Curbe originare

Numim curbă originară acea curbă pentru care la momentul iniţial triedrul lui Frenet TNB coincide cu triedrul cartezian IJK. Aşadar, curba originară este acea curbă care trece prin originea reperului cartezian şi pentru care în origine tangenta la curbă coincide cu versorul axei OX, normala coincide cu versorul axei OY, iar binormala coincide cu versorul axei OZ.

Curbele originare au două proprietăţi remarcabile: o proprietate matematică şi o proprietate fizică.

-1). Proprietatea matematică este dată de faptul că pentru o curbă originară este suficient să cunoaştem ecuaţia naturală a ei pentru a-i putea determina în mod univoc ecuaţia carteziană. Aceasta rezultă din teorema fundamentală a curbelor din spaţiu, care spune că două curbe ce au aceeaşi ecuaţie naturală diferă doar printr-o translaţie şi o rotaţie. Cum două curbe originare trec prin origine şi au aceeaşi orientare, rezultă că două curbe originare care au aceeaşi ecuaţie naturală vor fi identice, deci vor avea şi aceeaşi ecuaţie carteziană.

-2). Proprietatea fizică este dată de faptul că există o mulţime de experimente în care apar curbe originare. De exemplu, în experimentele cu fluxuri de particule care imerg într-o incintă sau care emerg dintr-o asemenea incintă (piston, accelerator, detector, cameră cu ceaţă). Sau experimentele de interferenţă realizate cu lumină sau cu microparticule. De asemenea, chiar Big-Bangul actual poate fi considerat ca fiind o sursă de curbe originare. Aşadar, există atât de multe experimente în care apar curbele originare, încât acestea trebuie valorificate pe deplin aşa cum se cuvine.

Aplicatii la campul electromagnetic.

In campul electromagnetic cred ca se poate incerca o identificare a acestor tipuri de curbe.
Tu te referi la un flux de particule,  sau la lumina , tot un camp electromagnetic.
In cazul curentului electric, daca facem o sectiune printr-un conductor parcurs de un curent electric si tinem seama de traiectoria conductorului, practic liniile de forta ale campului magnetic sunt pe undeva copii la scara mare a minitraiectoriilor sarcinilor electrice( electronilor), care in dinamica lor, a electronilor, acestia  cred ca se apropie mai mult de ceea ce am numi un flux de miniparticule, decat o granula compacta.
Intr-un conductor, reteaua fixa a nucleelor poate constitui un referential de baza, iar entitatile cu sarcina, in miscare, pot fi apreciate pe traiectorii descompuse pe triedre.
Campul electric, magnetic si o directie de propagare, sunt in anumite conditii , triedrice.
La undele scalare, exista argumente pentru coliniaritatea campului electric, cu magnetic, cu directia de deplasare.
Curba originara o descrie electronul. Curbele magnetice deriva din ele.
Este interesant din punctul meu de vedere, care caut sa inteleg fenomene electromagnetice utile in practica, tranzitia dinamica de la comportare in triedru a trei marimi, la comportare intr-o singura dimensiune, in particular de la unda transversala la unda longitudinala.
Am adus acest exemplu pentru ca studiind fenomene Tesla, am gasit comportari diferite ale campului electromagnetic , dupa triedru, sau , la extrem, dupa o axa unica.
Unii oameni de stiinta argumenteaza chiar ca atunci cand campul elmg trece de la unda transversala ( triedrica) la unda longitudinala ( axiala), se poate depasi viteza de propagare a luminii.

Ps: am avut o zi lunga de munca, as fi vrut sa fiu mai coerent si mai la obiect.
Multumesc.

Sunt convins că este ceva coerent în ceea ce spui, chiar dacă eu nu am înţeles în totalitate (nefiind experimentator). Şi mai vreau să subliniez ceva cu această ocazie. Probabil, faza undelor electromagnetice este unghiul cu care este rotit triedrul lui Frenet al fotonilor incidenţi faţă de curbele originare. Mai precis, undele coerente în fază ar putea fi considerate rezultatul unor curbe originare, iar undele coerente în antifază rezultatul unor curbe rotite cu 180 de grade faţă de curbele originare. Desigur, în ipoteza că în ambele cazuri tangentele triedrelor Frenet rămân totuşi coliniare cu axa OX.