De la string, la particula.

Scris de **virgil** Sam 16 Mar 2013, 22:09

Rezumarea primului mesaj :

Incerc aici sa adun cateva idei care sa marcheze drumul de la string la particula.

De la string, la particula. - Pagina 2 Image-531C_5145134B

Scris de **negativ** Sam 23 Mar 2013, 18:50

virgil a scris:Si eu m-am gandit la acest lucru, si m-am elucidat cand am gasit o expresie dedusa mai demult a constantei momentului cinetic

Eu am o problemã cu constanta asta a lui Planck. Mi se pare prea mare. Fãcusem pe undeva oarece socoteli si am tras concluzia cã desi calculul e corect, existã ceva mai mic decît ea, si anume constanta redusã. Necazul e, ca de obicei, la interpretare. Sper sã mã pot ocupa mai mult de problemã în viitorul apropiat. Adicã va trebui sã stabilesc o valoare "1" pentru orice dimensiune a sistemului fizic. Va trebui, evident si sã corespundã calculelor deja existente. Altfel ne îvîrtim în jurul cozii, si nu e mare lucru dacã vom descoperi cã adevãratele dimensiuni sunt altele decît cele pe care le stim, cum încearcã sã ne convingã nea Einstein.

Scris de **virgil** Sam 23 Mar 2013, 21:10

Adică va trebui să stabilesc o valoare "1" pentru orice dimensiune a sistemului fizic. Va trebui, evident si să corespundă calculelor deja existente.

Depinde pana la ce nivel te poti raporta cu calculele.

Scris de **virgil** Mar 26 Mar 2013, 08:03

In momentul separarii celor doua principii complementare A si B, a aparut un al treilea element de legatura, pe care il voi numi elementul de camp. Elementul de camp reprezinta de fapt pauza necesara pentru definirea distincta a principiului A de B. Din moment ce la acest nivel avem miscare periodica, inseamna ca germenii timpului isi au obarsia tot aici.

Am revenit asupra acestei idei, pentru ca nu a fost dusa pana la capat.
Daca elementele A si B, sunt atat de mici incat pot fi considerate adimensionale, elementul de camp C ocupa un volum efectiv dV, astfel incat orice grupare de N principii active, de acelasi sens, conduce nemijlocit la o intensificare a campului N*dV, cat si o amplificare a volumului acestuia. Gruparea in faza a unui numar nedefinit de principii active genereaza un string. Astfel stringul devine o formatiune noua capabila sa se caracterizeze de o frecventa proprie a ansamblului respectiv. Forma stringului poate fi oricare, de unde si variabilitatea frecventelor proprii ale acestora. Stringurile la randul lor au proprietatea de a se grupa atunci cand oscileaza pe aceiasi frecventa.
Orice string, sau grupare de stringuri are proprietatea de a se deplasa in spatiu sub influienta atractiei manifestate de alte grupari de stringuri a caror frecventa este ajunsa la rezonanta. Deci interactiunea stringurilor se produce numai la rezonanta, avand ca rezultat un ghem de stringuri caracterizat de aceiasi frecventa proprie, functionand ca o entitate.

Scris de **negativ** Mar 26 Mar 2013, 17:40

virgil a scris:
In momentul separarii celor doua principii complementare A si B, a aparut un al treilea element de legatura, pe care il voi numi elementul de camp. Elementul de camp reprezinta de fapt pauza necesara pentru definirea distincta a principiului A de B. Din moment ce la acest nivel avem miscare periodica, inseamna ca germenii timpului isi au obarsia tot aici.
Am revenit asupra acestei idei, pentru ca nu a fost dusa pana la capat.
Daca elementele A si B, sunt atat de mici incat pot fi considerate adimensionale, elementul de camp C ocupa un volum efectiv dV, astfel incat orice grupare de N principii active, de acelasi sens, conduce nemijlocit la o intensificare a campului N*dV, cat si o amplificare a volumului acestuia. Gruparea in faza a unui numar nedefinit de principii active genereaza un string. Astfel stringul devine o formatiune noua capabila sa se caracterizeze de o frecventa proprie a ansamblului respectiv. Forma stringului poate fi oricare, de unde si variabilitatea frecventelor proprii ale acestora. Stringurile la randul lor au proprietatea de a se grupa atunci cand oscileaza pe aceiasi frecventa.
Orice string, sau grupare de stringuri are proprietatea de a se deplasa in spatiu sub influienta atractiei manifestate de alte grupari de stringuri a caror frecventa este ajunsa la rezonanta. Deci interactiunea stringurilor se produce numai la rezonanta, avand ca rezultat un ghem de stringuri caracterizat de aceiasi frecventa proprie, functionand ca o entitate.

Este destul de curios ca principiile astea active sã nu interactioneze decît dacã au frecvente rezonante. Înteleg acest lucru ca o manifestare a unui fenomen oscilatoriu. Tot nu poti vorbi de "pricipii", ci de "elemente" complementare care sã poatã rezona. Am sã revin.

Scris de **virgil** Mar 26 Mar 2013, 18:14

Este destul de curios ca principiile astea active să nu interactioneze decît dacă au frecvente rezonante. Înteleg acest lucru ca o manifestare a unui fenomen oscilatoriu. Tot nu poti vorbi de "pricipii", ci de "elemente" complementare care să poată rezona. Am să revin.

Am preferat sa le spun principii, deoarece este o denumire generica, a doua categorii filozofice din care este facuta lumea. Din acestea se desprinde inceputul manifestarii materiei nevii, prin generarea mai intai a spatiului, si apoi, a tot ce exista. Cred ca, proprietatea de cuplare a mai multor astfel de elemente active cu aceiasi frecventa, duc la formarea stringurilor. Aceste elemente nu sunt in continua manifestare, ci intr-o continua perpetuare a trecerii din nemanifestare in manifestare, prin indepartarea sau suprapunerea lor, generand un oarecare punct efemer din spatiu.

Scris de **negativ** Mier 27 Mar 2013, 08:52

virgil a scris:Am preferat sa le spun principii, deoarece este o denumire generica, a doua categorii filozofice din care este facuta lumea. Din acestea se desprinde inceputul manifestarii materiei nevii, prin generarea mai intai a spatiului, si apoi, a tot ce exista. Cred ca, proprietatea de cuplare a mai multor astfel de elemente active cu aceiasi frecventa, duc la formarea stringurilor. Aceste elemente nu sunt in continua manifestare, ci intr-o continua perpetuare a trecerii din nemanifestare in manifestare, prin indepartarea sau suprapunerea lor, generand un oarecare punct efemer din spatiu.

Problema asta am lãmurit-o, cel putin în sensul stabilirii unor concepte comune. Ceea ce ai spus este echivalent cu transformarea informatiei în energie, lucru pentru care gãsisem si o formulã echivalentã cu cea a lui Einstein : I=e*c³ (aici e un întreg rationament, pe care nu-l mai reproduc acum, am s-o fac mai tîrziu). Unde I este cantitatea de informatie. Nu sunt de acord cu ideea "generãrii" spatiului sau a timpului, sau a energiei. Ele sunt doar structuri fizice (transformate în structuri matematice). Trebuie fãcutã foarte clar delimitarea între real (fizic) si teoretic. Conform tuturor preceptelor filozofice de bun-simt, continutul genereazã forma. Acest lucru nu poate fi combãtut (dacã da, astept argumente, nu speculatii). Faptul cã Universul a fost de la început plin cu "ceva" aflat în stare inertã, care apoi a început sã se miste creeînd dezechilibru (prin prima imperfectiune), a fãcut ca lumea sã fie asa cum o stim. Recunosc ideea de string doar ca vibratie a ceva, dar nu mã avînt sã afirm ceva despre forma lui, cît timp nu stiu ce caracteristici, proprietãti, atribute are acel ceva. Caut doar sã le deduc, folosind experimentele altora. Consider demonstratiile matematice cu "brane" care pot fi de un infinit de feluri si mãrimi doar un exercitiu de matematicã superioarã ce demonstreazã complexitatea posibilitãtilor ce le poate avea o structurã. Mai degrabã este o demonstratie de analizã a drumului critic de la total amorf la varietatea de forme ale universului, respectînd anumite reguli obligatorii, "tehnologii" de compunere, timpi de asteptare, etc.
Multi îsi pun problema : ce ar fi fost dacã viteza luminii ar fi fost ceva mai micã, sau dacã constanta gravitationalã ar fi fost ceva mai mare, etc. Rãspunsul e simplu : nu ar fi putut, datoritã proprietãtilor pe care le are deja "ceva"-ul cu care Universul este plin si care nu si le schimbã. Asa cã cei care cred cã în anumite zone de spatiu interstelar legile fizicii se modificã, se însealã. Doar conditiile determinã manifestãri diferite bazate pe aceleasi legi fizice, combinate în mod diferit.
Mai cred cã punctele în spatiu nu sunt efemere, ci doar locul referentialului stabilit de noi în mod arbitrar.
Eu cred cã spatiul, timpul si energia sunt structuri generate de proprietãtile "ceva"-ului cu care Universul este plin, si pe care unii îl numesc materie întunecatã. Am urmãrit de curînd un documentar despre un astronom renumit (chiar dacã eu nu auzisem de el si nu-i retin numele) care a fãcut simulãri cu privire la formarea galaxiilor din nori de gaze, si acestea nu au corespuns relitãtii decît în momentul în care a introdus în calcule si "presiunea materiei întunecate". În concluzie, materia vizibilã din Univers, "pluteste" ca o suspensie într-un vast, insesizabil si infinit ocean de "materie întunecatã", care a si generat materia vizibilã pe care o cunoastem. E ca un borcan plin cu substante chimice, care la început formeazã o solutie limpede, apoi, cu timpul, datoritã proprietãtilor subsatntei formeazã un precipitat vizibil pentru noi, (asta fiind materia), care cu timpul se degradeazã iar, ajungînd la limpezimea initialã, iar ciclul se reia, formîndu-se acelas tip de precipitat, dar sub forme si structuri macroscopice diferite, chiar dacã structura precipitatului e aceeasi la nivel micro. Pentru cã ai studiat cu atîta profunzime similitudinea dintre sistemele macro si microcosmice, sunt convins cã percepi foarte exact ideea.

Scris de **virgil** Mier 27 Mar 2013, 09:55

Problema de care trebuie sa tin cont, cand incerc sa descoper drumul de la nimic la particula, este chiar teoria B-B, care spune ca universul
s-a creat pornind de la un punct. Deci trebuie sa tin cont ca insasi spatiul a fost creat pornind de la un punct. Problema materiei intunecate ramane deschisa, dar nu stim nimic despre ea, deoarece a fost introdusa ca o necesitate de a explica extinderea accelerata a universului.
Din punctul meu de vedere universul este nesfarsit, dar in momentul de dinaintea aparitiei lui, era lovit de nulitate datorita suprapunerii totale a celor doua principii complementare. Nasterea universului a inceput de la un punct in momentul separarii locale a celor doua principii A si B, fenomen ce s-a propagat ca o reactie in lant, materializand spatiul in crestere, si odata cu el aparitia stringurilor. Stringurile reprezinta doar o frantura organizata, din oceanul elementelor (A+B), iar materia intunecata s-ar putea confunda cu acest ocean.

Scris de **negativ** Mier 27 Mar 2013, 11:22

virgil a scris:Problema de care trebuie sa tin cont, cand incerc sa descoper drumul de la nimic la particula, este chiar teoria B-B, care spune ca universul s-a creat pornind de la un punct. Deci trebuie sa tin cont ca insasi spatiul a fost creat pornind de la un punct. Problema materiei intunecate ramane deschisa, dar nu stim nimic despre ea, deoarece a fost introdusa ca o necesitate de a explica extinderea accelerata a universului.

Exemplul meu cu borcanul, pare mai nimerit în contextul afirmatiei tale de mai jos, decît teoria BB, care presupune o explozie. Mai repede cred cã a fost un fenoment lent, raportat la scarã. Sau, poate a fost la fel ca la solutiile suprasaturate, la care cea mai micã modificare conduce la cristalizãri (sau gelificãri, etc) rapide ale întregii mase a solutiei (asta în cel mai rãu caz)

virgil a scris:Din punctul meu de vedere universul este nesfarsit, dar in momentul de dinaintea aparitiei lui, era lovit de nulitate datorita suprapunerii totale a celor doua principii complementare. Nasterea universului a inceput de la un punct in momentul separarii locale a celor doua principii A si B, fenomen ce s-a propagat ca o reactie in lant, materializand spatiul in crestere, si odata cu el aparitia stringurilor. Stringurile reprezinta doar o frantura organizata, din oceanul elementelor (A+B), iar materia intunecata s-ar putea confunda cu acest ocean.

Asa este . Starea de echilibru initialã, a avut nevoie doar de prima imperfectiune pentru a se transforma. Asta nu înseamnã cã spatiul nu ar fi existat, si cã ar fi fost gol, sau timpul nu s-ar fi scurs si atunci.

Scris de **virgil** Mier 27 Mar 2013, 11:35

Asa este . Starea de echilibru initială, a avut nevoie doar de prima imperfectiune pentru a se transforma. Asta nu înseamnă că spatiul nu ar fi existat, si că ar fi fost gol, sau timpul nu s-ar fi scurs si atunci..

Spatiul in acceptiunea noastra, nu exista inainte de B-B. Dupa B-B spatiul a crescut odata cu universul. Ceia ce exista inainte de B-B nu poate fi definit in cuvinte, singurul cuvant potrivit este -nimic-.
Din moment ce nu exista nimic, nu era nici timp, pentru ca nu era nici un eveniment care sa-l marcheze.

Scris de **virgil** Dum 31 Mar 2013, 17:20

Nasterea universului a inceput de la un punct in momentul separarii locale a celor doua principii A si B, fenomen ce s-a propagat ca o reactie in lant, materializand spatiul in crestere, si odata cu el aparitia stringurilor. Stringurile reprezinta doar o frantura organizata, din oceanul elementelor (A+B), iar materia intunecata s-ar putea confunda cu acest ocean.

Stringurile sunt formatiuni secundare organizate capabile sa aiba o frecventa proprie. Acestea au posibilitatea de a se grupa in structuri mai mari sub influienta unei unde electromagnetice, si totodata pot elibera acea unda in momentul dezorganizarii structurii de stringuri, si reintegrarii lor in spatiul neutru. Unda in sine reprezentand o vibratie ce se transmite prin stringurile spatiului, asa cum o adiere se transmite prin spicele de grau. In lipsa stringurilor, oscilatiile electromagnetice nu s-ar putea transmite. Desi stringurile umplu tot spatiul ca un lan de grau, sub influienta unor cuante antagoniste, pot sa formeze grupari rezonante care isi pastreaza autonomia sau identitatea atat timp cat nu sunt agresate de alte oscilatii. In acest caz aceste grupari se identifica in particule, care se nasc cate doua, in stari complementare. Apar in perechi, pentru ca orice string urnit din locul lui se desprinde de perechea lui complementara in mod simetric, cu aceiasi masa si energie, deoarece orice grupare a principiului A presupune o grupare complementara de principii B. Dar pentru a obtine o anumita particula este nevoie de o cantitate finita de energie, mai bine zis stringurile se pot grupa in moduri distincte, stabile, diferite, numai la anumite frecvente proprii.

Scris de **virgil** Dum 31 Mar 2013, 21:22

Pentru Gafinteanu; (reamintesc ca expunerea mea este o creatie imaginara, care nu poate fi probata, ci doar racordata la cunostiintele actuale, asa ca poate fi considerata un produs SF la care puteti contribui)
Principiul A are proprietati diferite de B, iar una din proprietati este ca, in timp ce principiul A are proprietatea de a se aduna, sau de a se ingramadi, sau a se atrage, in domenii cat mai compacte de spatiu, principiul B, dimpotriva are proprietatea de a se rasfira, de a se respinge, de a ocupa un volum cat mai mare in spatiu. Atat timp cat cele doua puncte initiale A si B, sunt in echilibru, si tendintele lor de concentrare sau raspandire sunt limitate. Pe masura ce aceste elemente primordiale (A si B) sunt aduse prin rezonanta la anumite frecvente proprii, se vor crea manunchiuri de elemente care intr-un cuvant le spun stringuri. Din acest moment stringurile vor detine frecvente proprii, si se vor manifesta pregnant un caracter sau altul de concentrare sau de imprastiere, in functie de frecventa dominanta.
Forma acestor stringuri este diferita in functie de frecventa pe care oscileaza, iar aceasta forma genereaza particule cu proprietati diferite.
Acesta este motivul pentru care un electron apare dintr-o cuanta la o anumita frecventa si in anumite conditii, in timp ce un neutrino apare la cu totul alta frecventa si in imprejurari diferite.
http://www.descopera.ro/dnews/10697014-o-particula-extrem-de-rara-isi-poate-schimba-forma-ca-un-fel-de-superman-spune-un-om-de-stiinta

Scris de **virgil** Lun 01 Apr 2013, 08:18

In expunerea mea descopar stringul pe masura ce inaintez in descriere. Faptul ca apar controverse ne ajuta pe mine si pe altii, sper, sa scotocim in adancurile mintii pentru a intelege mai bine inceputurile manifestarii materiei. Desi nu este o lucrare stiintifica, ascute mintea si clarifica unele aspecte. Si nu uita ca o intrebare bine pusa contine in ea jumatate de raspuns. De aceia astept intrebarile voastre. Ma intrebi de forma, dimensiuni si masa ale stringurilor, acestea sunt marimi pe care le-am expus ceva mai sus, si le-am determinat prin similitudine. In ce priveste forma, acestea sunt niste corzi vibrante cu contur inchis, elastice si deformante, ce reprezinta esenta campurilor de orice natura. Diferenta intre ele consta in frecventa vibratiilor, si modul de cuplare. O unda electromagnetica, nu inseamna un transfer de stringuri intre doua puncte, ci doar o excitatie care se transfera prin marea de stringuri ce ocupa spatiul. Iar un camp reprezinta o orientare mai mult sau mai putin statica de stringuri ce au ca expresie liniile de forta ale campului, polaritatea, intensitatea, si felul campului.

Scris de **negativ** Mier 03 Apr 2013, 09:22

virgil a scris:In expunerea mea descopar stringul pe masura ce inaintez in descriere. Faptul ca apar controverse ne ajuta pe mine si pe altii, sper, sa scotocim in adancurile mintii pentru a intelege mai bine inceputurile manifestarii materiei. Desi nu este o lucrare stiintifica, ascute mintea si clarifica unele aspecte. Si nu uita ca o intrebare bine pusa contine in ea jumatate de raspuns. De aceia astept intrebarile voastre.

Foarte corect. Asta era si ideea site-ului, nu ?

virgil a scris:Ma intrebi de forma, dimensiuni si masa ale stringurilor, acestea sunt marimi pe care le-am expus ceva mai sus, si le-am determinat prin similitudine. In ce priveste forma, acestea sunt niste corzi vibrante cu contur inchis, elastice si deformante, ce reprezinta esenta campurilor de orice natura.

M-am gîndit la acestã abordare, dar are unele defecte. Mai repede descrii o sectiune printr-un string, care în acceptia mea la începutul analizei posibilitãtii, ar fi trebuit sã arate ca un balon de sãpun vibrant, cu caracteristici de oscilator perfect, conform Maxwell.

virgil a scris:Diferenta intre ele consta in frecventa vibratiilor, si modul de cuplare. O unda electromagnetica, nu inseamna un transfer de stringuri intre doua puncte, ci doar o excitatie care se transfera prin marea de stringuri ce ocupa spatiul. Iar un camp reprezinta o orientare mai mult sau mai putin statica de stringuri ce au ca expresie liniile de forta ale campului, polaritatea, intensitatea, si felul campului.

Ai adus singur argumentul pentru care nu se poate : "marea de stringuri ce ocupa spatiul". În acceptia asta, deplasarea în linie dreaptã a fotonilor, radiatiilor electromagnetice, nu ar mai fi posibilã pe distante mari. E ca si cum ai proiecta o moleculã de apã într-un ocean. Modul în care explici existenta cîmpului e foarte corect. Faptul cã vezi unda electromagneticã ca pe o excitatie ce se transferã prin spatiu este iarãsi foarte corect. Componenta acestui ocean este discutabila si trebuie sã ne întoarcem iar la elementele fundamentale la care fãceam referintã în "teoriile" mele. Pentru ca un obiect de orice naturã sã se poatã deplasa în linie dreaptã printr-un mediu cu caracteristici de fluid, trebuie obligatoriu ca mediul sã aibã componentele mult mai reduse ca dimensiune fatã de obiectul ce se deplaseazã. Stiu cã poti determina raportul dintre cele douã dimensiuni.

Scris de **virgil** Mier 03 Apr 2013, 18:13

M-am gîndit la acestă abordare, dar are unele defecte. Mai repede descrii o sectiune printr-un string, care în acceptia mea la începutul analizei posibilitătii, ar fi trebuit să arate ca un balon de săpun vibrant, cu caracteristici de oscilator perfect, conform Maxwell.

Da, ideia cu balonul de sapun este tentanta, dar cum ajungi la ea pornind de la ""nimic"", mai precis de la doua principii complementare, simetrice, si totusi diferite.

Ai adus singur argumentul pentru care nu se poate : "marea de stringuri ce ocupa spatiul". În acceptia asta, deplasarea în linie dreaptă a fotonilor, radiatiilor electromagnetice, nu ar mai fi posibilă pe distante mari. E ca si cum ai proiecta o moleculă de apă într-un ocean. Modul în care explici existenta cîmpului e foarte corect. Faptul că vezi unda electromagnetică ca pe o excitatie ce se transferă prin spatiu este iarăsi foarte corect.

In natura lucrurile se petrec in salturi, astfel daca am descris un nivel primar de existenta a celor doua principii, de catre niste puncte oscilante simetrice care genereaza spatiul, in acest spatiu exista organizat un subspatiu, secundar superior organizat in forma de stringuri. Acest subspatiu se identifica cu un ocean de stringuri caracterizat de o constanta proprie h=10^-76 , care este granulara, capabila sa genereze campurile electromagnetice. Urmatoarea treapta de organizare este caracterizata de constanta lui Planck h=10^-34, si reprezinta spatiul de manifestare al fotonilor si particulelor. Abia la acest nivel cred ca se poate vorbi de spatiul granular format din acele baloane de sapun vibrante care pot genera unde sau particule. Campurile care insotesc aceste particule se manifesta la nivelului unui spatiu mult mai subtil al stringurilor.

Scris de **negativ** Mier 03 Apr 2013, 20:19

virgil a scris:
Da, ideia cu balonul de sapun este tentanta, dar cum ajungi la ea pornind de la ""nimic"", mai precis de la doua principii complementare, simetrice, si totusi diferite.

Rãspunsul e relativ simplu, pornind de la ideea de dimensiuni fizice pe care le-am presupus a fi spatiul, timpul si energia, ca structuri pentru manifestarea oricãror fenomene fizice. Am gîndit prima datã cã timpul ar avea doi vectori determinanti, spatiul trei, iar energia patru. Am ajuns de curînd la ideea cã toate cele 3 dimensiuni fizice au cîte trei vectori determinanti, în concluzie universul fizic are nouã dimensiuni elementare (cum îti place tie sã le spui : subspatii, desi denumirea e putin improprie), organizate în trei dimensiuni fundamentale, asa cum am zis mai sus. Sper ca pînã mîine sã pun pe site-ul meu un articol cu ideile de bazã legat de problema asta. Am schimbat putin fata site-ului si poate nu ar fi lipsit de interes sã-l vezi. Criticile sunt binevenite.

virgil a scris:In natura lucrurile se petrec in salturi, astfel daca am descris un nivel primar de existenta a celor doua principii, de catre niste puncte oscilante simetrice care genereaza spatiul, in acest spatiu exista organizat un subspatiu, secundar superior organizat in forma de stringuri. Acest subspatiu se identifica cu un ocean de stringuri caracterizat de o constanta proprie h=10^-76 , care este granulara, capabila sa genereze campurile electromagnetice. Urmatoarea treapta de organizare este caracterizata de constanta lui Planck h=10^-34, si reprezinta spatiul de manifestare al fotonilor si particulelor. Abia la acest nivel cred ca se poate vorbi de spatiul granular format din acele baloane de sapun vibrante care pot genera unde sau particule. Campurile care insotesc aceste particule se manifesta la nivelului unui spatiu mult mai subtil al stringurilor.

Raportul despre care zici este bun, dar nu-mi dau seama cum l-ai determinat, si nici nu-mi aduc acum aminte din ce am citit la teoria asta a stringurilor despre problema asta. Sunt sigur cã e o scãpare la mine.(Retin totusi un grafic pe care l-ai postat mai demult cu organizarea micro si macro-cosmosului. Am sã revãd)
Faptul de a stabili "trepte de organizare", seamãnã foarte tare cu ideea mea de "nivele de agregare", care are legãturã cu inclusiv cu sfericitatea universului sau felul în care sunt organizate cosmosurile în interiorul lui. (Discutie lungã si asta)

Scris de **virgil** Mier 03 Apr 2013, 22:28

Am gîndit prima dată că timpul ar avea doi vectori determinanti, spatiul trei, iar energia patru. Am ajuns de curînd la ideea că toate cele 3 dimensiuni fizice au cîte trei vectori determinanti, în concluzie universul fizic are nouă dimensiuni elementare

Cred mai degraba ca fiecare nivel de organizare are spatiul si timpul sau, astfel timpul in care se petrece o reactie de dezintegrare de ordinul 10^-15 secunde, nu are nici o relevanta pentru noi, dar daca comparam "timpul atomic" durata unei perioade pe orbitalul atomului de hidrogen, t=2pi*r/v=10^-16 s, vedem ca dezintegrarea se produce in timp ce electronul orbiteaza de 10 ori nucleul, asa ca deja avem un termen de comparatie, mai mult, prin similitudine cu orbitarea Pamantului in jurul Soarelui, timpul capata dimensiuni palpabile. Cred ca este mai corect sa exprimam timpul fiecarui subspatiu, in unitatile de
oscilatie proprii acelei dimensiuni.

Scris de **negativ** Joi 04 Apr 2013, 08:00

virgil a scris:
Am gîndit prima dată că timpul ar avea doi vectori determinanti, spatiul trei, iar energia patru. Am ajuns de curînd la ideea că toate cele 3 dimensiuni fizice au cîte trei vectori determinanti, în concluzie universul fizic are nouă dimensiuni elementare
Cred mai degraba ca fiecare nivel de organizare are spatiul si timpul sau, astfel timpul in care se petrece o reactie de dezintegrare de ordinul 10^-15 secunde, nu are nici o relevanta pentru noi, dar daca comparam "timpul atomic" durata unei perioade pe orbitalul atomului de hidrogen, t=2pi*r/v=10^-16 s, vedem ca dezintegrarea se produce in timp ce electronul orbiteaza de 10 ori nucleul, asa ca deja avem un termen de comparatie, mai mult, prin similitudine cu orbitarea Pamantului in jurul Soarelui, timpul capata dimensiuni palpabile. Cred ca este mai corect sa exprimam timpul fiecarui subspatiu, in unitatile de oscilatie proprii acelei dimensiuni.

Observatia este foarte corectã si deja am exprimat-o, dar faptul cã "este mai corect sa exprimam timpul fiecarui subspatiu, in unitatile de oscilatie proprii acelei dimensiuni", nu exclude existenta unei dimensiuni reale a timpului ca structurã generalã, mai ales cã în realitate toate evenimentele la nivel intraatomic se petrec în timpul ce are relevantã pentru observatia noastrã naturalã. Tot astfel, timpul relevant pentru noi, este insignifiant si nerelevant pentru viata galaxiei (sã zicem), ce ar mai putea exista independent de existenta sistemului nostru solar organizat asa cum îl stim. Despre activitãtile noastre, ce sã mai zic, sunt chiar inobservabile la nivelul nostru de întelegere.

Scris de **virgil** Lun 08 Apr 2013, 18:51

Exista un spatiu geometric in care putem face orice reprezentare, dar acest spatiu are un suport imaginar, pentru ca este imaterial si lipsit de miscare, deci nu-i putem asocia timpul. In realitate spatiul este o forma de existenta a materiei care nu poate fi studiat in afara miscarii si a timpului, de aceia eu consider ca fiecare nivel de organizare al materiei are spatiul si timpul sau.

Scris de **negativ** Mar 09 Apr 2013, 09:52

virgil a scris:Exista un spatiu geometric in care putem face orice reprezentare, dar acest spatiu are un suport imaginar, pentru ca este imaterial si lipsit de miscare, deci nu-i putem asocia timpul. In realitate spatiul este o forma de existenta a materiei care nu poate fi studiat in afara miscarii si a timpului, de aceia eu consider ca fiecare nivel de organizare al materiei are spatiul si timpul sau.

Eu vãd spatiul ca pe o singurã dimensiune care are propria structurã. De asta si spui cã "este imaterial si lipsit de miscare". O structurã este ceva imaterial, abstract, dar ea existã prin proprietãtile componentelor (în cazul acesta unitatea de lungime -valabilã pentru toate cele trei componente : lungime, latime, înãltime). În acest mod îl asociez cu timpul, care si el la rîndul sãu elementele sale constituente (in acest caz unitatea de duratã, valabilã pentru toate elementele componente ). Pentru timp si energie nu am stabilit precis toate componentele, dar asta fac acum.
Si toate astea se constituie într-un sistem coerent de dimensiuni fizice. Asta pare mai interesant. Problema matematicii e cã e atît de perfectã, încît de la un punct se contrazice pe sine. Shocked

Scris de **virgil** Mar 09 Apr 2013, 17:12

Eu văd spatiul ca pe o singură dimensiune care are propria structură.

De fapt spatiul real este format din puncte active ale principiilor A si B. daca vrei, spatiul este reprezentat de un ecran in 3d de pixeli. prin vibratiile lor aceste puncte genereaza dimensiuni liniare pe care le numim corzi vibrante sau stringuri, a caror asezare spatiala creaza volume sub forma de campuri sau particule. Interesant este ca aceste puncte (A si B), se bucura de proprietatea de asociere, dand nastere stringurilor, iar stringurile pe langa proprietatea de asociere se mai bucura de o noua proprietate de asezare spatiala, si vibratie care se traduce prin anumite atribute ale particulei precum masa, spinul, sarcina etc. Asa cum electronul orbiteaza pe orbite stationare fara sa emita energie, tot asa si stringurile au vibratii proprii a caror energie nu se disipeaza, dand nastere la campuri si particule.
Fiecare dimensiune a spatiului reprezinta o etapa de organizare a acestuia, de la punctul adimensional, la camp sau particula.
Asocierea spatiului cu timpul este o proprietate intrinseca a structurilor, prin faptul ca vibratia reprezinta chiar masura timpului lor. Generalizand aceasta proprietate, insasi deplasarea unui corp prin spatiu, ar reprezenta o fractiune din oscilatia lui cu o perioada foarte mare, din care corpul parcurge doar o portiune, intre doua puncte. De aici decurg si legile de miscare.

Scris de **negativ** Mar 09 Apr 2013, 17:46

virgil a scris:Asocierea spatiului cu timpul este o proprietate intrinseca a structurilor, prin faptul ca vibratia reprezinta chiar masura timpului lor. Generalizand aceasta proprietate, insasi deplasarea unui corp prin spatiu, ar reprezenta o fractiune din oscilatia lui cu o perioada foarte mare, din care corpul parcurge doar o portiune, intre doua puncte. De aici decurg si legile de miscare.

Mie mi se pare cã lipseste ceva, si anume energia. Nu poti stabili legi de parcurgere a spatiului în timp fãrã energie (potential).
In concluzie mã gîndesc la faptul cã "Asocierea spatiului cu timpul este o proprietate intrinseca a structurilor" fenomenelor fizice. Structura fenomenului fizic se petrece deci nu numai în douã dimensiuni.
Asa cum singur spui, "atribute ale particulei precum masa, spinul, sarcina etc.", sunt date de ceva. Ceva-ul ãsta trebuie sã fie alcãtuit din elemente (nu stim care), legate prin structuri. Pe acestea din urmã le putem categorisi dupã complexitate, dar nu putem spune cã derivã una din cealaltã, asa cum facem cu spatiul matematic.

Scris de **virgil** Mar 09 Apr 2013, 20:30

Mie mi se pare că lipseste ceva, si anume energia. Nu poti stabili legi de parcurgere a spatiului în timp fără energie (potential).

Trebuie sa lamurim ce intelegi prin energie in aceasta situatie. Daca intr-o camera exista un fond muzical al notei "la", si in aceasta camera exista un diapazon care vibreaza pe aceasta frecaventa, diapazonul desi oscileaza, nu emite nici un sunet, adica nu emite energie. Daca la un moment dat, se intrerupe fondul muzical, deodata diapazonul emite energie pe frecventa notei la.
Spatiul cosmic este o mare de diapazoane ce oscileaza pe o frecventa comuna, fara sa emita energie.
Atributele particulei sunt date de modul de asociere al stringurilor de diverse frecvente ce se materializeaza in proprietati. Astfel vom deosebi stringuri ce definesc masa de repaus, masa de miscare, alte stringuri definesc sarcina adica liniile de forta ale campului electric si magnetic si spinul. Intr-un magnet, stringurile campului electric se inchid in microcristalele atomice, in timp ce stringurile ce definesc liniile de forta magnetice sunt orientate si libere sa se manifeste in spatiul inconjurator. In ce priveste miscarea particulei, inclin sa cred ca este vorba de o miscare a informatiei, a energiei, fara sa avem o miscare reala a ghemului de stringuri ce formeaza particula.

Scris de **negativ** Mier 10 Apr 2013, 08:11

virgil a scris:
Mie mi se pare că lipseste ceva, si anume energia. Nu poti stabili legi de parcurgere a spatiului în timp fără energie (potential).
Trebuie sa lamurim ce intelegi prin energie in aceasta situatie. Daca intr-o camera exista un fond muzical al notei "la", si in aceasta camera exista un diapazon care vibreaza pe aceasta frecaventa, diapazonul desi oscileaza, nu emite nici un sunet, adica nu emite energie. Daca la un moment dat, se intrerupe fondul muzical, deodata diapazonul emite energie pe frecventa notei la.

Înteleg ce vrei sã explici, dar comparatia cu diapazoanele nu e chiar corectã, în sensul cã dacã diapazonul vibreazã el produce un sunet (deci energie), pe care noi nu-l putem percepe distinct pe fondul general al aceluias sunet.

virgil a scris:Spatiul cosmic este o mare de diapazoane ce oscileaza pe o frecventa comuna, fara sa emita energie.

Orice miscã, vibreazã, (în general îsi schimbã starea de la un moment la altul), are sau emite energie, sub formã de potential sau radiatie sau miscare. Cred cã aici e cuiul. Felul miscãrii.

virgil a scris:Atributele particulei sunt date de modul de asociere al stringurilor de diverse frecvente ce se materializeaza in proprietati. Astfel vom deosebi stringuri ce definesc masa de repaus, masa de miscare, alte stringuri definesc sarcina adica liniile de forta ale campului electric si magnetic si spinul. Intr-un magnet, stringurile campului electric se inchid in microcristalele atomice, in timp ce stringurile ce definesc liniile de forta magnetice sunt orientate si libere sa se manifeste in spatiul inconjurator. In ce priveste miscarea particulei, inclin sa cred ca este vorba de o miscare a informatiei, a energiei, fara sa avem o miscare reala a ghemului de stringuri ce formeaza particula.

Asta corespunde cu ideea mea de I=e*c³ si o pricep foarte bine. Ne întoarce în schimb la problema unitãtii fizice si la dimensiuni. Toatã problema stã în întelegerea fenomenului. Legat de problema asta, am gãsit contraargumente cu privire la "dilatarea timpului" si explicatiile cu privire la spatiul Minkowsky, care rãmîne algebric si nenatural. Azi mã voi ocupa numai sã redactez asta.

Scris de **virgil** Mier 10 Apr 2013, 08:42

Înteleg ce vrei să explici, dar comparatia cu diapazoanele nu e chiar corectă, în sensul că dacă diapazonul vibrează el produce un sunet (deci energie), pe care noi nu-l putem percepe distinct pe fondul general al aceluias sunet.

Diapazonul vibreaza datorita rezonantei cu fondul muzical, si vibreaza odata cu fondul, nu emite nimic, emisiunea incepe in momentul cand mediul este in pauza, atunci el emite energia acumulata anterior din mediu.

virgil a scris:
Spatiul cosmic este o mare de diapazoane ce oscileaza pe o frecventa comuna, fara sa emita energie.

Orice miscă, vibrează, (în general îsi schimbă starea de la un moment la altul), are sau emite energie, sub formă de potential sau radiatie sau miscare. Cred că aici e cuiul. Felul miscării.

Eu am vrut sa spun ca acest ocean vibreaza la unison, fara sa emita sau sa absoarba energie. Eventualele diferente de frecventa intre doua puncte se traduce printr-o emisiune sau o absorbtie locala pana la echilibrarea zonei respective. Insa spatiul in ansamblul lui nu emite si nu absoarbe energie pentru ca este un spatiu inchis.

Scris de **virgil** Joi 11 Apr 2013, 11:27

Revenind la ideia spatiului, acesta reprezinta o stare a manifestarii separate (dar totusi legate) a celor doua principii. In permanenta intre elementele (punctele) A si B, se manifesta o relatie de pozitionare reciproca determinata de frecventa si amplitudinea vibratiilor in jurul unei pozitii de echilibru. Imensitatea numarului acestor "elemente active", adica in permanenta vibratie, genereaza spatiul. De la acest nivel in sus, toate manifestarile si formele de organizare se bazeaza pe acest proces de conditionare reciproca a pozitionarii celor doua entitati, insa cu cat nivelul de organizare a materiei creste, se manifesta mai pregnant o serie de proprietati precum "asocierea" si "dispersia"care sunt o consecinta directa a modului de vibratie. Prin asociere se intelege capacitatea cresterii densitatii punctelor vibratorii de acelasi fel intr-un domeniu restrans, ceia ce genereaza domenii distinct conturate ce se manifesta in fondul neutru al spatiului. Aceste domenii sunt precursorii particulelor. Spatiul este intr-un echilibru dinamic perfect, astfel incat orice manifestare de genul asocierii intr-un domeniu a unei vibratii dominante, este echilibrata de aparitia unui domeniu complementar din care lipseste acea vibratie, fapt ce restabileste echilibrul. Insa manifestarea, sau lipsa de manifestare, a unei vibratii dominante, nu exclude si existenta altor vibratii in acel domeniu al spatiului.
Daca spatiul este creat de infinitatea punctelor vibratorii zerodimensionale, stringurile sunt deja formatiuni vibratorii unidimensionale, a caror asociere pot da nastere la domenii vibratorii bidimensionale. Un exemplu de vibratie unidimensionala este lumina polarizata intr-un plan, in timp ce lumina nepolarizata reprezinta o vibratie bidimensionala, iar particula reprezinta o vibratie tridimensionala.

Scris de **negativ** Joi 11 Apr 2013, 12:18

virgil a scris: Daca spatiul este creat de infinitatea punctelor vibratorii zerodimensionale, stringurile sunt deja formatiuni vibratorii unidimensionale, a caror asociere pot da nastere la domenii vibratorii bidimensionale.

Aici cred cã ar trebui sã lãmurim. Nu sunt adeptul ideii cã spatiul este creeat. Desi la un moment dat am cochetat cu ideea, consider spatiul ca fiind un "dat" al universului, o conditie "sine qua non" a existentei. Dacã avem o totalã lipsã de ceva, e putin probabil ca acel ceva sã poatã fi creeat din nimic, avînd în vedere cã e greu de contrazis principiul (enuntat de Lavoisier parcã) "In naturã nimic nu se pierde, nimic nu se cîstigã, totul se transformã", care sã si la baza pricipiului conservãrii energiei, maselor ,etc, prezente peste tot în fizicã. Deci nu poti creea ceva din nimic, ci mai repede poti transforma organizarea a ceva deja existent, în existenta a altceva, pornind de la elementele de bazã structurate diferit.
Revenind la oile noastre, pornind de la teoria sistemelor, pare clar cã spatiul este unul din invariantii sistemului fizic fundamental.

Scris de **virgil** Joi 11 Apr 2013, 20:36

Aici cred că ar trebui să lămurim. Nu sunt adeptul ideii că spatiul este creeat. Desi la un moment dat am cochetat cu ideea, consider spatiul ca fiind un "dat" al universului, o conditie "sine qua non" a existentei.

Daca te referi la spatiul geometric, un spatiu imaginar si mort, desigur ca nu este creat. Dar daca consideri spatiul real, acesta nu-l poti separa de timp, de aceia il consider un spatiu "viu", care exista in timp, iar aceasta dimensiune temporala poate varia invers proportional cu dimensiunile geometrice, rezultatul fiind acelasi, adica un spatiu patru-dimensional etern.

Revenind la oile noastre, pornind de la teoria sistemelor, pare clar că spatiul este unul din invariantii sistemului fizic fundamental..

Cred ca teoria relativitatii sugereaza ca insasi spatiul este variabil, si acest lucru este reprezentat de mine in diagrama energetica a spatiului.

Scris de **negativ** Joi 11 Apr 2013, 21:13

virgil a scris:Cred ca teoria relativitatii sugereaza ca insasi spatiul este variabil, si acest lucru este reprezentat de mine in diagrama energetica a spatiului.

La asta lucrez acum. Asa cum am mai spus, teoria relativitãtii se referã la perceptia noastrã, nu la realitatea fizicã. Nu trebuie sã mã deplasez mii de ani luminã ca sã stiu acum cã vãd imaginea Soarelui de acum 8 minute si 13 sec. sau pe a lunii de acum 1 secundã. Faptul cã douã evenimente distante pot fi percepute diferit de doi observatori diferiti, functie de viteza si distanta lor fatã de evenimente, asa cum si spune relativitatea simultaneitãtii : "două evenimente ce au loc în două locații diferite, care au loc simultan pentru un observator, ar putea apărea ca având loc la momente diferite pentru un alt observator ". Asta nu înseamnã cã dacã evenimentele au loc simultan în realitate si mie mi se pare cã nu e asa, este asa cum mi se pare mie. Cred cã relativitatea asta e gresit înteleasã. Oricum, propagarea luminii se aseamnã foarte mult cu propagarea sunetului, (sunt diferite doar modul de producere si mediul de propagare), altfel nu s-ar produce efectul Doppler similar la undele sonore si radiatiile electromagnetice.
Sper ca explicatia pe care o voi pune la mine pe site (cred cã mîine dupã amiazã) sã fie destul de lãmuritoare.

Scris de **virgil** Joi 11 Apr 2013, 22:58

"două evenimente ce au loc în două locații diferite, care au loc simultan pentru un observator, ar putea apărea ca având loc la momente diferite pentru un alt observator ". Asta nu înseamnă că dacă evenimentele au loc simultan în realitate si mie mi se pare că nu e asa, este asa cum mi se pare mie. Cred că relativitatea asta e gresit înteleasă.

Nu este chiar asa simpla aceasta teorie, nu este chiar o chestiune de perceptie, ci fenomenele se petrec intocmai cum rezulta din teoria relativitatii. Drept argument aduc experimentul privind durata de viata a mezonilor miu, care avand viteza apropiata de viteza luminii, durata lor de viata se prelungeste exact dupa cum rezulta din teoria relativitatii, facand posibila detectarea lor la nivelul marii. Aici nu este o chestiune de perceptie, ci un fenomen fizic cat se poate de real.

Scris de **virgil** Vin 12 Apr 2013, 08:06

Un exemplu de vibratie unidimensionala este lumina polarizata intr-un plan, in timp ce lumina nepolarizata reprezinta o vibratie bidimensionala, iar particula reprezinta o vibratie tridimensionala.

Desigur, lumina reprezinta mai mult decat o vibratie, pentru ca in acelasi timp are loc si un transfer de energie intre sursa si corpul absorbant. Lumina transporta acea energie in cantitati discrete "h", iar frecventa acestor cantitati h determina cat de mare este energia transportata. De exemplu o cuanta capabila sa genereze un electron, trebuie sa aiba energia minima de 0,511 MeV, si corespunde unei frecvente de 1,23*10^20; 1/s. Daca consideram atomul de hidrogen, observam ca el are o raza pentru orbita electronului de 0,529*10^-10 m, pe care electronul o parcurge cu viteza de 2,188*10^6 m/s, ceia ce inseamna o frecventa de 6,58*10^15; 1/s. Daca vrem sa aflam care este frecventa electronului pe prima orbita a unui atom ipotetic cu numarul Z maxim =137, vom vedea ca este; (137, reprezinta raportul dintre viteza luminii si viteza electronului din atomul de hidrogen, si se mai numeste constanta structurii fine).
6,58*10^15 *137^2=1,23*10^20; 1/s, adica chiar frecventa cuantei de aparitie a electronului. Desigur ca un asemenea atom cu Z=137, nu exista, pentru ca in acest caz electronul de pe primul strat ar avea chiar viteza luminii, ceia ce l-ar transforma intr-o cuanta de energie.
Intrebarea mea este cat timp dureaza o astfel de emisiune? adica emisiunea se face pe parcursul unei singure orbite a electronului, sau pe un numar anume de orbitari?
Studiind timpii de dezintegrare a diferitelor particule am vazut ca sunt cuprinsi intre 10^-6 si 10^-10 secunde, si aproximand ca durata emisiunii unei cuante de catre un atom excitat este de 10^-10 secunde, inseamna ca pe lungimea unui foton se afla un tren de 10^10 lungimi de unda. Insa in cazul unei emisiuni a atomului de hidrogen, lungimea trenului de unde ar trebui sa fie doar de 10^5 lungimi de unda, deoarece frecventa este mult mai mica.
In ambele situatii energia este data de produsul dintre constanta lui Planck si frecventa, asa ca cine poate spune ce reprezinta de fapt constanta lui Planck in cazul unui foton?

Scris de **negativ** Vin 12 Apr 2013, 11:52

virgil a scris: Drept argument aduc experimentul privind durata de viata a mezonilor miu, care avand viteza apropiata de viteza luminii, durata lor de viata se prelungeste exact dupa cum rezulta din teoria relativitatii, facand posibila detectarea lor la nivelul marii. Aici nu este o chestiune de perceptie, ci un fenomen fizic cat se poate de real.

Voi analiza mai atent felul în care sunt date explicatiile si cum sunt fãcute mãsurãtorile în cazul prelungirii duratei de viatã a mezonilor miu. Trebuie sã recunosc faptul cã acest experiment îmi scãpase din vedere. Dar eu îi vãd pe tipii ãstia din laboratoarele de fizicã cele mari, ca pe niste oameni care au un ciocan în mînã si pentru care orice obiect devine un cui, si probabil ca de-aia nu prea am dat importantã faptului.
Rãmîn recunoscãtor dacã ai un link sau ceva, o documentatie mai detaliatã despre experimentul cu pricina. E interesant cum fac ei mãsurãtorile.

Scris de **negativ** Vin 12 Apr 2013, 12:07

virgil a scris:
Intrebarea mea este cat timp dureaza o astfel de emisiune? adica emisiunea se face pe parcursul unei singure orbite a electronului, sau pe un numar anume de orbitari?
.... asa ca cine poate spune ce reprezinta de fapt constanta lui Planck in cazul unui foton?

Imediat ce îmi fac timp, voi face niste socoteli, sã vedem ce iese. Interesantã abordarea.

Scris de Continut sponsorizat

De la string, la particula.

De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.

Re: De la string, la particula.