Criteriile de analiză logică

V-ați întrebat vreodată care sunt criteriile pe care sunt bazate deducțiile și analizele noastre logice?
Ce anume determină caracterul rațional al modelului nostru de percepție logică?
În acest subiect o să vreau să îmi spun părerile despre aceste aspecte și despre ce anume ne face să ajungem la concluzia că ceva este logic pentru că nu se rezumă la o chestiune de "algoritm", ci pur și simplu, inexplicabil cumva, la o chestiune de percepție pur și simplu.

As veni cu un exemplu:
Logica matematicii si Logica Naturii.

De exemplu " zero" la numere are o semnificatie.
O ecuatie X-Y=0 poate avea o infinitate de solutii.

In fizica, daca asupra unui corp rezultanta fortelor care actioneaza asupra corpului este zero, putem avea doua situatii de stare a corpului: repaos sau miscare cu viteza constanta.

La fel o infinitate de solutii in cazul unei ecuatii tip
Forta1-Forta2 =0.

Un criteriu care s-ar desprinde:
"Natura are corespondent in Matematica."
Dar invers ?

curiosul a scris:V-ați întrebat vreodată care sunt criteriile pe care sunt bazate deducțiile și analizele noastre logice?
Ce anume determină caracterul rațional al modelului nostru de percepție logică?
În acest subiect o să vreau să îmi spun părerile despre aceste aspecte și despre ce anume ne face să ajungem la concluzia că ceva este logic pentru că nu se rezumă la o chestiune de "algoritm", ci pur și simplu, inexplicabil cumva, la o chestiune de percepție pur și simplu.

Daca te bagi la asa ceva, ma preocupa o intrebare :
In ce relatie se afla logica cu cauzalitatea ?

curiosul a scris:V-ați întrebat vreodată care sunt criteriile pe care sunt bazate deducțiile și analizele noastre logice?
Ce anume determină caracterul rațional al modelului nostru de percepție logică?
În acest subiect o să vreau să îmi spun părerile despre aceste aspecte și despre ce anume ne face să ajungem la concluzia că ceva este logic pentru că nu se rezumă la o chestiune de "algoritm",
ci pur și simplu, inexplicabil cumva, la o chestiune de percepție pur și simplu.

Fiecare are o perceptie singulara pe baza inteligentei sale proprii si informatiilor individuale capatate de-a lungul vietii , asa ca pretentia unor psihanalisti si psihologi ,
de a stabili formule generale  de deducere a capacitatii logice de prelucrare a informatiilor exterioare a fiecarui individ in parte imi repugna.
De exemplu mie intr-un caz mi se pare ca un anume individ are o logica buna , in timp ce la alta persoana poata sa i se para ca individul respectiv are o logica proasta ...
si invers
De exemplu : Einstein a fost corigent la fizica, iar Minulescu a fost corigent la limba  română...
https://aliciademeter.wordpress.com/2009/09/28/albert-einstein/

Hai să iau mesajele pe rând, așa mi se pare corectă, deși nu sunt eu deșteptul lui pește care să trezească vreo revelație.
Zic și eu ce-mi tună prin minte.
Așadar...

eugen a scris:As veni cu un exemplu:
Logica matematicii si Logica Naturii.

De exemplu " zero" la numere are o semnificatie.
O ecuatie X-Y=0 poate avea o infinitate de solutii.

In fizica, daca asupra unui corp rezultanta fortelor care actioneaza asupra corpului este zero, putem avea doua situatii de stare a corpului: repaos sau miscare cu viteza constanta.

La fel o infinitate de solutii in cazul unei ecuatii tip
Forta1-Forta2 =0.

Un criteriu care s-ar desprinde:
"Natura are corespondent in Matematica."
Dar invers ?

Eugene, am spus asta de mai multe ori, că matematica din fizică este obligatoriu să fie o chestiune cantitativă la nivel de obiectivitate, nu de interpretare fizică a vreunui rezultat matematic.
x-y=0 este o chestiune cantitativă, nicidecum că...x, spațiul, y, timpul se anulează în vreo ecuație, de exemplu.
Problema nu e asta și te întreb?
Cum a apărut matematica, sistemul numeric în egală măsură, indiferent de bază și de sistemul de "numărătoare" folosit și cum s-a ajuns la un sistem atât de amplu, complex și intrigant ca de la necesitatea de a contabiliza cantitativ un...număr de "oi", să zicem, se ajunge la "contabilizarea" cantitativă a noțiunilor din natură?

Întrebarea cam lungă, dar bună totuși, iar în ideea subiectului, certitudinea matematică obiectivă în fizică se rezumă la aspecte perceptuale nedemonstrabile.
Să demonstrezi DOAR matematic că ceva este cert în fizică se reduce la certitudinea percepțiilor interpretative ale naturii.
Pentru că Natura este așa cum este pentru că o percepem cantitativ intr-un fel sau altul.
Prin urmare, un aspect esențial în percepția criteriilor de deducție logică este în primul rând aspectul cantitativ al percepțiilor.
Și nu mă refer la două cepe sau trei porumbei sau ce mai putea exprima cantitativ perceptual realitatea.
O să revin ulterior pentru că aici e mai mult de discutat, de asta zic că raționamentul nostru logic nu este o chestiune de "algoritmi" , ci de percepție înainte de toate.
Dar voi reveni asupra acestui aspect pentru că este fundamental cumva.

virgil_48 a scris:

curiosul a scris:V-ați întrebat vreodată care sunt criteriile pe care sunt bazate deducțiile și analizele noastre logice?
Ce anume determină caracterul rațional al modelului nostru de percepție logică?
În acest subiect o să vreau să îmi spun părerile despre aceste aspecte și despre ce anume ne face să ajungem la concluzia că ceva este logic pentru că nu se rezumă la o chestiune de "algoritm", ci pur și simplu, inexplicabil cumva, la o chestiune de percepție pur și simplu.

Daca te bagi la asa ceva, ma preocupa o intrebare :

In ce relatie se afla logica cu cauzalitatea ?

Nu știu cum ar trebui să încep, dar voi opta varianta asta.
Printr-o întrebare.
Logica este diferită de rațiune?
Și da, și nu, cu diferența că ce este rațional implică o logică perceptuală.
Iar atunci cum gândim logic, ce anume determină tiparul de construcție logică a unui raționament?
Iar în mod fundamental lucrurile se poate reduce la un aspect cauzal.
Pentru că ceea certitudinea rațională trebuie să respecte un tipar logic, oricare ar fi fi.
În schimb, logica cu care gândim noi este chestiune pur perceptuală fundamentată pe un principiu determinist.
Adică ce anume determină relația dintre "A" și "B" sau implicarea lui "B" prin "A"?
Cauzalitatea!
Modul nostru de gândire impune și implică chestiuni care țin în fundamental de un principiu de cauzalitate.
În mod indirect logica implică aspecte care țin de percepția asupra diferențelor caracteristice, dar, în esență, diferența dintre aspectele caracteristicilor perceptuale are la bază un model de conectare cauzal între ele.

În concluzie, modul în care gândim rațional este intrinsec bazat pe un principiu cauzal.
În ce te privește, tu de ce cauți o explicație alternativă pentru gravitație?
Din punct de vedere rațional, nu psihologic, pentru că încerci saexplici cauza obiectivă, nu interpretativă, dar ideea perceptuală este aceeași atât în fizică, cât și în matematică.
Sau în percepția asupra ei.
Cum se ajunge, matematic, de la a implică b?
Printr-un principiu de cauzalitate deterministă.
Și atunci, oare nu toată realitatea perceptibilă se reduce la nivelul gândirii pe principii cauzale?
Răspuns final "Ba da!".
Dar dacă schimbăm logica?
Întreb și eu, nu dau parul.

CAdi a scris:

curiosul a scris:V-ați întrebat vreodată care sunt criteriile pe care sunt bazate deducțiile și analizele noastre logice?
Ce anume determină caracterul rațional al modelului nostru de percepție logică?
În acest subiect o să vreau să îmi spun părerile despre aceste aspecte și despre ce anume ne face să ajungem la concluzia că ceva este logic pentru că nu se rezumă la o chestiune de "algoritm",
ci pur și simplu, inexplicabil cumva, la o chestiune de percepție pur și simplu.

Fiecare are o perceptie singulara pe baza inteligentei sale proprii si informatiilor individuale capatate de-a lungul vietii , asa ca pretentia unor psihanalisti si psihologi ,
de a stabili formule generale  de deducere a capacitatii logice de prelucrare a informatiilor exterioare a fiecarui individ in parte imi repugna.
De exemplu mie intr-un caz mi se pare ca un anume individ are o logica buna , in timp ce la alta persoana poata sa i se para ca individul respectiv are o logica proasta ...
si invers
De exemplu : Einstein a fost corigent la fizica, iar Minulescu a fost corigent la limba  română...
https://aliciademeter.wordpress.com/2009/09/28/albert-einstein/

Inteligența este irelevantă.
Este o chestiune de percepție.
Iar exemplele nu pot reprezenta niciun fel de justificare.
În aceeași idee, eu sunt corigent la logica.
Viața mea este un...bazar cu de toate, care nu respectă niciun fel de logică.
De ce?
Habar n-am!

curiosul a scris:. . . . .
De exemplu : Einstein a fost corigent la fizica, iar Minulescu a fost corigent la limba  română...
https://aliciademeter.wordpress.com/2009/09/28/albert-einstein/

Inteligența este irelevantă.
Este o chestiune de percepție.
Iar exemplele nu pot reprezenta niciun fel de justificare.
În aceeași idee, eu sunt corigent la logica.
Viața mea este un...bazar cu de toate, care nu respectă niciun fel de logică.
De ce?
Habar n-am!

O buna justificare pentru faptul ca politicienii nostri se incadreaza
in categoria corijenti !
Ba chiar si dintre cei care s-au ferit sa se expuna acestui risc.      

În funcție de perspectiva din care privești, toți suntem corigenți.
Și eu, și tu, și ei, și noi.
Pentru că concluzia ta, în ideea subiectului, se reduce la îngrădirea perspectivei în funcție de prejudecăți și, eventual, interese.
Ambele duc la un criteriu comun de cauzalitate.
În sfârșit...
Dacă e să continui acum un pic ideea din subiect la care încă lucrez și mă gândesc printre timp cum să abordez problema, în primul rând, lucrurile se rezumă la o schemă inversă plecată de la numerele prime.
Adică stabilirea unei forme de conexiune între "haotic" și "organizat", chestiune care, în tiparul "organizat" depinde atât de "algoritmi" de identificare,  cât și de percepție, în timp ce regulile "haosului" sunt chestiuni pur perceptuale și îmi pun întrebarea:
Este posibil cumva la nivel perceptiv ca ceea ce implică lipsă de organizare să fie o reflexie opusă în logică pentru ceea ce este perceput ca fiind organizat?
Răspunsul meu este da, dar este dificil de explicat.
Analogic, lipsa de regulă identificabilă din apariția numerelor prime în numere, ar putea avea o altă explicație printr-o logică  nedeterministă cauzal, ele, sau ea, regulă de apariție, depinzând de percepția asupra logicii cantitative.
Cu siguranță voi reveni asupra subiectului.

Aniushko, eu, în liniștea mea, mă întreb doar atât.
Ce logică folosesc eu în gândirea, logica și raționamentele mele?
Instinctivă sau deductibilă pe cale rațională?
Niciuna dintre ele.
Și atunci ce imi dirijează comportamentul?
O gândire de tip Einstein ar spune că atât timp cât cunoști toți factorii decizionali totul este predictibil.
Fizica cuantică este de părere că observarea fenomenelor însăși  schimbă modul in cursul evenimentelor se desfășoară.
Carevasăzică, trăim într-o lume în care totul este predictibil atât timp cât nu îl observi și nu îl percepi într-un fel sau altul.
Și atunci, paradoxal, unde este predictibilitatea, Ana?
Pentru că tot ceea ce facem schimbă cursul normal al evoluției mecaniciste a universului.
Deci nu există soartă.
Prin logică deterministă.
Dar există din alt punct de vedere.
De altfel, tot paradoxal.
Dacă noi ca observatori suntem Natură, atunci totul este mecanicist determinat, în aceeași măsură în care noi înșine suntem capabili să schimbăm cursul normal în desfășurarea mecanicistă a universului prin procesul de observare și gândire.
Deci, dintr-o anumită perspectivă, Ana, Natura este determinată mecanicist prin legi fizice dintr-o anumită perspectivă, iar dintr-alta, percepția asupra procesului de observare a acestuia îi determină caracterul determinat de procesul de observare.
Care este esența realității atunci?

Unde este logica de mijloc care le împacă pe amândouă?

Paradoxurile logice sunt strict determinate de caracterul determinist al logicii noastre perceptive și reprezintă cel mai concret exemplu de incompletitudine in sistemul logic de percepție cauzală deterministă.
Logica actuală este suficientă pentru supraviețuire, nu pentru înțelegerea completă și coerentă a realității.

Continuăm pe principiul lui Bordan "zic și eu, nu dau cu paru' ", continuând pentru început cu ideea paradoxală a unui univers mecanicist determinat efectiv de legi fizice la care este supus comportamentul materiei.

Modul în care interactionăm fizic propriu-zis cu Natura este determinat de însăși proprietățile Naturii prin intermediul în care o percepem.
Din acest punct de vedere acțiunile noastre sunt determinate cauzal de Natura însăși, iar faptul că universul ar fi mecanicist și totul este predeterminat prin legi fizice este  contradictoriu cu faptul că ceva se întâmplă din cauza noastră.
Paradoxul cauzal la nivel de percepție constă în faptul că interacțiunea însăși cu Natura schimbă caracterul predeterminat al comportamentului său mecanicist dirijat de legi fizice intrinseci.
Prin urmare, ceea ce se consideră de fapt autodeterminat de legile fizice la care este supusă materia sau predeterminat de legile care-i dirijează comportamentul este de fapt un comportament al Naturii determinat de procesul însăși de interacțiunea cu ea.
Asta face ca procesul acțiunilor determinate cauzal de observare și percepție să nu fie o chestiune predeterminată, ci determinată.
Și în asta constă cumva paradoxul percepției asupra unui univers mecanicist.
Adică universul ar fi intrinsec mecanicist și complet predictibil dacă nu ar exista observatorul și/sau dacă nu există o relație interactivă între ceea ce determină percepția și ceea ce se întâmplă în urma percepției.
Sau datorită sau din cauza acesteia, cum vreți.
Asta face diferența absolută dintre fizica clasică, al cărui punct de vedere este pur teoretic, și fizica cuantică din al cărei punct de vedere atât timp cât "măsurăm" obiectiv fizic realitatea, comportamentul acesteia nu mai poate fi complet predictibil așa cum ar spune  teoretic fizica clasică, pentru că procesul de măsurare implică interacțiune cu Natura, iar orice interacțiune schimbă cursul normal al desfășurării evenimentelor.

Teoretic, predictibilitatea completă a comportamentului Naturii se datorează faptului că nimic nu interacționează fizic cu aceasta.
Dar și aici apare totuși o chestiune de "to be or not to be".
Pentru că teoria este un rezultat al procesului de gândire, iar procesul însăși de gândire dacă, la rândul său, este rezultatul unui "comportament" fizic al materiei sau mai clar exprimat, rezultatul intrinsec al unei fenomenologiei fizice, se ajunge cauzal la aceeași concluzie în momentul aplicării teoriei.
Comportamentul Naturii, per ansamblu la nivel de conectare completă a ei, este determinat de observator, nu predeterminat de un caracter mecanicist dirijat intrinsec de legi fizice.
Se ajunge la același paradox cauzal.

Am putea să privim lucrurile altfel presupunând că gândurile sunt rezultatul unor procese fizice, electromagnetice, cuantice, chimice și de ce natură or mai putea fi ele, caz în care universul însuși este unul mecanicist dirijat de legi fizice la care este supusă materia, caz în care senzațiile nu mai mai pot fi ele însele procese fizice.

Am putea, la fel de bine, să considerăm că gândirea propriu-zisă nu este un "fenomen fizic".
Iar eu personal aș fi de acord cu asta, motiv pentru care consider că gândirea este o senzație așa cum sunt toate celelalte.
Sunetul, culoarea, gustul, mirosul etc.
Ele, cauzal, pot fi intermediate explicativ de anumite procese fizice, dar senzațiile însăși nu sunt procese fizice, ci doar generate de procese fizice.

În acest fel putem reduce totul, într-un fel sau altul, la o chestiune de percepție, iar ajungând aici logica însăși este o chestiune perceptivă motiv pentru care se poate dezvolta o altfel de logică.
Nu fuzzy, nu cauzală sau deterministă etc, ci pur și simplu determinată în construcție de "legi" nondeterministe.
Dar nu poate fi explicată din afara sistemului perceptiv sau prin logica deterministă, vorba lui Bordan, cu ochii tăi nu poți să vezi ochii tăi.

În schimb, cred poate fi explicată perceptiv pe baza unui alt înțeles al "numerelor" și a percepției diferite asupra "cantităților".
Unde prin "cantitativ" ar trebui percepute într-o manieră diferită ideile de "mult-puțin", "departe-aproape", "mic-mare" etc reducând până și chiar noțiunile filozofice de "bine-rău" la aspecte cantitative.
Și chiar și ideea de "devreme-târziu" de la nivel de percepție temporală.
Dar nu la modul prin care logica fuzzy tratează cantitativ gradele de comparație.
Voi continua în alt mesaj.

In aceeași idee, se pare că conștiința însăși poate fi redusă la un "algoritm" în ce privește un limbaj de programare.
Pentru că a vrea ceva este o chestiune care nu tine de dorințe , ci de nevoi.
Însăși "dorința" de a exista  este un mecanism ce poate fi algoritmizat pentru că nevoia de a exista este o chestiune ce poate fi determinată.
Conștiința însăși implică o chestiune existențială și de eficientizare a factorilor care întrețin existența.

Tot ceea ce poate fi construit pe baza unei scheme logice poate fi implementat într-un algoritm intr-un limbaj de programare.
Tot ceea ce nu poate fi construit logic se datorează fundamentelor sistemului ce fac posibilă construcția acestuia, motiv pentru care pentru a putea explica lucrurile noi trebuie introduse noi fundamente constructive ale sistemului.
În aceeași sistem lucrurile neexplicabile, ce nu pot fi construite prin aceeași schemă de construcție se pot "corecta" si explica prin introducerea unor noi "postulate" în sistem.
Mergând pe același  principiu, fundamentul logic poate fi schimbat, nu completat, introducând un alt sistem de construcție al acestuia.

Chiar dacă logica poate fi, și se pare că este, împărțită prin diferențiere în mai multe categorii, ea are la bază un ACELAȘI tipar de construcție deductibil.
Indiferent că vorbim de logică silogistică, modală, matematică, filozofică etc tiparul de construcție deductibil este identic, ceea ce face ca logica în tot fundamentul ei perceptiv să poată fi redusă la o formă de axiomatizare generalizată prin formularea unui singur principiu fundamental universal valabil și aplicabil în orice construcție rațională.

CAUZALITATEA.

Pentru că logica, sau rolul logicii, nu este decât de "conectare" implicativă a informațiilor perceptuale.

Iar din acest principiu cauzal fundamental se poate desprinde implicativ, adică tot în linie cauzală,  principiul de comparație cantitativă și calitativă.

Din punctul meu de vedere, în această ordine de idei, logica perceptuală fundamentală are un SINGUR principiu fundamental, cauzalitatea, care se "manifestă" perceptual în comparație cantitativă și calitativă.

Nu avem cum să separăm logica de percepțiile pe care le avem, motiv pentru care diferențierea perceptuală cantitativă și calitativă nu implică ele însele vreo formă de "conexiune" logică.
Logica are doar rolul de a stabili "conexiunea" între informațiile perceptuale, iar acest principiu duce la întrebarea dacă informațiile perceptuale pot fi conectate între ele pe un principiu noncauzal.

Repet, logica este rezultatul gândirii, iar gândirea este rezultatul percepțiilor, modul de gândire este el însuși o formă de percepție.
Gândirea perceptivă poate fi redusă la un sistem formal în care există propoziții indecidabile.
Caracterul indecidabil este caracterizat în mod fundamental de construcția sistemului pe propoziții indecidabile.
Din acest punct de vedere, propozițiile indecidabile în sistem apar pentru că sunt considerate certitudini aspecte nedemonstrabile.
Chiar dacă plecăm de la ideea că percepțiile sunt certitudini, se pare că însăși acest aspect duce la incoerență în sistemul petceptiv.

Într-un final, în orice sistem logic formal orice propoziție dezvoltata în sistem poate duce la contradicția ei însăși în sistem.
Demonstrabil în sistem.
Nu vă mai considerați deștepții lui pește, pentru că logica însăși construită în sistemul perceptiv poate determina un raționament care poate duce la contradicția a ei însăși prin mijloacele de care dispune sistemul însuși pentru a construi valoarea de adevăr.
Logica cauzală este un efect perceptiv evolutiv.
Eu latru acum ca un câine care vrea să semnaleze cumva o "prezență" obiectivă ignorată de "stăpânii câinelui" din domeniul științific.
Exagerez oarecum, dar trebuie schimbate fundamentele logicii.
Acest tipar de dezvoltare "științifică" si perspectivă decizională duce la autodistrugere.
La un fel de clopot al lui Gaus.

Curiosul a scris,

,,Fie șirul 1, 2, 3, 4, 5 ...
Ce anume din modul în  care gândim ne duce la concluzia că răspunsul corect este 6 în continuarea șirului?
Intrebarea este simplă, dar mai vorbim după.
După ce vă duceți mai adânc un pic în percepția asupra modului în care gândim."

S-a luat unitatea arbitrara 1 . Observam ca sirul creste permanent cu o unitate adaugata de aceeasi valoare cu unitatea initiala  si ulterior cu
unitatilor deja acumulate  si s-au atribuit niste cifre :
o unitate=1
doua unitati alaturate =2
trei unitati alaturate =3 etc
deci dupa 5 unitati alaturate de aceeasi marime daca mai adaugam o unitate de aceeasi valoare  vom avea cifra 6 care indica un grup se
6 unitati de aceeasi valoare cu cea initiala,  alaturate = 6

Bravo, CAdi, foarte frumos și simplu expus!
Cu siguranță este un punct de vedere comun.
Chiar și dintr-al meu.
Dar nu răspunde la întrebarea mea și în tot raționamentul tău constă toată "șmecheria".

Ce anume ne determină să gândim așa?

Că aici, în asta, este toată explicația.
Ce anume a stat la baza modului în care ai construit raționamentul tău?
Du-te un pic mai departe în înțelegerea lucrurilor.

Nevoia de comert. Ne e frica sa nu fim inselati pe de o parte, in distribuirea si alegerea bunurilor daca ne ducem in timp la comuna primitiva.
Asta pe de o parte, pe de alta parte aceast rationament are aplicatii in diverse alte domenii , in constructii, in producerea de bunuri la cate
animale am vanat , la cati membrii are haita etc...Deci omul si-a dat seama ca a gasit  cu aceste calcule o modalitate  sa se descurce foarte bine in viata...
si ca este foarte buna matematica pentru ca ii furnizeaza niste raspunsuri la problemele vietii , si a dezvoltat calculele si ramurile matematicii  pentru mai multe domenii de-a lungul anilor
nu le-a lasat asa.
Uite ca am dezvoltat o fraza foarte lunga.
Daca vrei sa adaugi ceva,  sau ai o alta parere Curiosule, te rog sa o dezvolti.
Spus mai simplu: Nevoia te invata - asta este opinia mea.

Tu spui "nevoia te învață", iar eu m-am exprimat la modul "principiile logice sunt construite de adaptarea la mediu în tipar evolutiv".
Tot aia este, și tot acolo vreau să ajung, pentru că exista o explicația intrinsecă dincolo de explicatia aparentă.

Dar este foarte dificil să explic.
Deocamdată.

Presupunem o relație între "A" și  "B",  să spunem prin logică L.
Dacă caracteristicile lui "B" sunt determinate și construite de "A", înseamnă "A" implică "B" .
Iar ceea ce vreau eu să spun, dar nu reușesc deocamdată, este că presupunând o logică L' unde "B' " înseamnă propoziția de mai sus din logica L,
-"A" implică "B"-  
există în logica L'
-"A' " implică "B' "-

unde logica L și logica L' au criterii diferite de implicare a lui B prin A.
Dar acesta este o implicare fie doar în logică L, fie în logică L', nu în ambele simultan.

Mă rog, mai lucrez asupra expunerii.

Ok, aplicam logica L .

În logică L -"A implică B" - este B' din - "A' implică B' " - în logică L' prin logică L.
Dar te înțeleg, e mult mai ușor, mai simplu și mai fără bătaie de cap să aplicăm logica L.
Pentru tine.
Pentru mine nu.

Te pierzi in amanunte nesemnificative. Nu cred ca te ajuta cu ceva. Iti mareste confuzia.
Un om care intelege merge direct la tinta , nu se pierde in amanunte.

CAdi a scris:Te pierzi in amanunte nesemnificative. Nu cred ca te ajuta cu ceva. Iti mareste confuzia.
Un om care intelege merge direct la tinta , nu se pierde in amanunte.

Nu-i chiar așa, dar ai dreptate, mărește confuzia.