Care și unde este "puntea" dintre lumea cuantică și cea newtoniană?

Rezumarea primului mesaj :

La prima vedere, pare paradoxal că o lume guvernată de legi ale probabilității și aleatoriu poate duce la predicții atât de precise.
De la aleatoriu la predictibil, de la lumea cuantică la lumea newtoniană, trebuie să fie o punte de legătură cumva.
Pentru a înțelege cum se face trecerea de la aleatoriu la predictibil trebuie să ne gândim la câteva aspecte importante:

Mecanica cuantică nu poate prezice cu certitudine rezultatul unei măsurători individuale.
În schimb, putem calcula probabilitatea ca un sistem să se afle într-o anumită stare. Cu toate acestea, aceste probabilități sunt foarte precise și pot fi calculate cu o acuratețe remarcabilă.

Atunci când avem de-a face cu un număr foarte mare de particule, legile probabilității încep să se manifeste într-un mod foarte predictibil. Acest fenomen este cunoscut sub numele de legea numerelor mari.

De exemplu, dacă aruncăm o monedă de un milion de ori, ne așteptăm ca aproximativ jumătate din aruncări să fie pe o parte și jumătate pe cealaltă parte.

Dar, totuși, care să fie legătură dintre "exactitatea" determinată de probabilitate și statistică a mecanicii cuantice, în care apare o componentă aleatorie, cu "exactitatea" predictibilității newtoniene?

Cel mai apropiat răspuns ar părea să fie cel formulat de legea numerelor mari, deși el singur nu este complet.

Adica atunci când avem de-a face cu un număr foarte mare de particule, legile probabilității încep să se manifeste într-un mod foarte predictibil.
Așa s-ar aplica aici legea numerelor mari în această explicație, dar explicația nu este una directă și presupune acceptarea intuitivă bazată pe principiul similarității percepției.

Dar nu există o legătură directă între ele motiv pentru care consider încă un subiect deschis în ce privește această "punte" dintre lumea cuantică și lumea newtoniană.

În timp ce avem o înțelegere bună a modului în care mecanica cuantică se manifestă la nivel experimental, întrebarea despre modul în care facem trecerea de la o descriere probabilistică la una deterministă rămâne deschisă.

La baza mecanicii cuantice stă o incertitudine intrinsecă. Chiar și în condiții inițiale identice, rezultatul unei măsurători poate varia, ceea ce contravine principiului determinismului newtonian.

În timp ce legea numerelor mari ne-ar permite să facem predicții precise despre comportamentul sistemelor macroscopice, ea nu explică de ce la nivel individual particulele se comportă într-un mod aleatoriu.

No_name a scris:

virgil a scris:

No_name a scris:Ai interpretat ce am vrut eu să subliniez într-o manieră care mai degrabă vrea să transmită ceea ce este cert pentru tine.

Si ce este rau in asta?

Nu este nimic rău.
O oarecare problemă apare când așteptările tale sunt diferite de reacția "publicului".
Pentru că, dacă te imaginezi pe o scenă și spui o glumă, când te întrebi de ce publicul nu râde, înseamnă că există o diferență de percepție între ceea ce ție ți se pare amuzant și celorlalți nu.
S-ar putea să fie o problemă cu contextul în care trebuie interpretată gluma.
Dacă înțelegi ce vreau să spun.

Cel care rade este de fapt neinformat in suficienta masura in directia abordata de mine.

virgil a scris:Cel care rade este de fapt neinformat in suficienta masura in directia abordata de mine.

Majoritatea sunt neinformați, needucați și neinteresați, în domeniul care ne preocupă. La fel suntem și noi în domeniul în care ei activează.

Virgil,
Nu cred că ai înțeles corect ce am spus și ai interpretat "asocierea" la nivel personal.
Simt cumva nevoia să mă justific pentru că nicidecum nu a existat vreo intenție să privesc ca pe o glumă ce ai analizat tu
Ideea în sine este că percepțiile pe care le avem sunt construite fundamental de contextul în care trebuie să interpretăm lucrurile pe care le percepem.
Atât în ce privește justificarea mea pe care simt nevoia să o clarific.
De aici și din acest punct de vedere ne putem duce în foarte multe direcții în ce privește percepția raportată la context.
Așa se explică și (lipsa) simțul(ui) umorului.
Realitatea la nivel de obiectivitate poate fi redusă și la un aspect contextual, nu există o obiectivitate clară, absolută și evidentă a realității, ci pur și simplu una contextuală.
Din nou, trebuie să închei cu "dacă înțelegi ce vreau să spun".

Și în ce privește subiectul poate nu "punem" mecanica cuantică în contextul potrivit pentru a înțelege mai clar de ce natura pare să funcționeze impredictibil la nivel cuantic, dar predictictibil la nivel newtonian.
Poate ea zice niște glume la care noi nu râdem pentru că nu percepem glumele în contextul potrivit.

Realitatea este una singura, doar perceptia ei difera in functie de mijloacele de observare, cat si de interpretarea multiplelor forme sub care ni se prezinta realitatea.

virgil a scris:Realitatea este una singura, doar perceptia ei difera in functie de mijloacele de observare, cat si de interpretarea multiplelor forme sub care ni se prezinta realitatea.

Nu sunt de acord cu asta.
Nu sunt de acord cu existența unei realități intrinseci cu proprietăți obiective independente de procesul în care se realizează observația asupra ei.

No_name a scris:

virgil a scris:Realitatea este una singura, doar perceptia ei difera in functie de mijloacele de observare, cat si de interpretarea multiplelor forme sub care ni se prezinta realitatea.

Nu sunt de acord cu asta.
Nu sunt de acord cu existența unei realități intrinseci cu proprietăți obiective independente de procesul în care se realizează observația asupra ei.

Asta inseamna ca realitatea depinde de observator? Realitatea exista indiferent daca exista sau nu exista un observator. Soarele este pe cer indiferent daca il privesti sau nu. Iar microcosmosul, atomii sau electronii existau si inainte de a se fi inventa mijloacele de observare sau de cercetare.

virgil a scris:

No_name a scris:

virgil a scris:Realitatea este una singura, doar perceptia ei difera in functie de mijloacele de observare, cat si de interpretarea multiplelor forme sub care ni se prezinta realitatea.

Nu sunt de acord cu asta.
Nu sunt de acord cu existența unei realități intrinseci cu proprietăți obiective independente de procesul în care se realizează observația asupra ei.

Asta inseamna ca realitatea depinde de observator? Realitatea exista indiferent daca exista sau nu exista un observator.
Soarele este pe cer indiferent daca il privesti sau nu.
Iar microcosmosul, atomii sau electronii existau si inainte de a se fi inventa mijloacele de observare sau de cercetare.

Aici e secretul !

CAdi a scris:

virgil a scris:

No_name a scris:

Nu sunt de acord cu asta.
Nu sunt de acord cu existența unei realități intrinseci cu proprietăți obiective independente de procesul în care se realizează observația asupra ei.

Asta inseamna ca realitatea depinde de observator? Realitatea exista indiferent daca exista sau nu exista un observator.
Soarele este pe cer indiferent daca il privesti sau nu.
Iar microcosmosul, atomii sau electronii existau si inainte de a se fi inventa mijloacele de observare sau de cercetare.

Aici e secretul !

Adevarul exista si in afara noastra, prezenta omului adica observatorul nu face decat sa proceseze informatia despre adevar adica despre realitate. Probabil ca realitatea capata denumirea de obiectiva din momentul ce este procesata de om, dar orice fiinta vie intra in contact cu realitatea prin propriile organe de simt si cu cat aceste organe sunt mai diversificate si mai specializate, cu atat realitatea isi dezvaluie atributele. Oamenii iau la cunostiinta despre realitate prin cele cinci simturi (vaz, auz, miros, gust si pipait), spre deosebire de serpi care au la dispozitie senzorii de infrarosu, si senzorii aflati pe limba prin care "gusta aerul", iar rechinii percep campul electromagnetic al pradei asemanator serpilor.
Deci realitatea ni se dezvaluie prin atributele sau insusirile ei pentru care ne-am dezvoltat organe de simt specializate, cat si experimente adecvate ale caror rezultate sunt interpretate de intelect.

Asta nu explica de ce realitatea exista si in afara constiintei noastre .