Este necesara o teorie absoluta ?

...

Teoria absoluta a fost, este si va fi un deziderat permanent. La orice nivel si profunzime al cunoasterii si intelegerii vom ajunge candva, permanent va exista un ocean de necunoastere.

Insa eu as indrazni sa supun indoielii, cel putin persoanle, a modului actual de cunoastere si intelegere! Mie personal, acest mod de cunoastere si analiza actuala, chiar si aici si acum, adica in trup fizic si cu mentalul nostru mai mult sau mai putin constient, prin care definim realitatea exterioara noua, mi se pare gresit.

In sensul ca despicarea firului in patru la infinit, similara cu spargerea particulelor elementare in acceleratorul de la CERN, la energii din ce in ce mai mari, pentru a descopri permanent un alt Higgs-ulet din ce in ce mai mic, mi se pare un mod de cunoastere ridicol, infantil, din care nu invatam nimic. Din pacate!

Mai degraba consider ca o teorie absoluta, sau mai corect spus in viziunea mea, o teorie absolutista, ar trebui sa fie dezvoltata pe principii, nu pe teorii, ipoteze, leme, postulate ... Aceste principii ar trebui sa fie universal valabile, atat pe scara dimensionala cat si adimensionala.

Adica, ceea ce este sus sa fie la fel cu ceea ce este jos, si viceversa. Filozofia antica duduie de acest adevar, insa vad ca nu se vrea a fi luat in seama. Pacat! Pacat ca au fost distruse atatea biblioteci antice in care era intelepciunea civilizatiilor anterioare. Pacat! Pacat ca am ajuns in ziua de azi sa nu mai intelegem nimic, sa ni se vanda perfid minciuni si neadevaruri frumos ambalate in poleiala stiintifico-religioaso-morala, doar pentru a putea fi tinuti in lesa, sa dansam cum ne canta altii! Pacat! Pacat pentru esenta divina a fiecaruia din noi, de care isi bat mai marii lumii joc, prin toate sistemele create artificial de ei, pentru a tine adormita scanteia! Pacat! Pacat sa cautam teorii absolute in exteriorul nostru, cand noi nu stim nici macar ce-i cu noi pe aici si acum! Pacat! Pacat ca trebuie sa scot in evidenta aceste aspecte cand ele ar trebui sa inmugureasca de la sine in fiecare din noi! Pacat!

Dumnezeu mai trăiește?

Bordan a scris:Dumnezeu mai trăiește?

Poate dupa ce se plaeca dincolo o sa vedem daca traieste Dumnezeu si eu cred ca El era,este si va fi Viu vesnic.

...

Poate că am eu o problemă de selecție a mesajelor și topicelor, unde să le postez, că postez aiurea, le puteți muta unde li-e locul, sau să mă mutați pe mine cu totul. Marii matematicieni ai antichității au fost și mari filozofi. Oare întâmplător? Ce-ar trebui să rămână în teoria absolută dacă tu scoți chiar absolutul din ea?

Cuvântul Dumnezeu şi-a pierdut sensul de-a lungul mileniilor de folosire greşită, oameni care nu au reuşit nici-odată să arunce o privire fugară în lumea sacrului, în vastitatea infinită din spatele acestui cuvânt, îl folosesc cu multă convingere, fără să-şi dea o clipă seama că nu ştiu ce vorbesc … mai corect ar fi natură, sau fiinţă, care nu pot fi revendicate de nici unul, fiind accesibile ca sentiment al propriei prezenţe, fiind un sprijin nu o piedică pentru capacitatea noastră de a trăi realitatea la care se referă…

Cred că există un câmp cosmic, universal, care leagă totul în cea mai profundă realitate, care conservă și transmite informația, o conștiință universală, din care am venit și-n care ne întoarcem după experiența materială… și nu pot să nu fiu deacord cu sadang, cu toate că aș vrea să-l contrez … dar îl completez…

Și mai cred că suntem exact pe dos, de cum suntem prostiți să fim: ca să exişti cu adevărat trebuie să te oprești din gândit…, natura ciclică a universului este strâns legată de efemeritatea tuturor lucrurilor şi a situaţiilor..., nu tu te găseşti în lume, ci lumea se găseşte în tine…, nu genele ci credințele noastre sunt cele care ne controlează viața…, nu suntem materie însuflețită, ci suntem suflete materializate…, nu dumnezeu ne-a creat pe noi, ci noi l-am creat pe el…, nu putem conserva nimic, putem doar distruge sau crea…, nu poți demonstra adevărul absolut, îl poți doar trăi…

Cu alte cuvinte: Eu sunt Adevărul. Eu sunt prezenţa divină. Eu sunt viaţa eternă. Eu mă aflu în tine. Eu sunt aici. Eu sunt Acum.

Puteți să mă bateți pe umăr dacă-s pe contrasens, sau să-mi faceți semn cu farurile, că am bunul simț să înțeleg... de jignit nu mă jigniți orice ați spune... cine iubește frumosul e aproape, aproape... de EL...

Mai avem, mai avem, multe lucruri de spus... din conștiința materiei acestui apus...

Intuiesti si te manifesti mult mai profund si adevarat decat multa alta lume Bordane. Asta inseamna vreme lunga de cautari si reflectii profunde asupra existentei si lumii inconjuratoare. Asta inseamna puterea de a nu ramane ancorat in teorii si formule matematice, puterea de a trece, a vedea si cauta dincolo de ele, de a cauta acel principiu, care nu se afla nicaieri in afara, pentru ca defapt nu exista nici un inafara... Aparente si conventii, doar ca dincolo de toate acestea se poate trece doar de unul singur, nu cu turma! Am mai spus-o si am sa o mai repet cand va mai fi cazul.

Si ce frumos si profund este ultimul tau vers! Tare-mi place si tare mult mi-a zgaltait sufletul!

Daca cauti cu insistenta raspunsuri la intrebari fara raspuns, daca scormonesti in cautarea intelesurilor adanci ale lumii, ADEVARUL din spatele adevarului, s-ar putea sa te gasesti... pe tine...

Nu cred ca m-am aflat inca... mai scociorasc... si cum am mai spus nu cred ca ADEVARUL in sine e important... cat intelegerea lui...

Scriu aici...ca să ne mai amintim de sadang și de Bordan...
De multe păreri "înțelepte" pe care ei le-au expus pe forum, "nemăsurabile" cu rigla...motiv pentru care au fost uitate...

Filozofia științei...

Când "măsurăm" efectiv, facem știință, când ne întrebăm de ce prin "măsurare" obținem concret valoarea "x", filozofăm.

mm, prin "intermediul" lui virgil, are aparent dreptate, filozofia nu te ajută!
Total fals! (scuze mm, respectiv virgil)
Iar justificarea implică ceva filozofeală.

Numărul number one în ierarhia interpretării filozofice trebuie să fie, aș zice eu, de ce facem ceea ce facem!

De ce scriu pe forum, de ce cred că ideile mele sunt importante, ce anume îmi determină instinctul de a "cerceta", în sfârșit, de ce fac ceea ce fac la un moment dat?

Aparent, răspunsul simplu este teoria evoluției, iar răspunsul mai complicat de simplu este că suntem dirijați continuu de răspunsul la întrebarea: "Cum să fac să-mi fie bine și să-mi ușureze existența?"

Bine, scriu pe forum, cu ce-mi face asta bine?
Păi din moment ce ajungi să scrii pe forum, indiferent că postezi bancuri, poezii sau cercetări "științifico-filozofice" este determinat de o nevoie inconștientă de arată cât de capabil ești și care este valoarea ta, mai mult sau mai puțin direct sau indirect.

Altruismul și emaptia, v-am mai spus, sunt relative și aparente, pentru că nici măcar nu ne dăm seama că acțiunile de "caritate" pe care le facem, le facem pentru că ne simțim noi bine făcându-le.

Iar valorile societății cultivă în mintea și existența noastră inteligența, creativitatea și originalitatea și ierarhizează calitatea oamenilor din aceste puncte de vedere.

Dar la ce se reduce "viața" în esența ei?
De ce facem ceea ce facem și de ce ne dorim să facem ceea ce facem?
Iar acesta nu-i deloc un mod pesimist de interpretare a realității, ci unul cât se poate de obiectiv prin care poate ar trebui să înțelegem mai exact de ce ne comportăm mai ceva ca animalele-n junglă prin simpla dorință de a avea continuu dreptate și de a ne simți deranjați când suntem contraziși.

N-am punctat prea concret "filozofia științei", dar, deși are destul de mare legătură, nevoia de cunoaștere este de fapt o nevoie dirijată de instinctul de "mai bine".
Dar "mai bine" poate la fel de bine să antreneze spre "mai rău", ceea ce mă face să cred că toți suntem dirijați de principiul "după mine, potopul".

Iar teoria (relativ) absolută este cea a evoluției care ne dirijează efectiv toată existența.