Din nou despre rezonanța orbitală

Deși în aceste zile triste de crime împotriva unor oameni nevinovați îmi este greu să mă adâncesc în cercetări de Fizică, totuși, privind sistemul de sateliți ai lui Jupiter, îmi vine în minte un gând: fenomenul rezonanței orbitale ce caracterizează acest sistem jupiterian este un fenomen universal. Orice sistem suficient de stabil, precum un atom sau o galaxie, este guvernat de aceeași rezonanță orbitală exprimată cantitativ printr-un raport de numere întregi.

Dacă sistemul jupiterian este caracterizat de un raport de numere întregi mici, pe măsură ce coborâm mai mult către interiorul lui Jupiter (sau al Soarelui), ar trebui să găsim rapoarte de numere întregi din ce în ce mai mari în straturile atmosferei acestor corpuri cerești.

Și, nu în ultimul rând, sunt convins că există o corelație clară între acest fenomen universal de rezonanță orbitală și faptul că o curbă de precesie constantă este închisă dacă este caracterizată de un raport rațional (așa cum ne arată, de exemplu, wolfram).

https://mathworld.wolfram.com/CurveofConstantPrecession.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Rezonan%C8%9B%C4%83_orbital%C4%83

Orice sistem cosmic este un oscilator armonic ce oscileaza pe o frecventa sau perioada fundamentala in timp ce corpurile pe masura ce se indeparteaza orbiteaza cu perioade ce se incadreaza pe niste armonici inferioare perioadei fundamentale. Perioada fundamentala apartine primei orbite, care in cazul lui Jupiter are dimensiunile (raza orbitei) mai mici decat raza planetei deoarece Jupiter desi are o masa de cca 1000 de ori decat masa Pamantului, fiind o planeta gazoasa are un volum mult mai mare decat primele orbite ce nu pot fi ocupate. Un rol important in determinarea razei orbitei fundamentale il joaca constanta momentului cinetic pentru unitatea de masa asa cum am stabilit in Teoria similitudinii sistemelor micro si macrocosmice Capitolul4, la pagina 33, tabelul 4. din care rezulta constanta respectiva pentru sistemul lui Jupiter. https://drive.google.com/file/d/13gONOTx6DN_P0eK0VT9nmKpZSnN1hdnB/view?usp=sharing

virgil a scris:Orice sistem cosmic este un oscilator armonic ce oscileaza pe o frecventa sau perioada fundamentala in  timp ce corpurile pe masura ce se indeparteaza orbiteaza cu perioade ce se incadreaza pe niste armonici inferioare perioadei fundamentale. Perioada fundamentala apartine primei orbite, care in cazul lui Jupiter are dimensiunile (raza orbitei) mai mici decat raza planetei deoarece Jupiter desi are o masa de cca 1000 de ori decat masa Pamantului, fiind o planeta gazoasa are un volum mult mai mare decat  primele orbite ce nu pot fi ocupate. Un rol important in determinarea razei orbitei fundamentale il joaca constanta momentului cinetic pentru unitatea de masa asa cum am stabilit in Teoria similitudinii sistemelor micro si macrocosmice Capitolul4, la pagina 33, tabelul 4. din care rezulta constanta respectiva pentru sistemul lui Jupiter. https://drive.google.com/file/d/13gONOTx6DN_P0eK0VT9nmKpZSnN1hdnB/view?usp=sharing

Socotesti orbitele satelitilor ca pe orbitele electronilor ?
Prima, a doua, a treia ...? Luna pe a cata orbita este ?
Daca asta propui, nu crezi ca impingi similitudinea aceea
prea departe ? Satelitii unei planete nu au masele egale
si nici vitezele. Un sistem orbital nu este un atom.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:Orice sistem cosmic este un oscilator armonic ce oscileaza pe o frecventa sau perioada fundamentala in  timp ce corpurile pe masura ce se indeparteaza orbiteaza cu perioade ce se incadreaza pe niste armonici inferioare perioadei fundamentale. Perioada fundamentala apartine primei orbite, care in cazul lui Jupiter are dimensiunile (raza orbitei) mai mici decat raza planetei deoarece Jupiter desi are o masa de cca 1000 de ori decat masa Pamantului, fiind o planeta gazoasa are un volum mult mai mare decat  primele orbite ce nu pot fi ocupate. Un rol important in determinarea razei orbitei fundamentale il joaca constanta momentului cinetic pentru unitatea de masa asa cum am stabilit in Teoria similitudinii sistemelor micro si macrocosmice Capitolul4, la pagina 33, tabelul 4. din care rezulta constanta respectiva pentru sistemul lui Jupiter. https://drive.google.com/file/d/13gONOTx6DN_P0eK0VT9nmKpZSnN1hdnB/view?usp=sharing

Socotesti orbitele satelitilor ca pe orbitele electronilor ?
Prima, a doua, a treia ...? Luna pe a cata orbita este ?
Daca asta propui, nu crezi ca impingi similitudinea aceea
prea departe ? Satelitii unei planete nu au masele egale
si nici vitezele. Un sistem orbital nu este un atom.

Cum stii care este prima orbita a unui sistem, daca acea orbita nu este ocupata ? Din moment ce sustin ca fiecare sistem cosmic este un sistem armonic, inseamna a acest sistem are o frecventa proprie care este considerata frecventa fundamentala, pentru care un corp orbiteaza in jurul nucleului cu o perioada care este egala cu inversul frecventei. Corpurile care orbiteaza jurul nucleului sunt distribuite pe diverse orbite cu perioade ce reprezinta armonici inferioare fata de frecventa fundamentala ce corespunde primei orbite. In realitate unele orbite nu sunt ocupate, altele da, fapt ce depinde de conditiile initiale de nastre a sistemului respectiv. In cazul Pamantului, in mod intamplator, Luna se afla chiar pe prima orbita, fapt demonstrat matematic in teoria mea, la pag.50 capiolul 9;
https://drive.google.com/file/d/1dKTnctVAdSsbGliwZMFJ2ynbIMwVIEk7/view?usp=sharing
Ca sa intelegi teoria mea trebuie s-o citesti mai intai si apoi sa afirmi daca merg prea departe sau nu. Evident ca masele planetelor si a satelitilor sunt diferite, dar tocmai asta este provocarea pentru care am gasit solutia, exprimand masa corpurilor ceresti ca fiind multipli ai unor mase considerate etalon. Natura are propriile unitati de masura.

Are si d-nul Adrian Gheorghe o parere :

,,Fundamentala sistemului armonic al Soarelui

Aceasta fundamentala ar fi aceea care ar da perioadele de rotatie (revolutie) ale planetelor din sistemul solar.
Perioada fundamentala de rotatie a planetelor, din sistemul solar ar fi legata de constanta (cuanta) de timp ????ℎ gasita la descifrarea constantei de actiune h,
dar si de densitatea masica medie a astrului, a corpului cosmic central. ????ℎ=????·????????????????=1????????????????????
De la identitatea dimensionala masa-sarcina am gasit ca densitatea masei ar avea dimensiunea fizica a patratului de frecventa: ????=????2=????1∙????2.
Consideram ca densitatea masei ar fi data de produsul a doua frecvente. In acest produs o frecventa ar fi egala cu fractiunea k a frecventei fotonului gama electronic ????????????????=1,23726•1020 ????????
Iar cealalta frecventa ar corespunde rotatiei fundamentale; ???????? , si se deduce inpartind densitatea medie a astrului ???????? la fractiunea k din frcventa fotonului gama electronic.
????????????????????=1,23726∙10209∙109=1,37473∙10−10 ????????; Deci ????????????=????????∙???????????????????? ;
Inversul acestei frecvente da perioada in secunde. Si atunci perioada de rotatie fundamentala este: ????????????=????????????????????????∙????;
Pentru a obtine durata rotatiei fundamentale in zile, inpartim perioada rezultata in secunde, la numarul secundelor dintro zi, egal cu 86400 s. In cazul Soarelui, prin articole se da valoarea de 1416 Kg/m3 .
Cu aceasta valoare avem:
????????????=1416∙9∙1091,23726∙1020=1,03001∙10−7Hz; rezulta ????????????=1????????????=11,03001∙10−7=9708643,6 ????
Care in zile face: ????????????=9708643,686400=112,36865 ????????????????. Daca se deduce densitatea media a astrului din egalitatea; 43∙????∙????????3∙????????=????????∙????????∙4∙????∙????????2, avem ca:
????????=3∙????????∙????????????????=3∙????????4∙????∙????∙????????=1412,44 Kg/m3. In care
???????? este acceleratia gravifica normala la suprafata Soarelui, egala cu 274 m/s2.
Iar G este constanta atractiei gravitationale ????=6,67∙10−11 (????∙????2????????2=????????).
Si RS este raza Soarelui.
Cu aceasta densitate se obtine o perioada de 112,7 zile. De aceea pare ca o medie de 12,5 zile a perioadei fundamentale este foarte plauzibila.
Din tabelul cu perioadele de rotatie ale planetelor, se vede ca ar fi multipli ai perioadei fundamentale."


O cunosti Virgil?

virgil a scris:. . . . .

Cum stii care este prima orbita a unui sistem, daca acea orbita nu este ocupata ? Din moment ce sustin ca fiecare sistem cosmic este un sistem armonic, inseamna a acest sistem are o frecventa proprie care este considerata frecventa fundamentala, pentru care un corp orbiteaza in jurul nucleului cu o perioada care este egala cu inversul frecventei. Corpurile care orbiteaza jurul nucleului sunt distribuite pe diverse orbite cu perioade ce reprezinta armonici inferioare fata de frecventa fundamentala ce corespunde primei orbite. In realitate unele orbite nu sunt ocupate, altele da, fapt ce depinde de conditiile initiale de nastre a sistemului respectiv. In cazul Pamantului, in mod intamplator, Luna se afla chiar pe prima orbita, fapt demonstrat matematic in teoria mea, la pag.50 capiolul 9;
https://drive.google.com/file/d/1dKTnctVAdSsbGliwZMFJ2ynbIMwVIEk7/view?usp=sharing
Ca sa intelegi teoria mea trebuie s-o citesti mai intai si apoi sa afirmi daca merg prea departe sau nu. Evident ca masele planetelor si a satelitilor sunt diferite, dar tocmai asta este provocarea pentru care am gasit solutia, exprimand masa corpurilor ceresti ca fiind multipli ai unor mase considerate etalon. Natura are propriile unitati de masura.

Daca ai demonstrat ca Luna este pe prima orbita, cum de Statia
Orbitala este mai aproape ? Masa ei se incadreaza in rapoartele
acelea fata de masa etalon ? Ar fi putut exista alt satelit natural,
care sa aiba masa egala cu a ei pe aceeasi orbita ?

virgil_48 a scris:

virgil a scris:. . . . .

Cum stii care este prima orbita a unui sistem, daca acea orbita nu este ocupata ? Din moment ce sustin ca fiecare sistem cosmic este un sistem armonic, inseamna a acest sistem are o frecventa proprie care este considerata frecventa fundamentala, pentru care un corp orbiteaza in jurul nucleului cu o perioada care este egala cu inversul frecventei. Corpurile care orbiteaza jurul nucleului sunt distribuite pe diverse orbite cu perioade ce reprezinta armonici inferioare fata de frecventa fundamentala ce corespunde primei orbite. In realitate unele orbite nu sunt ocupate, altele da, fapt ce depinde de conditiile initiale de nastre a sistemului respectiv. In cazul Pamantului, in mod intamplator, Luna se afla chiar pe prima orbita, fapt demonstrat matematic in teoria mea, la pag.50 capiolul 9;
https://drive.google.com/file/d/1dKTnctVAdSsbGliwZMFJ2ynbIMwVIEk7/view?usp=sharing
Ca sa intelegi teoria mea trebuie s-o citesti mai intai si apoi sa afirmi daca merg prea departe sau nu. Evident ca masele planetelor si a satelitilor sunt diferite, dar tocmai asta este provocarea pentru care am gasit solutia, exprimand masa corpurilor ceresti ca fiind multipli ai unor mase considerate etalon. Natura are propriile unitati de masura.

Daca ai demonstrat ca Luna este pe prima orbita, cum de Statia
Orbitala este mai aproape ? Masa ei se incadreaza in rapoartele
acelea fata de masa etalon ? Ar fi putut exista alt satelit natural,
care sa aiba masa egala cu a ei pe aceeasi orbita ?

Ce legatura are baba cu mitraliera ? Virgil vorbeste de corpuri spatiale , de sateliti naturali, de ordinea momentana din sistemul solar, tu vorbesti de sateliti artificiali creati de om.
 Virgil arata ca depind si de rezonanta orbitala.
Vrei sa-ti calculeze si pentru Statia Spatiala Internationala? Poate sa o faca.

CAdi a scris:. . . . .
Ce legatura are baba cu mitraliera ? Virgil vorbeste de corpuri spatiale , de sateliti naturali, de ordinea momentana din sistemul solar,  tu vorbesti de sateliti artificiali creati de om.
 Virgil arata ca depind si de rezonanta orbitala.
Vrei sa-ti calculeze si pentru Statia Spatiala Internationala? Poate sa o faca.

Trebuia sa astepti raspunsul lui Virgil. Daca un corp orbiteaza pe
o orbita stabila, nu conteaza de ce natura este. Daca-i lege, nu-i
tocmeala !

Virgil s-a referit la ordinea fireasca din Sistemul Solar. Ti-am scris ca poate sa calculeze si pentru alte corpuri fie ele si artificiale aflate pe o orbita.

CAdi a scris:Virgil s-a referit la ordinea fireasca din Sistemul Solar. Ti-am scris ca poate sa calculeze si pentru alte corpuri fie ele si artificiale aflate pe o orbita.

Referitor la teoria lui Adrian, eu consider ca masa nu este identica cu sarcina, fapt aratat de mine prin teoria mea cat si prin echivalenta unitatilor de masura electrice cu cele mecanice, fapt ce i-am scris si lui personal.

https://drive.google.com/file/d/13JWVyJRD6t3UjdLycGF0Om-nth3f45IZ/view?usp=sharing

Cat priveste discutia despre orbitele satelitilor artificiali, trebuie sa mentionez ca acest domeniu nu face parte din teoria mea, deoarece consider ca un satelit artificial nu intruneste toate atributele unui satelit natural, care inseamna mai mult decat doar o masa de materie cunoscuta in prezent. Ca sa dovedesc ca este asa, trebuie sa amintesc ca toti satelitii naturali se comporta la fel ca Luna aratand mereu aceiasi fata spre Planeta al carui satelit este, pe cand un satelit artificial trebuie sa-si corecteze permanent pozitia spatiala.

Virgil, nu ca nu face parte din teoria ta, (chiar tu ai demonstrat indirect asta fara sa te gandesti la acest lucru) dar poti sa calculezi daca masa este echivalenta cu sarcina.

CAdi a scris:Virgil, nu ca nu face parte din teoria ta, (chiar tu ai demonstrat indirect asta fara sa te gandesti la acest lucru) dar poti sa calculezi daca masa este echivalenta cu sarcina.

Masa este o marime statica pe cand sarcina este o marime dinamica. De exemplu in atom daca notam cu M masa protonului, si cu m masa electronului, sarcina atat a protonului cat si a electronului este echivalenta cu; e=M.c/pi [kg.m/s]; in care c este viteza luminii. Daca am considera ca masa este identica cu sarcina, inseamna ca sarcina electronului este mai mica de 1836 de ori decat sarcina protonului, pentru ca raportul maselor este M/m=1836, ceia ce nu este adevarat. Sarcina electrica reprezinta o caracteristica valabila atat la electron cat si la proton in aceiasi masura. Am aratat in alte postari ca masa protonului se poate scrie ca un produs dintre epsilon si lungimea de unda a protonului, raportata la numarul maxim de sarcina atomica notat cu Zmax, adica M=(2pi^2).eps. Lambda/Zmax ; daca inlocuim masa protonului in relatia simplificata a sarcinii electrice obtinem;
e=2pi. eps. c. (Lamb/Zmax); Din aceasta relatie rezulta ca sarcina este o marime care depinde atat de epsilon al vidului atomic, cat si de o oscilatie pe o lungime de unda proprie acestui vid, care este de 137 de ori mai mica decat lungimea de unda Compton pentru proton, si de vreo 4.10^ 6 mai mica decat a electronului.

virgil a scris:
Masa este o marime statica pe cand sarcina este o marime dinamica. De exemplu in atom daca notam cu M masa protonului, si cu m masa electronului, sarcina atat a protonului cat si a electronului este echivalenta cu; e=M.c/pi [kg.m/s]; in care c este viteza luminii.
Daca am considera ca masa este identica cu sarcina, inseamna ca sarcina electronului este mai mica de 1836 de ori decat sarcina protonului, pentru ca raportul maselor este M/m=1836, ceia ce nu este adevarat.

Nu ai luat in considerare ca masa, adica sarcina electronului este o sarcina in miscare deci e o sarcina la care se adauga viteza si poate fi de 1836 de ori mai mare, adica echivalenta cu cea a protonului care este static.

virgil a scris:. . . . . Ca sa dovedesc ca este asa, trebuie sa amintesc ca toti satelitii naturali se comporta la fel ca Luna aratand mereu aceiasi fata spre Planeta al carui satelit este, pe cand un satelit artificial trebuie sa-si corecteze permanent pozitia spatiala.

Sateliti naturali sunt toate planetele din sistemul solar, inclusiv
Pamantul. Intelegi aceasta obiectiune. Toate planetele ar avea
o fata fierbinte si una inghetata !
Iar de generalizarea acelui specific al orbitarii Lunii, am indoieli.
Voi cauta sa ma informez.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:. . . . . Ca sa dovedesc ca este asa, trebuie sa amintesc ca toti satelitii naturali se comporta la fel ca Luna aratand mereu aceiasi fata spre Planeta al carui satelit este, pe cand un satelit artificial trebuie sa-si corecteze permanent pozitia spatiala.

Sateliti naturali sunt toate planetele din sistemul solar, inclusiv
Pamantul. Intelegi aceasta obiectiune. Toate planetele ar avea
o fata fierbinte si una inghetata !
Iar de generalizarea acelui specific al orbitarii Lunii, am indoieli.
Voi cauta sa ma informez.

Planetele nu sunt sateliti, pentru ca se caracterizeaza printr-un moment cinetic specific sistemului solar, si prin al doilea moment cinetic specific sistemului planetar cu sateliti. Orice planeta orbiteaza Soarele cu o perioada fiind multiplu al perioadei fundamentale a sistemului solar, si la randul ei imprima sistemului propriu de sateliti o pulsatie proprie (fundamentala) care determina perioada de orbitare a satelitilor sai.

CAdi a scris:

virgil a scris:
Masa este o marime statica pe cand sarcina este o marime dinamica. De exemplu in atom daca notam cu M masa protonului, si cu m masa electronului, sarcina atat a protonului cat si a electronului este echivalenta cu; e=M.c/pi [kg.m/s]; in care c este viteza luminii.
Daca am considera ca masa este identica cu sarcina, inseamna ca sarcina electronului este mai mica de 1836 de ori decat sarcina protonului, pentru ca raportul maselor este M/m=1836, ceia ce nu este adevarat.

Nu ai luat in considerare ca masa, adica sarcina electronului este o sarcina in miscare deci e o sarcina la care se adauga viteza si poate fi de 1836 de ori mai mare, adica echivalenta cu cea a protonului care este static.

Vitezele electronilor in atom sunt cu atat mai mici cu cat se departeaza de nucleu iar acest lucru ar insemna ca sarcina electronilor ar fi variabila, daca ar depinde de viteza electronilor pe orbita. In fizica sespecifica clar ca sarcina electronilor este constanta indiferent de viteza lor, in timp ce masa este relativista.

virgil a scris:
Vitezele electronilor in atom sunt cu atat mai mici cu cat se departeaza de nucleu iar acest lucru ar insemna ca sarcina electronilor ar fi variabila, daca ar depinde de viteza electronilor pe orbita.
In fizica sespecifica clar ca sarcina electronilor este constanta indiferent de viteza lor, in timp ce masa este relativista.

In fizica se specifica clar ca energia depinde de frecventa si la fel si masa. Dar energia cinetica depinde de viteza. Ai stabilit o legatura intre masa si sarcina: e=M.c/pi [kg.m/s];
Sarcina atribuita electronului cred ca este pana la urma o sarcina medie. Daca sarcina protonului este egala cu a electronului trebuie sa fie o explicatie. Protonul este alcatuit din quarquri care au sarcina electrica fractionara 1/3, 2/3

https://koaha.org/wiki/Carica_nucleare_efficace

CAdi a scris:

virgil a scris:
Vitezele electronilor in atom sunt cu atat mai mici cu cat se departeaza de nucleu iar acest lucru ar insemna ca sarcina electronilor ar fi variabila, daca ar depinde de viteza electronilor pe orbita.
In fizica sespecifica clar ca sarcina electronilor este constanta indiferent de viteza lor, in timp ce masa este relativista.

In fizica se specifica clar ca energia depinde de frecventa si la fel si masa. Dar energia cinetica depinde de viteza. Ai stabilit o legatura intre masa si sarcina: e=M.c/pi [kg.m/s];
Sarcina atribuita electronului cred ca este pana la urma o sarcina medie. Daca sarcina protonului este egala cu a electronului trebuie sa fie o explicatie. Protonul este alcatuit din quarquri care au sarcina electrica fractionara 1/3, 2/3

https://koaha.org/wiki/Carica_nucleare_efficace

Desigur sarcina electrica este data de protoni, conform insumarii sarcinii electrice a quarcilor din care este compus. Electronul este doar particula elementara care interactioneaza cu aceasta sarcina protonului. Atat protonul cat si electronul sunt produsele unui neutron, deci din combinatia quarcilor se nasc protonul, electronul si antineutrinul. Nu se cunoaste exact cum se nasc aceste particule si de ce, dar secretul celor patru forte sunt ascunse in neutroni. Eu consider ca atomul de hidrogen este o forma de existenta 'inflamata" a neutronilor. De fapt protonul este purtatorul de sarcina electrica, pe cand electronul este doar particula capturata de aceasta sarcina, anihiland-o. Atunci cand spunem ca am incarcat un corp cu electroni de fapt am creat un deficit de sarcina electrica ceia ce se compenseaza atragand alte corpuri adica alti protoni care sa reduca deficitul de sarcina electrica. Daca va reamintiti experienta de la fizica cu o morisca incarcata cu electroni care incepe sa se invarteasca prin eliminarea electronilor prin varfurile ascutite, acest lucru se petrece pentruca prezenta electronilor suplimentari creaza un deficit de sarcina, protonii existenti actionand ca niste forte de respingere a electronilor suplimentari ezpulzandu-i. Electronii intre ei nu se resping, caz contrar nu s-ar mai putea focaliza spoturile de electroni care baleiaza in tubul catodic sau cu atat mai mult in microscopul electronic care poate mari de sute de mii de ori, ceia ce implica focalizari cu mult mai puternice.

CAdi a scris:[

energia depinde de frecventa si la fel si masa. Dar energia cinetica depinde de viteza. Ai stabilit o legatura intre masa si sarcina: e=M.c/pi [kg.m/s];
Sarcina atribuita electronului cred ca este pana la urma o sarcina medie. Daca sarcina protonului este egala cu a electronului trebuie sa fie o explicatie. Protonul este alcatuit din quarquri care au sarcina electrica fractionara 1/3, 2/3

Energia E=mc^2=hf  (f=frecventa) sarcina e= m.c/pi deci depinde de masa M si de viteza luminii interna c. Eu asa trag concluzia. Ca sarcina este o proprietate interna a particulei din formula ta.

Dar  m= hf/c^2 deci e= hf/c^2 x c/pi= hf/c.pi si se si vede daca deduci pi din formula C(circomferinta)=pi.D(diametrul)  rezulta pi=C/D deci e= h.f/c.C/D  dar c=D/t rezulta e= h.f/c/t = h.f.t/c dar f=1\t rezulta e= h/c  cam ciudat.
Bineinteles ca intervine si coeficientul de proportionalitate ,,alpha" pe care nu l-am luat in calcul. lungimea de unda l=c.T rezulta c=l/T deci e= h.T/l

CAdi a scris:

CAdi a scris:[

energia depinde de frecventa si la fel si masa. Dar energia cinetica depinde de viteza. Ai stabilit o legatura intre masa si sarcina: e=M.c/pi [kg.m/s];
Sarcina atribuita electronului cred ca este pana la urma o sarcina medie. Daca sarcina protonului este egala cu a electronului trebuie sa fie o explicatie. Protonul este alcatuit din quarquri care au sarcina electrica fractionara 1/3, 2/3

Energia E=mc^2=hf  (f=frecventa) sarcina e= m.c/pi deci depinde de masa M si de viteza luminii interna c. Eu asa trag concluzia. Ca sarcina este o proprietate interna a particulei din formula ta.

Dar  m= hf/c^2 deci e= hf/c^2 x c/pi= hf/c.pi si se si vede daca deduci pi din formula C(circomferinta)=pi.D(diametrul)  rezulta pi=C/D deci e= h.f/c.C/D  dar c=D/t rezulta e= h.f/c/t = h.f.t/c dar f=1\t rezulta e= h/c  cam ciudat.
Bineinteles ca intervine si coeficientul de proportionalitate ,,alpha" pe care nu l-am luat in calcul. lungimea de unda l=c.T rezulta c=l/T deci e= h.T/l

Desigur aceste relatii sunt corecte si reflecta doar o latura a comportamentului electronului. Stim ca doi conductori parcursi de un curent in acelasi sens se atrag, de unde rezulta si definitia amperului. Deci doi electroni care merg in acelasi sens, se atrag pentru ca spinii lor au aceiasi orientare, si momentul magnetic da nastere la acea forta de atractie. Aceasta latura a comportarii electronilor in miscare dirijata, este de regula neglijata cand vorbim despre interactiunea dintre doi electroni, ceia ce este o omisiune intentionata, pentru ca s-a decretat ca doi electroni se resping reciproc. Adevarul este ca electronii in miscare dirijata (in acelasi sens) se atrag, in timp ce electronii aflati in miscare pe aceiasi directie dar in sensuri opuse se resping, deoarece momentele lor magnetice sunt opuse. Si inca o observatie, electronii indusi prin electrizare nu pot fi depozitati in metale (conductori) ci numai in dielectricii alipiti placilor metalice precumcondensatorii. In cazul cand dielectricul este aerul, electronii se regasesc in stratul de aer aderent la suprafata placilor metalice. Imi amintesc si acum o experienta de fizica din clasele primare cand la o butelie de Leyda din sticla incarcata electric, i s-au scos armaturile metalice si au fost atinse intre ele fara sa se faca nici o scanteie. Apoi au fost armaturile puse la loc pe vasul de sticla si cand a fost scurtcircuitat condensatorul a facut scantei puternice. Deci electronii erau depozitati numai in dielectric. Revenind la campul electric al electronilor, acesta este dat doar de pozitia relativa a spinilor dintre electroni care se regasesc in mediul dielectric din jurul corpurilor, electronii fiind in permanenta in miscare. Adevaratul camp electric apartine protonilor asa cum rezulta din insumarea sarcinilor fractionare ale quarcilor respectivi.

. Mi-ai dat explicatia necesara petru functionarea OZN-urilor, Virgil ! Nu eram lamurit cu privire la un anumit aspect!
Vezi topicul deschis cu acelasi nume.

Rezonanța este tendința unui sistem de a oscila cu o amplitudine mai mare la unele frecvențe decât la altele. Frecvențele la care amplitudinea este maximă se numesc frecvențe rezonante sau frecvențe de rezonanță. La aceste frecvențe chiar și forțe mici pot produce oscilații cu o amplitudine mare, deoarece sistemul acumulează energie cinetică, numită aici energie oscilantă.

Rezonanta orbitala presupun ca se refera la fenomene din
astronomie. Fiindca despre fenomenele din microcosmos se
pot spune multe si neverificabile.
Ce amplitudine maxima vizeaza acest fenomen, cand se
observa si in ce situatie nu are loc ?

virgil_48 a scris:

Rezonanța este tendința unui sistem de a oscila cu o amplitudine mai mare la unele frecvențe decât la altele. Frecvențele la care amplitudinea este maximă se numesc frecvențe rezonante sau frecvențe de rezonanță. La aceste frecvențe chiar și forțe mici pot produce oscilații cu o amplitudine mare, deoarece sistemul acumulează energie cinetică, numită aici energie oscilantă.

Rezonanta orbitala presupun ca se refera la fenomene din
astronomie. Fiindca despre fenomenele din microcosmos se
pot spune multe si neverificabile.
Ce amplitudine maxima vizeaza acest fenomen, cand se
observa si in ce situatie nu are loc ?

Corpurile ceresti aflate intr-un sistem cosmic au perioada de orbitare egala sau la un multiplu al perioadei de oscilatie a campului nucleului respectiv. In sistemul nostru solar primele planete au unele abateri care cred ca se datoreaza unui cataclism cosmic in care a fost distrusa o planeta care se afla pe orbita de asteroizi dintre Marte si Jupiter.
Acest lucru se observa din graficul de mai jos din care rezulta ca numarul cuantic principal "n" pentru planetele mici prezinta ceva zecimale, cand de fapt ar trebui sa avem doar numere intregi. Se vede ca Mercur, ar fi trebuit sa fie ceva mai aproape de Soare, iar Venus si Pamant ar trebui sa aiba numere intregi, ceia ce nu se respecta. Desigur lucrand cu numere astronomice, orbitele fiind eliptice, este mai greu sa determini numarul cuantic exact pentru fiecare planeta, dar din grafic se observa ca in mare curba miscarii planetelor este respectata.

virgil a scris:. . . . .
Corpurile ceresti aflate intr-un sistem cosmic au perioada de orbitare egala sau la un multiplu al perioadei de oscilatie a campului nucleului respectiv. In sistemul nostru solar primele planete au unele abateri care cred ca se datoreaza unui cataclism cosmic in care a fost distrusa o planeta care se afla pe orbita de asteroizi dintre Marte si Jupiter.
Acest lucru se observa din graficul de mai jos din care rezulta ca numarul cuantic principal "n" pentru planetele mici prezinta ceva zecimale, cand de fapt ar trebui sa avem doar numere intregi. Se vede ca Mercur, ar fi trebuit sa fie ceva mai aproape de Soare, iar Venus si Pamant ar trebui sa aiba numere intregi, ceia ce nu se respecta. Desigur lucrand cu numere astronomice, orbitele fiind eliptice, este mai greu sa determini numarul cuantic exact pentru fiecare planeta, dar din grafic se observa ca in mare curba miscarii planetelor este respectata.

Si cum se poate interpreta faptul ca la capatul din stanga al curbei
sunt planetele mai mici, urmeaza cele mai mari, iar la capatul din
dreapta este cea mai mica ?
Inteleg ca legatura intre V_i si n_i data de curba aceea pentru corpuri,
functioneaza statistic.
Numarul cuantic n_i are o relatie cu masa corpurilor.
Nu se poate demonstra ca acea curba deriva din relatia lui Newton ?

virgil_48 a scris:

virgil a scris:. . . . .
Corpurile ceresti aflate intr-un sistem cosmic au perioada de orbitare egala sau la un multiplu al perioadei de oscilatie a campului nucleului respectiv. In sistemul nostru solar primele planete au unele abateri care cred ca se datoreaza unui cataclism cosmic in care a fost distrusa o planeta care se afla pe orbita de asteroizi dintre Marte si Jupiter.
Acest lucru se observa din graficul de mai jos din care rezulta ca numarul cuantic principal "n" pentru planetele mici prezinta ceva zecimale, cand de fapt ar trebui sa avem doar numere intregi. Se vede ca Mercur, ar fi trebuit sa fie ceva mai aproape de Soare, iar Venus si Pamant ar trebui sa aiba numere intregi, ceia ce nu se respecta. Desigur lucrand cu numere astronomice, orbitele fiind eliptice, este mai greu sa determini numarul cuantic exact pentru fiecare planeta, dar din grafic se observa ca in mare curba miscarii planetelor este respectata.

Si cum se poate interpreta faptul ca la capatul din stanga al curbei
sunt planetele mai mici, urmeaza cele mai mari, iar la capatul din
dreapta este cea mai mica ?

Virgil a scris;
Marimea planetelor, cat si densitatea lor depinde de stadiul in care se afla protosteaua din care s-a nascut intregul sistem solar. Dupa cum se poate constata orice stea are o anvelopa gazoasa la exterior din care s-au rupt planetele mari precum Jupiter, Saturn, Uran si Neptun, care si in prezent au densitati foarte mici. Odata smulsa anvelopa gazoasa au aparut si protuberante cu densitate mai mare din care s-au format planetele telurice. Pluton s-ar putea sa fie doar un satelit care are o traiectorie mai ciudata.

Inteleg ca legatura intre V_i si n_i data de curba aceea pentru corpuri,
functioneaza statistic.

Virgil a scris;
Fiind vorba doar de cate o planeta pe fiecare orbita, nu putem acorda un caracter statistic.

Numarul cuantic n_i are o relatie cu masa corpurilor.

Virgil a scris;
Eu nu am gasit nici o relatie matematica dintre masa planetelor si numarul cuantic "n", desi ar putea sa existe. Intrucat teoria mea arata asemanarea dintre sistemul atomic si sistemele macrocosmice, la sistemul atomic orbitele mai departate sunt populate cu un numar de electroni egal cu 2.n^2 ; deci cu cat numarul "n" creste, cresc si numarul de electroni asezati pe straturi, paturi, orbitali; s,p, d, l, f, d; Privind astfel lucrurile, s-ar putea ca planetele mari sa aiba o masa mai  mare ce depinde de numarul cuantic "n". Eu am stabilit o masa elementara notata cu M0, si m0, care corespunde cu echivalentul protonului respectiv a electronului, dar la nivel macro. In acest caz atat Soarele planetele  sunt caracterizate de un numar de sarcina gravitationala notat cu Z si pentru fiecare sistem cosmic exista un numar de sarcina gravitationala maxim Zmax; De exemplu masa Soarelui are Zs=740 mase M0, si masa Pamantului contine un numar de 11 mase elementare m0, adica Zp=11. De la acest numar se deduce raza orbitei lunare cat si viteza ei pe orbita.

Nu se poate demonstra ca acea curba deriva din relatia lui Newton ?

Virgil a scris;
Se poate trasa o curba cu relatia lui Newton dar este mult mai alungita deoarece aceasta va avea drept coordonate viteza si raza orbitei. Insa raza orbitei unei planete oarecare creste cu patratul razei primei orbite. Daca avem R1 prima orbita, atunci Jupiter care are numarul cuantic egal cu 5 are raza de 25 de ori mai mare decat prima orbita, deci Ri=n^2.R1; Deci pentru planeta Neptun cu numarul cuantic 12 are o orbita cu raza de 144 de ori mai mare decat prima orbita. In acest caz diagrama se alungeste foarte mult, si nu aduce nici o informatie noua. Eu doar am scos in evidenta ca si sistemul macrocosmic este cuantificat ca si sistemul atomic.

Apropo de numarul cuantic al sistemului solar pe care l-am determinat in lucrarea mea, trebuie sa arat ca acesta corespunde cu sirul lui Titius-Bode determinat in mod empiric .

virgil a scris:Apropo de numarul cuantic al sistemului solar pe care l-am determinat in lucrarea mea, trebuie sa arat ca acesta corespunde cu sirul lui Titius-Bode determinat in mod empiric .

Din acest tabel se vede ca numarul cuantic al orbitelor planetare "n" este in corelatie cu raza orbitelor exprimate in functie de raza orbitei Pamantului. Sirul Titius Boode a fost obtinut in mod empiric, iar eu am realizat cuantificarea sistemului solar prin analogie cu metoda de cuantificare a atomilor conform teoriei lui Bohr. De aici rezulta ca intreg sistemul Solar oscileaza pe o serie de armonici ale unei frecvente fundamentale pe care oscileaza Soarele. Perioada fundamentala a Soarelui este egala cu perioada primei orbite din sistem care in cazul nostru nu este ocupata de loc, prima planeta fiind Mercur, a carei orbita este ceva mai departata de Soare, probabil din cauze naturale precum vanturile solare, sau alte cauze. Orice alta orbita ocupata sau nu, ii corespunde o perioada care depinde de numarul cuantic al acesteia si perioada fundamentala. Daca notam cu T1 perioada fundamentala a primei orbite, aceasta este egala cu; T1=2pi.R1/v1 ; in care R1 este raza primei orbite, iar v1 este viteza planetei care s-ar afla pe prima orbita.
Pentru orbita n=2 perioada T2=2pi.R2/ v2; in care R2=2^2.R1; si v2=v1/2 ; sau inlocuind in T2 gasim; T2=2pi.R2/ v2=2pi.4.R1/(v1/2)=2^3.(2.pi. R1/v1) =2^3.T1 ;
In cazul orbitei a treia n=3, perioada de orbitare va fi; T3= 3^3.T1; s. a.m.d, pentru orbita n, vom avea; Tn=n^3.T1 ;
Daca vrem sa aflam mai exact perioada fundamentala a sistemului solar luam perioada planetei Jupiter care este cea mai mare planeta a sistemului, care se afla pe orbita cu numarul cuantic n=5 si calculam; T5=5^3.T1 ; de unde T1=T5/(5^3)= T5/125; stiind ca perioada lui Jupiter este de; 11,862 ani sau 4332,59 zile vom afla perioada fundamentala a sistemului solar;
T1=4332,59z/125=34,6 zile;
Stiind ca perioada de orbitare a lui Mercur este de 87,96 zile, putem spune ca aceasta planeta nu se afla pe prima orbita a sistemului solar, adica numarul cuantic pentru Mercur este;
n=(87,96/34,6)^1/3=1,36; Deci; nMercur=1,36, nefiind un numar intreg putem spune ca asupra planeteui Mercur actioneaza anumite perturbatii ale sistemului Solar. De altfel perturbatii sufera si Venus , Pamantul si Marte, ceia ce confirma ideia ca asupra sistemului Solar s-a abatut un cataclism care a transformat o planeta in inelul de asteroizi aflat intre Marte si Jupiter, ce a influientat toate planetele mici din sistem. Aceasta anomalie poate dura miliarde de ani pana se reaseaza fiecare planeta pe orbita corecta, in armonie cu perioada fundamentala.

virgil a scris:. . . . . Deci Mercur=1,36, nefiind un numar intreg putem spune ca asupra  planeteui Mercur actioneaza anumite  perturbatii ale sistemului Solar. De altfel  perturbatii sufera si Venus , Pamantul si Marte, ceia ce confirma ideia ca asupra sistemului Solar s-a abatut un cataclism care a transformat o planeta in inelul de asteroizi aflat intre Marte si Jupiter, ce a influientat toate planetele mici din sistem. Aceasta anomalie poate dura miliarde de ani pana se reaseaza fiecare planeta pe orbita corecta, in armonie cu perioada fundamentala.

Orice cataclism, poate chiar exploziile solare deosebite, produc
fluxuri de impingere asupra satelitilor unui sistem cosmic.
Daca tendinta naturala a satelitilor este de a evolua catre orbite
circulare, o impingere de moment agita orbitarea linistita a
acestora. Orbitele se modifica, se alungesc sau se aplatizeaza,
unii sateliti se fragmenteaza sau se lovesc intre ei, unii sunt
aruncati afara din sistem, sau pe alta orbita. Efect similar cu
al unei explozii sau al unei pale puternice de vânt.
Pe urma totul se reechilibreaza, iar orbitele satelitilor isi reiau
evolutia catre cerc pana la evenimentul urmator. Evolutie
cauzata de atenuarea naturala a oscilatiilor in spatiu.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:. . . . . Deci Mercur=1,36, nefiind un numar intreg putem spune ca asupra  planeteui Mercur actioneaza anumite  perturbatii ale sistemului Solar. De altfel  perturbatii sufera si Venus , Pamantul si Marte, ceia ce confirma ideia ca asupra sistemului Solar s-a abatut un cataclism care a transformat o planeta in inelul de asteroizi aflat intre Marte si Jupiter, ce a influientat toate planetele mici din sistem. Aceasta anomalie poate dura miliarde de ani pana se reaseaza fiecare planeta pe orbita corecta, in armonie cu perioada fundamentala.

Orice cataclism, poate chiar exploziile solare deosebite, produc
fluxuri de impingere asupra satelitilor unui sistem cosmic.
Daca tendinta naturala a satelitilor este de a evolua catre orbite
circulare, o impingere de moment agita orbitarea linistita a
acestora. Orbitele se modifica, se alungesc sau se aplatizeaza,
unii sateliti se fragmenteaza sau se lovesc intre ei, unii sunt
aruncati afara din sistem, sau pe alta orbita. Efect similar cu
al unei explozii sau al unei pale puternice de vânt.
Pe urma totul se reechilibreaza, iar orbitele satelitilor isi reiau
evolutia catre cerc pana la evenimentul urmator. Evolutie
cauzata de atenuarea naturala a oscilatiilor in spatiu.

Esenta mesaajului meu este ca toate corpurile ceresti care fac parte dintr-un sistem cosmic sunt armonizate cu o pulsatie proprie a nucleului acestui sistem deci acesta este cuantificat asemanator unui atom. Abaterie fata de starea armonica a sistemului se datoreaza unor cauze externe precum cataclismele cosmice ca in cazul inelului de asteroizi care perturba planetele inconjuratoare.

virgil a scris:

virgil_48 a scris:

virgil a scris:. . . . . Deci Mercur=1,36, nefiind un numar intreg putem spune ca asupra  planeteui Mercur actioneaza anumite  perturbatii ale sistemului Solar. De altfel  perturbatii sufera si Venus , Pamantul si Marte, ceia ce confirma ideia ca asupra sistemului Solar s-a abatut un cataclism care a transformat o planeta in inelul de asteroizi aflat intre Marte si Jupiter, ce a influientat toate planetele mici din sistem. Aceasta anomalie poate dura miliarde de ani pana se reaseaza fiecare planeta pe orbita corecta, in armonie cu perioada fundamentala.

Orice cataclism, poate chiar exploziile solare deosebite, produc
fluxuri de impingere asupra satelitilor unui sistem cosmic.
Daca tendinta naturala a satelitilor este de a evolua catre orbite
circulare, o impingere de moment agita orbitarea linistita a
acestora. Orbitele se modifica, se alungesc sau se aplatizeaza,
unii sateliti se fragmenteaza sau se lovesc intre ei, unii sunt
aruncati afara din sistem, sau pe alta orbita. Efect similar cu
al unei explozii sau al unei pale puternice de vânt.
Pe urma totul se reechilibreaza, iar orbitele satelitilor isi reiau
evolutia catre cerc pana la evenimentul urmator. Evolutie
cauzata de atenuarea naturala a oscilatiilor in spatiu.

Esenta mesaajului meu este ca toate corpurile ceresti care fac parte dintr-un sistem cosmic sunt armonizate cu o pulsatie proprie a nucleului acestui sistem deci acesta este cuantificat asemanator unui atom. Abaterie fata de starea armonica a sistemului se datoreaza unor cauze externe precum cataclismele cosmice ca in cazul inelului de asteroizi care perturba planetele inconjuratoare.

Dar ce parere ai despre amortizarea orbitelor eliptice
si transformarea lor progresiva in orbite circulare ?
Esti de acord ca o miscare armonica este produsa
numai cu participarea elementelor de mediu: un
resort, o forta centrala...? Un corp singur intr-un
mediu neutru nu are motiv sa execute o miscare
alternativa. Asta inseamna ca mediul este acela
care produce miscarea oscilatorie, nu corpul.