CE ȘTIM?

Rezumarea primului mesaj :

Putem contura ceea ce știm la ora actuală din universul ăsta? Putem ști ceea ce știm?

De exemplu e corect gândit așa?

Știm că materia obișnuită este cca 5%, și este formată din atomi care sunt goi 99%. Atomii la rândul lor sunt formați din diverse particule iar fiecare particulă are antiparticula ei.

Până aici, după voi, e corect? Sau dacă nu e corect, cum e corect, să știm ceea ce știm?

Al treilea ochi

Am avut de multe ori senzatia de orbire ca la mersul cu masina, cand te orbeste faza lunga a masinii din sens opus, noaptea.

In fata unui fenomen  experimentat pe viu in laborator, formulele matematice, teorie, imaginea despre un anumit fenomen , etc, au palit in fata unui blitz mental provocat de un experiment oarecare.
Este ca un scurt circuit in care sunt intrerupte rationamentele obisnuite ale vederii obisnuite si este nevoie de un al treilea ochi care vede altfel  decat doi " orbiti".

eugen,
poți să detaliezi un pic ?
Pentru ca nu sunt sigur c-am înțeles exact la ce faci referire și cum este relaționat cu CE STIM .
Eventual, dacă nu-i locul potrivit, poți să detaliezi în altă parte, în alt topic/subiect.

Da, pot detalia aici, sper sa nu fiu acuzat de abuz off-topic...

Tot incercand diferite comportari ale bobinelor, am experimentat cu o bobina de inalta tensiune auto in regim de frecventa in jur de 10 khz, alimentat pe la 20 volti, de la un oscilator.
Pe iesire, am montat un capat de cablu coaxial de un metru si am variat usor amplitudinea.
Cand am atins din " greseala" cablul, s-a produs o descarcare nedureroasa, vernil, intre mana si cablu.
Ma astepatam sa ma curentez, dar nu a fost cazul.
Era ceva nou pentru mine, un efect care-mi schimba logica obisnuita.
Poate pentru unii este banal, dar pe mine m-a uimit...

eugen a scris:
Era ceva nou pentru mine, un efect care-mi schimba logica obisnuita.
Poate pentru unii este banal, dar pe mine m-a uimit...

Pentru mine nu este banal.
Eu țin minte că eram copil, doar câțiva anișori, iar când eram oarecum nesupravegheat, desfăceam becul de la o veioză și băgam degetele în locul unde trebuia înfiletat becul.
Ciudat...imi amintesc că îmi plăcea senzația, deși imediat cum începea să mă scuture retrăgeam mâna, dar repetam experimentul.

Sper ca acestea să fie citite numai de persoane mature care-și dau seama de pericolul la care m-am expus, ca să nu reprezinte vreun fel de exemplu pentru cei neexperimentați, care nu-și dau seama de riscurile la care se expun.

În fine, asta vis-a-vis de accidentul tău.
Ceea ce mi-aș dori să detaliezi, în măsura în care poți explica, este ce schimbări de logică ai observat că apar.

Imaginatia

Avea Dan Preda o expresie: "A judeca, a vedea in orb..."
Iar Sadang ceva de genul:" Atata mi-am muncit creierii cu magnetismul...".

Pentru mine, in urma unui experiment de genul celui expus mai sus, am simtit provocarea de a folosi pur si simplu mult mai mult imaginatia pentru a intelege.
Adica de a intelege mai mult prin imaginare decat din logica.
Logica spune de exemplu: creste un anumit parametru si obtii un anumit efect.
Imaginatia subtila insa poate vedea invers : scade parametrul si obtii efectul.
Astfel de mecanisme sunt de rutina cand cauti cu febrilitate sa obtii un anumit efect.

curiosul a scris:Da' cu poeziile ce-ai mai facut ?

Poeziile, ca și cu celelalte scrisuri ori înscrisuri, le am împrăștiate prin tot internetul. Pe suport electronic văd că nu am cu ele probleme, nici ele cu mine, deși nu mă consider în nici un fel poet sau scriitor.

Tipărite în carte, a crezut că-mi face o surpriză, și ʺm-a publicatʺ în patru volume de antologii, pe care le-am văzut tot scanate pe internet, fiindcă și-a băgat dra.cu coada și n-am mai putut intra în posesia lor. Așa că am aterizat înainte de a mă lansa!

Culmea e că eu am convingerea că dacă scriu o carte, exact așa cum vreau, rămîne un singur cititor, sau cititoare. La ce s-o scriu atunci?

Dar ʺatacʺ pe alte fronturi ..

Intuiția de care vorbește Eugen, eu cred că joacă același rol ca și logica. Pentru ca cunoașterea să fie completă trebuie observația gîndită cu logica și trăită cu intuiția. Gîndește-te că egalitatea din matematică nu există numai în mintea noastră, într-o parte logica, pe care o poți fixa cu ajutorul celor cinci simțuri, iar în cealaltă intuiția pe care o menții prin identificarea ta, ca subiect, cu obiectul studiat. Nu știu dacă înțelegi ce vreau să zic, o să încerc o exemplificare.

Să zicem că ți-ai pus ochii pe o Zînă, care ți-a căzut cu tronc, iar simțurile tale cu mintea ta logică fac deja scenariile unui film ʺdin al 9-lea cerʺ. Ceva îți mai spune că e mai mult decît o apariție obișnuită, că e o Zînă. Îți simți ție zbuciumul, îi simți și ei fiorul cu dragostea și dorul, o simți prin fiecare celulă fremătînd, iar logica cu mintea ta cu tot fugind după un parfum de mister.

Un preludiu prelung adîncește nebunia, și tristă, și goală, fiindcă dimineața te trezești singur, cu patul răvășit, cu urma unui ecou al unui soare nou. Închizi ochii să mai prinzi ceva, un sărut etern, dar veșnicia a plecat cu un fior mai parfumat.

De ce un bou nu e vițel? De ce ar fi un bou adult mai bun ca un vițel incult? Și totuși, la obîrșie, la izvor, te-ntorci prin dorul unui nor, unde te-așteaptă al tău amor, la obîrșie, la izvor ..

Trecu o zi, trecură trei, și iarăși noaptea vine, și te gîndești privind în sus la razele-i senine .. și ți-ar plăcea să vină iar cu pasul lin și dulce, să-i simți parfumul ei cel rar și-n tine să se culce .. s-o ții la tine-n inimioară, pulsîndu-ți fericirea, cu Zîna ta de prima oară trăindu-ți nemurirea ...

Am luat-o on miez peste ogrăzi amu, dar tu știi măcar din auzite că poeții au o putere de a pătrunde mai adînc în miezul lucrurilor, de a înțelege și a trăi profunzimile la alte note. Ei bine, tot așa știi că dacă vor să ʺzăpăceascăʺ o pămînteană de cap cam reușesc, fiindcă știu ce vor ele să audă ca să le pice în plasă. Pentru un poet adevărat nu-i problemă cu partea materială a lucrurilor, vibrația lor putînd controla materia.

Problema e cînd vor să ʺzăpăceascăʺ o Zînă, pe care n-o mai interesează lira lor, ci doar o vibrație peste materie, un fluturaș ce zboară tot timpul de la unul la altul. E complicat și de intuit așa ceva, nu de trăit, dar încearcă măcar să-i acorzi o șansă. Într-o lume nebună nu poți fi normal, dar te poți bucura de nebunia ei. Iar credința e singura știință! Să crezi ca și cum lucru s-ar fi întîmplat, și chiar se întîmplă, Universul aranjîndu-ți lucrurile după importanța pe care le-o dai.

Dar pentru asta trebuie să-i găsești logica lui, căreia să te supui .. logica din spatele logicii, sau gîndul din spatele gîndului ... să găsești lumea într-un bob de nisip și să ții infinitul în palmă ...  sau particula care ți-a semnat răvășirea în colbul terestru ...

Bordan a scris:
Culmea e că eu am convingerea că dacă scriu o carte, exact așa cum vreau, rămîne un singur cititor, sau cititoare. La ce s-o scriu atunci?

Dar ʺatacʺ pe alte fronturi ..

Aici te înțeleg.
Am și eu, nu poezii, ci analize matematice, multe și diversificate privind numerele prime, dar sunt sigur că dacă le scriu...le citesc numai eu și numai eu înțeleg și știu ce-am scris acolo.
Dar, deși în mintea mea eu știu și înțeleg exact ce-am scris acolo, pentru că nu analizez de azi de ieri numerele astea, nu le explic pe înțelesul tuturor și primesc feedback-uri la care mă întreb  Oare nu mai gândesc logic, am înnebunit eu și am logica distorsionată ?

În fine...poate chiar mă înșel și nu-i corect ceea ce gândesc și concluziile la care am ajuns sunt greșite...

Intuiția de care vorbește Eugen, eu cred că joacă același rol ca și logica. Pentru ca cunoașterea să fie completă trebuie observația gîndită cu logica și trăită cu intuiția. Gîndește-te că egalitatea din matematică nu există numai în mintea noastră, într-o parte logica, pe care o poți fixa cu ajutorul celor cinci simțuri, iar în cealaltă intuiția pe care o menții prin identificarea ta, ca subiect, cu obiectul studiat. Nu știu dacă înțelegi ce vreau să zic, o să încerc o exemplificare.

Ba te înțeleg Bordane, mai mult decât crezi, și pe tine și pe eugen.
Din punctul meu de vedere, Bordane, intuiția apare în urma experienței.
Nu că aș avea eu prea multă experiență, dar ce știu să fac, știu să fac Bordane.

Adică, în ceea ce mă privește, matematic vorbind, dacă eu am analizat ce-am analizat atâta timp, eu îmi dau seama dacă rezultatul la care am ajuns este corect în funcție de cum arată formula.

Dacă este una complicată și lungă, sunt aproape sigur că nu-i corectă și nu poate fi folosită.
Dacă-i una frumoasă și simplă sunt aproape sigur că-i corectă, sau cel puțin utilă și poate fi folosită.

Când am văzut o formulă, intuiția îmi spune că-i corectă sau nu în funcție de cât de simplă și frumoasă este, raportat la ceea ce știu și am analizat.

Frumusețea asta, Bordane, dacă vrei, eleganța matematică, își spune și aici cuvântul.

Știi tu, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place și asta-i valabil și-n matematică.

Nu mai vorbim de frumusețea poeziilor...

Am zis acum ceva timp de un experiment aici pe forum .. eu să fiu deacord cu oricare dintre voi, cu orice teorie de-a voastră, dar cu mine să nu fie deacord nici unul. Aproape că am reușit.

Iar de cîțiva ani am zis că nu poate fi nici o teorie completă fără om în ecuație. Dar ce e omul? Aici ne lovim de chestia cu interiorul teoriei și ajungem tot la subiectivismul relativ.

Poate că am avut și am norocul să cunosc OMUL natural, ăla făcut, nu prefăcut sau contrafăcut, pentru care nici nu există conceptul de minciună sau prefăcătorie, de nimic artificial, fiind, prin simplitatea lui, un monument al Naturii. Pentru el nu există nici un secret, tot ceea ce se întîmplă trebuie să se întîmple, inclusiv moartea o privește cu seninătate, ca pe un lucru normal. Chestia e că la ăștia nici nu le aude nimeni gura, nici nu-i vede nimeni.

Și atunci a apărut întrebarea, unde e OMUL ăsta în societatea tehnologizată, științifică? Cam dispărut după masca minciunii, a trufiei și îngînfării! Nu  mai e simplitate, cinste, omenie și demnitate, cei șapte ani de acasă, cum le zic. Plini de astea trufii, de conceptele și principiile făcute chiar de el, a ajuns un străin în propriul ambalaj, în proprie piele. Cu toată știința și tehnologia în brațe, omul a ajuns să nu se poată înțelege el pe el, mai singur ca în cel mai gol deșert.

Și atunci apare altă întrebare, e bună această cărare? Aceste teorii peste teorii făcute de mintea omului, pentru a face ce? Javre schelăind la porți străine pentru un colț de pîine. Unde e OMUL cel natural, cel simplu și demn, cum am scris eu, cioplit cu iubirea din lacrimi de lemn?

Îți propun un experiment ...

Să zicem că aterizăm noi doi într-un loc, venind din alt spațiu-timp, fără să cunoaștem absolut nimic din limbajul și convențiile pe care le știm, nici cifre, nici litere, nici sunete, absolut nimic din ceea ce cunoaștem. Cam cum crezi că ne-am manifesta sau am comunica? Sau ce am face?

Și-o să-ți spun după aia de ce ... că nu știu de ce am încredere că tu îmi confirmi ceva ...

Bordan a scris:
Îți propun un experiment ...

Să zicem că aterizăm noi doi într-un loc, venind din alt spațiu-timp, fără să cunoaștem absolut nimic din limbajul și convențiile pe care le știm, nici cifre, nici litere, nici sunete, absolut nimic din ceea ce cunoaștem. Cam cum crezi că ne-am manifesta sau am comunica? Sau ce am face?

Ne-am comporta instinctiv.
Iar instinctul ne-ar fi dirijat de nevoile pe care le-am avea.

Ca să înțelegi cum ne-am comporta, cum ne-am manifesta și ce am face în astfel de situații și în condițiile pe care le-ai menționat, este suficient să te uiți pe Animal Planet.

La nivel de instinct, reacțiile noastre au la bază aceleași principii ca ale animalelor, deși ne place să credem că suntem ființe superioare.

Eu cred că așa m-aș manifesta, instinctiv, irațional, ca un animal.

Bordan a scris:
Poate că am avut și am norocul să cunosc OMUL natural, ăla făcut, nu prefăcut sau contrafăcut, pentru care nici nu există conceptul de minciună sau prefăcătorie, de nimic artificial, fiind, prin simplitatea lui, un monument al Naturii. Pentru el nu există nici un secret, tot ceea ce se întîmplă trebuie să se întîmple, inclusiv moartea o privește cu seninătate, ca pe un lucru normal. Chestia e că la ăștia nici nu le aude nimeni gura, nici nu-i vede nimeni.

Bordan, sa incerci intr-o noapte sa fii sincer cu tine. Nu crezi ca-l
cam idealizezi pe OMUL acela?
Omul rau, sangeros, agresiv, lacom, tradator, umple cartile de istorie.
Cel la care visezi tu, o mai avea cativa reprezentanti in viata, poate
ti-a iesit unul in cale, dar in societatea de astazi este o victima sigura.
Când traiesti intre lupi, trebuie sa urli ca ei!  Nu-ti doresti ca vreunul
din copii tai sa fie OMUL.
Nu inseamna ca daca am scris asta, nu-l admir pe OMUL tau. Dar ma
intristeaza singuratatea lui. Singuratatea OMULUI!

curiosul a scris:Eu cred că așa m-aș manifesta, instinctiv, irațional, ca un animal.

Un animal într-o haită ʺnegociazăʺ cu cărțile pe masă, are exact locul lui, recunoscîndu-și inferioritatea față de cei deasupra sa. Că îi spune instictul sau irațiunea unde să stea, nu știu.

Omul în societate, fără pila lu tata sau a lu nașu, cam trebuie să suporte umilința și rînjetul maneliștilor, jocurile fiind făcute în spatele lui. Așa rațional cum e făcut totul, toate sistemele au ajuns un putregai, iar omul mai javră ca animalele.

Unde ne e rațiunea, atunci?

virgil_48 a scris:Dar ma intristeaza singuratatea lui. Singuratatea OMULUI!

Să nu crezi că un om însingurat într-o chilie sau într-o pădure, e mai singur ca tine între oameni.

Nu știu cum să-ți spun, dar nu un singur OM cunosc. Acum, de exemplu, îs la vreo 200 și ceva de km de casă, dar nu m-am răbdat acuma după masă să intru la un astfel de OM, care are un Muzeu al satului, particular al lui.

Sau nu știu dacă ai idee cam cum poate arăta un OM care refuză pensia, de exemplu, fiindcă după sistemul lui de valori nu o merită, că nu-i a lui. Nu se pune problema să ceară ceva, sau să latre cum fac majoritatea javrelor, pur și simplu după ʺșcoalaʺ lui nu are voie să accepte nimic de pomană. Dă toamna nuci și mere pentru ulei și ceva zahăr, și gata, restul nu-i mai trebuie nimic. Și n-are numai vreo 90 de ani. Sau altul la 85 de ani, tot așa fără nici o pensie sau ajutor, lucrează 7 ha de pămînt singur. Să nu te întristeze singurătatea lui, că are tot Universul cu el. Și nu-s singurii ...

Oi fi eu mai idealist, dar adevăratul ideal al acestui popor încă n-a pierit, fiindcă e nepieritor. E păstrat la loc de cinste de larma și mizeriile javrelor maneliste. Și o să iasă la vremea lui, că toate au o vreme, care vremuiește ...

Există certitudini în fizică?

S-o luăm de la bază, fiindcă fără de fundație nu cred că putem construi mai departe.

Spațiul și timpul sunt două noțiuni abstracte care nu se văd, nu se aud, nu se pot pipăi, mirosi sau simți, pe care se sprijină întreaga fizică, orice ʺcertitudineʺ și lucru concret ar putea să apară în spațiul-timpul fizic, apare dintr-o incertitudine, din ceva abstract. Materia, sau formele care apar în acest spațiu-timp, dacă o căutăm la bază îi găsim vârful. Sau particulele mele în buzunar la curiosul ..  

Știți numai de aici de pe forum cât am întors pe toate fețele materia, energia, substanța, masa, mișcarea, etc, cu toate că ne apar la nivelul nostru de percepție, în orizontul nostru info-observațional, nu găsim doi observatori care să perceapă același lucru, fiecare având propriile percepții și interpretări.

Dacă luăm obiectele la bani mărunți se transformă în subiecte, obiectivismul în subiectivism, realitatea în relativitate, certitudinile devin incerte, în profunzime se destramă în mintea fiecăruia.

Despre certitudini putem dialoga în mod fructuos, util, dar numai cu cei care-și recunosc propriile limite, fără convingeri și idei preconcepute. Eu personal pot să ascult și să fiu deacord cu orice teorie, dar ce rost are să-mi bat capul cu ea atâta timp cât ʺconvingătorulʺ nu poate ieși din certitudinile lui, să accepte și altă față a realității nu numai moaca lui.

Te desprinzi de propriile convingeri și certitudini doar atunci când îți recunoști propriile limite, micimea în fața absolutului și faptul că nu ești proprietar nici măcar pe propriile gânduri.  

A crede că știința e sigură e doar o eroare din partea noastră, fiindcă atâta timp cât totul e mișcare, totul e transformare, nu poate fi sigur nimic.

Eu ajung la părerea inițială, cu cât știm mai mult cu atât ne dăm seama că știm mai puțin ... sau cine vorbește nu știe, cine știe nu vorbește ..

Eu inteleg ce vrei tu sa spui, Bordane.
Eu ridic intrebarea:
Prin ratiunea noastra, exista vreo certitudine, de orice natura ar fi ea ?

Inclin sa cred ca raspunsul este afirmativ.
In primul rand raspunsul trebuie justificat intr-o maniera sau alta, pentru ca asta face ratiunea.
In primul rand, daca eu accept ca totul este incert, atunci convingerea mea trebuie sa fie certa.
Deci iata ca ratiunea pare ca poate construi certitudini.
Sa spunem ca am justificat raspunsul.
Urmatorul pas este stabilirea corectitudinii rationamentului.
Et voila !
Cum stabilesc asta ?
Daca nu pot sa stabilesc corectitudinea rationamentului care justifica certitudinea, inclin sa cred ca certitudinea mea trebuie incadrata intre ghilimele pentru ca este incerta.

Dar este cert rationamentul asta ?

Si tot asa, Bordane.
Motiv pentru care eu consider ca ratiunea lucreaza cu certitudini conectate intre ele prin perceptii.

Sunt multe de spus, dar...nu mai stiu nici eu.

curiosul a scris: Prin ratiunea noastra, exista vreo certitudine, de orice natura ar fi ea ?

Inclin sa cred ca raspunsul este afirmativ.

Nu te înclini în partea care trebuie, că răspunsul e hăpt pe dos ..

Raționezi cert, dar e cert ceea ce raționezi? Dacă lași deoparte ceea ce ai luat de la alții, ce mai rămâne din rațiunea ta? Sau cum să-ți spun ca să mă înțelegi ce zic .. tu te ʺjociʺ cu numerele, dar numerele nu sunt ale tale, că le-ai împrumutat de la alții, ceva abstract, incert. După rațiunea ta, cum poate apare ceva concret din abstract? Și mai mult, cum te poți face stăpân pe ceva ce nu-i al tău, o combinație a acestor numere?

E cert că noi vorbim aici, o ce facem, dar vorbim cert? Știm că vorbim, dar vorbim ce știm? Acuma mă joc puțin cu cuvintele, dar pe acolo e ..

Eu nu zic cum zice Abel, că ʺdacă mă asculți pe mine o să-ți fie mai bineʺ, eu zic că dacă nu te asculți nici pe tine o să-ți fie mai bine! Să-ți folosești rațiunea, nu să rezolvi problemele date de alții, ci să eviți orice problemă.

E cert că trăim în lumea asta, dar trăim, oare, cert? E cert că mergem înainte, evoluăm, dar drumul pe care mergem e bun, e cert? E cert că alimentăm avionul să zboare, dar e cert că știe zbura și ajungem întregi la destinație?

De vorbit putem vorbi orice în topicul ăsta, că ne încadrăm, dacă știm ce vorbim ... că știi care-i treaba cu cuvintele .. sunt certe atât cât le certificăm noi ... cu ISO 9001 ...

1000 de primăveri, fără chin, numai plăceri!!

La nivelul ratiunii totul este abstract, zic eu, pentru ca notiunile cu care opereaza ratiunea insasi nu sunt reale.
Perceptia propriu-zisa este insa concreta.
Nu senzatia, ci perceptia propriu-zisa determinata de obiectul observat, observatia propriu-zisa si observator.

Spre exemplu, daca tot rotile, "Loganele" si trenurile sunt exemple "definitorii" pe forum , intr-un mod abstract, prin ratiunea mea roata de la Logan nu se potriveste la tren.
Daca vreau sa verific in mod cert aceasta concluzie, iau roata de la Logan, incerc sa o pun la tren si prin perceptiile pe care "le traiesc" concluzionez in mod cert, concret, ca nu se potriveste.

Deci ratiunea mea abstracta a fost suficienta pentru a deduce ceva concret.

Acum putem extinde abstractul ratiunii la concretul realitatii si sa concluzionam ca ratiunea poate determina in mod cert concretul realitatii prin prisma perceptiilor.

Zic eu.

curiosul a scris:Eu inteleg ce vrei tu sa spui, Bordane.
Eu ridic intrebarea:
Prin ratiunea noastra, exista vreo certitudine, de orice natura ar fi ea?

Tu ai observat si pe forum ca pe baza ratiunii, fiecare are
certitudinile lui? Ar trebui sa existe certitudini care nu
depind de ratiune, dar chiar notiunea de certitudine,
tot din ratiune provine. Ne cam invartim ?

curiosul a scris: Perceptia propriu-zisa este insa concreta.

Oare cum percepem lumea asta? O percepem cum e ea sau o percepem după șabloanele și conexiunile pe care le avem formate, o percepem cum suntem noi? Dacă nu aveai formate modelele cu care să compari roțile mai aveai ce raționa?

Modelele nu le-ai format degeaba, ci le-ai format în timp, ai acumulat experiență.

Abel Cavaşi a scris:Modelele nu le-ai format degeaba, ci le-ai format în timp ..

Nici asta nu-i sigur, că le-ai format tu, ți-au fost formate sau deformate, dar n-are importanță în discuția de față, aceea că percepem lumea nu cum e ea ci cum suntem noi.

În cazul ăsta avem cel puțin șapte miliarde de percepții, convingeri sau certitudini, fiecare individ cu percepția și concepția lui. Și asta variabilă în spațiu și timp ..

curiosul a scris: .. putem extinde abstractul ratiunii la concretul realitatii .. Zic eu.

Putem extinde abstractul rațiunii la concretul relativității ... zic eu.

Bai Bordane, subiectul este " CE STIM?". Te rog n-o mai scalda atata cu filozofia, fi direct, stim ceva ori ba? Daca , DA, foarte bine, daca NU, nu sa fie. Prea o lungiti bre cu subiectul asta care e consumat de mult.

Eu zic ca ceva, ceva am sti, nu foarte mult , da asta poate fi un raspuns.

Deci:
Q-Ce stim?
A-Ceva, ceva. (punct!)

Pacalici a scris:Te rog n-o mai scalda atata cu filozofia, fi direct, stim ceva ori ba?

Io ți-am spus de-o grămadă de ori că nu știu nimic, dar vreau să-ți demonstrez ție că nici tu nu ești mai breaz, deși te împrăștii în citate la toate subiectele, nu-ți încapi în piele de deștept ce ești.

Parcă o regulă de bază care ai fost învățat e că orice teorie are domeniul ei de aplicabilitate, limitele ei spațio-temporare, nu? Tu ești specialist, certificat cu acte în regulă, într-un domeniu, nu mă interesează care, că oricum ești botă și în specialitatea ta, dacă vrei să-ți demonstrez deschide un topic specializat și-ți demonstrez, nu poți ieși din propriile limitări impuse de-a lungul anilor de tătucii tăi. Cel puțin asta e teoria ta, cu domeniu limitat de aplicabilitate, nu?

Teoria mea e alta, eu n-am limitări impuse de alții, în fiecare om fiind stocată întreaga informație a lumii, depinzînd doar de el s-o acceseze sau nu. Dar odată accesată informația asta nu ai cum o spune limitaților, fiindcă n-au cum percepe și precepe mai mult decît au fost învățați.

Deci, ori îți schimbi teoria cu limitările și delimitările, și atunci devii specialist care nu mai trebuie să citeze pe alții, poate emite el personal citate, ori te retragi în specialitatea ta. Pînă la urmă, să repeți una-ntruna ceea ce au spus alții, o poate face și un papagal ..

Eu zic ca e totusi o diferenta intre a repeta papagaliceste ce spun altii si a sustine, a fi de acord cu ce spun altii.
Da'...e mai bine sa zic ca nu stiu nimic, bineinteles, nu stiu de ce.

[quote="Bordan"][Teoria mea e alta, eu n-am limitări impuse de alții, în fiecare om fiind stocată întreaga informație a lumii, depinzînd doar de el s-o acceseze sau nu. Dar odată accesată informația asta nu ai cum o spune limitaților, fiindcă n-au cum percepe și precepe mai mult decît au fost învățați. /quote]

Bati apa in piua si piua e gaurita.

curiosul a scris: Eu zic ca e totusi o diferenta intre a repeta papagaliceste ce spun altii si a sustine, a fi de acord cu ce spun altii.

O fi diferenta, Curiosule, dar pana la urma, cum am mai zis, nu poate garanta nimeni ca acea sustinere e corecta, cum tot asa nu poate garanta nimeni ca drumul pavat cu dalele matematicii si pavelele fizicii, pe care merge intreaga societate, e cel corect. Nu? Si atunci de unde pana unde grandomania asta de a fi tu buricul pamantului cu solutii la orice?

Nu stiu daca ai observat, dar eu n-am bai cu nici o teorie care circula pe aici, fiindca tot asa cum orice alta teorie are un domeniu limitat de aplicare, in alte limite incap alte teorii. Ba mai mult incap exact pe dos, ca daca e stiintific argumentat ca fiecare particula are antiparticula ei, de ce n-ar fi posibil si impingere in loc de atragere, acolo unde majoritatea vede atragere.

Deci tu spui ca teoria ta e limitata in spatiu si timp (intr-un spatiu-timp filozofic, in capul nostru, nicidecum real), esti deacord ca fiecare actiune are reactiunea ei, dar in limita ta nu poti accepta ideea ca si fiecare reactiune poate avea actiunea ei, daca ma intelegi cat de cat ce vreau sa zic.

Pana la urma natura nu e nicidecum culta, ci oculta, isi ascunde cu succes cultura rationamentelor noastre. La nivelul nostru de perceptie si intelegere ne putem juca cu orice teorii relative ne trec prin cap, realitatea fizica depasind cu mult orice ne-am putea noi imagina. Poti sa rezolvi orice ecuatie vrei tu, in natura nu o s-o gasesti nicaieri, fiindca natura nu functioneaza dupa ecuatiile omului, nici nu are nevoie de aprobarea lui ca sa functioneze …

Acuma nu mi-o lua in nume de rau, ca nu m-am referit "expre" la tine ... de fapt stiu ca tu ai depasit stadiul de a te putea supara un cuvant ... sau o combinatie din ele ...

Bordane, acum ... intre noi fie vorba.
Intorc cuvintele tale pe toate partile si tot nu reusesc sa conturez exact ideea pe care vrei s-o subliniezi.
Ori sunt eu prea batut in cap, ori nu folosesti tu cuvintele care trebuie din care sa se inteleaga exact ce vrei sa transmiti.

Eu sunt de parere ca ceva, ceva tot stim, sau cel putin suntem in masura sa intelegem si sa tragem niste concluzii despre realitatea exterioara noua.

Modul in care stabilim certitudinea/incertitudinea are la baza un "algoritm" pe care-l consideram si acceptam ca fiind corect tocmai pentru ca nu duce la concluzii contradictorii.
La fel ca si axiomele matematicii, gandirea are la baza acelasi principiu.

Lasam acum deoparte teoriile despre realitate si ne rezumam strict la capacitatea ratiunii de a determina in mod cert anumite concluzii.

Este capabila ratiunea, gandirea noastra, sa formuleze concluzii certe privind anumite aspecte din realitatea perceputa?

ESTE, fara doar si poate !

De altfel, este suficient ca ratiunea sa aiba un set de..."definitii" pe care sa le considere adevarate, ca pe baza lor sa deduca o infinitate de alte adevaruri bazate pe adevarul definitiilor initiale pe principiul daca...atunci.

Insa nu poti sa faci si invers.
Consideri un set de incertitudini, iar prin ...daca-atunci...sa ajungi la a arata ca totul este incert.
Pentru ca daca-atunci trebuie sa fie un rationament cert.

Deci prin prisma ratiunii ceva, ceva trebuie sa fie cert.
Altfel...scuza-ma, batem apa in piua, vorba lui Pacalici.

curiosul a scris: Intorc cuvintele tale pe toate partile si tot nu reusesc sa conturez exact ideea pe care vrei s-o subliniezi.

De vreo patru ani tot imi bat gura de pomana p-aici, noroc ca nu citeste nimeni ...

Ideea pe care vreau s-o subliniez e ca intreaga societate e pe un drum gresit, pavata de jaloanele stiintei. Iesi din scoala, dupa ani grei de studii, nu format, ci deformat dupa chipul si asemanarea unei societati bolnave. Logica are "algoritmul" tiparit si ingradit cu grija.

Continuam le topicul celalalt ...

negativ a scris: Problema ta cea mai mare este ..

Ai soluții? Problemele tale văd că le-ai rezolvat pe toate ..