Ce este un electron?

Rezumarea primului mesaj :

Daca doi fotoni gamma se pot transforma intr-un electron si un pozitron si un neutron izolat se transforma intr-un proton si un electron,atunci ce poate fi un electron?

Multumesc pentru ajutorul pe care mi-l dai in bibliografia lui Kozyrev. Sa sti ca sunt destul de bine informat cu privire la lucrarile sale. Imi lipsesc in special cele din tabelul urmator:




Ultimul titlu il am, e insa o carte -cuprinzatoare- scrisa de altii cu/despre lucrarile lui. Nu e suficienta, prefer intotdeauna lucrarile originare. Care "originare" nu se publica in stiinta oficiala.

Am vazut care sunt acele lucrari...am incercat sa gasesc traduceri in engleza (titlurile sunt si aici: http://www.rexresearch.com/kozyrev2/kozyrev2.htm ) dar nu se poate...cu siguranta, ca daca cunosti pe cineva care stie limba rusa, le vei gasi pe vreun forum/site al vecinilor nostri, apoi sa folosesti un website (poate google translate) specializat in traduceri acceptabile in engleza.

Daca un savant de talia lui Kozyrev i-a in calcul ipoteza eterului, cu experimente clare si bine documentate, atunci lucrarile sale ar trebui sa fie citite mult mai des.

Nu-mi trebuie traduceri ale acelor lucrari ci chiar editia lor originara. La rusa ma descurc mai bine decat la engleza, cred. Semnaleaza-mi te rog adresele acelor articole, daca le-ai gasit.

Daca am avea un"leaganul lui Newton"de o lungime considerabila(inconjurul Pamantului),ce timp se va scurge din momentul cand loveste prima bila si pana se va misca ultima? Vioteza luminii?

Viteza depinde de natura bilelor. pentru bile de metal, viteza va fi egala cu viteza de propagare a sunetului, adica 6400 m/s.

De ce nu viteza luminii?De unde ai luat 6400 m/s;eu am gasit pentru bara de otel doar 5100 m/s,cand sectiunea este sub lungimea de unda a sunetului si 5900 cand sectiunea e peste...

Am spus metale in general, si nu otel. Daca ai sa cauti in Wikipedia ai sa vezi cifra data de mine, dar daca vrei 5000, sau 5900, nu am nimic impotriva.
De ce nu viteza luminii, pentru ca o ciocnire elastica a doua corpuri, nu presupune emisiuni de unde electromagnetice. Cocnirea insa se transmite ca sunetul de la o bila la alta, prin elasticitatea bilei, care executa o vibratie mecanica in jurul pozitiei de echilibru, asa cum un atom vibreaza in timpul propagarii sunetului.

Nu 6400 sau 5900 conteaza...E important faptul ca,pentru acelasi mediu,viteza variaza functie de sectiune;sigur si temperatura conteaza.

Viteza de transmisie depinde in special de proprietatile materialului, constanta de elasticitate E.
In cazul discutiei noastre, daca presupunem un sir de bile de eter, cu proprietatile sale (una din vitezele sale fiind egala cu 10⁸*c), ar putea sa dea viteze mult mai mari decat c, viteza luminii, la transmisia de care vorbim.

sandokhan, cred ca nu ai remarcat postarea mea anterioara de la acest topic. Revin: semnaleaza-mi te rog adresele articolelor rusesti, daca ai dat peste ele.

In cazul discutiei noastre, daca presupunem un sir de bile de eter, cu proprietatile sale (una din vitezele sale fiind egala cu 108*c), ar putea sa dea viteze mult mai mari decat c, viteza luminii, la transmisia de care vorbim.

Ce modul de elasticitate are eterul, si cum se cheama mediul din jurul bilelor de eter?...


Am şters câteva mesaje ce urmau, căci mi s-a părut a fi ceartă şi prea offtopic. Abel

Domnul Cris!
Raspunsul meu la intrebarea care ai pus-o ca titlu al topicului, este ca electronul ar fi o unda electromagnetica stationara, de mare amplitudine, rezultata din interferenta constructiva a tuturor undelor componente ale fotonului gama ce apare la anihilarea electronului, dupa refractia lor la 360 de grade, dupa o circomferinta cu raza egala cu raza electronului (Re = 2,81743 x 10^-15 m). In sanul acestei unde, fotonul continua translatia, cu viteza fotonului in atom Vfa = C / 137 m/s. Structura dinamica a electronului se comporta ca un motoras electric cu turatia de 1,237626 x 10^20 rotatii pe secunda si puterea de 1080 W. Principalii parametrii fizici ai electronului, i-am postat la linkul;
http://img827.imageshack.us/img827/631/gaparame.pdf
Dar am vazut ca dezbaterea a lunecat undeva, asupra masei. M-am gandit sa postez aici un articol in care incerc o tratare a acestei marimi fizice.

ASUPRA MASEI FIZICE
Masa ca toate mărimile fizice este o măsură specifică a mişcării. In sistemul absolut al dimensiunilor fizice (sistem edificat de Thomson) masa are dimensiunile lungime la puterea a treia/timp la puterea a doua (M = L^3 / T^2 [m/s]) . Masa este sursă de mişcare fiind sursă a câmpului gravific (masa gravifică) şi a câmpului de inerţie (masa inertă egală cu masa gravifică), câmpuri evidenţiate prin efectele de accelerare (de mişcare) pe care le produc asupra corpurilor. Masa (inertă) este în acelaşi timp măsura conservării stării (nivelului) de mişcare (ca intensitate direcţie şi sens) adică a rezistenţei pe care structura de masă o opune la modificarea (ruperea şi schimbarea) legăturilor (dinamice) substanţei cu spaţiul, altfel spus este măsură a ancorării (legării, prinderii) substanţei în spaţiu (pe nivelul de miscare). Masa este forma de existenţă potenţială a energiei în univers. Prin procesele de anihilare energia potenţială stocată în masa (în structura dinamică a) particulelor elementare se transformă în energia cinetică a fotonilor de anihilare corespunzători în conformitate cu formula lui Einstein W = M x C^2. Forţa de inerţie care apare la orice modificare (schimbare sau variaţie) a nivelului de mişcare (a legăturilor cu spaţiul, ca direcţie, intensitate şi sens) este direct proporţională cu cantitatea de substanţă din care este constituit corpul. Masa unui corp este dată de însumarea maselor tuturor particulelor componente. Fiecare particulă componentă are masa ei. Nu există particulă(e) fără masă. Mai există masă, (dar mult mai mică) şi în legăturile dintre particule, fiindcă legăturile se comportă ca şi particulele, deoarece poartă în ele masă energie şi forţă. Masa (structura dinamică de masă a particulelor) este aceea asupra căreea se face transferul de mişcare (de la câmpul accelerator la structura de masă a particulelor), şi care căpătând mişcarea (energia cinetică) suferă accelerarea după direcţia câmpului accelerator. In cursul interacţiunii cu câmpul accelerator, adică pe durata transferării mişcării de la câmp la particulă, apare forţa fizică specifică, aceea care determină mişcarea (translaţia) accelerată a particulei sau a sistemului (a corpului) după direcţia câmpului accelerator. Pentru determinarea (calculul) masei unui corp constituit dintr-n material (substanţă) omogen(ă), avem relaţia lui Newton; M = V x Ro (Ro este densitatea de volum a masei). Dacă despre volumul V putem spune că este măsura geometrică a unei cantităţi de spaţiu fizic, despre densitatea Ro ştim doar că este masa unităţii de volum dintr-un material (substanţă) omogen(ă). Fizica actuală nu ne spune nimic despre semnificaţia fizică a densităţii (de volum a masei). În sistemul bidimensional al mărimilor fizice (S.B.M.F. congruent cu sistemul absolut al marimilor fizice al lui Thomson) densitatea de volum a masei Ro are dimensiunea frecvenţei la pătrat (Ro = F^2 = 1 / T^2). Tot în sistemul bidimebsional al mărimilor fizice, inducţia magnetică B are dimensiunea fizică a frecvenţei (B = F). Putem spune că densitatea de volum a masei este dată de pătratul inducţiei magnetice (Ro = F^2 = B^2) a câmpului electromagnetic intermolecular. Pătratul inducţiei magnetice intră în structura (componenţa) termenului de presiune magnetică din formula lui Poynting (Pmg = B^2 / (2 x miu0)). Densitatea materialelor (substanţelor) omogene este determinată în laboratoare, şi se dă în tabele inserate în manuale. Având masa unei unităţi de volum (dată de densitatea Ro) a materialului din care este constituit un corp şi numărul de unităţi de volum cuprinse în volumul determinat geometric, putem calcula masa inertă a acelui corp. Masa unui corp cosmic (de exemplu masa Pământului) considerat sferic, când nu se cunoaşte densitatea lui medie (care nu se poate măsura direct) se poate determina cu relaţia M = (R^2 x g) / G (unde M este masa corpului, R este raza corpului de formă sferică g este acceleraţia gravitaţională normală la suprafaţa corpului G este constanta atracţiei universale; (G = 6,67 x 10^-11 [(N x m^2) / Kg^2 ). Dacă amplificăm această relaţie cu 4 x Pi , obţinem la numărător aria suprafeţei sferice (închise) de rază R care mărgineşte (limitează) volumul corpului de masă M . Putem astfel defini masa gravifică (= sursa câmpului gravitaţional evidenţiat de acceleraţia gravitaţianală normală g) a unui corp, ca fiind dată de produsul acceleraţiei gravitaţionale normală la suprafaţa corpului g , cu aria suprafeţei închise care mărgineşte acel corp S = 4 x Pi x R^2 şi multiplicată cu factorul 1 / 4 x Pi x G . Calculând masa Pământului fie cu relaţia pentru masa inertă, fie cu relaţia pentru masa gravifică, se obţin rezultate sensibil egale (M = 4 x Pi x R^3 x Ro) / 3 = (R^2 x g) / G ceeace confirmă egalitatea între masa inertă şi masa gravifică. În cazul corpurilor macroscopice care suferă accelerări ce le duc pînă la viteze mult mai mici decât viteza luminii în vid Vlv = C , practic masa lor ramâne constantă. În cazul particulelor accelerate spre viteze apropiate de viteza luminii în vid C , masa lor nu mai rămâne constantă, ci suferă în procesul accelerării, o creştere, (o majorare considerabilă) dată de legea (formula) relativistă ; Mtr = Mo / (radical din 1-B^2) ; unde Mtr este masa particulei ajunsă la translaţie relativistă (la viteză apropiată de viteza luminii în vid C ), Mo este masa particulei considerată în repaus (măsurată la viteze mult mai mici decât viteza luminii în vid), V este viteza la care a fost accelerată particula, C este viteza luminii în vid. Relaţia aceasta ne arată că substanţa nu poate ajunge nici-o dată la translaţie cu viteza luminii în vid C şi că această viteză este o limită (şi o constantă) absolută în universul fizic. Pentru explicarea majorării masei particulelor accelerate la viteza apropiată de viteza luminii am făcut ipoteza adsorbţiei fotonilor din câmpul accelerator pe particulele accelerate, masa lor crescând prin mecanismul de ciocnire plastică a fotonilor cu particulele, pe seama masei fotonilor incidenţi.
Deoarece majorarea masei particulelor accelerate spre viteze relativiste este un fapt experimental dovedit, am putea sa acordam credibilitate totala coeficientului relativist. Totusi acest coeficient de majorare al masei, a fost exrapolat din teoria electronica a lui Lorentz, unde a fost dedus din niste considerente geometrice, nu din considerene fizice. Faptul ca prezice pentru foton masa infinita si dimensiune zero nu poate fi acceptat de ratiune, cand este dovedit ca masa fotonilor este egala cu masa particulelor din care provin (prin procese de anihilare). Cand s-au dedus acei factori de majorare a masei si timpului si de contractie a lungimilor, nu s-a tinut seama ca pe durata insumarii impulsurilor cinetice, un procent important din energia cinetica a sistemelor in interactiune, se converteste in energie potentiala, care apare sub forma unei mase suplimentare, care se adauga sistemului nou format, modificand intr-un alt fel legea de miscare a sistemului initial. De aceea ar trebui determinat factorul relativist de majorare a masei, prin rationamente fizice.

Ce este un electron? Nu cred ca stiu;am citit,nu stiu unde ,cum ca acesta ar avea o miscare perpetuua pe orbita.Mie-mi face impresia ca miscarea electronilor pe orbita e intretinuta (se consuma energie).

Domnul George!
Am incercat sa dau un raspuns la aceasta intrebare, deosebit de ce se gaseste in manuale, intr-o postare pe aceasta pagina, mai sus, inainte de articolul –asupra masei- .Nu se gaseste chiar nici-o lamurire asupra electronului, acolo?. Miscarea electronilor pe orbite este data de echilibrul dintre campul electrostatic al nucleului si campul de inertie al electronului. Miscarea aceasta pe orbita este perpetua si fara consum sau transfer de energie. Aceste sunt orbitele stationare ale electronilor, postulate de teoria lui Bhor. In momentul in care electronul pierde sau castiga energie (cand exista un transfer de energie), fie cinetica fie potentiala, orbita de miscarea electronului se schimba.

" Miscarea aceasta pe orbita este perpetua si fara consum sau transfer de energie."Asupra acestei afirmatii am o indoiala;materia se gaseste intr-o continua degradare (dezintegrare radioactiva).Aceasta degradare se face cu eliberare de energie.De ce nu,o parte sa fie folosita pentru "nevoi interne"?

Domnul George!
Dezintegrarea nucleelor, se produce spontan doar la nucleele de mase mari, unde aglomerarea prea mare de particule, duce in timp, la destabilizarea edificiului nuclear, soldata cu eliberarea (emisia) de particule si energie. Asta nu inseamna degradarea substantei. Inseamna doar restructurararea nucleelor pe nivelul cel mai stabil, de minima energie, prin ruperea unor legaturi si statornicirea altora. Cele mai multe nuclee sunt foarte stabile si amorsarea unor reactii nucleare necesita un aport insemnat de energie din exterior. De aceea reactia de fuziune a nucleelor de hidrogen este foarte greu de realizat. In conditiile temperaturilor cu care suntem obisnuiti edificiul atomic ramine si el foarte stabil. Edificiul atomic este desfiintat numai in starea de plasma a substantei in conditiile unei densitati foate mari de radiatie a campului electromagnetic.

"Teoretic, procesul de dezintegrare nu se incheie niciodata si exista intotdeauna o anumita radioactivitate reziduala. De aceea se masoara durata de injumatatire al unui izotop radioactiv si nu timpul total de dezintegrare. Durata de injumatatire poate varia de la milionimi de secunda la miliarde de ani." Sursa http://www.studentie.ro/campus/TIMP_DE_INJUMATATIRE/c-136-a-12826

Cam de pe aici ar trebui plecat cu intelegerea profunda a realitatii acestei lumi "materiale" si a "dualitatii" in manifestare a acesteia... de la neastamparatul electron, vesnic tanar si nelinistit...

Toata problema apare atunci cand vrem sa observam electronul prin ce fanta trece. Ei bine, ce inseamna a observa electronul?, cum se realizeaza acest lucru? probabil la trecerea electronului se creaza un mic camp magnetic care este amplificat si inregistrat. Dar aceasta nu este doar o citire inofensiva pentru electron, este ca si cum ai numara niste veverite, taindu-le coada. Mecanica cuantica traduce acest lucru prin colapsarea functiei de unda, este ceva care nu are corespondent in viata noastra si de aceia este de neinteles. Dar daca coada veveritei o numim unda, iar veverita o numim electron, atunci am inteles ce se intampla. Procesul de observare al electronilor presupune pierderea undei insotitoare, ramanand doar electronul ca particula.

Nu este de loc asa de simplu!
Este ceva mult mai profund

Foarte frumoase videoclipurile, sadang.
Dar cum ar fi daca particula pe care o numim electron, este o unda?
Doar o unda.
Ce difereniaza unda de particula?
Plecand de la proprietatea infinitului, o particula este de fapt o infinitate de particule.
O infinitate de particule poate reprezenta ceea ce intelegem noi prin unda/unde.
Exista vreun experiment care "masoara" densitatea undelor?
Sau tiparul de crestere a diferentei dintre doua unde consecutive este identic ?
Parerea mea, sadang, este ca nu punem intrebarile cum trebuie.
Insa capacitatea noastra de a pune intrebari este limitata.
Formuland intr-un anumit mod o intrebare, raspunsul exista in intrebarea insasi.
Ce este un electron?
Ce este o unda?
Ce genereaza unda?
Poate ca "modalitatea" de dezintegrare a unei particule se efectueaza sub forma de unda si invers, o particula se naste dintr-o unda.
Doar imi imaginez ca ar putea fi posibil asta.
Dar nu am suficiente informatii pe care sa le leg intre ele.
Problema mea este ca eu leg totul de numere.
Nu pot concepe altfel.
Exista vreun experiment care arata ca densitatea de aparitie a undelor este diferita, de la caz la caz?
Sau orice tip de unde ( pentru ca nu consider ca este corect sa vorbim doar despre unda, la singular) au acelasi principiu de "extindere" ?
Daca da, si aceasta forma de "extindere" se realizeza in orice situatie, in forma circulara/sferica ,
DE CE ACEST "TIPAR" ?
Ce are cercul/sfera atat de special sa le "aleaga" natura?
Oare acel misterios PI ?
Da-mi te rog, sadang, definitiile din punctul tau de vedere, pentru particula si unda.
Sunt lucruri pe care le putem intelege, vizualiza, dar nu le putem explica in cuvinte.

Frumos, foarte frumos! In orice domeniu s-ar cauta raspunsuri, sub aceasta forma, acestea vor converge la un moment dat catre un adevar unic. Mai deveme sau mai tarziu pe drumul intelegerii, toate caile converg, pentru ca mai apoi (dupa o perioada de lumina) sa devina iar divergente... ca in elicoidele de transfer a lui woodycad, apoi iar si iar...!!! Caduceul lui Hermes? EFT-ul lui WoodyCad? DNA?...

Unda sau particula? Sau cumva doar simple concepte pentru a defini doua manifestari ale unei singure realitati? Si daca Russel, WoodyCad si altii au dreptate si electronul este doar un vortex, output-ul unei EFT cu inputul in proton? Inputul a ce? Cum arata proiectia in 2d a unei asemenea dinamici? Un cerc cumva? Wooaaaw! Si atunci de unde acest pi? Din phi cumva? O fi pi in 2d ceea ce este phi in 3d? O fi unul proiectia celuilalt? Este biunivoca relationarea? ...

Nu cred ca pot sa dau definitii, ci sa ridic intrebari doar! Poate ca raspunsul se afla in ele, asa cum bine sugerezi chiar tu! Si exact cum afirmi si tu, "Sunt lucruri pe care le putem intelege, vizualiza, dar nu le putem explica in cuvinte."

Ma gandesc, sadang, cum ar fi daca cercurile inchise descrise de unde este de fapt o spirala continua, si cei la care ai facut referire au dreptate ?
Poate ca ar trebui sa "cautam" PI-ul in spirala si nu in cerc, el fiind totusi un numar transcendent.

O sa incerc sa inteleg pentru inceput,de ce pleaca de la valoarea intreaga 3, urmata de zecimalele respective.
De ce 3 si nu 4 spre exemplu? Sau 5.
Sau n.
Trebuie sa aiba si 3-ul asta ceva special.
Si ma gandesc ca ar trebui sa analizez mai degraba spirala, si nu cercul.
Poate ca undele sunt determinate de rotirea in spirala cu viteza suficient de mare pentru a creea iluzia de cerc, a unei "paricule", cand de fapt totul se realizeza in spirala.

Asta-i o întrebare totuși foarte simplă. Într-o geometrie euclidiană, atâta dă raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul acestuia, (aproximativ) 3,14. Într-o altfel de geometrie cu siguranță că lucrurile stau altfel și acum îmi dau seama că nu mi-am pus niciodată problema cu privire la valoarea acestui raport într-un spațiu cu o altă metrică. Cred că ar fi interesant de căutat.

Da omuldinluna!
Si ma gandesc ca la un nivel subatomic sunt alte legi fizice.
Ma gandesc si ca in functie de scara de proportie de la care priveste observatorul sunt legi fizice diferite.
Doar parerea mea.

Evident, la nivel atomic nu se mai aplică legile deterministe ale fizicii clasice, ci legile probabiliste ale mecanicii cuantice. Nici câmpul electromagnetic nu mai este la nivelul acela ceea ce ne-a lăsat Maxwell în ecuațiile lui, ci e un sistem nou din care ecuațiile și fenomenele familiare răsar când studiem ansambluri atomice foarte mari.

Plecand de la solutiile ecuatiei lui Fermat pentru n=2,
am dezvoltat o schema foarte interesanta, care respecta acelasi tipar de "evolutie" in care sunt doua linii "paralele" urmate de un alt aranjament, si analizandu-l, imi dau seama ca pe baza lui pot realiza orice forma geometrica euclidiana inchisa, triunghi, patrat, pentagon etc.
Vis-a-vis de PI, ma gandesc ca valoarea de trei o pot lega de faptul ca ai nevoie de cel putin trei linii, pentru a realiza o forma geometrica inchisa.
Sa fie vreo relatie intre aceasta logica si 3-ul de la PI?
Este totusi interesant de analizat.
O sa incerc sa afisez si aceea schema.
Pentru moment o vad interesanta.
Ramane sa vad cum o pot lega de celelalte informatii.
In aceea schema apare si tiparul de aparitie a numerelor prime in numere.
Ajung incet,incet, la concluzia ca geometria are o mare importanta in studiul numerelor.

sadang,
sper sa nu deviez de la subiect si te rog sa le muti in alta parte daca le consideri off-topic.

Curiosule, nu uita ca tu toata geometria pe care o aduci aici in discutie este in plan, este 2D. Spirala reprezinta o imagine sugestiva 2D a axei verticale a primei jumatati a unei dinamici vortexiale 3D. A gasi relationarea intre PI si PHI eu o vad ca si relationarea intre 2D si 3D. Cred ca asa ar trebui pornit la drum!

Nu este topic deschis de mine, asa ca nu ma implic mai mult decat consider necesar, incercand sa pastrez linia topicului.

OK sadang.
Am verificat un pic pe internet diferenta dintre PI si PHI.
Interesant !
"S-a aratat deja implicatia numarului 5 in calculul valorii lui PHI. In diviziunile create in interiorul unui pentagon se poate regasi aceeasi constanta magica:"
Am luat fraza asta de pe internet, cand am cautat PHI-ul.
O sa iau in calcul ce ai spus.

Cred ca ar trebui sa ne rezumam la studiul electronului :
in 2D in 3D
Despre nr.,,Pi'' si ,,PHI'' si relatia lor cu materia s-a mai discutat in alt topic...
Nu mi-o luati in nume de rau!
Revenind la spirala, aceasta are ,,propietati'' neobisnuite prin faptul ca ii da unei particule si caracterul de unda!
Da ,spirala ar putea fi un punct de plecare!

Salut! Felicitari pt. acest forum, este foarte bine pus la punct si organizat! Nu sunt de specialitate, dar am dat acum ceva timp peste linkul asta, si m-am gandit ca are legatura cu ceea ce incercati sa deslusiti aici. Daca ma insel, imi cer scuze pt. off-topic. http://library.rstheory.org/video/dbl-1978 (case against nuclear atom). Mult succes in continuare! Astept sa creeze (si) un roman un dispozitiv free energy

george a scris:Ce este un electron? Nu cred ca stiu;am citit,nu stiu unde ,cum ca acesta ar avea o miscare perpetuua pe orbita.Mie-mi face impresia ca miscarea electronilor pe orbita e intretinuta (se consuma energie).

Ce anume intretine miscarea electronilor pe orbita?