sarutul eternitatii

Rezumarea primului mesaj :

Buna ziua, citesc de ceva timp cu interes postarile dvs si am indraznit sa imi fac si eu cont. Am inceput un material pe care as dori sa il public, dar ezit. In acelasi timp, nu as renunta la ideea de a-l publica. Postez introducerea si ma gandesc ca dupa cel putin 3 pareri pro sau contra pot lua o decizie.

SǍRUTUL ETERNITǍŢII

MOTIVAŢIE

Nici un om nu-i doar un ostrov, stingher şi de sine stătător; fiece om este o bucată din continent, o părticică din întregul cel de căpetenie; dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa e împuţinată, aşa cum ar fi orice fâşie de pământ, sau moşia ta ori a prietenilor tăi; moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. Şi de aceea niciodată să nu faci întrebare pentru cine bat clopotele; pentru tine bat.

John Donne (21 ianuarie 1572 – 31 martie 1631)
„No man is an island, entire of itself; every man is a piece of the continent, a part of the main. If a clod be washed away by the sea, Europe is the less, aş well aş if a promontory were, aş well aş if a manor of thy friend's or of thine own were: any man's death diminishes me, because I am involved în mankind, and therefore never send to know for whom the bells tolls; it tolls for thee.” (John Donne, 1987, p. 17)
Când eram copil şi mă plictiseam în timpul orelor, obişnuiam să îi privesc pe cei care intrau în câmpul meu vizual şi îmi imaginam că nu au niciun defect, în cazul în care eu le detectam vreunul. Am crescut convinsă că orice om poate fi bun. M-am contrazis deseori cu cei din jur pe această temă, ei susţinând că dacă o persoană este negativă din fire, nu mai poate fi schimbată. Discuţia se încheia doar pentru că unul din noi ceda.
Această joacă de-a perfecţiunea a fost un fel de déjà-vu. M-am convins că omul o poate atinge dacă asta este ceea ce vrea. Pentru Nichita Stănescu „viaţa este un dar serios de care se bucură doar acela care nu are atrofiat organul a vrea cu ardoare”. Îl cred!
Ielele
Pe la 9-10 ani am citit Limir-Împărat, de Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 — 17 august 1925.
Mă bucuram că aceste rânduri din poveste rezonau cu ideile mele:
„– Bună seara, mamă! grăi Lia. Bunica Ielelor nu îi răspunse, ci o măsură cu ochii ei ţepoşi de sus până jos şi de jos până sus.
– Nu sunt mamă, ci babă, îi răspunse apoi într-un târziu morocănoasă, şi mult era fioroasă când îşi dădea astfel răspunsul.
– Nu-ţi ştiu anii şi n-am să-i număr, întâmpină Lia, dar îţi văd faţa şi bunătatea din ea, şi, orişicum te vei fi socotind, mie îmi eşti cum îmi pari.
Baba se mai muia puţin. Orişicât de bătrână ar fi o babă, i se-nveseleşte inima când o crezi încă tânără, şi cel mai rău om se moaie şi el niţel când alţii îl cred bun.”
În liceu, profesorul de limba română, domnul Dumitrescu Cireşel Dragoş, vorbindu-ne despre poetul Tudor Arghezi (21 mai 1880 - 14 iulie 1967) şi conceptul de estetică a urâtului, a afirmat că în beciul sufletului oricărui ticălos zace o candelă aprinsă, ceea ce m-a bucurat şi mi-a amplificat simpatia şi respectul pentru acest domn profesor.
Povestea lui Limir-Împărat mi-a atras atenţia acum, nu numai din perspectivă socială, ci şi datorită personajelor numite iele. În copilărie, sursele mele de înţelepciune au fost bunicul din partea mamei şi tata. Bunicul le spunea ielelor Frumoasele. De la el am aflat că sunt imagini imateriale ale unor tinere vesele care dansează îmbrăcate sumar, cu sau fără coroniţe de flori în păr, în păduri, sau la răscruce de drumuri, la miezul nopţii. În plus erau cam răutăcioase aceste frumuşele. Îmi povestea bunicul:
Pe la 12 ani, Doru mergea cu vitele la păscut pe dealul Pleaşa. Uneori se auzeau bubuituri în depărtare, de la tunuri, dar războiul nu se prea simţea în Zărneşti, Braşov, zonă izolată parcă la capătul lumii, deşi se află în centrul ţării.
Într-o zi de toamnă, cu brumă, Doru a trăit ceva unic. Fără să îşi dea seama ce se întâmplă, el a fost răpit!
„Eram pe deal cu vitele. Era soare. Dintr-o dată, s-a întunecat... Am fost cuprins de un vârtej de frunze, de un fior. După câteva clipe, m-am trezit într-o poiană unde nu era toamnă. Era multă lumină şi în jurul meu o horă de fete frumoase ! Nici nu ştiu cum să le zic... Erau, parcă, zâne, îngeri. Cântau neînchipuit de frumos, se legănau în jurul meu, ca într-un vis! Apoi, am văzut în faţa mea un fel de zână, dar semăna cu Măicuţa Domnului aşa cum mi-o imaginam eu! Era un chip plin de iubire, pe care nu l-am uitat toată viaţa. Apoi, în spatele fetelor, l-am văzut pe George Spulbăr, un consătean, mult mai tânăr decât tata, care ţinea în mână un rest de lumânare, arsă până la capăt. Nu ştiu cât a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarbă, fără vite!".
Doru a fugit acasă, îngrijorat de soarta vitelor, dar şi emoţionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parcă fusese un vis de câteva clipe... Când a ajuns în curte, mama l-a îmbrăţişat plângând. Atunci a aflat, uimit, că a lipsit din sat aproape două zile!! Toţi ceilalţi trei fraţi - Vlad, Ion şi Mircea - plecaseră să-l caute, când au văzut că se întorc vitele singure acasă, pe înserat, dar nu îi dăduseră de urmă nicăieri, deşi căutaseră pe toate dealurile şi poieniţele. „Primul lucru pe care l-am spus, de faţă cu toţi, mi-l amintesc şi astăzi: Înseamnă că am fost pe lumea cealaltă, dar acolo câteva clipe fac cât două zile...” Familiei nu i-a venit să creadă.
În seara accea a venit la ei mama lui George Spulbăr, cu basma neagră, să îl roage pe unul din băieţi să tragă clopotele, deoarece murise fiul ei în acea zi...!
Unde dansau [i]ele fie nu mai creştea iarbă, iar cea rămasă avea o culoare închisă şi vitele o evitau. De altfel apelativul lor denotă că...nu au nume. Este în popor superstiţia că dacă pronunţi numele unei entităţi malefice, există riscul să se materializeze aproape de tine, crezând că este invocată.
În schimb, unde dansau ielele creştea Ganoderma lucidum , linguriţa zânelor, sau iasca.
M-am informat şi am aflat că nu este o ciupercă otrăvitoare, dimpotrivă, reduce stresul, combate alergiile, creşte imunitatea, previne formarea tumorilor, întârzie procesul de îmbătrânire, elimină toxinele, reduce glicemia, reglează tensiunea arterială, previne virozele, drenează limfele, tonifică muşchiul cardiac, având 200 de constituenţi bioactivi.
Mama mă speria să nu ies după miezul-nopţii afară din casă sau să nu răspund dacă la acea oră mă strigă cineva, pentru că s-ar putea să fie ielele şi au în cazier multe persoane pe care le-au lăsat cu dizabilităţi. De exemplu, asurzeşte cel care le aude cântând, sau amuţeşte cel care răspunde la chemarea lor, sau rămâne cu faţa strâmbă. Când o mătuşă a paralizat şi i se strâmbase puţin gura, chiar mă întrebam cum o fi interacţionat cu ielele. Mai târziu am aflat că omul poate amuţi sau asurzi din cauza unui şoc!
Se spune că ielele locuiesc în munţi, într-un palat la care se ajunge printr-un labirint de văi şi care poate fi deschis doar cu iarba-fiarelor şi că te poţi feri de ele dacă porţi la tine usturoi. Am preferat să caut în continuare explicaţii plauzibile despre iele.
Usturoiul pe care îl sfinţesc Căluşarii, la origine preoţi daci care cunoşteau remedii contra afecţiunilor cauzate de iele, anihilează efectul ierbii-fiarelor, probabil ca şi argintul descântat... Acum ne-a rămas dansul românesc cu acelaşi nume.
Probabil ielele/iarba-fiarelor au efecte devastatoare doar asupra celor care nu au gânduri curate…
O legendă a evreilor spune că regele Solomon deţinea o entitate magică, numită shamir , care putea să spargă orice piatră. Ulterior shamir a fost asociat cu diamantul utilizat pentru tăierea materialelor dure, ceea ce ar sugera existenţa unei civilizaţii foarte avansate pentru acel moment din istorie. Dacă iarba-fiarelor poate tăia un lacăt, ar trebui să aibă proprietăţi asemănătoare tăişului de diamant. Solomonarii erau vrăjitori-preoţi daci care erau capabili să invoce ielele, să controleze vremea, să vindece şi acţiunile lor puteau fi anulate de un meşter pietrar care le cunoştea secretele, şi care probabil nu este străin de shamir.
În această imagine sunt Pietrele lui Solomon de la Braşov. Oare există vreo legătură între regele Solomon, shamir şi aceste pietre? Braşovenii simt destul de des nevoia să meargă la Pietrele lui Solomon unde se simt bine, atât fizic cât şi psihic. Pecetea lui Solomon Polygonatum odoratum, folosită în special pentru afecţiuni ale pielii şi Pecetea lui Solomon simbol al creaţiei şi echilibrului între energia masculină şi cea feminină, dar şi între cer şi pământ.

Iarba-fiarelor

În judeţul Olt, actualul sat Reşca s-a identificat oraşul roman Romula (sec. II-III î. H.), unde înainte era o comunitate dacică, Malva. Acolo s-a descoperit un vas de lut, pe a cărui margine se poate citi MARC-USTA RETI OFE.
Să analizăm sensurile acestor cuvinte.
MARC marceo, -ere vb. a fi veşted; (fig.) a fi fără putere
marcesco, -ere vb. a se ofili
Usta, în turcă înseamnă stăpân, mason…
Turcii nu trecuseră încă prin zonă, dar în Limir-Impărat ceva mi-a atras atenţia. Un şarpe se repezise la Lia, dar un spin i s-a înfipt în cerul gurii. Cu suflet mare, Lia i-a scos spinul. Ea, la rândul ei avea răni din cauză că a trecut prin hăţişuri:
„Puţin ai ostenit, dar mult bine mi-ai făcut şi mare o să-ţi fie răsplata! grăi şarpele uşurat, şi începu s-o mângîie cu limbile lui, şi, cum o mângâia, rana i se vindeca, fiindcă nu e în lume leac ca limba de şarpe, şi cât ai bate în palme, ea se făcu de o sută şi de o mie de ori mai zdravănă, mai gingaşă şi mai frumoasă de cum fusese.” dar
„Ochii Liei erau stinşi, iar trupul ei era rece ca sloiul de gheaţă. Nu ştia Lia, săraca, că-i vindecase şarpele, mîngâind-o cu limbile lui, toate rănile şi-o făcuse nevătămată, ca nici sabia să n-o taie, nici focul să n-o ardă, dar îi făcuse şi sângele rece ca al lui, stânsese tot focul vieţii din ea şi-i oprise viaţa în loc, ca, orişicât ar mai sta pe pământ, tot aşa cum e să rămâie.
N-o ştia Lia aceasta, dar o ştia baba cea înrăită, care vedea acum că nu mai are nici o putere asupra ei - câtă vreme nu e om în toată firea.”
Aşadar, interacţionând cu o entitate cu sânge rece, omul nu mai este în toată firea.
Dar există remediu...
„...o fată nevinovată trebuia să adune şapte flori de la şapte buruieni, de şapte ori câte şapte frunze de la tot atâţia copaci şi şaptezeci de rădăcini de la şaptezeci de alte buruieni şi să le pună toate în cazan, ca baba să le fiarbă toate în bale de la şaptezeci şi şapte de şerpi.” Cu crema rezultată, masându-te „la ochi, la tâmple, la crucea pieptului şi în pălmi” deveneai din nou om în toată firea .
Acest tip de vindecare sugerează homeopatie, fiind un remediu de tipul cui pe cui se scoate. Remediile homeopate sunt substanţe diluate, activate, prescrise conform legii similitudinii în doze infinitezimale de regulă.
MARC-USTA şi şerpii Liei îmi amintesc de MANG-USTA. Mangusta este un carnivor cunoscut ca duşman de temut al şarpelui.
Conform unui studiu, între limbile turcă şi sumeriană exista o strânsă legătură. Sumeriana este limba care se vorbea în Mesopotamia . Scriitorul american de origine rusă, Zecharia Sitchin (11 iulie, 1920 – 9 octombrie, 2010) afirma că din încrucişarea genelor unui vizitator cu sânge rece şi homo erectus ar fi rezultat strămoşul nostru homo sapiens
Revin la vasul de la Reşca, la al treilea cuvânt, RETI. Provenienţa poate fi latină, de la rete = reţea de vase de sânge; de aici probabil avem cuvântul reticular, în formă de reţea.
OFE. Cum dacii şi grecii erau contemporani, acest cuvânt poate avea originea în grecescul ophelos=ajutor, şi sensul cuvintelor poate fi energizant pe bază de plante.
S-a speculat asocierea ierbii-fiarelor cu acest vas. Numele plantei ilustrează abilitatea specială a acesteia de a tăia obiecte de fier, cum ar fi lacătele....
Nu ştiu dacă există vreo legătură între daci şi zeul indian Daksha Observăm sabia, petalele unei flori ce se pot asocia cu o coroană şi şarpele, pe care îl putem asocia cu o săgeată. Legenda spune că acest zeu deţinea o coroană, o sabie şi o săgeată. Există la hinduşi ideea de sexualitate sacră. În acest context, sabia este simbolul forţei, al dorinţei, al energiei creatoare, care se transmite săgeţii, simbol al celulei reproducătoare masculine, iar energia acesteia urcă de la baza coloanei vertebrale, ajungând până la nivelul coroanei, adică deasupra capului. Se spune că iarba-fiarelor putea ajuta. Această energie creatoare masculină, se numeşte în hinduism kundalini, iar coroana este simbolul unei interfeţe prin care omul primeşte energie cosmică, prin creştetul capului, numită chakra Coroanei.
Este foarte interesant că la creştinii ortodocşi, spre sfârşitul liturghiei de duminică preotul iese ţinând în mâini un potir, cu Sfintele Daruri, purtându-l, simbolic deasupra capului.
Cert este că dacii nu erau străini de secretele medicinei naturiste, dar nici de ezoterism. Voi reveni pe larg. Deocamdată spun doar că ei se considerau nemuritori şi deţineau multe secrete ale vindecării pe bază de plante.
Revenind la iarba-fiarelor, iată ce versuri am găsit,
„Iarba fiarelor
Şi-a zburătoarelor,
Doamnă vie
Şi aurie
Scuturi din aripi
Şi zbori
La Pădurea Albă
Să şoimeşti şoimi albi
Nu mai zbura
La Pădurea Albă
Să şoimeşti şoimi albi,
Vino mai bine la X
Şi soimeşte-i vătămătura
Şi fă-l curat / Ca aurul strecurat
Cum Dumnezeu l-a lăsat!”
Remarcăm că este personificată şi poate să zboare şi să şoimească. Ielele mai sunt numite şoimane. În folclorul românesc este cunoscut fenomenul de hultănie, în termeni actuali, teleportare. Cuvântul provine de la hultan, uliu, şoim.
úliu (-ii), s. m. – şoim, coroi

De la şoim se formează şoiman, iar până la şaman drumul este destul de scurt. Pentru şaman, şoimul totemic era mesager din lumea spiritelor, binecuvântat cu lumină solară şi percepţie psihică remarcabilă. Îi însoţea pe şamani în călătorii ajutându-i cu intuiţia şi spiritul lor de observaţie.
Dar în versurile noastre ideea este ca iarba-fiarelor era invocată să vindece rănile, să le facă să dispară.
Ardelenii spun că iarba-fiarelor nu are rădăcini sau frunze, ci aripioare, şi o coroniţă, făcând-o să semene cu un omuleţ, cu cap, picioare şi coadă şi preferă să trăiască printre peliniţe Artemisia annua, peliniţa (plantă cu fructe ce seamănă cu seminţele de cânepă/cannabis şi floarea-soarelui)
Tradiţia populară spune că românul, ingenios, făcea rost de iarba-fiarelor culegând nuieluşe de alun, din care împletea o reţea, prin care nicio musculiţă nu putea pătrunde. Despre alun se spune că are calităţi radiestezice, putând să detecteze comori ascunse. Răpea un pui de cârtiţă şi îl ascundea sub acea construcţie, închizând-o cu un lacăt. Cârtiţa, ca orice mamă care face totul pentru pui, nu întârzia să apară cu iarba-fiarelor, cu care, la o atingere, spărgea lacătul, lăsând iarba, ca răscumpărare. Omul, care atât aştepta, îşi însuşea firul magic. Se spune că se găseşte în locuri mlăştinoase, pustii şi numai căţelul pământului grangurul , ariciul , jderul , cârtiţa, graurul galben , sau ciocănitoarea o pot găsi. Aceste afirmaţii nu sunt verificate ştiinţific.
Se spune că haiducii spărgeau gratii şi cătuşe cu ea. Pe Pintea Viteazul l-a apărat până când un glonţ de argint special destinat lui, se pare, a destrămat vraja, omorându-l. Unii spun că ţinută sub limbă, sau sub piele induce invincibilitate în faţa cuţitului, a sabiei sau a glonţului, probabil cu condiţia ca acesta să nu fie de argint şi descântat.
Grigore Pintea , zis Pintea Viteazul (1670, Măgoaja, Cluj —14 august 1703) a fost un haiduc din Ţara Lăpuşului, Maramureş, interpretat magistral de Florin Piersic Pintea-1976. O coincidenţă: Florin Piersic are originea tot în Cluj!
Cynanchum vincetoxicum în lista plantelor medicinale actuale numită iarba-fiarelor, nu este cea magică! Rădăcinile acestei plante activează procesul de transpiraţie, au efect vermifug, expectorant şi diuretic. Pentru uz intern se foloseşte sub formă de decoct sau de infuzie pentru bronşită, edeme, iar sub formă de cataplasme se foloseşte pentru cicatrizarea rănilor şi tăieturilor şi în boli cutanate. Nu se foloseşte fără avizul medicului, deoarece este toxică şi are efecte secundare, producând vomă sau afecţiuni renale.
Epilobium angustifolium sau pana-zburătorului
Zburătorul este asociat cu un tânăr superb pe care şi-l imaginează/îl visează adolescentele înainte ca fiorii primei iubiri să se materializeze. Se spune că vrăjitorii o foloseau în incantaţii care trezeau morţii.
Unii confundă adevărata iarbă a fiarelor cu o plantă carnivoră numită popular roua cerului (Drosera rotundifolia). Frunză şi flori.
Această plantă poate fi culeasă din zone mlăştinoase. Perişorii secretă un lichid vâscos, care rămâne lipit la capătul lor sub forma unor mici picături de rouă. Are efect cicatrizant şi este benefică în cazul tusei convulsive.
O plantă biblică este isopul Hyssopus officinalis , isop, asociat cu sângele lui Iisus, şi se foloseşte, printre altele, sub formă de ceai, pentru a elimina apa din ţesuturi.
Iarba-fiarelor magică, de pe vremea dacilor este pelinul negru, Artemisia vulgaris. Această plantă creşte în locuri izolate sau pe marginea drumurilor. Ea poate fi găsită întâmplător dacă se rupe fierul plugului sau al coasei sau dacă rămâne calul fără potcoavă, dacă se trage un lacăt prin iarbă, sau dacă se rup lanţurile cailor lăsaţi să pască noaptea. În apă stătătoare se lasă la fund, iar în cea curgătoare pluteşte contra curentului. Această informaţie este utilă pentru a confirma existenţa unor entităţi cu masa negativă. Imaginea ilustrează un plan în care o particulă cu masa pozitivă şi o particulă cu masa negativă pot genera pe faţa vizibilă a planului o structură concavă, ca o mică fântână, iar pe cea invizibilă, pe care o intuim doar, o structură convexă, un arc de boltă.
În aceste condiţii, acea particulă, dacă este accelerată, degajă energie, iar dacă se deplasează încet, primeşte energie. Viteza ei ar depăşi viteza luminii; a fost numită tahion.
La deplasarea unui avion supersonic, compresia undelor sonore generează un boom la nivelul urechii unei persoane. Un fenomen optic similar se poate produce în cazul depăşirii vitezei luminii. Oare am prea multă imaginaţie sau chiar există vreo legătură între iarba-fiarelor şi tahioni?
Artemisia vulgaris este folosită de la începutul Epocii Fierului (3000-2000 înainte de Hristos). Acest detaliu, asociat cu proprietatea de a tăia încuietori de fier îi justifică denumirea. Era cunoscută şi în Orientul Apropiat, şi de către romani şi greci.
Se mai spune că iarba-fiarelor nu creşte niciodată în acelaşi loc şi apare unde moare un ***** lovit de trăsnet. Încerc să găsesc o logică acestor afirmaţii, în ideea că vorbele „din bătrâni” conţin, dacă nu un adevăr, cel puţin un indiciu.
S-a descoperit că descărcările electrice generează antimaterie Un ***** ar trebui să fie o formă de manifestare a energiei negative. Una din calităţile plantei fermecate este abilitatea de a alunga spirite malefice, adică energie negativă, deci l-ar goni pe Aghiuţă, la graniţa dintre materie şi antimaterie, unde se formează o falie spaţio-temporală, numită gaură de vierme prin care nu numai Aghiuţă ar dispărea, ci şi anumite probleme de sănătate şi din când în când câte un rătăcit...Ar fi o trecere între două lumi. Cam ca în Triunghiul Bermudelor, diferenţa că cei răpiţi de „iele” se mai întorc, ca şi bolile, ca şi Aghiuţă poate...La acest capitol vor fi multe de spus.
Cei care au raportat existenţa extratereştrilor, mereu au menţionat şi prezenţa unui cerc în iarbă, unde ar fi aterizat vehiculul lor, iar iarba este arsă. Ne apropiem acum de „hora zânelor” şi de iarba pe care vitele evită să o consume. Având în vedere afirmaţiile anterioare, arderea ar surveni de la emisia de energie radiantă, iar animalele simt că această plantă care creşte acolo unde „dansaseră” „ielele” este nocivă.
Am fost foarte surprinsă să aflu că Chernobyl, unde a avut loc explozia nucleară din 1986, înseamnă „locul în care creşte pelinul negru”. Deci ielele sunt „aduse” de o formă de radiaţie. Fulgerul globular descris ca o sferă de plasmă foarte fierbinte, încărcată electric, în câmp magnetic, este asociat cu emisie de radiaţie.
La sfârşitul secolului 19 eterul era definit ca mediul în care se propagă lumina, un mediu electromagnetic. În acest context, fulgerul globular este un vortex/vârtej eteric, vizibil. Aşa s-ar explica teleportarea/hultănia, răpirea de către iele. Dar ce ne facem cu un experiment, al lui Michelson–Morley, validat de Einstein, (14 martie 1879 - 18 aprilie 1955), care afirmă că teoria electromagnetismului, a lui Maxwell (1831-1879) ar fi greşită? Se spune că Maxwell nu a greşit, dar mai vedem...
Bătrânii spun că este posibil ca fulgerul să lovească la interval de 9 ani în acelaşi loc. Dacă într-un an a lovit într-un loc, în al doilea an loveşte peste trei ape curgătoare, în următorul peste alte trei, până revine în locul iniţial în al 9-lea an, de fiecare dată crescând planta miraculoasă.
Oare cifra 9 să aibă vreo legătură cu numărul de luni de sarcină şi cu Diana, zeiţa romanilor care răspundea de naşterea copiilor? Sancta Diana devine la noi Sânziana, iar Diana şi Artemis erau aceeaşi zeiţă, Diana la romani, Artemis, la greci. Artemis era zeiţa pădurilor, a virginităţii, a vânătorii, a fertilităţii şi a naşterii copiilor. Deci cifra nouă are locul ei in acest puzzle. Observaţi că nu îi lipsesc arcul şi săgeţile. Şi Daksha avea...Iar denumirea ştiinţifică a ierbii-fiarelor este Artemisia vulgaris...
Încerc să definesc ielele: imagini halucinante plăsmuite de creier la impactul vizual cu un vortex eteric. De la aşa ceva poţi auzi şi cântecele, poţi rămâne mut, poţi paraliza, dar poţi şi să revii la normal. Şi probabil se produce teleportarea fizică, deşi sună incredibil. Totuşi, există femei bătrâne care povestesc că îşi aduceau iubiţii „pe sus” la şezătoare, cu iarba-fiarelor, care răsare unde un vortex eteric interacţionează cu solul.
Probabil calităţile de „sculă aşchietoare” le are exact după îndepărtarea vortexului, când iarba este încărcată cu plasmă. Temperatura de ardere a ierbii este în jur de 400 grade Celsius, adică peste 600 K (Kelvin, altă unitate de măsură a temperaturii). Tăierea cu plasmă este posibilă şi la 103 K, deci orice arici are timp să îşi salveze puiuţul închis...
Iată ce mai aflăm dintr-o doină:
„Dar la beci ce mi-şi găsea?
Lacăt mare cât plosca.
Tudorel ce mi-şi făcea,
Iarba fiarelor c-avea
Degetul cheie punea,
Lacătul că-mi deschidea
Şi-n beci, mări, de-mi intra.”
Adică îşi „încarcă” degetul cu energia unui arc de plasmă? Vom vedea...
Unii spun că iarba-fiarelor creşte doar în noaptea de Sânziene, între 23 şi 24 iunie, când conform folclorului „se deschid cerurile”. Ca să nu fie culeasă, intră în pământ, sau se ascunde în ape, fiind necesar să îi spui exact pentru ce vrei să te ajute, şi în niciun caz să nu îţi doreşti să faci cuiva rău folosindu-te de ea.
De regulă, unde creşte, exista o apă şi o stâncă. Este interesant că la combinaţia dintre Pământ-Apă-Aer-Foc se spune că se creează o roată, un vârtej al elementelor. Îmi amintesc acum de desenele animate WITCH, care erau acum câţiva ani pe actualul Disney Channel.
WITCH sunt Will, Irma, Taranee, Cornelia şi Hay Lyn.
Cinci adolescente obişnuite cu puteri neobişnuite care se luptă cu forţele răului.
Will are putere asupra energiei absolute.
Irma a primit puterea apei.
Taranee are puterea focului.
Cornelia are puterea pământului.
Hay Lyn a primit puterea aerului.
Această plantă era văzută fie aurie, fie neagră sau roşie, fie luminând ca o perlă, fie sub forma unei inimi, fără frunze, fără rădăcini, dar subţire ca un fir de păr.
Şi afirmaţia referitoare la inimă pare să aibă suport ştiinţfic. Teoria stringurilor presupune că o particulă elementară se poate desface într-un fir unidimensional, vibrant, cu încărcare electrică.
În vidul primordial parcă am avea o infinitate de fire în faţa unui pisoiaş jucăuş. Să presupunem că pisica a ordonat firele ca în imagine, iar un detaliu ar fi o structură ondulatorie cu vortex central. O putem asocia cu o inimă, dar şi cu simbolul ADN-ului, format din structuri filiforme.
Deci un astfel de fir de plasmă, în noaptea de Sânziene deschide şi Poarta Raiului. Această afirmaţie este metaforică. În contextul actual, Porţile Raiului se deschid dacă deţinem toate cele 12 spirale de ADN. Tot hinduismul susţine că sexualitatea sacră este o posibilitate de a „accesa” Raiul...de a fi „în al 9-lea cer”...hmm...Dacă ajungi în Rai, eşti nemuritor...Ştiau acest lucru şi dacii şi Daksha...Cum noaptea de Sânziene este cea în care s-ar deschide acel „portal” activat de cele patru elemente, în eter, ar însemna că iarba-fiarelor este încărcată cu energie radiantă, nocivă pentru animale, dar cu efecte benefice asupra ADN-ului uman.
Dacă este fiartă în lapte uşurează femeilor naşterea. Cine o deţine şi ştie să o folosească poate decodifica vibraţiile plantelor şi poate înţelege limbajul animalelor. Acelaşi lucru se spune despre cristale, însă nu oricine poate să le acceseze...
Mi-am amintit de povestea bunicului şi de teleportarea lui Doru „pe lumea cealaltă”. Din datele pe care le deţin, ar trebui să fie o vizită în Avalon, tărâmul legendar în care sufletele se duc după moarte, iar prezenţa acelei Măicuţe a Domnului mă face să cred că Avalon sau Raiul ar fi aceeaşi locaţie.
Astronauţii îmbătrânesc diferit faţă de cei rămaşi pe Pământ, adică mai încet. Doru a lipsit cam două zile, dar „acolo”au fost clipe. Prin urmare, acolo timpul nu se măsoară ca la noi, în ore, minute şi secunde, ci probabil ţine cont de ritmul Universului, totul fiind armonios, de unde şi impresia unei melodii. Poate nu este o impresie...poate chiar se pot percepe armonii sonore, muzica sferelor...În vis este la fel...Avem senzaţia că a trecut mult timp şi noi de fapt visăm două minute. Şi se mai ştie că în Avalon principiile feminine erau dominante. Se spune că acolo trăiau preotesele Maicii Domnului
Adhene Sunt zâne din Isle of Man din Regatul Unit. În galica vorbită de grupul etnic celtic Manx, numele lor se traduce prin dânsele. Ele pot fi imediat ofensate dacă sunt strigate cu un nume greşit sau dacă sunt invocate. Devin extrem de maliţioase când considerau că oamenii au greşit cu ceva faţă de ele.

Feriga, este şi ea o plantă specială, despre care se spune că nu are flori. Totuşi Osmunda regalis, feriga regală se pare că înfloreşte. Se înmulţeşte prin spori.
În mitologia slavă capsula cu spori alungă demonii, îndeplineşte dorinţe, descoperă secrete şi decodifică limbajul naturii. Curioşii puteau culege aceste capsule în noaptea zeiţei Kupała, cea care coordona ierburile, vrăjitoria, erotismul şi solstiţiul de vară. Aceasta zeiţă este reprezentativă pentru neopaganism. Creştinismul a înlocuit-o cu Sfântul Ioan Botezătorul, dar la slavi acesta se numeşte Ivan Kupala. La români această sărbătoare este în 24 iunie, de Sânziene. Shakespeare,
(26 aprilie 1564 - 23 aprilie 1616) cu Visul unei nopţi de vară ştia ce ştia...
Chervona Ruta este o floare care se pare că se înroşeşte câteva minute în noaptea de Sânziene conform folclorului slav şi românesc. Sau înfloreşte între orele 10 şi 12 noaptea, dar la primul cântat al cocoşului se ofileşte. De aceea trebuie culeasă din păduri îndepărtate, unde nu sunt cocoşi! Dar cocoşul-de-munte? Trebuie să existe ceva magic şi în legătură cu această pasăre-simbol masculin...Este discutabilă ora, deoarece legendele nu ţin cont de fusul orar. Oricum, altă versiune menţionează răsăritul soarelui în loc de cântatul cocoşilor, ceea ce se potriveşte cu legenda despre vampiri, care îşi pierd puterea la interacţiunea cu soarele. Fetele care o găsesc vor avea noroc în dragoste. Se poate observa structura stelară, aşa cum spun bătrânii, că seamănă cu o stea.
Românii spun că fiinţele „invizibile” doresc această floare pentru ele, dar muritorul care intră în posesia ei probabil începe să îşi folosească în cel mai fericit caz 100% din creier.
Aceşti druizi sunt la Stonehenge şi întâmpină răsăritul soarelui în noaptea solstiţiului de vară.
Se spune că floarea de ferigă trebuie să fie culeasă de membri ai familiei îmbrăcaţi în alb, ca într-un ritual, fără a glumi pe seama acestui eveniment. Fetele necăsătorite săpau o ferigă în aceeaşi noapte şi dacă rădăcina ei era simplă, încă nu îşi găseau ursitul. Asta se întâmplă doar dacă rădăcina era bifurcată.
Noroc, dragoste, sănătate, sunt darurile oferite de ferigă folosită echilibrat, dar dacă se exagerează doza aceasta poate fi mortală.
Alte plante considerate magice

Verbina este cunoscută de daci, de druizi şi de alte civilizaţii străvechi şi are efecte terapeutice în cazul afecţiunilor sistemului nervos, printre altele.
Aloe Vera era considerată planta nemuririi

Vincetoximum officinale sau mătrăguna este otrăvitoare, halucinogenă, dar Mircea Eliade (3 martie 1907 - 22 aprilie 1986) considera că poate influenţa direct forţa vitală, mariajul, dragostea şi fertilitatea.

Actaea spicata este o plantă otrăvitoare folosită însă de experţii în fitoterapie contra bolilor de piele. Fructele negre produc vertij. Iarba şarpelui, Echium vulgare este benefică pentru tratarea anemiei, în caz de surmenaj, dureri de dinţi. Hepatica nobilis, după cum sugerează numele este utilă în afecţiuni ale ficatului. Trifoiul cu patru foi este considerat norocos pentru că este rar, iar pentru irlandezi trifoiul este simbol naţional.

Anotimpurile
Descoperind aceste versuri am inclus în sfera mea de interes şi anotimpurile. Le traduc respectând rima, ritmul şi ideea lor.
Let us dance and let us sing Să dansăm şi să cântăm
Dancing in a merry ring. În cerc să ne legănăm
We'll be fairies on the green Vom fi zâne ce dansează
Sporting round the fairy queen. Vesele pentru crăiasă
Like the seasons in the year Fiecare efemeră
We will circle in a sphere. Ne rotim formând o sferă
I'll be Summer. You'll be Spring. Începe dansul, eu sunt Vară
Dancing in a fairy ring. Tu eşti zâna Primăvară
Spring and Summer fade away. Apoi noi ne-îndepărtăm
Autumn comes with tresses gray. Şi pe Toamnă o lăsăm
Winter hand in hand with Spring. Iarna anul îl încheie
Dancing in a fairy ring. Înmânând a lumii cheie
Faster, faster round we go. Zânei soră Primăvară
While our cheeks with roses glow Pentru-a nu ştiu câta oară
Like a bird upon the wing Acelaşi dans ameţitor
Dancing in a fairy ring. Obraji roşii, aripi, zbor.

(Anonymous/Autor anonim)
Poezia m-a făcut să cred că în Univers totul se bazează pe dans, mişcare, vibraţie, şi că Universul este viu.
Regăsisem dansul în cerc cu care eram familiarizată, zânele…Am remarcat că aveau o crăiasă, o regină, ceea ce mă trimite la o afirmaţie anterioară referitoare de preotesele Maicii Domnului şi de divinităţile feminine din Avalon.
Trecerea de la un anotimp la altul se făcea după un ritual, a cărui figură geometrică fundamentală este cercul. Aceste zâne păreau a coordona solstiţiile şi echinocţiile. Şi aici încă nu este momentul să intru în detalii.
Apoi am citit o poveste:
Demult, când ziua era nesfârşită, iar noaptea nu înspăimânta pe nimeni, în munţi, într-o căsuţă de lemn locuia un băieţel foarte trist. Cu năsucul lipit de geam privea mereu afară, aşteptând ceva parcă.
Era iarnă şi băieţelului nu-i plăcea iarna. Gerul, viscolul, pentru el erau un adevărat coşmar. El voia să fie mereu vară, să meargă la scăldat, să se tăvălească în iarba proaspăt cosită, să stea la soare.
Problema lui era locaţia anotimpurilor. Îi întrebase pe adulţi unde este, dar aceştia nu l-au lămurit. Supărat, a decis să aştepte în casă topirea zăpezii. Ştia că imediat vor veni rândunele să îşi construiască sub streaşină cuib şi gândul acesta îl mai liniştea.
Într-o noapte a avut un vis. Pe patul său, îi veghea somnul un bătrân. Copilul, foarte mirat, nici nu l-a întrebat cine este şi de unde vine.
Bătrânul i-a spus o poveste. Pământul nu era rotund în povestea lui, pentru că în fiecare din cele patru colţuri ale sale, locuia câte o zână. Zâna Zăpezilor avea un palat de cristal, Primăvara, de argint, palatul de aur era al Verii, iar Toamna avea un palat de chihlimbar.
Bătrânul a adăugat că cele patru anotimpuri sunt surori, au crescut împreună, într-un palat, la Capătul Lumii, unde începe Celălalt Tărâm. Luna era mama lor, iar tatăl lor, Soarele.
Într-o zi s-au certat pentru că fiecare îşi dorea o eşarfă fermecată, cadou de nuntă al mamei lor. Eşarfa era magică, dăruind frumuseţe veşnică.
Nemulţumit de comportamentul lor, Soarele a aruncat eşarfa pe Pământ, trimiţându-le să o caute. Fetele au plecat plângând. Lacrimile s-au transformat în fulgi de zăpadă şi atunci pe pământ a fost prima dată iarnă.
Le-au secat lacrimile şi atunci a răsărit iarba, copacii erau plini de flori şi păsări, şi aşa a început primăvara.
Ca să îşi potolească foamea, vara a copt fructele, făcându-le bune de mâncat.
La un moment dat, obosite, s-au aşezat pe malul unui rău. Cum se odihneau cu ochii spre cer, au văzut eşarfa. S-au ridicat să o ajungă, dar nu au reuşit. Când tatăl lor a aruncat-o, a rămas blocată între cele două tărâmuri, transformându-se în curcubeu. Supărate, fetele au ars iarba şi au îngălbenit frunzele copacilor, făcând ca păsările să se refugieze în locuri mai primitoare. Aşa au cunoscut oamenii toamna.
Au vrut să se întoarcă, dar nu mai ştiau drumul către casă, aşa că au rămas pe tărâmul muritorilor. Dând vina una pe alta pentru ce s-a întâmplat, s-au separat, hotărând să nu se mai vadă, îndreptându-se fiecare spre cele patru colţuri ale lumii.
De atunci cele patru surori s-au izolat în palatele lor. Bătrânul a adăugat că există o singură noapte a anului când cele patru surori se întâlneau, Noaptea de Anul Nou.
Băiatul s-a trezit şi a văzut lacrimile zânelor sclipind în copaci, poleind geamurile îngheţate ale căsuţei lui. Atunci a înţeles povestea bătrânului. Acum aştepta noaptea magică a Anului Nou, deşi nu ştia unde şi cum s-ar putea întâmpla asta. A venit şi ultima zi a anului, iar el era hotărât să rămână toată noaptea treaz, să le vadă pe zâne. Toată noptea a stat la gura sobei privind scânteile aruncate de cărbuni, dar într-un târziu, obosit, a adormit.
Aşa s-a întâmplat şi anul următor şi în ceilalţi ani. Copilul adormea mereu, fără să le vadă pe zâne, dar adormind, visa frânturi din întâmplările de peste an, pe care le uitase, aduse în dar de ele.
Acum băiatul e mare şi chiar dacă nu a întâlnit zânele, mereu primeşte darul din partea lor, visul cu cele mai frumoase întâmplări de peste an, şi e fericit. Şi dacă mă gândesc bine, nu este singurul. Din vechime, oamenii întâmpină Anul Nou veseli şi plini de speranţă, aşteptând la lumina lumânărilor, poate, să le întâlnească pe cele patru zâne. Dar numai unii, cei mai norocoşi primesc darul din partea lor. Nu oricine are parte de visul unei nopţi de iarnă.
Faptul că în poveste primul anotimp a fost iarna m-a făcut să mă gândesc la prima glaciaţiune pe Pământ, acum 2,4 miliarde de ani.
Adulţii incapabili să îi explice copilului ce îl frământa mi-au amintit de Micul Prinţ al lui
Antoine de Saint Exupery (29 iunie 1900 - 31 iulie 1944) şi de elefantul lui înghiţit de un şarpe pe care adulţii îl credeau pălărie.
Am asociat bătrânul cu sinele superior al copilului, care a fost activat pe fondul frustrării lui.
Soarele, Luna şi Pământul cu patru colţuri m-au pus serios pe gânduri pentru că nu înţelegeam cum să explic metaforele poveştii. Mi-au rămas şi enigmele curcubeului şi a nopţii de Anul Nou...
În anul acela, în noaptea dintre ani am revăzut în vis un eveniment care mă impresionase pe mine. Locuiam pe valea Tȃrnavei Mici în judeţul Mureş, într-o comună în care populaţia este preponderent maghiară, Mica/Mikefalva. Acolo, în fiecare an de 1 noiembrie cei dragi plecaţi dintre noi erau sărbătoriţi cu crizanteme şi lumânări, în cimitir.
Pentru mine cimitirul plin de lumânări aprinse în întunericul serii era ceva magic. Ulterior am aflat că este o sărbătoare preluată în comunitatea locală de la catolici, apropiindu-se de sărbătoarea celtică Halloween, al cărei sens este „Ziua tuturor sfinţilor”. În limba maghiară sărbătoarea se numeşte Világítás = iluminarea. Simbolistica sărbătorii Halloween se bazează pe ideea de alungare a spiritelor rele.

Limbi străine
Între 3 şi 5 ani am făcut grădiniţa, la secţia maghiară, pentru că nu exista grădiniţă românească în zonă. Am fost obligată să învăţ limba maghiară la acea vârstă. Am învăţat repede, cu plăcere, între copii, aşa cum învaţă orice copil, astfel încât puteam gândi în maghiară la un moment dat. Totuşi, eu nu vorbeam maghiara în familie, doar la grădiniţă şi între copii. Nu amestecam cele două limbi, mă exprimam sau gândeam clar în fiecare limbă, separat.
Pe la 9 ani am citit prima dată în limba franceză. Eram încântată că mă descurcam mai bine decât colegii mei. Am avut un profesor de limba franceză care fusese preot şi care după pensionare se zvonea ca s-a retras la Sfântul Munte Athos. . Aveam un respect deosebit pentru acest om. Apoi am iubit-o mult pe profesoara de franceză din V-VIII. Atât de mult, încât în clasa a VII-a, când ne-a întrebat aşa cum fac toţi profesorii când ajung la lecţiile despre meserii ce vreau să devin, nu ştiu exact din ce motiv am scris în caiet că vreau să devin profesoară de limba franceză. Bănuiesc că am scris aşa pentru că voiam să se simtă bine profesoara, nu pentru că aş fi avut în acel moment, clar, acest obiectiv în minte. Dar gândul acela s-a materializat.
Aveam 11-12 ani când la geografie am studiat Anglia şi profesorul a fost uimit că am pronunţat impecabil denumirile geografice, deoarece formal nu începuserăm lecţiile de limba engleză. Când le-am spus părinţilor, mândră de mine, au găsit urgent o explicaţie logică. Deja eram deschisă asimilării unei noi limbi, din moment ce vorbeam trei: romȃna, maghiara şi franceza. M-au lămurit că un copil poate învăţa uşor mai multe limbi în acelaşi timp. Cu cât vorbeşti mai multe limbi, cu atât este mai uşor să înveţi altele mai repede. Am fost dezamăgită, pentru că începusem să mă simt specială, iar ei m-au trezit la realitate, sugerându-mi că sunt o fetiţă obişnuită care a avut şansa să înveţe mai multe limbi.
Între două lumi
Am avut o perioadă când familia şi prietenii mă considerau diferită. Un unchi chiar mă etichetase copil-problemă. Eram extrem de încăpăţânată şi trăiam mai mult într-o lume a mea. Eram foarte interiorizată, conştientizam acest lucru şi încercam să socializez în felul meu, spunând poveşti cu creaturi imaginare, cu fantome. În loc să demonstrez că sunt un copil obişnuit, le-am întărit convingerea că sunt ciudată.
Cândva văzusem Vrăjitorul din Oz, versiunea din 1939, cu Judy Garland.
Atunci nu am sesizat vreun impact al filmului asupra mea, dar mergand la iarbă verde cu familia, la poalele muntelui Piatra Craiului
, în momentul în care a început să bată vântul, să tune şi să fulgere am avut manifestări similare unui atac de panică. Îmi era frică de vânt,
probabil pentru că mă identificasem cu personajul Dorothy.
Cele două lumi în care trăiam era cea reală şi lumea mea interioară, populată de personajele care mă impresionau foarte mult. Probabil aşa se manifestă orice copil singur la părinţi, cu o educaţie destul de rigidă faţă de a celorlalţi copii de vârsta mea. Dar le sunt recunoscătoare părinţilor mei, pentru că mi-au transmis valori şi am simţit mereu asta.
Mi-am iubit foarte mult bunicii. Bătrâni i-am cunoscut şi aşa i-am iubit, dar spre sfârşitul vieţii lor mi-a fost foarte greu să îi văd topindu-se şi moartea, boala mi se păreau inamici ce trebuie învinşi. Pentru că mereu am avut suflet de copil, undeva, în adâncul sufletului meu credeam în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
Mi se spunea că omul moare din cauza păcatului originar. „Ce păcat?” „A gustat din fructul oprit.” „Adică a mâncat un fruct şi a fost condamnat la moarte? Atunci de ce trebuie să consumăm fructe? Să fim siguri că murim?” „Păi, a păcătuit” „Cum?” „Cum păcătuiesc un bărbat cu o femeie.” „Adică s-au iubit!” „Aşa ceva.” „Atunci este păcat să mănânci orice fructe şi să iubeşti?” „Ştii ceva? Cu tine nu o scot la capăt”
Cam aşa decurgea o discuţie de-a mea în copilărie cu persoanele adulte. Pe care le iubeam şi le iubesc! Biblia spune că se poate ajunge până la vârsta de peste 900 de ani, dar timpul biblic mă depăşea, din moment ce lumea s-a creat în 7 zile.
Citisem despre Paracelsus, ocultist şi om de ştiinţă renascentist că ar cam şti secretul longevităţii, bazându-se pe echilibrul dintre cele patru elemente fundamentale, apă, aer, foc şi pământ, la care adaugă echilibrul dintre sulf, sare şi mercur. Totuşi, s-a născut în 1493
şi a decedat in 1541. Exploratorul spaniol Ponce de Leon identificase Fântâna Tinereţii în Florida, SUA. S-a născut în 1474 şi a decedat în 1521. Au trăit 48, respectiv 47 de ani. Cam puţin pentru doi oameni care deţineau astfel de secrete. Ceva nu mi se părea în regulă.
Hippocrate sugera echilibrul între sânge, limfă, şi fiere. El cel puţin a trăit peste 100 de ani.
Filosoful englez Roger Bacon (1214–1294) a trăit aproximativ 80 de ani. El era convins că omul a fost creat nemuritor, dar a dat vina tot pe acel misterios păcat originar. Roger Bacon de altfel, sugera echilibru, iar Francis Bacon (1561-1626) sugera detoxifierea organismului.
Transfuzii, iaurt, prevenirea microbilor, tratament cu hormoni, echilibrul dintre sistemul nervos si energia vitală, antioxidanţi, deocamdată nu au reuşit să aducă media de viaţă la cel puţin 150 de ani.
Opreşte trecerea. Ştiu că unde nu e moarte,
nu e nici iubire, şi totuşi te rog:
opreşte, Doamne,
ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea.
Este debutul poeziei „În marea trecere” a lui Lucian Blaga.
(9 mai 1895 - 6 mai 1961).
Dar în „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” de Petre ispirescu (ianuarie 1830 — 21 noiembrie 1887) eroul se afla pe un tărâm unde avea şi nemurire şi iubire. Era căsătorit cu o zână. Totuşi, i-a fost dor de ai lui şi a ajuns în Valea Plângerii, care i-a adus sfârşitul. Tărâmul acela deci nu era în dimensiunea noastră.
Filmul Highlander, din 1987 este special pentru mine. Legenda spune că în Scoţia trăia o rasă de nemuritori aflaţi într-un fel de competiţie de-a lungul timpului. „Trebuia” să rămână doar
unul. Mureau doar daca erau decapitaţi cu sabia. Oare are legătură cu Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul?
Connor Macleod nu a fost decapitat... Venim de la începutul vremurilor ... Strecurându-ne în tăcere printre secole...Noi suntem prinţii universului.
Nu ştiu exact ce m-a atras în mod deosebit la acest film. Peisajele care mi se păreau familiare, ideea de nemurire, muzica interpretată de Queen,
săbiile sau toate la un loc?
Apoi în lumea mea a intrat Mircea Eliade. Mituri gotice, britanice şi nordice, literatura germană şi druidica, Byron,
(22 ianuarie 1788 — 19 aprilie 1824), Shakespeare, Heinrich Heine (13 decembrie 1797 – 17 februarie 1856) l-au inspirat pe Mircea Eliade. Lorelei, sirena care devine spirit al Rinului o aduce la viaţă pe Domnişoara Christina, pe malul Dunării. În copilărie culegeam viorele.
Adoram acel parfum, cu care îşi făcea simţită prezenţa Christina.
Goethe (28 august 1749 – 22 martie 1832) cu Faust care făcuse un pact cu diavolul pentru a dobândi informaţie şi plăcere infinite se regăseşte în secretul doctorului devenit invizibil, Honigberger.
Şarpele sau omul-dragon, inteligent şi seducător, Andronic, pare să iasă din ceţurile
Avalonului, dar de fapt iese de sub lacul Snagov .
Motivul labirintului vegetal pare un cadou de la druizi şi vechii germanici şi îl întâlnim în Şarpele, La ţigănci, Noaptea de Sânziene, Nouăsprezece trandafiri şi în alte microromane şi nuvele.
În nuvela La Ţigănci, Gavrilescu, după ce parcurge un labirint asociat cu cifra şapte îşi regăseşte iubirea vieţii...
În Adam si Eva, de Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885 – 1 septembrie 1944) dau din nou peste cifra şapte. La sfârşitul celei de-a şaptea vieţi Toma Novac o întâlneşte pe Ileana, suflet din sufletul lui. Mi-a trebuit destul de mult timp să îmi dau seama că iubirea absolută o trăieşti doar cu acea persoană care este „suflet din sufletul tău”, şi că orice altă relaţie pe parcursul vieţii este doar o treaptă pregătitoare către sărutul eternităţii...


Căutând drumul către mine
Anii au trecut...Din 2006 am decis să am propriul birou în care să îmi desfăşor activitatea. În 2007, în iunie cunosc o familie din Irlanda pe internet. Discuţiile purtate cu ei îmi declanşau un fel de dor dureros. Starea aceea în care simţi nevoia să oftezi ca să te relaxezi. Dor de o ţară
pe care nu o cunoşteam decât din exterior. Asociam Irlanda cu spiriduşi,
zȃne , curcubeu, trifoi cu patru foi, dar si cu monumentele funerare de la Newgrange, dealul Tara şi divinităţile din rasa Tuatha Dé Danann. Am folosit numele de utilizator Aideen înainte de a şti că are origine irlandeză şi înainte de a citi poveşti despre un personaj cu acest nume (Mica Flacără), în legătură cu Tuatha Dé Danann. La un curs am primit un test în care o cerinţă era să desenăm ce
ne trece prin minte în acel moment. Am desenat, fără a şti ce este, simbolul
Am aflat ulterior că semnifica la celţi, echilibrul dintre energia masculină şi cea feminină.
Citind despre acestea sau despre Avalon, Arthur, Merlin, Lady of the Lake , druizi, pădurea Broceliande, din sudul Franţei, care aveau în comun cu Irlanda druidismul, mi se intensifică ritmul cardiac şi uneori îmi curg lacrimi fără să îmi dau seama şi chiar dacă sunt singură, mă simt ridicolă. Aceste lacrimi sunt o consecinţă a unei emoţii intense, pe care nu o pot explica, nu o pot reprima, nu o pot controla, cel puţin deocamdată.
În a doua jumătate a lui 2008 am revăzut „Visul unei nopţi de iarnă” al lui Tudor Muşatescu
(22 febr. 1903 - 4 nov., 1970). În acea iarnă am avut un vis interesant. În vis eram Aideen, o fetiţă de vreo şapte ani, jucându-se lângă Friar's Heel , la Stonehenge. Ea găseşte un clopoţel argintiu în iarbă. La primul clinchet de clopoţel în mâna ei mică, un vânt rece i-l smulge ascunzându-l sub piatră.
Clopoţelul era legat cu un fir de mătase roşie. Aideen încearcă să îl recupereze, când o voce cunoscută îi spune :
- Îl scot eu!
- Ai grijă să nu îl rupi!
- Aşa mă ştii tu pe mine?
- Nu! Ai dreptate...Te ştiu?
- Da...Am tras clopoţelul cu grijă. E întreg.
Era un fel de magician, de vreo 35 de ani. Avea o sabie în care fetiţa se putea oglindi indiferent de unghiul din care privea. „O fi Excalibur?” gândea Aideen...Dar magicianul i-a citit gândul şi i-a răspuns: „Nu, sabia mea este oglinda sufletului tău. Nu îţi pot dărui acum sabia, dar ai clopoţelul. Păstrează-l, nu este jucărie. Iar firul roşu este al nostru. Este viu. Tu vei uita de mine, dar el nu” Aideen simte o durere acută în piept şi uitându-se pe cer după magician vede că un capăt al firului roşu era la el...
După acest vis am fost convinsă că mă aflu la sfârşitul călătoriei, dar am mai făcut câţiva paşi. Am tradus cartea
scriitorului australian William Henderson, care în loc să îmi răspundă la întrebări a dat naştere şi mai multor întrebări. Astfel, cu răbdare, le-am formulat şi am încercat să găsesc răspunsuri, pe care le scriu în această carte...o carte cu mai multe părţi.

"De la o Printesa! Mi-a spus in vis!" "Si ea de unde stie?" "Din Lumea Viselor. Cine locuieste acolo stie mult mai multe decat stim noi" "Unde este Lumea Viselor?" "Dincolo de Curcubeu" "De unde te stie Printesa?" "Curcubeul este oglinda ei. Intr-o dimineata, cand se aranja in oglinda, in lumea noastra, dupa ploaie, iesise Curcubeul, pe care eu il priveam incantat de culori. Atunci, ni s-au intalnit privirile si am ramas prieteni." "E un fel de prieten imaginar, ca in desene animate. Dar in desene animate numai copiii au prieteni imaginari. Tu nu mai esti copil" "Stii, pui, daca atunci cand crestem nu uitam NICIODATA ca am fost copii, prietenul nostru imaginar nu ne paraseste. Asta este SECRETUL"

Pe vremea lui Nichita Stanescu, poetii inventau limbaje codificate ca sa faca haz de necaz sau chiar sa injure in voie sistemul comunist!
De exemplu, chiar Nichita (ce nume frumos, neaos!) avea niste versuri:

"Clipa, stai, opreste-ti zborul,
Se pravale compresorul!" (apropo de eternitate!)

Dar altii, care nu stiau a codifica, o ziceau pe de-a dreptul: "Kompresorul german este mai bun decat cel sovietic!"
Urmarea? Reciclarea la Gherla.

Nichita face parte din generatia Clipa stai, opreste-ti zborul! Se pravale compresorul![Dan Desliu]
Eu cred ca am ajuns intr-un moment in care am depasit perioada 'accidentelor de munca' sau Gherla/Jilava etc. si un copil care a inceput sa studieze fizica poate sa spuna 'compresorul pravalit se poate ridica usor prin anularea gravitatiei. E veche metoda. Asa s-au construit si piramidele' Nichita i-ar da copilului o bombonica

Multumesc pentru corectie. Este foarte bine sa pastram adevarul, chiar la detaliu. Dar aceasta cere spirit de echipa.

Important cred ca este ca in ideea cercetarii, sa extindem arheologia culturala pe un front cat mai larg.
Altfel riscam ca prin uitare sa inchidem portile eternitatii pentru o generatie intreaga de romani care au facut front comun de rezistenta culturala, in vremuri potrivnice.

Subiectul cu compresorul german comparat cu cel sovietic nu este banc. Am avut un prieten pasionat de inventica, creator de mini motoare termice la Brasov, Tiberiu Luca, decedat. El a fost detinut politic in inchisorile comuniste.Fratele lui a scris o carte cu marturii ale fostilor detinuti politici.
Acolo scrie de turnatoria care se practica si cum puteai ajunge la inchisoare doar daca te jucai cu vorbele.
Din acea carte-careia nu-i retin numele, am luat exemplul cu compresorul, un exemplu bineinteles generic.

Tocmai in memoria celor ca prietenul Dvs, adevarul trebuie cautat, gasit si spus!

@ladyblue,
Chiar daca nu ma pricep, indraznesc sa afirm ca ai talent cu carul la scris. Parfumul unor nostalgii neintelese razbate din textele tale. Trebuie sa spun ca si eu sunt legat in mod inexplicabil de unele locuri, cred in existenta ielelor, in viata fara de moarte si in basmele romanesti mai mult decat in fizica moderna.
Aici e necesara o paranteza pentru aceia care nu stiu ca basmele romanesti descriu (cu nostalgie si simt poetic) realitati tehnice candva folosite de strastrabunii nostri. Basmele noastre sunt o biblioteca tehnica, da!

În 2007, în iunie cunosc o familie din Irlanda pe internet. Discuţiile purtate cu ei îmi declanşau un fel de dor dureros. Starea aceea în care simţi nevoia să oftezi ca să te relaxezi. Dor de o ţară
pe care nu o cunoşteam decât din exterior.

Nu ma indoiesc ca e vorba de vieti trecute si nostalgia unor locuri (necunoscute) provine de acolo. Am in posesie o grila, din trecuta mea apartenenta la miscarea yoga, cu ajutorul careia se poate afla ce a fost o persoana intr-o viata anterioara, legata de existenta actuala. Am verificat functionarea acesteia pe mai multe persoane si am constatat o "potrivire" de peste 90%. Daca doresti, pe posta privata MP, iti pot comunica ce ai fost intr-o viata anterioara, ocupatia, tara, etc., daca imi comunici data si anul nasterii.

In acest fel vei putea verifica, eventual, o veche existenta in Irlanda sau prin zona. Topicul acesta poate complecta in mod fericit cercetarea stiintifica seaca mergand pe firul cercetarii sufletului si a ceea ce ne spune el. Mergand pe firul inefabilului, a dorului, a iubirii fara motiv (aceasta e poezia adevarata dupa mine), a trolilor, elfilor si a relatarilor persoanelor ce au trait experiente iesite din comun (precum Doru la Zarnesti) si nu numai.

Intamplator am cules cateva crengute de Artemisia Vulgaris, pelin negru, fara sa stiu de proprietatile lui magice. Are mirosul aromatic mai slab decat pelinul alb dar in principiu poate fi folosita in aceleasi scopuri ca Artemisia Absinthium. O intrebuintare populara recomandata este pentru reumatism, in apa de baie. Probabil din cauza ca se gaseste usor, in cantitati mari si creste pana la 2 m inaltime (asa cum arata si cea din care am cules crengutele). La maturitate planta aceasta se intareste puternic, se face ca lemnul de tare fiind greu de taiat.

Intr-adevar, Chernobâlul isi datoreaza numele plantei numita (acolo) Chernobâlnic.