Cum ar trebui fundamentata teoria absoluta ?

...

Si continui eu curiosule, daca trebuie sa definim principiul universal ca fundament al unei teorii absolutiste, in ce masura suntem eu, tu, fiecare din noi capabili sa facem aceasta definire, cand noi nu ne cunoastem pe noi insine? Nu ne putem defini decat superficial, la nivelul material, si aici cu multe, tare multe lipsuri! Cum putem face acest lucru, deoarece fiecare dintre noi va ajunge la un principiu particular, functie de propriile limite si orizonturi!

In alta ordine de idei, nu este oare gresita premiza de la care se pleaca in cautarea acestui principiu? Si ma refer la cautarea lui in exteriorul propriei constiinte! Oare suntem noi separati de tot ceea ce ne inconjoara, de manifestarea principiului absolut, sau suntem parte integranta a acestuia si din manifestarea acestuia, avand radacini comune si fiind diferiti doar in manifestare aici si acum?

Eu consdier acest aspect crucial, si cred ca cu acesta ar trebui sa inceapa cercetarea pe drumul definirii principiului universal. Altfel vom avea atatea principii cati oameni, iar mai apoi, odata cu deschiderea orizonturilor intelegerii, numarul principiilor se vor multiplica cu acceptarea si a altor forme de constiinta si existenta. Praful si pulberea se alege pe acest drum!

Eu consider fraza antica, de pe placutele de smarald ale lui Toth atlantul definitorie, si anume, "Ceea ce este sus este ca si ceea ce este jos, si viceversa". Aceasta fraza exprima un principiu, ramanand ca noi, aici si acum sa-l putem intelege si manifesta in deplinatatea potentelor lui.

...

Ok! Sa speram ca abordarea logica a cautarii principiului, va da roade. Desi eu am rezerve serioase ca limite de interpretare logica a manifestarilor principiului vor fi atat de largi, incat sa permita depasirea celor 5% cat reprezinta raportul intre ceea ce stim si ce a mai ramas de aflat!

...

O teorie absoluta, o teorie unica, ar trebui, in principiu sa descrie toate fenomenele, un subiect vast si profund alimentat de descoperirile cele mai importante ale fizicii, si nu numai, legile care guverneaza fizica de la cele mai indepartate intinderi ale cosmosului pana la cele mai mici fragmente de materie, trebuie sa cuprinda toate lucrurile minunate care se petrec in univers, de la dansul frenetic al cuarcilor subatomici pana la falsul maiestos al rotirii pe orbita a stelelor binare, de la bulgarele de foc primordial al marii explozii pana la impunatoarea rotatie a galaxiilor ceresti, de la trilul ciocarliei la simfonia sacrului divin, toate ar trebui sa fie reflexii ale unui singur principiu maret, ele unei singure ecuatii supreme.

Ar trebui, in primul rand, sa ne concentram asupra intelegerii noastre in privinta spatiului si timpului!!

Din transformarile savarsite de Einstein, spatiul si timpul apar ca niste constructe maleabile a caror forma depinde de starea de miscare a observatorului, dar atunci cand se combina ecuatiile teoriei generale a relativitatii cu cele ale mecanicii cuantice, acestea incep sa se scuture, sa se zgaltaie si sa pufaie locomotiva cu aburi, de pe vremuri, ducand inexorabil la o concluzie tulburatoare, acea ca nu pot fi amandoua corecte, fiind reciproc incompatibile.

Si nu pot sa nu-l citez pe I. N. Popescu in “Gravitatia” care la pag 103 spune: “Intreaga sinteza einsteiniana, oricat ar fi ea de coerenta, se sprijina pe un mister, exact ca si religiile inspirate. Daca exista intr-adevar aici un “mister”, el nu este altul decat neputinta noastra elementara de a discerne starea de repaus de starea de miscare rectilinie si uniforma…”

Daca vrem sa punem totul intr-o singura ecuatie suprema, atunci, trebuie sa le facem loc si la … poezii… sau la restul pe langa poezii ...

Bordan a scris:Daca vrem sa punem totul intr-o singura ecuatie suprema, atunci, trebuie sa le facem loc si la … poezii… sau la restul pe langa poezii ...

Cum ar fi de exemplu poezia "La steaua" de Mihai Eminescu si care aceasta poezie zic eu nu are nimic de-a face cu teoria relativitatii lui Einstein dupa cum zic unii si altii.