No way...no end

Tuturor celor indignaţi de “opera” deţinuţilor celebri le recomand să facă un mic test: să ia – la întâmplare – o universitate de provincie, să intre pe site-ul ei, să se uite la CV-urile postate acolo (pe facultăţi) şi

1. să se gândească pe cine cunosc în domeniul lor de specialitate,
2) să se uite la viteza cu care s-au făcut avansările şi s-au obţinut gradele universitare,
3) să se uite la producţia ştiinţifică a fiecărui “cadru didactic” din domeniul lor şi
4) să caute în vreo librărie (on-line, nu neapărat din oraşul lor) două – trei cărţi care le-au atras atenţia. În 90 % din cazuri e vorba de oameni cvasi-necunoscuţi în domeniu (dar, eventual, de notorietate prin alte “funcţii” sau alte “isprăvi”), crescuţi “ştiinţific” într-un an cât cercetători serioşi în zece, autori ai unei singure lucrări (tipărită în mai multe ediţii şi/sau fascicole) sau a diverse compilaţii, teste, articole, etc., dar prezenţi (doar cu numele) pe “actele” tuturor “conferinţelor” (“din proiecte” sau nu) editate “din fonduri proprii” şi toate aceste “opere” sunt cu desăvărşire de negăsit, nici măcar la biblioteca universităţii unde lucrează omul în cauză. Per total, sunt câteva mii (probabil spre 10 000) de asemenea “cadre universitare” pe întreg cuprinsul ţării.