A exista. O ipoteză despre realitate

Rezumarea primului mesaj :

Bine v-am găsit, fie că existați, fie că nu!... Sper că nu v-am speriat, azi voi vorbi despre existență, adică despre o noțiune mai mult filosofică decât fizică, legată mai mult de filosofie. Și, din cauza asta, va fi un subiect teoretic. Sper, totuși, că nu vă veți plictisi! Dar, pentru că nu-mi place să vorbesc despre lucruri la care nu mă pricep (și ce bine ar fi dacă ar fi asta o regulă pentru toată lumea!), voi vorbi despre acele aspecte ale existenței care au o strânsă legătură cu fizica.
Una dintre întrebările la care v-aș provoca să răspundeți (fără să citiți după ce termin întrebarea!...) este următoarea: „Crezi că poți dovedi existența unui obiect?”
Ca să răspundem la această întrebare, ar trebui să dovedim „existența”, dar, n-are rost nici măcar să încercăm acest lucru, pentru că au încercat să dovedească existența cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor, și n-au făcut-o cu prea mare succes. Sigur că există definiții, dar nu sunt unanim acceptate. De pildă, o definiție spune că: „Existența este capacitatea unei entități de a interacționa cu realitatea fizică sau cu cea mentală” Numai că... Una dintre definițiile realității este: „suma a tot ceea ce există”, așa că n-am realizat mare lucru, am definit „existența” cu ajutorul noțiunii de „realitate”, și apoi am definit „realitatea” cu ajutorul noțiunii de „existență”!... Dacă vi se pare ciudat și poate chiar inacceptabil faptul că nu putem defini ceva, să știți că există multe alte lucruri pe care nu le putem defini. Mai mult decât atât, filosoful și logicianul de origine austriacă Kurt Gödel, a demonstrat că însăși matematica este incompletă, în sensul că există adevăruri care nu pot fi demonstrate. Deci nu numai că nu putem defini orice, dar nici nu putem demonstra întotdeauna un lucru, chiar dacă este adevărat.
Limbajul, și chiar Matematica, au, deci, limite. Și aceste limite pot avea mai multe posibile explicații. Una ar fi aceea că, poate, aceste limite ale limbajului și Matematicii ne arată că există limite ale capacității noastre de cunoaștere. Adică, nu putem înțelege TOTUL. Înțelegerea lumii este limitată, la modul nostru de gândire, la capacitatea noastră de gândire... Altă semnificație ar putea să fie aceea că ne naștem cu unele noțiuni, poate c-am putea să le numim „forme ale conștiinței”, ceea ce înseamnă că nu ne cunoaștem prin experiență, și de aceea nu ne putem defini. De pildă, unii filosofi au susținut și încă mai susțin că noțiunile de „spațiu” și „timp” sunt noțiuni cu care ne naștem, și care vor forma CADRUL cunoașterii noastre. Sau, poate că aceste limite ne arată că nu există o realitate obiectivă, ci doar o realitate construită în mintea noastră, și din această cauză nu o putem înțelege COMPLET. Ceva de genul: „Creierul nu poate înțelege creierul.”, pentru că unii spun că nu vom înțelege niciodată cum funcționează creierul, pentru că creierul nu poate înțelege creierul. Mai sunt și alte posibile explicații, dar toate ne arată că trebuie să existe, există limite ale cunoașterii umane. Dacă vă interesează astfel de lucruri, trebuie să începeți să studiați o ramură a Filosofiei numită Epistemologie, care se ocupă tocmai de cunoaștere și de limitele acesteia. Dar să revenim la ceea ce nu putem defini. În fizică, tocmai noțiunile care ne dau CADRUL oricărui fenomen, „spațiul” și „timpul”, sunt noțiuni pe care nu le putem defini. Și, s-ar putea să vi se pară ciudat că, deși nu le putem defini, le folosim ca mărimi fizice, și avem și unități de măsură pentru ele. Dar, nu este ciudat! Pentru că faptul că nu le putem defini nu înseamnă că nu avem o oarecare înțelegere a acestor noțiuni. Nu e nevoie să explicați nimănui ce este spațiul, sau ce este timpul. Dacă spuneți: „De multă vreme nu s-a întâmplat... (nu știu ce)” toată lumea înțelege ce vreți să spuneți. Prin esență, cu toții înțelegem același lucru prin noțiunile de „spațiu” și „timp”, chiar dacă nu avem o definiție pentru ele. Sau vă mai dau două exemple, de data asta din Geometrie: Toată Geometria pleacă de la noțiunile de „punct” și „linie”. Dar nu putem definiții acestor noțiuni, astfel încât să fie acceptate de toți matematicienii sau de toți filosofii. S-ar putea să vă gândiți că: „Poate nici o definiție nu este acceptată de toată lumea!...” Nu este așa! De pildă, dacă spunem: „Triunghiul este un poligon cu trei laturi.” Avem o definiție despre care nimeni nu va spune că-i greșită, poate că unii vor prefera alte definiții pentru triunghi, dar nu vor spune că aceasta este greșită sau incompletă.
Și acum, ce legătură există între toate astea și întrebarea dacă putem, sau nu, să dovedim existența unui obiect. Răspunsul, pe scurt, ar fi acela că, din moment ce nu putem defini, nu putem explica ce înseamnă „a exista”, e evident că nu putem dovedi dacă un obiect există sau nu. Dar, să analizăm un pic mai în amănunt lucrurile: Filosofia ne arată că există NIVELURI de existență. Unele lucruri au o existență mai slabă, sau mai puternică, decât altele. De pildă nu se poate răspunde cu DA sau NU la o întrebare de genul: „Există Sherlock Holmes?”, pentru că el există ca personaj literar. Deci are un anumit nivel de existență. Sau, întrebarea: „Există sunetele?” Sunetele sunt senzații. Senzațiile există?... Înainte de a discuta despre ceva, trebuie să lămurim despre ce discutăm.
În Wikipedia, am găsit pentru „realitate” următoarea definiție (citez): „Totalitatea reprezentărilor modale extrase de minte din informația furnizată de percepție”. Eu nu la această „realitate” vreau să mă refer, nu la realitatea pe care o construiește creierul pe baza informațiilor pe care le primește cu ajutorul organelor de simț, ci la ceea ce se numește „realitate fizică”, sau „natură” dacă ne referim la expresia „Legile Naturii”... Voi vorbi, deci despre ceea ce se găsește, aparent cel puțin, în afara conștiinței noastre, despre locul din care ne vine informația prin ceea ce numim „simțuri”. Simțurile noastre pun în evidență corpuri și interacțiuni dintre noi și corpurile respective, pe de-o parte, și unde, pe de altă parte. Nu-i nevoie să spun ce sunt corpurile, iar dacă vă gândiți la ce se întâmplă când aruncăm o piatră în apă aveți deja un suport intuitiv suficient pentru ceea ce înseamnă „undă”. Unele vibrații ale aerului pe care le numim în fizică „unde longitudinale” pot produce senzația de sunet, iar unele vibrații ale câmpului electromagnetic pe care în fizică le numim „unde electromagnetice” pot să producă senzația de lumină. Lumea din jurul nostru pare să fie alcătuită doar din corpuri, dar dacă ne gândim un pic, ne dăm seama că aproape toată informația pe care o avem despre lume o obținem, de fapt prin intermediul undelor. Văzul, și auzul, cele două simțuri sensibile la unde, sunt principalele canale prin care primim informații despre lume. Trăim, deci într-o lume în care simțurile noastre pun în evidență corpuri și unde. Acum, vreau să vă atrag atenția asupra unei diferențe interesante dintre corpuri și unde, diferență care apare atunci când ele întâlnesc obstacole. Imaginați-vă un gard, din care lipsesc două scânduri. Și în spatele lui, la mică distanță, la, să zicem 2-3 metri, un zid. Mai imaginați-vă că avem o grămadă de pietre la picioare, și începem să aruncăm cu ele în gard... E un act de vandalism, recunosc, dar uneori știința cere sacrificii. Multe dintre pietre vor lovi scândurile gardului și vor cădea la baza gardului, iar unele dintre ele vor nimeri deschizăturile din gard, și vor trece dincolo lovind zidul din spatele gardului. Dacă, după ce am aruncat multe, multe pietre ne ducem dincolo de gard și ne uităm la zid, vom vedea urmele loviturilor pietrelor distribuite cam așa cum vedeți în acest desen. Să numim această distribuție „distribuție de particule”. Când o undă întâlnește un obstacol asemănător, pe care de-acum încolo îl voi numi „un sistem de două fante”, dacă sunt îndeplinite anumite condiții despre care nu cred că are rost să vorbim acum, se întâmplă ceva diferit: O parte din undă trece printr-o fantă, o parte din undă trece prin cealaltă fantă. Corpurile, particulele, nu pot să treacă simultan prin ambele fante, dar unda poate. Fiecare fantă devine, de fapt o sursă de unde, și după sistemul de fante vom avea două unde care suferă un fenomen fizic numit „interferență”, undele se suprapun (asta înseamnă „interferență”) și obținem zone în care oscilațiile vor fi puternice, zone pe care le numim „zone de maxim” sau, pe scurt „maxime” și zone în care oscilațiile vor fi slabe sau chiar inexistente, zone pe care le numim „minime”. De pildă, în cazul luminii, dacă folosim lumina unui laser și o trecem printr-un sistem de două fante foarte subțiri și foarte apropiate, putem observa acest fenomen de „interferență”, ăăă... vom vedea mai multe zone luminoase despărțite de zone întunecoase, adică vom vedea ceea ce în fizică numim „franje de interferență”. În concluzie, dacă printr-un sistem de fante trec particule, obținem distribuția cu care suntem obișnuiți, adică obținem două zone în care particulele pot ajunge. Dar dacă prin fante trece o undă, obținem o distribuție de interferență, adică obținem mai multe zone de maxim, despărțite prin zone de minim. Toate corpurile sunt alcătuite din substanță. Iar aceasta este alcătuită din atomi. La rândul lor, atomii sunt alcătuiți din electroni, protoni și neutroni. Electronul este o particulă elementară în timp ce neutronul și protonul sunt alcătuiți din particule elementare de tip quarc. La nivel molecular, atomic, subatomic, avem sisteme pe care le numim „sisteme cuantice”. Aceasta pentru că mărimile fizice care le caracterizează nu pot lua orice valoare, pot lua doar un șir de valori, adică sunt cuantificate. Oare ce se întâmplă dacă facem experimentul celor două fante la nivelul particulelor cuantice?... De pildă, cu electroni. Bineînțeles că fantele și distanța dintre ele trebuie micșorate la scara particulelor din experiment. De aceea experimentul nu se face practic așa cum îl voi descrie eu, nu putem realiza fante de dimensiuni atomice sau subatomice. În experiment se folosesc cristale, în care locul fantelor este luat de spațiile goale dintre șirurile ordonate de atomi din cristal. Da' pentru discuția de principiu a rezultatelor experimentelor de acest fel, putem considera pentru simplitate că avem în continuare un singur sistem de două fante și ajungem astfel la celebrul „Experiment al Celor Două Fante” din Mecanica Cuantică, a cărui descriere se găsește în mii și mii de materiale pe Internet. Să ne imaginăm că bombardăm cu electroni două astfel de fante. Spunem că electronul este o particulă, așa că ne așteptăm să obținem pe ecranul pe care îl lovesc electronii după ce trec de fante, o distribuție de particulă. Dar ceea ce obținem este atât de surprinzător, încât fizicienii discută despre acest experiment de aproape o sută de ani fără să fi lămurit încă toate consecințele lui. Iar un mare fizician, Richard Feynman, a spus că: „Experimentul arată un fenomen imposibil...” Iată ce vedem pe ecran în urma unui astfel de experiment! Fiecare electron produce un punct luminos pe ecran, deci se comportă ca o particulă. Vă amintiți de pietrele care loveau zidul!... Dar există zone unde cad mulți electroni, adică zone de maxim, și zone unde cad puțini electroni, adică zone de minim. Cu alte cuvinte, avem o distribuție tipică de undă, o distribuție care apare în urma unui fenomen de interferență. Unii au crezut că această distribuție ciudată apare din cauză că electronii care trec printr-o fantă interacționează electromagnetic cu electronii care trec prin cealaltă fantă, așa că au fost realizate experimente în care electronii trec pe rând în sistemul de fante, unul câte unul... Și-atunci pe ecran vedem cam așa ceva... După cum puteți vedea de data aceasta, pare că electronii lovesc ecranul în poziții întâmplătoare. Dar dacă memorăm locurile în care au căzut mii și mii de electroni și vizualizăm toate aceste locuri simultan, vedem această distribuție... Deci și de această dată avem o figură de interferență, o figură caracteristică undelor. Ce explicație am putea da acestei comportări ciudate a electronilor și nu numai a lor (au fost făcute experimente și cu alte particule cuantice și de fiecare dată s-a întâmplat același lucru)?... O explicație ar fi aceea că electronul este particulă când lovește ecranul, dar este undă atunci când trece prin fante! Este ceea ce în Mecanica Cuantică se numește „caracterul dual” al particulelor elementare. O particulă elementară se poate manifesta uneori ca undă, alteori ca particulă, dar nu poate fi simultan ambele! Edwin Schrodinger, un fizician austriac, a formulat „Ipoteza Ondulatorie” pentru a descrie această comportare a particulelor la nivel cuantic. Ipoteza lui Schrodinger spune că „O particulă în mișcare poate fi descrisă de o funcție de undă.” Dar lucrurile rămân ciudate în continuare, pentru că trebuie conform acestei ipoteze, să acceptăm ideea că electronul, fiind undă când trece prin sistemul de fante, trece cumva prin amândouă simultan, așa cum face o undă. Iar ciudățenia lumii cuantice nu se oprește aici: Deoarece ni se pare greu de crezut că electronul poate cumva să treacă simultan prin ambele fante, au fost propuse experimente în care să detectăm prin care fantă trece electronul. Experimentele care, la început au fost doar mintale din cauza resurselor tehnice insuficiente (dar care au fost realizate practic în ultimii 30-40 de ani!), arată că putem obține informația prin care fantă a trecut electronul și că electronul trece, într-adevăr printr-o singură fantă, nu trece prin amândouă, dar dacă facem această detecție pe ecran vom vedea o distribuție de particule. Acum, electronii au fost particule când au trecut prin sistemul celor două fante și au rămas particule, și ne-au dat o distribuție de particule. Unii au tras concluzia că ceea ce transformă electronul din undă în particulă este observația, dacă observăm electronul, au spus ei, el devine particulă, dacă nu, el rămâne undă. Dar cei mai mulți specialiști în Mecanica Cuantică nu sunt de acord cu această interpretare și argumentul lor este acela că și în cazul în care detectorii funcționează fără ca cineva să primească informația prin care fantă a trecut electronul, adică să observe trecerea electronilor prin fante, se obține același efect. Dar până la urmă, totul depinde de cum definim procesul de observare, cum definim observația. Pentru a explica proprietățile stranii ale particulelor cuantice, au fost propuse mai multe interpretări ale rezultatelor experimentale. Cea mai veche este cea a fondatorilor Mecanicii Cuantice, Niels Bohr și Werner Heisenberg, și se numește „Interpretarea Școlii de la Copenhaga”. Această interpretare afirmă că „Un sistem cuantic are proprietăți nedefinite, statistice, și că aceste proprietăți ale lui capătă valori concrete, bine precizate, doar prin actul măsurării.” Această presupunere explică, e adevărat, multe lucruri, dar este stranie ea însăși. Dar lucrurile sunt și mai ciudate decât par până aici. Un experiment mintal propus de John Wheeler (și trebuie să vă spun că n-a rămas doar mintal, în ultimii 10-15 ani au fost realizate practic mai multe experimente care încearcă să clarifice concluziile lui Wheeler), arată că ceea ce facem cu informația pe care am primit-o de la detectori afectează ceea ce s-a întâmplat când electronii au trecut prin fante. Adică dacă detectăm electronii la trecerea prin fante și păstrăm, pentru fiecare electron, informația prin care fantă a trecut electronul până când electronii lovesc ecranul, atunci pe ecran vom obține o distribuție de particule. Dar dacă facem același lucru (adică detectăm din nou prin care fantă a trecut electronul), obținem informația respectivă, dar O ȘTERGEM ÎNAINTE CA ELECTRONII SĂ AJUNGĂ LA ECRAN, atunci obținem o distribuție de undă. Este un lucru foarte ciudat, pentru că într-un fel pare că putem să influențăm trecutul, ceea ce facem cu informația (o păstrăm sau o distrugem) afectează aparent ceea ce s-a-ntâmplat când electronii au trecut prin sistemul de fante. Dar cum am putea să acceptăm o astfel de idee, când toată cunoașterea științifică, toată Fizica, se bazează pe noțiunea de „cauzalitate” („cauza” fiind întotdeauna anterioară „efectului”)?! Pentru a ocoli interpretarea care presupunea că putem influența trecutul, interpretare cu care John Wheeler n-a fost de acord, el a făcut câteva afirmații foarte neobișnuite și privite cu destul de mult scepticism de o bună parte a lumii științifice. Astfel, el a spus că „Lumea cuantică ni se pare stranie pentru că presupunem că electronii și, în general, particulele cuantice sunt într-o stare sau alta și înainte de a fi detectate, adică și înainte ca noi să interacționăm cu ele.” „Ori, a spus el, această presupunere s-ar putea să fie falsă!” „Trecutul, a spus John Wheeler, nu există decât dacă avem o înregistrare a lui în prezent.” Cu alte cuvinte dacă nu avem informația prin care fantă a trecut electronul, trecerea respectivă NU A EXISTAT din punct de vedere cuantic. Poate că aveți impresia că ceea ce afirmă Wheeler este și mai ciudat decât ce ați auzit până acum, poate că este, dar această afirmație împreună cu alte lucruri pe care le-a spus Wheeler duc spre o ipoteză cu totul și cu totul originală în Fizică despre ceea ce sunt, de fapt particulele elementare și despre ceea ce este, de fapt lumea fizică.
Înainte de a merge mai departe, vreau să fac o precizare în legătură cu ceea ce ați văzut până acum: Am folosit tot timpul ca particulă cuantică în experimentele mintale pe care le-am descris electronul. Din două motive: Întâi pentru că el este cea mai cunoscută particulă elementară, și apoi pentru că am vrut să dau continuitate materialului prezentat. Dar unele dintre experimentele despre care am vorbit n-au fost niciodată realizate cu electroni, din cauza unor dificultăți tehnice majore... Au fost, în schimb realizate cu lumină, adică cu fotoni. Dar fotonul este și el o particulă elementară. Dar vă asigur că din punctul de vedere al aspectelor teoretice despre care v-am vorbit, n-are nici o importanță ce particulă cuantică folosim în experimentele respective. Concluziile vor fi întotdeauna aceleași! Am vorbit în paragraful de mai sus despre particule cuantice, în general, de-aici încolo mă voi referi mai concret la particulele elementare, cele care stau la baza a ceea ce numim „substanță” și la baza tuturor interacțiunilor pe care le cunoaștem. Particulele elementare se clasifică în fermioni, particulele care stau la baza a ceea ce numim „substanță” și bosoni, care sunt particulele elementare care mediază interacțiunile dintre corpuri. De pildă, electronul este un fermion, în timp ce fotonul este un boson. După cum știți din paragraful de mai sus, John Wheeler, pentru a da o explicație proprietăților stranii ale particulelor cuantice, a spus că „De fapt, ele ne par stranii pentru că presupunem că au avut proprietăți fizice și înainte de a fi detectate (sau măsurate).” Adică și înainte ca noi să interacționăm cu ele. „Și acest lucru, spune Wheeler, nu este adevărat.” Repet cuvintele lui: „Trecutul nu există decât dacă avem o înregistrare a lui în prezent.” Aceste afirmații ale lui Wheeler stau la baza unei interpretări originale a realității fizice pe care ne-o propune el, interpretare care a fost numită „It from Bit”, și cred că numele sugerează destul de clar despre ce e vorba, „it” aicea în sensul de „orice”, deci „ceva”. „it”, dar cu sensul de „orice” își are originea în observație, deci totul își are originea în observație, iar observația presupune un schimb de informație: „It from Bit” De fapt, informația din lumea cuantică nu este de tip „bit”, ci are la bază bitul cuantic, așa-numitul „qubit”; în timp ce bitul are valoarea 0 sau 1, qubitul are valoarea 0 și 1 dintr-un fenomen specific lumii cuantice, numit „superpoziție”. O altă diferență dintre bit și qubit este aceea că putem citi de câte ori vrem valoarea unui bit fără să-i alterăm starea, în schimb valoarea unui qubit o putem citi o singură dată pentru că în momentul în care facem citirea, qubitul iese din starea de superpoziție. Putem, deci citi o singură dată o anumită valoare a qubitului. Wheeler a mai spus că trăim într-un univers participatoriu, în sensul că observatorul este necesar pentru a explica Universul și Legile lui (înseamnă că Universul nu poate exista fără participarea unei conștiințe). De fapt, este implicat în însăși existența Universului. De fapt, Wheeler susține că „Un fenomen nu devine fenomen decât dacă este observat. Ceea ce nu este observat, nu există!” Pân’ aicea am vorbit despre lumea cuantică și despre încercările de a explica ciudățeniile ei. Acum, cu îngăduința voastră, voi face o extrapolare și voi încerca să folosesc aceste idei pentru a înțelege lumea din jurul nostru, realitatea fizică... Nu știu dacă avem voie să facem o astfel de extrapolare, dar știu că ceea ce stă la baza particulelor elementare stă de fapt la baza întregii realități fizice, pentru că tot ceea ce simțurile și aparatele noastre pot pune în evidență, totul are la bază particule elementare. Voi începe cu o întrebare: „Există în jurul nostru culori?” Nu vă grăbiți să răspundeți. Vă propun două întrebări echivalente: „Dacă nu există un observator, un corp roșu mai este el un corp roșu?” Sau: „Culoarea descrie ceva din lumea fizică?” Nu știu ce răspuns ați da acestor întrebări, dar știu că ceea ce numim „culoare” este o senzație, o senzație vizuală. Iar senzațiile sunt produse de creier pe baza semnalelor pe care le primește creierul de la organele de simț. Deci nu aparțin lumii înconjurătoare, sunt doar reflectări psihice ale unor proprietăți ale corpurilor din ceea ce numim realitate fizică. Să ne gândim la alt simț: „Există în jurul nostru sunete?...” Apropo, în Evul Mediu cei care se ocupau cu cunoașterea naturii au dezbătut cred că sute de ani următoarea întrebare: „Dacă în pădure, undeva cade un copac și nu-i nimeni în jur, produce el zgomot?” Ei bine, răspunsul la această întrebare nu este nici DA, nici NU, copacul produce ceva în cădere, produce vibrații ale aerului, unde longitudinale în aer. Dar, ca să se producă și-un sunet, zgomot în acest caz, mai trebuie o ureche, un creier și-o conștiință. Deci răspunsul la întrebarea „Există în jurul nostru sunete?” este „Nu există sunete dar există vibrații ale aerului pe baza cărora urechea produce semnale electrice pe baza cărora, la rândul lui, creierul produce senzația de sunet.” Aceste diferențe dintre lumea fizică și reflectarea ei în conștiința noastră sunt adevărate pentru toate simțurile, nu există în jurul nostru mirosuri, sau gusturi. Ceea ce noi numim de obicei „realitate”, este de fapt „Reflectarea lumii fizice în conștiința noastră”. Dar suntem atât de obișnuiți să considerăm reală această reflectare a lumii fizice, încât chiar în manuale de fizică există definiții de genul: „Sunetele sunt unde longitudinale în aer cu frecvența cuprinsă între 16 și 20000 Hz.” Dar cum ar putea să fie sunetul, care-i o senzație, „o undă longitudinală în aer”?... Sau „Lumina este o undă electromagnetică cu lungimea de undă cuprinsă între 400 și 750 nm.” Dar, din nou cum ar putea fi lumina, care e o senzație, cum ar putea fi „o undă electromagnetică”?... Se pare, deci că există două realități, realitatea fizică și reflectarea ei în conștiința noastră. Dacă vi se pare ciudat acest lucru, să știți că nu-i nici nou, nici original... Platon, în „Alegoria Peșterii”, vorbea deja despre acest lucru cu mult peste două mii de ani înainte, deci filosofii știu acest lucru de foarte multă vreme!... Dar realitatea fizică are la bază particulele elementare, și, dacă vă aduceți aminte experimentele în care sunt implicate fenomene cuantice, duc la întrebarea: „Ce sunt particulele elementare? Sunt particule sau sunt unde?” Ați văzut în paragraful de mai sus că nici o interpretare a proprietăților acestor particule nu explică tot ceea ce am vrea să explice, nici o interpretare nu pare pe deplin satisfăcătoare!... Și-atunci, poate că-i mai justificată întrebarea: „Dacă particulele elementare nu sunt nici unde, nici particule?...” Voi porni de la această întrebare, și vă propun acum o ipoteză care, așa cum am mai spus, pleacă de la ideile lui John Wheeler. Și, din nou, vă pun o întrebare. Cum răspundeți la întrebarea: „Ce este pe acest DVD?...” Dacă vă gândiți un pic, vă dați seama că, de fapt noi când răspundem la întrebări de genul acesta nu ne referim la ce se găsește pe DVD, ci la ce putem obține cu ajutorul informației care se găsește pe discul respectiv. De pildă, eu pot să spun că „Pe acest DVD este filmul Superman”, dar dacă mă uit la un microscop electronic la suprafața acestui DVD, o să văd, să le spunem, „mici dealuri și văi”, și-atâta tot. Oricât mă voi plimba cu microscopul electronic pe suprafața DVD-ului, nu-l voi vedea pe Superman alergând printre aceste dealuri și văi (dealurile și văile erau o metaforă pentru canalele care se văd la microscopul electronic când privim suprafața unui disc optic)... Dar nu vi se pare că facem același lucru când răspundem la întrebarea, de pildă: „Ce este acesta?...”, spunând „Este un măr roșu!”, oare nu ne referim și în cazu' ăsta la reflectarea realității fizice în conștiința noastră?! Vă propun, atunci următoarea analogie: Ca să vedem filmul Superman, avem nevoie de o mulțime de lucruri. Avem nevoie de un suport pentru forma fizică a informației, discul, de forma fizică a informației, dealurile și văile de pe suprafața discului, de-un cititor al acestei informații, player-ul sau driver-ul care transformă informația fizică în altfel de informație, în semnale electrice. Mai avem nevoie de un calculator care să producă pe baza acestor semnale electrice altfel de semnale, semnale video, respectiv audio și, în fine mai avem nevoie de un ecran și de un difuzor care să dea imaginea și sunetul filmului. Acum, dacă răspunsul la întrebarea „Ce sunt particulele elementare?...” este „Particulele elementare sunt informație, nimic altceva decât informație.”, atunci avem exact același traseu și între realitatea fizică și reflectarea ei în conștiința noastră. Astfel, în loc de dealurile și văile de pe suprafața discului avem particulele elementare, în loc de player sau driver avem organele de simț (care fac același lucru, ăăă... transformă informația pe care-o primesc în semnale electrice care se duc la creier), în locul calculatorului avem creierul, și în loc de ecran și difuzor avem conștiința (cea în care se reflectă lumea fizică; lumea se reflectă în conștiință, nu?). Dar, după cum vedeți n-am pus nimic în locul suportului informației fizice, în locul discului. Nu uitați: Acesta ar fi suportul particulelor elementare, suportul informației din ceea ce numim lumea fizică. Acum, trebuie să vă previn că părăsim domeniul științei, în știință VORBIM DESPRE CEEA CE ȘTIM, nu facem speculații... Dar, ce știm: Păi, sunt lucruri pe care le știm, de pildă știm cu toții că dacă dau drumu' din mână acestui pix, el cade. De ce știm acest lucru? Pentru că am fost martorii a sute și mii de experimente, dorite sau nedorite, în care corpuri au căzut. N-a rămas nici unu' în aer sau nu s-a oprit pe drum!... De fapt, știm atât de bine acest lucru încât nici nu simt nevoia să vă dovedesc, a fost dovedit de atâtea ori încât nici nu v-arăt că el cade! Pentru că sunt convins că sunteți convinși că ceea ce-am spus este adevărat. Dacă-i dau drumu' din mână, pixul cade... Deci ați văzut ceva ce știm, cu astfel de lucruri se ocupă știința! Dar în momentul în care spun: „Eu cred că...” părăsim domeniul științei, și tare bine ar fi dacă ar apărea mai puține materiale pe Internet care reprezintă pure speculații dar se pretind de domeniul științific. Eu, din respect pentru știință, vă previn înc-o dată că ceea ce urmează este doar o ipoteză și nici măcar NU ESTE O IPOTEZĂ ȘTIINȚIFICĂ. Vreau să pun ceva în locul suportului fizic al informației, în locul discului, pentru a completa analogia. Trebuie să observăm că discul, pe de-o parte și ecranul și difuzorul, pe de altă parte sunt ACELAȘI lucru! SUBSTANȚĂ! Așa că, EU CRED că trebuie să punem la-nceput același lucru care se găsește la sfârșit, adică O CONȘTIINȚĂ (căreia, dacă vreți, puteți să-i spuneți „conștiința universală”)!... Dacă acceptăm această idee, atunci ceea ce numim „realitate fizică” nu este decât „Un schimb de informație între conștiința universală și <>”. Mai vreau să fac o propunere de fapt, ca să respectăm dictonul: „Natura trebuie să fie simplă în esența ei!”, EU MAI CRED că acest șir de transformări pe care le suferă informația, lanțul acesta de transformări, este, de fapt închis, este o buclă!... Și anume, conștiința individuală (lanțul se-nchide!), conștiința individuală este, de fapt o parte a conștiinței universale. Ceea ce am spus acum nu este original, ăăă... există doctrine filosofice orientale care susțin acest lucru de multă vreme... Mai rămâne o întrebare: „De ce se concretizează conștiința universală în conștiințe individuale, și de ce schimbă informație cu acestea?...” NU ȘTIU. Dar, vă întreb: Ați încercat vreodată SĂ NU GÂNDIȚI?! Dac-ați încercat, atunci știți că acest lucru este IMPOSIBIL. Poate că nici conștiința universală nu poate să nu gândească... Și e foarte bine așa, pentru că rezultatul gândurilor ei suntem noi și realitățile noastre...
Așa cum am arătat mai sus, trebuie să vorbim despre două realități: realitatea fizică, obiectivă, materială, cea de unde ne vine informația, și realitatea pe care o construiește creierul, cea din conștiința noastră, care este o reflectare a realității obiective. Evident că sunetele există în realitatea construită de creier, în realitatea din conștiința noastră, dar în lumea fizică, materială, obiectivă, acolo nu există sunete!... Acolo avem doar vibrații ale aerului, unde longitudinale în aer care, dacă au frecvența cuprinsă între atâta și atâta, pot produce senzația de sunet. Deci, unele lucruri au o existență într-o anumită realitate, și nu au existență în altă realitate. Dar se pune întrebarea: „Despre care dintre aceste două realități, realitatea obiectivă, fizică, pe de o parte, și pe de altă parte, realitatea construită de creier, realitatea din conștiința noastră, despre care dintre aceste două realități putem spune că există cu siguranță?...” Păi nu putem să spunem decât despre realitatea construită de creier. Deci, la prima vedere, cealaltă realitate, realitatea fizică, obiectivă, nu este o realitate despre care putem afirma că există cu siguranță. În schimb, despre realitatea construită de creier putem face această afirmație, pentru că în această realitate trăim, aceasta este realitatea pe care o cunoaștem. Este realitatea despre care știm cu siguranță că există, n-avem nevoie de dovezi. Pentru că în ea TRĂIM, și ea se găsește, se reflectă, în conștiința noastră. Deci prima concluzie este următoarea: Nu putem dovedi existența unui obiect în lumea fizică, deoarece nu putem dovedi nici măcar existența acestei lumi fizice!... Unii spun că „Dovada că un zid, de pildă, există, este faptul că dacă dăm cu capul în el ne doare”. Dar acest raționament este greșit, pentru că dacă creierul poate produce imaginea zidului, în conștiința noastră, atunci poate de asemenea să producă și senzația de durere. Dacă creierul poate produce senzații care nu au un corespondent fizic, material (NU ȘTIU dacă este așa, am scris „dacă”), atunci poate produce și percepția unor lucruri care nu au o existență fizică. Adică, așa cum produce senzația de durere, poate produce și percepția unui zid fără ca acesta să existe. Când cineva are halucinații, nu asta face creierul? Percepe lucruri care nu au un echivalent material, fizic. Deci, încă o dată, demonstrația este greșită. Dar există un alt argument mult mai bun în favoarea ideii că trebuie să existe ceva în afara conștiinței noastre: Și anume faptul că „putem afla lucruri noi”. Cantitatea de informație din creierul nostru crește, în timp. Sigur că mintea produce informație nouă și pe baza unor informații care există deja, cu ajutorul unor RAȚIONAMENTE (Raționamentul – sau „inferența” – este operația logică prin intermediul căreia din propoziții date numite „premise” este derivată o altă propoziție numită „concluzie”.). Dar nu la asta mă refer. Există și informații care nu apar în acest fel în conștiința noastră, de pildă informațiile pe care le căpătăm prin percepții, de pildă „Am ajuns într-un oraș în care n-am mai fost niciodată și mă plimb prin centrul orașului respectiv, și văd: străzi, clădiri pe care nu le-am văzut niciodată, și așa mai departe.” Această informație, cred eu, trebuie să vină de undeva. Și locul acela, de unde vine această informație, îl numim „realitatea fizică”, „realitatea obiectivă”. Aceasta este independentă de conștiința noastră. Și avem, atunci a doua concluzie: Și anume că „Nu putem pur și simplu dovedi existența sau nonexistența unui obiect, decât dacă definim întâi despre ce fel de existență este vorba.” Și, pentru că acest subiect, se dorește a fi o colecție de materiale de popularizare a științei, vom analiza în final existența în lumea fizică, acum că presupunem că ea există, că este locul de unde primim informație. Așa cum am făcut și în paragrafele de mai sus, vă avertizez că ceea ce urmează este doar O IPOTEZĂ, și NU O CONCLUZIE ȘTIINȚIFICĂ. Am arătat în paragrafele de mai sus că particulele elementare pot fi considerate informație. Și, în conformitate cu ideile lui John Wheeler, „Această informație interacționează cu conștiința noastră, și pe baza acestei informații creierul nostru construiește ceea ce se numește realitate”. Ipoteza lui John Wheeler se numește chiar „Ipoteza Universului Participatoriu”. Înseamnă că dacă vrem să găsim proprietatea fundamentală pentru ca ceva să aibă o existență obiectivă, de fapt trebuie să căutăm care este acea proprietate a corpurilor, a fenomenelor, care le permite acestora să interacționeze cu conștiința noastră. Pentru ca să apară această posibilitate de interacțiune între informația din ceea ce numim „realitatea obiectivă”, și conștiința noastră, trebuie să existe o „informație fundamentală” care să definească și să dea regulile acestor interacțiuni. Această informație fundamentală este o funcție de stare foarte, foarte importantă în fizică pe care o numim ENERGIE. Deci, particulele elementare, pot interacționa cu conștiința noastră pentru că au energie, ceea ce înseamnă că realitatea fizică poate fi definită ca „Suma a tot ceea ce are energie”. O variantă a acestei afirmații ar fi aceea că „Realitatea constă în tot ceea ce are masă”. La prima vedere, ar fi mai simplu să vorbim despre masă decât despre energie, dar la o analiză mai atentă lucrurile se complică de fapt. Pentru că există multe feluri de masă: De pildă, există „masa inertă” și „masa gravifică” (sau „masa grea”, cum se mai numește). Sau există masa care apare prin interacțiunea cu „Câmpul Higgs”, sau în „Relativitate” există „masa invariantă”, care este „Masa unui obiect care nu depinde de energia cinetică a obiectului respectiv”, și „masa relativistă”, care „Depinde de această energie cinetică.” Deci, din această cauză lucrurile se complică dacă vorbim despre „masă”, așa că prefer să rămânem la „energie” cu toate că, în ultimă instanță, se pare că între „masă” și „energie” există întotdeauna o legătură. Concluzia finală este următoarea: „Ca să putem dovedi că un obiect există, trebuie să dovedim întâi existența. Când încercăm să facem acest lucru, ne dăm seama că există, pe de o parte mai multe niveluri de existență și, pe de altă parte există existența obiectivă și existența subiectivă. Dacă acceptăm existența unei realități obiective, independente de conștiința noastră, atunci un obiect există dacă poate interacționa cu conștiința noastră, adică dacă are energie. Se pare, deci că la baza tuturor realităților se găsesc energia și informația. Dar, poate că informația nu e altceva decât „energie ordonată, structurată”, și atunci rămâne un singur lucru: ENERGIA. Dacă ați crezut că existența unui obiect este evidentă și ușor de demonstrat, LUMEA NU ESTE CUM CREDEȚI.

Observații.
N-am spus că „particulele elementare pot fi considerate informație”. În titlul materialelor scrie: „O ipoteză despre realitate”, ceea ce înseamnă că tot ceea ce am spus este o ipoteză, nu știu dacă este așa sau nu.
Apoi, faptul că ceea ce observăm este eronat nu înseamnă că nu este informație. Informația poate să fie adevărată sau falsă, dar tot informație rămâne. "5 = 6" este informație, numai că este informație falsă.
Nu există, după câte știu, o definiție unică pentru informație, deoarece ea poate însemna lucruri diferite, în funcție de context. Eu mă refer, în materialul meu, la informația necesară creierului ca să construiască ceea ce numim "realitate".
Aș vrea să știu ce este conștiința, aș fi singurul om din lume care știe !
Dac-aveți întrebări, observații, critici cu privire la primul material, aștept cu nerăbdare părerile voastre la adresa de E-mail pe care sigur o vedeți.
Un lucru poate fi purtător de informație dacă are o structură, dacă nu este omogen și izotrop. De pildă, un disc optic are porțiuni de un anumit tip care alternează cu porțiuni de alt tip (cum ar fi transparente sau nu). În sensul ăsta spun că, ca să poată fi informație sau să transporte informație, trebuie să fie "structurată". Un exemplu de structură ar putea fi organizarea energiei în particule elementare.

La revedere !...

Iar dacă analizăm și mai profund lucrurile, ajungem la concluzia că natura este și mai simplă și că totul este făcut numai și numai din lumină. Degeaba dăm noi alte nume pompoase luminii curbate în diferite feluri.

virgil a scris:

CAdi a scris:
Acum iti pun o intrebare directa:
Tu ce crezi, o particula oarecare de exemplu electronul sau protonul, este formata din parte materiala + energia care o anima,
sau numai din energie?

Inainte de a-ti raspunde te rog sa-mi spui in ce consta energia unei particule.. si cum primeste particula acea energie.

Energia particulelor consta in esenta din fotoni de diferite lungimi de unda si frecvente(lumina) .
Fotonii emisi de soare sau de alte corpuri , sunt unde libere (radiatii electromagnetice) iar cei care se gasesc in particule sunt
unde incatusate (stringuri inchise-lumina curbata de diferite ordine cum spune Abel Cavasi.Acestea dau si masa particulei) .

Mai tii minte cum arata un electron?





Acum Virgil, cred ca poti raspunde la intrebarea din citat.

Abel Cavaşi a scris:Iar dacă analizăm și mai profund lucrurile, ajungem la concluzia că natura este și mai simplă și că totul este făcut numai și numai din lumină. Degeaba dăm noi alte nume pompoase luminii curbate în diferite feluri.

Se poate si asa daca vrem sa facem literatura. si omul este facut din praf de stele, pentru ca numai in interiorul stelelor are loc fuziunea nucleara si nasterea tuturor elementelor chimice din hidrogen.

CAdi a scris:

virgil a scris:

CAdi a scris:
Acum iti pun o intrebare directa:
Tu ce crezi, o particula oarecare de exemplu electronul sau protonul, este formata din parte materiala + energia care o anima,
sau numai din energie?

Inainte de a-ti raspunde te rog sa-mi spui in ce consta energia unei particule.. si cum primeste particula acea energie.

Energia particulelor consta in esenta din fotoni de diferite lungimi de unda si frecvente(lumina) .
Fotonii emisi de soare sau de alte corpuri , sunt unde libere (radiatii electromagnetice) iar cei care se gasesc in particule sunt
unde incatusate (stringuri inchise-lumina curbata de diferite ordine cum spune Abel Cavasi.Acestea dau si masa particulei) .

Mai tii minte cum arata un electron?



Acum Virgil, cred ca poti raspunde la intrebarea din citat.

Sigur pot sa raspund; orice electron in miscare este insotit de o unda De Broglie, adica de o vibratie atat a particulei cat si a mediului, asa cum un drapel flutura atunci cand alergi cu el in mana.
"De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În fizică, ipoteza De Broglie este afirmația că materia (orice obiect) are o natură ondulatorie (dualitatea undă-corpuscul). Relațiile De Broglie arată că lungimea de undă este invers proporțională cu impulsul unei particule și că frecvența este direct proporțională cu energia cinetică a particulei. Ipoteza a fost propusă de Louis de Broglie în 1924 în teza sa de doctorat[1]; pentru această lucrare, de Broglie a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1929, fiind astfel primul care a primit un Premiu Nobel pentru o teză de doctorat."
Ceia ce arata poza este doar interferenta dintre lungimea de unda de broglie si lumgimea de unda a laserului cu care s-a facut experimentul.

Nu ai raspuns. Ocolesti cu diplomatie raspunsul.

Intrebarea este urmatoarea, repet:
,,Tu ce crezi, o particula oarecare, de exemplu electronul sau protonul, este formata din parte materiala + energia care o anima,
sau numai din energie?"

Deci particula:
parte materiala + energie
sau numai
energie ?
Raspunde scurt.

CAdi a scris:Nu ai raspuns. Ocolesti cu diplomatie raspunsul.

Intrebarea este urmatoarea, repet:
,,Tu ce crezi, o particula oarecare, de exemplu electronul sau protonul, este formata din parte materiala + energia care o anima,
sau numai din energie?"

Deci particula:
parte materiala + energie
sau numai
energie ?
Raspunde scurt.

Nu ocolesc raspunsul, doar ca tu nu mi-ai raspuns mie, ce intelegi prin energie pura? Daca energia inseamna vibratie, atunci cine vibreaza ? Relatia energiei E=h.niu; dar h=2pi. m.r.v ; iata ca apare o masa sau conform relatiei mele h=pi.e. L ; unde e este sarcina si L este lungimea de unda a cuantei generatoare, iar e=M.c/pi ; in care M este masa protonului. Deci cum o dai, tot apare o masa care vibreaza odata cu campul ei.

virgil a scris:

CAdi a scris:Nu ai raspuns. Ocolesti cu diplomatie raspunsul.
. . . . .
Nu ocolesc raspunsul, doar ca tu nu mi-ai raspuns mie, ce intelegi prin energie pura? Daca energia inseamna vibratie, atunci cine vibreaza ? Relatia energiei E=h.niu; dar h=2pi. m.r.v ; iata ca apare o masa sau conform relatiei mele h=pi.e. L ; unde e este sarcina  si L este lungimea de unda a cuantei generatoare, iar e=M.c/pi ; in care M este masa protonului. Deci cum o dai, tot apare o masa care vibreaza odata cu campul ei.

Te-ai referit la energia vibratiilor fiindca acestea sunt preferatele
tale. Dar energia cinetica, termica, chimica, atomica, cum ar putea
exista fara suporul material ?
Cine concepe energie pura(fara suport material), are ceva lipsuri
de logica. Energia este capacitatea de a se misca, de a actiona,
sau de a se transforma a materiei.

virgil_48 a scris:

Cine concepe energie pura(fara suport material), are ceva lipsuri
de logica. Energia este capacitatea de a se misca, de a actiona,
sau de a se transforma a materiei.

Eu ti-am zis tie ca nu pricepi niste subtilitati asa cum nu ai inteles nici ce sunt paradoxurile.

virgil a scris:
Nu ocolesc raspunsul, doar ca tu nu mi-ai raspuns mie, ce intelegi prin energie pura?
Daca energia inseamna vibratie, atunci cine vibreaza ?
Relatia energiei E=h.niu; dar h=2pi. m.r.v ; iata ca apare o masa sau conform relatiei mele h=pi.e. L ; unde e este sarcina  si L este lungimea de unda a cuantei generatoare, iar e=M.c/pi ;
in care M este masa protonului.
Deci cum o dai, tot apare o masa care vibreaza odata cu campul ei.

Virgil, fotonul (lumina) are masa? Este energie pura si totusi este particula si vibreaza. Cum de exista fara suport material? Despre ce vorbim?

CAdi a scris:

virgil a scris:
Nu ocolesc raspunsul, doar ca tu nu mi-ai raspuns mie, ce intelegi prin energie pura?
Daca energia inseamna vibratie, atunci cine vibreaza ?
Relatia energiei E=h.niu; dar h=2pi. m.r.v ; iata ca apare o masa sau conform relatiei mele h=pi.e. L ; unde e este sarcina  si L este lungimea de unda a cuantei generatoare, iar e=M.c/pi ;
in care M este masa protonului.
Deci cum o dai, tot apare o masa care vibreaza odata cu campul ei.

Virgil, fotonul (lumina) are masa? Este energie pura si totusi este particula si vibreaza. Cum de exista fara suport material? Despre ce vorbim?

De presiunea luminii ai auzit ? Atunci cum poate fi lumina
(fotonul) fara masa ? Crezi ca Universul creaza paradoxuri
ca sa ne puna inteligenta la incercare ?
Nu trebuie sa o mai spui pe aia cu alba-neagra despre masa
fotonului, ca am auzit-o de multe ori. Singurul paradox este
ca unii pot da crezare unor astfel de glume.

Deci fotonul are masa? Daca ar avea masa, masa lui ar fi infinita



Lumina reprezinta energia particulelor.

Fotonul nu are masa, daca ar avea masa la viteza luminii ar deveni o masa infinita. Dar energia fotonului se poate echivala cu o masa in miscare; h.niu= m.c^2 ;
In conditiile astea daca fotonul nu are masa cum se poate transforma el intr-o particula purtatoare de masa? Concluzia este simpla; fotonul nu se transforma in masa, dar elibereaza particula din structura ascunsa in care se afla impreuna cu antiparticula lui pozitronul. Deci fotonul am zis ca nu are masa, si atunci cine vibreaza? cine sa vibreze decat spatiul prin care se propaga. Asa cum sunetul se transmite printr-o bara de metal, tot asa si fotonul se transmite prin mediul electromagnetic care are o densitate de 10^22 kg/m3 ; Fotonul este ca o bula vibranta din mediul EM care se transmite cu viteza luminii.
https://drive.google.com/file/d/1ZbvWGfg3aMOn4uW41ymaaZnnoAlQ5BK4/view?usp=sharing

Da, fotonul nu are masa. Sper ca ai inteles Virgil_48.
Inainte de a trece mai departe, fotonul (sub un ordin de marime sau altul) intra in componenta tuturor particulelor cuantice? Da sau nu ?

CAdi a scris:Da, fotonul nu are masa. Sper ca ai inteles Virgil_48.
Inainte de a trece mai departe, fotonul (sub un ordin de marime sau altul) intra in componenta tuturor particulelor cuantice? Da sau nu ?

Intrebarea este pentru Virgil48, dar pentru a sprijini acest raspuns atasez aici un referat de-al meu din care rezulta legatura dintre foton si particula materiala.
https://drive.google.com/file/d/15OimwJgKn87ZWLBWU6uEatMDHaOz4jbS/view?usp=sharing

Intrebarea este pentru toti . Fotonul intra in componenta tuturor particulelor?

CAdi a scris:Intrebarea este pentru toti . Fotonul intra in componenta tuturor particulelor?

Cred ca fotonul se alatura tuturor particulelor definindu-le comportamentul si energia. A se vedea ce inseamna magnetonul Bohr-Procopiu, campul magnetic al particulelor, si cum se explica relativitatea prin intermediul fotonilor.

Fotonul nu se alatura, fotonul face parte din particule.

In alta ordine de idei ce legatura are fotonul cu masa de repaos?
Fotonul nu are masa de repaos are masa virtuala, care i s-a dat tocmai ca sa sublineasca acea masa lipsa (sau care se adauga) a particulei potrivit legii conservarii,
in cazul unei ciocniri sau de exemplu cand electronii coboara sau urca pe un strat energetic inferior sau superior in atom

CAdi a scris:Da, fotonul nu are masa. Sper ca ai inteles Virgil_48.
Inainte de a trece mai departe, fotonul (sub un ordin de marime sau altul) intra in componenta tuturor particulelor cuantice? Da sau nu ?

Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece...
Fiindca am ajuns la concluzia ca ai sanse mai mari decat mine
sa ajungi vremurile cand vor fi eradicate aceste minciuni, ma
amuza gândul la fața care o vei face. Desi s-ar putea sa dureze
mai mult.
Ce nu are masa nu exista !
Poate numai gandurile, desi...? Dar fii calm. Esti in ton cu moda
si pe placul conspiratiei.

Eu ti-am dat rosu. Esti departe de fizica cuantica. Nu o intelegi. Si pentru ca nu o intelegi ti se pare totul o conspiratie.
Fotonul are nevoie de eter (Camp Higgs) ca sa se manifeste, dar nu are masa, ti-a zis si Virgil.(fotonul este o unda electromagnetica)

Sa continuam sa vedeti de ce are Abel Cavasi dreptate cand spune ,,Corpurile sunt lumina curbata'' (de diverse ordine)

Atributul masei este dat de energie :

m=E/c^2 =hv/c^2 Dar ce este energia? Energia este fotonul, lumina, o unda .
O anumita cantitate de Lumina este prizoniera intr-o particula unde parcurge diverse drumuri (spin) iar diferenta de cantitate de lumina (energie)
 determina diversitatea particulelor elementare.
Viteza luminii in aceste particule scade (Energia se imparte cu c^2) fapt care induce aparitia masei , atentie !!! dar care apare dintr-o masa virtuala.
(fotonul nu are masa).
Deci pana la urma toate particulele sunt unde de o anumita frecventa (Lumina curbata de diverse ordine).
Dar particulele ( undele de o anumita frecventa si caracteristici) formeaza atomii, atomii formeaza moleculele, moleculele formeaza elementele,
elementele formeaza substantele, substantele  formeaza corpurile asa cum am mai aratat .

Din cauza aceasta am zis ca Abel Cavasi are dreptate si tot ceea ce ne inconjoara este lumina curbata.

(Puteti sa argumentati de exemplu ca anumite particule fac parte din alte particule cum sunt de exemplu quarcii.
Da, quarcii sunt bucati de unde din acea particula. Exact cum  lumina se compune din diversi fotoni de diverse lungimi si frecventa de unda- asa cum arata spectrul luminii)

Si ca sa ne apropiem de dezbaterea existentei si deci de titlul topicului, in concluzie,  lumea care ne inconjoara este o emanatie de unde ! (A unei constiinte? oare are dreptate Forever_Man?)

Cine a vazut filmul Matrix intelege mai bine conceptul.

CAdi a scris:Eu ti-am dat rosu. Esti departe de fizica cuantica. Nu o intelegi. Si pentru ca nu o intelegi ti se pare totul o conspiratie.
Fotonul are nevoie de eter (Camp Higgs) ca sa se manifeste, dar nu are masa, ti-a zis si Virgil.(fotonul este o unda electromagnetica)

Aici nu este vorba daca intelegi sau nu. Se pune problema
daca ai toate tiglele pe casa. Poti accepta aberatii si minciuni
evidente, iesite din aria logicii elementare si a bunului simt ?
Paradoxuri stiintifice, cum este cel cu bunicul si nepotul ?
Atunci esti omul lor ! Fiindca ti-ai pierdut abilitatea de a
detecta minciunile si a te opune manipularii.
Ai acceptat fara retineri o singura formula nedemonstrata si
nedemonstrabila. Stii care.
Asa se adera la armata de zombi ai stiintei dirijate.

Virgil_48 uita-te putin pe filmul acesta ca sa vezi despre ce vorbesc:

Lungimea de unda a cuantei generatoare cu energia de 0,511 MeV, este de 2,42.10^-12 m, iar raza electronului este de 2,81.10^-15 m. adica de cca1000 de ori mai mic. Daca presupunem ca raza electronului ar fi de 1 mm, atunci lungimea de unda a cuantei ar trebui sa fie de un metru. Cum considerati ca aceasta lungime de unda se poate concentra intr-o particula atat de mica astfel incat sa sustinem ca electronul este pur si simplu o unda?

Nu inteleg unde vrei sa ajungi !
Ai pus problema gresit, este vorba de reducere la scara atomului.
raza electronului este de 2,81.10^-15 m nu o putem presupune de 1 mm.
raza unui atom este in medie 150 picometrii adica 150x 10^-12m
Compara aceasta raza a atomului cu raza electronului  de 2,81.10^-15 m si vezi ca se poate.

Lungimea de unda a electronilor intr-un microscop electronic cu scanare la 10 kV este astfel 12,3 x 10-12 m  adica 12,3 pm.

Compara acum 12.3 pm cu 150 pm media razelor unui atom.

In plus de asta electronul, ca de altfel toate particulele elementare, sunt in primul rand unde.
A demonstrat lucrul acesta si experienta lui Young(Experienta celor doua fante).

Si mai este ceva:

Unda reprezinta propagare din aproape in aproape a unei oscilatii, cu viteza finita si printr-o variatie spatiala.
Deci la dimensiunea electronului cat ai spus de 1 mm, lungimea de unda emisa este de 1 m .
Ce intelegem prin lungime de unda ? Potrivit dex online si definitei din fizica: Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază

P.S. Acest lucru imi da o idee: poate prin intemediul acestor unde emise de electroni ,se pastreaza legatura cu protonii din nucleul atomului.

La raspunsurile tale raspund si eu  foarte simplu:
Toata fizica cuantica si toate experientele si toti fizicienii considera in primul rand particulele unde (deci au lungime de unda si frecventa si pulsatie)
si numai in anumite imprejurari ( ciocniri, impact, si restrangeri datorate campului magnetic si electric) aceste particule se comporta ca si corpusculi.
Aceasta stranie materie -Alfred Kastler.

P.S.Am prezentat filmuletele cu emisia si absorbtia de fotoni (lumina) a electronului (care in paranteza fie spus si el este la randul lui lumina incatusata),
care are nevoie de energie suplimentara ca sa sara sau sa coboare pe o orbita superioara sau inferioara in atom si cu spectrul Hidrogenului care este un
spectru ce face parte din spectrul luminii.

Daca stau mai bine sa ma gandesc :

Unda da viata.

CAdi a scris:Daca stau  mai bine sa ma gandesc :

Unda da viata.

Frumos spus, dar nu e suficient la fizica.

CAdi a scris:La raspunsurile tale raspund si eu  foarte simplu:
Toata fizica cuantica si toate experientele si toti fizicienii considera in primul rand particulele unde (deci au lungime de unda si frecventa si pulsatie)
si numai in anumite imprejurari ( ciocniri, impact, si restrangeri datorate campului magnetic si electric) aceste particule se comporta ca si corpusculi.
Aceasta stranie materie -Alfred Kastler.

P.S.Am prezentat filmuletele cu emisia si absorbtia de fotoni (lumina) a electronului (care in paranteza fie spus si el este la randul lui lumina incatusata),
care are nevoie de energie suplimentara ca sa sara sau sa coboare pe o orbita superioara sau inferioara in atom si cu spectrul Hidrogenului care este un
spectru ce face parte din spectrul luminii.

Poate acesta te satisface.

Unda asta EM este privita ca atunci cand ai vedea valul fara sa vezi apa din el. Nu mai vorbesc de valul complementar din aer produs odata cu valul din apa.

Come on Virgil, nu ai inteles nici pana acum ca energia da masa? Fara energie nu exista masa.
Dar ce este energia? O unda...

Energia este sufletul masei. Organizarea masei inertiale da energie. Altfel masa este haos, este haotica, este doar ether inconjurator.  Masa haotica are doar impuls, nu si energie.  Masa nu este masiva, ci este discreta, este difuza. Este praf si pulbere.
Stiu ca este foarte greu de a descifra si intelege aceasta mare taina a materiei.