STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Scris de **virgil** Sam 08 Ian 2011, 22:50

Rezumarea primului mesaj :

CONSTANTA “MOMENTULUI CINETIC REDUS”

Una din cele mai importante marimi ce caracterizeaza un sistem cosmic , este momentul cinetic al acestuia , respectiv echivalentul constantei lui Planck “h”, care trebuie sa aiba aceiasi valoare, pentru toate sistemele din aceiasi clasa.
Mai exact, toate sistemele de sateliti din sistemul nostru solar, trebuie sa aiba aceiasi constanta pentru momentul cinetic, pe care o vom nota cu “H o sat”.
Ceia ce ne impiedica sa aflam valoarea acestei constante, este in primul rind faptul ca satelitii au mase si marimi diferite (spre deosebire de electroni), si in al doilea rind ca, nu stim care este prima orbita a fiecarei planete, sau care este numarul cuantic principal al fiecarui satelit.
Pentru a depasi acest impediment, vom introduce provizoriu o constanta a momentului cinetic pentru o masa egala cu unitatea. Aceasta constanta o vom
nota cu “Hu” si o vom denumi constanta momentului cinetic redus la unitatea de masa.
Intrucit nu cunoastem pentru nici un satelit numarul cuantic principal “n”, vom considera valoarea lui “Hu” ca fiind cresterea minima intre momentele cinetice unitare a doi sateliti care ocupa orbitele cele mai apropiate.
Pentru aplicarea acestei relatii, a fost necesara intocmirea unui tabel cu datele principalilor sisteme de sateliti, Pamint-Luna, Jupiter, Saturn, Uran, si
Neptun . Cunoscand perioadele de rotatie a acestor sateliti s-au calculat vitezele lor pe orbite,dupa care s-a trecut la intocmirea tabelului urmator:

Tabelul principalelor sisteme de sateliti, cu determinarea momentelorcinetice unitare si a numerelor cuantice orbitale;

I- Sistemul --------------- momentul cinetic unitar. [x10^11 J.s]
Pamant- Luna ------------------------------ 0.393

II- Sistemul----------------------------
Jupiter ---------------------------------------- 0. 269

III Sistemul-----------------------------
Saturn --------------------------------------- 0,235

IV Sistemul------------------------------
Uranus -------------------------------------------- 0. 190

V Sistemul----------------------------------------
Neptun----------------------------------------------0.188

Astfel s-au putut stabili conform tabelului valoarea momentelor cinetice unitare pentru fiecare sistem in parte, cat si numerele cuantice principale “n” , pentru orbitele ocupate. Cu ajutorul numerelor cuantice principale (luate cu valori intregi), s-au determinat razele orbitelor fundamentale “R1” si vitezele
proprii acestora, respectiv “V1”. Cu “V1” si “R1” s-a trecut la recalcularea momentului cinetic unitar “Hu”, dupa care s-au sintetizat datele in tabelul urmator:

GRAFICUL DE VARIATIE AL MOMENTULUI CINETIC UNITAR PENTRU SISTEME DE SATELITI IN FUNCTIE DE VITEZA PLANETELOR

....................................... Neptun......Uranus...... Saturn......Jupiter........Pamant

viteza planetei
in km/s................................. 5.4..........6.8............. 9.6........13.1............29.8

momentul
cinetic [x10^10J.s]...............1.94........2.02...........2.35........2.695..........3.933

Din graficul de mai sus reiese o descoperire foarte importanta. Se vede clar ca la aceiasi familie de sisteme, momentul cinetic unitar este dependent de viteza nucleului din sistemul respectiv, cu cat planeta este mai departe de Soare, cu atat momentul cinetic unitar este in scadere.
Aceasta presupune ca toate marimile cosmice ale unui sistem sunt variabile, in functie de viteza de deplasare a nucleului. Cu cit viteza nucleului, in cazul de fata
a planetei, este mai mica cu atit momentul cinetic se apropie de o valoare minima notata cu “HU 0,sat ”.

Scris de **negativ** Sam 15 Dec 2012, 11:44

virgil a scris:

In lipsa unor alte comentarii, postez o "sectiune" prin reprezentarea grafica a spatiului energetic, incluzind si ideea mea obsesiva de spatiu negativ, cu axa timpului aflata in punctul zero de pe grafic.
Nu o mai postez ca nu se vede. Sper mai tirziu sa reusesc

Scris de **virgil** Sam 15 Dec 2012, 12:31

Spatiul energetic din poza mea reprezinta de fapt spatiul 3d+t. Dupa cum se vede pe masura ce ne apropiem de viteza luminii spatiul se restrange ajungand la zero atunci cand am atins-o. Acest lucru explica si evolutia universului de la zero atunci cand totul se misca cu viteza luminii, la spatiul cunoscut azi, al vitezelor noastre.
Din aceasta diagrama rezulta si relativitatea timpului, astfel daca o nava s-ar deplasa cu viteza luminii, intr-o calatorie de doi ani, ar parcurge o distanta de cca. 2*10^13 km (fara sa tinem cont de timpul de accelerare si decelerare), iar daca Pamantul se deplaseaza cu o viteza de 30 km/sec, inseamna ca parcurge 2*10^9km, iata ca noi mergand cu nava ajungem in viitor cam cu 10 000 de ani inainte ca pamantul sa ne ajunga din urma. Noroc ca nu putem atinge viteza luminii. Very Happy

Scris de **negativ** Sam 15 Dec 2012, 13:41

virgil a scris:Spatiul energetic din poza mea reprezinta de fapt spatiul 3d+t. Dupa cum se vede pe masura ce ne apropiem de viteza luminii spatiul se restrange ajungand la zero atunci cand am atins-o. Acest lucru explica si evolutia universului de la zero atunci cand totul se misca cu viteza luminii, la spatiul cunoscut azi, al vitezelor noastre.
Din aceasta diagrama rezulta si relativitatea timpului, astfel daca o nava s-ar deplasa cu viteza luminii, intr-o calatorie de doi ani, ar parcurge o distanta de cca. 2*10^13 km (fara sa tinem cont de timpul de accelerare si decelerare), iar daca Pamantul se deplaseaza cu o viteza de 30 km/sec, inseamna ca parcurge 2*10^9km, iata ca noi mergand cu nava ajungem in viitor cam cu 10 000 de ani inainte ca pamantul sa ne ajunga din urma. Noroc ca nu putem atinge viteza luminii.

Este un lucru normal. Concluzia pe care o trag in urma explicatiei, este ca deplasindu-ma cu viteza luminii, ajung la locul de intilnire cu pamintul, cu 10.000 de ani inainte ca acesta sa ajunga acolo. Asa fac si cind ma deplasez cu autobuzul si soacra mea merge pe jos pe distanta de o statie. O voi astepta citeva minute pina ea ajunge pe jos, unde eu am ajuns "motorizat". Faptul ca viteza luminii nu poate fi depasita, nu inseamna ca soacra mea nu exista in acelas moment cu mine, chiar daca eu inca nu o vad. Si mai e o problema cu spatiul asta Minkovsky (asa se scrie ?). Toata chestia asta cu relativitatea si continuumul spatiu-timp arata ca si cum ai vrea sa transformi spatiul in timp. Adica sa transformi secunde in metri si invers. Eu le vad ca dependente una de alta, nu ca transformabile una in cealalta.
Formalismul asta matematic, desi e strict necesar, nu cred ca aici e cea mai buna solutie de abordare

Scris de **virgil** Sam 15 Dec 2012, 19:38

Concluzia pe care o trag in urma explicatiei, este ca deplasindu-ma cu viteza luminii, ajung la locul de intilnire cu pamintul, cu 10.000 de ani inainte ca acesta sa ajunga acolo. Asa fac si cind ma deplasez cu autobuzul si soacra mea merge pe jos pe distanta de o statie. O voi astepta citeva minute pina ea ajunge pe jos, unde eu am ajuns "motorizat".

Nu este chiar asa; nava care s-a deplasat cu viteza luminii ajunge la intoarcere pe Pamant dar in alt timp, pe Pamant deja trecuse cei 10000 de ani.

Scris de **negativ** Sam 15 Dec 2012, 21:25

virgil a scris:
Concluzia pe care o trag in urma explicatiei, este ca deplasindu-ma cu viteza luminii, ajung la locul de intilnire cu pamintul, cu 10.000 de ani inainte ca acesta sa ajunga acolo. Asa fac si cind ma deplasez cu autobuzul si soacra mea merge pe jos pe distanta de o statie. O voi astepta citeva minute pina ea ajunge pe jos, unde eu am ajuns "motorizat".
Nu este chiar asa; nava care s-a deplasat cu viteza luminii ajunge la intoarcere pe Pamant dar in alt timp, pe Pamant deja trecuse cei 10000 de ani.

Voi incerca miine o alta abordare, mai explicita, pentru ca asa cum mi se pare normal, timpul este unitar pentru tot universul, exista un singur plan al realitatii care se misca pe axa timpului, indiferent de perceptia noastra asupra lui.

Scris de **virgil** Sam 29 Dec 2012, 11:33

In alta ordine de idei, in graficul de mai jos, se vede evolutia universurilor, incepand de la haos, apoi la microunivers, la macrounivers si apoi la un asa zis megaunivers.

STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE - Pagina 10 Image-A0E1_50DEF928

Scris de **negativ** Sam 29 Dec 2012, 12:57

virgil a scris:In alta ordine de idei, in graficul de mai jos, se vede evolutia universurilor, incepand de la haos, apoi la microunivers, la macrounivers si apoi la un asa zis megaunivers.

O reprezentare foarte bunã care cu sigurantã va influenta cumva modul cum îmi reprezentam scãrile de agregare ale materiei pe care le presupusesem în numar de 7 , considerînd doar aspectul geometric evident (nu considerasem util folosirea scãrilor logaritmice, desi ele sunt des utilizate de astronomi).
Pornind de la conceptul de haos, si presupunînd ciclicitatea universalã ca postulat, undeva haosul ar trebui sã fie punctul de convergentã al evolutiei entropice a universului. Pînã la urmã, spatiul fizic este haosul perfect (reprezentat prin sistemul de axe cartezian), pe care îl putem organiza complet si riguros printr-o singurã operatie simplã, si anume stabilirea arbitrarã a unei origini, a unei referinte. Ar mai fi de zis aici despre natura punctului matematic (adimensional) si a celui fizic (ca un fel de pixel cu caracteristici precise, care confirmã afirmatia ta cu privire la "granularitatea spatiului"). Poate ar trebui precizatã o legãturã mai clarã între cele douã tipuri de puncte. Eu am presupus punctul matematic, din perspectivã fizicã, ca separator orientat între douã puncte fizice.
Evident, problema nu e punctualã, ci trebuie doar sã stabileascã limitele si corespondenta întere fizic si matematic. Structura spatiului, asa cum o vãd eu, impune niste limite. Am niste idei legate de asta, dar trebuie sã mai lucrez un pic, cãci trebuie corelatã limita cu modelul fizic imaginat si cu ceea ce se stie deja. Socotisem pe undeva o constantã egalã cu aproximativ 0,069, pe care as interpreta-o ca pe un fel de constantã a limitei (socotitã pentru un cerc trigonometric cu raza =1), adicã pînã unde putem duce limita fizicã a unui sir, astfel încît ea sã fie functionalã, si sã nu dãm peste paradoxuri de gen broasca si Achile, sau paradoxul sãgetii , etc. Valoarea e destul de apropiatã de 2*π*10^-2, deci am scãpat ceva pe drum.
Revenind la univers, voi posta o discutie cu cele douã variante pe care le consider posibile, desi greu de demonstrat.
Sper sã nu fi fost atît de confuz pe cît am prostul obicei ...

Scris de **negativ** Lun 25 Mar 2013, 13:09

Abel Cavaşi a scris: masa totală a corpului (în repaus) este energia sa totală (măsurată faţă de acelaşi observator) împărţită la pătratul vitezei luminii.

Adicã un pietroi fierbinte va avea o masã mai micã dupã ce se rãceste, diferenta de masã fiind datã de energia termicã eliberatã în mediu. Chiar existã vreun experiment care sã arate asta ? Sunt tare curios.

Scris de **virgil** Lun 25 Mar 2013, 17:27

Nu-i nevoie de experiment, pentru ca se poate calcula in ce consta echivalentul de masa rezultat din radiatia calorica inmagazinata in corpul respectiv. dm=N*h*niu/c^2; in care cu dm am notat echivalentul energetic al masei unui atom al corpului considerat, si cu niu frecventa radiatiilor infrarosii care este de niu=10^14hz.
Daca luam o piatra de M=1 kg, care contine silicati si oxizi de diterite metale, putem lua o medie pentru numarul atomic de masa egala cu 50, adica nucleul unui atom,contine 50 de nucleoni. Fiecare nucleon are masa de m 10^-27kg. Deci piatra contine; N=M/50*m ;
adica N=1/50*10^-27=2*10^24 atomi.
Deci dm=10^24*10^-34*10^14/10^16=10^-12Kg.
Adica a miliarda parte dintr-un gram reprezinta masa echivalenta a energiei termice dintr-o piatra de un Kg.

Scris de **negativ** Lun 25 Mar 2013, 21:09

virgil a scris:Adica a miliarda parte dintr-un gram reprezinta masa echivalenta a energiei termice dintr-o piatra de un Kg.

Bun, pe mine mã intereseazã dacã e doar "masã echivalentã" sau masã realã, adicã dacã aceastã parte de masã echivalentã contribuie la atractia gravitationalã. Pentru cã dacã e asa, cînd pamîntul se va rãci (presupunînd cã soarele nu o va face, asta ca sã pãstrãm conditiile initiale), va fi mai putin atras si îsi va modifica orbita, depãrtîndu-se de soare. Pentru cã dacã e asa, chiar este o problemã (sau o simplificare ?)

Scris de **virgil** Lun 25 Mar 2013, 21:49

negativ a scris:
virgil a scris:Adica a miliarda parte dintr-un gram reprezinta masa echivalenta a energiei termice dintr-o piatra de un Kg.
Bun, pe mine mă interesează dacă e doar "masă echivalentă" sau masă reală, adică dacă această parte de masă echivalentă contribuie la atractia gravitatională. Pentru că dacă e asa, cînd pamîntul se va răci (presupunînd că soarele nu o va face, asta ca să păstrăm conditiile initiale), va fi mai putin atras si îsi va modifica orbita, depărtîndu-se de soare. Pentru că dacă e asa, chiar este o problemă (sau o simplificare ?)

Masa este de doua feluri masa ponderala aceia care genereaza campul gravitational, si masa radianta, adica acea masa calculata mai inainte, care se datoreaza masei de miscare a fotonilor. Cat priveste racirea unui corp ceresc de dimensiunile Pamantului, aceasta dureaza miliarde de ani, pentru ca mareele provocate de Luna si Soare, produc continuu caldura, deasemenea contractia gravitationala se face cu producere de energie termica. Chiar daca Pamantul si-ar pierde o parte din masa, orbita lui va ramane aceiasi, pentru ca intotdeauna forta de atractie gravitationala, este egala cu forta de respingere
centrifugala, indiferent de masa Pamantului. Important este ca masa Soarelui sa ramana constanta, dar din pacate tocmai aceasta este cea care se consuma.

Scris de **negativ** Mar 26 Mar 2013, 17:20

virgil a scris:
Masa este de doua feluri masa ponderala aceia care genereaza campul gravitational, si masa radianta, adica acea masa calculata mai inainte, care se datoreaza masei de miscare a fotonilor.

Asta voiam sã stiu. Dacã la nivel general se face deosebirea intre cele douã feluri de "masã". La un moment dat, era discutia cu privire la deosebirea între masa ponderalã si cea inertialã despre care unii ziceau cã sunt identice, altii cã nu.
Mã voi gîndi la faptul cã totusi se fac deosebiri intre cele doua tipuri de masã.
Nu-mi mai bat acuma capul cu expresia "Chiar daca Pamantul si-ar pierde o parte din masa, orbita lui va ramane aceiasi, pentru ca intotdeauna forta de atractie gravitationala, este egala cu forta de respingere", unde as avea ceva de spus, dar sigur se face o confuzie gravã în dreptul "formulei celebre". Pentru cã dacã radiatia unui corp se face cu pierdere de masã ponderalã, ajungîndu-se la dezagregarea atomului, iar pierderea energiei prin radierea cãldurii nu, e clar cã între cele douã tipuri de energii este o deosebire. Cred cã e si o interpretare gresitã. Poate conceptul de masa ar trebui redefinit, sau ceva...
De fapt cred cã felul în care se manifestã energia face diferenta, si dacã mai tin bine minte ai confirmat personal acest lucru, spunînd cã particula este energie "încapsulatã" (lucru despre care cred cã e corect si dã caracterul conservativ al fortelor gravitationale si electromagnetice). Sper sã-mi fac mai mult timp.

Scris de **virgil** Mar 26 Mar 2013, 18:24

Asta voiam să stiu. Dacă la nivel general se face deosebirea intre cele două feluri de "masă". La un moment dat, era discutia cu privire la deosebirea între masa ponderală si cea inertială despre care unii ziceau că sunt identice, altii că nu.

Pentru intelegerea mai clara a acestui caz, am sa dau un exemplu glosier dar intuitiv. Imagineaza-ti ca te afli in desert, unde nu vezi decat stanci si dune de nisip. Fiecare duna de nisip reprezinta o masa, care candva a fost o stanca, o masa ponderala. la un moment dat incepe furtuna si dunele de nisip incep sa sboare, se pun in miscare, si nu le mai poti localiza, iar nisipul din aer reprezinta chiar masa de miscare. poate nu este exemplul cel mai bun, dar decat de loc, e ceva.

Scris de **negativ** Mier 27 Mar 2013, 09:07

virgil a scris:Pentru intelegerea mai clara a acestui caz, am sa dau un exemplu glosier dar intuitiv. Imagineaza-ti ca te afli in desert, unde nu vezi decat stanci si dune de nisip. Fiecare duna de nisip reprezinta o masa, care candva a fost o stanca, o masa ponderala. la un moment dat incepe furtuna si dunele de nisip incep sa sboare, se pun in miscare, si nu le mai poti localiza, iar nisipul din aer reprezinta chiar masa de miscare. poate nu este exemplul cel mai bun, dar decat de loc, e ceva.

Este greu de gãsit un exemplu pentru o comparatie cît de cît apropiatã. Îmi reprezint foarte clar modelul pe care ti-l imaginezi (dincolo de exemplul dat), dar ca sã fiu mai explicit, vreau sã stiu cum vezi din acest punct de vedere urmãtorul fenomen : douã corpuri se miscã prin spatiu cu jumãtatre din viteza luminii fatã de un referential fix, pe traiectorii paralele, suficient de apropiate pentru ca ître ele sã se poatã exercita atractia gravitationalã. Conform celor afirmate de tine, ar trebui ca atractia gravitationalã între cele douã corpuri sã creascã sau sã scadã, odatã cu variatia vitezei fatã de referential, considerînd faptul cã energia acumulatã de corpuri pe timpul acceleratiei lor ar trebui sã se transforme în masã.
Mai cred si cã aceastã energie nu se poate transforma în masã gravitationalã (care chiar conteazã) decît dacã acel corp depãseste viteza luminii.

Scris de **virgil** Mier 27 Mar 2013, 09:26

Gravitatia este produsa de masa ponderala, pe cand masa de miscare este data de acumularea fotonilor, acea forma de acumulare de energie radianta, care nu reprezinta o sursa gravitationala, insa dupa cum s-a observat in cazul lentilelor gravitationale, traiectoria fotonilor este curbata in campul gravitational. Deci fotonii nu sunt o sursa de camp gravitational, dar sunt influientati de acest camp.

Scris de **negativ** Mier 27 Mar 2013, 11:10

virgil a scris:Gravitatia este produsa de masa ponderala, pe cand masa de miscare este data de acumularea fotonilor, acea forma de acumulare de energie radianta, care nu reprezinta o sursa gravitationala, insa dupa cum s-a observat in cazul lentilelor gravitationale, traiectoria fotonilor este curbata in campul gravitational. Deci fotonii nu sunt o sursa de camp gravitational, dar sunt influientati de acest camp.

Asta voiam sã aud ! În concluzie, atîta timp cît radiatia electromagneticã este influentatã de cîmpul gravitational, e clar cã undeva au o origine comunã. Asta numai în cazul în care masa gravitationalã ce produce deformarea nu e însotitã cumva si de un fenomen electromagnetic ce influenteazã traiectoria luminii, lucru care ar însemna cã de fapt nu masa gravitationalã influenteazã lumina, ci fenomenele electromagnetice ce o însotesc. Masa lipsitã de fenomene electromagnetice, nu poate influenta traiectoria luminii. Dar cacã da, am dreptate. Dacã nu, e clar cã e vorba de fenomene ce nu se pot influenta reciproc, date de proprietãti diverse ale masei, chiar dacã acestea au o origine comunã, si anume miscarea. Aici vine cam asa : Fundamental, miscarea are caracter binar : exista, sau nu. Parametrii in care se produce urmînd legile structurilor proprii, e altceva. Ori existã douã tipuri de miscare ce produc fenomene diferite (magnetismul si gravitatia), lucru putin probabil, pentru cã deja i-am stabilit cracterul binar fundamental, ori "lucrul" care se miscã are o caracteristicã binarã încã nestabilitã, fiind putin probabil ca ceva fundamental sã nu aibã acest caracter. Deci acel "ceva" ar trebui sã aibã douã caracteristici opuse, pe care nu le pot preciza încã, chiar dacã am fãcut ceva îcercãri. Faptul cã existã nu e suficient pentru o caracterizare binarã. Din ceea ce am spus, rezultã si cã miscarea este o consecintã a existentei a ceva. Ori noi trebuie sã gãsim ceva care existã indiferent de caracterul binar. Astea ar fi : spatiul, care existã indiferent de valori, la fel si timpul si energia. Ele fiind structuri, existã indiferent de prezenta sau lipsa unor multimi de obiecte în interiorul lor. Trebuie gãsite acele lucruri fundamentale care au caracter binar în sine, intrinsec, în ipoteza respectãrii principiului unitãtii. Dacã ceva are caracter binar de tipul existentã-nonexistentã, nu este fundamental.
Pînã aici am constatat cã nu pot exista douã tipuri de miscare.
E mai complicat cu problema caracterului binar al acelui "ceva", adicã a ceea ce se miscã. Cred cã acel ceva denumit de mine substantã, de altii materie intunecatã, etc, are douã caracteristici, din care odatã pusã în miscare, produce douã tipuri de fenomene : conservative (gravitatia si magnetismul) si neconservative (de schimb)(adicã impulsul si inertia). La un moment dat am fost tentat sã cred cã tipul miscãrii (adicã uniform sau ciclic) determinã cele douã tipuri de forte. Dar pare cã problema e mai complicatã, avînd în vedere cele 4 tipuri de forte implicate. Dar o sã le pun pînã la urmã într-un tabel, sã mã clarific, si poate sã si conving prin forta argumentului. Oricum, nu poti convinge pe altii dacã nu esti tu însuti convins.
Lucrurile astea sunt prea legate între ele pentru ca analiza sã fie asa simplã, chiar dacã sinteza lor este evidentã.

Scris de **virgil** Mier 27 Mar 2013, 17:59

Masa lipsită de fenomene electromagnetice, nu poate influenta traiectoria luminii. Dar cacă da, am dreptate. Dacă nu, e clar că e vorba de fenomene ce nu se pot influenta reciproc, date de proprietăti diverse ale masei, chiar dacă acestea au o origine comună, si anume miscarea.

Cred ca explicatia lui Einstein, ar fi suficienta, si anume ca gravitatia inseamna deformarea spatiului, iar razele de lumina nu fac decat sa traverseze un spatiu deformat, modificandu-si traiectoria ca atare. de altfel s-a constatat experimental ca o raza de lumina care se deplaseaza paralel cu liniile de camp gravitational, (adica perpendicular pe suprafata Pamantului) isi modifica si frecventa.

Ori noi trebuie să găsim ceva care există indiferent de caracterul binar. Astea ar fi : spatiul, care există indiferent de valori, la fel si timpul si energia. Ele fiind structuri, există indiferent de prezenta sau lipsa unor multimi de obiecte în interiorul lor. Trebuie găsite acele lucruri fundamentale care au caracter binar în sine, intrinsec, în ipoteza respectării principiului unitătii. Dacă ceva are caracter binar de tipul existentă-nonexistentă, nu este fundamental.

Cam asta incerc sa demonstrez in topicul-de la string la particula- desi avem ceva pareri diferite, pentru ca eu pornesc tocmai de la principiul binar al existentei, in afara acestui principiu nemaifiind nimic.

Dar pare că problema e mai complicată, avînd în vedere cele 4 tipuri de forte implicate.

Cele patru tipuri de forte identificate, (pentru ca mai pot fi si forte neidentificate), cred ca au aparut in etape diferite de organizare a materiei, caracterizand un anumit nivel cosmic de organizare. Iar intre aceste forte pot exista anumite interactiuni, dar deocamdata nu stiu daca se pot influienta in ambele sensuri, sau numai intr-un sens, asa cum sunt inclinat sa cred si anume;
forte gravitationale->forte slabe ->forte electromagnetice->forte tari.

Scris de **negativ** Mier 27 Mar 2013, 20:45

virgil a scris:Cred ca explicatia lui Einstein, ar fi suficienta, si anume ca gravitatia inseamna deformarea spatiului, iar razele de lumina nu fac decat sa traverseze un spatiu deformat, modificandu-si traiectoria ca atare. de altfel s-a constatat experimental ca o raza de lumina care se deplaseaza paralel cu liniile de camp gravitational, (adica perpendicular pe suprafata Pamantului) isi modifica si frecventa.

Faptul cã o razã de luminã care se deplaseaza paralel cu liniile de camp gravitational îsi modificã frecventa pe mãsurã ce se apropie de pãmînt (în cazul de fatã), poate însemna douã lucruri : 1) cã într-adevãr spatiul devine mai mai mic (mai dens) pentru a face loc materiei, sau 2) lumina e influentatã de cîmpul gravitational.
Eu înclin spre a doua variantã, cu argumentul cã spatiul este o structurã, e un element teoretic si nu se poate deforma.
Vreau un argument cel putin la fel de solid pentru pãrerea lui Einstein, pentru cã vãd cã deja el a amestecat lucrurile. Deja m-am gîndit la un contra-argument cu privire la explicatia ta datã "dilatãrii" timpului si spatiului Minkowsky (am scris corect ?) ilustrate mai sus.

Scris de **virgil** Joi 28 Mar 2013, 17:30

Faptul că o rază de lumină care se deplaseaza paralel cu liniile de camp gravitational îsi modifică frecventa pe măsură ce se apropie de pămînt (în cazul de fată), poate însemna două lucruri : 1) că într-adevăr spatiul devine mai mai mic (mai dens) pentru a face loc materiei, sau 2) lumina e influentată de cîmpul gravitational.

Cred ca lumina este influientata de campul gravitational, din moment ce si traiectoria se curbeaza in trecerea prin apropierea galaxiilor provocand efectul de lentila. Problemea este in ce consta legatura dintre lumina si campul gravitational. O alta mare problema consta in faptul deplasarii spre rosu, cat la suta este deplasarea spre rosu datorata indepartarii galaxiilor, si cat la suta consta in influienta campului gravitational al surselor de emisie.

Vreau un argument cel putin la fel de solid pentru părerea lui Einstein, pentru că văd că deja el a amestecat lucrurile. Deja m-am gîndit la un contra-argument cu privire la explicatia ta dată "dilatării" timpului si spatiului Minkowsky (am scris corect ?) ilustrate mai sus.

Spatiul Minkowsky este un spatiu, as zice dinamic, pentru ca are o dimensiune variabila in timp. Mi-este greu sa inteleg acest lucru pentru ca eu imi imaginez ca odata cu timpul se produce o contractie sau o dilatare a spatiului tridimensional, iar la viteza luminii spatiul se contracta si ajunge un punct, dar despre care spatiu vorbim, despre cel interior unui corp, sau despre cel care il inconjoara?

Scris de **negativ** Joi 28 Mar 2013, 18:20

virgil a scris:Spatiul Minkowsky este un spatiu, as zice dinamic, pentru ca are o dimensiune variabila in timp. Mi-este greu sa inteleg acest lucru pentru ca eu imi imaginez ca odata cu timpul se produce o contractie sau o dilatare a spatiului tridimensional, iar la viteza luminii spatiul se contracta si ajunge un punct, dar despre care spatiu vorbim, despre cel interior unui corp, sau despre cel care il inconjoara?

Eu tin minte cã toate explicatiile lui Einstein legate de relativitate încep cu "sã ne imaginãm un observator"... Si apoi descrie ceea ce observã observatorul, nu ? Dar asta nu e descrierea fenomenului în sine, ci doar ceea ce observãm. Deci noi doar observãm micsorarea obiectului, fãrã ca acest lucru sã se producã în realitate. Fãcusem un grafic cu felul în care percepem dimensiunile corpurilor functie de vitezã (respectã o lege exponentialã)

virgil a scris:Cred ca lumina este influientata de campul gravitational, din moment ce si traiectoria se curbeaza in trecerea prin apropierea galaxiilor provocand efectul de lentila. Problemea este in ce consta legatura dintre lumina si campul gravitational. O alta mare problema consta in faptul deplasarii spre rosu, cat la suta este deplasarea spre rosu datorata indepartarii galaxiilor, si cat la suta consta in influienta campului gravitational al surselor de emisie.

Deplasarea spre rosu este o consecintã a efectului Doppler si nu vãd nimic neclar aici.
E putin probabil ca galaxiile sã fie tinute in forma pe care o au, cu dinamica aferentã numai datoritã fortei gravitationale. Trebuie sã existe si un cîmp de naturã electro-magneticã, datorat chiar miscãrii maselor componente. Pare mai natural. Dar dacã lumina chiar e influentatã de gravitatie, atunci pare fireascã originea lor comunã.

Scris de **virgil** Joi 28 Mar 2013, 22:14

Eu tin minte că toate explicatiile lui Einstein legate de relativitate încep cu "să ne imaginăm un observator"... Si apoi descrie ceea ce observă observatorul, nu ? Dar asta nu e descrierea fenomenului în sine, ci doar ceea ce observăm. Deci noi doar observăm micsorarea obiectului, fără ca acest lucru să se producă în realitate. Făcusem un grafic cu felul în care percepem dimensiunile corpurilor functie de viteză (respectă o lege exponentială)

Totul tine de perceptie, insusi universul, dar tot ce percepem este si real. Aceiasi realitate, prezinta fatete diferite, la observatori ce se deplaseaza cu viteze diferite.

E putin probabil ca galaxiile să fie tinute in forma pe care o au, cu dinamica aferentă numai datorită fortei gravitationale. Trebuie să existe si un cîmp de natură electro-magnetică, datorat chiar miscării maselor componente. Pare mai natural. Dar dacă lumina chiar e influentată de gravitatie, atunci pare firească originea lor comună..

Asa credeam si eu, dar in prezent am anumite rezerve. Daca studiezi evolutia sistemelor solare, acestea apar dinspre centru spre exterior, adica intai apare soarele apoi se rup bucati din masa soarelui ce se transforma in planete. Daca privesti galaxiile se observa cum bratele galaxiei se concentreaza dinspre exterior spre nucleu. Cred ca gravitatia nu este pe deplin cunoscuta.

Scris de **negativ** Vin 29 Mar 2013, 08:00

virgil a scris:
Totul tine de perceptie, insusi universul, dar tot ce percepem este si real. Aceiasi realitate, prezinta fatete diferite, la observatori ce se deplaseaza cu viteze diferite.

În concluzie, fizica (în special aia relativistã) nu se ocupã cu calculul fenomenelor în sine, ci cu cel al observatiilor noasrtre asupra acestor fenomene. Eu asta mã chinui sã explic, si nu reusesc sã mã fac înteles. Noi, observãm (cu mijloace de observatie limitate la simturile noaste îmbunãtãtite oarecum de tehnologii diverse) rezultatul fenomenelor, manifestãrile acestora. Stim foarte putin despre cum functioneazã.
Cercetarile actuale asupra particulelor care se centreaza pe spargerea acestora şi cautarea de subparticule din care acestea ar fi compuse, seamana cu ideea de a sparge mai multe oale de lut de acelaş fel între ele, şi a le cauta structura, sensul şi utilitatea în configuratia cioburilor. Se vor gasi cu siguranta la fiecare acest fel de actiune cioburi asemanatoare, cum ar fi : un fund de oala mai gros, o toarta ceva mai rezistenta, probabil cioburi mai mari de forme aproximativ asemanatoare, dar niciodata aceste “spargeri” de particule nu vor da acelaş rezultat aşa cum cioburile oalelor nu sunt asemanatoare decât prin grosime, curbura, materialul din care sunt confectionate şi alte caracteristici separate pe care înafară de faptul ca nu le putem observa (în cazul particulelor), nu ne dau decât vagi indicatii despre material, formă, dar foarte putine despre modul de funcţionare, sau funcţia generală, sau conceptul de baza al producerii lor. aşa cum o bilă provenita de la o masina, e insuficientă pentru a spune dacă ea a apartinut unui rulment sau unei supape, cu atât mai putin rolul subansamblui de provenientă.
Cam în punctul acesta al cercetãrii ne aflãm acum

virgil a scris:Asa credeam si eu, dar in prezent am anumite rezerve. Daca studiezi evolutia sistemelor solare, acestea apar dinspre centru spre exterior, adica intai apare soarele apoi se rup bucati din masa soarelui ce se transforma in planete. Daca privesti galaxiile se observa cum bratele galaxiei se concentreaza dinspre exterior spre nucleu. Cred ca gravitatia nu este pe deplin cunoscuta.

Ba eu zic cã este în aceeasi mãsurã în care sunt cunoscute fenomenele electromagnetice. Singura problemã este cã trebuie gãsitã relatia între cele douã, care scapã pe moment observatiei, asa cum am zis mai sus. Trebuie gãsitã o experientã care sã dea rezultatele asteptate, chiar dacã nu observãm mecanismul.
Asta e o problemã care îl poate interesa si pe "omuldinlunã".

Scris de **virgil** Vin 29 Mar 2013, 14:58

Nu e chiar asa, diagramele lui Feynman indica clar reactiile de dezintegrare ale particulelor, si nu lasa loc de indoiala. Restul particulelor virtuale, reprezinta doar etape intermediare in desfasurarea unor reactii de dezintegrare.
Cat priveste electromagnetismul, si gravitatia, ele se intersecteaza numai la dimensiuni cosmice. Iar acest lucru se petrece departe de noi si de posibilitatile noastre de reproducere in laborator.

Scris de **negativ** Mier 03 Apr 2013, 20:36

virgil a scris:Nu e chiar asa, diagramele lui Feynman indica clar reactiile de dezintegrare ale particulelor, si nu lasa loc de indoiala. Restul particulelor virtuale, reprezinta doar etape intermediare in desfasurarea unor reactii de dezintegrare.
Cat priveste electromagnetismul, si gravitatia, ele se intersecteaza numai la dimensiuni cosmice. Iar acest lucru se petrece departe de noi si de posibilitatile noastre de reproducere in laborator.

Am revãzut diagramele cu pricina si revin cu o întrebare : nu cumva si aceste diagrame reprezintã acelas lucru ? Adicã "doar etape intermediare in desfasurarea unor reactii de dezintegrare". Nu-mi aduc aminte ca cineva sã fi îngrãmãdit pe undeva niscaiva gluoni sau quarci, etc. Plus cã la orice astfel de diagramã se face mai întîi balanta energeticã. Faptul cã din fragmentele de dezintegrare ale particulei unele se pot recombina, e altceva. Nu cred în existenta "gluonilor" ca fragmente de particulã, ci mai degrabã ca fenomene ce se petrec acolo. La fel si cu celelalte subparticule, despre care nu am auzit niciuna care sã existe prea mult timp. Chiar si simplul fapt cã neutronul izolat se dezintegreazã in decurs de aproximativ 10 min, spune ceva despre faptul cã particulele atomice sun niste fenomene în sine, dependente unul de celãlalt, ce au starea de echilibru manifestatã prin ceea ce numim atom.

Scris de **virgil** Mier 03 Apr 2013, 21:30

Am revăzut diagramele cu pricina si revin cu o întrebare : nu cumva si aceste diagrame reprezintă acelas lucru ? Adică "doar etape intermediare in desfasurarea unor reactii de dezintegrare".

Aceste diagrame reprezinta niste scheme tip de dezintegrare ale particulelor care participa la eveniment, avand totdeauna un rezultat previzibil. Asa cum intr-o reactie chimica ce urmeaza o anumita schema
cunoscand compusii care intra si care ies din reactie, tot asa fiecare particula trebuie privita ca un ansamblu de proprietati, ca un compus chimic sau ca o molecula, evident pastrand diferentele.

Chiar si simplul fapt că neutronul izolat se dezintegrează in decurs de aproximativ 10 min, spune ceva despre faptul că particulele atomice sun niste fenomene în sine, dependente unul de celălalt, ce au starea de echilibru manifestată prin ceea ce numim atom.

Faptul ca in natura, intreaga materie cunoscuta contine acelasi numar de protoni si de electroni, presupune ca toti acesti atomi s-au nascut dintr-un ocean de neutroni primordiali, dezintegrandu-se in protoni, electroni si neutrino, in care protonii si electronii au ramas legati electromagnetic, care prin racire datorita expansiunii universului, au generat nebuloase de hidrogen, in timp ce eliberarea neutrinilor a dus la nasterea campului gravitational, si de aici la aparitia stelelor si a intregului univers.

Scris de **negativ** Joi 04 Apr 2013, 07:47

virgil a scris:Faptul ca in natura, intreaga materie cunoscuta contine acelasi numar de protoni si de electroni, presupune ca toti acesti atomi s-au nascut dintr-un ocean de neutroni primordiali, dezintegrandu-se in protoni, electroni si neutrino, in care protonii si electronii au ramas legati electromagnetic, care prin racire datorita expansiunii universului, au generat nebuloase de hidrogen, in timp ce eliberarea neutrinilor a dus la nasterea campului gravitational, si de aici la aparitia stelelor si a intregului univers.

Desi rationamentul pare la prima vedere corect, e cam greu de explicat cum a apãrut oceanul de neutroni din care s-a format materia cunoscutã, pentru cã teoria BB spune altceva, chiar dacã se poate presupune cã aparitia neutronilor ar fi o etapã intermediarã.
Eliberarea de neutrino ca fundament al dezechilibrului ce genereazã aparitia gravitatiei, pare o idee interesantã. Dar dacã neutronul are masã ar trebui sã exercite si fortã gravitationalã. Adicã vrei sã spui cã pînã la eliberarea neutrino, forta gravitationalã este clasificatã ca "tare", mentinînd nucleul compact în ciuda fortei electromagnetice, iar dupã aceea, gravitatia devine fortã "slabã". Sau diferenta între forta electromagneticã de respingere între protoni si forta de atractie gravitationalã a neutronilor este tocmai gravitatia despre care vorbim fãrã sã o întelegem pe deplin ?. Asta ar însemna originea comunã a celor douã forte. Oricum, ideea e de studiat chiar si din punctul meu de vedere cam ciudat.

Scris de **virgil** Joi 04 Apr 2013, 10:18

Dupa cum se observa in lumea particulelor, anumite particule sunt caracterizate de anumite campuri, astfel intre nucleoni se manifesta campul fortelor nucleare, iar intre electroni se manifesta campul electromagnetic, si observatia poate continua astfel intre quarci se manifesta un camp al fortelor tari, dar in acelasi timp, aceste particule mai sunt caracterizate si de un alt camp sa-i zicem de ordinul doi, care face posibila interactiunea dintre particule din familii diferite. Astfel protonii pe langa campul nuclear mai sunt caracterizati si de campul electromagnetic, ceia ce face posibila legatura dintre protoni si electroni intr-o structura numita atom. Pe acest model pot fi structurate si celelalte particule, iar in masura in care pot fi sparte, ne elucideaza componenta lor. Asa s-au descoperit quarcii, detinatori ai fortelor tari, dar si electromagnetice. Deci cand spunem particula, spunem si campuri, dar campuri diferite, cu raze de actiuni diferite, astfel campul nuclear are raza de actiune de r=10^-13m, in timp ce campul electromagnetic are raza de actiune in atom de ra=10^-10m, adica de 1000 de ori mai mare. Sigur, un camp nu detine o granita fixa, astfel campul electric manifestat de ioni depaseste razele atomice. iar campurile electrice create artificial prin ingramadirea de electroni pe o placa poate fi pus in evidenta de la distante foarte mari de ordinul metrilor, ceia ce ne ajuta sa intelegem ca liniile de forta sunt deformabile si se alungesc pe masura ce se ingramadesc mai multe sarcini pe unitatea de suprafata. Daca in prima instanta un electron este inconjurat de un camp sferic, pe masura ce ingramadim mai multi electroni forma campului devine un elipsoid din ce in ce mai alungit, astfel ca la un moment dat el poate capata lungimi oricat de mari, fara sa se rupa. Deci liniile de forta nu pot fi intrerupte niciodata, dar pot fi dispersate, concentrate sau deviate, in functie de materialul folosit. Campul gravitational este cel mai subtil, trece prin orice si nu poate fi ecranat, cel putin prin metodele cunoscute, dar ce particula strabate orice corp fara sa poata fi deviata? neutrinul, particula ciudata fara masa, se deplaseaza cu viteza luminii, se transforma pe traseul sau din neutrino electronic in neutrino taonic sau mezonic, aparent fara nici un motiv. Eu as zice ca un motiv este si anume densitatea lor care scade cu patratul distantei fata de sursa, care mai poate fi identificata cu traseul parcurs in timp pana la transformare. Dar cum interactioneaza campul de neutrino in cosmos? relativ simplu, atunci cand un camp de neutrino intalnesc un corp ceresc, ei isi maresc densitatea pe unitatea de suprafata, adica se apropie mai mult unul de altul, deoarece mediul intraatomic are alti parametrii decat vidul cosmic, apoi la iesirea din corp, traiectoriile lor se rasfira din nou, producand o detenta, o rarefiere a acestora, avand ca efect forta de gravitatie.

Scris de **negativ** Joi 04 Apr 2013, 11:14

virgil a scris: Dar cum interactioneaza campul de neutrino in cosmos? relativ simplu, atunci cand un camp de neutrino intalnesc un corp ceresc, ei isi maresc densitatea pe unitatea de suprafata, adica se apropie mai mult unul de altul, deoarece mediul intraatomic are alti parametrii decat vidul cosmic, apoi la iesirea din corp, traiectoriile lor se rasfira din nou, producand o detenta, o rarefiere a acestora, avand ca efect forta de gravitatie.

Adica, cu alte cuvinte, gravitatia depinde de "cîmpul de neutrino". Înteleg astfel, cã tot sistemul solar (chiar si galactic), depinde de emisia acestor particule, pe care le produce corpul central, "reactorul" solar, (sau galactic). Tot astfel înteleg si atractia Pamînt-Lunã, etc. prin interactiuni de genul celor ondulatorii.
Dar stiu cã niste corpuri ceresti ca Pãmîntul si Luna, nu produc "cîmpuri de neutrino", pentru cã în general nu se dezintegreazã nimic (uraniu pe ici pe colo, dar nesemnificativ- si nu stiu daca se produce vreun neutrino la chestia asta).
Presupunînd cã Pãmîntul si satelitul sãu s-ar afla înafara actiunii unui astfel de cîmp, gravitatia nu s-ar mai manifesta.

Scris de **virgil** Joi 04 Apr 2013, 12:11

Dar stiu că niste corpuri ceresti ca Pămîntul si Luna, nu produc "cîmpuri de neutrino", pentru că în general nu se dezintegrează nimic (uraniu pe ici pe colo, dar nesemnificativ- si nu stiu daca se produce vreun neutrino la chestia asta).
Presupunînd că Pămîntul si satelitul său s-ar afla înafara actiunii unui astfel de cîmp, gravitatia nu s-ar mai manifesta..

Sigur, este doar o parere, desi am citit o teorie din 1959 a lui S. Hayakawa care pune gravitatia pe seama emisiunii de neutrino, si chiar face o demonstratie glosiera calculand o constanta gravitationala apropiata de cea cunoscuta.
Cum vad eu lucrurile? exista un camp de neutrino omnidirectional produs de toate stelele din univers. Orice masa cufundata in acest camp, produce deformatii ale traiectoriilor (o indesire a acestora, precum focalizarea razelor de lumina care trec printr-un dioptru sferic), sau variatii de viteza, sau si una si alta, ceia ce are ca rezultat aparitia unui gradient de camp in jurul corpului care variaza invers proportional cu patratul distantei ce genereaza o forta de atractie catre alte corpuri ce produc acelasi efect.

Scris de **negativ** Joi 04 Apr 2013, 12:41

virgil a scris:
Dar stiu că niste corpuri ceresti ca Pămîntul si Luna, nu produc "cîmpuri de neutrino", pentru că în general nu se dezintegrează nimic (uraniu pe ici pe colo, dar nesemnificativ- si nu stiu daca se produce vreun neutrino la chestia asta).
Presupunînd că Pămîntul si satelitul său s-ar afla înafara actiunii unui astfel de cîmp, gravitatia nu s-ar mai manifesta..
Sigur, este doar o parere, desi am citit o teorie din 1959 a lui S. Hayakawa care pune gravitatia pe seama emisiunii de neutrino, si chiar face o demonstratie glosiera calculand o constanta gravitationala apropiata de cea cunoscuta.
Cum vad eu lucrurile? exista un camp de neutrino omnidirectional produs de toate stelele din univers. Orice masa cufundata in acest camp, produce deformatii ale traiectoriilor (o indesire a acestora, precum focalizarea razelor de lumina care trec printr-un dioptru sferic), sau variatii de viteza, sau si una si alta, ceia ce are ca rezultat aparitia unui gradient de camp in jurul corpului care variaza invers proportional cu patratul distantei ce genereaza o forta de atractie catre alte corpuri ce produc acelasi efect.

Asta înseamnã cã tot ce stim despre gravitatie e nul. Mai am o nelãmurire : Cum sã fie emisiunea omnidirectionalã de particule asimilatã cu c8mpul ? Poate produce eventual un cîmp.

Scris de **virgil** Joi 04 Apr 2013, 15:01

Asta înseamnă că tot ce stim despre gravitatie e nul. Mai am o nelămurire : Cum să fie emisiunea omnidirectională de particule asimilată cu c8mpul ? Poate produce eventual un cîmp. .

Poate in loc de omnidirectionala, trebuia sa spun ca este un fond constant de neutrino, peste care se suprapune emisia stelelor aflate in nucleul sistemelor cosmice. Astfel fiecare sistem are propriul spatiu neutrinic in care sunt imersate toate corpurile sistemului generand campuri proprii.

Scris de **negativ** Joi 04 Apr 2013, 16:56

virgil a scris:
Asta înseamnă că tot ce stim despre gravitatie e nul. Mai am o nelămurire : Cum să fie emisiunea omnidirectională de particule asimilată cu c8mpul ? Poate produce eventual un cîmp. .
Poate in loc de omnidirectionala, trebuia sa spun ca este un fond constant de neutrino, peste care se suprapune emisia stelelor aflate in nucleul sistemelor cosmice. Astfel fiecare sistem are propriul spatiu neutrinic in care sunt imersate toate corpurile sistemului generand campuri proprii.

Am analizat putin problema, dar sunt tot nemultumit. Cred cã trebuie pornit de la altceva. Conform acestei idei, ar trebui ca tot universul sã fie plin de neutrino, care se miscã cu viteza luminii în toate directiile. Mai reflectez...

Scris de Continut sponsorizat

STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Re: STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE