Formula de echivalenta masa-energie

Rezumarea primului mesaj :

1) A fost impusă formula de echivalenta masa-energie si daca da , atunci care a fost motivul motivul pentru care a fost impusa?
2) Poate un corp de masă să cedeze toată energia sa?
3) Cum ar arăta acel corp de masă dacă ar ceda toată energia sa?
4) Ce se intelege prin energia unui corp?
5) Care este valoarea maximă a energiei pe care o poate ceda un corp de masă și ce condiții ar trebui să existe pentru a fi cedată acea energie maximă?

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Nu mi se pare ca "celebra formula" clarifica aceasta defalcare.

O clarifică foarte bine. Dar pentru asta îți trebuie noțiunile elementare ca să poți înțelege.

Bine ! Virgil a afirmat mai sus ca energia cinetica, poate si cea termica
si chimica se adauga celei atomice, calculata cu formula in discutie.
Celelalte sunt bonusul macrocosmosului.
Formula E = m c² ar da numai masura energiei atomice a materiei.
Notiunile elementare sau avansate pe care le stii, ce-ti spun ? Ca energia
atomica este prea mare ca sa-ti mai bati capul si cu celelalte ?

virgil_48 a scris:

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Nu mi se pare ca "celebra formula" clarifica aceasta defalcare.

O clarifică foarte bine. Dar pentru asta îți trebuie noțiunile elementare ca să poți înțelege.

Bine ! Virgil a afirmat mai sus ca energia cinetica, poate si cea termica
si chimica se adauga celei atomice, calculata cu formula in discutie.
Celelalte sunt bonusul macrocosmosului.
Formula E = m c² ar da numai masura energiei atomice a materiei.
Notiunile elementare sau avansate pe care le stii, ce-ti spun ? Ca energia
atomica este prea mare ca sa-ti mai bati capul si cu celelalte ?

Cu celelalte energii se ocupa termotehnica, chimia, etc. Insa orice forma de energie se rezuma pana la urma la vibratie E.M.

Nu vă mai chinuiţi atât. Relaţia ce defineşte energia totală a unei particule este:



Termenul



care exprimă energia cinetică pentru viteze nerelativiste, apare din  aproximarea relaţiei de mai sus pentru viteze mici, prin descompunerea ei în serii Taylor (goagâl it "Taylor series"!).

Razvan a scris:Nu vă mai chinuiţi atât. Relaţia ce defineşte energia totală a unei particule este:

Termenul

care exprimă energia cinetică pentru viteze nerelativiste, apare din  aproximarea relaţiei de mai sus pentru viteze mici, prin descompunerea ei în serii Taylor (goagâl it "Taylor series"!).

O fi cum zici, dar energia termica si cea chimica unde se ascund?
Ce ne-ai spus, este solutia lui Nea sau a suporterilor? Acestia sunt
chiar mai devotati decat el. Dau solutii pentru orice, doar, doar...

Despre ce energie chimică şi termică vorbeşti în cazul unei particule?
Energia termică defineşte o medie statistică a energiei interne a unui sistem; mai simplu, media statistică a energiilor cinetice ale particulelor ce alcătuiesc sistemul.
Iar în relaţia de mai sus energia cinetică este definită prin termenul..., ghici ghicitoarea mea,... !

Razvan a scris:Despre ce energie chimică şi termică vorbeşti în cazul unei particule?
Energia termică defineşte o medie statistică a energiei interne a unui sistem; mai simplu, media statistică a energiilor cinetice ale particulelor ce alcătuiesc sistemul.
Iar în relaţia de mai sus energia cinetică este definită prin termenul..., ghici ghicitoarea mea,... !

Foarte frumos. Deci o particula nu poate avea energie termica
si chimica de una singura, fiindca nu face inca parte dintr-un
atom sau o molecula. Asa o fi, sau poate nu.
Dar eu eram curios daca modul in care prezentati situatia, cu
energia defalcata, vine de la Einstein sau de la suporterii lui,
cei hotarati sa astupe gaurile. Stii tu, chestia cu confirmarile...
este la mare cautare.

Particula de energie este o anumita masa care se misca cu o anumita viteza la patrat.  Secretul pe care trebuie sa-l descifrati este ce inseamna de fapt viteza la patrat.  Se stie ca "patratul" este o arie, aria cercului este PiD^2/4.   Cuanta ocupa o arie miscatoare, rotitoare si in deplasare.  Cantitatea de impuls din acea arie este energia.  (In acea arie avem diferite concentratii de masa si diferite viteze, dar aplicand calculul integral, rezulta formula energiei.) Se foloseste si un termen h barat, care e o constanta Planck impartita la 2Pi.  La impuls (care e un vector) nu toata masa participa, doar jumatate, cealalta jumatate avand vectorul invers.  Energia nu e vector, ci scalar.  Doi vectori inmultiti dau un scalar. Intro cuanta de energie exista simbolizati doi vectori de impuls, ce sunt perpendiculari.

Razvan a scris:Nu vă mai chinuiţi atât. Relaţia ce defineşte energia totală a unei particule este:



Termenul



care exprimă energia cinetică pentru viteze nerelativiste, apare din  aproximarea relaţiei de mai sus pentru viteze mici, prin descompunerea ei în serii Taylor (goagâl it "Taylor series"!).

Asta-i ecuatia lui Dirac. Ca sa afli energia trebuie sa scoti radical din expresia de mai sus. Rezultatul este pozitiv sau negativ, adica avem in egala masura energie pozitiva sau o energie negativa. Cum in relatia energie viteza este la patrat, inseamna ca masa poate fi atat pozitiva cat si negativa. De aici toate complicatiile din care rezulta ca o masa negativa reactioneaza invers atunci cand asupra ei actioneaza o forta.

.  Vorbim despre masa (si energie) si orice precizare suplimentara despre masa este binevenita. Un autor de incredere, o somitate in my opinion, face niste precizari interesante in acest sens si le prezint in continuare.

"
.  mT =h/c²= ct
Constanta e un parametru al unui spatiu real si este egala cu 0,73725⋅10^-50 [Js²/m²].  Putem afirma pe acesta baza ca predominantele elemente naturale de materie exista in predominante stari de rezonanta.
.... Pentru Pamant perioada de rotatie orbitala, T=31557600 sec, corespinde frecventei de oscilatii electromagnetice,
f = 1/T= 3.168861⋅10⁻⁸ [1/s] si lungimea de unda corespunzatoare, λ= c/f= 9.46... ⋅10¹⁶ [m].
.  Daca consideram aceasta lungime de unda ca fiind raza rezonatorului, obtinem raza de curbura ca numar de unda intreg:
ρ= 1057.00⋅10⁻²⁰ [1/m]
.  La fel, pentru rotatia diurna, T=86400 sec, lungimea ei de unda, λ= 3469,82[m], numarul de unda corespunzator, ρ= 2882⋅10⁻⁷ [1/m].

....  Putem rezuma că tehnologia undelor longitudinale în eter este o bază reală pentru crearea materiei cu proprietăți de masă și inerție.
..... N. Tesla a folosit această metodă pentru a produce diferite obiecte: de la fulgerul globular până la electroni. Prin intermediul tubului său vidat, [De care vorbea eugen deunazi] Tesla obținea protoni, electroni și neutroni direct din eter, pe care ii reproducea la orice distanță. În loc de a pune fluxul de protoni să se deplaseze prin spatiu pana intr-un punct anume, el a creat condiții pentru apariția momentană a unei cantității oarecare de particule în locul ales.
.  "

.  Masa si perioada oscilatiei legate prin constanta h/c2 sunt parametri ai vortexului eteric. Masa apare ca o caracteristica a vortexului, in functie de perioada de rotire si a dimensiunii vortexului.
.  Autorul considera ca materia micro si macro se supun acelorasi legi; a calculat similar, nu numai pentru Pamant, numarul intreg de unda si pentru raza Bohr de 0,52917A. Formula de la inceputul citatului a dedus-o corect, in conf. cu acceptiunile oficiale.

mm a scris:.  Vorbim despre masa (si energie) si orice precizare suplimentara despre masa este binevenita. Un autor de incredere, o somitate in my opinion, face niste precizari interesante in acest sens si le prezint in continuare.

"
.  mT =h/c²= ct
Constanta e un parametru al unui spatiu real si este egala cu 0,73725⋅10^-50 [Js²/m²].  Putem afirma pe acesta baza ca predominantele elemente naturale de materie exista in predominante stari de rezonanta.
corect, in conf. cu acceptiunile oficiale.

De fapt aici avem; h=m.c.Lamb; in care m este masa electronului,c viteza luminii si lambda este lungimea de unda Compton pentru electron;
Raportand constanta lui Planck la c2, rezulta raportul dintre masa si frecventa f Compton pentru electron. m=9,109.10^-31 kg; f=1,235.10^20 1/s; deci m/f=0,735.10^-50 kg.s ;

In cazul Pamantului, ne aflam la un alt nivel cosmic unde se aplica alta constanta a momentului cinetic proprie sistemului solar si frecventa proprie a planetelor. Deoarece planetele au mase diferite, constanta momentului cinetic se calculeaza tinand cont de sarcina gravitationala Z a planetei respective. In acest caz nu se mai lucreaza cu unde electromagnetice ca la microcosmos, ci cu unde gravitationale, a caror frecventa este cu mult mai mica.

.  Further, de Broglie used formulations E=hf and E=pc (where p is momentum, h is Planck constant, f is frequency and c is velocity of light) to derive the following: hf=pc . Ceea ce ne permite -spune acelasi autor- sa formulam binecunoscuta, λ= h/p. De aici rezulta ideea ca proprietatile de masa ale materiei sunt un proces de rezonanta. In loc de E= pc s-a propus E= mc² . De unde, mc²= hf, s.a.m.d. [Asa cum am scris in postarea anterioara.]

.  "S-a propus", zice autorul deci a fost o propunere, nu neaparat o certitudine stiintifica; am retinut eu. Dupa cum se vede, stiinta se face si cu propuneri si consensuri. In opinia mea, e de preferat o masuratoare (imperfecta) unei propuneri. Mi-a atras atentia si spusele autorului, din fragmentul:
interesting point that is discussed in the article by Noever and Bremner is a problem of gravity shield. The authors show that resonance interaction with ZPF [Zero Point Energy] produces the particle mass and it can be viewed as "a renormalized or dressed" mass with a resonant interaction potential. Similar resonance approach is used in the conception of de Broglie's matter waves. Also the authors mentioned the existence of an experimentally unobservable mass. In this case ZPF cannot be fundamentally shielded by matter since "frequency mismatch precludes gravity shielding by matter".

.  In citat se face referire la lucrarea: D. Noever and C. Bremner, NASA Marshall Space Flight Center, Large Scale Sakharov Condition, 35 th AIAA/ASME/ SAE/ASEE joint Propulsion Conference and Exhibit, 1999, Los Angeles, Ca, USA.
.  Multe alte asemenea "amanunte" se pot examina ref. la masa dar in ceea ce priveste Energia, nu stiu ce este aceea. [In cartea de Fizica (americana) pe care o am, la Energie incepe direct cu energia cinetica= mv²/2, deci ca definitie.] Nu stiu nici macar cine a dat prima definitie/formula a energiei. N-am inteles niciodata de ce sunt doua denumiri diferite pentru aceasi chestie -- "Lucru mecanic" si "Energie", avand aceeasi unitate de masura.
.  Vorba lui gafiteanu: ce-i v²? Eu ii zic -in nestiinta mea- viteza vitezei sau viteza impulsului dar de fapt provine din integrarea expresiei mvdv, cum am mai spus/intrebat pe alt topic. Acceleratia a este derivata vitezei cu timpul deci viteza poate fi integrala acceleratiei. Si uite asa ajungem in domeniul matematicii si ne punem intrebarea: Ce este -fizic vorbind- derivata din mate? In care Timpul e parte esentiala dar pe care Stiinta (off) il considera o abstractie. La energie e si mai rau, integrala e pe distanta, nu pe timp, si nu stim de unde provine spatiul, decat daca il egalam cu una din caracteristicile de baza ale eterului (care o fi aceea').

.  FF important si demn de atentia noastra e spusa americanilor ca "interactiunea de rezonanta cu ZPF" Ceea ce coincide cu ipoteza mishiniana ca ZPE este oriunde , in orice punct din spatiu. Ca este un subspatiu al spatiului (v. sugestiva Matrioska), prezent si accesibil prin rezonanta -- dupa spusa americanilor Noever & Bremner. Dupa mine, de acolo se ia ceva materie materiala, niste grauntze, asa cum ziceau bogomilii. Si Democrit, pare-se. Dar aici intram in filozofie...

mm a scris:. . . . .
Nu stiu nici macar cine a dat prima definitie/formula a energiei. N-am inteles niciodata de ce sunt doua denumiri diferite pentru aceasi chestie -- "Lucru mecanic" si "Energie", avand aceeasi unitate de masura.

Poate d-l Joule ? Lucru mecanic l-au mentinut in fizica fiindca era
folositor la falsificarile legate de orbitare si gravitatie. Desi este o
marime scalara l-au facut negativ si au inventat integrala virusarii.
Si odata cu ea, campul gravitational, bomboana de pe coliva TRG.
Probabil ca tu nu ai prins postarile vechi, nu mai revin.
Dar fiindca exista si se invata din primul an de fizica, ca sa il utilizez,
asa ca eu fac urmatoarea deosebire, care imi foloseste in cazul mecanicii:
- Energia este o resursa disponibila. Energia cinetica este resursa
miscarii.
- Lucrul mecanic este o resursa folosita, intotdeauna pozitiva. Arata
cata energie s-a consumat sau s-a primit pentru o miscare, pentru
schimbarea starii de miscare a unui corp sau pentru dobandirea unui
potential.  Sunt mai multe forme de lucru mecanic.
Nu spun ca asa este bine sau ca este o explicatie universala. Asa
gandesc eu ca sa inteleg diferenta si nu ma complic cu situatiile de
la sol: frecari, scripeti, planuri inclinate, resorturi, oscilatii.
Toate acestea sunt folosite sa te faca sa gandesti cum vor ei: gresit.
Consider numai miscarea libera + o forta + masa. Eventual
impreuna cu inertia si gravitatia. Nu-i invata nimeni pe copii asceasta
situatie, cea mai simpla, tocmai ca sa le poata deturna gandirea.
Asa am ajuns la concluzia(personala) ca lucrul mecanic nu poate fi
decat pozitiv, chiar si in cazul ca reduce energia cinetica a unui corp.
Daca te intereseaza, putem discuta in topicul Lucrul mecanic -...

virgil a scris:Asta-i ecuatia lui Dirac. Ca sa afli energia trebuie sa scoti radical din expresia de mai sus. Rezultatul este pozitiv sau negativ, adica avem in egala masura energie pozitiva sau o energie negativa. Cum in relatia energie viteza este la patrat, inseamna ca masa poate fi atat pozitiva cat si negativa. De aici toate complicatiile din care rezulta ca o masa negativa reactioneaza invers atunci cand asupra ei actioneaza o forta.

Mi-a sărit în ochi și mă bag și eu în seamă.
Permite-mi, virgile!
Eu cred că aici se greșește în legătura dintre fizică și matematică, în interpretarea fizică a unei expresii matematice.
Desigur, scoți radical, ei cu plus/minus.
Dar, deocamdată de cert, doar în cadrul matematic, caz în care minus ori minus egal plus, în mare, ca și regulă necesară pentru a nu duce la contradicție în sistemul de operare pur matematic.
Dacă deja aplici aceeași regulă în fizică, unde nu mai operezi cu "concepte", ci efectiv cu "realități" concrete, eu consider că o parte din regulile aplicabile sistemului matematic nu mai sunt aplicabile în matematica fizicii.
Adică radical din patru rațe nu poate fi și minus două rațe, deși matematic regula ar fi...ca la ANAF.
Și câte reguli din astea din matematică n-or mai fi, cine știe,  care nu pot fi aplicate în mod obiectiv la nivelul fizicii.
De aia eu cred că matematica este doar un sistem pentru descrierea cantitativă a fenomenelor fizice, nu un "algoritm" pentru descoperirea fenomenelor fizice.

curiosul a scris:

virgil a scris:Asta-i ecuatia lui Dirac. Ca sa afli energia trebuie sa scoti radical din expresia de mai sus. Rezultatul este pozitiv sau negativ, adica avem in egala masura energie pozitiva sau o energie negativa. Cum in relatia energie viteza este la patrat, inseamna ca masa poate fi atat pozitiva cat si negativa. De aici toate complicatiile din care rezulta ca o masa negativa reactioneaza invers atunci cand asupra ei actioneaza o forta.

Mi-a sărit în ochi și mă bag și eu în seamă.
Permite-mi, virgile!
Eu cred că aici se greșește în legătura dintre fizică și matematică, în interpretarea fizică a unei expresii matematice.
Desigur, scoți radical, ei cu plus/minus.
Dar, deocamdată de cert, doar în cadrul matematic, caz în care minus ori minus egal plus, în mare, ca și regulă necesară pentru a nu duce la contradicție în sistemul de operare pur matematic.
Dacă deja aplici aceeași regulă în fizică, unde nu mai operezi cu "concepte", ci efectiv cu "realități" concrete, eu consider că o parte din regulile aplicabile sistemului matematic nu mai sunt aplicabile în matematica fizicii.
Adică radical din patru rațe nu poate fi și minus două rațe, deși matematic regula ar fi...ca la ANAF.
Și câte reguli din astea din matematică n-or mai fi, cine știe,  care nu pot fi aplicate în mod obiectiv la nivelul fizicii.
De aia eu cred că matematica este doar un sistem pentru descrierea cantitativă a fenomenelor fizice, nu un "algoritm" pentru descoperirea fenomenelor fizice.

Este corect ce spui, dar daca scoti radical din doua cuiburi cu rate in ele plus doua cuiburi goale. Poti scoate ca avem +/- radical din patru cuiburi, unde doua sunt ocupate si doua sunt libere.

virgil a scris:Este corect ce spui, dar daca scoti radical din doua cuiburi cu rate in ele plus doua cuiburi goale. Poti scoate ca avem +/- radical din patru cuiburi, unde doua sunt ocupate si doua sunt libere.

Dacă-i corect ce spun eu, atunci nu mi se pare corect ce spui tu.
Amestecăm radicalili!
Adică, ori scoatem radical din patru cuiburi goale, ori scoatem radical din patru cuiburi cu rațe.
Mai adică, nu scoatem radical din același lucru.

Și, aș mai comenta eu dacă tot sunt pe post de comentator, matematica lucreaă cu concepte generalizate, spre diferență de fizică, care lucrează cu (un fel) de realități concrete.
Și consider că, pe alocuri, amestecăm destul de irațional aspectul generalizator al matematicii în interpretarea fizică a ecuațiilor din ea.

Par exemple, în sistemul strict matematic, s-a dezvoltat noțiunea de unitate imaginară și număr complex, doar pentru a găsi o soluție la o "inconveniență" matematică, și mi se pare absolut absurd și irațional să o introduci în interpretarea fizică a "comportamentului" și proprietăților naturii.

Et voila, de ce apar enșpe mii de interpretări fizice ale unor rezultate matematice.
Și eu consider că matematica este indispensabilă în fizică, dar nu tot cadrul matematic este obiectiv aplicabil în fizică.

Unul este un cadru pur teoretic, care poate fi infinit completat atât timp cât completările nu duc la condracție în sistemul matematic, alta este realitatea fizică intrinsecă, în care nu toate "nebuniile" matematice au corespondență rațională în proprietățile și comportamentul fizic al naturii.

Două rațe ori două rațe, atât matematic, cât și fizic, fac patru rațe.
Dar matematic, radical din patru rațe fac +/- două rațe, în timp ce fizic, radical din patru rațe fac exact doar două rațe.
Fără +/-.

Mac, mac, mac,
Mai bine v-ati duce la vanatoare de rate...Deabea apoi sa le extrageti radicalul.
Catelus cu parul cret,
Fura rata din cotet
Si se jura ca nu fura,
Dar l-am prins cu rata-n gura.
http://epochtimes-romania.com/news/rata-la-cuptor-pe-varza-calita-un-deliciu-clasic-cu-gust-deosebit---271863
https://retete.unica.ro/recipes/rata-pe-varza/
Rolul ratelor in dezvoltarea stiintelor in Romania.
https://s3.amazonaws.com/brx/user-ad/images/medium/2017-07/16/mpaiate-510726-1.jpg

gafiteanu a scris:Mac, mac, mac, mac
Catelus cu parul cret,
Fura rata din cotet
Si se jura ca nu fura,
Dar l-am prins cu rata-n gura.
http://epochtimes-romania.com/news/rata-la-cuptor-pe-varza-calita-un-deliciu-clasic-cu-gust-deosebit---271863
https://retete.unica.ro/recipes/rata-pe-varza/
Rolul ratelor in dezvoltarea stiintelor in Romania.
. . . . .

D-ta mai activezi si pe forumul de gastronomie si acum le-ai
inversat.
Le-ai scris si lor despre campuri si particule, este ?

curiosul a scris:

virgil a scris:Este corect ce spui, dar daca scoti radical din doua cuiburi cu rate in ele plus doua cuiburi goale. Poti scoate ca avem +/- radical din patru cuiburi, unde doua sunt ocupate si doua sunt libere.

Dacă-i corect ce spun eu, atunci nu mi se pare corect ce spui tu.
Amestecăm radicalili!
Adică, ori scoatem radical din patru cuiburi goale, ori scoatem radical din patru cuiburi cu rațe.
Mai adică, nu scoatem radical din același lucru.

Și, aș mai comenta eu dacă tot sunt pe post de comentator, matematica lucreaă cu concepte generalizate, spre diferență de fizică, care lucrează cu (un fel) de realități concrete.
Și consider că, pe alocuri, amestecăm destul de irațional aspectul generalizator al matematicii în interpretarea fizică a ecuațiilor din ea.

Par exemple, în sistemul strict matematic, s-a dezvoltat noțiunea de unitate imaginară și număr complex, doar pentru a găsi o soluție la o "inconveniență" matematică, și mi se pare absolut absurd și irațional să o introduci în interpretarea fizică a "comportamentului" și proprietăților naturii.

Et voila, de ce apar enșpe mii de interpretări fizice ale unor rezultate matematice.
Și eu consider că matematica este indispensabilă în fizică, dar nu tot cadrul matematic este obiectiv aplicabil în fizică.

Unul este un cadru pur teoretic, care poate fi infinit completat atât timp cât completările nu duc la condracție în sistemul matematic, alta este realitatea fizică intrinsecă, în care nu toate "nebuniile" matematice au corespondență rațională în proprietățile și comportamentul fizic al naturii.

Două rațe ori două rațe, atât matematic, cât și fizic, fac patru rațe.
Dar matematic, radical din patru rațe fac +/- două rațe, în timp ce fizic, radical din patru rațe fac exact doar două rațe.
Fără +/-.

Eu zic sa lasam ratele si cuiburile si sa discutam la concret; E^2=(m.c2)^2+(p.c)^2 ;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecua%C8%9Bia_lui_Dirac;

În 1929 Dirac a propus o interpretare a stărilor de energie negativă ale electronului, bazată pe ipoteza că soluțiile ecuației lui Dirac nu se referă la o singură particulă, ci la un sistem constând dintr-un număr infinit de particule; pentru aceasta, el a invocat ca argumente principiul de excluziune al lui Pauli și conjugarea de sarcină. În această interpretare, există o stare a sistemului în care toate stările de energie negativă sunt ocupate, conform principiului de excluziune (electronii fiind fermioni), iar toate stările de energie pozitivă sunt neocupate. Adăugând la această stare o particulă, ea nu va putea ocupa decât o stare de energie pozitivă, deci se va comporta ca un electron normal. Eliminând o particulă de energie negativă, „gaura” rămasă se va comporta ca o particulă de energie pozitivă (conform legii conservării energiei) și de sarcină opusă (conform legii conservării sarcinii); ținând seama de conjugarea de sarcină, ea va fi o soluție a ecuației lui Dirac. Această interpretare, care a primit numele de teoria găurilor, [11] a fost dezvoltată de Dirac în 1931, într-un articol în care prezicea existența unei particule reale, având masă egală cu a electronului dar sarcină electrică pozitivă, pe care a numit-o antielectron. Examinând urmele lăsate în camera cu ceață de radiația cosmică, Anderson a descoperit o traiectorie ai cărei parametri indicau o particulă cu caracteristicile antielectronului prezis, care a primit numele de pozitron (1932).

În teoria multiparticulă dezvoltată pe baza ecuației lui Dirac, numită electrodinamică cuantică, bispinorul Dirac nu mai este funcție de stare a electronului, ci un câmp cuantic care descrie un sistem de electroni și pozitroni în interacție cu câmpul electromagnetic (și el tot un câmp cuantic). În această teorie cuantică relativistă a radiației devin posibile procese ca anihilarea/crearea de perechi electron-pozitron, cu emisie/absorbție de fotoni.

virgil a scris: Eu zic sa lasam ratele si cuiburile si sa discutam la concret; E^2=(m.c2)^2+(p.c)^2 ;

Corect!
Concret, eu zic că dacă scoți (matematic) radical din energia aia, varianta cu minus nu are corespondent real.
Eu zic că, deși matematic apare și "versiunea" cu minus, interpretarea fizică a rezultatului matematic cu minus nu implică existența vreunei energii negative, iar acel minus este valabil doar în matematică, cred eu, nu și în fizică.
Restul informațiilor pe care le-ai postat e prea mult pentru mine.

curiosul a scris:

virgil a scris: Eu zic sa lasam ratele si cuiburile si sa discutam la concret; E^2=(m.c2)^2+(p.c)^2 ;

Corect!
Concret, eu zic că dacă scoți (matematic) radical din energia aia, varianta cu minus nu are corespondent real.
Eu zic că, deși matematic apare și "versiunea" cu minus, interpretarea fizică a rezultatului matematic cu minus nu implică existența vreunei energii negative, iar acel minus este valabil doar în matematică, cred eu, nu și în fizică.
Restul informațiilor pe care le-ai postat e prea mult pentru mine.

In natura nu exista notiunea de energie de nivel zero, ci nivelul mediu de energie, pe care matematic il putem considera ca nivel zero. In acest caz intre nivelul mediu si maxim vom avea energia pozitiva, iar intre nivelul mediu si minim vom avea energie negativa.

virgil a scris:

curiosul a scris:

virgil a scris: Eu zic sa lasam ratele si cuiburile si sa discutam la concret; E^2=(m.c2)^2+(p.c)^2 ;

Corect!
Concret, eu zic că dacă scoți (matematic) radical din energia aia, varianta cu minus nu are corespondent real.
Eu zic că, deși matematic apare și "versiunea" cu minus, interpretarea fizică a rezultatului matematic cu minus nu implică existența vreunei energii negative, iar acel minus este valabil doar în matematică, cred eu, nu și în fizică.
Restul informațiilor pe care le-ai postat e prea mult pentru mine.

In natura nu exista notiunea de energie de nivel zero, ci nivelul mediu de energie, pe care matematic il putem considera ca nivel zero. In acest caz intre nivelul mediu si maxim vom avea energia pozitiva, iar intre nivelul mediu si minim vom avea energie negativa.

Deasemeni, cand vorbim de particule sau corpuri, acestea se pot afla in doua situatii energetice simultan, in sensul ca pot primi energie cinetica dar in acelasi timp pot ceda energie radiativa. De exemplu electronii accelerati in ciclotroane, primesc energie la accelerare, dar in acelasi timp emit o radiatie datorita acceleratiei unghiulare a sarcinii electrice pe care o au. Iata dar ca atunci cand primesc energie putem acorda semnul plus, iar cand pierd energie, semnul minus.

virgil a scris:

In natura nu exista notiunea de energie de nivel zero, ci nivelul mediu de energie, pe care matematic il putem considera ca nivel zero.
In acest caz intre nivelul mediu si maxim vom avea energia pozitiva, iar intre nivelul mediu si minim vom avea energie negativa.

Sunt curios cu aceasta interpretare, Virgil !
Poti sa dai un exemplu de energie de nivel 0, de energie pozitiva si energie negativa ?

CAdi a scris:

virgil a scris:

In natura nu exista notiunea de energie de nivel zero, ci nivelul mediu de energie, pe care matematic il putem considera ca nivel zero.
In acest caz intre nivelul mediu si maxim vom avea energia pozitiva, iar intre nivelul mediu si minim vom avea energie negativa.

Sunt curios cu aceasta interpretare, Virgil !
Poti sa dai un exemplu de energie de nivel 0, de energie pozitiva si energie negativa ?

In cazul electronilor, energia de nivel zero corespunde cu viteza V0, asazisa 'viteza de repaus" ce corespunde electronilor aflati in starea pe primul orbital n=1 adica starea fundamentala a hidrogenului. Orice alt electron descris de numere cuantice n>1, presupune energii superioare starii fundamentale. Cu cat un electron se afla mai departe de nucleu cu atat starea lui energetica este mai mare, deoarece energia potentiala creste pe masura departarii de nucleu. De exemplu in cazul emisiunii laser, prin pompaj electromagnetic electronii absorb energie sarind pe orbite mai departate de nucleu, iar cand emit unda laser ei revin la starea anterioara de energie scazuta.

Acesta nu este un exemplu. In plus ma faci sa zambesc  de asocierea
cu energia de nivel 0 de pe primul orbital.
In plus electronii de pe primul nivel, nu au viteza 0.
Electronii cu energii superioare nu inseamna ca sunt cu  energii pozitive,
ci doar ca au energii mai mari decat cei aflati pe un strat inferior lor...
Da-mi exemplu de energii negative, adica ... cu minus??

CAdi a scris:Acesta nu este un exemplu. In plus ma faci sa zambesc  de asocierea
cu energia de nivel 0 de pe primul orbital.
In plus electronii de pe primul nivel, nu au viteza 0.
Electronii cu energii superioare nu inseamna ca sunt cu  energii pozitive,
ci doar ca au energii mai mari decat cei aflati pe un strat inferior lor...
Da-mi exemplu de energii negative, adica cu minus?? ...

Eu am explicat in mesajele de mai sus ca nivelul zero de energie nu presupune inexistenta energiei, ci doar o energie de referinta, fata de care putem avea energii mai mari sau mai mici.
De exemplu energia potentiala a electronului care orbiteaza nucleul are totdeauna semnul minus, (conventional s-a ales semnul minus) in timp ce energia cinetica are semnul plus. Astfel energia totala a electronului rezulta cu minus pentruca energia potentiala are in valoare absoluta dublul energiei cinetice.
Din Wikipedia;  https://ro.wikipedia.org/wiki/Atomul_de_hidrogen
Atomul de hidrogen , care este cel mai simplu element chimic. Este alcătuit dintr-un nucleu pozitiv compus dintr-un singur proton și un electron ce se mișcă în jurul nucleului pe o orbită închisă.

Mișcarea electronului în atomul de hidrogen (sau hidrogenoid) a fost studiată și cu metodele mecanicii cuantice.

Energia potențială a electronului este: U=-Z.e^2/4pi. eps. r ;

unde:

Z= numărul de sarcini elementare din nucleu;
r = distanța de la electron la nucleu;
ε0 = permitivitatea vidului.

.  Nu doresc sa intru in dialogul ce se desfasoara (intens) pe acest topic. Am insa ceva de semnalat si o fac. In ultima vreme am fost nevoit sa studiez miscarea circulara, in buna masura pentru ca am comis niste erori in postari, si "l-am intrebat" pe Newton ce parere are. Am descoperit ca viziunea asupra miscarii circulare i se datoreaza, fiind usor surprins ca in ultimii 300 de ani nu s-au adus modificari importante.
.  Ceea ce mi-a atras atentia acum -dar si in studentie- a fost necesitatea de a se inventa o forta centripeta, care sa explice acceleratia gravitationala. Nu am de unde sa stiu dar banuiesc ca Newton deja formulase legea F= ma si trebuia sa o aplice la miscarea planetelor. Pe vremea studentiei ma deranja chestia cu abaterea de la tangenta, explicatia cu triunghiul infinitezimal de pe cerc, care dadea f centripeta ca variatie in directie a vectorului, dar am considerat ca nu eram in stare sa pricep, mai necopt, neobisnuit sa fiu orasean, etc.
.  Acum am alte pretentii, (scuze, fara infatuare) privesc aceleasi lucruri cu ochi verificator. De ex., de unde pana unde variatia directiei unui vector da acceleratie? Fundamentarea acestei idei este deficitara. Mai ales ca stiu ca o planeta nu e legata cu sfoara de steaua centrala, deci, dupa aceleasi legi mecanice, ar trebui sa cedeze fortei centrifuge si nu sa se abata pe un cerc. Si "vector" e o inventie, o modelare matematica iar dupa cate stiu nimeni nu a dovedit (si altfel) ca vectorul in sine, fara sa-si modifice scalar valoarea trebuie sa produca acceleratie, forta etc. In cel mai rau caz, daca o masina intra in curba poate sa se rastoarne dar datorita f. centrifuge (a carei explicatie ne scapa) deci nici vorba de f. centripeta. Aici logica schioapata, chiar sufera.
In plus tocmai am aflat ca gravitatia e un efect de "minima interactiune eterica" ceva in genul tensiunii superficiale la suprafata unui lichid si betele de chibrit (v. Mishin).

.  Din alt pdv consider ca explicatiile pentru mai sus mentionatele "efecte fizico-mecanice" pot fi si altele, nu numai ce a zis stramosul Newton (cu tot respectul -pe care il am- pentru domnia sa). Si reiterez ideea ca totul porneste de la universal valabila si primordiala miscare vortexiala (si circulara, evident). In acest sens sunt de parere ca miscarea rectilinie este doar un aspect particular al aceleiasi si unice miscari circulare (uneori elicoidala).

Referitor la forta centripeta, ea apare ca urmare a aparitiei fortei centrifuge si poate fi inteleasa urmarind urmatorul experiment simplu; daca leg o greutate de un elastic si incep sa o rotesc, apare o forta centrifuga care intinde elasticul. Insa in elastic apare o forta elastica care se opune intinderii, aceasta forta este chiar forta centripeta. Cum toate corpurile sunt formate din atomi si molecule, intre acestea exista mereu o legatura elastica capabila sa genereze o forta centripeta care se opune fortei centrifuge. Forta centripeta se manifesta totdeauna in interiorul legaturii corpului cu centrul de rotatie, ca urmare a aplicarii principiului al treilea a alui Newton."Cand asupra unui corp actioneaza o forta aplicata de un al doilea corp, atunci primul corp reactioneaza cu o forta egala si de sens contrar" Astfel primul corp este legatura elastica, iar al doilea corp este greutatea legata care se roteste.
In cazul corpurilor care se rotesc intr-un camp central precum planetele, forta de atractie centripeta se manifesta prin campul central, si este echilibrata de forta centrifuga. Mai clar se observa acest lucru in cazul miscarii pe o orbita eliptica cand corpul se apropie de centrul de orbitare (focar) putem interpreta ca mediul elastic actioneaza ca o forta centripeta mai mare decat forta centrifuga, iar cand corpul se departeaza ce centrul de rotatie putem spune ca forta centrifuga este mai mare decat forta centripeta. Insa atat timp cat nu sunt descoperite misterele campurilor centrale, nu vom sti cu exactitate cum actioneaza aceste forte.

mm a scris:.  Nu doresc sa intru in dialogul ce se desfasoara (intens) pe acest topic. Am insa ceva de semnalat si o fac. In ultima vreme am fost nevoit sa studiez miscarea circulara, in buna masura pentru ca am comis niste erori in postari, si "l-am intrebat" pe Newton ce parere are. Am descoperit ca viziunea asupra miscarii circulare i se datoreaza, fiind usor surprins ca in ultimii 300 de ani nu s-au adus modificari importante.

N-ai dorit, dar ai facut-o. Si nu stiu ce jena ai. Iti propun sa te gandesti
si d-ta daca nu cumva gurul nostru a gresit-o cu miscarea circulara. Stii
care ar fi greseala pe care o acuz.

In cel mai rau caz, daca o masina intra in curba poate sa se rastoarne dar datorita f. centrifuge (a carei explicatie ne scapa) deci nici vorba de f. centripeta. Aici logica schioapata, chiar sufera.

Nu stiu dece gandesti asa, dar o masina nu poate intra in curba pe o pista
fara frecare. Deci forta centripeta o asigura frecarea.

In plus tocmai am aflat ca gravitatia e un efect de "minima interactiune eterica" ceva in genul tensiunii superficiale la suprafata unui lichid si betele de chibrit (v. Mishin).

Daca eterul se prezinta in varianta dinamica(FOIP) atunci nu mai ai
nevoie de tensiunea superficiala. Produce push gravity-ul lui Le Sage.
Voi observa daca te plictisesc, ceace nu-mi doresc, si in acest caz ma
voi abtine de la alte comentarii.

virgil, multumesc pentru postare, teoria o stiu si eu. Mi-a retinut atentia mai ales fragmentul:
...putem interpreta ca mediul elastic actioneaza ca o forta centripeta mai mare decat forta centrifuga, iar cand corpul se departeaza ce centrul de rotatie putem spune ca forta centrifuga este mai mare decat forta centripeta. Insa atat timp cat nu sunt descoperite misterele campurilor centrale, nu vom sti cu exactitate cum actioneaza aceste forte.
.  Dupa mine, aceasta explicatie cu centripeta e doar o presupunere, o propunere, de fapt un postulat suprapus peste o alta verificabila lege - actiunea= reactiunea. Intr-un fir exista tensiunea (intindere, comprimare, etc., egala si de sens contrar cu forta exterioara aplicata) - iata o alta alternativa la centripeta - dar planetele nu sunt legate de un fir, prin urmare, pe baza exp. cu un corp invartit cu mana, legat cu o sfoara, s-a extrapolat ca tot asa trebuie sa fie si acolo. Si nu e. Forta de atractie gravitationala (centrala ii zici) nu exista si nu poate sa egaleze (presupusa) forta centrifuga de pe orbita planetei. Mai logic e - daca acceptam egalitatea actiunii cu reactiunea - ca pe orbita unei planete nu exista forta centrifuga si nu mai trebuie sa presupunem existenta unei ipotetice atractii centripete.

.  Ref. la frecarea din curbe, care mentine un automobil pe curba, nu e nevoie sa complicam problema introducand o notiune suplimentara - centripeta. E suficienta aceeasi reactiune ca explicatie.

.  Problema pe care o puneam: Cum poate un vector - numai prin schimbarea de directie - sa produca forta adica acceleratie?  pare sa fie un nonsens al logicii. Dar s-a acceptat in urma cu 300 de ani si nu exista comentarii. Eu am propus, ca fiind mai logic, sa se ia in considerare generalizarea miscarii de rotatie, cu considerarea miscarii rectilinii drept o particularizare a celei curbilinii. Baza experimentala exista si este dovedita de giroscop si de ecuatiile (ciudate) de tip Euler. Conf acestora, abaterea de la traiectorie (care e intotdeauna curba) naste o reactie pe care noi o numim centrifuga. E o interdictie aici, am mai spus-o, "naturala", pe care giroscopul o dovedeste cand incerci sa-l abati.
.  Linia de cercetare nu merge niciodata pe ceea ce se stie deja pentru ca se obtine o tautologie, cautandu-se intentionat "evadarea" din ce se stia pana atunci si de aceea teoria acceptata, numita stiintifica, nu este argument in cercetare niciodata. Teoria spunea ca un aparat mai greu decat aerul nu poate zbura, dau un exemplu. Dar asta era in urma cu 100 de ani. D'apai ce se spunea in urma cu 300 de ani!?

Nu esti singurul care consideri ca miscarea rectilinie este un caz particular al miscarii curbe, in care curbura 1/R tinde spre zero.
Miscarea intr-un camp gravitational, este similara cu miscarea rectilinie intr-un spatiu curb, asa ca nu poate fi vorba de forta centrifuga, sau forta centripeta. Dar explicatia asta este prea simplista, pentru ca pe masura indepartarii corpului de centrul campului, viteza acestuia trebuie sa scada, altfel sare de pe orbita. In stabilitatea orbitelor un rol esential il are constanta momentului cinetic ce caracterizeaza orice sistem cosmic, idee care este acceptata in prezent numai la nivelul atomic.

virgil a scris:Nu esti singurul care consideri ca miscarea rectilinie este un caz particular al miscarii curbe, in care curbura 1/R tinde spre zero.
. . . . .

Acest mod de abordare care este corect din punct de vedre geometric,
foloseste la virusarea paradigmei.
Cauta sa atraga treptat-treptat o proprietate [exclusiva] a miscarii rectilinii
si asupra miscarii curbe.
In realitate numai miscarea uniforma si rectilinie este conservativa, adica
poate continua la infinit fara aport exterior de energie. Aceasta proprietate
este mult dorita pentru miscarea curba, orbitala, stiti si din ce cauza.
Nu mai zic altceva, ati putea intelege singuri.
Ciudat ca repet mereu o chestie evidenta si nu ramane nici o urma !    

Ca nu va fi agreat acest raspuns, ma asteptam. Dar speram ca se
poate spune ceva concret, cu vorbe si argumente.
Doar n-o fi de necombatut !?