Să colaborăm pentru teoria absolută!

Rezumarea primului mesaj :

Iată ce m-am gândit azi. Văd că forumul e plin de „idioţi” plini de idei (printre care, cu mândrie, mă număr şi eu, s-o recunoaştem). Unu zice una, altu zice alta, dar cu toţii tindem să ne apropiem de un adevăr absolut, numai că o facem separat. Ce-ar fi dacă am pune gând la gând şi am construi în comun o teorie de la temelii, o teorie care să crească văzând cu ochii şi să fie mai înaltă decât oricare alta de până acum?

Mai concret, mă gândesc ca, dacă se adună idei eficiente pentru aceasta, să înfiinţăm ad-hoc o secţiune separată în care să prezentăm definiţiile, axiomele, concluziile, previziunile şi aplicaţiile teoriei. Pentru aceasta, trebuie ca în acest topic să văd că se adună idei concrete cu care să fim cu toţii de acord. Dacă va exista o singură obiecţie la o anumită idee, atunci aceasta va mai trebui dezbătută până când nu mai există obiecţii sau până când ideea este aruncată la gunoi. Dezbaterile trebuie să fie privitoare la definiţiile teoriei, la axiomele ei, teoremele ei, etcetera.

Aşadar, ce părere aveţi? O punem de-o teorie universală? Putem construi aşa ceva? Cum ar arăta o teorie universală? De la ce fel de noţiuni ar porni ea şi pe ce drumuri ar merge?

De exemplu, eu aş răspunde astfel la întrebările anterioare:
-da, putem construi o teorie universală;
-teoria universală ar trebui să pornească de la punctul geometric care se mişcă cu viteza luminii în vid (luxoni);
-să se bazeze numai pe matematică.

Vă mulţumesc şi ne doresc succes la dezbateri!


[Evoluţia cronologică a topicului]

-curiosul apreciază ideea
-gafiteanu pune accent pe ciocniri
-virgil sugerează că ar trebui să umblăm la noţiunile matematice
-gafiteanu sugerează că ar exista o particulă indivizibilă, mică
-CAdi vorbeşte de o diferenţă de potenţial
-Răzvan propune luarea în considerare a unităţilor Planck
-virgil aduce în discuţie evoluţia ciclică a Universului
-CAdi îl „bâzâie” pe Răzvan cu teoria lui Haramein
-curiosul ne stârneşte pofta de a crea un aparat matematic propriu noii teorii: oare ce noţiune matematică poate modela corect o particulă?
-meteor încearcă mereu să ne aducă cu picioarele pe pământ
-curiosul propune un plan minunat
-virgil aduce în discuţie interesanta idee a lui -1 şi +1
-virgil propune un „codice”, după cum se exprimă CAdi
-Abel aduce în discuţie tahionii
-Răzvan propune nişte postulate
-Virgil susţine pe bună dreptate că titlul topicului este cam frivol
-CAdi subliniază vibraţiile şi vorbeşte de necesitatea „Backgroundului”
-curiosul aduce în discuţie efectul Magnus


[/Evoluţia topicului]



[Întrebări privind teoria]

• -Este necesară o teorie care explică totul?
        -curiosul a deschis un subiect pe această temă
  
• -Este posibilă o teorie care explică totul?
  

[/Întrebări privind teoria]



[Structura propusă a teoriei]

[/Structura propusă a teoriei]

Si Abel si Razvan au partial dreptate.
Orice particula care depaseste viteza luminii poate sa isi piarda din energie, sa devina chiar zero energia lor, dar sa nu-si piarda masa materiala.
Isi modifica in schimb impulsul. Aici este secretul. Energia cunoscuta noua ca E=mc^2 devine o energie difuza, doar cu impuls.
Si de aici avem doar ciocniri.
Revedeti formula completa a energiei cu impuls.

Oare în cazul tahionilor ar mai fi valabilă relaţia   ?

Razvan a scris:De ce consideri că un tahion, la viteza luminii, poate avea energie finită?

În formula care ne arată cum depinde masa unui tahion de viteză



masa lui de repaus nu depinde de viteză. Dacă la viteza infinită tahionul va avea masă nulă, atunci tahionul încetinit la viteza luminii (de care vorbeşti tu) poate avea masă de mişcare finită, egală cu o fracţiune din masa de repaus.

Un tahion la viteză infinită are energie zero, deci nu efectuează lucru mecanic.

Bună observaţia! Într-adevăr, am putea spune că un tahion care ar merge rectiliniu cu viteză infinită pe o dreaptă are energie zero. Dar oare acelaşi lucru poate fi spus şi despre tahionul care merge cu viteză infinită pe o curbă închisă? Nu cumva energia lui este tocmai cea datorată formei traiectoriei sale?

Razvan a scris:Oare în cazul tahionilor ar mai fi valabilă relaţia   ?

Din consideraţiile anterioare, nu este exclus ca răspunsul să fie afirmativ.

Scuze, am greşit un semn (în faţa lui 1) în formula anterioară. Formula este



Aşadar, tahionii cu masa de repaus nulă, pot avea la viteza luminii masă totală finită, întocmai ca fotonii.

Formula nu cumva e
 
Doar aşa rezultă masa imaginară.
Sau eventual

Abel Cavaşi a scris:Dar oare acelaşi lucru poate fi spus şi despre tahionul care merge cu viteză infinită pe o curbă închisă? Nu cumva energia lui este tocmai cea datorată formei traiectoriei sale?

Tocmai, că energia lui nu va mai putea fi zero, datorită forţelor exercitate asupra lui ce îl determină să parcurgă o curbă închisă. Deci nici viteza sa nu va mai fi infinită.

Abel greseste extrem de grav, insista cu curba inchisa.
Pai pe o curba inchisa fug bezmetic miliarde de tachyoni fara energie. Dar toti la un loc constituie un corp de armata disciplinata, ce se deplaseaza in grup, in ansamblu adica cu viteza luminii.
Toti la un loc se cheama energie, nu separat.
Lucrurile sunt insa mult mai complicate.

Razvan a scris:Formula nu cumva e
 
Doar aşa rezultă masa imaginară.

Da, aşa e formula, dar am presupus că masa de repaus poate fi considerată imaginară.

Sau eventual

Aproape aşa, doar cu semnul minus în faţa lui 1.

Deci nici viteza sa nu va mai fi infinită.

Poţi curba traiectorii fără să modifici modulul vitezei. Dacă aplici numai forţe perpendiculare pe traiectorie.

Abel Cavaşi a scris:Poţi curba traiectorii fără să modifici modulul vitezei. Dacă aplici numai forţe perpendiculare pe traiectorie.

Şi forţele alea ce reprezintă? De unde pot proveni ele?

De la câmpurile înconjurătoare.

Am scris doar ca lucrurile sunt mult mai complicate la viteze supraluminice. Este chestie si de terminologie.
Discutia trebuie sa inceapa de la termenul: ce este ENERGIA.
Este energia blocata sau libera, este energie interna si externa ? Se face transfer sau nu prin cuplare/decuplare? Este ea o forma materiala, cum arata, ce viteza are ?

Aş vrea eu să dezvolt ideea, dar mă mai împiedic şi eu de unul singur. Tocmai de aceea îmi pică bine ajutorul vostru.

Deci, bănuiesc că dacă Universul ar fi gol, vid, atunci un tahion care ar „intra” într-un asemenea Univers s-ar deplasa nestingherit în linie dreaptă.

Mai departe, dacă în Universul acesta ocupat de un tahion care ar merge cu viteză infinită în linie dreaptă ar mai pătrunde un tahion, atunci cel de-al doilea tahion ar trebui să poată afla cumva de existenţa primului tahion. Din acest motiv, consider că există un „câmp informaţional” care umple Universul cu informaţia despre fiecare tahion în parte.

Mai departe, dacă al doilea tahion ar intra în Univers exact pe traiectoria primului, atunci nu ar apărea nicio curbare a traiectoriei. În schimb, consider că dacă cel de-al doilea tahion intră în Univers altfel decât primul, atunci apare deja curbarea ambelor traiectorii.

Altfel spus, o traiectorie curbată a unui tahion este semn că în apropierea lui mai există încă un tahion.

Pare bine până aici?

Razvan a scris:

Aşa că, următoarea întrebare care s-ar naşte, ar fi: faţă de sistem de referinţă definim viteza tahionilor?
Există sistem de referinţă cu viteza zero, astfel încât viteza unui tahion faţă de el să poată fi considerată infinită?
Şi dacă există un sistem de referinţă cu viteza zero, faţă de ce ne raportăm când definim acea viteză?

Dacă un tahion are viteză infinită faţă de un sistem de referinţă, atunci el are viteză infinită faţă de orice alt sistem de referinţă.

Părerea mea este că dacă plecăm de la viteze infinite şi energii zero, nu vom putea raporta nimic la ele şi nu vom ajunge nicăieri!

Mă îndoiesc dintr-un singur motiv: eu ştiu că o infinitate de nimicuri nu este obligatoriu tot nimic.

Razvan a scris:

Dacă oferi şi o relaţie prin care transcede o infinitate de nimicuri în ceva finit, atunci ai descoperit "piatra filozofală" a ştiinţei.

Dacă n-o pot oferi şi este nevoie de ea, atunci o putem postula. Căci nimic nu o poate interzice. Desigur, nici în topicul referit nu s-a demonstrat contrariul.

Într-adevăr, construcţia teoriei poate fi realizată în două moduri care nu se exclud reciproc:
-modul deductiv, pornind de la postulate şi prin cât mai multe inferenţe logice deductive de genul „dacă P, atunci X” să căutăm propoziţiile X şi să ajungem astfel la cât mai multe concluzii (experimentale);
-modul inductiv, pornind de la concluzii (experimentale) şi prin cât mai multe inferenţe logice inductive de genul „dacă X, atunci Q” să căutăm propoziţiile X şi să ajungem astfel la cât mai puţine postulate.

Probabil, studiul tahionilor într-o asemenea manieră foarte profundă, filozofică chiar, nu este necesar pentru moment şi ne-am putea mulţumi cu nişte postulate mai puţin pretenţioase dar mai pe înţelesul nostru, al celor obişnuiţi cu noţiunile mai vechi.

De exemplu, dacă tot aminteam de curenţii de deplasare în vid, am putea postula că întreaga lume este alcătuită numai şi numai din curenţi electrici de deplasare, fără să ne intereseze pentru moment cum sunt aceştia generaţi.

Pornind de la un asemenea postulat, am putea să-i aplicăm lucruri bine cunoscute deja din electrodinamică. Astfel, apelul la tahioni nu ar mai fi necesar pentru moment, putând fi amânat pentru situaţii în care această idee a curenţilor de deplasare în vid ar avea probleme.

Aşadar, la ce concluzii am ajunge dacă am admite că lumea este alcătuită numai şi numai din nişte fire nemateriale pe care se deplasează un curent electric de deplasare?

Mi se pare ciudat sa ne lansam teoria pe particule sau cuante ipotetice!
(cum sunt Tahionii)
Cred ca Razvan a avut dreptate:
Trebuie sa ne folosim de ceea ce se cunoaste deja prin experientele
de laborator sau prin experientele din acceleratoarele de particule de
fizica cuantica si de experientele din fizica clasica in lumea macrocosmosului
la care sa le dam interpretarea corecta.
Daca ajungem sa dam credit tahionilor ajungem intr-o lume virtuala
o lume SF cu reintoarceri in timp pentru ca tot ce depaseste viteza luminii acest lucru il presupune.
In acest caz credibilitatea noii teorii este pierduta din start.
Vom fi luati in serios numai daca aceste particule ipotetice ar putea fi descoperite ,
dar ma indoiesc de acest lucru ...cel putin nu in timpul vietii noastre!

Cum poate aparea ceva adica universul din nimic?Aceasta este intrebarea de baza la care daca nu raspundem logic si coerent atunci este hazardant sa concepem teorii care de care mai nastrusnice.

Re: S-o punem de-o teorie absolută!

Cred ca titlul acesta este cam frivol. O astfel de teorie, merita un titlu mai sobru.
Consider ca lucrarea trebuie sa contina mai multe capitole, printre care sa putem vorbi separat; despre spatiu, despre campuri, despre cele 4 forte, despre unde, despre energie, despre fotoni, despre unde stationare, despre particule, despre sisteme de particule, despre interactiuni de particule, etc.
In felul cum este prezentata acum, avem un amalgam de idei care nu se leaga nicicum intre ele.

Dacu a scris:Cum poate aparea ceva adica universul din nimic?Aceasta este intrebarea de baza la care daca nu raspundem logic si coerent atunci este hazardant sa concepem teorii care de care mai nastrusnice.

Universul nu a aparut din nimic !
Dacu esti mai nou pe forum dar iti recomand topicurile de filozofie impreuna cu topicul specializat ,,Ce a fost inainte de Big Bang ?Alte aspecte in Univers."'care au fost postate pe forumul nostru si de asemenea lecturi ale diverselor teorii cosmogonice ...
Una din teorii spune ca inainte de aparitia universului existau doua energii opuse in stare anihilata....

Da-mi voie sa spun ca eu nu sunt de-acord cu big-bang si nici asa cum spune cineva pe forum ca universul a aparut din nimic.Ce fel de energii opuse existau?As dori detalii.Multumesc!

Am imaginat un model de unda ca urmare a inmanuncherii a unui numar foarte mare de domenii ale spatiului electromagnetic. In imaginea foarte aproximativa m-am concentrat asupra principiului de obtinere a unei unde de frecventa foarte mare, prin asocierea a mai multor domenii de valoarea constantei lui Planck, decalate intre ele cu o mica diferenta de drum astfel ca atunci cand ar traversa un plan, frecventa strapungerii planului de catre aceste domenii reprezentate de niste tuburi rasucite, sa rezulte o frecventa de milioane de ori mai mare. Cu culoare rosie se poate urmari curba decalarilor intre domeniile elementare ale spatiului electromagnetic.

Nu stiu daca trebuie sa asimilam cuantele cu niste stringuri .
Posibil ca stringurile sa reprezinte mai multe particule care urmeaza aceeasi traiectorie ca cea initiala .
Particulele se propaga in tandem de spinuri cu orientari diferite:
adica daca una are spinul in sus cealalta automat are spinul in jos .

Da-mi voie sa spun ca eu nu sunt de-acord cu big-bang si nici asa cum spune cineva pe forum ca universul a aparut din nimic.Ce fel de energii opuse existau?As dori detalii.Multumesc!

Universul nu a aparut din nimic, pentru simplul motiv ca nimic nu exista. Ca sa intelegi mai bine ideia citeste de la inceput.

Nu stiu daca trebuie sa asimilam cuantele cu niste stringuri .

Tocmai de aceia eu le-am denumit domenii ale spatiului electromagnetic. Insa aceste domenii pot avea o forma oarecare, avand totusi o axa de simentrie, si o oarecare frecventa proprie foarte mica, asa cum am aratat in mesajele anterioare. Atunci cand spatiul nu este strabatut de nici o unda, aceste domenii sunt in pozitii dezordonate avand o rezultanta neutra. In momentul cand apare o perturbatie, miliarde astfel de domenii se orienteaza pe o directie, trimitand mai departe informatia energetica. Asa apare o unda.

virgil a scris:
..... In momentul cand apare o perturbatie, miliarde astfel de domenii se orienteaza pe o directie,
trimitand mai departe informatia energetica. Asa apare o unda.

Ce anume determina ca aceste milioane de domenii sa se orienteze pe o directie ?

O unda se naste din variatia unui camp, iar un camp presupune ca in jurul unui punct preferential (legat de o particula) spatiul contine deja domeniile orientate. Astfel singurele orientari posibile a acestor domenii sunt; ori in forma sferica precum un arici, ori in forma de vartej, ori si una si alta in acelasi timp. Aceste domenii sunt asezate in straturi echipotentiale (ca foile de ceapa), formand straturi discrete. Desprinderea acestor straturi datorita variatiei intensitatii unui camp, duce la emisiunea unei cuante de energie, astfel ca domeniile electromagnetice ce formeaza un strat pe langa faptul ca au aceiasi frecventa sunt deja aranjate sub influienta campului.