A exista. O ipoteză despre realitate

Rezumarea primului mesaj :

Bine v-am găsit, fie că existați, fie că nu!... Sper că nu v-am speriat, azi voi vorbi despre existență, adică despre o noțiune mai mult filosofică decât fizică, legată mai mult de filosofie. Și, din cauza asta, va fi un subiect teoretic. Sper, totuși, că nu vă veți plictisi! Dar, pentru că nu-mi place să vorbesc despre lucruri la care nu mă pricep (și ce bine ar fi dacă ar fi asta o regulă pentru toată lumea!), voi vorbi despre acele aspecte ale existenței care au o strânsă legătură cu fizica.
Una dintre întrebările la care v-aș provoca să răspundeți (fără să citiți după ce termin întrebarea!...) este următoarea: „Crezi că poți dovedi existența unui obiect?”
Ca să răspundem la această întrebare, ar trebui să dovedim „existența”, dar, n-are rost nici măcar să încercăm acest lucru, pentru că au încercat să dovedească existența cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor, și n-au făcut-o cu prea mare succes. Sigur că există definiții, dar nu sunt unanim acceptate. De pildă, o definiție spune că: „Existența este capacitatea unei entități de a interacționa cu realitatea fizică sau cu cea mentală” Numai că... Una dintre definițiile realității este: „suma a tot ceea ce există”, așa că n-am realizat mare lucru, am definit „existența” cu ajutorul noțiunii de „realitate”, și apoi am definit „realitatea” cu ajutorul noțiunii de „existență”!... Dacă vi se pare ciudat și poate chiar inacceptabil faptul că nu putem defini ceva, să știți că există multe alte lucruri pe care nu le putem defini. Mai mult decât atât, filosoful și logicianul de origine austriacă Kurt Gödel, a demonstrat că însăși matematica este incompletă, în sensul că există adevăruri care nu pot fi demonstrate. Deci nu numai că nu putem defini orice, dar nici nu putem demonstra întotdeauna un lucru, chiar dacă este adevărat.
Limbajul, și chiar Matematica, au, deci, limite. Și aceste limite pot avea mai multe posibile explicații. Una ar fi aceea că, poate, aceste limite ale limbajului și Matematicii ne arată că există limite ale capacității noastre de cunoaștere. Adică, nu putem înțelege TOTUL. Înțelegerea lumii este limitată, la modul nostru de gândire, la capacitatea noastră de gândire... Altă semnificație ar putea să fie aceea că ne naștem cu unele noțiuni, poate c-am putea să le numim „forme ale conștiinței”, ceea ce înseamnă că nu ne cunoaștem prin experiență, și de aceea nu ne putem defini. De pildă, unii filosofi au susținut și încă mai susțin că noțiunile de „spațiu” și „timp” sunt noțiuni cu care ne naștem, și care vor forma CADRUL cunoașterii noastre. Sau, poate că aceste limite ne arată că nu există o realitate obiectivă, ci doar o realitate construită în mintea noastră, și din această cauză nu o putem înțelege COMPLET. Ceva de genul: „Creierul nu poate înțelege creierul.”, pentru că unii spun că nu vom înțelege niciodată cum funcționează creierul, pentru că creierul nu poate înțelege creierul. Mai sunt și alte posibile explicații, dar toate ne arată că trebuie să existe, există limite ale cunoașterii umane. Dacă vă interesează astfel de lucruri, trebuie să începeți să studiați o ramură a Filosofiei numită Epistemologie, care se ocupă tocmai de cunoaștere și de limitele acesteia. Dar să revenim la ceea ce nu putem defini. În fizică, tocmai noțiunile care ne dau CADRUL oricărui fenomen, „spațiul” și „timpul”, sunt noțiuni pe care nu le putem defini. Și, s-ar putea să vi se pară ciudat că, deși nu le putem defini, le folosim ca mărimi fizice, și avem și unități de măsură pentru ele. Dar, nu este ciudat! Pentru că faptul că nu le putem defini nu înseamnă că nu avem o oarecare înțelegere a acestor noțiuni. Nu e nevoie să explicați nimănui ce este spațiul, sau ce este timpul. Dacă spuneți: „De multă vreme nu s-a întâmplat... (nu știu ce)” toată lumea înțelege ce vreți să spuneți. Prin esență, cu toții înțelegem același lucru prin noțiunile de „spațiu” și „timp”, chiar dacă nu avem o definiție pentru ele. Sau vă mai dau două exemple, de data asta din Geometrie: Toată Geometria pleacă de la noțiunile de „punct” și „linie”. Dar nu putem definiții acestor noțiuni, astfel încât să fie acceptate de toți matematicienii sau de toți filosofii. S-ar putea să vă gândiți că: „Poate nici o definiție nu este acceptată de toată lumea!...” Nu este așa! De pildă, dacă spunem: „Triunghiul este un poligon cu trei laturi.” Avem o definiție despre care nimeni nu va spune că-i greșită, poate că unii vor prefera alte definiții pentru triunghi, dar nu vor spune că aceasta este greșită sau incompletă.
Și acum, ce legătură există între toate astea și întrebarea dacă putem, sau nu, să dovedim existența unui obiect. Răspunsul, pe scurt, ar fi acela că, din moment ce nu putem defini, nu putem explica ce înseamnă „a exista”, e evident că nu putem dovedi dacă un obiect există sau nu. Dar, să analizăm un pic mai în amănunt lucrurile: Filosofia ne arată că există NIVELURI de existență. Unele lucruri au o existență mai slabă, sau mai puternică, decât altele. De pildă nu se poate răspunde cu DA sau NU la o întrebare de genul: „Există Sherlock Holmes?”, pentru că el există ca personaj literar. Deci are un anumit nivel de existență. Sau, întrebarea: „Există sunetele?” Sunetele sunt senzații. Senzațiile există?... Înainte de a discuta despre ceva, trebuie să lămurim despre ce discutăm.
În Wikipedia, am găsit pentru „realitate” următoarea definiție (citez): „Totalitatea reprezentărilor modale extrase de minte din informația furnizată de percepție”. Eu nu la această „realitate” vreau să mă refer, nu la realitatea pe care o construiește creierul pe baza informațiilor pe care le primește cu ajutorul organelor de simț, ci la ceea ce se numește „realitate fizică”, sau „natură” dacă ne referim la expresia „Legile Naturii”... Voi vorbi, deci despre ceea ce se găsește, aparent cel puțin, în afara conștiinței noastre, despre locul din care ne vine informația prin ceea ce numim „simțuri”. Simțurile noastre pun în evidență corpuri și interacțiuni dintre noi și corpurile respective, pe de-o parte, și unde, pe de altă parte. Nu-i nevoie să spun ce sunt corpurile, iar dacă vă gândiți la ce se întâmplă când aruncăm o piatră în apă aveți deja un suport intuitiv suficient pentru ceea ce înseamnă „undă”. Unele vibrații ale aerului pe care le numim în fizică „unde longitudinale” pot produce senzația de sunet, iar unele vibrații ale câmpului electromagnetic pe care în fizică le numim „unde electromagnetice” pot să producă senzația de lumină. Lumea din jurul nostru pare să fie alcătuită doar din corpuri, dar dacă ne gândim un pic, ne dăm seama că aproape toată informația pe care o avem despre lume o obținem, de fapt prin intermediul undelor. Văzul, și auzul, cele două simțuri sensibile la unde, sunt principalele canale prin care primim informații despre lume. Trăim, deci într-o lume în care simțurile noastre pun în evidență corpuri și unde. Acum, vreau să vă atrag atenția asupra unei diferențe interesante dintre corpuri și unde, diferență care apare atunci când ele întâlnesc obstacole. Imaginați-vă un gard, din care lipsesc două scânduri. Și în spatele lui, la mică distanță, la, să zicem 2-3 metri, un zid. Mai imaginați-vă că avem o grămadă de pietre la picioare, și începem să aruncăm cu ele în gard... E un act de vandalism, recunosc, dar uneori știința cere sacrificii. Multe dintre pietre vor lovi scândurile gardului și vor cădea la baza gardului, iar unele dintre ele vor nimeri deschizăturile din gard, și vor trece dincolo lovind zidul din spatele gardului. Dacă, după ce am aruncat multe, multe pietre ne ducem dincolo de gard și ne uităm la zid, vom vedea urmele loviturilor pietrelor distribuite cam așa cum vedeți în acest desen. Să numim această distribuție „distribuție de particule”. Când o undă întâlnește un obstacol asemănător, pe care de-acum încolo îl voi numi „un sistem de două fante”, dacă sunt îndeplinite anumite condiții despre care nu cred că are rost să vorbim acum, se întâmplă ceva diferit: O parte din undă trece printr-o fantă, o parte din undă trece prin cealaltă fantă. Corpurile, particulele, nu pot să treacă simultan prin ambele fante, dar unda poate. Fiecare fantă devine, de fapt o sursă de unde, și după sistemul de fante vom avea două unde care suferă un fenomen fizic numit „interferență”, undele se suprapun (asta înseamnă „interferență”) și obținem zone în care oscilațiile vor fi puternice, zone pe care le numim „zone de maxim” sau, pe scurt „maxime” și zone în care oscilațiile vor fi slabe sau chiar inexistente, zone pe care le numim „minime”. De pildă, în cazul luminii, dacă folosim lumina unui laser și o trecem printr-un sistem de două fante foarte subțiri și foarte apropiate, putem observa acest fenomen de „interferență”, ăăă... vom vedea mai multe zone luminoase despărțite de zone întunecoase, adică vom vedea ceea ce în fizică numim „franje de interferență”. În concluzie, dacă printr-un sistem de fante trec particule, obținem distribuția cu care suntem obișnuiți, adică obținem două zone în care particulele pot ajunge. Dar dacă prin fante trece o undă, obținem o distribuție de interferență, adică obținem mai multe zone de maxim, despărțite prin zone de minim. Toate corpurile sunt alcătuite din substanță. Iar aceasta este alcătuită din atomi. La rândul lor, atomii sunt alcătuiți din electroni, protoni și neutroni. Electronul este o particulă elementară în timp ce neutronul și protonul sunt alcătuiți din particule elementare de tip quarc. La nivel molecular, atomic, subatomic, avem sisteme pe care le numim „sisteme cuantice”. Aceasta pentru că mărimile fizice care le caracterizează nu pot lua orice valoare, pot lua doar un șir de valori, adică sunt cuantificate. Oare ce se întâmplă dacă facem experimentul celor două fante la nivelul particulelor cuantice?... De pildă, cu electroni. Bineînțeles că fantele și distanța dintre ele trebuie micșorate la scara particulelor din experiment. De aceea experimentul nu se face practic așa cum îl voi descrie eu, nu putem realiza fante de dimensiuni atomice sau subatomice. În experiment se folosesc cristale, în care locul fantelor este luat de spațiile goale dintre șirurile ordonate de atomi din cristal. Da' pentru discuția de principiu a rezultatelor experimentelor de acest fel, putem considera pentru simplitate că avem în continuare un singur sistem de două fante și ajungem astfel la celebrul „Experiment al Celor Două Fante” din Mecanica Cuantică, a cărui descriere se găsește în mii și mii de materiale pe Internet. Să ne imaginăm că bombardăm cu electroni două astfel de fante. Spunem că electronul este o particulă, așa că ne așteptăm să obținem pe ecranul pe care îl lovesc electronii după ce trec de fante, o distribuție de particulă. Dar ceea ce obținem este atât de surprinzător, încât fizicienii discută despre acest experiment de aproape o sută de ani fără să fi lămurit încă toate consecințele lui. Iar un mare fizician, Richard Feynman, a spus că: „Experimentul arată un fenomen imposibil...” Iată ce vedem pe ecran în urma unui astfel de experiment! Fiecare electron produce un punct luminos pe ecran, deci se comportă ca o particulă. Vă amintiți de pietrele care loveau zidul!... Dar există zone unde cad mulți electroni, adică zone de maxim, și zone unde cad puțini electroni, adică zone de minim. Cu alte cuvinte, avem o distribuție tipică de undă, o distribuție care apare în urma unui fenomen de interferență. Unii au crezut că această distribuție ciudată apare din cauză că electronii care trec printr-o fantă interacționează electromagnetic cu electronii care trec prin cealaltă fantă, așa că au fost realizate experimente în care electronii trec pe rând în sistemul de fante, unul câte unul... Și-atunci pe ecran vedem cam așa ceva... După cum puteți vedea de data aceasta, pare că electronii lovesc ecranul în poziții întâmplătoare. Dar dacă memorăm locurile în care au căzut mii și mii de electroni și vizualizăm toate aceste locuri simultan, vedem această distribuție... Deci și de această dată avem o figură de interferență, o figură caracteristică undelor. Ce explicație am putea da acestei comportări ciudate a electronilor și nu numai a lor (au fost făcute experimente și cu alte particule cuantice și de fiecare dată s-a întâmplat același lucru)?... O explicație ar fi aceea că electronul este particulă când lovește ecranul, dar este undă atunci când trece prin fante! Este ceea ce în Mecanica Cuantică se numește „caracterul dual” al particulelor elementare. O particulă elementară se poate manifesta uneori ca undă, alteori ca particulă, dar nu poate fi simultan ambele! Edwin Schrodinger, un fizician austriac, a formulat „Ipoteza Ondulatorie” pentru a descrie această comportare a particulelor la nivel cuantic. Ipoteza lui Schrodinger spune că „O particulă în mișcare poate fi descrisă de o funcție de undă.” Dar lucrurile rămân ciudate în continuare, pentru că trebuie conform acestei ipoteze, să acceptăm ideea că electronul, fiind undă când trece prin sistemul de fante, trece cumva prin amândouă simultan, așa cum face o undă. Iar ciudățenia lumii cuantice nu se oprește aici: Deoarece ni se pare greu de crezut că electronul poate cumva să treacă simultan prin ambele fante, au fost propuse experimente în care să detectăm prin care fantă trece electronul. Experimentele care, la început au fost doar mintale din cauza resurselor tehnice insuficiente (dar care au fost realizate practic în ultimii 30-40 de ani!), arată că putem obține informația prin care fantă a trecut electronul și că electronul trece, într-adevăr printr-o singură fantă, nu trece prin amândouă, dar dacă facem această detecție pe ecran vom vedea o distribuție de particule. Acum, electronii au fost particule când au trecut prin sistemul celor două fante și au rămas particule, și ne-au dat o distribuție de particule. Unii au tras concluzia că ceea ce transformă electronul din undă în particulă este observația, dacă observăm electronul, au spus ei, el devine particulă, dacă nu, el rămâne undă. Dar cei mai mulți specialiști în Mecanica Cuantică nu sunt de acord cu această interpretare și argumentul lor este acela că și în cazul în care detectorii funcționează fără ca cineva să primească informația prin care fantă a trecut electronul, adică să observe trecerea electronilor prin fante, se obține același efect. Dar până la urmă, totul depinde de cum definim procesul de observare, cum definim observația. Pentru a explica proprietățile stranii ale particulelor cuantice, au fost propuse mai multe interpretări ale rezultatelor experimentale. Cea mai veche este cea a fondatorilor Mecanicii Cuantice, Niels Bohr și Werner Heisenberg, și se numește „Interpretarea Școlii de la Copenhaga”. Această interpretare afirmă că „Un sistem cuantic are proprietăți nedefinite, statistice, și că aceste proprietăți ale lui capătă valori concrete, bine precizate, doar prin actul măsurării.” Această presupunere explică, e adevărat, multe lucruri, dar este stranie ea însăși. Dar lucrurile sunt și mai ciudate decât par până aici. Un experiment mintal propus de John Wheeler (și trebuie să vă spun că n-a rămas doar mintal, în ultimii 10-15 ani au fost realizate practic mai multe experimente care încearcă să clarifice concluziile lui Wheeler), arată că ceea ce facem cu informația pe care am primit-o de la detectori afectează ceea ce s-a întâmplat când electronii au trecut prin fante. Adică dacă detectăm electronii la trecerea prin fante și păstrăm, pentru fiecare electron, informația prin care fantă a trecut electronul până când electronii lovesc ecranul, atunci pe ecran vom obține o distribuție de particule. Dar dacă facem același lucru (adică detectăm din nou prin care fantă a trecut electronul), obținem informația respectivă, dar O ȘTERGEM ÎNAINTE CA ELECTRONII SĂ AJUNGĂ LA ECRAN, atunci obținem o distribuție de undă. Este un lucru foarte ciudat, pentru că într-un fel pare că putem să influențăm trecutul, ceea ce facem cu informația (o păstrăm sau o distrugem) afectează aparent ceea ce s-a-ntâmplat când electronii au trecut prin sistemul de fante. Dar cum am putea să acceptăm o astfel de idee, când toată cunoașterea științifică, toată Fizica, se bazează pe noțiunea de „cauzalitate” („cauza” fiind întotdeauna anterioară „efectului”)?! Pentru a ocoli interpretarea care presupunea că putem influența trecutul, interpretare cu care John Wheeler n-a fost de acord, el a făcut câteva afirmații foarte neobișnuite și privite cu destul de mult scepticism de o bună parte a lumii științifice. Astfel, el a spus că „Lumea cuantică ni se pare stranie pentru că presupunem că electronii și, în general, particulele cuantice sunt într-o stare sau alta și înainte de a fi detectate, adică și înainte ca noi să interacționăm cu ele.” „Ori, a spus el, această presupunere s-ar putea să fie falsă!” „Trecutul, a spus John Wheeler, nu există decât dacă avem o înregistrare a lui în prezent.” Cu alte cuvinte dacă nu avem informația prin care fantă a trecut electronul, trecerea respectivă NU A EXISTAT din punct de vedere cuantic. Poate că aveți impresia că ceea ce afirmă Wheeler este și mai ciudat decât ce ați auzit până acum, poate că este, dar această afirmație împreună cu alte lucruri pe care le-a spus Wheeler duc spre o ipoteză cu totul și cu totul originală în Fizică despre ceea ce sunt, de fapt particulele elementare și despre ceea ce este, de fapt lumea fizică.
Înainte de a merge mai departe, vreau să fac o precizare în legătură cu ceea ce ați văzut până acum: Am folosit tot timpul ca particulă cuantică în experimentele mintale pe care le-am descris electronul. Din două motive: Întâi pentru că el este cea mai cunoscută particulă elementară, și apoi pentru că am vrut să dau continuitate materialului prezentat. Dar unele dintre experimentele despre care am vorbit n-au fost niciodată realizate cu electroni, din cauza unor dificultăți tehnice majore... Au fost, în schimb realizate cu lumină, adică cu fotoni. Dar fotonul este și el o particulă elementară. Dar vă asigur că din punctul de vedere al aspectelor teoretice despre care v-am vorbit, n-are nici o importanță ce particulă cuantică folosim în experimentele respective. Concluziile vor fi întotdeauna aceleași! Am vorbit în paragraful de mai sus despre particule cuantice, în general, de-aici încolo mă voi referi mai concret la particulele elementare, cele care stau la baza a ceea ce numim „substanță” și la baza tuturor interacțiunilor pe care le cunoaștem. Particulele elementare se clasifică în fermioni, particulele care stau la baza a ceea ce numim „substanță” și bosoni, care sunt particulele elementare care mediază interacțiunile dintre corpuri. De pildă, electronul este un fermion, în timp ce fotonul este un boson. După cum știți din paragraful de mai sus, John Wheeler, pentru a da o explicație proprietăților stranii ale particulelor cuantice, a spus că „De fapt, ele ne par stranii pentru că presupunem că au avut proprietăți fizice și înainte de a fi detectate (sau măsurate).” Adică și înainte ca noi să interacționăm cu ele. „Și acest lucru, spune Wheeler, nu este adevărat.” Repet cuvintele lui: „Trecutul nu există decât dacă avem o înregistrare a lui în prezent.” Aceste afirmații ale lui Wheeler stau la baza unei interpretări originale a realității fizice pe care ne-o propune el, interpretare care a fost numită „It from Bit”, și cred că numele sugerează destul de clar despre ce e vorba, „it” aicea în sensul de „orice”, deci „ceva”. „it”, dar cu sensul de „orice” își are originea în observație, deci totul își are originea în observație, iar observația presupune un schimb de informație: „It from Bit” De fapt, informația din lumea cuantică nu este de tip „bit”, ci are la bază bitul cuantic, așa-numitul „qubit”; în timp ce bitul are valoarea 0 sau 1, qubitul are valoarea 0 și 1 dintr-un fenomen specific lumii cuantice, numit „superpoziție”. O altă diferență dintre bit și qubit este aceea că putem citi de câte ori vrem valoarea unui bit fără să-i alterăm starea, în schimb valoarea unui qubit o putem citi o singură dată pentru că în momentul în care facem citirea, qubitul iese din starea de superpoziție. Putem, deci citi o singură dată o anumită valoare a qubitului. Wheeler a mai spus că trăim într-un univers participatoriu, în sensul că observatorul este necesar pentru a explica Universul și Legile lui (înseamnă că Universul nu poate exista fără participarea unei conștiințe). De fapt, este implicat în însăși existența Universului. De fapt, Wheeler susține că „Un fenomen nu devine fenomen decât dacă este observat. Ceea ce nu este observat, nu există!” Pân’ aicea am vorbit despre lumea cuantică și despre încercările de a explica ciudățeniile ei. Acum, cu îngăduința voastră, voi face o extrapolare și voi încerca să folosesc aceste idei pentru a înțelege lumea din jurul nostru, realitatea fizică... Nu știu dacă avem voie să facem o astfel de extrapolare, dar știu că ceea ce stă la baza particulelor elementare stă de fapt la baza întregii realități fizice, pentru că tot ceea ce simțurile și aparatele noastre pot pune în evidență, totul are la bază particule elementare. Voi începe cu o întrebare: „Există în jurul nostru culori?” Nu vă grăbiți să răspundeți. Vă propun două întrebări echivalente: „Dacă nu există un observator, un corp roșu mai este el un corp roșu?” Sau: „Culoarea descrie ceva din lumea fizică?” Nu știu ce răspuns ați da acestor întrebări, dar știu că ceea ce numim „culoare” este o senzație, o senzație vizuală. Iar senzațiile sunt produse de creier pe baza semnalelor pe care le primește creierul de la organele de simț. Deci nu aparțin lumii înconjurătoare, sunt doar reflectări psihice ale unor proprietăți ale corpurilor din ceea ce numim realitate fizică. Să ne gândim la alt simț: „Există în jurul nostru sunete?...” Apropo, în Evul Mediu cei care se ocupau cu cunoașterea naturii au dezbătut cred că sute de ani următoarea întrebare: „Dacă în pădure, undeva cade un copac și nu-i nimeni în jur, produce el zgomot?” Ei bine, răspunsul la această întrebare nu este nici DA, nici NU, copacul produce ceva în cădere, produce vibrații ale aerului, unde longitudinale în aer. Dar, ca să se producă și-un sunet, zgomot în acest caz, mai trebuie o ureche, un creier și-o conștiință. Deci răspunsul la întrebarea „Există în jurul nostru sunete?” este „Nu există sunete dar există vibrații ale aerului pe baza cărora urechea produce semnale electrice pe baza cărora, la rândul lui, creierul produce senzația de sunet.” Aceste diferențe dintre lumea fizică și reflectarea ei în conștiința noastră sunt adevărate pentru toate simțurile, nu există în jurul nostru mirosuri, sau gusturi. Ceea ce noi numim de obicei „realitate”, este de fapt „Reflectarea lumii fizice în conștiința noastră”. Dar suntem atât de obișnuiți să considerăm reală această reflectare a lumii fizice, încât chiar în manuale de fizică există definiții de genul: „Sunetele sunt unde longitudinale în aer cu frecvența cuprinsă între 16 și 20000 Hz.” Dar cum ar putea să fie sunetul, care-i o senzație, „o undă longitudinală în aer”?... Sau „Lumina este o undă electromagnetică cu lungimea de undă cuprinsă între 400 și 750 nm.” Dar, din nou cum ar putea fi lumina, care e o senzație, cum ar putea fi „o undă electromagnetică”?... Se pare, deci că există două realități, realitatea fizică și reflectarea ei în conștiința noastră. Dacă vi se pare ciudat acest lucru, să știți că nu-i nici nou, nici original... Platon, în „Alegoria Peșterii”, vorbea deja despre acest lucru cu mult peste două mii de ani înainte, deci filosofii știu acest lucru de foarte multă vreme!... Dar realitatea fizică are la bază particulele elementare, și, dacă vă aduceți aminte experimentele în care sunt implicate fenomene cuantice, duc la întrebarea: „Ce sunt particulele elementare? Sunt particule sau sunt unde?” Ați văzut în paragraful de mai sus că nici o interpretare a proprietăților acestor particule nu explică tot ceea ce am vrea să explice, nici o interpretare nu pare pe deplin satisfăcătoare!... Și-atunci, poate că-i mai justificată întrebarea: „Dacă particulele elementare nu sunt nici unde, nici particule?...” Voi porni de la această întrebare, și vă propun acum o ipoteză care, așa cum am mai spus, pleacă de la ideile lui John Wheeler. Și, din nou, vă pun o întrebare. Cum răspundeți la întrebarea: „Ce este pe acest DVD?...” Dacă vă gândiți un pic, vă dați seama că, de fapt noi când răspundem la întrebări de genul acesta nu ne referim la ce se găsește pe DVD, ci la ce putem obține cu ajutorul informației care se găsește pe discul respectiv. De pildă, eu pot să spun că „Pe acest DVD este filmul Superman”, dar dacă mă uit la un microscop electronic la suprafața acestui DVD, o să văd, să le spunem, „mici dealuri și văi”, și-atâta tot. Oricât mă voi plimba cu microscopul electronic pe suprafața DVD-ului, nu-l voi vedea pe Superman alergând printre aceste dealuri și văi (dealurile și văile erau o metaforă pentru canalele care se văd la microscopul electronic când privim suprafața unui disc optic)... Dar nu vi se pare că facem același lucru când răspundem la întrebarea, de pildă: „Ce este acesta?...”, spunând „Este un măr roșu!”, oare nu ne referim și în cazu' ăsta la reflectarea realității fizice în conștiința noastră?! Vă propun, atunci următoarea analogie: Ca să vedem filmul Superman, avem nevoie de o mulțime de lucruri. Avem nevoie de un suport pentru forma fizică a informației, discul, de forma fizică a informației, dealurile și văile de pe suprafața discului, de-un cititor al acestei informații, player-ul sau driver-ul care transformă informația fizică în altfel de informație, în semnale electrice. Mai avem nevoie de un calculator care să producă pe baza acestor semnale electrice altfel de semnale, semnale video, respectiv audio și, în fine mai avem nevoie de un ecran și de un difuzor care să dea imaginea și sunetul filmului. Acum, dacă răspunsul la întrebarea „Ce sunt particulele elementare?...” este „Particulele elementare sunt informație, nimic altceva decât informație.”, atunci avem exact același traseu și între realitatea fizică și reflectarea ei în conștiința noastră. Astfel, în loc de dealurile și văile de pe suprafața discului avem particulele elementare, în loc de player sau driver avem organele de simț (care fac același lucru, ăăă... transformă informația pe care-o primesc în semnale electrice care se duc la creier), în locul calculatorului avem creierul, și în loc de ecran și difuzor avem conștiința (cea în care se reflectă lumea fizică; lumea se reflectă în conștiință, nu?). Dar, după cum vedeți n-am pus nimic în locul suportului informației fizice, în locul discului. Nu uitați: Acesta ar fi suportul particulelor elementare, suportul informației din ceea ce numim lumea fizică. Acum, trebuie să vă previn că părăsim domeniul științei, în știință VORBIM DESPRE CEEA CE ȘTIM, nu facem speculații... Dar, ce știm: Păi, sunt lucruri pe care le știm, de pildă știm cu toții că dacă dau drumu' din mână acestui pix, el cade. De ce știm acest lucru? Pentru că am fost martorii a sute și mii de experimente, dorite sau nedorite, în care corpuri au căzut. N-a rămas nici unu' în aer sau nu s-a oprit pe drum!... De fapt, știm atât de bine acest lucru încât nici nu simt nevoia să vă dovedesc, a fost dovedit de atâtea ori încât nici nu v-arăt că el cade! Pentru că sunt convins că sunteți convinși că ceea ce-am spus este adevărat. Dacă-i dau drumu' din mână, pixul cade... Deci ați văzut ceva ce știm, cu astfel de lucruri se ocupă știința! Dar în momentul în care spun: „Eu cred că...” părăsim domeniul științei, și tare bine ar fi dacă ar apărea mai puține materiale pe Internet care reprezintă pure speculații dar se pretind de domeniul științific. Eu, din respect pentru știință, vă previn înc-o dată că ceea ce urmează este doar o ipoteză și nici măcar NU ESTE O IPOTEZĂ ȘTIINȚIFICĂ. Vreau să pun ceva în locul suportului fizic al informației, în locul discului, pentru a completa analogia. Trebuie să observăm că discul, pe de-o parte și ecranul și difuzorul, pe de altă parte sunt ACELAȘI lucru! SUBSTANȚĂ! Așa că, EU CRED că trebuie să punem la-nceput același lucru care se găsește la sfârșit, adică O CONȘTIINȚĂ (căreia, dacă vreți, puteți să-i spuneți „conștiința universală”)!... Dacă acceptăm această idee, atunci ceea ce numim „realitate fizică” nu este decât „Un schimb de informație între conștiința universală și <>”. Mai vreau să fac o propunere de fapt, ca să respectăm dictonul: „Natura trebuie să fie simplă în esența ei!”, EU MAI CRED că acest șir de transformări pe care le suferă informația, lanțul acesta de transformări, este, de fapt închis, este o buclă!... Și anume, conștiința individuală (lanțul se-nchide!), conștiința individuală este, de fapt o parte a conștiinței universale. Ceea ce am spus acum nu este original, ăăă... există doctrine filosofice orientale care susțin acest lucru de multă vreme... Mai rămâne o întrebare: „De ce se concretizează conștiința universală în conștiințe individuale, și de ce schimbă informație cu acestea?...” NU ȘTIU. Dar, vă întreb: Ați încercat vreodată SĂ NU GÂNDIȚI?! Dac-ați încercat, atunci știți că acest lucru este IMPOSIBIL. Poate că nici conștiința universală nu poate să nu gândească... Și e foarte bine așa, pentru că rezultatul gândurilor ei suntem noi și realitățile noastre...
Așa cum am arătat mai sus, trebuie să vorbim despre două realități: realitatea fizică, obiectivă, materială, cea de unde ne vine informația, și realitatea pe care o construiește creierul, cea din conștiința noastră, care este o reflectare a realității obiective. Evident că sunetele există în realitatea construită de creier, în realitatea din conștiința noastră, dar în lumea fizică, materială, obiectivă, acolo nu există sunete!... Acolo avem doar vibrații ale aerului, unde longitudinale în aer care, dacă au frecvența cuprinsă între atâta și atâta, pot produce senzația de sunet. Deci, unele lucruri au o existență într-o anumită realitate, și nu au existență în altă realitate. Dar se pune întrebarea: „Despre care dintre aceste două realități, realitatea obiectivă, fizică, pe de o parte, și pe de altă parte, realitatea construită de creier, realitatea din conștiința noastră, despre care dintre aceste două realități putem spune că există cu siguranță?...” Păi nu putem să spunem decât despre realitatea construită de creier. Deci, la prima vedere, cealaltă realitate, realitatea fizică, obiectivă, nu este o realitate despre care putem afirma că există cu siguranță. În schimb, despre realitatea construită de creier putem face această afirmație, pentru că în această realitate trăim, aceasta este realitatea pe care o cunoaștem. Este realitatea despre care știm cu siguranță că există, n-avem nevoie de dovezi. Pentru că în ea TRĂIM, și ea se găsește, se reflectă, în conștiința noastră. Deci prima concluzie este următoarea: Nu putem dovedi existența unui obiect în lumea fizică, deoarece nu putem dovedi nici măcar existența acestei lumi fizice!... Unii spun că „Dovada că un zid, de pildă, există, este faptul că dacă dăm cu capul în el ne doare”. Dar acest raționament este greșit, pentru că dacă creierul poate produce imaginea zidului, în conștiința noastră, atunci poate de asemenea să producă și senzația de durere. Dacă creierul poate produce senzații care nu au un corespondent fizic, material (NU ȘTIU dacă este așa, am scris „dacă”), atunci poate produce și percepția unor lucruri care nu au o existență fizică. Adică, așa cum produce senzația de durere, poate produce și percepția unui zid fără ca acesta să existe. Când cineva are halucinații, nu asta face creierul? Percepe lucruri care nu au un echivalent material, fizic. Deci, încă o dată, demonstrația este greșită. Dar există un alt argument mult mai bun în favoarea ideii că trebuie să existe ceva în afara conștiinței noastre: Și anume faptul că „putem afla lucruri noi”. Cantitatea de informație din creierul nostru crește, în timp. Sigur că mintea produce informație nouă și pe baza unor informații care există deja, cu ajutorul unor RAȚIONAMENTE (Raționamentul – sau „inferența” – este operația logică prin intermediul căreia din propoziții date numite „premise” este derivată o altă propoziție numită „concluzie”.). Dar nu la asta mă refer. Există și informații care nu apar în acest fel în conștiința noastră, de pildă informațiile pe care le căpătăm prin percepții, de pildă „Am ajuns într-un oraș în care n-am mai fost niciodată și mă plimb prin centrul orașului respectiv, și văd: străzi, clădiri pe care nu le-am văzut niciodată, și așa mai departe.” Această informație, cred eu, trebuie să vină de undeva. Și locul acela, de unde vine această informație, îl numim „realitatea fizică”, „realitatea obiectivă”. Aceasta este independentă de conștiința noastră. Și avem, atunci a doua concluzie: Și anume că „Nu putem pur și simplu dovedi existența sau nonexistența unui obiect, decât dacă definim întâi despre ce fel de existență este vorba.” Și, pentru că acest subiect, se dorește a fi o colecție de materiale de popularizare a științei, vom analiza în final existența în lumea fizică, acum că presupunem că ea există, că este locul de unde primim informație. Așa cum am făcut și în paragrafele de mai sus, vă avertizez că ceea ce urmează este doar O IPOTEZĂ, și NU O CONCLUZIE ȘTIINȚIFICĂ. Am arătat în paragrafele de mai sus că particulele elementare pot fi considerate informație. Și, în conformitate cu ideile lui John Wheeler, „Această informație interacționează cu conștiința noastră, și pe baza acestei informații creierul nostru construiește ceea ce se numește realitate”. Ipoteza lui John Wheeler se numește chiar „Ipoteza Universului Participatoriu”. Înseamnă că dacă vrem să găsim proprietatea fundamentală pentru ca ceva să aibă o existență obiectivă, de fapt trebuie să căutăm care este acea proprietate a corpurilor, a fenomenelor, care le permite acestora să interacționeze cu conștiința noastră. Pentru ca să apară această posibilitate de interacțiune între informația din ceea ce numim „realitatea obiectivă”, și conștiința noastră, trebuie să existe o „informație fundamentală” care să definească și să dea regulile acestor interacțiuni. Această informație fundamentală este o funcție de stare foarte, foarte importantă în fizică pe care o numim ENERGIE. Deci, particulele elementare, pot interacționa cu conștiința noastră pentru că au energie, ceea ce înseamnă că realitatea fizică poate fi definită ca „Suma a tot ceea ce are energie”. O variantă a acestei afirmații ar fi aceea că „Realitatea constă în tot ceea ce are masă”. La prima vedere, ar fi mai simplu să vorbim despre masă decât despre energie, dar la o analiză mai atentă lucrurile se complică de fapt. Pentru că există multe feluri de masă: De pildă, există „masa inertă” și „masa gravifică” (sau „masa grea”, cum se mai numește). Sau există masa care apare prin interacțiunea cu „Câmpul Higgs”, sau în „Relativitate” există „masa invariantă”, care este „Masa unui obiect care nu depinde de energia cinetică a obiectului respectiv”, și „masa relativistă”, care „Depinde de această energie cinetică.” Deci, din această cauză lucrurile se complică dacă vorbim despre „masă”, așa că prefer să rămânem la „energie” cu toate că, în ultimă instanță, se pare că între „masă” și „energie” există întotdeauna o legătură. Concluzia finală este următoarea: „Ca să putem dovedi că un obiect există, trebuie să dovedim întâi existența. Când încercăm să facem acest lucru, ne dăm seama că există, pe de o parte mai multe niveluri de existență și, pe de altă parte există existența obiectivă și existența subiectivă. Dacă acceptăm existența unei realități obiective, independente de conștiința noastră, atunci un obiect există dacă poate interacționa cu conștiința noastră, adică dacă are energie. Se pare, deci că la baza tuturor realităților se găsesc energia și informația. Dar, poate că informația nu e altceva decât „energie ordonată, structurată”, și atunci rămâne un singur lucru: ENERGIA. Dacă ați crezut că existența unui obiect este evidentă și ușor de demonstrat, LUMEA NU ESTE CUM CREDEȚI.

Observații.
N-am spus că „particulele elementare pot fi considerate informație”. În titlul materialelor scrie: „O ipoteză despre realitate”, ceea ce înseamnă că tot ceea ce am spus este o ipoteză, nu știu dacă este așa sau nu.
Apoi, faptul că ceea ce observăm este eronat nu înseamnă că nu este informație. Informația poate să fie adevărată sau falsă, dar tot informație rămâne. "5 = 6" este informație, numai că este informație falsă.
Nu există, după câte știu, o definiție unică pentru informație, deoarece ea poate însemna lucruri diferite, în funcție de context. Eu mă refer, în materialul meu, la informația necesară creierului ca să construiască ceea ce numim "realitate".
Aș vrea să știu ce este conștiința, aș fi singurul om din lume care știe !
Dac-aveți întrebări, observații, critici cu privire la primul material, aștept cu nerăbdare părerile voastre la adresa de E-mail pe care sigur o vedeți.
Un lucru poate fi purtător de informație dacă are o structură, dacă nu este omogen și izotrop. De pildă, un disc optic are porțiuni de un anumit tip care alternează cu porțiuni de alt tip (cum ar fi transparente sau nu). În sensul ăsta spun că, ca să poată fi informație sau să transporte informație, trebuie să fie "structurată". Un exemplu de structură ar putea fi organizarea energiei în particule elementare.

La revedere !...

Ce inseamna masa la tine Virgil_48 ?
Te rog sa raspunzi la intrebarea aceasta.

CAdi a scris:Ce inseamna masa la tine Virgil_48 ?
Te rog sa raspunzi la intrebarea aceasta.

Nu umblu dupa definitiile consacrate fiindca m-ai intrebat ce
inseamna masa pentru mine. Ma simt obligat sa fiu sincer:
Este o caracteristica a materiei care ii confera greutate, inertie
si pentru o cantitate mai mare, capacitatea de a fi perceputa de
simturi. Direct, sau cu aparatura, pana la o anumita limita.
Este ceace am aflat ca este masa din scoala elementara, inainte
sa apara virusul acesta al mintii care te face sa nu mai stii ce
este masa.
Eu nu-mi pun intrebarea ce este. Este o certitudine mult mai
presus de mintea noastra, care nu are nevoie de definitii sau
de filozofi care sa bata apa in piua. Trebuie considerata ca o
realitate axiomatica. Cine zice ca nu exista masa nici nu trebuie
oprit.Treaba lui ! Cel mult ajunge in clubul lui FM.
Este o caracteristica a materiei, care este una dintre cele 4
componente ale Universului: Materia, Energia, Spatiul, Timpul.
Este m din formula  G = m x g
Sper ca te-ai cam lamurit, presupun ca tu vezi niste raspunsuri
puerile, asa cum mi se pare mie spuma de apa rece produsa
inutil pe aceasta tema. Ati putea(fizicienii) sa va folositi timpul
mai cu folos.

virgil_48 a scris:

CAdi a scris:Ce inseamna masa la tine Virgil_48 ?
Te rog sa raspunzi la intrebarea aceasta.

Nu umblu dupa definitiile consacrate fiindca m-ai intrebat ce
inseamna masa pentru mine. Ma simt obligat sa fiu sincer:
Este o caracteristica a materiei care ii confera greutate, inertie
si pentru o cantitate mai mare, capacitatea de a fi perceputa de
simturi. Direct, sau cu aparatura, pana la o anumita limita.
Este ceace am aflat ca este masa din scoala elementara, inainte
sa apara virusul acesta al mintii care te face sa nu mai stii ce
este masa.
Eu nu-mi pun intrebarea ce este. Este o certitudine mult mai
presus de mintea noastra, care nu are nevoie de definitii sau
de filozofi care sa bata apa in piua. Trebuie considerata ca o
realitate axiomatica. Cine zice ca nu exista masa nici nu trebuie
oprit.Treaba lui ! Cel mult ajunge in clubul lui FM.
Este o caracteristica a materiei, care este una dintre cele 4
componente ale Universului: Materia, Energia, Spatiul, Timpul.
Este m din formula  G = m x g
Sper ca te-ai cam lamurit, presupun ca tu vezi niste raspunsuri
puerile, asa cum mi se pare mie spuma de apa rece produsa
inutil pe aceasta tema. Ati putea(fizicienii) sa va folositi timpul
mai cu folos.

Bine, nu o s- o dam pe fizica.
Banuiesc ca pentru tine masa este ceva solid, fara energie. Energia doar o anima. Gresesc cumva?

Si un nor are masa, si un fluid, si aerul are masa, asa ca tot ce implica atomi si particule au masa. Insa fiecare masa este insotita de un camp care la nivel microcosmic se numeste camp electromagnetic iar la nivel macro se numeste camp gravitational. Energia unei mase se refera la starea de miscare a acesteia indiferent daca este particula atom molecula sau corp. La randul ei miscarea pate fi de deplasare, sau de rotatie, avand drept reper pozitia centrului de masa al particulei sau corpului fata de corpurile inconjuratoare. Cum fiecare particula sau corp este inconjurata de un camp static, in momentul aparitiei miscarii de deplasare, de rotatie sau de amandoua, campul respectiv devine oscilatoriu sau pulsatoriu. Ori de cate ori particula sau corpul isi schimba starea de miscare, si starea de oscilatie a campului se adapteaza la noua stare energetica a masei, ceia ce produce o perturbatie de adaptare a oscilatiei campului care se emite in exterior sub forma unei unde cu frecventa ca fiind diferenta dintre frecventa starii initiale si cea finala.

Imi pare rau dar raspundeti la intrebare, exact cum am formulat-o . Eu stiu cum este masa reprezentata fizic.
Doresc sa vad conceptia voastra legata de aspectul masei.
Deci inca odata:

,,Banuiesc ca masa este ceva solid, fara energie. Energia doar o anima. Gresesc cumva?"

Adica ceva amorf, fara enegie, energia doar se adauga sau circula prin acea substanta amorfa. Asa este? Ma refer si la cele mai mici particule , ca de exemplu quarcii si de acolo generalizam...
Poate si fotonii pentru Virgil_48.

CAdi a scris:. . . . .

,,Banuiesc ca masa este ceva solid, fara energie. Energia doar o anima. Gresesc cumva?"
Adica ceva amorf, fara enegie, energia doar se adauga sau circula prin acea substanta amorfa. Asa este? Ma refer si la cele mai mici particule , ca de exemplu quarcii si de acolo generalizam...
Poate si fotonii pentru Virgil_48.

Interpretezi intr-un mod care nu corespunde cu imaginea mea despre
notiunea de masa. Aceasta este in mod clar o PROPRIETATE a materiei/
substantei, inclusiv a materiei intunecate/eter/ FOIP, care are efecte.
Ea asigura oriunde inertia materiei si/sau greutatea ei  cand se afla in
relatie cu alte corpuri(cantitati de materie).
Particulele bineinteles ca au toate masa. Inclusiv cele nedescoperite inca.
Ce nu are masa, nu exista. Si in repaus si in miscare.
Dar toate astea le-am mai afirmat, insinuezi degeaba ca nu am un punct
de vedere stabil.

virgil_48 a scris:

CAdi a scris:. . . . .

,,Banuiesc ca masa este ceva solid, fara energie. Energia doar o anima. Gresesc cumva?"
Adica ceva amorf, fara enegie, energia doar se adauga sau circula prin acea substanta amorfa. Asa este? Ma refer si la cele mai mici particule , ca de exemplu quarcii si de acolo generalizam...
Poate si fotonii pentru Virgil_48.

Interpretezi intr-un mod care nu corespunde cu imaginea mea despre
notiunea de masa. Aceasta este in mod clar o PROPRIETATE a materiei/
substantei, inclusiv a materiei intunecate/eter/ FOIP, care are efecte.
Ea asigura oriunde inertia materiei si/sau greutatea ei  cand se afla in
relatie cu alte corpuri(cantitati de materie).
Particulele bineinteles ca au toate masa. Inclusiv cele nedescoperite inca.
Ce nu are masa, nu exista. Si in repaus si in miscare.
Dar toate astea le-am mai afirmat, insinuezi degeaba ca nu am un punct
de vedere stabil.

Nu vreau sa ne legam de fizica si nu insinuez nimic. Din contra iti respect punctul de vedere chiar daca nu converge cu al meu.
Cum reprezinti masa daca nu o raportezi la energie, asa ca imagine?

In natura sunt trei tipuri de entitati; entitati fixe, entitati mobile si entitati mixte.
Entitatile fixe sunt acelea care definesc spatiul, care la randul lui contine mai multe subspatii ce caracterizeaza hipocosmosul, microcosmosul, macrocosmosul si hipecosmosul.
Entitatile mobile sunt acelea care se propaga prin spatii cu viteza luminii. Aici intra gluonii, fotonii, undele gravitationale, si care or mai fi.
Entitatile mixte sunt particulele si corpurile aflate in diferite stari energetice de la repaus relativ la energie ce tinde asimtotic spre o valoare maxima. Entitatile mixte sunt caracterizate de masa de repaus si de masa echivalenta de miscare.
De exemplu electronul are masa de repaus  m0=0,91.10^-30 kg;, iar electronul accelerat la 1000000 V are o masa echivalenta cu mult mai mare.
Stiind ca la un milion de volti energia este; E=10^6 [Ev]. 1,6.10^-19 [J]= 1,6.10^-13 [J] ;
Deci masa electronului accelerat este; E=1/2 m.c^2 ;
m=2.E/c^2 = 2. (1,6.10^-13) /(2,997.10^8 )^2 = 3,56.10^-30 [Kg];
Daca o raportam la masa de repaus avem;  (3,56. 10^-30)/ 0,91.10^-30 =3,91 ori;
Deci masa de miscare este aproape de patru ori mai mare fata de masa de repaus, reprezentand un sfert masa de repaus si trei sferturi masa echivalenta data de fotoni in acest caz.

Nu mai inteles Virgil. Interpretarile sunt urmatoarele :

1.Masa este ceva amorf, fara energie.

2.Energia doar se adauga masei si circula prin acea substanta amorfa si  amandoua formeaza masa.

3.Masa este doar energie, care da aparenta de solid .

Ar trebui sa supunem la vot
Cine e pentru punctul 1,2 sau 3?

Eu votez punctul 3(dar se stie asta deja din postarile mele).

CAdi a scris:Nu mai inteles Virgil. Interpretarile  sunt urmatoarele :
1.Masa este ceva amorf, fara energie.
2.Energia doar se adauga masei si circula prin acea substanta amorfa si  amandoua formeaza masa.
3.Masa este doar energie, care da aparenta de solid .
Ar trebui sa supunem la vot
Cine e pentru punctul 1,2 sau 3?

Si pentru opinia mea, ca masa este numai o proprietate a
materiei(energia fiind cealalta), ce-ar trebui sa votez?
Amandoua exista si se pot masura separat, dar nici una nu
exista independent de cealalta. Sunt incluse in materie.
Introduci si punctul 4 ?

virgil_48 a scris:

CAdi a scris:Nu mai inteles Virgil. Interpretarile  sunt urmatoarele :
1.Masa este ceva amorf, fara energie.
2.Energia doar se adauga masei si circula prin acea substanta amorfa si  amandoua formeaza masa.
3.Masa este doar energie, care da aparenta de solid .
Ar trebui sa supunem la vot
Cine e pentru punctul 1,2 sau 3?

Amandoua exista si se pot masura separat, dar nici una nu
exista independent de cealalta. Sunt incluse in materie.
Introduci si punctul 4 ?

Punctul tau 4 este punctul 2 daca te uiti mai bine.

La primul punct , putem adauga daca vrei (dar se subintelege):

1.Masa este ceva amorf, fara energie. Energia este separata de masa.

CAdi a scris:Nu mai inteles Virgil. Interpretarile  sunt urmatoarele :

1.Masa este ceva amorf, fara energie.

2.Energia doar se adauga masei si circula prin acea substanta amorfa si  amandoua formeaza masa.

3.Masa este doar energie, care da aparenta de solid .

Ar trebui sa supunem la vot
Cine e pentru punctul 1,2 sau 3?

Totdeauna energia se refera la miscare, energie fara miscare nu exista. Dar cine se misca aici este intrebarea. Ceia ce se misca este o masa indiferent de starea de agregare, care poate fi ca un solid, fluid lichid, gaz, plasma, sau o forma subcuantica de materie. Insasi cuantele de energie au nevoie de un mediu material de propagare fie ca-i spune camp electromagnetic, camp gravitational sau campul Higgs.
Spatiul in sine este tot o forma de existenta a materiei, de aceia nu trebuie privit ca spatiul geometric virtual. Totul este materie in diverse forme de manifestare aflate in continua miscare. Materia si energia nu pot fi separate, dar nici confundate una cu alta.

virgil a scris:

CAdi a scris:Nu mai inteles Virgil. Interpretarile  sunt urmatoarele :

1.Masa este ceva amorf, fara energie.

2.Energia doar se adauga masei si circula prin acea substanta amorfa si  amandoua formeaza masa.

3.Masa este doar energie, care da aparenta de solid .

Ar trebui sa supunem la vot
Cine e pentru punctul 1,2 sau 3?

Totdeauna energia se refera la miscare, energie fara miscare nu exista. Dar cine se misca aici este intrebarea. Ceia ce se misca este o masa indiferent de starea de agregare, care poate fi ca un solid, fluid lichid,  gaz,  plasma, sau o forma subcuantica de materie. Insasi cuantele de energie au nevoie de un mediu material de propagare fie ca-i spune camp electromagnetic, camp gravitational sau campul Higgs.
Spatiul in sine este tot o forma de existenta a materiei, de aceia nu trebuie privit ca spatiul geometric virtual. Totul este materie in diverse forme de manifestare aflate in continua miscare. Materia si energia nu pot fi separate, dar nici confundate una cu alta.

Iar ne invartim in jurul cozii! . Nu este o exprimare prea fericita din partea mea dar e vorba de vizualizare a masei ( solid ca imagine) si energiei (sa spunem ca energia este lumina ca imagine)

Deci ce votezi?

CAdi a scris:

virgil a scris:

CAdi a scris:Nu mai inteles Virgil. Interpretarile  sunt urmatoarele :

1.Masa este ceva amorf, fara energie.

2.Energia doar se adauga masei si circula prin acea substanta amorfa si  amandoua formeaza masa.

3.Masa este doar energie, care da aparenta de solid .

Ar trebui sa supunem la vot
Cine e pentru punctul 1,2 sau 3?

Totdeauna energia se refera la miscare, energie fara miscare nu exista. Dar cine se misca aici este intrebarea. Ceia ce se misca este o masa indiferent de starea de agregare, care poate fi ca un solid, fluid lichid,  gaz,  plasma, sau o forma subcuantica de materie. Insasi cuantele de energie au nevoie de un mediu material de propagare fie ca-i spune camp electromagnetic, camp gravitational sau campul Higgs.
Spatiul in sine este tot o forma de existenta a materiei, de aceia nu trebuie privit ca spatiul geometric virtual. Totul este materie in diverse forme de manifestare aflate in continua miscare. Materia si energia nu pot fi separate, dar nici confundate una cu alta.

Iar ne invartim in jurul cozii! . Nu este o exprimare prea fericita din partea mea  dar e vorba de vizualizare a masei ( solid ca imagine) si energiei  (sa spunem ca energia este lumina ca imagine)

Deci ce votezi?

Nu merge asa cum propui tu. Perceptele noastre despre masa sunt tributare simturilor noastre legate de lumea inconjuratoare. Acestea insa nu ne ajuta sa intelegem cum arata microcosmosul, in ce consta masa si cum ne-o imaginam. Calculand densitatea electronului ceva de ordinul 10^15 kg/m^3 , ar fi foarte simplu sa spunem ca este un conglomerat de materie subcuantica dupa modelul macrocosmic al gaurilor negre, inconjurat de campul electromagnetic, capabil de miscari de rotatie si de deplasare, cat si de absorbtie sau emisie de fotoni care sa-i atribuie o anumita stare energetica. Dar cand te gandesti ca electronul este particula complementara a pozitronului, si ca impreuna dispar in neant ramanand in urma lor o cuanta electromagnetica, incepi sa te intrebi ce este pozitronul care are aceiasi densitate, aceiasi masa, dar sarcina diferita, deci ce este sarcina, cum se anihileaza si ce ramane din particule dupa anihilarea sarcinei. Toate aceste intrebari pot capata raspunsuri numai daca ne lamurim ce este spatiul si care sunt implicatiile lui in aparitia particulelor. Asa ca problema ramane deschisa si fara un raspuns sigur.

Problema nu ramane deschisa ca suntem pe un forum si putem sa ne formulam o opinie (chiar daca nu e academica), insa raspunsul poate fi nesigur

In ipoteza asa cum am formulat-o eu , ce raspuns ati  da ?
Recapitulam:

1.Masa este ceva amorf, fara energie.Energia este separata. (si poate fi calculata in raport cu masa)

2.Energia doar se adauga masei si circula prin acea substanta amorfa si  amandoua formeaza masa.

3.Masa este doar energie, care da aparenta de solid .

,,Nu este o exprimare prea fericita din partea mea dar e vorba de vizualizare a masei ( solid ca imagine) si energiei (sa spunem ca energia este lumina ca imagine)"


Putem sa ne asumam ceva, aveti curajul opiniei, sau nu ?

Va rog sa raspundeti strict la formularile afisate.
Daca vreti sa filozofati mai bine nu votati.

Eu votez punctul 3

CAdi a scris:

virgil_48 a scris:

CAdi a scris:Nu mai inteles Virgil. Interpretarile  sunt urmatoarele :
1.Masa este ceva amorf, fara energie.
2.Energia doar se adauga masei si circula prin acea substanta amorfa si  amandoua formeaza masa.
3.Masa este doar energie, care da aparenta de solid .
Ar trebui sa supunem la vot
Cine e pentru punctul 1,2 sau 3?

Amandoua exista si se pot masura separat, dar nici una nu
exista independent de cealalta. Sunt incluse in materie.
Introduci si punctul 4 ?

Punctul tau 4 este punctul 2 daca te uiti mai bine.
La primul punct , putem adauga daca vrei (dar se subintelege):
1.Masa este ceva amorf, fara energie. Energia este separata de masa.

In nici un caz nu este cum spui. Cel putin despre cum intelegi tu
punctul meu de vedere.
Materia(nu masa) contine multa energie, energia atomica. Masa
este o proprietate a materiei, nu inseamna ca este amorfa, lichida
sau cristalina. Chiar daca uneori se mai exprima gresit si se
confunda cele doua. Proprietatea de masa a materiei exprima o
singura caracteristica a acesteia. Aceeasi masa poate avea o
haltera si tot aerul dintr-o sala polivalenta. Dar tu stiai asta.

Se pare ca este pe aici cineva care nu intelege despre ce este
vorba in controversa mea cu CAdi.
Si atunci nu vrea sa fie cunoscut. Poate ne-am apropiat prea mult
de vreun mare secret ? Sau cine nu este de acord cu mine o fi
cazul sa se ascunda?  
Sunt curios ce ar avea de respins cel cu vopseaua. Eu am cautat
mai sus numai sa-mi clarific pozitia.

Votul s-a inchis datorita neparticiparii colegilor de forum.
Sper totusi ca v-ati dat votul la alegerile parlamentare !

Salut, Ovidiu!
Bine punctat obiectivitatea aspectului existențial.
Și eu sunt de părere că nu poate fi demonstrată concret existența.
Dar vorba altui utilizator de pe forum, "o teorie nu poate fi demonstrată din interior".
Este adevărat că realitatea exterioară perceptibilă se poate reduce doar la o serie de fenomene fizice și chimice de la nivelul creierului nostru, dar aceste fenomene sunt declanșate de stimuli exteriori, iar acest aspect duce cumva la concluzia că există ceva dincolo de ceea ce este perceput ca "EU".

Realitatea exterioară în mod categoric nu are proprietățile pe care le percepem noi, acelea fiind doar senzații în "sistemul nostru de operare".

Gradul de interactiune cu mediul poate da masura intelegerii"realitatii".
Un Einstein contemplativ poate emite o teorie de care singur sa  se indoiasca...
Un cercetator, experimentator, descoperitor poate ajunge la o intelegere mai certa a naturii, ajungand sa " dialogheze" cu ea prin revelarea si stapanirea unor fenomene care nu pot fi intelese doar prin contemplare .

Eu înțeleg ce spui, eugen, dar în modul în care ți-ai expus punctul de vedere, reiese cumva că pleci din star de la anumite certitudini.
Altfel spus, cred că pleci de la principiul că ceea ce observi experimental este neîndoielnic o realitate evidentă.

Eu, în ideea subiectului, aș spune că este și nu este suficient de cuprinzător acest punct de vedere.

Dacă "axiomatizăm" certitudinea simțurilor și logicii cu care observăm și analizăm natura, avem dreptate să privim certe observațiile pe care le facem.

Dar, pe undeva, Ovidiu în acest subiect cam asta punctează, este COMPLET obiectiv modul în care observăm și gândim natura sau este DOAR o simplă perspectivă, condiționată de modul în care o percepem?

Eu sunt de părere că o realitate există într-un fel sau altul, dar nu putem demonstra în niciun fel că modul în care există intrinsec realitatea este EXACT așa cum o percem.

Ovidiu a punctat foarte bine anumite aspecte, dar din punctul meu de vedere subiectul este unul pur filozific, nu științific, pentru că științific vorbind orice modalitate de a demonstra ceva este fundamentat pe anumite certitudini nedemonstrabile, el a și menționat "incertitudinea goedeliana", teoremă de incertitudine care, paradoxal, funcționează și ea însăși și este valabilă DOAR fundamentată pe același principiu prin care ea însăși îi demonstrează incertitudinea.

Mă rog, nu stiu ce se înțelege, dar ideea în sine este că atât timp cât nu stabilești nedemonstrabil anumite certitudini, adică dacă nu "axiomatizezi" sistemul pe care încerci să îl formezi, nimic altceva nu poate fi demonstrat complet în mod obiectiv.

Așadar, când vorbim de demonstrarea unei existențe, unui adevăr, unei observații experimentale, trebuie să considerăm cert și obiectiv modul în care percepem lucrurile.

Asta științific, însă filozofic, filozofia își permite luxul de a interpreta altfel lucrurile, de a schimba perspectiva din care se pot privi "adevărurile", de a nu fi nevoită să "axiomatizeze" punctul de vedere.
Ori asta înseamnă să nu mai fie un punct de vedere științific, motiv pentru care expunerea lui Ovidiu are atât un caracter pseudoștiințific, cât și un caracter pseudo filozofic.

Dar, în altă ordine de idei, eu sunt de acord cu aproape toate punctele de vedere din expunerea să, cu excepția unuia singur.
Acela referitor la CONȘTIINȚĂ.

Din punctul meu de vedere, conștiința este o chestiune auto generată de fenomenele fizice, și chiar senzația însăși este unul și același lucru cu fenomenul fizic, sau seria de fenomene fizice, care o generează.
În ce mă privește, am mai spus asta, noi avem doar impresia că avem o gândire conștientă, dar de fapt noi doar conștientizăm faptul că gândim, iar această "conștientizare" nu se diferențiază cu nimic de orice alt tip de gând pe care îl avem și care, în esență este doar o serie de fenomene chimice și fizice de la nivelul creierului.

Pe de altă parte, chiar și acest punct de vedere este  pseudoștiințific, pentru că îmi bazez concluzia tot pe observațiile care s-au efectuat asupra modului în care funcționează creierul si a naturii însăși, observații considerate certe "axiomatizând" obiectivitatea simțurilor și percepțiilor.

Altfel spus, putem să filosofăm cât vrem, pentru că realitatea pe care trebuie să o acceptăm este cea pe care o trăim, o percepem și o experimentăm în viața de zi cu zi, chiar dacă obiectivitatea existenței ei este determinată DOAR de modul în care o percepem.

Abel Cavaşi a scris:

Ovidiu Ghiță a scris:Dar nu înțeleg cum am putea avea convingeri în domenii despre care știința nu ne spune nimic. Nu totul poate fi cercetat științific, cele ce scapă metodei științifice rămân doar ipoteze.

Dacă te referi la convingerile mele, pot să-ți spun că sunt bazate pe cea mai clară Știință: Matematica.

Spune-mi cat fac pi + e pana la primele 5 zecimale.

Forever:
Constiinta e tot ce exista.

Nu te supara dar ocupi forumul Forever_Man cu citatele acestea lungi si serverul din SUA ne sterge din topicele din anii trecuti.
S-a intamplat sa nu le mai gasim.

A fost citat textul lung de la inceputul topicului, al lui Ovidiu Ghita,
pe care l-am radiat din aceasta pagina.

Forever_Man a scris:

Abel Cavaşi a scris:

Ovidiu Ghiță a scris:Dar nu înțeleg cum am putea avea convingeri în domenii despre care știința nu ne spune nimic. Nu totul poate fi cercetat științific, cele ce scapă metodei științifice rămân doar ipoteze.

Dacă te referi la convingerile mele, pot să-ți spun că sunt bazate pe cea mai clară Știință: Matematica.

Spune-mi cat fac pi + e pana la primele 5 zecimale.

Dacă te referi la numerele transcendente "pi" și "e", atunci pi+e=5,85987.....
Numărul pi+e este un număr transcendent?

Forever_Man a scris:
Forever:
Constiinta e tot ce exista.

Din ce este facuta constiinta?

CAdi a scris:

Forever_Man a scris:
Forever:
Constiinta e tot ce exista.

Din ce este facuta constiinta?

Din infinitatea raspunsurilor pe care intrebarea eterna "Cine sunt?" le primeste.

Dacu a scris:

Forever_Man a scris:

Abel Cavaşi a scris:
Dacă te referi la convingerile mele, pot să-ți spun că sunt bazate pe cea mai clară Știință: Matematica.

Spune-mi cat fac pi + e pana la primele 5 zecimale.

Dacă te referi la numerele transcendente "pi" și "e", atunci pi+e=5,85987.....
Numărul pi+e este un număr transcendent?

Si daca suma celor de a 6-a zecimale depaseste 10 ?