respectabil" si -recunosc sincer- ma depaseste ca "volum de formule", si nu numai. De aceea revin asupra cererii mele anterioare de a discuta numai cate o formula, incepand -de ex.- cu "prima revelatie" ce te-a condus la elaborarea acestei teorii, cu scopul de a putea urmari indeaproape si eu cate ceva.

Am intalnit afirmatia ca 1 sec. ~ 9*10¹⁶ j. Secunda echiv. cu jouli.
Intrucat te consider cel mai bun "verificator dimensional", te rog sa-mi spui daca aceasta echivalenta e posibila (conf. teoriei tale, de ex.)?

Deoarece de mult timp nu am mai accesat forumul astronomistilor am constatat ca mafalda si-a distilat calitatea postarilor, ce au primit un plus calitativ (bravo lui!) fiind, in acelasi timp, la fel de amuzant. Vad ca face referiri la eter -inutile totusi pentru "receptie"- foarte potrivite pentru explicarea diverselor probleme discutate de cunoscatorii de acolo.

Intre timp am dat -din nou- peste un cercetator deosebit al eterului, Bearden colonelul. Imi place in mod deosebit ca a introdus dubla actiune in EM; incerc reproducerea unei pagini:

Legatura intre cele doua lumi; a "noastra", fizica, si "cealalta", nevazuta noua, se face prin considerarea oricarei unde EM ca fiind dubla, cu dubla circulatie - una "aici" si alta "dincolo".

mm

Vin acum cu un răspuns întârziat, deoarece tot sunt prins cu nişte treburi. Cred că tema antigravitaţiei s-a cam epuisat. Eu am am arătat cam ce ar trebui înţeles teoretic prin antigravitaţie, aşa că nu am ce altceva să mai adaug. Cred în continuare că articolele la care ne duc lyncurile puse de tine, prezintă tot subterfugii (“tehnologii”) prin care se încearcă abaterea de la principiul acţiunii şi reacţiunii, fie pe cale electromagnetică, fie pe cale hidrodinamică. Tehnologii care încearcă să realizeze o presiune internă sistemului cu asimetrie pe direcţia verticală, astfel încât să compenseze, într-un mod oarecare, acceleraţia gravitaţională a planetei, cu acceleraţie în sens invers. Aceste tehnologii nu au nimic de a face cu pompajul eterului cosmic la frecvenţe foarte mari şi cu generarea câmpului gravific artificial si deci nu se întâlnesc deloc cu teoria mea.

Parcă în primăvara asta nişte inventatori români au primit o medalie (la Geneva mi se pare) pentru un dispozitiv care elimină reculul. Un astfel de dispozitiv, care ar putea realiza presiune asimetrică, doar pe o parte a sistemului, ar putea oare propulsa sistemul în contra câmpului gravitaţional al planetei, în spaţiul cosmic?.

Oricum acele articole, nu se dau cu scopul ca cineva să poată să reproducă exact sistemele respective, sau ca să se înţeleagă măcar principiile lor de funcţionare.

Toate sistemele de propulsie fie electrice fie mecanice, se construiesc pe baza unor corpuri de legi fizice bine cunoscute.

Dacă pentru antigravitaţional nu avem nici-un corp de legi foarte clare, cum am putea construi sisteme antigravitaţionale?. Se poate stabili din acele articole, un corp de legi clare pe baza cărora să se poată concepe sisteme antigravitaţionale?.

Am vazut ultimul post al tau tocmai cand vroiam sa trimit raspunsul. In legatura cu formulele acelea nu ai de ce sa te sperii sunt de nivel elementar, doar cu inmultiri si impartiri si se deduc una din alta. La masa electronului am plecat de la egalitatea intre relatiile lui Einstein si a lui Planck care dau energia de repaus a electronului si a fotonului gama de la anihilarea electronului (relatii care sunt verificate in toate experientele, deci sunt adevarate si nu ne putem indoi de valabilitatea lor), din care iese masa electronului ca fiind data de produsul h_as x µ x ε x f
(M_e=h x µ x ε x f). Inlocuind constantele cu dimensiunile lor fizice am gasit ca masa electronului este data de produsul unui debit volumic cu frecventa fotonului (M_e=Q x f). Frecventa fotonului stim ce este. [Nu cred ca stim prea bine nici ce este frecventa. mm] Dar debitul acesta rezultat din trei constante fizice universale, ce poate sa fie?. Poate sa fie altceva decat volum de eter?.

In legatura cu butonul de -altele-eu am incercat o data sa pun indici si exponenti, dar cand am setat din meniu, sa stins pagina si cand am readus-o n-am observat pe bara de jos ca era de doua ori,iar cand am dat trimitere le-a trimis pe amandoua

Dacă pentru antigravitaţional nu avem nici-un corp de legi foarte clare, cum am putea construi sisteme antigravitaţionale?. Se poate stabili din acele articole, un corp de legi clare pe baza cărora să se poată concepe sisteme antigravitaţionale?.

Anterior acestei afirmatii sustii ca toate sistemele de propulsie existente se bazeaza pe un corp de legi cunoscute. Nu este adevarat, si tocmai asta subliniez mereu, ca si alte mii de cercetatori anonimi, ca au aparut tot felul de sisteme de propulsie in realizare "experimental-mestesugareasca" asa, "pe genunchi" fara o baza teoretica (re)cunoscuta. Pur si simplu exista puzderie de sisteme, realizate efectiv, care produc energie gratis, propulsie gratis, antigravitatie gratis, sau, cu alte cuvinte, contravin binecunoscutelor si oficial recunoscutelor legi ale termodinamicii, respectiv sunt gata realizate puzderie de perpetuum-uri mobile in lume. Nu ne intereseaza ca nu sunt recunoscute oficial, ca nu au la baza un corpus de legi stiintifice si luam in considerare ca ele exista si functioneaza!
La intrebarea din partea a doua a citatului de mai sus incearca sa raspunda mai multi iar eu reproduc aici ce gasesc, explicatiile teoretice ce par mai probabile.

Romanii cu inventia de "recul integral absorbit", de anul trecut, nu au publicat si desenele de executie asa ca nu stim cum au facut-o. Putem presupune doar. Au luat locul I la Geneva. Dar de atunci .... batista pe tambal.

Cred ca majoritatea "tehnologiilor de care vorbim", cu realizarea de asimetrii, se bazeaza tocmai pe acest pompaj de eter si de aceea au de-a face cu teoria ta.

La masa electronului am plecat de la egalitatea intre relatiile lui Einstein si a lui Planck care dau energia de repaus a electronului si a fotonului gama de la anihilarea electronului (relatii care sunt verificate in toate experientele, deci sunt adevarate si nu ne putem indoi de valabilitatea lor)

Vrei sa spui ca toata teoria ta se bazeaza pe aceasta singura dovada experimentala? Nu ca n-ar ajunge aceasta singura dovada, dar doresc sa stabilesc adevarul experimental pe care te bazezi, cat este el, exact.
Intr-adevar, volumul de eter ce-ti rezulta ca echivalent cu masa fotonului, este "eter condensat", "materializat". Afirmatia asta nu o pun de la mine ci am preluat-o de la Bearden, despre care tocmai am adus anterior vorba. Iata ce spune el:
In fizica, unitatile fundamentale de masura ale modelului sau sunt arbitrare,
*Un model poate fi elaborat folosind o singura unitate de masura. S-a facut deja in una din ramurile fizicii folosind lungimea ca singura unitate de masura fundamentala.
Sa facem un model cu o singura unitate de masura, joule:
*Toate celelalte entitati devin functii de energie.
*Suntem familiarizati cu masa ca energie EM inalt comprimata, prin impartire cu c².
*Se adevereste ca timpul este de asemenea energie EM inalt comprimata, prin impartire cu c².
*1 sec =~9*10¹⁶ jouli

*Sa luam ceva energie spatiala EM si sa o comprimam cu c².
*Sa o plasam in spatiul tridimensional si este masa.
*Sa o plasam pe axa timpului, si este timp.
*Cand timpul-energie este convertit in masa-energie, timpul este decomprimat (expandat) sub forma de energie EM tridimensionala si 1 sec = ~9*10¹⁶ jouli

Cred ca e destul de logic in ce spune. Candva, se foloseau in toate calculele la fizica unitati de masura la care impartirea cu c² era facuta, un fel de unitati de masura de "c^-2". Ce sti despre descompunerea lui Whittaker din 1903? Are legatura cumva cu anihilarea electronului, pe care te bazezi? Dupa cum vedem si de aici, timp sau masa e totuna, ele sunt reductibile la energie. O energie eterica, cu siguranta, o unda EM mai precis, energie continuta in volumul de care vorbesti. Apropo, ai verificat daca volumul eteric, corespunzator fotonului, contine aceeasi cantitate de energie -recunoscuta oficial- ce ar corespunde volumului de eter?

MM

Cred că ai înţeles că am adăugat în pripă câteva răspunsuri şi am scăpat din vedere câteva chestiuni. Numai târziu mi-am dat seama că te refereai la acea mare formulă de la structura de masă a electronului, dată în sistemul bidimensional al mărimilor fizice. Întradevăr am muncit mult la formula aceea, fiindcă am bâjbâit mult timp pe căi ocolite. Raţionamentul dat în articol este calea cea mai netedă pe care am ajuns la ea. Ideea că masa ar trebui exprimată în funcţie de spaţiu şi timp, am găsit-o la Hary Lipsson într-o lucrare în care prezintă câteva experienţe celebre de fizică. În acea lucrare autorul arată că masa fizică şi densitatea masică nu sunt lămurite (nu sunt definite). O idee apropiată am găsit la Omeleanovski, care într-o lucrare de filozofie a fizicii aminteşte de sistemul gravitaţional absolut al lui W. Thomson , în care masa apare ca relaţie între spaţiu şi timp. O influenţă au avut şi lucrările de popularizare ale lui Emanuel Vasiliu, în care pomeneşte de o masă mecanică şi una electromagnetică din structura electronului. A mai fost şi influenţa ideilor lui Bunge, care tot într-o lucrare de filozofie, arată că fizica nu are semantica pusă la punct, adică nu ar avea definiţii clare pentru conceptele cu care lucrează. Aşa fiind, am fost curios să văd unde duce ipoteza identităţii dimensionale între sarcina electrică şi masa gravifică. Toate consecinţele logice pe care le-am găsit, le-am adunat într-un articol postat tot pe astronomy. Eu am într-un fişier, o încercare de demonstraţie a identităţii dimensionale, între sarcină şi masă. Dacă găsesc pe cineva să o posteze ca poze pe forum, poate că deschid un topic cu acest titlu. Şi această demonstraţie ca şi cea de la constanta de acţiune h (postată tot pe astronomy), se bazează pe adimensionalitatea lui epsilon zero, care este dată dogmatic în cărţi, ca farad/metru. În descifrarea structurii de masă a electronului, am făcut şi o ipoteză suplimentară, prin care asimilam (identificam) inversul constantei de structură fină, alfa, cu indicele de refracţie al mediului atomic. M-am gândit că, dacă electronul se mişcă pe prima orbită permisă, ca şi o undă, el se propagă după legile optici, cu viteza C/137 şi că această viteză trebuie să existe şi în structura lui. Am fost surprins să găsesc că lungimea de undă , în vid, a fotonului gama de la anihilarea electronului, contractată de 137 de ori, dă lungimea de undă a fotonului respectiv, absorbit sau refractat în mediul atomic, lungime care raportată la 2 x II, ne dă exact raza clasică a electronului. De aici am dedus că electronul este de fapt o undă staţionară a fotonului gama respectiv.

În legătură cu acea proporţionalitate între energie (joul j ) şi timp (secundă s ), mi se pare o aberaţie. În cazul egalităţilor fizice, chiar şi atunci când avem simplă proporţionalitate, trebuie să avem aceeaşi dimensiune fizică şi în stânga şi în dreapta.

El n-a pus semnul egalitatii ci al echivalentei, un dublu ~, adica ≈ Deci am gresit eu punand semnul egal acolo. Voi corecta.
Ramane de aici sa deducem ce trebuie adaugat in stanga si dreapta acestui semn ca sa devina egalitate; ar putea fi o concluzie. Joulul impartit la c² ce rezulta? Masa. Deci, cand spune "energie EM" impartita la c² ii iese masa. Da, a spus deja asta. Trebuie sa mai rationez.
Ti-am mai scris si pe posta privata din forum.

mm

Revin acum cu o analiză sumară a supra frazelor cu asterisc.
1 Nu cred că se poate elabora un model fizic de fenomen sau structură dinamică, numai cu o singură unitate de măsură (după cum spune textul, dar eu cred că vrea să spună numai cu o singură dimensiune fizică).
2 Ideea că masa este energie electromagnetică înalt comprimată, este apropiată de ideea mea că structurile de masă sunt unde electromagnetice de amplitudine şi frecvenţe gigantice (care duce la ideea că masa este forma de stocare a energiei în universul fizic, formă de existenţă potenţială a energiei). Sigur că raportând energia la c² se obţine masă.
3 Timpul nu este energie.Timpul este doar un concept abstract, pe care îl asociem cu spaţiul fizic în sânul mişcării fizice. Mişcarea fizică este entitate spaţiu-timp, este evidenţa spaţiului fizic. Timpul este folosit pentru măsurarea mişcărilor şi este definit prin comparaţia mişcărilor. Pentru măsurarea mişcărilor, este foarte important ca unităţile de măsură alese să îşi păstreze constanţa. Timpul nu este elastic, nu se contractă nu se dilată nu expandează (nu se decomprimă).
4 Masa fizică este şi ea o măsură a mişcării şi are întindere într-un volum. Volumul este numai geometric un spaţiu cu trei dimensiuni. În spaţiul fizic, volumul este extins după trei direcţii rectangulare, pe care se măsoară trei lungimi. Adică volumul fizic are doar o singura dimensiune fizică, aceea a lungimii luată de trei ori. Aşa că masa plasată în spaţiul fizic (în volum) , este tot o entitate bidimensională, entitate spaţiu-timp. Timpul fiind un concept abstract, axa timpului este imaginară. Sigur că masa (structura dinamică) are existenţă (durată) în timp, fiindcă este existenţă fizică reală.

Sintagmele timp-energie şi masă-energie sunt nebuloase şi nu le prind sensul.

În legătură cu ideea captării energiei din spaţiu, inclusă aici, imi amintesc ca prin anii 70 apăruse în revista de ;Stiinţă şi Tehnică; un articol în care se prezentau realizările unor cercetători francezi care excitau un circuit pe frecvenţa de vibraţie a moleculei de cupru (frecvenţă de ordinul zecilor sau sutelor de gigaherţ) şi obţineau energie de patru ori energia injectată, pe seama absorbţiei de energie din spaţiu. Nu ştiu dacă o astfel de idee mai este valabilă acum.

Ca sa obtinem egalitate trebuie ca in stanga pe linga secunda sa avem putere, fiindca energia este data de produsul putere ori timp (W=P x T)

Iti raspund tot punctual la cele notate numeric de tine:

1. Ai dreptate, el a zis with single unit, adica cu o singura dimensiune -cum zici tu- dar nu prea vad diferenta intre dimensiune si unitate de masura. Pentru ca dimensiunea aceea fizica unica trebuie sa aiba si ea o unitate de masura.

2. Ma bucur ca aici e corect si ai o confirmare a modului tau de-a gandi: energie electromagnetica "condensata" echivalenta cu masa.

3. Stiu si eu care este conceptia oficiala, clasica, despre timp. Aici insa, ne permitem, indraznim, orice fel de abateri de la ea, cu conditia sa avem niste "argumente". -Argumentele sunt experimentele (facute de altii, fie ei si numai niste obscuri mecanici sau frizeri), dispozitivele, masinile, generatoarele, etc., inventate de diversi, si care functioneaza pe principii necunoscute, inexplicabile (dar functioneaza!)
-Alte "argumente" sunt rezultatele -chiar si teoretice- publicate de diversi "amatori" (care au prin casa dispozitive din astea ciudate si incearca sa-si explice cum functioneaza).
-Tot ca "argumente" figureaza si diversele "potriveli" cu experienta, cu ce mai stim, cu ce mai fac sau zic altii, etc.
Intr-un modest studiu despre timp, pe care l-am publicat pe internet, am ajuns la concluzia clara ca notiunea clasica si oficiala de timp nu exista. Adica nu este o realitate ci doar o abstractie matematica.
In conditiile enuntate mai sus este acceptabila orice ipoteza, inclusiv ca timpul este energie comprimata. Omul acela a studiat vreme de 30 de ani chestia asta, nu cred ca vorbeste la intamplare. De subliniat, deci, ca aici pe acest forum nu ne impiedica nimeni sa facem conexiuni, sa cercetam spusele si formulele altora, ba chiar e un fel de obligatie.

4. Cunosc notiunea de volum; acelasi amendament: ne putem abate de la definitia clasica cu scopul de a descoperi ce anume este volumul ca realitate fizica. Cea mai buna explicatie este ca volumul e o aparenta, data, permisa, consecinta a eterului. Si eterul stim ca e o realitate (stim aici pe acest forum) constatata de teozofi(i) ale caror linkuri s-au dat.
//Cred ca aici s-ar putea accepta o definitie a presiunii ca "inghesuiala" (particulelor eterice) iar a volumului ca "numarul" particulelor eterice. Ar mai trebui precizat elementul de legatura dintre ele, interactia. Dar cred ca este deja cuprins in presiune = "inghesuiala". Volumul ar trebui sa fie un numar adimensional. E o simpla propunere.//

Sintagmele acelea nu sunt nebuloase si au legatura cu undele scalare, longitudinale si transversale, la care voi reveni.

Nu am nici un fel de indoieli ca acei francezi chiar obtineau de 4 ori mai multa energie decat consumau caci tocmai despre asta discutam aici; cu dovezi experimentale de ordinul miilor, date pe internet de diversi. Eu nadajduiesc ca din schimbul acesta de idei, informatii, pareri, pana la urma vei castiga in intelegerea notiunilor cu care lucrezi. E un proces ce se intampla in timp, pe nesimtite, fiind chiar cel mai greu de obtinut lucru in lumea asta: schimbarea propriilor conceptii.

Deoarece am discutat despre timp ca forma de energie, aici, la acest topic, sa vedem ce gasim la Bearden despre aceasta.
Colonelul nu are ecuatii matematice bramburistice, el incearca sa "vizualizeze" mecanismele eterului, care-i permiteau sa obtina energie "overunity" (randament supraunitar). E o forma grafica oarecare prin care incearca sa ne comunice niste idei. De ce energia impartita la c² este masa, intelege toata lumea caci e formula lui Einstein. Cred ca trebuie un usor efort de imaginatie pentru a intelege/accepta si dimensiunea energetica a timpului.

Masa unei particule, ne aminteste despre cata energie a fost necesar sa se consume pentru a pune in evidenta acea particula. Particula face parte dintr-un spatiu continuu multidimensional din care noi percepem doar acea frantura numita particula care se manifesta in spatiul tridimensional prin intermediul energiei.
Am sa fac o analogie pentru intelegerea acestui fenomen. De exemplu, Pamantul, partea pe care o vedem, este format din insule, continente, mari si oceane. Daca asemanam insulele sau continentele cu particulele, oceanele sau apele care le despart sant chiar spatiul dintre particule. Acesta este spatiul tridimensional pe care il percepem noi. Miscarea particulelor sau corpurilor in acest spatiu se face in timp, adica se percepe o anumita insiruire a evenimentelor, acestea nu se produc toate in acelasi moment, ci sant insiruite intr-o anumita succesiune, care defineste timpul. Sa presupunem ca secam toata apa oceanelor si marilor, iar ceia ce ramane este doar suprafata pamantului. Vedem ca insulele (particulele) sau continentele (corpurile) nu mai sant distincte, ele facand parte dintr-un tot unitar ce formeaza suprafata continua a pamantului cu formele lui de relief care nu sant despartite de ape. Acesta este spatiul multidimensional in care exista universul. Miscarea intre doua forme de relief, care se produce prin "alunecare" sau prin "cutremure", se face prin modificarea acestui spatiu continuu, fara ca sa existe parti desprinse din el. Este ca o patura infinita sub care se produc miscarile unor denivelari ca formele de relief. Noi in spatiul tridimensional nu percepem decat ce este "deasupra apelor" neavand senzorii necesari pentru a patrunde "sub ape", adica in spatiul multidimensional. In ce priveste gravitatia, in zona noastra de univers, se produce o aglomerare a formelor de relief, pe cand in alte zone ale universului se pot manifesta anumite forte de dispersare a formelor de relief (adica a corpurilor). Acolo spunem ca interactioneaza antigravitatia. Atat in zonele de univers unde actioneaza gravitatia cat si acolo unde actioneaza antigravitatia, miscarile care se opun campurilor,se produc cu consum de energie. Niciodata nu vom sti ce se afla sub aceasta "patura" infinita in care se produc campurile si care reprezinta spatiul multidimensional. Exemplul dat este intr-o forma simplista, si nu trebuie luat mot a mot, deoarece spatiul multidimensional ascunde si alte proprietati care nu pot fi explicate.

Spatiul multidimensional, pe care inca nu l-a dovedit nimeni, poate ascunde si o serie de teorii de care n-a auzit nimeni si ... care nu pot fi explicate. De ex. TR.

Pe principiul acesta, nu ar fi fost inventate nici undele radio, doar nu auzise nimeni de ele. Pe de alta parte, cum sa pui in evidenta o dimensiune pentru care nu ai posibilitati de perceptie. Dimensiunile suplimentare sant introduse ca o necesitate pentru a explica anumite fenomene care desi sant reale, imbraca un caracter straniu, cum de altfel sant; spinul, sarcina electrica, sarcina leptonica, sarcina barionica, stranietatea, cat si toate reactiile de dezintegrare de particule, in care dispar unele si apar ca din senin altele complet noi respectand anumite reguli.
Vorbind despre antigravitatie, cu multi ani in urma am citit despre o experienta, in care se folosea apa levogira si apa dextrogira. Rotind un titirez desupra unor recipiente cu astfel de apa se constata ca titirezul pierdea din greutate. De atunci nu am mai auzit nimic de acest experiment.

Voi pune aici, asa cum m-ai rugat adriane, la acest topic, paginile referitoare la Constanta Gravitationala. Subiectul topicului o permite, la limita. Criticile, mai tarziu.

http://img824.imageshack.us/img824/9306/gaconstgrav.pdf

In relatiile acestea folositi o analogie intre forta de gravitatie si produsul dintre o suprafata si o presiune. Dar dupa cum se stie forta de gravitatie se manifesta chiar si in interiorul corpurilor, indiferent de marimea acestora. In acest caz despre care suprafata poate fi vorba?. Fiecare atom dintr-un corp, este atras de campul gravitational din exteriorul corpului, in acest caz despre care suprafata este vorba?, intrucat suprafata nucleului atomic este infim de mica, iar suprafata electronului, dupa fizica cuantica nici nu exista. Constanta gravitationala trebuie sa rezulte aceiasi atat in macrocosmos cat si in atractia dintre un corp macro si un atom sau o particula, cum rezolvati aceasta problema?

Dupa ultimul mesaj al lui mm m-am lamurit ca am postat raspunsul la pagina cu "unificarea campurilor". Rostul postarii explicatiei pentru constanta gravitationala era sa sustina identitatea dimensionala masa-sarcina, nu mecanismul interactiei gravitationale. Identitatea dimensionala masa-sarcina cum a admis si domnul Cavasi ar putea fi o solutie pentru unificarea campurilor fizice. Deci raspunsul la ultimul mesaj al dumitale, domnul Virgil, este postat in pagina cu unificarea campurilor. Probabil ca ar trebui mutat aici. Cine poate, daca este amabil, sa faca aceasta mutatie, daca nu cere prea mult timp.

Raspunzand la intrebarea unui user privitoare la obtinerea antigravitatiei cu patru bobine, cred ca este de interes urmatoarea pagina, luata din acelasi set de reviste, New Energy Technologies:

https://2img.net/r/ihimizer/img822/2755/antigbis.jpg



Pentru cine doreste intregul articol, il poate accesa in linkul:
http://narod.ru/disk/6701775000/19.zip
Ce-i drept, articolul -si montajul prezentat in desen- sunt consacrate "Controlului timpului prin unde scalare". Un montaj similar poate produce antig.