EMINESCU, Templu National

EMINESCU al nostru, merita un capitol special, un loc de cinste, pastrat cu sfintenie.
In curand, pe 15 iunie se vor implini 123 de ani de la Inaltarea lui Eminescu.
La 39 de ani, el parasea scena terestra, lasand in urma o Romanie sangeranda, ale carei rani nevindecate dor si azi.
Poate sufletul lui si-a gasit in sfarsit echilibrul in lumile tainice astrale, de unde ne priveste cu compasiune si ne vorbeste prin timp.
Sufletul lui, odata eliberat de lanturile prometeice ale carnii, sa se fi pornit ca Luceafarul?
Porni Luceafarul, cresteau in zari a lui aripe...
Este de datoria noastra sa ne incordam simturile adormite ale memoriei si sa discernem mesajele care vin spre noi: La steaua care-a rasarit, E-o cale-atat de lunga...

Mediul cultural romanesc a interpretat si interpreteaza in fel si chip fenomenul Eminescu. Asa cum in stiinta interpretam de exemplu fenomenul Tungusk.
La comanda politica comunista, scriitura romaneasca, de voie , de nevoie a slavit pe Eminescu ca poet si mai putin sau deloc , ca publicist.
Publicistica lui Eminescu, de exemplu articolele vremii de la Timpul-a fost ocolita cu grija, fiind socotita incorecta politic.
Virulenta cunoscuta a lui Eminescu fata de atmosfera politica putreda, contagioasa , cu care era contemporan, putea fi molipsitoare daca stiam de ea.
Asa ca scoala ne-a invatat -cum a putut si ea-despre romanticul Eminescu dar nu si despre realistul Eminescu care ar fi putut schimba un guvern peste noapte cu un articol bine tintit la Timpul.
Asa-zisul cult despre Eminescu-cel oficial, de suprafata, cenzurat- a fost sustinut in mod subtil pentru a preveni un cult national veritabil pro Eminescu.
Asa se explica de ce cenzura comunista a interzis publicarea unui volum din opera poetului, cu publicistica tenace a acestuia.
Se pare ca memoria noastra este inca in transa-anchilozata de tot felul de frici si complexe artificiale. Putini au curajul sa deschida acest subiect tabu, chiar printre literati. Ba unii dintre ei fac lucruri josnice, catalogandu-l pe Eminescu depasit.
Rusine lor, analfabetilor de lux, mancatori de paine romaneasca !
O atitudine perfida a circulat , afirmandu-se cinic ca scrierile publicistice ale lui au fost
scrise sub influenta unui pretins sifilis, care ar fi dat dereglari psihice.
Limpezimea de clestar cu care scria Eminescu arata un om perfect sanatos mintal si foarte lucid.
Sunt cunoscute masinatiunile de reducere la tacere a lui Eminescu, luat cu forta, declarat nebun si intoxicat sistematic cu mercur, poetul gasindu-si sfarsitul in final intr-un spital. Aici, la comanda oculta, nu i s-a facut diagnosticul real al cauzei mortii...
A murit la doar 39 de ani.
S-a dat vina pe acel sifilis , care chipurile ar fi dus la complicatii. Insa erau dovezi anterioare ca nici el nici rudele lui directe nu avusesera asa ceva. Era normal ca un om ca Eminescu, crescut la tara , sa aiba o constitutie robusta, lucru care a explicat rezistenta indarjita la mercur, in lupta trupului lui pentru viata.
A ramas expresia tipica: Asasinarea fizica si sociala a lui Eminescu.


In Biblie este cunoscut episodul uciderii pruncilor, in care regele Irod da comanda unui adevarat genocid, acela al uciderii pruncilor.
Intr-un fel, Eminescu a fost victima unei campanii tip Irod. Poetul, al carui suflet pur de copil-inger, merita alta soarta.
Dintr-o astfel de generatie de martiri au facut parte multi altii.
Cezar Ivanescu, un scriitor roman decedat cu cativa ani in urma,obscurizat de puterea veche si de cea noua, a aruncat manusa in curtea colaborationistilor, afirmand ceva de genul: Labis, Marin Preda au fost "ajutati" sa moara; mai aproape de noi, un poet foarte tanar, Gasparic, a murit in conditii suspecte la una din mineriadele de dupa 1989.
Colaborationistii au tacut.
Nu facem vanatoare de vrajitoare. Dar avem dreptul sa ne intrebam: Pe ce lume traim?

Sa revenim la Eminescu.
Iata ce declara poetul, unor membri Junimisti, nebanuind ce furtuni va atrage asupra sa:
Tot, tot este un sir neintrerupt de martiri...
Aprofundarea spiritului filosofilor germani m-a facut sa ma reorientez catre elaborarea unei filosofii practice , vizand scoaterea Romaniei din sub-istorie.
Interesul practic pentru istoria noastra ar consta cred in inlaturarea oricarei indreptatiri pentru importul necritic de institutii straine.


==================

In incheiere am putea zice:
Iarta-ne badie Mihai ca prea adesea te uitam.Ajuta-ne sa ne amintim de tine si sa ne amintim cine suntem. Tu ti-ai facut datoria. E randul nostru.
Fie ca prezenta ta sa fie vie in Templul Romaniei Spirituale !

Si te-ai dus dulce minune
Si s-a dus dragostea noastra....

Spirit de E
,,Un spatiu sa schimbam cu celelalte
Si nici o vatra nu ne fie draga,
Al lumii duh in lanturi nu ne leaga,
Ci vrea din treapta in treapta
Sa ne salte...''

Trebuiau sa poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ¬-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

O poezie scrisa de Marin Sorescu

Scoala ne-a intiparit un Eminescu romantic.
Dar Scoala a fost sub vremi, cum spuneau cronicarii si din motive dictatoriale s-a sfiit sa ne arate un Eminescu angajat in lupta politica, ca gazetar si ganditor lucid.
Eminescu a transformat pana si cuvantul intr-o arma mai teribila decat pusca si gloantele, impotriva unui dusman difuz, perfid, care a atacat si ataca si azi fiinta nemului romanesc atat din interior prin slabiciunile noastre cat si din exterior prin impetuozitatea si nesatietatea legiunilor moderne, incolonate pentru jaf si demolare.
Totusi, multumim Scolii ca ni l-a pastrat viu pe Eminescu. Dar nu ajunge numai atat. Recuperarea Constiintei Eminescu tine de fiecare dintre noi si pana la urma are efect de viata si de moarte asupra existentei noastre demne.

Iata cum il definea-printre altele- Nicolae Iorga pe Eminescu:

Cine este Eminescu?

Dispretul pentru uzurparea conducerii de putinii care nu s-au ridicat macar prin inteligenta, cultura si munca lor.

Cine este Mihai Eminescu?

Evlavia pentru timpurile de cinste, barbatie si masura.

Cine este Mihai Eminescu?

Afirmarea unitatii romanesti eterne, groaza de cotropirea straina, care ucide o constiinta, impiedica o desfasurare, sfarma un viitor, lasa fara ingrijire un trecut, pentru a da in loc jaf si coruptie, oricare ar fi numele cotropitorului, al celui dintai dintre neamurile de cultura ori a celei din urma plebi asiatice.

(Nicolae Iorga, 16 octombrie 1916).

Eminescu a fost un om al timpurilor lui, cine este Eminescu de azi?
Ati auzit de un astfel de om contemporan noua? daca nu, inseamna ca am involuat mult, ajutati sau poate impinsi de comunistii de ieri si securistii de azi. Eu am auzit de unul Nastase, de unul Voiculescu,
ba am auzit si de un poet chiabur Dinescu care scrie carti de bucate.
Cat despre cei care au murit, numai de bine.

Eminescu trebuie citit, înteles, învãtat, iar dacã cineva se simte în stare sã-l egaleze mãcar, sã încerce. Toti "marii" literaturii ce i-au urmat s-au recunoscut învinsi, niciunul nu a îndrãznit sã se declare mãcar un epigon, limitîndu-se la sfioase si respectuoase critici de genul celei a lui Sorescu de mai sus.
Lui Eminescu nu-i trebuie o criticã, ci o replicã pe mãsurã.
O poate da cineva ?
(Pentru cititorii acestei postãri deprinsi mai mult cu limbajul sec al cifrelor, precizez urmãtoarele : critica este -în acest context- o analizã cît mai obiectivã a textului, pe care de obicei o fac unii scriitori ce nu pot ajunge la nivelul celor analizati; iar replica este o parte a unui dialog între douã persoane de acelas nivel)

Viziunea lui Eminescu privind Invierea Romaniei:

“Ce să vă spun? Iubesc mult acest popor blând, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care nu serveşte decât de cataligi acelora care se înalţă la putere. Popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă pe care i le aşezăm pe umeri.

E mică ţărişoara noastră, îi sunt strivite hotarele, greutăţile vremurilor au ştirbit-o, dar această ţară mică şi ştirbită e ţara noastră, e Ţara Româneasca e patria iubită a oricărui suflet românesc. Noi o iubim aşa cum este, aşa cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea înnădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.[/i]
Tocmai de aceea trebuie să schimbaţi opţiunea publică!Daţi-i o altă direcţiune! Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme. Faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţie de idei în care ideea de “românesc” să fie mai mare decât “uman”, “genial”, “frumos”. “sursa: bucovinaprofunda.wordpress.comhttp://www.previewshots.com/images/v1.3/t.gif (http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2012/08/12/mihail-eminescu-faceti-o-uriasa-reactiune-morala-o-revolutie-de-idei/)

Cred că este exagerat ca să considerăm pe Mihai Eminescu ca fiind templu naţional,iar eu consider că a fost un poet mare atras şi de anumite probleme filozofice,anumite probleme ştiinţifice si anumite probleme politice.........
Mihai Eminescu a fost mult influenţat de marii poeţi latini printre care şi de poetul latin Publius Ovidius Naso surghiunit la Tomis (Constanţa).     

Uite ce spune Wikipedia:

" http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CDMQFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.bcu-iasi.ro%2Fpag%2Fnr102008.pdf&ei=PTfWUtiEFYWRhQe0_YDIAQ&usg=AFQjCNE3sQuwxPcrk532omGiW3Ak1cZ_5Q&bvm=bv.59378465,d.ZG4 "

Prin acest Eminescu

Dacu, 
Cand am deschis acest topic, m-am gandit ca Eminescu este ca o cupola spirituala,nationala, ca un arbore la umbra caruia  ne odihnim si ne hranim sufleteste toti.
Templu National poate fi tradus si ca Templu Spiritual, in sens largit.
Fiecare suflet de roman adevarat cred ca se simte ca intr-un Templu, in Universul Eminescu.
Daca te-ai gandit doar dpdv religios, ca e nepotrivit sa fie considerat Eminescu Templu, imi pare rau, nu schimb denumirea topicului!

Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, spune Biblia.
Prin acest Eminescu,se  vor  sfinti sufleteste urmasii, am putea parafraza noi.

eugen a scris:Prin acest Eminescu,se  vor  sfinti sufleteste urmasii[/i], am putea parafraza noi.

Din păcate Mihai Eminescu (a cărui versificaţie este într-adevăr excelentă) a cam plagiat pe alţi poeţi şi a fost influenţat de versificaţia unor mari poeţi latini şi în special a fost influenţat de poetul latin Publius Ovidius Naso surghiunit la Tomis.Însuşi marele scriitor şi critic literar George Călinescu a specificat că Mihai Eminescu a plagiat pe unii poeţi.....
Ai citit linkul postat de mine?     

Criticilor lui Eminescu

Dacul,
Prefer sa citesc direct din Eminescu, si apoi daca imi mai ramane timp de criticii lui...
Pledoariei tale i-a raspuns Eminescu acum...130 de ani:

Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.


(Scrisoarea I)

Si as mai parafraza din Criticilor mei :

E usor a posta,
Cand nimic nu ai a spune!

GEORGE CALINESCU: Viata lui Mihai Eminescu


"El [Eminescu] avea ca atare un suflet etic, simtitor la toate ideile si sentimentele, care alcatuind traditia unei societati, sunt ca grinzile afumate ce sustin acoperisul unei case, nefiind lipsit totdeodata de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspiratie pentru sine, ci numai pentru poporul din care facea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ [...].

Eminescu a fost, într-un cuvânt, un om înzestrat sa exprime sufletul jalnic sau mânios al unei multimi în primejdie de a fi strivita de puterile îndârjite ale lumii vechi, sa o învioreze cu vehementa si s-o împinga înainte, aratându-i viitorul în chipul unui trecut idilic si pe care soarta l-a aruncat într-o societate parând entuziasta de progres si grabita de a-i lepada vesmintele vetuste, dar hotarâta a nu abandona nimic din privilegiile ei [...].

Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale."


http://www.mihaieminescu.ro/critice/calinescu.htm

T@l3nt   

Pentru toti romanii din diaspora-printre care ma numar eu si familia mea- o dedicatie in versuri, in amintirea poetului National Mihai Eminescu:

Balada emigrantului, in limba lui Eminescu

Departe este Tara mea,
Taramul ce-l tanjesc,
Unde-am lasat copilaria
De care mi-amintesc.

Gradina casei, raiul vechi,
Si casa batraneasca,
Mormantul proaspat, cu parintii,
Din tara romaneasca...


Dar Tara, oamenii, trecutul
Mi-s departati . Sfasietor
Oftez adanc cateodata
De lipsa lor!


Aici, Muzeu-i palid imprejur:
Figuri straine, limuzine,
Dar eu tanjesc la libertatea
De dac din mine.

Decorul , ca un surogat
Te-nseala ca e bine,
Dar pretul e instrainarea
Pentru un colt de paine.

Ades imi zboara gandurile
Spre Tara-mi departata,
Dar si Ea sufera-n tacere
Caci e nemangaiata.

Indepartat petrec exilul meu,
Nimic nu poate sa m-aline
Decat fiinta care ma-nsoteste
Si lupta langa mine!

Dar stiu ca intr-o buna zi,
Ma voi intoarce-acasa
Si ranile s-or vindeca,
La un pahar pe masa.

Sub talpa mea din nou va fi,
Frematatoare, afanata,
Aceeasi iarba matasoasa,
Din tara minunata.

Ca in povesti de Sadoveanu,
La hanul fermecat,
Ne-om aduna din patru zari,
Toti care am plecat!

Si -om inchina cate un strop,
Din sangele de vin,
Pentru acei ce nu mai sunt,
Si - om lacrima-n suspin ...

Ca sa fim in concordanta cu natura site-ului propun urmatoarele :

"La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
........................
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... "
Fragment din scrisoarea I

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsuluď amor
Ne urmăreşte încă.
"La steaua"

Porni luceafarul. Cresteau
In cer a lui aripe,
Si cai de mii de ani treceau
In tot atitea clipe.
...................
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaste,
Si vremea-ncearca în zadar
Din goluri a se naste.
............................
Din chaos, Doamne, -am aparut
Si m-as intoarce-n chaos...
Si din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos.
fragmente din "Luceafarul"

Vi se par cunoscute fenomenele ?
Pot aminti ca Eminescu a murit in 1889, iar Einstein si-a publicat vestita teorie a relativitatii (restranse) în 1905, sub denumirea de  "Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare", in care una peste alta descrie ce nu se poate face : sa se constate simultaneitatea. Faptul ca aceasta imposibilitate este legata de principiul incertitudinii, e altceva.
Care de la cine s-o fi inspirat ? Nu cred ca se cunosteau...

Incalcarea drepturilor de autor !
Un rand-doua si un link e permis.
Ideile revolutionare de relativitate si cuante deja circulau prin bodegi, ecuatiile lui Maxwel se predau in scoli. Eminescu a studiat multe la Viena. Vezi cartea unui german Ludwig Buchner=Forta si materie "Kraft und Stoff"..Din aceasta a copiat Einstein.
http://en.wikipedia.org/wiki/Ludwig_B%C3%BCchner
https://www.google.ro/search?q=buchner+kraft&espv=2&biw=994&bih=636&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=eQZRVbmzJoPjywPJw4CQBw&ved=0CDgQsAQ

Aici o gasiti:
https://ia600408.us.archive.org/1/items/kraftundstoff02bcgoog/kraftundstoff02bcgoog.pdf
Aici lucrarile lui Einstein inspirate: http://download-v2.springer.com/static/pdf/887/art%253A10.1007%252FBF01696955.pdf?token2=exp=1431375560~acl=%2Fstatic%2Fpdf%2F887%2Fart%25253A10.1007%25252FBF01696955.pdf*~hmac=706471dd5ca52eb4cca166780adfc891c945bfad0ebfa8b62a74511d07d91047
Eminescu cred ca a ajuns si la Berlin si la Viena, dar nu a mai apucat Parisul cu facultatea Moulin Rouge. https://www.youtube.com/watch?v=yJVXczaWSCU