În ce tip de dovezi aveţi încredere deplină?

Rezumarea primului mesaj :

Știința actuală se tot mândrește cu faptul că ea se construiește pe dovezi. Ce dumnezeu sunt „dovezile”-astea? Din moment ce ochii ne înșeală cu iluzii optice, urechile cu iluzii auditive etcetera, din moment ce măsurătorile, de orice tip ar fi ele, nu sunt niciodată precise, ci au o marjă de eroare de care ne batem joc, atunci în ce dumnezeu mai putem avea încredere? Pe ce bază ne putem fundamenta raționamentele? Care sunt „certitudinile” pe care le acceptați din start și nu le mai puneți la îndoială niciodată?

Abel Cavaşi a scris:De ce numai în aritmetică? De ce nu și în restul Matematicii?

Încrederea justificata care i se acorda matematicii poate produce
accidente in detrimentul stiintei. Vezi cum folositi abuziv geometria
pentru negarea miscarii rectilinii din mecanica chiar pe forumul nostru,
sau la scara mare analiza matematica, prin celebra integrala a virusarii,
pentru sustinerea conservativitatii campului gravitational.
Matematica poate fi o arma periculoasa in mana conspiratorilor din
stiinta. Tocmai din cauza ca este priceputa de prea putini oameni.

virgil_48 a scris:

Abel Cavaşi a scris:De ce numai în aritmetică? De ce nu și în restul Matematicii?

Încrederea justificata care i se acorda matematicii poate produce
accidente in detrimentul stiintei.

Dar asta nu înseamnă nicidecum că restul Matematicii ar conține falsități.

Vezi cum folositi abuziv geometria
pentru negarea miscarii rectilinii din mecanica chiar pe forumul nostru,
sau la scara mare analiza matematica, prin celebra integrala a virusarii,
pentru sustinerea conservativitatii campului gravitational.
Matematica poate fi o arma periculoasa in mana conspiratorilor din
stiinta. Tocmai din cauza ca este priceputa de prea putini oameni.

Faptul că adevărul este folosit pentru a trage concluzii mai avansate, din nou, nu înseamnă că Matematica ar fi de neîncredere.

.  De acord cu Abel, care a evidentiat 'un esential':
...adevărul este folosit pentru a trage concluzii mai avansate, din nou, ...

.  Treapta cu treapta se urca o scara; tot asa in cunoastere, faci un pas, ai urcat o treapta -dobandind un Adevăr- si constati ca nu e suficient si o iei de la inceput -din nou- cu efortul (de cunoastere) al inca unui pas. S.a.m.d.
.  Evident, amatorii de pere malaiete sunt nemultumiti. Ei vor sa obtina totul dintr-un singur foc.
.  Altfel spus, orice dobandire este relativa.

mm a scris:.  De acord cu Abel, care a evidentiat 'un esential':
...adevărul este folosit pentru a trage concluzii mai avansate, din nou, ... .

Si uite ase, din adevar mincinos in adevar mincinos, am ajuns sa vedem totul pi dos...

Aveți noroc, astăzi sunt aproape "zen", feng-ul meu e cam "șui" acum, dar mă bag...

Iată care e vorba mea...

Dacă ceea ce determină încrederea deplină în ceva are treabă cu modul în care acel ceva inspiră încredere, atunci încrederea trebuie câștigată!

Carevasăzică, noi formulăm versiuni concrete ale realităților nostre într-o versiune anume doar pentru a inspira încredere în realitățile pe care le vedem noi.

Că se pare că obiectivitatea depinde de credibilitatea părerii, iar credibilitatea de forma în care este spusă părerea.
Mai mult, cum poate fi identificată mai exact părerea cu nuanță de impunere a unui "adevăr" și una strict fundamentată pe ideea de a impune/induce  părerea despre ceva?

Primul aspect este insistența și publicitatea.
Acestea sunt artificii psihologice, uneori inconștiente în anumite circumstanțe.

Publicitatea este o formă mascată de a vinde, nu de a face cunoscut, iar insistența este o formă de a convinge forțat, nu de a sublinia adevărul.

Dacă vreți, eu vă mai spun...
Dar tot din astea newtoniene-darwiniste...
Că nu mă pricep la dinaltealalte...

Edit:
Azi, cățelușa mea Bela, mi-a demonstrat că violența este o formă de manifestare a lipsei de afecțiune...
Nu că ar conta, dar de umplutură, pentru că violența îmbracă diferite forme de manifestare în ce ne privește.
Spre exemplu, indiferența este o formă de violență!

curiosul a scris:. . . . .
Edit:
Azi, cățelușa mea Bela, mi-a demonstrat că violența este o formă de manifestare a lipsei de afecțiune...
Nu că ar conta, dar de umplutură, pentru că violența îmbracă diferite forme de manifestare în ce ne privește.
Spre exemplu, indiferența este o formă de violență!

Si daca nu ti-ar fi raspuns nimeni de pe forum, inseamana ca ne puteai
cataloga drept violenti? Ai fi fost indreptatit sa te superi sau sa ripostezi
lafel ?

virgil_48.
Fiecare cu ce-l doare!
Eu când mă matolesc mă cred cel mai inteligent din univers, iar durerea mea este "dacu" nu cumva am și dreptate!
Este adevărat că după ce dispare "tulburelu" am remușcări și sentimente de vinovăție. dar...mi se rupe!
Acum iese curajosul cel curios!
În ce am eu încredere?
Voila mai jos!
Paranteză (îmi place mie cuvântul ăsta, "voila")!
Mi se pare că e mai interesant!

Trecând peste asta, eu acum nu pot să am încredere în nimic, pentru că nu am nicio dovadă că modul în care privesc eu acum lucrurile este unul corect.
Adică eu întotdeauna cred că gândesc corect, dar ceva face să mă îndoiesc de însăși obiectivitatea cu care analizez obiectivitatea lucrurilor.

Sau, altfel spus, eu sunt sigur pe ce spun, doar atunci când mă îndoiesc de ce spun.
Dacă nu mă îndoiesc în niciun fel de ce spun, sunt foarte sigur că eu cred că am o problemă!

Probleme avem toți, iar faptul că o anumită problema nu e aceeași pentru toți, face ca orice problemă să nu fie o problemă.

curiosul a scris:virgil_48.
Fiecare cu ce-l doare!
Eu când mă matolesc mă cred cel mai inteligent din univers, iar durerea mea este "dacu" nu cumva am și dreptate!
Este adevărat că după ce dispare "tulburelu" am remușcări și sentimente de vinovăție. dar...mi se rupe!
Acum iese curajosul cel curios!
În ce am eu încredere?
Voila mai jos!
Paranteză (îmi place mie cuvântul ăsta, "voila")!
Mi se pare că e mai interesant!

Trecând peste asta, eu acum nu pot să am încredere în nimic, pentru că nu am nicio dovadă că modul în care privesc eu acum lucrurile este unul corect.
Adică eu întotdeauna cred că gândesc corect, dar ceva face să mă îndoiesc de însăși obiectivitatea cu care analizez obiectivitatea lucrurilor.

Sau, altfel spus, eu sunt sigur pe ce spun, doar atunci când mă îndoiesc de ce spun.
Dacă nu mă îndoiesc în niciun fel de ce spun, sunt foarte sigur că eu cred că am o problemă!

Probleme avem toți, iar faptul că o anumită problema nu e aceeași pentru toți, face ca orice problemă să nu fie o problemă.

Ce filo...zoo...f ești!Faptul că ai îndoieli mai e cum mai e , ai grijă să nu ai întreieli și mai ales să nu o rupi în fericire!Calmează-te și nu mai fi așa frustrat și ai grijă că și alcolul dăunează grav sănătății!

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:

Abel Cavaşi a scris:De ce numai în aritmetică? De ce nu și în restul Matematicii?

Încrederea justificata care i se acorda matematicii poate produce
accidente in detrimentul stiintei.

Dar asta nu înseamnă nicidecum că restul Matematicii ar conține falsități.

Cu cat se rarefiaza logica in directiile in care inainteaza matematica si
sunt din ce in ce mai putini oameni care o inteleg, te poti astepta si la
asta. Daca doresc sa confirme cu orice pret ipoteze false in folosul
paradigmei care o sustin, vor apela si la falsificarea matematicii.
Si nu atat a matematicii teoretice cat a modului de aplicarea a ei in
fizica. Un exemplu este "integrala virusarii", care ca integrala mi se
pare a fi corecta.
Dar netinand seama de forta centrifuga/centripeta, pentru fizica este
falsa. Poti sa te gandesti la asta si sa vii cu argumente. Miza nu este
falsificarea matematicii ci a fizicii.

Singurele certitudini sunt propriile experiente din constiinta.

gafiteanu a scris:Nu mai putem avea incredere nici in matematica, deoarece inca nu a reusit sa gaseasca sfarsitul la numarul PI.  E foarte important, caci totul se invarte elicoidal si inca nu stim exact de cate ori se cuprinde pasul in circonferinta.  Si cate nerezolvari inca are matematica asta imprecisa si irationala.  De la matematica ni se trage, care e cel mai mare obstacol pt fizica.

Matematica e doar o serie de idei in constiinta. Avand o astfel de natura, matematica e dupa chipul si asemanarea constiintei. Iar cum fundamental constiinta e neformalizabila, atunci si matematica va avea probleme. Neformalizabilitatea constiintei vine de la natura self-referintei care are 3 proprietati contradictorii in acelasi timp: e ea insasi, se include pe ea insasi, se transcede pe ea insasi. Si asta se observa la fundamentele matematicii unde apare paradoxul lui Russell cu setul care se include pe el insusi. Discut despre asta in articolul meu "The Self-Referential Aspect of Consciousness".

Abel Cavaşi a scris:Nici eu nu cred în dovezile Științei, dacă sunt diferite de cele matematice.

Dimpotriva, vezi in postul meu anterior. Matematica este la randul ei o creatie a constiintei in constiinta. Plus de asta, este doar una din infinitele creatii ale constiintei. Asa ca a alege matematica ca flacara adevarului e a lasa majoritatea realitatii in intuneric.

Abel Cavaşi a scris:Ce-ți trebuie matematică aici? E logic că masa unui corp care nu există este zero. Nu există foton în repaus.

Nu-i nimic logic la asa ceva, din motivul trivial ca "masa", "corp", "foton", "repaus" sunt doar idei in constiinta, povesti pseudostiintificie pe care secolul 21 le ia ca stiinta, dar care elevilor din secolul 23 li se vor prezenta ca curiozitati istorice pseudostiintifice. Singura entitate existenta e constiinta.

Abel Cavaşi a scris:Virgile dragă, cuvintele au mai multe semnificații. A spune că nu există este ECHIVALENT cu a spune că are masă nulă.

A spune ca nu exista este defapt echivalent cu a nu fi o experienta in constiinta. In momentul in care vad rosu, rosul exista. In momentul in care nu-l mai vad, rosul nu mai exista.

Forever_Man a scris:

Abel Cavaşi a scris:Virgile dragă, cuvintele au mai multe semnificații. A spune că nu există este ECHIVALENT cu a spune că are masă nulă.

A spune ca nu exista este defapt echivalent cu a nu fi o experienta in constiinta. In momentul in care vad rosu, rosul exista. In momentul in care nu-l mai vad, rosul nu mai exista.

Aerul există?

Dacu a scris:Aerul există?

Normal ca nu exista.

Forever_Man a scris:
A spune ca nu exista este defapt echivalent cu a nu fi o experienta in constiinta. In momentul in care vad rosu, rosul exista. In momentul in care nu-l mai vad, rosul nu mai exista.

Conform acestui raționament rezultă că nu mai există nimic atunci când tu ai ochii închiși....

Forever_Man a scris:

Dacu a scris:Aerul există?

Normal ca nu exista.

1) Dacă aerul nu există , atunci înseamnă că tu nu respiri!Dacă tu nu respiri , atunci cum mai exiști ca om........"Forever_Man"!?!?
2) Părinții tăi ce spun despre ideile tale aberante?
3) Ce respiri , ce mănânci și ce bei tu zilnic?!?!

Eu exist in virtutea modului in care exista constiinta. Nimeni nu stie ce anume sustine constiinta in existenta.

Forever_Man a scris:Eu exist in virtutea modului in care exista constiinta. Nimeni nu stie ce anume sustine constiinta in existenta.

Vezi că psihedilice s-ar putea să-ți dea senzația că poți merge liniștit prin foc sau să mergi pe suprafața unei ape adânci....Știi să înoți?