Păreri de-ale lui Adrian despre teoria relativităţii

Rezumarea primului mesaj :

Domnul Cavasi!
In articolul referitor la TR (postat aici pe forum), am aratat de ce aceasta teorie ar fi doar un aranjament matematic fictiv. Acest fapt este sustinut de datele experimentelor cu unde stationare, care arata ca fotonii au extindere in spatiu, adica au volum nenul. Am inteles oare corect ca TR face predictia ca la translatiile fizice cu viteza luminii in vid c, lungimea pe directia de translatie a sistemului este contractata pana la 0, iar timpul ingheata, adica este dilatat la infinit?. Se aplica aceasta predictie in cazul fotonului?. In lucrarea “Introducere in TR” a lui Gheorghe Vranceanu, se arata clar ca in sistemele in translatie catre viteza luminii, timpul se contracta, adica frecventa creste. Ceeace ar fi in acord cu teoria undelor asociate a lui De Broglie, asa cum a aratat si domnul Virgil. Eu am mai aratat pe undeva, ca unda electromagnetica (vazuta ca vibratie, ca oscilatie transversala a campului electromagnetic) este doar o aparenta pentru observatorul in repaus. Aceasta deoarece in spatiul electromagnetic identic cu vidul cosmic, imponderabil si inelastic, nu exista (nu pot aparea) forte de inertie si forte de deformare elastica. Asadar trebuie sa ramana bine stabilit ca ceeace numim u.e.m. nu sunt unde elastice sau vibratii (ca miscari oscilatorii ale particulelor mediului de o parte si de cealalta a pozitiei de echilibru) ale mediului electromagnetic. Ci sunt structuri dinamice complexe, constituite din curenti electro-eterici transversali la directia de translatie si periodic alternativi. Acesti curenti sunt sustinuti de campul electric E transversal si genereaza campul magnetic de inductie B perpendicular pe campul electric si transversal la directia de translatie. Din interactia campurilor magnetice generate de curentii electro-eterici apare forta electromagnetica propulsoare, forta care actioneaza asupra curentilor intr-un singur sens, intocmai ca la motorul electric liniar. Aceasta structura dinamica, gliseaza, luneca hidrodinamic prin eter, prin vid, cu viteza luminii. Structura dinamica a fotonului si a u.e.m. transporta masa, impuls, forta, energie si deci este translatie de substanta, nu vibratie si da aspectul (comportamentul) corpuscular al fotonului, simultan cu aspectul ondulator. Am mai aratat in alta parte ca majorarea, cresterea masei inerte a particulelor ce ajung spre viteze relativiste, se produce doar pe durata accelerarii si se datoreaza doar procesului (mecanismului) de accelerare, prin care particulele primesc miscarea (capata viteza) de la campul accelerator. Pe durata accelerarii, sistemul fiind la interactiunea dintre forta propulsoare (acceleratoare) si forta de inertie, sufera o comprimare, adica o contractie a lungimii pe directia de translatie. Se pune problema daca dupa ce ajunge la translatia uniform rectilinie, sistemul revine la dimensiunea dinainte de accelerare, sau ramane contractat?. Totodata pe durata accelerarii se modifica si perioada (tic-tacul) ceasului care masoara timpul in interiorul sistemului (care da timpul propriu al sistemului). (Si este cunoscuta de mult metoda prospectarii geologice, bazata pe masurarea perioadei de oscilatie a pendulului, care se modifica in prezenta campului produs de un zacamant metalifer). Se pune la fel problema, daca ajungand la translatia uniforma, perioada ceasornicului revine la durata dinainte de accelerare, sau ramane contractata?. Deoarece nu exista nici-o alta teorie care sa explice fenomenul constatat experimental al majoraraii masei particulelor accelerate in acceleratoare, se acorda formulelor relativiste si implicit TR sustinere totala, si de catre experimentalisti si de catre teoreticienii matematicieni. Pentru matematicieni cel putin, TR este un domeniu vast de speculatii, cu universuri cu sumednie de dimensiuni, care mai de care mai subtile. TR nu spune nimic despre mecanismul fizic al majorarii masei particulelor, despre mecanismul convertirii energiei capatate de la campul accelerator, in masa inerta adaugata particulei, acea masa care se opune accelerarii. Ma bucura sa constat ca si dumneta, ca si domnul Virgil admiti cresterea masei electronilor pe seama energiei si respectiv pe seama masei fotonilor (din campul accelerator) incidenti pe electroni. Daca sistemele observatorilor, pot avea translatii cu o infinitate de viteze, in spatiul vitezelor fizice reale, singura referinta la care se pot raporta toti observatorii din univers este viteza luminii in vid c. Asa cum a considerat chiar Einstein. Se pune problema ca raportarea la viteza luminii nu se poate face prin considerarea vitezei relative dintre sisteme (acel v din fractia lui beta), ci numai prin efectele energetice ce se produc la interactiunea sistemelor. Deci ar trebui cautata alta relatie (alta lege) pentru majorarea masei particulelor, lege care sa nu prezica volumul nul al fotonului si inghetarea timpului, cand se ajunge la viteza luminii..

Atingi un punct foarte sensibil, care trebuie studiat experimental. La o refractie de 360 grade fotonii ar ramane captivi in interiorul atomilor, si nu s-ar mai reflecta in afara. Refractia se produce numai in planul de separatie a doua medii, dupa ce fotonul a trecut integral in cel de al doilea mediu, isi continua drumul in linie dreapta. Refractia nu este un fenomen continuu in cel de al doilea mediu ca sa ajunga la 360 grade, ea este un fenomen de suprafata, si dureaza doar pana ce intreaga lungime a fotonului a traversat suprafata de separatie a celor doua medii. daca fotonul cade perpendicular pe suprafata de separatie, nu exista nici o refractie, deoarece intreaga sectiune a fotonului traverseaza cu aceiasi viteza cel de al doilea mediu. Privind fotonul ca pe un cilindru infinitdezimal, cand acesta cade perpendicular pe suprafata de separatie, intersectia fotonului cu suprafata se face pe un cerc, daca fotonul cade sub un unghi diferit de 90 grade, intersectia se face pe o elipsa, ceia ce face ca in sectiune o jumatate de foton sa se deplaseze cu viteza mai mare in al doilea mediu, iar cealalta jumatate din sectiunea fotonului, sa se deplaseze inca cu viteza primului mediu, pana in momentul trecerii intregului foton prin suprafata de separatie. Schimbarea unghiului de propagare a fotonului se face doar in dreptul suprafetei de separatie. In natura fenomenul se petrece ca atunci cand mergi cu barca pe un rau si dai peste un curent de apa mai puternic. O jumatate de barca pluteste pe curentul slab, iar cealalta jumatate a intrat in curentul de apa mai rapid. In acest moment barca isi schimba directia, pana trece de zona de separatie a celor doi curenti, dupa care merge din nou pe o traiectorie dreapta.

"Fundamentul Universului" confirma rationamentul de mai sus, jetul fotonic elicoidal fiind agatat de interactiuni cu DIVERSE jeturi gravitonice, producand o "deviere locala".
Puteti sa-i spuneti efectul COANDA, de agatare a luminii la trecerea pe langa ....gravitatii altele decat mediul de propagare.
Acelasi efect se aplica si in experimentul cuantic al celor 2 fante....
Dupa iesirea din fante....exista diverse "ORIENTARI" ale elicoidei EFT.Daca cilindru elicoidal se indreapta cu axa spre panou nu se comporta ca o "UNDA"(liniaritate) insa daca vine cu un unghi ceva mai mare, venind ca un "val cilindric" ...rezulta "UNDA".
Cititi Unda Fundamenntala de Torsiune (U.F.T.) din "Fundamentul Universului" si puteti intelege ce am scris!(poate fi un limbaj SF, daca nu ati citit FU)
Cititi tot acolo despre CODUL FUNDAMENTAL al interactiunilor elicoidale.
Folositi in rationamente conditia de superfluiditate a Universului(FU) si veti putea intelege...

Domnul Virgil!
In a doua fraza a raspunsului dumitale, spui exact cum vad eu ca se intampla fenomenul absorbtiei fotonilor, la nivelul atomului, cand energia cinetica a fotonului incident, se converteste in energie potentiala (care se poate elibera candva), atasata atomului ca un plus de masa. Trebuia sa mai adaug in postul anterior, ca nu mai apare raza emergenta (adica atomul se comporta fata de lumina ca o gaura neagra). Faptul ca electronul are viteza mai mica pe orbita finala (exterioara), inseamna ca are energie cinetica mai mica decat pe orbita initiala. Faptul ca electronul orbiteaza la distanta mai mare de nucleu, inseamna ca are energie potentiala mai mare. In aceasta energie este inclusa si energia fotonului incident. La saltul electronului inapoi pe orbita initiala, se elibereaza numai energia fotonului incident, absorbit in atom. Exact asa se intampla in campul gravitational. Cand un corp (o masa) cazand de la o inaltime, restitue (elibereaza) energia cheltuita pentru ridicare lui la acea inaltime. Refractia in mediul atomic nu este similara cu refractia de la suprafata de separare a mediilor cu indici de refractie diferiti. Mediul atomic prezinta un gradient al densitatii de energie si ca urmare, traiectoria fotonului se curbeaza (similar curbarii traiectoriei luminii ce vine de la stele cand patrunde in atmosfera terestra) si fotonul se structureaza ca o sarcina electrica negativa distribuita intr-un volum foarte mare. In sprijinul acestor afirmatii, nu am decat relatiile care dau masa si sarcina fotonului absorbit in atom, numai substituind in formulele pentru masa si sarcina electronului, raza si frcventa electronului, cu raza si frecventa fotonului incident. Chiar nu vad prin ce experiente s-ar putea pune in evidenta structura dinamica a fotonului absorbit in atom.

Domnul Virgil!
Postez acum un raspuns, pe care am omis sa-l postez saptamana trecuta, din zorul de a raspunde la mesajul recent.
Dumneata sustii de fapt ca si mine, ca fotonul exista si in repaus, doar fiind absorbit in atom sau in particule. Numai ca sustii, in conformitatate cu teoria oficiala, ca in repaus masa fotonului ar fi nula. In aceasta forma masa si respectiv energia fotonului, sunt atasate (adaugate) fie atomului fie particulei, din care pot fi eliberate in anumite conditii. Se poate spune despre foton ca a disparut?. Si cand este emis, se poate spune ca a aparut din nimic?. Fiindca folosesti imaginea ondulatorie de val a fotonului, se poate spune ca valul (miscarea valului) dispare cand miscarea transportata de val este disipata total in procesul de eroziune a malurilor. Dar masa purtatoare a acelei miscari, nu dispare, ea ramane in ocean in repaus, pana capata o noua acceleratie. Tot in legatura cu fotonul vazut ca unda, se pune problema, daca pot exista unde, oscilatii, vibratii elastice, in mediul electromagnetic, indentic cu vidul cosmic si cu spatiul translatiilor fizice?. In mediul acesta care este imponderabil, incompresibil, inelastic si necoeziv nu pot exista forte de inertie si de deformare elastica si deci nu pot exista unde, vibratii, ca deformari elastice ale mediului electromagnetic. Si atunci poate fi fotonul unda, vibratie a campului electromagnetic?.
Mai vreau sa adaug acum, ca lumina este deviata si in campul electric foarte intens, nu numai in camp gravific. Acest fapt este dovedit de efectul Kerr. La aplicarea campului electric, mediul lichid se polarizeaza, adica moleculele mediului se orienteaza dupa directia campului si campul intermolecular atinge intensitati mari, care adauga mediului un indice de refractie suplimentar, fapt care produce deviatia razei de lumina, cand raza incidenta este polarizata paralel cu directia campului electric aplicat.

Nu putem spune despre fotoni mai mult decat se cunoaste. Se stie ca fotonul are atat caracter de unda cat si de particula. Dar sa vedem cand are caracter de particula; radiatiile de mare energie au capatat denumirea de fotoni, atunci cand s-a observat ca acestea pot smulge electronii din metale (efectul fotoelectric). Daca continuam rationamentul observam ca razele a caror lungime de unda este comparativ egala cu dimensiunea electronului, poarta denumirea de fotoni. Daca radiatiile capata lungimi de unda mai mari, de dimensiunile atomului, sunt radiatii vizibile, iar daca au lungimi de unda de ordin molecular sunt raze infrarosii adica raze calorice. Fiecare din aceste radiatii, dupa lungimea lor de unda produc efecte mecanice asupra particulelor sau moleculelor pe care le intalnesc. Dar natura acestor radiatii este aceiasi (electromagnetica) ondulatorie. Fotonul nu este decat tot o unda cu lungime de unda mai mica, comparabila cu electronul si de aceia poate smulge electronii liberi din metale pentru ca le aduce un aport suplimentar de energie care depaseste energia de legatura. Acest impact asupra electronului creaza impresia ca fotonul este o entitate corpusculara. Sigur ca avand lungimea de unda foarte mica el este grupat intr-un volum limitat comparabil cu a unei particule, dar niciodata nu-si pierde caracterul de unda. Odata descarcata energia fotonului pe un electron, el (fotonul) nu mai are cum sa existe fizic, dar echivalentul energetic al fotonului se afla in electron. Asa se intampla si cu o radiatie calorica (vezi cuptorul cu microunde), odata absorbita intr-un mediu, radiatia dispare, moleculele mediului vibreaza mai repede, iar mediul pe ansamblu se va incalzi. La racire mediul respectiv cedeaza caldura, moleculele pierzand din energie. Fenomenul se intampla ca in exemplul cu diapazoanele. Eu nu sustin ca fotonul exista si in repaus dar se vad doar efectele lui asupra particulelor pe care s-a descarcat. Cred ca fiecare particula, atom sau molecula, oscileaza impreuna cu un mediu electromagnetic propriu care imbraca particula ca o anvelopa. Modificarea energiei acestei anvelope se face prin absorbtie sau emisie de fotoni, radiatii sau unde. Cresterea energiei acestei anvelope se poate face si cu niste fotoni foarte energici cu frecvente mari, iar pierderea de energie se poate face si mai lent cu eliberare de fotoni de joasa enegie. De aceia sustin ca fotonii initiali dispar la absorbtie, si sunt eliberati alti fotoni la racire. Cand este vorba doar de particule elementare, mecanismul este si mai complex, pentru ca la ciocniri la energii inalte, sunt pusi in libertate atat fotoni cat si alte particule noi, care nu au fost initial in reactie. Iata ca aparitia fotonilor cat si a altor particulelor, ramane inca un mister, dar totdeauna se respecta un bilant energetic cu conservarea energiei, a momentului cinetic, a sarcinii, spinului etc.

Domnul Virgil!
Noi aici la cercetare facem teorii si rationamente prin care incercam sa explicam ce inca nu explica stiinta oficiala si atfel, sa ajungem la lucruri inca necunoscute. Asa am ajuns la concluzia ca in mediul electromagnetic nu pot exista unde sau vibratii ale acestui mediu, inponderabil, incompresibil si inelastic. Iar aspectul ondulatoriu constatat experimental, sesizat doar de observatorul in repaus, s-ar datora doar translatiei structurilor dinamice. Aceste structuri, transportand masa, impuls si energie, dau aspectul corpuscular al radiatiilor e.m. Si arata ca radiatia e.m. este de fapt translatie (transport) de substanta. Ceeace nu se intampla in cazul undelor. Se pune problema daca aceste rationamente sunt corecte. Ce spui dumneata in continuare sunt lucruri corecte, in acord cu teorile stiintei actuale. Daca fotonul isi descarca energia cinetica pe electron, nu ar trebui ca electronul ciocnit de foton, sa ajunga la o viteza mai mare?. Ori daca electronul are viteza mai mica, nu inseamna ca a pierdut din energia cinetica initiala?. Daca echivalentul energetic al fotonului, se afla in electron, nu ar fi normal ca masa electronului sa fie majorata cu masa fotonului incident?. Cand mediul incalzit de campul electromagnetic se raceste, nu inseamna ca emite fotoni?, nu inseamna ca elibereaza energia capatata de la campul incalzitor?. Acea anvelopa electromagnetica oscilanta, prin rezonanta la frecventa fotonului incident, ar ajunge la amplitudine gigantica a oscilatiilor. Ceeace ar fi specific undelor stationare. Dar ar putea exista oscilatia anvelopei electromagnetice a particulei, in conditiile intensitatii gigantice a campului electric la nivelul particulelor?. In cazul absorbtiei fotonului in atom, teoria spune ca are loc cresterea energiei potentiale a electronului, prin indepartarea lui de nucleu. (Acest lucru a fost dedus, nu a vazut nimeni saltul electronului pe orbita exterioara). Si asta pe seama energiei cinetice a fotonului incident. Daca in interactiile dintre particulele elementare apar si fotoni si alte particule, nu inseamna de fapt ca exista doar interactiuni intre structurile dinamice, din care rezulta alte structuri dinamice, ale caror mase si energii cinetice conserva energia particulelor intrate in interactiune?. Dar asupra TR ce poti sa spui?. Este corect rationamentul prin care aratam ca ar fi doar o fictiune matematica?. Dumneata ai putere de cuprindere a acestei teorii?. Ai putea sa examinezi ce rezulta daca sistemele de referinta se apropie unul de celalalt?. Se ajunge la aceleasi concluzii?. Cum se aplica TR la foton daca prezice volum nul la translatiile cu viteza luminii?. Dar energia fotonului cere volum nenul pentru foton.

Daca fotonul isi descarca energia cinetica pe electron, nu ar trebui ca electronul ciocnit de foton, sa ajunga la o viteza mai mare?. Ori daca electronul are viteza mai mica, nu inseamna ca a pierdut din energia cinetica initiala?. Daca echivalentul energetic al fotonului, se afla in electron, nu ar fi normal ca masa electronului sa fie majorata cu masa fotonului incident?.

Numai in cazul cand un foton de o anumita frecventa este absorbit de un atom, numai atunci are loc saltul electronului de pe orbita inferioara pe orbita superioara. In acest caz, creste energia atomului, care consta in indepartarea electronului de nucleu (ceia ce se traduce prin cresterea energiei potentiale a electronului). Energia fotonului trebuie sa fie egala cu diferenta de energie intre cele doua orbite, ceia ce inseamna ca lungimea de unda a fotonului, este cam cat diametrul atomului (spectrul vizibil), adica mult mai mare decat dimensiunile electronului. Prin asta vreau sa subliniez ca energia fotonului nu este absorbita de electron, ci de ansamblul (diapazonul) format din nucleu plus electron, care vibreaza in jurul centrului de masa comun. In acest exemplu, electronul nu poate fi judecat ca o particula singulara, ci ca un ansamblu (atom).

Daca echivalentul energetic al fotonului, se afla in electron, nu ar fi normal ca masa electronului sa fie majorata cu masa fotonului incident?.

In acest caz energia fotonului se traduce desigur si prin cresterea masei relativiste a atomului. Dar dupa cum se stie energia fotonilor din spectrul vizibil este prea mica in comparatie cu masa atomului (nu a electronului) pe care il excita.

Acea anvelopa electromagnetica oscilanta, prin rezonanta la frecventa fotonului incident, ar ajunge la amplitudine gigantica a oscilatiilor. Ceeace ar fi specific undelor stationare.

Acest caz este ca atunci cand un pahar asezat pe pian se sparge la o anumita nota muzicala. Desigur atomul poate intra in rezonanta cu anumite radiatii, si se ("sparge"), ionizeaza, eliberand electroni.

are loc cresterea energiei potentiale a electronului, prin indepartarea lui de nucleu. (Acest lucru a fost dedus, nu a vazut nimeni saltul electronului pe orbita exterioara).

Nu a vazut nimeni saltul electronului, dar frecventa radiatiei absorbite sau emise coincide cu diferenta de energie chiar intre orbitele ocupate de acel electron.

Dar asupra TR ce poti sa spui?.

Eu nu-mi permit sa comentez prea mult despre TR, o las pe seama savantilor, deoarece fenomenul este prea subtil. Dar din cate stiu eu, teoria relativitatii se aplica la fel indiferent de sensul de miscare al celor doua referentiale.

[quote]Cum se aplica TR la foton daca prezice volum nul la translatiile cu viteza luminii?. Dar energia fotonului cere volum nenul pentru foton.
[quote]

Eu stiu ca nu poti aplica TR decat la particule, sau structuri materiale, dar referitor la volumul fotonului, trebuie spus ca energia acestuia creste pe masura cresterii frecventei, ceia ce implica o scadere a lungimii de unda. Aceasta inseamna ca atunci cand energia fotonului este foarte mare, volumul ocupat in spatiu este foarte mic. Cat de mic poate ajunge un foton?, teoretic volum zero pentru o energie si o masa infinita, ceia ce ar fi produs Big Bangul, proces care nu mi se pare real, asa cum este descris in prezent.

Domnul Virgil!
Daca electronul face salt in exterior, nu inseamna ca atomul si-a marit odata cu energia si masa si volumul, pe seama fotonului incident?. Daca fotonul este absorbit in atom, atomul fiind intr-un repaus relativ, nu inseamna ca fotonul este si el in repaus relativ?. In legatura cu TR, eu m-am exprimat gresit. Nu se punea problema sa comentezi asupra TR ci se punea problema problema sa vezi daca sunt greseli in rationamentul prin care argumentam ca TR ar fi doar o fictiune matematica, fara legatura cu fenomenele fizice care se produc la interactia sistemelor fizice intre ele si cu spatiul fizic. Pe de alta parte daca respectam postulatul vitezei maxime, intr-un sistem aflat in translatie cu viteza luminii si trecand printr-un camp gravific transversal, un pendul liber sa oscileze intr-un plan longitudinal, paralel cu directia de tranlatie, nu ar putea oscila, fiindca ar trebui la un moment dat sa aiba viteza mai mare decat c, la revenire intr-o extrema. Dar intr-un plan transversal la directia de translatie, pendulul ar putea oscila liber, adica ar putea functiona un ceasornic, care sa masoare timpul. Daca avem in vedere miscarile de rotatie ale particulelor, ar insemna ca rotatiile lor, in planuri longitudinale, nu s-ar putea produce. Si ar exista rotatii doar in planuri transversale la translatie.

Daca electronul face salt in exterior, nu inseamna ca atomul si-a marit odata cu energia si masa si volumul, pe seama fotonului incident?. Daca fotonul este absorbit in atom, atomul fiind intr-un repaus relativ, nu inseamna ca fotonul este si el in repaus relativ?.

Da, atomul isi mareste energia si masa, iar volumul si-l mareste numai daca electronul face un salt mai mare decat ultimul orbital al atomului. Fotonul odata absorbit de atom, dispare ca entitate. Atomul nu este in repaus relativ, ci vibreaza in jurul pozitiei de echilibru, mai ales ca abia a absorbit un foton.

In ce priveste TR, pendulul se afla in repaus fata de sistemul lui de referinta (nava), asa ca oscileaza in ambele situatii, mai ales ca nu te poti deplasa cu viteza luminii, iar viteza pendulului este doar de cativa metri pe secunda. Totusi, la acea viteza a navei, este posibil ca pendulul sa masoare o durata mai mare de timp conform TR.
Referitor la orientarea atomilor fata de directia de deplasare, este posibil sa fie adevarat, deoarece si particulele libere (electroni, neutrino) sunt orientate cu spinul pe directia de deplasare. Este vorba de o orientare graduala, statistica, in functie de viteza corpului, si este doar o parere, nu stiu cum s-ar putea verifica.

Domnul Virgil!
Eu admit ca nu pot exista translatii de sisteme materiale cu viteza luminii in vid Vlv = C. si deci ca nu avem viteze superluminice in universul fizic. Am facut doar imaginar un experiment in care am tinut cont la modul absolut doar de limitarea vitezei de translatie strict la nivelul lui C. Si am considerat ca orice miscare care ar duce la depasirea lui C ar fi interzisa si deci imposibila. Si am dedus ca ar fi posibile (in sistemul ce translateaza cu viteza lumini) doar miscari in planuri transversale la directia de translatie. Acum daca ne gandim mai bine si consideram ca masa pendulului ar fi si ea infinita, nu ar putea fi posibila pendularea nici in plan transversal, fiindca nu ar putea fi scoasa din pozitia de echilibru, caci avand inertie infinita nu ar putea fi accelerata de loc. Si deci nu am avea cum sa masuram timpul intr-un astfel de sistem. Masa infinita a pendulului am putea sa o interpretam ca si cuplaj cu masa universului. Poate asa ar trebui inteleasa cresterea infinita a masei la translatii cu viteza luminii, prezisa de TR. Ca la viteza luminii masele se cupleaza cu masa universului. Revenind acum la fotonul absorbit in atom, daca am admis ca el isi continua translatia in atom cu viteza C/137(m/s), sunt nevoit sa admit ca isi pastreaza structura dinamica din vid deci nu dispare. Argument pentru aceasta nu am decat raza fotonului in atom calculata ca si raza electronului, impartind lungimea de unda a fotonului din vid la 137 si la 2Pi. Si se vede ca raza fotonului se intinde pana la jumatatea distantei dintre orbita initiala si cea finala. Si masa fotonului gasita prin inlocuirea razei si frecventei electronului cu raza si frecventa fotonului, in formula gasita pentru masa electronului, este egala cu masa data de relatiile lui Planck si Einstein. Dumneata ai verificat aceste relatii?. Si acum apare aspectul ca la emisia fotonului, la eliberarea lui din atom, el sufera accelerare de la viteza C/137 pana la viteza C. Si atunci apare intrebarea cand a fost accelerat fotonul de la 0 pana la C/137. Adica daca fotonul a fost vre-o data in repaus absolut?. Am putea raspunde ca doar inainte de big-bang ar fi fost fotonii in repaus absolut (adica nenascuti). Si daca fotonii sunt propulsati de forta electromagnetica, putem trage concluzia ca aceasta forta a generat presiunea ce a dus marea explozie, in urma careia au aparut particulele elementare si sumedenie de structuri dinamice.

D-le Adrian, rationamentele noastre sunt structurate pe experienta realitatii de zi cu zi. TR este rezultatul unor calcule matematice, si a unor reduceri la absurd precum ca un corp s-ar deplasa cu viteze comparabile cu viteza luminii. Deocamdata nimeni nu a observat un corp ceresc care sa se deplaseze cu astfel de viteze. Pana la proba contrarie, TR a fost verificata in cateva cazuri, deci nu avem motive de indoiala deocamdata. Insa orice incercare de a face speculatii pe aceasta tema este sortita esecului, deoarece la viteza luminii spatiul nu mai arata asa cum il stim noi, este cu totul altfel, deoarece relatiile dintre campurile gravifice ale corpurilor (liniile de camp) ajung la un caz extrem, limita, pentru ca insasi campurile se propaga cu viteza luminii. Daca vrei un exemplu din viata reala, ar fi comportarea supersonicelor, in apropierea zidului sonic, si acest fenomen nu a fost inteles (bangul sonic), pana cand nu s-a produs efectiv, doar ca in cazul TR, este interzisa prin lege atingerea sau depasirea vitezei luminii.
In cazul fotonului, dvs. il imaginati doar la nivelul electronului sau atomului, dar evitati sa-l judecati drept cuanta de schimb a campului electromagnetic, iar interactiunea intre particule fiind efectul schimbului de fotoni. Cum explicati fortele de atractie sau respingere pe baza schimbului de fotoni? Aceasta dovedeste ca la nivel cuantic lumea este altfel decat ne-o putem imagina noi.

Dumneata ai verificat aceste relatii?.

Da am verificat si corespund.

Si atunci apare intrebarea cand a fost accelerat fotonul de la 0 pana la C/137.

La producerea unui val se poate vorbi de accelerarea lui de la zero la viteza de propagare? sau se poate vorbi de starea de repaus a unui val?
Nimeni nu stie cu certitudine daca a fost vreodata Big-bangul, dar sa stie ce a fost inaintea lui. Este o teorie care nu va fi niciodata verificata practic de catre om. Ceva mai subtil decat fotonii, sunt gluonii si bozonii intermediari, a caror durata de viata este aproape imperceptibila, asa ca B-B desi a fost descris in amanunt, ramane doar o supozitie. Nu poti sa intelegi doar fotonii facand abstractie de celelalte forme de energie, toate se interpatrund. Se pare ca modelul standard este suficient de bine pus la punct, si ca satisface orice exigente. Se pare ca mecanica cuantica spune mai mult decat putem noi descrie in cuvinte. Deci cine nu stie mecanica cuantica, nu poate merge mai departe. Desi nu-mi place, trebuie sa recunosc acest lucru.

Iata aici linkul unui film despre modelul standard;

https://www.youtube.com/watch?v=JyZNvzVjAcI

Domnul virgil!
Este foarte frumos ce spui dumneata. Lucrurile stau asa cum spui si sunt in conformitate cu afirmatiile teoriei oficiale. Eu sunt de acord ca la translatii cu viteza luminii nu putem intui cum se prezinta spatiul si timpul. Dar in cazul mecanicii cuantice toata magia ei s-a tesut pe baza enigmaticei constante de actiune, pentru care teoria oficiala nu are nici-un fel de explicatie. Cred ca daca se lamureste semnificatia fizica a acestei constante, fenomenele fizice ar deveni acesibile intuitiei care nu iese din matricea rationamentelor clasice. Sub ce forma se gaseste fotonul in campul accelerataor, deocamdata este o enigma. Putem presupune ca transferul de energie de la camp la particula, s-ar realiza printr-un mecanism de rezonanta. Eu sunt de acord ca in jurul particulelor si al agregatelor (sistemelor) de particule, exista acea anvelopa electromagnetica. Aceasta anvelopa mi-o imaginez ca o masa eterica vibrand cu o frecventa data de rotatia structuriilor dinamice ale particulelor. Procesul ondulatoriu ar trebui sa fie neaparat o unda sferica, a carei vibratie inseamna dilatare si contractie periodica, fara a exista transport de material. Sfera aceasta pulsatila ar trebui sa prezinte zone cu vartejuri in punctele acceleratiilor maxime, dar si curgeri tangentiale. Prin aceasta sfera s-ar transmite impulsul, presiunea si acceleratia de la o particula la alta. Daca merg cu imaginatia mai departe, as zice ca aceasta sfera pulsatila ar fi masa nestructurata, masa potentiala sau plasmatica, spre deosebire de masa structurii dinamice a particulei care ar fi masa structurata, legata sau nucleara. La nivel sistemului solar, masa potentiala ar fi data de constanta lui Kepler. Raportul Mpotentiala/Mstructurata ar fi egal cu 4 Pi^2 . Daca ar exista acest raprt si la nivelul atomului, unde masa structurata ar fi masa nucleului, constanta lui Boltzman (Kb = Me x C / 2 Pi^2) ar sugera ca la agitatia termica este implicata si jumatate din masa electronului. In ce priveste valul, el este o masa accelerata. Valul apare atunci cand o masa cuprinsa intr-un volum din mediu este cumva accelerata (mediul este cumva excitat) si transporta cu el presiunea capatata. Dar intr-un val, ce fel de presiune poate sa fie daca nu decat presiunea fortei de inertie care este si ea datorata masei accelerate. Dar in cazul mediului electromagnetic, inponderal si inelastic, nu ar putea apare fortele de inertie si cele de deformare elastica, implicate in propagarea procesului oscilator. Adica nu ar putea exista vibratie a mediului electromagnetic. Aceasta afirmatie este contrazisa de datele experimentale care sustin vibratia campului electromagnetic. Eu sustin ca vibratia campului electromagnetic este doar o aparenta produsa de translatia structurilor dinamice ale fotonilor, similare motorului electric liniar. Pentru acest model al fotonilor am o argumentatie matematica elementara. Sigur ca daca nu agreezi acest model si ti se pare cumva absurd, ai mai avea de examinat si modelul inelonic al fotonului prezentat pe blogul domnului Cavasi. Aceste modele venind la concurenta cu modelul de val sau unda care iti place foarte mult.

Dar in cazul mecanicii cuantice toata magia ei s-a tesut pe baza enigmaticei constante de actiune, pentru care teoria oficiala nu are nici-un fel de explicatie.

Tocmai constanta lui Planck este aceia care ne arata ca energia este cuantificata, granulara, si ca cea mai mica farama de energie E=h*niu, se afla cand; niu=1; adica nu pot exista fragmente mai mici ale acestei energii. Deci la limita E(min)=mc^2=h*1;
sau, m=h/c^2=6.62*10^-34/[2.997*10^8]^2 ; deci; un "fotonino" are masa; m=0.737*10^-50 kg;
Cam asta este marimea grauntelor din care este facut campul electromagnetic si deci substanta fotonilor.
Ce zici, se poate pune in evidenta o astfel de masa? Comparativ cu masa electronului, este ca si cum ai compara masa Pamantului, fata de masa intregii galaxii.
Ma intrebi cum arata un foton?, este greu de spus, dar in unele cazuri poate fi privit ca un val, in alte cazuri ca o rafala de mitraliera, depinde de situatie. Insa acest val este compus cam din 10^20 astfel de fotonino, adica cat toate stelele continute intr-un milion de galaxii.

Domnul Virgil!
Rationamentul dumitale este corect. Dar ca sa fie valabil ar trebui ca electronul individual, sa pulseze cu frecventa de 1Hz, fiindca ar trebui sa avem un efect cuantic, la nivel atomic cu frecventa de 1Hz . Crezi dumneata ca electronul individual ar putea sa pulseze cu frcventa asta?. Sigur ca se poate genera o astfel de frecventa. Dar la procesul de generare a undelor e.m. de frecvente mici participa un numar imens de electroni (de sarcini electrice elementare), pe cand la emisia fotonului din atom participa un singur electron. Eu cand am incercat sa descifrez (sa explic) constanta de actiune, am gasit ca cea mai mica masa si respectiv cea mai mica energie, ar reveni unei singure lungimi de unda a fotonului oarecare, ar fi egala cu fractiunea k din masa electronului si ar fi cam de 10^-41 Kg. Si am zis ca fiind in structura constantei universale, trebuie sa fie tot o constanta universala. Nici aceasta masa nu avem cu ce sa o cantarim si cu ce sa o comparam. S-ar putea ca aceasta sa fie chiar adevarata cuanta a campului electromagnetic.

Daca ati observat in calculul meu nu a intrat masa electronului. Fotonul nu trebuie legat numai de electron, pentru ca intervine in toate procesele de dezintegrare a tuturor particulelor. Frecventa de un hertz reprezinta o limita inferioara care nu poate fi diminuata, pentru ca s-ar obtine fractiuni ale constantei lui Planck. Un electron care nu a fost ciocnit de nici un foton are energia zero, adica nu se misca in nici un fel. Nu cunoastem care este frecventa minima reala a unui foton, de aceia am impus o limita matematica. Dar fotonii de mica energie nu sunt specifici atomilor, ci moleculelor, si cu cat o molecula este mai mare cu atat energia ei de vibratie va fi mai mica. deci o macromolecula cu mii de atomi (ex. molecula de ADN), ar putea sa aiba o energie de vibratie care sa corespunda unei frecvente de un hertz.
Nu stiu cum ati ajuns la valoarea de 10^-41kg, asa ca nu ma pot pronunta.
Problema acestor corpusculi (fotonino) este ca ei formeaza cupluri stabile de cate doi, a caror miscare se face cu viteza luminii, vibrand in doua plane perpendiculare, un plan pentru campul electric si celalalt perpendicular, pentru campul magnetic.

Domnul Virgil!
Relatia lui Planck se refera la (descrie) un process cuantic elementar, la nivel atomic, ce se produce la interactiunea unui singur electron cu nucleul. Si nu cred ca la acest nivel ar aparea un proces oscilator cu frecventa de 1 Hz . Un electron neciocnit de vre-un foton ar avea doar surplusul de energie cinetica DWc = 0 . Altfel are energia totala de repaus data de relatia lui Einstein, plus energia cinetica a miscarii pe orbita stationara permisa. Si frecventele de vibratie ale moleculelor, la temperaturi obijnuite, sunt foarte mari si sunt in functie de temperatura ambianta. Frecventa de vibratie de 1 Hz ar fi doar in preajma lui zero absolut, cand agitatia (vibratia) termica inceteaza. Constanta lui Planck h a fost de fapt fractionata cand a fost redusa prin impartire la 2Pi . Masa de 10^-41 Kg rezulta prin impartirea masei electronului la k si am gasit-o cand am incercat descifrarea constantei de actiune h. Este de vazut daca acel rationament este sau nu gresit. Acel rationament nu are nici-o legatura cu ipoteza identitatii dimensionale masa sarcina, adoptata de mine. Acei corpusculi fototino imaginati de dumneata ar putea corespunde la o singura lungime de unda a fotonului, care contine doua semiunde de polaritate opusa.

Frecventa de vibratie de 1 Hz ar fi doar in preajma lui zero absolut, cand agitatia (vibratia) termica inceteaza

Posibil,...

Acei corpusculi fototino imaginati de dumneata ar putea corespunde la o singura lungime de unda a fotonului, care contine doua semiunde de polaritate opusa.

Aici nu inteleg mecanismul.

Domnul Virgil!
Nu este vorba de nici-un mecanizm aici. Am incercat doar sa fac o apropiere de imagine intre modelul dumitale alcatuit din cupluri de fototino si modelul de val (de unda). Dar si modelul de structura dinamica similara motorului electric liniar, este compatibil cu modelul de val. Numai ca in cazul structurii dinamice, nu avem vibratie a mediului electromagnetic (ca miscare oscilanta a unei mase de o parte si de alta a pozitiei de echilibru) ci avem chiar translatie (transport) de substanata (de masa). Vibratia transversala a campului e.m. fiind o aparenta sesizata de observatorul in repaus si descrisa de teoria lui Maxwel, similara cu formalismul undelor elastice. Mie imi place acest model, fiindca explica tranmisia (propagarea) presiunii prin spatiul presiunii nule, transmisia procesului ondulataor prin mediul inelastic imponderabil si necoeziv (prin vidul cosmic) si lipsa retroradiatiei, care nu este explicata de teoria Huygens-Fresnel. Acum legat de tematica topicului, cred ca ar fi interesant de vazut daca formula lui Fresnel, de compunere a vitezelor, ramane valabila si la vitezele relativiste ale mediului transparent prin care trece lumina. Legat de acest lucru poate ar fi interesant (important) de vazut care ar fi legea de variatie a indicelui de refractie al mediului transparent in functie de viteza lui de translatie. M-am gandit ca daca formula lui Fresnel este adevarata, obtinem indicele de refractie al mediului transparent in translatie Nr , impartind viteza luminii in vid Vlv = C la viteza data de formula lui Fresnel. Este de cercetat daca acest indice tinde catre 1, cand viteza de translatie a mediului Vtrm tinde catre C . Eu am sustinut acest lucru la inceput numai intemeiat pe intuitie, pornind de la considerentul ca indicele de refractie reflecta masura interactiunii dintre lumina si mediul transparent si deci la viteza mediului egala cu C , nu ar mai exista interactiune intre mediu si lumina. Si atunci Nr ar trebui sa fie 1. Cred ca pentru a stabili legea de variatie a indicelui de refractie cu viteza, este nevoie de ceva dibacie la matematica.

Numai ca in cazul structurii dinamice, nu avem vibratie a mediului electromagnetic (ca miscare oscilanta a unei mase de o parte si de alta a pozitiei de echilibru) ci avem chiar translatie (transport) de substanata (de masa).

In cazul fotonului, nu este vorba de miscarea unei mase in jurul pozitiei de echilibru. Fotonul este mult mai subtil, mai degraba se aseamana cu un fluid ale carui calitati se schimba periodic, cand magnetic, cand electric.
Incercarea de a fi explicat prin procese cunoscute poate doar sa scoata in evidenta anumite proprietati, nicidecum nu poate fi explicat in intregime.

Legat de acest lucru poate ar fi interesant (important) de vazut care ar fi legea de variatie a indicelui de refractie al mediului transparent in functie de viteza lui de translatie.

Cred ca sunt facute studii in acest sens deoarece s-au determinat indicii de refractie la destule medii.

Cred ca pentru a stabili legea de variatie a indicelui de refractie cu viteza, este nevoie de ceva dibacie la matematica.

Nu este cazul meu.
Insa este o legatura stransa intre transparenta mediului si modul de asezare al atomilor in mediul respectiv. Astfel materiale amorfe precum sticla sunt transparente in timp ce smoala este opaca si absoarbe orice radiatie. Totodata materiale cristaline precum cuartul sunt transparente, in timp ce metalele care au structuri cristaline sunt opace. Sunt multe variabile de luat in calcul asa ca raman la stadiul de constatare.

Domnul Virgil!
Era vorba de vibratia unei mase in jurul pozitiei de echilibru, in cazul modelului de val (de unda) al fotonului, model agreat de dumneata. Modelul de motor electric liniar, promovat de mine, nu contravine nici mecanicii, nici electromagnetismului, nici cuanticii si ofera niste detalii de structura care s-ar putea dovedi utile candva. Totusi fotonul admitem ca este o masa in translatie. Pentru un sistem electromagnetic oscilant studiat in repaus, lucrurile stau asa cum spui. Campul electric se transforma periodic in camp magnetic si reciproc. Dar aceasta conversie este succesiva. O forma de camp urmeaza dupa cealalta forma. In cazul fotonului insa cele doua forme de campuri (co)exisata simultan. Eu am incercat sa vad la ce duce formula lui Fresnel. Am gasit ca pana la viteza de translatie a mediului transparent Vtrm, egala cu viteza luminii prin mediul transparent in repaus Vlmd, indicele de refractie ramane totusi supraunitar. Adica viteza luminii prin mediu este inca mai mica decat C. Dar daca viteza de translatie a mediului ajunge egala cu C, indicele de refractie devine putin subunitar. Adica lumina ar avea viteza mai mare decat C. Mai ramane de vazut, ce viteza ar trebui sa aiba mediul, pentru a avea indice de refractie unitar. Imi pare totusi ca nu ai avut timp sa examinezi acel rationament prin care incercam explicarea constantei de actiune, fiindaca nu ai obiectat nimic.

Constanta lui Planck impartita la 2 pi, este de fapt pentru usurinta calculelor, si se numeste constanta lui Planck taiata (barata) cu o linie, asta nu inseamna ca aceasta constanta este fractionata. Si totusi este ceva fractionat care este spinul (1/2;2/3; 3/4..) si care se conserva la fel ca si energia, de aceia cred ca spinul este o alta forma de energie. A se vedea efectul Zeeman anomal. Spinul a fost descoperit prin observarea despicarii liniilor spectrale in camp magnetic.
Referitor la viteza luminii, sau facut experiente in care s-a constatat ca in anumite medii lumina se poate propaga cu viteze mai mari decat "c". Nu stiu insa la ce v-ar folosi acest lucru, deoarece mi se pare normal ca vidul macrocosmic sa difere de vidul microcosmic, pentru ca vidul nu inseamna "nimic", ci doar spatiul in care nu exista particule sau corpuri, dar pot exista fotoni, gravitoni, anumiti bosoni, linii de camp etc. Toate aceste "ingrediente" ale vidului modifica permitivitatea electrica si permeabilitatea magnetica, deci si viteza luminii.

Domnul Virgil!
Dumneata ai dreptate cand spui ca se foloseste forma redusa a constantei de actiune (h/2Pi) doar pentru simplificarea calculelor (formulelor). Dar spinul este actiune (A = L^5/T^3). El devine energie prin raportarea la un timp (W = h x f = h/t = L^5/T^4). Eu am cautat doar o lege care sa dea indicele de refractie al mediului dens si transparent aflat in translatie, pornind de la formula lui Fresnel, care se spune peste tot ca este verificata cu precizie in experimente de tip Fizeau. Si chiar mi s-a parut important de stabilit daca indicele de refreactie este variabil cu viteza de translatie a mediului. Era important pentru validarea formulei lui Fresnel si la viteze relativiste ale mediului dens si transparent prin care trece lumina. Eu am dat o explicatie formulei lui Fresnel, intemeiat pe structura luminii, gasita pe baza rationamentului de explicare a constantei de actiune. Daca acest rationament este gresit, atunci toata teoria bazata pe el este caduca, inclusiv structura dinamica a fotonului. De aceea este necesara examinarea atenta a acelor rationamente. Sunt de acord cu cu dumneata cand te referi la vidul cosmic. In ce priveste transparenta substantelor (corpurilor), cred ca este determinata (data), atat de pozitia atomilor in molecule ( cum ai aratat si dumneta) cat si de densitatea energetica a legaturilor interatomice (de taria lor), dar si de gradul de libertate al electronilor in sanul substantei. Sigur ca filozofia fizicii ar trebui sa explice si aceste aspecte, care sunt de fapt fenomene fizice in adancul substantei.

Dar spinul este actiune (A = L^5/T^3). El devine energie prin raportarea la un timp (W = h x f = h/t = L^5/T^4).

Cand am afirmat ca spinul este o alta forma de energie, am tinut cont de faptul ca in decursul ciocnirii particulelor, spinul se conserva fara a se amesteca cu energia. Totdeauna suma spinilor particulelor intrate in reactie este egala cu suma spinilor particulelor rezultate din reactie. Deci desi se conserva la fel ca energia, nu se amesteca (insumeaza) cu aceasta. Nu stiu de unde ati scos relatia A = L^5/T^3, asa ca nu o pot comenta.

Era important pentru validarea formulei lui Fresnel si la viteze relativiste ale mediului dens si transparent prin care trece lumina

Fiind vorba de viteze relativiste, va dati seama ca nu se pot studia practic, ci numai prin deductii teoretice.

Domnul Virgil!
De acord cu dumneata ca spinul se conserva in urma ciocniri particulelor.Nu am facut decat sa subliniez diferenta dintre spin (actiune) si energie ca marimi fizice distincte. Actiunea este data de produsul energie ori timp (A = W x T). Energia este data fie de produsul forta ori lungime (ca lucru mecanic L = F x L), fie ca produsul presiune ori volum (W = P x V). Cum forta in S.B.M.F. se scrie ca viteza la puterea a patra
(F = v^4 = L^4 / T^4), iar presiunea se scrie ca acceleratia la patrat
(P = a^2 = L^2 / T^4), rezulta de aici relatia dimensionala a actiunii
(A = W x T = (L^5 / T^4) x T = L^5 / T^3). Este evident ca nu se pot face studii la viteze relativiste, fiindca nu o sa avem nici-o data fluide (medii) transparente care sa translateze la viteze apropiate de viteza luminii in vid C. Deci aceasta cercetare ramane doar ca o idee speculativa, care nu poate fi verificata experimental. Dar iata la ce concluzii am ajuns. Pana cand viteza mediului transparent, prin care trece lumina Vtrm, ajunge la viteza egala cu viteza luminii prin mediul transparent in repaus Vlmd, lumina cedeaza miscare mediului suferind incetinire si indicele de refractie relativist
(dat de relatia Nr = N^3 / 2N^2-1), este supraunitar. De la acest moment inainte, lumina fiind in mediu, primeste viteza de la mediu si ajunge la egalitate cu C pentru viteza mediului egala cu C x (N / N + 1). Acum indicele de refractie relativist este unitar Nr =1. In continuare viteza mediului crescand pana la C, viteza lumnii prin mediu ar fi mai mare decat C si indicele de refractie relativist dat de relatia Nr = N^2 / N^2 + N –1, este subunitar. Dar este numai cu foarte putin mai mic decat 1.

In prima parte, numai energia se exprima functie de "h", care este o constanta, relatia matematica inversa desi este reala nu-si are sensul. Expresiile de mai jos sunt pur mecanice, si nu au ce cauta in studiul luminii.
Propagarea luminii prin medii transparente, se face atunci cand raza de lumina poate ocoli atomii mediului. Raza de lumina nu trece prin atomi, ci doar ii ocoleste.
Modificarea vitezei luminii prin medii transparente se produce atunci cand distanta intre atomii mediului este f. apropiata de lungimea de unda a luminii. Daca distanta dintre atomi este cu foarte putin mai mare decat lungimea de unda, se produce un fenomen de "intindere" a razei de lumina, astfel incat raza sa se poata propaga ocolind atomii din retea, rezultand o viteza de propagare superioara vitezei in vid. Cand distanta intre atomi este mai mica cu f.putin, atunci se produce un fenomen de compresie care intarzie propagarea razei de lumina, rezultand o viteza de propagare inferioara vitezei luminii in vid. Aceste diferente de viteza dau indicele de refractie.

Domnul Virgil!
Actiunea este o marime fizica luata din mecanica, unde este definita cum am spus. Se poate spune ca Planck cand a gasit aceasta constanta, el a stabilit prima data o legatura implcita intre electrodinamica si mecanica. Este evident ca lumina vazuta ca unda, ocoleste atomii mediului prin care trece, fiindca lungimea de unda a luminii vizibile este mult mai mare decat dimensiunea atomilor. Dar si in cazul structurii dinamice am gasit ca latimea fotonului este doar de 8Re, asa ca ar trece foarte usor printre atomii mediului transparent. Eu am dedus ca incetinirea virezei luminii, la trecerea prin mediul transparent, s-ar datora cuplajului dintre campul e.m. al mediului si cel al luminii. Am admis ca acest cuplaj al luminii cu campul e.m. terestru ar explica functionarea principiului relativitatii si rezultatul experientei lui Michelson si nu ar mai fi necesara TR. Variatia lungimii de unda in sanul substantei, este data doar de variatia indicelui de refractie, care este determinata de gradientul c.e.m. intermolecular sau interatomic. In cazul mediului transparent in miscare, se punea problema daca indicele de refractie este variabil cumva cu viteza de translatie a mediului si daca formula lui Fresnel de compunere avitezelor ramane valabila si la viteze relativiste ale mediului. Si se pote spune ca ramane valabila pana la viteze de translatie a mediului apropiate de viteza luminii in vid C.

In cosmos pe langa galaxii sunt si nori imensi de hidrogen si praf cosmic. Acesti nori au viteze de deplasare comparabile cu vitezele din apropierea galaxiilor. Cu toate acestea lumina traverseaza acesti nori, fara sa-si modifice frecventa, indicand doar spectrul hidrogenului, cat si spectrul stelei care a emis lumina. Mai mult de atat nu cred ca se poate observa.

In jurul acestor galaxii care se ciocnesc se pot vedea clar norii de hidrogen de care vorbeam mai sus.

Salut,

virgil a scris:In jurul acestor galaxii care se ciocnesc se pot vedea clar norii de hidrogen de care vorbeam mai sus.

Domnilor, mă bag și eu ca musca-n lapte… Cine spune ,, norii de hidrogen’’ Știința actuală? M-am cam săturat de ea și mai ales de marii oameni de știință ai timpului. Azi spun ceva mâine spun invers, uneori nu se înțeleg chiar intre ei, oameni de știință... Nu are rost să vă dau exemple sunt numeroase...

Domnul Virgil!
Nu a fost nici-o data vorba ca lumnia trecand prin mediul dens si transparent in miscare, si-ar modifica frecventa si cu asta energia si masa. Ba chiar am sustinut (in atricolul referitor la trecerea luminii prin mediul dns si transparent) ca masa si frecventa luminii ce trece prin mediu este egala cu masa si frecventa aceleeasi lumini cand trece prin vid. Modificarea frcventei si respectiv a energiei fotonilor este datorata efectului Doppler, care se produce datorita translatiilor sistemului de emisie si a celui de receptie, in raport cu viteza constanta si independenta a luminii in vid Vlv = C.

Pentru Nic;
Cert este ca hidrogenul este cel mai simplu si mai raspandit element din natura, el se regaseste in toate stelele, fiind combustibilul ce asigura reactia de fuziune, din stele. Si cum Soarele este tot o stea, ne furnizeaza si noua, lumina si caldura. Cat priveste parerea despre savanti, cred ca numai un savant in domeniu, este in masura sa faca aprecieri. Noi doar ne minunam, si ne folosim de descoperirile lor.
Pentru D-nul Adrian; Este singurul exemplu pe care l-am gasit in natura, in care un mediu transparent se deplaseaza cu viteze cosmice si este strabatut de lumina.Sigur, acest exemplu nu raspunde problemelor tale.