VARIABILITATEA CONSTANTEI GRAVITAȚIONALE G

  Abstract. Se face un scurt istoric al constantei gravitaționale G și se dă actuala valoare. Se calculează G pentru Pământ la periheliu și afeliu, rezultând valori diferite. G este variabil pe o revoluție la toate corpurile cosmice. Se calculează G variabil pentru sistemul solar. Explic consecințele fizice cu G variabil, care sunt valabile pentru toate corpurile cosmice. Sugerez a se face măsurători ale lui G pe Pământ la periheliu și afeliu, pe Stația Spațială Inernațională și Lună.
Cuvinte cheie: Astronomie dinamică, G variabilă, sistemul solar, ISS, cometa Halley.

  Legea atracției universale a lui Newton este


unde M=masa corpului central, m=masa corpului satelit, F=forța de atracție dintre M și m, r=distanța dintre M și m, G=6,67430(15)·10^-11 m³kg^-1 s^-2 CODATA,2019) constanta atracției universale. Semnul negativ provine din orientările inverse ale vectorilor F și r. Mișcarea pe orbită a unui corp cosmic de masă m se datorează echilibrului dinamic dintre forța gravitațională (1) (forța centripetă) și forța de inerție centrifugă.




cu v=viteza liniară orbitală a corpului satelit de masă m. Influența gravitațională a lui M pe m este G. Constanta gravitațională G este definită de (2), unde M=fix. Valoarea G depinde de v=viteza orbitală a corpului satelit m și r=distanța dintre M și m. Dacă orbita lui m este circulară atunci produsul v²r este constant și G=fix. Dar toate corpurile cosmice nu au orbită circulară, au orbită eliptică, etc. Deci valoarea lui G nu este fixă cum postulează mecanica newtoniană și einsteiniană. Valoarea lui G din (1) este variabilă conform (2). În (Popescu,1982) dacă legea forțelor gravitovortex este dată de legea lui Newton (1), atunci G devine automat variabilă. În teoria scalar-tensorială a gravitației P.Jordan (1959), R.H.Dicke și C.H.Brans (1961), dacă ecuația de câmp a lui Newton (1) rămâne validă, G devine variabilă. Pe de altă parte dacă considerăm G ca o constantă fixă, atunci ecuația de câmp (1) a lui Newton nu mai este validă. Dacă (1) rămâne validă atunci G este variabilă conform (2), de la un loc la altul pe orbită și de la o orbită la alta.

  Variabilitatea constantei gravitaționale G sugerată de o serie de date empirice, a fost observată încă de A.Eddington (1906), dar cel care a formulat-o explicit și a argumentat-o ca atare a fost P.A.M.Dirac în 1937. Problema cu G variabilă a fost atacată frontal de mai mulți oameni de știință din Europa și Statele Unite, printre care H.Thiry, P.Kaluza, W.Klein, Veblen, B.P.Jordan, Ehlers, Kundt, Demming, R.H.Dicke, C.Brans și P.J.Peebles. Ridicarea continuă a preciziei de determinare a lui G, proces continuu și din ce în ce mai rapid, în intervalul de peste 220 de ani de când se fac asemenea experimente, ca și înțelegerea corectă a semnificației rezultatelor obținute astfel, înțelegere care a devenit posibilă în ultimii zeci de ani, reprezintă cheia rezolvării acestei dificile probleme abordată pentru prima dată de G.Cavendish în 1798. Din (Popescu,1982;Dbachmann,2020) rezultă următorul tabel.

Autorul	Anul	Tipul balanței de măsurare	G·10-11 m3 kg-1 s-2	Eroarea medie pătratică
G.Cavendish	1798	torsiune	6,75	±0,025
F.Reich	1838	torsiune	6,64	0,03
F.Heyl	1843		6,63	0,035
A.Cornu	1873	torsiune	6,64	0,0085
F.Jolly	1878	verticală	6,47	0,055
J.Wilsing	1889	verticală	6,594	0,075
T.Boys	1889-1894	torsiune	6,6576	0,002
K.Braun	1887-1896	torsiune	6,655	0,002
G.Poynting	1878-1896	verticală	6,6984
R.Eötvös	1896	torsiune	6,657	0,001
Köning	1884-1897		6,685	0,011
F.Richartz	1898	verticală	6,683	0,011
P.Heyl	1930	torsiune	6,678	0,003
P.HeylșiP.Chrzanovschi	1942	torsiune	6,673	0,0015
L.Facy	1969	torsiune	6,66598
R.Rose și H.Parker	1969	torsiune	6,674	0,002
J.Renner	1970	torsiune	6,67	0,004
L.Facy	1971	torsiune	6,673	incertitudine
G.Pontikis	1971	torsiune	6,671	standard x10-11
LutherșiTowler	1982	torsiune	6,6726	0,0005
KaragiozșiIzmailov	1996	torsiune	6,6729	0,0005
BagleyșiLuther	1997	torsiune	6,674	0,0007
GundlachșiMercowitz	2000	torsiune	6,674215	0,000092
Quinnetal.	2001	torsiune	6,67559	0,00027
ArmstrongșiFitzgerald	2003	torsiune	6,67387	0,00027
Tuetal.	2010	torsiune	6,67349	0,00018
Quinnetal.	2013	torsiune	6,67545	0,00018
Newmanetal.	2014	torsiune	6,67433	0,00013
Kleinevoss	2002	două pendule	6,67422	0,00098
Schlammingeretal.	2006	echilibrul fasciculului	6,674252	0,000122
ParksșiFaller	2010	două pendule	6,67234	0,00014
Rosietal.	2014	interferometrie atomică	6,67191	0,00099

Tabel 1.

  În august 2018 un grup de cercetători chinezi a anunțat noi măsurători cu balanța de torsiune, care a obținut valorile 6,674184(78)·10^-11 și 6,674484(78)·10^-11. Se observă că și prima zecimală diferă. Totuși măsurătorile au ajuns până la a șasea zecimală și incertitudinea standard relativă a ajuns la 2,2·10^-5 în 2019. Valoarea lui G se obține prin aceste experimente, iar teoretic cu (2). Următorul tabel prezintă valorile CODATA recomandate pentru G de Institutul Național de Standarde și Tehnologie (NIST).

An	G·10-11m3kg-1s-2	Incertitudine standard relativă ·10-6
1969	6,6732(31)	460
1973	6,6720(49)	730
1986	6,67449(81)	120
1998	6,673(10)	1500
2002	6,6742(10)	150
2006	6,67428(67)	100
2010	6,67384(80)	120
2014	6,67408(31)	46
2018	6,67430(15)	22

Tabel 2.

  Din (CODATA,2019) constanta gravitațională newtoniană G are

Valoarea numerică	6,67430·10-11 m3 kg-1 s-2
Incertitudinea standard	0,00015·10-11 m3 kg-1 s-2
Incertitudinea standard	relativă 2,2·10-5
Forma concisă	6,67430(15)·10-11 m3 kg-1 s-2

  Din (nssdc./earthfact,2020) Pământul are la periheliu
v = 3,029·10⁴ m s^-1
r = 1,47092·10¹¹ m
Cu masa Soarelui M=1,9885·10³⁰ kg din (nssdc./sunfact,2018) și înlocuind în (2) obținem
G_p = 6,78675·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
unde G_p=constanta gravitațională a Pământului la periheliu. Din (nssdc./earthfact,2020) la afeliu
v = 2,929·10⁴ m s^-1
r = 1,52099·10¹¹ m
Înlocuind în (2) obținem
G_a = 6,562·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
unde G_a=constanta gravitațională a Pământului la afeliu. La Pământ G variază în intervalul închis
G = [6,562 – 6,78675] 10^-11 m³ kg^-1 s^-2
  Din tabel 1 se observă că toate valorile obținute din 1798 (Cavendish) și până în prezent, se încadrează în acest interval. Excepție este măsurarea lui F.Jolly din 1878. Rezultă media anuală
G = 6,674375·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
  Cu valoarea medie v=2,978·10⁴ m s^-1 și r=1,495978707·10¹¹ m (AU), înlocuind în (2) obținem
G = 6,671895·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
ca Rosi și colaboratorii 2014. Deci valoarea (CODATA,2019) valabilă astăzi este media anuală a constantei atracției gravitaționale G. G are valoarea maximă la periheliu (2-5 ianuarie) și valoarea minimă la afeliu (4-6 iulie). În consecință accelerația gravitațională g are valoarea maximă la periheliu și minimă la afeliu, pentru același loc de pe Pământ. Aceasta duce la greutatea maximă la periheliu și minimă la afeliu, pentru un corp material situat pe același loc de pe Pământ.
  În teoria gravitației lui Newton și Einstein forța gravitațională depinde de valoarea lui G. La periheliu avem forța gravitațională maximă, ceea ce duce la volumul minim al Pământului. La afeliu avem forța gravitațională minimă, ceea ce duce la volumul maxim al Pământului. Aceasta este o mișcare orbitală cu expansiune-contracție a planetei Pământ (Popescu,1982). Această expansiune-contracție a planetei Pământ dă fenomenul plăcilor tectonice, cutremure, vulcani, configurația crustei (scoarței) cu toate formele de relief, ceea ce duce la uscat și apă. Acesta este fenomenul fizic G variabil, fundamentul planetei Pământ și al fiecărui corp cosmic. Cel mai bine se poate observa G variabil la comete, care au volumul minim la periheliu (G maxim) și volumul maxim la afeliu (G minim). G variază sezonier la toate corpurile cosmice, între valoarea maximă la periheliu și valoarea minimă la afeliu. Rata de creștere și descreștere a lui G pe Pământ într-un an este


Din (Mould,Uddin,2014) s-a detectat la stelele pulsare binare o rată de scădere a lui G de (Kaspi et al.,1994)


Cu rază laser lunară (Muller,Biskupek,2007)


Din (Mould,Uddin,2014) Li et al., 2013, au detectat cu telescopul spațial Planck o scădere a lui G de


WMAP


BAO


  S-au făcut și alte observații asupra stelelor pulsare, nucleosinteza big-bang, helioseismologie, masa neutronică a stelei, etc., rezultatele încadrându-se în aceste valori. ΔG la Pământ aproximativ se încadrează în aceste limite. Teoria scalar-tensorială Brans-Dicke (1961), inițiată de Jordan (1959), prevede o scădere a lui G de



cu t=vârsta universului. În (Mould,Uddin,2014) G scade cu rata de



  În (Popescu,1982) teoria gravitovortex, (Mould,Uddin,2014) stelele supernove, teoria scalar-tensorială Brans-Dicke (1961), et al., G scade constant și uniform în timp de la 1 în momentul nașterii universului (Big-Bang) până la valoarea de astăzi. Astfel se calculează vârsta universului aproximativ 13,7 miliarde ani. Dar cum am demonstrat teoretic la Pământ, ΔG este o variație sezonieră între periheliu cu G maxim și afeliu cu G minim. G nu are diferențe între ani, G are diferențe numai în timpul anului. G scade și crește cu aceeași valoare la fiecare revoluție. Deci G nu scade permanent cu o rată fixă de la Big-Bang până astăzi și în consecință vârsta universului nu este aceasta.
  Dar G variază periodic și în timp. În (Anderson et al.,2015) perioada de variație a lui G este de P₁=5,9 ani (5 ani și 11 luni), adică din 5,9 ani în 5,9 ani avem un minim sau maxim și G variază în intervalul
G = (6,672 – 6,676) 10^-11 m³ kg^-1 s^-2
  În (Schlamminger et al.,2015) avem mai multe perioade de variație a lui G
P₂ = 6,17 ani (6 ani și 2 luni)
P₃ = 0,769 ani (9,3 luni)
P₄ = 0,995 ani (12 luni)
P₅ ≈ (13 -14) zile cele mai mici fluctuații valorice
  Pentru perioada P₁ și P₂ avem G minim aproximativ în :
august 2022; august 2016; august 2010; iulie 2004; iulie 1998; iulie 1992.
  G maxim aproximativ în :
ianuarie 2019; ianuarie 2013; martie 2007; ianuarie 2001; ianuarie 1995.
  Perioada P₁ și P₂ este cuprinsă între aproximativ P≈5 ani și 11 luni – 6 ani și 2 luni. Din (astrocal 2010-2020) la G minim avem opoziția cu Marte și Jupiter. Nu avem conjuncția inferioară cu Venus. În 2010 conjuncția inferioară cu Venus a fost după minim și în 2022 este cu mult după minim. Înainte de G maxim nu avem opoziția cu Marte și Jupiter. Nu avem conjuncția inferioară cu Venus în 2013 și 2019. Când avem ea nu influențează semnificativ valoarea maximă a lui G. Deci la valoarea G minim parametrul orbital v²r din (2) este minim și la valoarea G maxim parametrul orbital v²r din (2) este maxim. Adică celelalte planete apropiate perturbă mișcarea orbitală a Pământului, care se reflectă în valoarea lui G variabil. Perioada P₅ se explică prin perioada de revoluție a Lunii în P=27,3217 zile.Dar trebuie să existe o perioadă de 1 an cu maxim la periheliu și minim la afeliu. Perioada P₄ corespunde, dar valorile sunt mici. Este posibil să corespundă P₃ sau combinat P₃ cu P₄.
  Valorile v și r ale corpului cosmic satelit se obțin prin observații, G se obține prin experimente și masa coorpului central M rezultă din (2). v, r și G ale lui m sunt variabile de la un timp la altul pe orbita lui m și de la o orbită la alta. M este fix.
  Din (nssdc./moonfact,2020) Luna are
v = 1,0226·10³ m s^-1  viteza orbitală medie
r = 3,844·10⁸ m  distanța medie
  Cu masa Pământ M=5,9724·10²⁴ kg (nssdc./earthfact,2020), înlocuind în (2) obținem
G = 6,73048·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
constanta gravitațională medie a Lunii. La perigeu
v = 1,082·10³ m s^-1
r = 3,633·10⁸ m
  Cu (2) obținem
G_p = 7,12149·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
constanta gravitațională a Lunii la perigeu. La apogeu
v = 9,7·10² m s^-1
r = 4,055·10⁸ m
  Cu (2) obținem
G_a = 6,3883·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
constanta gravitațională a Lunii la apogeu. Pe suprafața Lunii G variază în intervalul închis
G = [6,3883 – 7,12149] 10^-11 m³ kg^-1 s^-2
  Pe Lună G medie este mai mare decât pe Pământ. Explicația este că v a Lunii este mai mare față de un echilibru dinamic stabil, ceea ce duce la depărtarea constantă de Pământ. Sugerez a se face măsurători ale lui G pe Lună și cu (2) aflăm masa exactă a Pământului. Așa se calculează G pentru toate corpurile cosmice. Adică G din (1) este variabilă și această variabilitate este definită de (2). G nu este fixă cum postulează Newton și Einstein.
  Din (Peat Chris,2018) Stația Spațială Internațională (ISS) lansată în 20 noiembrie 1998, operabilă și astăzi, are valorile medii orbitale:
v = 7,65·10³ m s^-1
Înălțimea perigeului 4,18·10⁵ m. Cu raza medie a Pământului r=6,371·10⁶ m rezultă
r = 6,789·10⁶ m
  Înlocuind în (2) obținem
G = 6,65242·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
  Constanta gravitațională la perigeu, deci și media, pe ISS este mai mică decât pe Pământ. Explicația este că v a ISS este mai mică față de un echilibru dinamic stabil, ceea ce duce la apropierea constantă de Pământ. Sugerez a se face măsurători ale lui G pe ISS.

Soarele
  Din (Shen et al., 2010; P.J.McMillan, 2017; Gillessen et al., 2016; Kaffe et al., 2014) Soarele în Galaxie are aproximativ
v = 2,2·10⁵ m s^-1
r = 2,57·10²⁰ m sau 27200 ani lumină
  Masa bulbului galactic cu bara (Courteau et al.,2014) aproximativ
M = 1,9·10⁴¹ kg
  Înlocuind în (2) obținem
G = 6,55·10^-11 m³ kg^-1 s^-2
valoarea aproximativă a constantei gravitaționale a Soarelui.Trebuie îmbunătățite observațiile.

Planetele
  Folosind parametri orbitali din (nssdc./mercuryfact, 2018; venusfact, 2018; marsfact, 2018; jupiterfact, 2018; saturnfact, 2019; uranusfact ,2018; neptunefact, 2018; plutofact, 2019), masa Soarelui din (sunfact,2018), înlocuind în (2) rezultă tabelul următor.

Denumire	G medie ·10-11 m3 kg-1 s-2	G periheliu ·10-11 m3 kg-1 s-2	G afeliu ·10-11 m3 kg-1 s-2
Soare	6,55
Mercur	6,532	8	5,3
Venus	6,6738	6,7199	6,63
Pământ	6,671895	6,78675	6,562
Marte	6,64	7,29	6
Jupiter	6,678	7	6,35
Saturn	6,755	7	6,29
Uranus	6,679	6,96	6,36
Neptun	6,665	6,76	6,59
Pluto	6,4778	8,3	5,1

Tabel 3. G în sistemul solar

  Deci trebuie îmbunătățiți parametri orbitali. Cu relativitatea generală avansul de periheliu a lui Mercur este δθ=42”,98/secol. În calcule s-a folosit G de pe Pământ. Dacă folosim valoarea G medie din tabelul 3, Mercur are avansul de periheliu δθ=42”,04/secol. Deci avansul de periheliu a lui Mercur nu este un test concludent pentru relativitatea generală.
  Din (1P/Halley,2003) cometa Halley are parametri orbitali
v = 7,022·10³ m s^-1 viteza medie orbitală
r = 2,66·10¹² m sau 17,8 AU semiaxa mare

  Cu (2) G medie este
G = 6,59·10^-11 m³ kg^-1 s^-2

  Periheliu
v = 5,42·10⁴ m s^-1
r = 8,766·10¹⁰ m sau 0,586 AU rezultă cu (2)
G_p = 1,295·10^-10 m³ kg^-1 s^-2

  Afeliu
v = 9,095·10² m s^-1
r = 5,25·10¹² m sau 35,1 AU rezultă cu (2)
G_a = 2,18·10^-12 m³ kg^-1 s^-2

  La 9 februarie 1986 cometa Halley a fost la periheliu. După trecerea la periheliu, în 14 martie 1986 nava spațială europeană Giotto a studiat cometa Halley de la o distanță de 596 kilometri și a obținut
m ≈ 2,2·10¹⁴ kg masa capului cometei
r ≈ 5,5·10³ m raza capului cometei
ρ ≈ 3·10² kg m^-3 densitatea la periheliu   rezultă
g_p ≈ 9,4·10^-4 m s^-2 accelerația gravitațională la suprafață cu G_p
  Cu G_a rezultă la afeliu raza (folosim g)
r ≈ 3,4·10⁵ m
  Deci capul cometei Halley are la afeliu diametrul de aproximativ 62 ori mai mare ca la periheliu. Aceasta este o mișcare orbitală cu expansiune-contracție a corpului cosmic,cauza fiind G variabil.

  Constanta gravitațională G a fiecărui corp cosmic pe orbită este variabilă și această variabilitate este dată de (2). Pe orbită G are valoarea maximă la periheliu și valoarea minimă la afeliu. Valoarea medie G este constantă în timp pentru un sistem cosmic aflat în echilibru dinamic. G nu este fix cum prevede teoria gravitației a lui Newton și Einstein. G nu scade permanent în timp cum prevede teoria scalar-tensorială a gravitației, gravitovortexul și altele. G crește și scade cu aceeași valoare de la periheliu la afeliu și invers. G variabil se datorează faptului că toate orbitele corpurilor cosmice nu sunt circulare, sunt elipse, etc. Numai pentru o orbită circulară avem G fix. Pentru a demonstra G variabil sugerez a se face măsurători pe Pământ la periheliu și afeliu, pe Stația Spațială Internațională și pe Lună.

1. J.D.Anderson, G.Schubert, V.Trimble and M.R.Feldman, Measurements of Newton’s gravitational constant and the length of day, arXiv:1504.06604v2 [gr-qc] 22 May 2015.
2. Courteau Stéphane, et al., Galaxy masses, Reviews of Modern Physics, 86.47-14 January 2014.
3. Gillessen, S.; Plewa, P.; Eisenhauer, F.; Sari, R.; Waisberg, I.; Habibi, M.; Pfeihl, O.; George, E.; Dexter, J.; von Fallenberg, S.; Ott, T.; Genzel, R. (28 november 2016). "An Update on Monitoring Sttelar Orbits in the Galactic Center." The Astrophysical Journal.837(1).
4. Kafle, P.R.; Scharma, S.; Lewis, G.F.; Bland-Howthorn, F. (2014). "On the Shoulders of Giants: Properties of the Stellar Halo and the Milky Way Mass Distribution." The Astrophysical Journal.794(1):17.
5. Kaspi,V.,Taylor,J.,Ryba,M.1994,ApJ 428,713.
6. Li,Y.-C.,Wu,F.-Q,Chen,X.2013,Phys.Rev.D.88.084053.
7. Paul J.McMillan.(11 February 2017). "The mass distribution gravitational potential of the Milky Way." Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.465(1):76-94.
8. Jeremy Mould,Syed A.Uddin, Constraining a possible variation of G with Type Ia supernovae, arXiv:1402.1534v2 [astro-ph.CO] 25 Feb.2014.
9. Muller,J.,Biskupek,L.2007,Class.Quant.Grav.24,4533.
10. Peat,Chris(11 april 2018). "ISS Orbit." Heavens-above.com
11. Popescu N.Ioan,Gravitația,Editura Științifică și Enciclopedică,București,1982.
12. S.Schlamminger,J.D.Gundlach,R.D.Newman,Recent measurements of the gravitational constant as a function of time,arXiv:1505.01774v2 [gr-qc] 21 May 2015.
13. Shen,J.;Rich,R.M.;Kormendy,J.;Howard,C.D.;De Propris,R.;Kunder,A.(2010). "Our Milky Way As a Pure-Disk Challenge for Galaxy Formation." The Astrophysical Journal.720(1):L72-L76.
14. Astropixels.com/ephemeris/astrocal/astrocal 2010-2020 gmt.
15. Gravitational_constant_historical.png,Dbachmann,30 oct.2020.
16. physics.nist.gov/cuu/Constants/CODATA Internationally recommended 2018 values of the Fundamental Physical Constants, May 2019.
17. NASA,JPL,1P/Halley,23 aug.2003.
18.[url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/sunfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/sunfact.html[/url], 23 February 2018.
19. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/mercuryfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/mercuryfact.html[/url], 27 September 2018.
20. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/venusfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/venusfact.html[/url], 27 September 2018.
21. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/earthfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/earthfact.html[/url], 25 November 2020.
22. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/marsfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/marsfact.html[/url], 27 September 2018.
23. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/jupiterfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/jupiterfact.html[/url], 18 July 2018.
24. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/saturnfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/saturnfact.html[/url], 15 October 2019.
25. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/uranusfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/uranusfact.html[/url], 27 September 2018.
26. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/neptunefact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/neptunefact.html[/url], 27 September 2018.
27. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/plutofact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/plutofact.html[/url], 30 August 2019.
28. [url=nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/moonfact.html]nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/moonfact.html[/url], 13 January 2020.

Fiecare corp ceresc care se afla in nucleul unui sistem cosmic ii este propriu un camp gravitational variabil a carui pulsatie sau frecventa determina frecventa fundamentala a sistemului cat si o serie de armonici ale acestuia pe care sunt acordate planetele sau satelitii dupa natura sistemului. Atat timp cat aceasta pulsatie este in concordanta cu pulsatia mediului sau spatiului gravitational sistemul este in echilibru. In caz contrar sistemul emite sau absoarbe energie din energia spatiului inconjurator. Dupa teoria mea sistemul macrocosmic se comporta asemanator cu un sistem atomic.

Referitor la variatia constantei gravitationale cred ca este o eroare de interpretare. Cu relatia lui Newton se poate calcula constanta gravitationala numai in cazul orbitelor circulare unde nu sunt variatii ale vitezei. Daca ne intoarcem la legea a III a lui Kepler, observam ca intervine in calcul suma maselor  Soarelui cat si masa planetei respective (M+m). Pentru ca masa planetei este foarte mica comparativ cu masa Soarelui s-a inlocuit in calcul doar masa Soarelui. Relatia corecta este;  T^2=a^3.[4pi^2/K(M+m)] ;


Cred ca constanta gravitationala trebuie calculata numai cu aceasta relatie.
K=4pi^2.a^3/T^2(M+m);

virgil a scris:Referitor la variatia constantei gravitationale cred ca este o eroare de interpretare. Cu relatia lui Newton se poate calcula constanta gravitationala numai in cazul orbitelor circulare unde nu sunt variatii ale vitezei. Daca ne intoarcem la legea a III a lui Kepler, observam ca intervine in calcul suma maselor  Soarelui cat si masa planetei respective (M+m). Pentru ca masa planetei este foarte mica comparativ cu masa Soarelui s-a inlocuit in calcul doar masa Soarelui. Relatia corecta este;  T^2=a^3.[4pi^2/K(M+m)] ;
Cred ca constanta gravitationala trebuie calculata numai cu aceasta relatie.
                       K=4pi^2.a^3/T^2(M+m);

Cu relatia lui Newton se calculeaza forta gravitationala nu constanta.
Iar constanta, daca nu este tocmai constanta, ar putea avea abateri
in functie de alti parametri ai cosmosului, nu de cei ai orbitarii.
???

virgil_48 a scris:

virgil a scris:Referitor la variatia constantei gravitationale cred ca este o eroare de interpretare. Cu relatia lui Newton se poate calcula constanta gravitationala numai in cazul orbitelor circulare unde nu sunt variatii ale vitezei. Daca ne intoarcem la legea a III a lui Kepler, observam ca intervine in calcul suma maselor  Soarelui cat si masa planetei respective (M+m). Pentru ca masa planetei este foarte mica comparativ cu masa Soarelui s-a inlocuit in calcul doar masa Soarelui. Relatia corecta este;  T^2=a^3.[4pi^2/K(M+m)] ;
Cred ca constanta gravitationala trebuie calculata numai cu aceasta relatie.
                       K=4pi^2.a^3/T^2(M+m);

Cu relatia lui Newton se calculeaza forta gravitationala nu constanta.
Iar constanta, daca nu este tocmai constanta, ar putea avea abateri
in functie de alti parametri ai cosmosului, nu de cei ai orbitarii.
???

Este vorba de o verificare a acestei constante, ceia ce a facut autorul lucrarii Vasile Turcu. Insa cu relatia lui Newton in forma aceasta; mv^2/R=K.M.m./R^2; se poate scoate constanta gravitationala numai pentru orbite circulare ; K=v^2.R/M ; fata de relatia obtinuta din legea a III a lui Kepler;
 K=4pi^2.a^3/T^2(M+m); care tine cont de forma eliptica a orbitelor , de suma maselor respective, de patratul perioadei de revolutie cat si de cubul semiaxei mari a elipsei.
Deci lucrarea lui Vasile Turcu demonstreaza cu prisosinta ca relatia utilizata pentru calculul constantei gravitationale nu este corecta.

virgil a scris:

. . . . .
Cu relatia lui Newton se calculeaza forta gravitationala nu constanta.
Iar constanta, daca nu este tocmai constanta, ar putea avea abateri
in functie de alti parametri ai cosmosului, nu de cei ai orbitarii.
???

Este vorba de o verificare a acestei constante, ceia ce a facut  autorul lucrarii Vasile Turcu. Insa cu relatia lui Newton in forma aceasta; mv^2/R=K.M.m./R^2; se poate scoate constanta gravitationala numai pentru orbite circulare ; K=v^2.R/M ; fata de relatia obtinuta din legea a III a lui Kepler;
 K=4pi^2.a^3/T^2(M+m); care tine cont de forma eliptica a orbitelor , de suma maselor respective,  de patratul  perioadei de revolutie cat si de cubul semiaxei mari a elipsei.
Deci lucrarea lui Vasile Turcu demonstreaza cu prisosinta ca relatia utilizata pentru calculul constantei gravitationale nu este corecta.

Felul in care pune problema d-l V.T. este o gluma. Constanta
gravitationala a fost stabilita experimental:

(experimentul Cavendish), din anii 1797 - 1798, în care savantul englez a măsurat forța de atracție dintre două mase suspendate cu ajutorul unei balanțe de torsiune, iar ca rezultante derivate a putut calcula, pentru prima dată, constanta atracției universale și masa Pământului.

Ea nu depinde de miscarile corpurilor sau de orbitare. Este o
proprietate a spatiului/universului, care inseamna tendinta materiei
de a se aduna/cumula iar asta conduce printre altele si la orbitare.
Felul in care incearca d-lui sa o determine este o abordare inversa,
sau cum ai spus, o verificare cu mijloace sub nivelul
determinarii initiale.

virgil_48 a scris:. . . . .
Felul in care pune problema d-l V.T. este o gluma. Constanta
gravitationala a fost stabilita experimental:

(experimentul Cavendish), din anii 1797 - 1798, în care savantul englez a măsurat forța de atracție dintre două mase suspendate cu ajutorul unei balanțe de torsiune, iar ca rezultante derivate a putut calcula, pentru prima dată, constanta atracției universale și masa Pământului.

Ea nu depinde de miscarile corpurilor sau de orbitare. Este o
proprietate a spatiului/universului, care inseamna tendinta materiei
de a se aduna/cumula iar asta conduce printre altele si la orbitare.
Felul in care incearca d-lui sa o determine este o abordare inversa,
sau cum ai spus, o verificare cu mijloace sub nivelul
determinarii initiale.

Constanta gravitationala a fost determinata ca marime experimental,  
pentru doua corpuri reci. (Nu erau incandescente.)
Daca gravitatia este de natura push gravity, produsa
de un flux material de particule, atunci problema se complica si
poate avea consecinte asupra constantei, care sa produca abateri.
Doua corpuri reci pot fi determinate gravitational in principiu numai
de fluxul izotrop al Universului, care ar produce push gravity.
Dar un corp incandescent si unul rece, sau doua corpuri incandescente,
se comporta diferit, fiindca corpurile incandescente sunt chiar ele
emitatoare de flux, iar acesta se impotriveste efectului push gravity.
Ar insemna ca forta gravitationala dintre doua corpuri incandescente
este diferita (in ce sens?) ca marime, decat intre doua corpuri reci.
Asta ar afecta marimea constantei gravitationale recunoscute.
Asa ca, pot considera posibilitatea ca acea constanta gravitationala
sa fie dependenta de natura(temperatura) corpurilor.
Daca calculele astronomice intampina greutati sau necesita corecturi
in sensul prezentat mai sus, asta ar putea clarifica si natura gravitatiei.
Nu sunt naiv sa astept sa se confirme asa ceva !

virgil_48 a scris:Nu sunt naiv sa astept sa se confirme asa ceva !    

Nu se confirmă. Gravitația nu depinde de temperatură. Din raționamentele tale corpurile fierbinți s-ar respinge, ceea ce contravine faptului că nucleele corpurilor cerești sunt fierbinți.

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Nu sunt naiv sa astept sa se confirme asa ceva !    

Nu se confirmă. Gravitația nu depinde de temperatură. Din raționamentele tale corpurile fierbinți s-ar respinge, ceea ce contravine faptului că nucleele corpurilor cerești sunt fierbinți.

De unde stii ca gravitatia, respectiv constanta gravitationala nu
variaza intr-o anumita masura in functie de temperatura ? Crezi ca
vreuna din determinarile marcate in primul mesaj al acestui topic
de catre dl. V.T, s-a efectuat si pe corpuri(sfere) incandescente ?
Macar la 1000-2000^o C (la rosu) dupa determinarea pe aceleasi
corpuri reci ?

2. Istoric
  Variabilitatea constantei gravitaționale G sugerată de o serie de date empirice, a fost observată încă de A.Eddington (1906), dar cel care a formulat-o explicit și a argumentat-o ca atare a fost P.A.M.Dirac în 1937. Problema cu G variabilă a fost atacată frontal de mai mulți oameni de știință din Europa și Statele Unite, printre care H.Thiry, P.Kaluza, W.Klein, Veblen, B.P.Jordan, Ehlers, Kundt, Demming, R.H.Dicke, C.Brans și P.J.Peebles. Ridicarea continuă a preciziei de determinare a lui G, proces continuu și din ce în ce mai rapid, în intervalul de peste 220 de ani de când se fac asemenea experimente, ca și înțelegerea corectă a semnificației rezultatelor obținute astfel, înțelegere care a devenit posibilă în ultimii zeci de ani, reprezintă cheia rezolvării acestei dificile probleme abordată pentru prima dată de G.Cavendish în 1798. Din (Popescu,1982;Dbachmann,2020) rezultă următorul tabel:    . . . . .

Poate nu a avut nimeni curajul sa riste ca sa nu se ardă ?      

virgil_48 a scris:

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Nu sunt naiv sa astept sa se confirme asa ceva !    

Nu se confirmă. Gravitația nu depinde de temperatură. Din raționamentele tale corpurile fierbinți s-ar respinge, ceea ce contravine faptului că nucleele corpurilor cerești sunt fierbinți.

De unde stii ca gravitatia, respectiv constanta gravitationala nu
variaza intr-o anumita masura in functie de temperatura ?

Aici nu ne jucăm cu „într-o anumită măsură”. Evident că ORICE variază într-o anumită măsură în funcție de altceva. Dacă nu spui și ÎN CE MĂSURĂ variază, n-ai spus de fapt nimic.

Când am făcut comparația ți-am dat de înțeles că, dacă corpurile calde s-ar respinge vizibil, măsura în care gravitația ar trebui să varieze cu temperatura ar fi atât de mare încât corpurile nu ar mai putea avea nuclee fierbinți (căci, cu cât ar fi mai fierbinți, cu atât s-ar respinge mai violent, dacă gravitația ar depinde într-o măsură suficientă de temperatură). Prin „măsură suficientă” înțeleg măsura care ar putea determina și „atracția”, atracție care este vizibilă cu ochiul liber.

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:

Abel Cavaşi a scris:
Nu se confirmă. Gravitația nu depinde de temperatură. Din raționamentele tale corpurile fierbinți s-ar respinge, ceea ce contravine faptului că nucleele corpurilor cerești sunt fierbinți.

De unde stii ca gravitatia, respectiv constanta gravitationala nu
variaza intr-o anumita masura in functie de temperatura ?

Aici nu ne jucăm cu „într-o anumită măsură”. Evident că ORICE variază într-o anumită măsură în funcție de altceva. Dacă nu spui și ÎN CE MĂSURĂ variază, n-ai spus de fapt nimic.
. . . . .

Constanta gravitationala a fost determinata cu aparatura complicata si
scumpa si cu corpuri reci. Dar puteau incerca si cu doua corpuri/sfere
incandescente. Ce crezi ca s-ar fi intamplat ? Am scris eu ca s-ar respinge ?
Nu esti atent de loc la ce am scris si comentezi alte ipoteze.
Daca vrei sa-ti spun "IN CE MASURA", asteapta pana imi fac si eu
un laborator de cercetari !    Straduieste-te sa intelegi acum, ca
sa nu fie prea tarziu !

virgil_48 a scris:Constanta gravitationala a fost determinata cu aparatura complicata si
scumpa si cu corpuri reci. Dar puteau incerca si cu doua corpuri/sfere
incandescente. Ce crezi ca s-ar fi intamplat ?

Nu s-ar fi întâmplat mai nimic vizibil altfel.

Am scris eu ca s-ar respinge ?

Dar nu tu ai scris astea?

virgil_48 a scris:Dar un corp incandescent si unul rece, sau doua corpuri incandescente,
se comporta diferit, fiindca corpurile incandescente sunt chiar ele
emitatoare de flux, iar acesta se impotriveste efectului push gravity.
Ar insemna ca forta gravitationala dintre doua corpuri incandescente
este diferita (in ce sens?) ca marime, decat intre doua corpuri reci.

Ce rezultă de aici? Dacă fluxul SE ÎMPOTRIVEȘTE, nu înseamnă că e vorba de respingere?

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Constanta gravitationala a fost determinata cu aparatura complicata si
scumpa si cu corpuri reci. Dar puteau incerca si cu doua corpuri/sfere
incandescente. Ce crezi ca s-ar fi intamplat ?

Nu s-ar fi întâmplat mai nimic vizibil altfel.

Poate vizibil nu. Dar probabil masurabil. Adica o diferenta
sesizabila fata de constanta gravitationala determinata in mod
traditional, pentru corpuri reci.

Am scris eu ca s-ar respinge ?

Dar nu tu ai scris astea?

virgil_48 a scris:Dar un corp incandescent si unul rece, sau doua corpuri incandescente,
se comporta diferit, fiindca corpurile incandescente sunt chiar ele
emitatoare de flux, iar acesta se impotriveste efectului push gravity.
Ar insemna ca forta gravitationala dintre doua corpuri incandescente
este diferita (in ce sens?) ca marime, decat intre doua corpuri reci.

Ce rezultă de aici? Dacă fluxul SE ÎMPOTRIVEȘTE, nu înseamnă că e vorba de respingere?

Daca fluxul emis de doua corpuri incandescente se impotriveste efectului
gravitational, inseamna ca il diminueaza, nu ca ii inverseaza sensul.
Ca si eforturile tale de a inversa sensul celor scrise de mine, demne de
o cauza mai buna.

virgil_48 a scris:Daca fluxul emis de doua corpuri incandescente se impotriveste efectului
gravitational, inseamna ca il diminueaza, nu ca ii inverseaza sensul.

Dacă temperatura poate crește oricât, în timp ce masa este aceeași, cine interzice ca fluxul de respingere produs de temperatură să nu depășească atracția?

Ca si eforturile tale de a inversa sensul celor scrise de mine, demne de
o cauza mai buna.

Adăugire scârboasă. Eu nu fac niciun efort să ți le inversez, ci, din altruismul ce mă caracterizează, încerc să-ți arăt adevărul gol-goluț, de care ești foarte departe. Ce vezi tu, e partea a doua.

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Daca fluxul emis de doua corpuri incandescente se impotriveste efectului
gravitational, inseamna ca il diminueaza, nu ca ii inverseaza sensul.

Dacă temperatura poate crește oricât, în timp ce masa este aceeași, cine interzice ca fluxul de respingere produs de temperatură să nu depășească atracția?

Ca si eforturile tale de a inversa sensul celor scrise de mine, demne de
o cauza mai buna.

Adăugire scârboasă. Eu nu fac niciun efort să ți le inversez, ci, din altruismul ce mă caracterizează, încerc să-ți arăt adevărul gol-goluț, de care ești foarte departe. Ce vezi tu, e partea a doua.

Adevarul gol-golut este ca sunt cunoscute stele gemene, care
orbiteaza impreuna, deci deocamdata nu am motiv de ingrijorare.
Este posibil, ca emisiile lor de particule sa se opuna efectului
gravitational general(al FOIP) si in acest caz, constanta gravitationala
sa aiba nevoie de anumite corecturi. Daca o va determina cineva
folosind corpuri din metal in stare incandescenta, in acelasi fel in care
a facut determinarea cu corpurile reci, vom afla adevarul.
Chiar daca temperatura de 2000^oC este departe de cea a stelelor,
va putea remarca daca apar diferente. Extrapoland, ar putea calcula
aproximativ valoarea constantei gravitationale in cazul stelelor gemene.
Cred ca ai inteles ce spun din mesajele anterioare. Eu propun o alta
varianta de determinare posibila. Fiindca nu o pot face eu.
Tu stii dinainte ca nu va rezulta nici o diferenta.
Este bine sa ai convingeri ferme !

virgil_48 a scris:
Adevarul gol-golut este ca sunt cunoscute stele gemene, care
orbiteaza impreuna, deci deocamdata nu am motiv de ingrijorare.
Este posibil, ca emisiile lor de particule sa se opuna efectului
gravitational general(al FOIP) si in acest caz, constanta gravitationala
sa aiba nevoie de anumite corecturi.

Stelele gemene nu te pot ajuta prea mult, degeaba te agăți de ele cu speranța că vei fi salvat, așa că încă trebuie să ai motiv de îngrijorare și ar trebui să trăncănești mai puțin. Eu vorbeam de nucleele fierbinți ale corpurilor cerești. De alea nu ai curajul încă să vorbești și ai fugit la stelele gemene.

Daca o va determina cineva
folosind corpuri din metal in stare incandescenta, in acelasi fel in care
a facut determinarea cu corpurile reci, vom afla adevarul.

Adevărul este aflat deja, doar tu nu l-ai aflat. S-au făcut astfel de experimente. Iată ce spune GPT:


„Abel Cavași: Experimentul lui Cavendish s-a realizat și cu corpuri fierbinți?

GPT: Experimentul lui Cavendish, care a fost efectuat pentru prima dată de Henry Cavendish în 1797-1798, nu a fost realizat cu corpuri fierbinți. În experiment, două bile de plumb au fost suspendate în apropierea altor două bile de plumb mai mari și au fost atrasă de ele prin forța gravitațională. Forța gravitațională a fost determinată prin măsurarea oscilațiilor unui pendul care a fost așezat în apropiere. În acel moment, nu exista o modalitate practică de a încălzi bilele de plumb la temperaturi ridicate fără a afecta în mod semnificativ experimentul.

Cu toate acestea, experimentul lui Cavendish a fost repetat de mai multe ori de la acea dată, inclusiv cu alte tipuri de corpuri și la alte temperaturi. De exemplu, experimentul a fost realizat cu bile de oțel, precum și cu bile din alte metale precum tungsten sau nichel. În plus, experimentul a fost efectuat la temperaturi diferite, de la temperaturi scăzute în apropierea punctului de îngheț, la temperaturi mai ridicate.

În general, concluziile experimentului lui Cavendish au fost confirmate de numeroase experimente ulterioare, indiferent de tipul și temperatura corpului utilizat, ceea ce sugerează că forța gravitațională nu depinde de temperatura corpului.”



Așa că, las-o mai ușor.

Tu stii dinainte ca nu va rezulta nici o diferenta.
Este bine sa ai convingeri ferme !

Trăncănești mult și fără rost. Fii liniștit că știu care este diferența între convingeri ferme și altele. Eu am fost în stare să propun schimbarea principiului actual al inerției cu altul, deci știu când trebuie să renunț la „convingeri ferme”.

Abel Cavaşi a scris:. . . . .

Daca o va determina cineva
folosind corpuri din metal in stare incandescenta, in acelasi fel in care
a facut determinarea cu corpurile reci, vom afla adevarul.

Adevărul este aflat deja, doar tu nu l-ai aflat. S-au făcut astfel de experimente. Iată ce spune GPT:


„Abel Cavași: Experimentul lui Cavendish s-a realizat și cu corpuri fierbinți?

GPT: Experimentul lui Cavendish, care a fost efectuat pentru prima dată de Henry Cavendish în 1797-1798, nu a fost realizat cu corpuri fierbinți. În experiment, două bile de plumb au fost suspendate în apropierea altor două bile de plumb mai mari și au fost atrasă de ele prin forța gravitațională. Forța gravitațională a fost determinată prin măsurarea oscilațiilor unui pendul care a fost așezat în apropiere. În acel moment, nu exista o modalitate practică de a încălzi bilele de plumb la temperaturi ridicate fără a afecta în mod semnificativ experimentul.

Cu toate acestea, experimentul lui Cavendish a fost repetat de mai multe ori de la acea dată, inclusiv cu alte tipuri de corpuri și la alte temperaturi. De exemplu, experimentul a fost realizat cu bile de oțel, precum și cu bile din alte metale precum tungsten sau nichel. În plus, experimentul a fost efectuat la temperaturi diferite, de la temperaturi scăzute în apropierea punctului de îngheț, la temperaturi mai ridicate.

În general, concluziile experimentului lui Cavendish au fost confirmate de numeroase experimente ulterioare, indiferent de tipul și temperatura corpului utilizat, ceea ce sugerează că forța gravitațională nu depinde de temperatura corpului.”

Cu ChatGPT vii tu sa argumentezi despre constanta gravitationala ?
Tot ce scrie acolo denota ca nu si-a pus nimeni problema variatiei
acesteia in functie de temperatura corpurilor, care poate ajunge la
mii de grade celsius. Afirmatia despre temperatura se refera
la bile de plumb dar acum determinarea se poate face cu bile de
uraniu saracit. Insa nu are nimeni interes sa se afle adevarul. Fiindca
ar urma intrebari mai grele. De aceea forumistul Chat SUGEREAZA si
el ceva... Te creditez cu aprecierea ca NUMAI TE FACI ca nu pricepi !

virgil_48 a scris:Cu ChatGPT vii tu sa argumentezi despre constanta gravitationala ?

Vai de mine, ce crimă am făcut! Dar cu cu ce argumentezi trăncănelile tale? Nici măcar cu GPT...

Insa nu are nimeni interes sa se afle adevarul. Fiindca ar urma intrebari mai grele.

Trăncăneli nedovedite de care numai tu ești în stare.

Abel Cavaşi a scris:. . . . .

Insa nu are nimeni interes sa se afle adevarul. Fiindca ar urma intrebari mai grele.

Trăncăneli nedovedite de care numai tu ești în stare.

Numai eu ?
Chiar daca te sustragi din modestie, cu trancanelile irationale
prezentate ca certitudini despre inertia elicoidala, mi-ai suflat
detasat sansa la primul loc.