Antropologie filosofică - concluzii -

Antropologia filosofică este o disciplină teoretico-speculativă ce angajează o viziune cu caracter sintetizator, integrator şi general şi care studiază omul în complexitatea sa, cu determinaţiile, manifestările şi raportarea sa la natură, societate şi cultură.

„Dacă există vreo sarcină filosofică pentru care epoca noastră cere o soluţie de urgenţă absolută, este cea a unei antropologii filosofice. Mă refer la o ştiinţă fundamentală care investighează esenţa şi structura eidetică a omului, raporturile sale cu regnurile naturii (organic, plante şi viaţă animală) în ceea ce este principiul comun al tuturor lucrurilor, originea metafizică a omului precum şi originile sale fizice, psihice şi spirituale, forţele şi puterile care acţionează asupra lui şi asupra cărora el acţionează, direcţiile şi legile fundamentale ale evoluţiei sale biologice, psihologice, spirituale şi sociale, considerate în posibilităţile şi realităţile lor esenţiale. În aceasta rezidă problema psihofizică a raportului corp-suflet şi a raportului noetic-vitalist (dintre spirit şi viaţă). Numai o astfel de antropologie poate oferi fundamentul filosofic ultim ca şi scopuri precise şi specifice de cercetare pentru toate ştiinţele preocupate de obiectul "om" (…) O istorie a conştiinţei de sine a omului, o istorie a formelor ideale de bază în care omul s-a gândit, văzut sau simţit pe el însuşi, trebuie să preceadă studiul ideilor despre om din mit, religie, teologie şi filosofie.” (Max Scheler)

Din Filosofia Naturii a lui Newton am văzut că au rămas doar Principiile Matematice, ceea ce eu consider că e total insuficient, față de spiritul lui Newton. Cred că ar trebui ca Filosofia Naturii să fie o disciplină de bază a fizicii, așa că m-am gândit la un topic în care să vedem locul, rostul și destinul omului în univers.

===========

Studiile de genetică ne arată că avem două tipuri de ADN în corpul nostru, ADN-ul nuclear și ADN-ul mitocondrial. Oamenii de știință au observat că ADN-ul mitocondrial se transmite doar de la mamă la copil, fără a fi modificat, în timp ce ADN-ul nuclear se transmite jumătate de la mamă jumătate de la tată.

Deoarece ADN-ul mitocondrial e transmis doar de la mamă la copil și nu este modificat, înseamnă că toate persoanele care au același ADN mitocondrial se trag din aceeasi mama primordiala. Cercetatorii au observat ca exista un numar mic de tipuri de ADN mitocondrial, ceea ce inseamna ca toti oamenii de azi sunt descendentii unui numar foarte mic de femei, de Eve primordiale.

Un studiu realizat recent a relevat faptul că omul modern posedă mai puţină informaţie genetică în celule, decât strămoşii săi.

Genticienii au descoperit că omul modern posedă mai puţină informaţie genetică în celule decât strămoşii săi. Oamenii de ştiinţă apreciază că din momentul în care oamenii s-au „desprins” de strămoşul comun pe care îl au cu cimpanzeii, 40,7 milioane de perechi de baze s-au pierdut. Aceste unităţi biochimice formează catenele ADN-ului şi se grupează, codând genele.

Specialiştii susţin acum să aproximativ jumătate dintre aceste secvenţe genetice par să aibă secţiuni de ADN care se repetă, dar 27,96 de milioane de perechi bazice pierdute erau unice.
==========

Cred că-mi pot permite să filozofez atât față de omul satului românesc tradițional, față de țăran, cât și față de omul orașului modern, față de domn. Nu cred că trebuie să aduc argumente de ce îmi permit să-mi dau cu părerea și față de unii și față de alții, dar celor interesați de o calitate sau alta le pot răspunde pe limba lor. Chiar m-aș bucura să mai găsesc un țăran, că-i văd tot mai rar.

Satul românesc tradițional a fost, până nu demult, întregul univers al țăranului român, de la naștere, nuntă, moarte, cu escală la biserică și cimitir. Acolo se bucura și se-ntrista, acolo erau mândrele, ogorul și horele, câmpul cu mioarele și dorul cu poalele. Acolo mâncau, se îmbrăcau și dormeau, acolo mulțumeau cerului prin rugă și colindă și-și încrestau averea în lemnul de la grindă. Pentru ei plăcerea era să poată ajuta satul, neamul și familia, abia apoi urmau dorințele lor, care erau puține.

Se știau bucura de lucruri simple, de un zâmbet și-o floare, un glas de izvoare, de-o frunză în vânt, de cer și pământ. Aveau fixat punctul luminos, creator și unificator, care le ordona spiritual lumea și viața spre împlinire. Ăsta a fost omul satului românesc până nu demult, cu ocupațiile de bază agricultură și păstorit, prins între elementele naturale pământ, aer, apă și foc. Înțelegerea lumii, a vieții, sorții și morții, era echilibrată și corelată cu orizontul observațional, bucuria cu simplitatea. Țineau posturile bisericești cu sfințenie, de fapt pentru ei un post era o confirmare că pot controla cu puterea spiritului trupul, iar greutate materială nu exista, nu puneau valoare pe nimic material.

Lucrurile astea se mai găsesc prin satele românești, adevărat că tot mai rar, dar eu am exemple.

==========

Nu tare-mi place nici Pleșu, nici Puric, dar mi-a plăcut o replică a lui Pleșu adresată lui Puric, că ʺd-nul Puric citează mai mult decât citeșteʺ. Nu tare am de gând să-mi pierd timpul cu cititul, că n-am ce face cu el, n-am de ce să citez pe nimeni. Am aruncat pe alte topice ideea cu ʺobservația și înțelegereaʺ, dar nu a pescuit-o nimeni, de acolo a pornit ideea unui topic separat cu locul și rostul omului în Univers.

E bine că se ʺizoleazăʺ de înțelegerea profundă a Naturii sub povara trufiei, a propriilor creații, sub așa zisul progres civilizator care apasă greu asupra lumii contemporane? Am mai scris eu, dacă am renunțat la simplitate, cinste și omenie, ce-am avut cu bunul simț?

Nu zic întoarcere, și nici oprire, ci creștere deplină și firească. Ce înseamnă progres? Înseamnă dezvoltare, înseamnă creştere din sâmburele generator al fiinţei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Să ajungi să-ţi exprimi esenţa, aceasta este scopul superiorităţii tale de om. Asta e Natura, iar omul e copia fidelă, nu o poate renega orice ar face!

A ajuns omul pentru om o mare necunoscută, fiecare izolat în propriul univers, în neputință de a pătrunde în ființa celuilalt. Ca să fiu mai clar, am câteva repere a ceea ce a însemnat omul tradițional acum 100 de ani, să zic, ceea ce e acum în satul românesc, ce a mai rămas din el, și ce înseamnă omul așa zis modern, al orașelor noastre. Îmi e suficient ca trasez graficul evoluției ʺobservației și înțelegeriiʺ, cu predicții destul de precise spre viitor. Poți avea toată biblioteca lumii în cap, dacă nu înțelegi nimic din ea ești cel mult un papagal, care citează km.

Știința și tehnica modernă, incontestabile cuceriri ale epocii moderne, au schimbat întreaga viziune de viață a omului. Trufia este una din cele mai de seamă consecințe morale ale acestei viziuni. Trufia este o atrofiere a măsurii şi a bunului simț, este sentimentul preţuirii fără limită a fiinţei noastre. De aceea fiece ins în parte se simte deţinătorul adevărului şi se crede centrul lumii. Individul a ajuns un univers închis, conservat în propriile cutii.

Nu cer aprobarea nimănui pentru speculațile astea, că o să fie greu de acceptat, și imposibil de înțeles pentru toți, fiindcă pentru a înțelege trebuie să fii parte activă în experiment, nu numai spectator, să trăiești odată cu experimentul. Asta am făcut noi, ne-am rezervat loc în tribună de unde ne place să aplaudăm și să huiduim, am lăsat traiul și mălaiul Naturii, pentru o viață .. moartă.

=============

Cunoaștere nu poate fi completă atâta timp cât nu înțelegem ceea ce observăm, atâta timp cât observatorul este separat de experiment. Dacă observi viața acumulezi doar cunoștințe, fără să înțelegi prea multe din acest experiment. Ca să și înțelegi ceea ce observi trebuie să trăiești experimentul numit viață, să trăiești infinitul clipei, odată cu creația, nu să faci doar poza din tribună. Această trăire, poetică să-i zic, idealistă calificată de unii, dar după mine cea mai realistă, duce la accesul cunoașterii din cele mai adânci vibrații stelare și temporale.

O floare pentru mulți nu înseamnă decât o floare, nici măcar într-un semn matematic nu i-au găsit loc, dar pentru poet e o poartă după care stă ascunsă o muză, care-i șoptește cuvinte tandre din alte timpuri, îmbrățișări prin anotimpuri, de când eram noi amândoi parfumuri de petale moi. Poetul poate ajunge prin contemplare, pe porți stelare sau găuri solare, de care fizicianul numai a auzit de la alții că e posibil așa ceva în anumite condiții. Care condiții, trebuie să-l asculte pe poet, sau să coboare și el din tribună pe ringul de dans.

Putem scrie km de formule și ecuații matematice, să vorbim tot timpul numai în coduri și legi de noi stabilite, asta nu înseamnă că am înțeles ceva, fiindcă în Natură nu reprezintă nimic. Că ne ajută pe noi să ne mințim frumos cât suntem de deștepți, asta e altceva. Observarea, și aici includ toată acumularea de cunoștințe, fără înțelegere nu înseamnă cunoaștere. De fapt nu înseamnă nimic!

În Natură nu o să găsim egalitate, nu doi oameni, nici măcar două frunze, și nu o să găsim nimic din ceea ce am învățat, nici un număr, nici o literă, o să găsim doar ceea ce ne-a învățat Natura. Noi ne putem minți, cu toate artificiile noastre, dar Natura nu o putem, ne-am complicat și am complicat viața după iluzia complexității, pierzând esența, curgerea poeziei și simfoniei universale prin venele noastre.

Această lipsă de înțelegere a profunzimilor ne-a îndepărtat de noi, de rădăcinile și originile noastre, plutind acum în derivă pe-ale rătăcirii valuri.

=======

ʺFiecare sul de pergament dacic va fi arsʺ, a observat Pacalici într-un citat dintr-o replică a lui Traian dată lui Decebal, și m-a întrebat sursa. Printre altele i-am zis lui Pacalici că nici eu nu sunt deacord cu treaba asta, dar nu cred că din același motiv ca el. L-am întrebat dacă noi înțelegem lumea mai bine decât părinții și bunicii noștri, dar nu cred că a ʺînțelesʺ întrebarea. O să dezvolt puțin aici treaba asta ..

Eu speculez aici ceea ce am observat și ceea ce am înțeles eu, din aceste observații. Nu mă interesează dacă cineva e deacord sau nu-i deacord cu speculațiile astea, mă interesează doar dacă ceva încalcă vreo lege a Naturii sau a științei, caz în care vă rog să-mi spuneți. Fiecare observator are un punct de vedere special, care nu este univoc traductibil din punctele de vedere ale altor observatori, așa că e mai dificil de a asculta observațiile și înțelegerile fiecăruia, dar dacă știe că încalc vreo lege prin speculațiile mele, e liber să mă tragă de urechi.

Cum mergi în trecut, înțelegerea lumii nu se bazează numai pe interpretarea logică a ceea ce observi, ci intuiția capată un rol tot mai important. ʺTu crezi în Basme?ʺ ʺCred în ce vreau, că n-am nevoie specială de a crede în ceva!ʺ Dacă prin spațiu-timpul fizic poate zbura nestingherit un Bordan și un anti-Bordan, logic, de ce n-ar găsi cei doi în zborul lor și o Zâna, în poiana cea cu mure, de vorbă cu doi pitici? Dacă tu n-ai ochi să le vezi înseamnă că nimeni nu le vede? A, ție îți trebuie să-ți demonstrez că le-am văzut? Nu cred că s-a născut încă deșteptul ca să demonstreze unui prost că e prost! Iar dacă te apuci de el s-ar putea să te trezești cu prostu-n casă ... la cine ce să demonstrezi, atunci?

Cum am dezvoltat partea logică a interpretării observațiilor, ne-am îndepărtat de partea intuitivă, deși toate simțurile noastre sunt intuitive, nu logice, nu le putem scrie ecuațiile. Tot trecutul nostru este scris pe pergamentul cerului cu cerneala dorului, ce matematician sau fizician îl poate citi, prinde și cântări? Nici unul nu mai are simțurile astea, le sunt atrofiate demult, ca tuturor istoricilor nesimțiți care emit adevăruri despre trecutul poporului ăsta, fără să știe nici peste ce-au trecut ieri. Sau altor nesimțiți care râd retardat de trecutul propriu, de părinții și bunicii lui ..

Deci, cunoașterea înseamnă pe lângă observare și înțelegere, iar înțelegerea nu poate fi completă numai cu dovada palpabilă, materială, ci mai are o manifestare ondulatorie, vibrațională, care nu poate fi percepută, înțeleasă și judecată cu logica. Toată cunoașterea lumii, nu numai a poporului român, e scrisă și încifrată pe ʺhardulʺ Naturii, pe pergamentul cerului cu cerneala lerului, în basme, colinde, doine și balade, în susur de izvoare și glasuri de mioare, că să nu ajungă la ea toți nesimțiții.

Ca să fii complet trebuie să fii un pic și poet, nu numai fizician, ca pe lângă gravitațiile fizice ale materiei să poți accesa și vibrațiile universului, din rima versului, sau simfonia galaxiei din mirajul poeziei. Ca să fii complet ca bărbat trebuie să fii un pic și femeie, să-i simți zvâcnirea caldă când îi deschizi poarta cu cheia, că fără de astea nu poți să fii întreg .. la cap ... adică ești handicapat ...

=======

La judecata de pe urmă, nu va fi greu, dar nici ușor, căci dai socoata fără turmă, doar singur tu cu a ta umbră, ce ți-a rămas scîncind în urmă la ceasul serii .. de pe urmă ...  

Dacă vii în satul maramureșan găsești, pe lîngă simplitatea portului tradițional, cea a locuințelor, porților, troițelor și bisericilor de lemn, și simplitatea oamenilor. Fără să știe citi sau scrie, acei „illetré”, parcă le zic vesticii, sau analfabeți în înțelesul românesc, sînt monumente vii ale grandorii și splendorii Naturii, așa cum au fost făcuți, fără să știe a se preface cu nimic în fața adevărului nud. Pentru aceşti oameni simpli, „minciuna înseamnă înşelăciune, iar cel ce minte nu mai e om că el sʼa dăruit răului” sau „cînd minţi, nu numai că te faci de ruşine, dar pierzi din putere, simţi aşa că te împuţinezi.” E aici o lume, rămasă în urmă de a lumii turmă, în care minciuna nu poate fi nici mental acceptată.

Pentru oamenii rafinați, dulcegăroși, culți și eleganți, pentru gentlemanii finuți și spumoși de la oraș, minciuna a devenit un mod de viață, cu care se spală dimineața pe față, o servesc caldă la prînz și o strîng seara în brațe, șoptind minciuni tandre. Nu mai poți desluși nici frînturi de adevăr din hățișul minciunii care este peste tot, promovată și propagată de filfizonii moderni, începînd de la catedre și catedrale, în patul matrimonial sau ceremonial, în instituții sau birturi, peste tot e cu ʺregele la masăʺ, de la care distinșii domni îi sorb cu nesaț osînza putreziciunii ca pe un lucru foarte firesc, ca pe un magic elixir.  

Dacă cobori din înălțimea tronului tău de mare domn, și ajungi din greșeală printre ultimii țărani ai acestui pămînt, în Maramureșul Istoric, te dezbracă dintrʼo privire și te lasă așa cum teʼa făcut măʼta, ʺîmbrăcat în pielea goală și cu mînurileʼn jebʺ. Fiindcă falsul și minciuna se destramă în față adevărului, iar adevărul e simplu, așa cum sunt și au fost țăranii români, cei adevărați, nu falsificați și civilizați de modernismul domnesc .. sau prostesc.  

Nu prea ne place adevărul, fiindcă doare, ne arată cine sîntem cu adevărat, un gunoi îmbujorat, e mai frumoasă minciuna, pînă la întîlnirea cu .. adevărul .. pînă trebuie să dai socoată pentru mîrlănia toată. Încă sînt oameni, țărani, nu domni, pentru care vorba e vorbă, nʼau nevoie de nici o hîrtie de la nimeni, fiindcă se cunosc dintrʼo privire. Sînt ultimii oameni adevărați ai acestui pămînt, făcuți, nu prefăcuți, originali, nu copii jalnice ale .. minciunii.

========

Eugene, să știi că io am fost țăran de mic, cu vacile, cu oile, am avut răspunderi serioase Smile Eram 30 în clasă, dar numai 6 umblam pe câmp cu vacile și participam la tot ce înseamnă munca la țară, iar încă vreo 4 participau mai puțin, în vacanțe poate. Ce vreau să zic e că noi 6 nu puteam vorovi, de ce înseamnă viața la țară, numai între noi, pentru ceilalți eram din altă lume. Acuma cînd le povestesc și le citesc, și ceilalți, colegii domni, stau și se miră de unde le știu? Că și ei știu că-i așe cum zîc dar nu-și mai amintesc de ele cum mi-amintesc io? Păi de acolo ... Smile)

Viața domnilor am observat-o și am înțeles-o, după mintea mea, bineînțeles, dar pot vorbi cu ei pe limba lor. E, da viața țăranilor, o pot judeca domni? Au mijloacele de observare și de înțelegere a ceea ce înseamnă viața autentică la țară. Nu numa ce văd și aud de la alții, după propriile lor receptoare și calculatoare. N-au cum, fiindcă nu sînt parte din experiment, cum spune fizica cuantică, că observatorul nu mai poate fi parte pasivă, spectator, ci să participe dinamic, să coboare în teren cu electronii, să se joace bambilici cu ei, fiindcă orice particulă elementară e un proces dinamic, nu o poză. Nu? O fi mintea noastră deșteaptă, dar nu-i toată Natura numai minte, mai are și altceva ...

==========

LA MULȚI ANI, 2016!!

Dacă tot se gată-un an, vă urează și Bordan .. ce doriți să se sortească, ce visați să se-mplinească, s-aveți parte cu de toate, mult noroc și sănătate, să vă fie plin paharu să nu-ncapă în el amaru, să vă fie plină viață, bucuria și speranța, să trăiți în fericire cu dragoste și iubire, la anul și LA MULȚI ANI!!

Ce-și poate dori un om? Ce doriți să se sortească, ce visați să se-mplinească, e urarea cea mai urată. Ura și la gară! Mai e ʺura-nainte, ura, dar mulți rămîn fără de glas, le-nchide moartea guraʺ! Uraaa, asta-i urătura, cînd deschizi din noapte gura ..

Limba românească are multe posibilități de împlinire, de întrupare sau însuflețire, fiecăruia îi dă ceea ce-și dorește. ʺFiecare pasăre pe limba ei moare!ʺ

Unii își doresc, și cred că se-mplinesc, prin întrupare, visele să le coboare din a lumii revărsare în lut negru, care doare, se împute și-apoi moare. Și-au împlinit dorințele și visele, pe limba lor au pierit! Ăștia-s materialiștii, trupeții și tupeiști, maneliștii care materializează idei, vise, într-un veac fără de leac. Nu are loc nimic, nici un sentiment mai pur, nici un simț, pe lîngă trufia și eul lor nemărginit, pe lîngă dorințele lor neîndestulătoare de împlinit. Eu le doresc, ce-și doresc să se-mplinească, că așa-i frumos să urezi la om de an nou!

Alții își doresc și cred că se împlinesc prin însuflețire, prin mîntuire, tot lutul să-l curețe de materii urît mirositoare, să-l miruiască cu aromele cerului prin magia lerului, să înalțe sufletul lor spre nețărmurirea nemuririi. Ei n-au vise, fiindcă sînt chiar ei visul, toată viața lor e un vis, o magie, n-au dorințe, fiindcă dorința sînt ei, au doar un suflet de care se îngrijesc. Nu se simt, nu se aud, nu se văd, trec prin viață nebăgați în seamă, săracii acestei lumi bogate. Săraci cu duhul!

Își cer iertare firului ierbii, copilului și bunicului, își cer iertare cerului și pămîntului, și se roagă pentru mîntuirea de păcat, pentru o lume mai bună, în tăcere, fără larmă. Sînt schimnicii munților care țin viu spiritul acestui popor, candela neamului românesc care arde cu lacrimile istoriei dragostea de neam și de țară. De-i vezi ... să nu-i vezi ...

Ei n-au dorințe, nici vise, pentru că au tot cerul și pămîntul în ei, tot universul e în sufletul lor mare, și trag clopotele cerului să se trezească istoria, Carpații și toți frații. Le urez, și la ei, vrerea lor să se-mplinească, să trezească, să trăiască, să-nflorească, scumpa Țară Românească! Și să deie veste-n țară că venim cu plugul iară, din hotar pînă-n hotară, tot ce-i mort să-nsuflețim, tot ce-i viu să miruim, toți românii, toți ca unul, să trezească-n iei pe Bunul, ce ne-așteaptă-n nemurire cu străbuna lui iubire!

Scoală frate, nu mai sta, te strigă istoria, te cheamă izvoarele, ogorul și mîndrele, și vin frații tăi de-afară să-mplinim dorul de țară, să-mplinim preceptul sfînt, să coboare prin cuvînt, cerul sacru pe Pămînt, să-nflorească, iarăși, glia, scumpa maică, ROMÂNIA!!  
LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI!! Vă zîce văru .. Bordan!

=============

Ca să mă înțelegeți mai bine ce vreau să zic o să dau ca exemplu evoluția fizicii de 300 de ani încoace, să zicem.

Fizica clasică zice că decupăm o porțiune din Univers, o supunem interogatoriului, șiʼi stabilim legea de corespondență. Ea explică aproape în întregime realitatea observată cu simțurile noastre. Putem zice că pînă acum 100 de ani ceea ce sʼa observat sʼa înțeles și explicat.

Au apărut probleme cu înțelegerea cînd sʼa pătruns în structura intimă a materiei, la particulele elementare, care, dacă în fizica clasică se comportau ca corpusculi solizi, s-a observat în anumite condiții comportări ondulatorii. Sʼau descoperit celelalte ʺciudățeniiʺ cuantice, ca nonʼlocalizarea, sau nonʼseparabilitatea, principii care nu au mai putut fi explicate cu realismul clasic. A fost nevoie de un nou limbaj al fizicii, limbajul cuantic, separat de cel clasic.

Obiectul clasic este localizat în spațiu și timp spre deosebire de obiectul cuantic care nu este localizat în spațiuʼtimp. Obiectul clasic este supus unei cauzalități locale, în timp ce obiectul cuantic nu este expus acestei cauzalități. Mai mult sʼa descoperit că particulele elementare nu sunt de fapt particule în sensul clasic, că sunt procese, care interacționează inclusiv cu observatorul. Influența observatorului asupra experimentului, nonʼlocalizarea și nonʼsepararea, ne duce spre o cu totul altă formă de cunoaștere decât cea cunoscută, cea clasică, a rațiunii.

Omul e copia fidelă a Universului, aceleași particule elementare vibrează în noi șiʼn toată Galaxia, un sistem deschis, nu închis cum îl socoate fizica clasică. Așa cum a evoluat știința și tehnologia lʼa tras și pe om din universul său interior, din universul cuantic unde nu e criză de nimic, din spiritul său careʼi dădea echilibru și stabilitate după legile Naturii, spre partea materială a lucrurilor, spre exterior, spre o lume a haosului șiʼa degradării omului ca ființă universală. Vibrațiile careʼi ghidau existența spirituală prin lumea asta efemeră, șiʼau pierdut energia în gravitațiile joase ale materiei.

Omul este o fiinţă tainică şi nemăsurat de complexă, în ţesătura sufletului său pot sta lucruri de nimeni bănuite, nuʼl putem încadra întrʼo conservă matematică. Omul adevărat, omul bun păstrător al omeniei și al bunului simț, omul cu piciorele pe pămînt, centrat în axul lumii, în valorile spirituale, este chiar omul de la țară, ultimul țăran român, la care nʼa ajuns tăvălugul civilizator. Tehnocrații robotizați ai orașelor, rămași fără demnitate, fără un minim de bun simț, plini de ei înșiși, nu mai au loc și timp nici pentru ei.

Pe măsură ce a crescut mîndria sa de „ființă rațională și liberă,” în aceeași măsură șiʼa pierdut înțelegerea și libertatea. Determinismul și materialismul veacului sînt o consecință a falsei așezări a omului față de lumea înconjurătoare și de transcendență. Încrederea în atotputernicia raţiunii, a ştiinţei şi a tehnicii au mers mînă în mînă cu îndumnezeirea omului.

Cine nu s’a înspăimîntat că poate fi singur în ceața acestor lumi pe care mintea nu le poate cuprinde şi inima le bănuie numai că există cumva? Cine nu a trăit în fața fenomenelor neprevăzute şi nestăpînite, cosmice şi istorice, un sentiment de teamă? De unde atunci trufia? De unde gîndul de stăpîn al lumii cînd picioarele omului se clatină atît de uşor? Desigur dintr’o orbire, dintr’o deformare interioară, din falsa şi nefireasca aşezare a omului, din îngustarea orizontului său spiritual.

Omul este mare abia atunci cînd se recunoaşte mic, cînd îşi recunoaşte slăbiciunile, omul este mare nu cînd stăpînește pe alții, ci cînd se stăpînește pe sine.

==========

Un an nou mai luminat!

Nu poți cunoaște nici un lucru dacă nu te cunoști pe tine. Poți să vezi, să citești o să asculți, orice știre, orice informație din lumea asta să o depozitezi pe hardul tău, dacă nu te cunoști pe tine ca să poți recunoaște în acele observații părți din tine cu care să rezonezi, degeaba te pironești cu ele. Îți umpli degeaba hardul dacă softul nu te ajută, dacă nu poți gîndi cu capul tău numai repeta ca un papagal ceea ce ți-au spus alții.

Mai demult oamenii n-o fo așa de fojeți, nu s-o păzît întatăta ca amu, o avut vreme de tăte, că era vremea la locu ei. Aveau vreme și de povești cu tătă lumea, era laița lîngă ușița de intrare în odor unde ieșeau tăți, cînd aveau răgaz, la povești. De noi copiii nu vorovesc, că eram în lumea noastră. Mai demult on mez, oamenii, nu numa c-o avut vreme de povestit cu alții, da o avut vreme și de ei, de vorovit cu ei. Nu erau așa de zvîriți ca amu, una-două să sară-n sus ca arși, de nu poți zîce nimnică să nu deranjez pă careva, atăta-s de jingași, de gînești că-s plastilină nu de cionte. Dacă erau la arat îi însoțea doina și mîndra, dacă erau în pădure le era drîmba și frunza însoțitori de nădejde, oriude erau nu erau singuri, fiindcă îl aveau pe Dumnezeu cu ei. Nu ca amu că tăți îs mai deștepți ca Dumnezo.

Tătă filozofia de viață a lor era făcută cu cap, rînduită cu rost, respectate cu sfințenie pildele din cartea sfîntă a vieții și învățăturile înaintașilor. În cei șapte ani de-acasă învățai tăte regulile de bază care-ți trebuiau că să devii om. Sau să redevii. Fiindcă ăsta ar trebui să ne fie scopu-n viață, ʺsă devenim ceea ce am fost și mai mult decît atîtʺ, ʺsă păzești povața tatălui tău și să nu lepezi îndemnul maicii taleʺ.

Și care erau povețele și îndemnurile, care ar trebui respectate cu sfințenie în lupta devenirii, sau revenirii noastre la condiția de om? "Să aveţi curăţie sufletească, nepătimire trupească, purtare blîndă, grai cumpănit, cuvînt cu bună rînduială, hrană şi băutură măsurată, înaintea celor mai mari tăcere, înaintea celor mai înţelepţi luare-aminte, la cei mai bătrîni supunere, să aveţi spre cei asemenea cu voi şi spre cei mai mici dragoste nefăţarnică, de cei răi, pătimaşi şi iubitori de trup să vă depărtaţi şi puţin să grăiţi, dar mai mult să înţelegeţi, să nu fiţi fără de socoteală în cuvînt, să nu prisosiţi cu vorba, să nu fiţi îndrăzneţi la rîs, cu sfială să vă împodobiţi şi cu femeile cele necurate să nu vorbiţi, să aveţi în jos căutarea, iar sufletul sus, să fugiţi de cuvintele cele împotrivă; dregătorie dăscălească să nu doriţi, cinstea acestei lumi întru nimic s-o socotiţi. Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plată s-o aştepte şi veşnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru."

Erau cumva altele îndemnurile și povețele?

Dar în deșteptăciunea noastră n-avem nevoie de sfaturile nimănui, că le știm noi mai bine ca ei pă tăte. Și cam tăte, alea pă care le știm noi, ne duc spre pierzanie, spre deșertăciune, fiindcă de noi nu ne putem ascunde, vine ceasul cînd se gată pasul și ne-ajunje bun rămasul, și-abia atunci ne vedem adevărata față de care ne-am ascuns o viață, abia atunci ne dăm seama cît mai rămîne din îngîmfarea și înfumurarea noastră, din fala, succesul, mîndria, aroganța și deșteptăciunea noastră, din tot ce-am strîns și-am adunat o viață. Că am venit curați precum cristalul dar ne-a spurcat .. materialul.

Singurul lucru ce rămîne în urma noastră, nu e ʺbineleʺ pe care l-am cumpărat cu bani murdari, ci binele pe care l-am răscumpărat din tot ceea ce am dăruit de-a lungul vieții din inimă, din sufletul nostru, din valoarea principiilor cunoașterii de sine. Singura știință și cunoaștere care rămîne din ciurul judecății, nu sînt diplomele academice sau premiile Nobel, a științei lumii externe, ci este, doar, cunoașterea lumii tale interioare, valoarea ta ca OM. Această valoare rămîne și te recunoaște prin orice susur de izvor, zumzet de dor, fiorul de amor, adierea odorului din durerea ogorului, petecul de cer care se deschide și te lasă să pășești și să-i guști mărinimia și nemărginirea lui.

În Universul ăsta mare, trebuie să te vezi tu pe tine mic, ca să fii mare, să-ți cunoști limitele și locul, să te cunoști pe tine și să stai în banca ta. Atunci ești cu adevărat ancorat în realitate, ești centrat cu punctual ăla în mișcare, ʺmult mai slab ca boaba spumii ce-i stăpînul fără margini peste marginile lumii .. ʺ, abia atunci ești legat de rădăcină și ți-ai găsit rostul tău. Pînă atunci ești doar o frunză-n vînt, hai-hui prin lumea prostului ..

Rămîneți cu bine!

=========

Continuăm aici cu basmele, dacă tot le-am început. Tata lui tata, adică Tinu cum îi ziceam eu, sau numai Inu, dus acum pe-un cîntec de fus, a trăit toată viața la lumina lămpii cu fotoghin. Cînd am vrut să-i trag curent, că stătea în afara satului, a zis că atît cît te iluminezi în exterior atît de întuneci în interior, nu-i trebuie nici un curent. Bineînțeles că atunci l-am  catalogat dus de-acasă. Acuma nu mai zic așa. N-am înțeles niciodată de ce Tina (Ina) înseamnă ʺținere de luminăʺ, Ina fiind lumina, adică partea luminată a casei, iar Tinu (Inu) opusul luminii, adică, ʺținere de noapteʺ, cînd basmele românilor asociază babele cu răul și pe moși cu binele.

Dar tot Tinu m-a lămurit cu basmul lui Moș Crăciun. Se zice că a bătut fecioara Maria la poarta lui Moș Crăciun ca să ceară găzduire să-l nască pe Isus, dar moșu a alungat-o. Crăciuniței i s-a făcut milă și a dus-o în grajdul vitelor, acolo pe fîn jos, să-l nască pe Cristos. Moșu cînd a văzut isprava i-a tăiat mîinile Crăciuniței, dar după aia i-a părut tare rău, plîngînd l-a implorat pe Sfîntul Soare să-l ajute. Atunci, fecioara Maria, a făcut o minune și i-a lipit mîinile la loc. Așa s-a transformat Moș Crăciun din om rău în om bun.

Sigur că nici basmele nu le putem socoti cu logica, trebuie să vedem lucrurile dincolo de sensul strict al cuvintelor, în simbolistica lor. În fiecare om există un înger și un demon, sau doi oameni, unul bun și unul rău, într-o continuă luptă. Omul rău e pus pe căpătuială, pe agoniseala averilor cu orice preț, n-are mamă, n-are tată, cum se zice, pe cînd omul bun trage spre valorile spirituale, spre cinste, omenie, iubire, lumină. Cu cît cîștigă omul bun lupta cu atît individul se centrează pe axul lumii, pe legile Naturii. Acum știm cine ne conduce pe fiecare, nu cred că-i greu de aflat.

Pînă și Tinu, că nu e așa de mult de cînd s-a dus, a fost un om fără teamă nici de moarte, pe care nu-l speria nimic, toate le primea cu calm. Zicea că „ceasul umblă, lovește și vremea stă, vremuiește”, sau ”vremea vremuiește și omul îmbătrînește„ Deci vremea vremuiește, se oprește, numai timpul se duce, cum zicea Blaga, ʺveșnicia s-a născut la satʺ. În basmele, pildele, proverbele și zicătorile românilor e întreaga știință încifrată, pentru cine vrea s-o vadă.

Datinile și obiceiurile de aici sau păstrat din timpul dacilor, cultul solar, al luminii. Acum, la sfîrșitul și începutul unui an, se practică tot felul de focuri de împrejmuire a curților, de purificare, de rostogolire de roți și buturugi aprinse, pentru a ajuta Soarele obosit după un an de muncă, să cîștige lupta cu întunericul. Ina/Inu, lumină/întuneric, alb/roșu - mărțișor, sînt două principii nedespărțite, neputînd exista unul fără altul, principii care ar trebui să coexiste într-un echilibru dinamic, regenerîndu-se reciproc. E cazul omului bun și omului rău care se luptă în noi.

Se zice p-aici că dacii cu celții se înrudesc, avînd obiceiuri și tradiții asemănătoare. Crucea celtică, de exemplu, nu depășește interiorul cercului, la fel cum la Nodul celtic capetele se contopesc sau se înghit reciproc, ca simbol spre marea unitate a contopirii universale, al sfîrșitului unui ciclu. La Nodul dacic, simbolizînd principiul coborării în devenire, capetele nodului sînt libere, urmărindu-se unul pe altul. La fel și la Crucea dacică, capetele crucii depășesc marginile cercului, pe cînd la cea celtică crucea e în interiorul cercului.

Sigur undeva-cîndva dacii cu celții au fost amestecați, dar toate elementele trecutului care au traversat istoria pînă azi, datinile cu obiceiurile și tradițiile de aici, colinzile, doinele, baladele, basmele, pildele, proverbele și zicătorile, horele și tot ce ține de naștere, nuntă, moarte, inclusiv limba cu incantațiile ei, toate duc spre un punct comun.

==========

La mulți ani, bade Ioane!

Ca să înțelegem psihologia poporului român îi musai să-i studiezi trecutul, iar studiind trecutul găsim vrînd-nevrînd lumea basmelor, a semnelor și simbolurilor.  

Știința ne spune că n-avem ce face cu un trecut sălbatic, barbar, înapoiat și întunecat, un trecut al vrăjitoarelor și basmelor, să privim și să ne clădim viitorul luminat după legile prezentului, legile științei, după chipul și asemănarea noastră. Cu ce ne-ar putea ajuta maimuțele din care ne tragem, cînd noi sîntem în vîrful lanțului trofic, cei mai cei. După această logică n-avem ce face nici cu sfaturile părinților, cu cei șapte ani de acasă, fiindcă știm noi mai bine ca ei ce-i bine și ce-i rău, ei sînt deja trecuți.

La fel, credința ne spune că trecutul e păgîn, că se închinau le dra.ci beți, toate semnele și simbolurile trecutului sînt păgîne, toate colinzile, doinele, baladele, vin dintr-o credință fără de credință. Dacă simplitatea, cinstea și demnitatea, specifice trecutului, sînt considerate de către Biserică păgîne, atunci eu personal nu mai vreau să fiu numit creștin, vreau să fiu păgîn, așa cum au fost strămoșii mei. Să cred într-o viață mai bună, în iubire și fericire, să cred în veșnicia sufletului. E vreo lege a Universului care să-mi interzică asta?

N-am nevoie nici de un Dumnezeu care să mă ierte, să-mi ierte păcatele și greșelile, ci să-mi deie înapoi ceea ce merit, fără milă, un Dumnezeu drept! Dacă îi căutăm pe ultimii țărani români, pe badea Gheorghe, pe bădița Ioan sau pe bădica Troian, rămășițe ale unei alte lumi, care dacă nu știți, prin numele lor de ʺbade, bădică sau bădițăʺ aduc un mister de proveniență doriană, care înseamnă ʺom înțeleptʺ, sau ʺomul cel mai integruʺ, ne vedem micimea și nimicnicia în care ne scăldăm cu înfumurarea noastră.

Nu există nici o lege a firii ca ceva să crească fără rădăcină. Iar tu, dacă-ți renegi părinții și bunicii, neamul din care te tragi, nu poți fi decît o epavă purtată de valul prostiei și trufiei. Cine vrea poate să zică de taică-său și de maică-sa că au fost scursuri, poate că așa au fost, că dintr-o scursură n-are ce ieși numai cel mult o lătură, dar nu are dreptul să zică de neamul meu că e scursură. Că nu-l cunoaște, nici n-are cum, că un brusture nu poate ajunge la înălțimea unui stejar, sau brad, numai acolo, în lumea lui, în lumea tîrîtoarelor, a omidelor păroase.

Cele bune!

=========

Să tragem o linie să adunăm și să simplificăm ceea ce am împrăștiat pînă aici, să vedem dacă încălcăm vreun drept:

- Prin particulele care îl compun, omul este un sistem deschis, universal, cu partea materială și cele cinci simțuri prinse în gravitația Pămîntului, iar prin unda asociată vibrînd împreună cu tot Universul;

- Accesul la cunoașterea materială se realizează prin observare, investigare și analiză cu ajutorul simțurilor și interpretării logice, prin experiențe colective, obiective, repetabile, demonstrabile și explicabile;

- Accesul la cunoașterea spirituală se realizează prin contemplare individuală, prin închiderea legăturii cu lumea exterioară și coborîrea în universul interior. Este o trăire intuitivă, subiectivă, nedemonstrabilă, neexplicabilă;

- Cunoașterea completă înseamnă cunoașterea materială plus cunoașterea spirituală;

Nu mă interesează alte observații și interpretări, mă interesează doar dacă aceste observații și interpretări încalcă vreo lege a Naturii!

Concluziile astea nu-s bătute în cuie!

===============

Realitatea obiectivă, prin care existăm în lume și cea subiectivă, prin care cunoaștem această lume, nu le putem nega. Una este realitatea formelor, a obiectelor, lumea mecanică, iar cealaltă este realitatea conținutului, a esențelor, lumea subiectelor. Între subiect și obiect, din perspectiva cunoașterii, se angajează un proces de colaborare și legătură intimă.

Orice gînd angajat, orice cercetare, orice act de creație aparținînd omului sunt în primul lor termen subiective; generarea lor, însă, nu este cu putință fără un al doilea temen, acela al obiectului. Prin activitatea acestui raport, se produce cunoașterea. Actul cunoașterii este caracteristic naturii umane, prin el omul depășește condiția sa materială, pentru a se așeza într-o ordine superioară, cea spirituală. Prin această nouă situație, natura noastră se împlinește ca existență conștientă, fără asta existînd doar ca obiecte.

Realitatea supusă observațiilor noastre este densă în conținut și de o mare varietate de forme, fiind mult mai mult decît ʺnaturaʺ oamenilor de știință, mai vie și mai profundă decît pot cuprinde elementele formale ale logicienilor. Realitatea în care trăim, este obiectul cunoașterii, dar respectul față de ceea ce ea oferă ne poartă acolo unde subiectivismul spiritului din noi aspiră, spre adevăr. Adevărul, sau cunoașterea ultimă, nu poate fi cerut doar unui joc al minții, ci realității, care este depus în esența ei, inima și natura ei.

Dacă dorință noastră de căutare ne împinge dincolo de aparențele și formele obiective, dincolo de rațiune, întrăm în subiectivismul adevăratei cunoașteri, acea trăire și legătură intimă cu conținutul și natura obiectului, în domeniul intuiției. Și de aici se poate trage aceeași concluzie, cunoașterea = observare + înțelegere, înțelețerea fiind la rîndul ei egală cu rațiune + intuiție. Ceea ce, din punctul de vedere al fizicii cuantice, cu observatorul devenind parte al experimentului, e logic, subiect obiectiv, sau cum zicea cineva observatorul devine observat.

Realitatea nu-și deschide secretele dacă metodele și aparatele științei nu sunt mînuite de un spirit larg, deschis și flexibil dispus să colaboreze intim cu realitatea, dacă subiectul nu se adaptează obiectului și invers, o experiență trăitoare, cum am mai spus.

===========

După o logică simplificată zicem în felul următor: orice față are un dos sau dualitatea zi-noapte, bărbat-femeie, materie-antimaterie, acțiune-reacțiune, început-sfîrșit, orice lucru are opusul său (nici nu-i musai să căutăm prin alte părți, e suficientă observația asta doar, că fiecare adevăr are propria minciună, sau cu alte cuvinte nu există nici un adevăr absolut legat de acest lut. Dar dacă mergem cu logica mai încolo, vedem că fiecare obiect are subiect, noi ca materie la suprafață, în profunzime suntem spirit. Spiritul ăsta îl putem deduce și din E=m*c^2, că materia fără energie nu poate exista, sau că materia e o consecință a energiei, că după datele conexe, după moarte mai rămîne o semnătură energetică din noi.)

ʺReligia fără știință e oarbă, știința fără religie e șchioapă!ʺ, sau știința cunoaște ramurile, religia rădăcinile, sau știință observă, credința contemplă. Pentru ca să fie completă cunoașterea, trebuie să participăm cu logica și cu intuiția. Cu logica îi cercetăm și facem conexiunile formelor, iar cu intuiția îi prindem vibrația esențelor, trăirea în noi a propriilor senzații vizavi de obiectul studiat.

Și aici sunt mai multe date, că unul cu spiritul liber, nu închistat în rigiditatea formelor, pătrunde spre profunzimile materiei, spre esență, spre inima obiectului studiat, producîndu-i revelații logice. Marii oameni de știință, marii inventatori, cam povestesc de aceste experiențe, de aceste revelații spirituale, ori în vis, ori după un moment de abandon a logicii, cînd credeau că totul e în zadar.

Nu punem aici la socoteală drumul bun sau rău pe care merge societatea omenească acum, dar ca să fie lucrul bine făcut e musai ca subiectul să se identifice cu obiectul, sau cu alte cuvinte să faci doar ceea ce îți place, să te cufunzi în tine cu toată activitatea pe care o desfășori, să-ți placă ceea ce faci, să fii menit pentru pentru lucru care ți l-ai ales. Poți să faci cîte școli îi face, dacă n-ai îndemănare nu iese din tine veci un chirurg bun, să zic. De fapt nu iese nimic, poți aduce un geamantan de diplome, că-s în zadar.

Ce vreau să spun aici, că societatea asta, pierzîndu-și valorile spirituale, alea care o centrează pe axa lumii, și-a pierdut busola. Pe un om, care e centrat în el, nu-l răstoarnă nimic, fiindcă cu puterea spiritului său se controlează, sau își controlează corpul, învelișul ăsta de lut, în orice patimă, să zic așa, materială. O zis cineva, că pentru a fi om sau sfînt, nu-i musai să te retragi în munți, poți să fii și în societate. Numai nu așa cum înțeleg unii credința, sau valorile spirituale.

Poate că nu explic eu bine, dar cum am mai zis, fiecare om e unicat, fiecare are propriile observații și propriile înțelegeri personale, unii mai de suprafață, alții mai profunde, nu mă interesează aici, în topicul ăsta, alte observații și interpretări ale lor, ci doar dacă ceea ce am zis eu încalcă vreo lege a Naturii. Asta mă interesează, fiindcă, am mai zis și asta, universul ăsta nu e infinit numai în spațiu-timp, ci și în posibilități, poate fi posibil nu doar ceea ce ne imaginăm, ci chiar ce nu ne putem imagina.

Eu am probat și treaba cu unicatul, să fiu deacord cu toți dar cu mine să nu fie deacord nimeni. Poate că în mare am reușit, dar ce-i sigur că am reușit e că gărgăunii mei îi pot lăsa să circule slobozi, că nu trebuie nici la dra.cu, nu mi-i fură nimeni, încă fug de ei. Și degeaba încercați toți, care mai de care cu teoria lui ultra, nu o să puteți lămuri pe nimeni cu ea dacă respectivul nu vrea. Iar dacă ar vrea vă găsește el, fără să insistați disperați cu grozăviile voastre. Nu zic a cui, că știți voi.

Că n-am reușit încă să vă supăr pe toți, nu-i tîrziu nici de-acuma, că dacă scriu tot ce-aș vrea, sunt sigur că mă pușcați ... că nu aveți altă șansă, numai să mă împușcați ori să fim prieteni. Soluție de mijloc nu este la văru Bordan. Iar cu limbrici avortați nici n-are rost să-i băgați în samă, nu merită nici atăta lucru măcar.

L-am rugat pe Abel și azi să-mi ia dreptul de moderare, și îi spun aici că nu mai postez pe forum pînă nu postez ca simplu utilizator ...

1000 de ani!!

==============

Mulțam fain, Abel!

Nici nu știu unde să scriu, pe la care filozofii .. Smile

Să mai lămurim niște lucruri, pe care le pot scrie și aici, la locul, rolul și rostul omului în Univers.

Tu ești mai vechi ca mine p-aici, Eugen, iar la mine în sat, unde am crescut și-am învățat, nu avea ce deschide gura unul mai tînăr la unul mai bătrîn. Era și încă este, o regulă sfîntă! Nu erai deacord cu ce spunea un coleg mai mare ca tine, îți luai catrafusele și o întindeai. Sau tăceai! Prietenii ți-i alegi! Nu există ca puiu să fie mai deștept decît găina. Asta e o regulă pe care am învățat-o în cei șapte ani cît am stat acasă și încă n-am uitat-o.

Dar această regulă se aplică și raportat la vechimea dintr-un loc. Nu poate veni un muce de două zile să-ți spună ție, care ești de-o viață acolo, ʺvezi mă nene c-am venit, plimbă ursu mai încolo!ʺ Eu am mai mare încredere în regulile făcute de părinții, moșii și strămoșii mei, decît în cele făcute de tot felul de viituri așa zise moderne. Din punctul ăsta de vedere, tu că ești mai vechi ca mine aici, poate ești și mai bătrîn, nu știu, și oricare dintre voi, aveți din partea mea respectul în orice ați face. Io n-am dreptul moral, nu mi l-au lăsat părinții și bunicii mei acest drept, de a judeca pe unul pe care l-am găsit unde am ajuns. Nu-mi convine, nu mă ține nimeni cu forța. Că nu-s deacord cu tine, n-am decît, îmi țin nemulțumirile acasă, sau mă mut la altă masă. Io vororovesc mai mult cînd tac .. Smile

Că ai pomenit de aprecieri ... chiar acuma m-am uitat să văd cîte aprecieri am dat eu de cînd sînt pe forum. În 4 ani am dat 25 de aprecieri pozitive și nici una negativă. Dar trebuie să-ți spun că și alea pozitive pe care le-am dat, le-am dat că mi-a fost jenă de cei care m-au apreciat pe mine, și cumva i-am recompensat. Și dacă stai un pic strămb și judeci drept, cam au fost războaie p-aici, cu topice blocate și mesaje șterse cu totul, nu că am șters eu și-am modificat valori universale, după unii.

Bade, bădică, bădie, bădiță, nu are etimon în dex, că la celelale cuvinte de la mine din sat le-au găsit la toate originea, în afară de cîteva necunoscute, toate provin de oriunde numai de aici nu. Brîu nu vine de nicăieri, dar brîuleț îi albanez. Dar mai demult la înțelepții satului, le zice bădică, care asta și însemna, înțelept, vlădica de mai tîrziu, o putere pe care o cîștigai prin comportarea ta în timp, prin verticalitate, cinste, omenie, demnitate. Așa că pe aici sînteți cîțiva bădici ... sau vlădici ... bădică Eugen ...

La ceea ce scriu eu nu mă aștept la laude, fiindcă nu scriu ca să fiu lăudat și apreciat. Ce scriu eu nu poate judeca nimeni de p-aici, fiindcă nimeni nu are datele observaționale și înțelegerea pe care o am eu. Fiecare vede și înțelege altceva, deci nici n-am cum să m-aștept ca cineva să înțeleagă, sau să mă înțeleagă. Ăla care mă înțelege cam îi vine doru de a tăcea, nu de a aprecia. Pentru mine nu are mai mare importanță o apreciere pozitivă față de una negativă, atît doar, ăla pozitiv a înțeles ce am zis, iar ăla negativ nu a înțeles nimic. Nu pe mine mă dezapreciază, ci pe el, neînțelegerea și nepriceperea lui.

Dar altceva vreau să spun, legat de ʺjignirileʺ într-un spațiu public ascunși după monitor. Javrele astea care procedează așa, io-s ferm convins, că dacă ne-am întîlni pe stradă, și n-ar avea pușca sau fusta mamii lor, după care să se ascundă, ar dispărea mîncînd pămîntul, ar întoarce-o ca la Ploiești. Tot javre sînt și cei care dau cu bățu roșu și tac ca porci-n cucuruz, fără să aibă curajul să iasă să spună ce au de spus, să spună ce n-au înțeles. Dacă vor le pot spune cine sînt ... ați înțeles neînțelegătorilor? Smile Miram-aș ... da nu uitați, că un deget îndreptat spre mine înseamnă patru spre voi ... Smile)

1000 de ani!!

=============

Deci .. școala nu te formează ca om, ci te deformează, te formează după chipul și asemănarea ei. Începînd cu clasa I-a începe să te învețe să gîndești exact cum vrea ea. Nu gîndești CE vrei tu, ci CUM vor ei!

Omul se naște liber, iar pînă pe la 4-5 ani, pînă la vîrsta la care își poate manifesta libertatea, e cel mai fericit din viața lui, fiindcă ʺtrăieșteʺ odată cu întreaga creație, cu întreg Universul. Se știe bucura de orice, plînge, rîde și dansează, fiindcă libertatea lui ca ființă universală încă nu-i e îngrădită. Începînd cu școala, încet, încet, libertatea se răstrînge, orizontul se îngustează și începe limitarea și ʺconservareaʺ după legile societății, nu ale universului, să te uiți mai departe dar să nu vezi nimic.

Legile societății sînt clare, îți alegi un domeniu și în ala te ʺspecializeziʺ, fiindcă așa funcționează materia și așa trebuie să funcționeze și o societate materialistă, fiecare individ să fie bine conservat. Aici nu zic că ʺmarii specialiștiʺ sînt proști, că nu-s proști, că-s deștepți, dar îs idioți, adică indivizi legați de o idee. Asta înseamnă idiot, ca să explic eu cuvîntul pentru care nu înțelege. Idiot e ăla care materializeză o idee!

Deștepții ăștia, care ajung mari specialiști într-un domeniu, dacă ar ieși din conserva domeniului respectiv și s-ar apuca de altul ar ajunge și acolo tot specialist. Care-i antitalent într-un domeniu apoi poate umbla taică-său cu toate valizele pline de bani după diplome pentru odrazlă, că tot prost rămîne, adică imbecil.

Așa, încet, încet, pas cu pas, începînd de la grădiniță, după o știință idioată care te învață CE să gîndești, nu CUM să gîndești, care te leagă de o idee, ieși după ani grei de tocit un mare idiot, plin de explicații dar pe dinăuntru gol, neînțelegînd absolut nimic de ceea ce înseamnă viața asta. Ești un bun ienicer, un papagal dresat să respete întocmai indicațiile care ți-au fost imprimate, care gîndești de nota 10 ce ți-au dat alții să gîndești, dar să gîndești altceva, nu poți, fiindcă n-ai nici legăturile neuronale formate pentru așa ceva.

Dar p-aici nu cred că sînt idioți, nu? Poate numa măscărici care se ascund după gard și de-acolo fac ham-ham ... Io v-am spus că nu aveți altă șansă cu mine, ori mă pușcați, ori sîntem prieteni, din două una, apoi treaba voastră ... dacă credeți că puteți scoate ceva din capul vostru, vă aștept, dacă nu maimuțări-ți-vă după fustița mamii voastre, de imbecili ... imbecilul nu-i idiot, că-i idiot tîmpit, ca să explic ce-i de explicat ... nu trebuie să vii spun că se spun ei singuri. Credeți treaba asta? Aveți răbdare puțin .. Smile

1000 de ani!!

==============

Ți-ai pus vreodată problema de ce nu prea se vrea a se studia trecutul. Știința zice că n-ai ce căută p-acolo, că e înapoiat, sălbatic și murdar, iar religia că e păgîn. Poate dintre mai marii oameni ai românilor care au studiat satul românesc a fost Blaga, care a spus printre altele că ʺveșnicia s-a născut la sat!ʺ Chestia e că înțelege treaba asta doar acei care au trăit-o, care sau confundat și s-au cufundat în sat. Tot țăranul zice că pentru ca cunoașterea să fie completă e musai să fie trăitoare, adică să trăiești tu ca observator experimentul. Lucru ăsta ți-l spune și fizica cuantică.

Tot țăranul zice că ceasul bate, dar vremea vremuiește, ʺomul îmbătrînește dar vremea vremuieșteʺ, în limbajul lor această vremuire e și urît și frumos, e petrecere nu trecere, adică revine. Stejarul bătrîn moare, dar viața din el continuă și vremuiește prin ghindă. Anul trecut a trecut, dar sfîrșitul e un nou început! Dacă mintea ta nu era deformată de legile omului, vedeai această diferență, sau o simțeai, mai bine zis, cum ai simți-o acum dacă te-ai putea izola de toate bruiajele lumii exterioare.

De aia nu le convine să mergi în trecut, că te-ai găsi pe tine, ceea ce ar fi bai cu ei ... de aia tu trebuie să fii mai deștept ca părinții tăi, ca strămoșii tăi, că ăia au fost niște inculți și sălbatici ... de aia le e frică de daci ... că au fost nemuritori ...

Dar nu-i musai să mă crezi ...

==========