Legi de conservare (2)

Crivoi D a scris:Oricum, nu asta-I "calea".

Asa ca noi, putem bate câmpii in continuare, fiecare cu calea lui.

[...]George – Louis  Lesage (1724 –1803) a propus, în a doua parte a secolului al XIX-lea, o explicaţie corpusculară a gravitaţiei. El presupune un spaţiu în care particule mici călătoresc în toate direcţiile cu viteze foarte mari. Un corp, plasat singur şi în repaus în acest spaţiu este bombardat uniform pe toată suprafaţa astfel încât nu ar rezulta nici un impuls net în vreo direcţie oarecare. Nu acelaşi lucru s-ar întâmpla în cazul a două corpuri apropiate care s-ar ecrana parţial unul pe altul, pe părţile lor aflate faţă în faţă, de aceste şuvoaie de particule, şi care ar primi un impuls net (sau ,,forţă” de atracţie) cu sensul de la unul la celălalt. Se poate demonstra geometric (pentru două sfere a căror raze sunt mici în comparaţie cu distanţa dintre ele) că acest efect ar varia invers proporţional cu pătratul distanţei. Printre multele neajunsuri ale teoriei de mai sus se poate menţiona faptul că o planetă în mişcare ar primi lovituri mai puternice pe parte sa din faţă decât pe partea opusă deplasării şi ca urmare s-ar încetini/opri şi faptul că efectul de atracţie ar fi proporţional cu volumele celor două corpuri (de fapt cu produsul acestora) şi nu cu masele lor.[...]

Kant merge şi mai departe şi încearcă să arate că trebuie să existe undeva în univers un corp central, al cărui centru de greutate este punctul cardinal de referinţă al mişcării tuturor corpurilor.

”Dacă în spaţiul infinit, în care s-au format toţi Sorii din Calea Laptelui, luăm un punct, în jurul căruia, nu ştiu din ce cauză, s-a început formarea naturii din haos, acolo va trebui să se formeze masa cea mai mare şi un corp de atracţie enormă, care prin aceasta e în stare să silească toate sistemele în formaţie pe o sferă imensă din jurul său, să cadă spre el ca spre un centru, şi să creeze în jurul său exact acelaşi sistem, după cum a făcut în mic aceeaşi substanţă elementară, care a format planetele în jurul Soarelui.”[Naturgheschichte des Himmels].

El presupune un spaţiu în care particule mici călătoresc în toate direcțiile cu viteze foarte mari.

Un corp, plasat singur şi în repaus în acest spaţiu este bombardat uniform pe toată suprafaţa astfel încât nu ar rezulta nici un impuls net în vreo direcţie oarecare. Nu acelaşi lucru s-ar întâmpla în cazul a două corpuri apropiate care s-ar ecrana parţial unul pe altul, pe părţile lor aflate faţă în faţă, de aceste şuvoaie de particule, şi care ar primi un impuls net (sau ,,forţă” de atracţie) cu sensul de la unul la celălalt. Se poate demonstra geometric (pentru două sfere a căror raze sunt mici în comparaţie cu distanţa dintre ele) că acest efect ar varia invers proporţional cu pătratul distanţei.

Printre multele neajunsuri ale teoriei de mai sus se poate menţiona faptul că o planetă în mişcare ar primi lovituri mai puternice pe parte sa din faţă decât pe partea opusă deplasării şi ca urmare s-ar încetini/opri şi faptul că efectul de atracţie ar fi proporţional cu volumele celor două corpuri (de fapt cu produsul acestora) şi nu cu masele lor.

virgil_48 a scris:Iar se fac ca nu inteleg si opereaza cu ideea ca particulele s-ar lovi
si probabil s-ar opri pe suprafetele corpurilor. Dar acum stim cum
trec particulele prin corpuri, efectul de transmitere a impulsului lor,
mic cat este, depinde de masa corpurilor, nu de suprafata lor.
Inclusiv de lungimea traseului parcurs si de densitatea corpului.
Este similar frecarii, penetrarii, sau trecerii unui glont printr-un sac
de nisip.

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Iar se fac ca nu inteleg si opereaza cu ideea ca particulele s-ar lovi
si probabil s-ar opri pe suprafetele corpurilor. Dar acum stim cum
trec particulele prin corpuri, efectul de transmitere a impulsului lor,
mic cat este, depinde de masa corpurilor, nu de suprafata lor.
Inclusiv de lungimea traseului parcurs si de densitatea corpului.
Este similar frecarii, penetrarii, sau trecerii unui glont printr-un sac
de nisip.

Ai ceva formule pentru asta? Altfel sunt doar vorbe goale...

virgil_48 a scris:Tentatia de a considera ca de acum cercetarea a ajuns la capat si
a terminat de depistat particulele din Univers, te poate impidica
sa gandesti mai departe. Fiindca gandesti numai in conditiile
cunoscute acum. Iar depistarea particulelor din Univers abia a
inceput, dece sa fie neutrino singurul cu proprietatea pe care
ai evidentiat-o? Poate ca este cel mai usor de observat dintr-o
mare multime. Sau dintr-o infinitate de neutrinuleți.  
Pe de alta parte nu a numarat nimeni cati neutrino incep
traversarea Pamantului, cum ai scris, si cati o termina ! Poate
unii chiar sunt opriti sa iasa, de ciocnirea cu atomii.

Democrit din Abdera (c. 460 – c. 370), precedat în explicarea lumii pe o bază
asemănătoare de către Leucip (c. 500-440), la rândul lui elev al lui Parmenide, consideră că realitatea areun component unic, foarte fin, atomul, ultimul element nedivizibil în seria divizibilă a substanţei unice.
Democrit admite că cunoaşterea are loc pe două căi- prin simţuri (cunoştinţa impură, obscură) şi prin intelect (cunoştinţa pură, care pune omul în legătură directă cu natura lucrurilor, cu atomii).
Aplică teoria atomistă la matematică negând divizibilitatea infinită; el a presupus că totul este este alcătuit din unităţi discrete, că orice mărime constă din mărimi prime. Atomii sunt plini,perfecţi şi eterni şi se mişcă în vid sub acţiunea unei forţe. Aceştia sunt în număr infinit şi se deosebesc numai prin poziţie (ca literele Z şi N), ordine (ca AB şi BA) şi formă sau figură (ca A şi B). Prin mişcare şi aglomerare, dirijate de legi raţionale, atomii pot da naştere oricărui element sau fenomen (h.15). Tot Democrit, după spusele lui Aristotel, a vorbit prima oară despre necesitatea unor definiţii ale lucrurilor fizice; pentru prima dată dă o explicaţie a Căii Laptelui, afirmând că ea este constituită dintr-un număr uriaş de stele foarte apropiate între ele.

El consideră că gravitatea este o proprietate a materiei. În concepţia sa, atomii fiind în veşnică mişcare, un corp persistă în mişcarea sa până este împiedicat de un obiect, de o cauză oarecare (ideea ce va fi preluată şi dezvoltată de Galilei şi Newton pentru definirea inerţiei MASEI (nu a materiei corpului natural). Astfel el concepe toate corpurile ca având greutate precum şi tendinţa de a se mişca/cădea spre ,, locul natural” al lumii (centrul ei), idee care va fi preluată şi dezvoltată şi de Aristotel.

D-l Sabau:
    Datorita inventiei mileniului III exista, pentru prima data in lume,  entropie controlata 99.99%.

D-l Virgil,
"Dar poate că, în această interpretare, întrebare mai importantă este unde este "granița" dintre "mediile" (același mediu, de altfel) care se mișcă unele față de altele și care se opun "interferenței" și separării lor".

About natural bodie's Univers/extras
În general, orice sistem de corpuri naturale  este caracterizat, în condiţii date, printr-un număr, n_i,  de forme de mişcare a materiei (cuantică, electrică, electromagnetică, termică,..., de presiune/mecanică). Mediul în care este sistemul natural  se caracterizeaza prin prezența,în condițiile date, a unui numar, n_e, de forme de miscarea a materiei. Matricele entropice specifice ale micro/macrocorpurile naturale pot avea o structură  ecranantă sau nu  interacțiunii cu formele de mişcare a materiei din mediu.Matricea entropică  prin formele de mişcare a materiei pe care le are  permite corpului natural (sistemului de corpuri) sa participe la interacțiunea caracteristică formei de mişcare considerate cu mediu, ceea ce înseamnă ca sistemul/corpul dobîndeşte un grad de libertate externă corespunzător acelei interacțiuni. Trebuie să avem în vedere ca mediul unui sistem este  reprezentat de o reuniune  matricelor corpurilor din Univers, dar, corpul de influență preponderentă da proprietatea mediului de interacțiune ( prin maximizarea potentialitatii de de intamplare si cauzale). Structurarea locală a materiei şi fenomenele locale din micro/macrocosmos pot fi descrise, în general, pe baza interacțiunilor dintre corpurile naturale ca sistem corpuscular –ondulatoriu prin matricea sa entropică. Fiecare tip de interacţiune între sistem şi mediul exterior poate fi asociat  cu un transfer de sarcină generalizată prin suprafaţa de control (definita de anvelopa entropică specifică) care poate fi o sarcină  efectivă precum cea electrică sau convenţională în alte situaţii.  În general, energia unui sistem fizic, poate fi modificată prin trei  modalităţi fundamentale de interacţiune şi anume: 1 - prin transfer de lucru între corpuri, dar şi cu câmpuri prin intermediul forţelor mecanice (în particular, de presiune), forţelor electrice, magnetice, electromagnetice, etc.  notate prin Y, astfel  că ; 2– prin transfer de căldură (entropie - probabilitate) între corpuri aflate în contact direct -prin conducţie şi convecţie termică, sau de la distanţă prin radiaţie termică în care intervine temperatura absolută, T, în calitate de parametru intensiv de tip Y, şi atunci ; 3- prin transfer de masă între corpuri sau părţi ale aceluiaşi corp în care intervine potenţialul chimic, φ, în calitate de parametru intensiv de tip Y astfel încât .          Aceste interacţiuni ale sistemului cu exteriorul prin intermediul lucrului  se concretizează în ”deformarea ” în sens generalizat a învelişului acestuia care se traduce prin modificarea energiei corespunzătoare formei de mişcare considerate. Prin această extindere a conceptului de Ť  lucru ť şi asupra transferului de căldură în calitate de Ť lucru termic ť de deformare entropică-probabilistică şi transferului de masă ca Ť lucru chimic ť  se ajunge la relaţia:

                       dU =∑ δL_def = _j dX_j, ,                             ( 6 )

conform căreia modificarea energiei interne, U, a unui sistem termodinamic este consecinţa ” deformării generalizate infinit mici”, dX, a acestuia sub acţiunea forţei generalizate Y [12]

 















 

 


               



                                                                                                                                   Fluxul neutrinic

 



                                                                                                                                           

 

                                                                                                        

 

 

               

              Fig. 6. Sistemul termodinamic   corp natural în  matricea sa entropică [4]

 

Antimateria se obtine prin mai multe metode:
-fie prin ciocnirea particulelor subatomice cu tinte fixe
-fie prin ciocnirea particulelor intre ele
-fie prin descompunerea de nuclee atomice

Adică, există vreun proces natural prin care energia este transformată în masă, oarecum invers procesului prin care masa se transformă în energie?

Pana unde poate fi "confinarea" FINALA(Lamda=0) a masei corpului natural? Pana la "neantizarea" LOCULUI. Cu alt cuvinte,,,energie''=neantizarea masei.

Crivoi DVizitator

Crivoi D a scris:
Raspuns:
"Masa" este un construct /concept care defineste  o proprietate a sistemelor de corpuri naturale  masice. "Proprietatea" nemasica a corpurilor naturale (continuu-mul/ondulatoriu) care raspunde fluctuatiilor din mediu, confineaza "masa", astfel incat sistemul/corpul natural devine "receptor" si "emitor" al locului, cu alte cuvinte se evidentiaza "energia" locului . Energia= stare fizica instantanee a "locului". E simplificat mecanismul pentru a fi pe intelesul tuturor. Pana unde poate fi "confinarea" FINALA(Lamda=0) a masei corpului natural? Pana la "neantizarea" LOCULUI. Cu alt cuvinte,,,energie''=neantizarea masei.

D-l virgil 48,
Dvs. considerati acest citat o demonstratie ca masa "se poate
neantiza" ? Adica dispare complet?

Dvs. considerati acest citat o demonstratie ca masa "se poate
neantiza" ? Adica dispare complet?

Crivoi D a scris:. . . . .
Eu nu fac decat sa redau ceea ce stiinta actuala a "modelat". Newton defineste "masa" fara a define  "densitatea" -concept care alaturi de "volum" arata/defineste MASA newtoneana. "Masa electromagnetica" este alt concept utilizat in fizica dar a carui definitie este de asemenea ambigua. Si alte "mase", de asemenea, nu ne POT "spune" prea multe daca nu le definim ca proprietate ale corpului natural (masic, emergent masic). Masa (,..., EM, chimica,...,) ca proprietate a corpului natural pe diferite paliere de existenta (emergent masic, masic, sisteme de corpuri natural,...,) nu ne poate conduce la o intelegere profunda a naturii daca nu analizam sistemic CORPUL NATURAL a carui "proprietate este.. . . .

Corect, insa stii ce as vrea eu sa stiu? Nu trebuie sa raspunzi neaparat tu.

Daca acelasi electron strabate un conductor de la un capat la altul, sau
miscarea se transmite din aproape in aproape prin ciocnirea dintre electron
cu electron?unt

 Daca e o lumina mai puternica, sa zicem foton X sau Gama, atunci reuseste.  In general insa lumina trebuie sa ocoleasca atomii.

mm:
"
.  Ce ar iesi de aici? De unde sa stiu eu? Tocmai asta vreau sa aflu! Pentru ca, Mama Natura nu face ceva fara un rost anume si atomul asta, UPA, subquarc pentru pretentiosi, sta la baza lumii materiale si, evident sunt curios sa-i aflu proprietatile (EM). "

Păi nu mai trebuie că m-a lămurit complet Răzvan.
Carevasăzică, partea ascunsă, "umbrită", a lunii nu este nepărat o chestiune de interpunere fizică a Pământului între Soare și Lună, ci mai degrabă ... oleacă de geometrie...
Înțeleg mai bine acum fenomenul cu "umbra Pământului pe Lună".
Merci, Răzvane!

Crivoi D a scris:Curiosul:

Păi nu mai trebuie că m-a lămurit complet Răzvan.
Carevasăzică, partea ascunsă, "umbrită", a lunii nu este nepărat o chestiune de interpunere fizică a Pământului între Soare și Lună, ci mai degrabă ... oleacă de geometrie...
Înțeleg mai bine acum fenomenul cu "umbra Pământului pe Lună".
Merci, Răzvane!

Precizare:
1. Soarele lumineaza permanent (leaga/'fixeaza" electrostatic) NUMAI o fata a Lunii.
2. De pe Pamant se "vede" functie de pozitia relativa Pamant -Luna si Soare  o FATA (+,- sase grade- corespunzator LIBRATIEI)  a Lunii (mai mult sau mai putin "luminata"/faza Lunii).