Experimentul lui G.B. Airy (1871) - documentatie

Documentatie

Pentru inceput, teoria stellar parallax/stellar aberration (absolut necesare pentru a intelege contextul experimentului lui G.B. Airy):

http://www.paradox-paradigm.nl/van_der_Togt_stellarab-final.pdf
http://www.freelists.org/post/geocentrism/Stellar-Parallax
http://www.geocentricity.com/ba1/no115/par-ab-rev.pdf
http://geocentricperspective.com/Negative%20parallax.htm

The phenomenon of stellar parallax is not what we have been generally led to believe, because in exactly the same way that Eddington 'proved' Einstein's General Theory of Relativity in 1919 by rejecting, omitting or deleting 60% of his measurement data on the bending of starlight, so modern astrophysics maintains the misconception that parallax 'proves' the Kopernikan philosophy of the World hurtling around the Sun, by ignoring and dismissing the entire dataset of negative parallax measurements.

Experimentul lui G.B. Airy: pamantul stationar/existenta etherului


The body of evidence
Truth has a way of being indestructible. It may or may not be popular at any given time, it may even be barely noticeable, but it is always there. And it turns out that the truth actually gets in the way of "science"! Modern theoretical (non-applied a.k.a 'pure') physics is not really science-driven but agenda-driven. It is populated with heavily politicized academia. It has become nothing much more than a sham propaganda-exercise of empty eloquence with false authority. The inventor of the electric world we live in, Nikola Tesla was spot-on when he remarked that modern non-applied science has become nothing more than manipulative indulgence in fancy "thought experiments" and abstract, fuzzy math which have no relation to reality. Instead of the theories being made to fit reality, what we have is the opposite: reality being adjusted or in fact completely overthrown, in order to fit agenda-driven theories and models.

A case in point is the time when an astronomer called James Bradley used his colleague/boss Samuel Molyneux's telescope and had proposed that during one year a star that was right over where he was based in London, called Gamma D. traced out a small ellipse. This was used to support the heliocentric argument that the earth had an elliptical orbit around the sun. The physicist, astronomer and mathematician Ruggero Giuseppe Boscovich wanted to find out if Bradley's hypothesis was correct and proposed that a telescope filled with water (where light will travels slower in the water) and directed at the star should result in the observed ellipses becoming larger at the same rate of times if the Earth was moving. (consequently if it would make no difference then the earth would be stationary). This scientific experiment wasn't carried out though. Another scientist, François Dominique Arago (1786-1853) put a sheet of glass under his telescope and observed that when he moved the glass, the starlight image that he was looking through refracted and moved along with it. Arago expected that there would be a range of different angles of refraction since the earth is supposedly on the move, i.e. there should be a variety of different movements because of the positions and velocities of the earth at different times of the day and year.

The result however contradicted the expectation: there were no variations at different times of the year. Then sometime later one George Biddle Airy decided to try out Boscovich's idea of a water filled telescope in order to test Bradleys heliocentric aberration theory a about a century after it was first proposed. He discovered that there was no change in the aberration through the refracting water in a supposedly "moving" earth. Airy didn't observe a larger eclipse and subsequently the experiment was declared a "failure". So that's why it is now commonly called Airy's Failure. Funny that - it was of course a failure in terms of failing to prove heliocentrism. So what did it show then? It showed that only one side was moving and since that was the star side, it means the earth was stationary all along!


Many think it proven long ago that the World orbits the Sun. However, the results of two simple experiments, both performed in the nineteenth century, showed that it is the stars which move, and not the World.

An experiment with a water-filled telescope was performed by the then Astronomer Royal, George Airy (after whom the Airy disc of diffraction theory is named), in 1871, which can be considered to be a variation of an earlier investigation by François Arago, performed with a moving slab of glass in 1810.


Arago showed that either light itself or the luminiferous aether is
dragged along by a moving piece of glass. Fresnel explained the effect
by assuming it was the light-carrying medium (this is called Fresnel
drag). George Stokes explained it via compression of the aether, but
the important point is whether we can tell which one is doing the
moving - the light source or the transparent material. When Arago
investigated this effect with starlight, he concluded that the World
(with respect to which the glass plate was stationary in this instance)
was at rest and that it was the stars that were moving.

The experiment subsequently performed by Airy was first proposed by
Ruggiero Boscovich for testing James Bradley's heliocentric aberration.
This, in turn, was thought up to explain the elliptical
motion of the star Gamma D., as observed by James Bradley and
Samuel Molyneux.



What was the result of Airy's experiment? Exactly the opposite outcome
to that predicted in the rotating-World scenario. (Note that the
experiment is usually referred to as "Airy's failure" for this reason.)



Just like Arago before him, George Airy proved that the World was
stationary and the stars are moving. It does not matter whether there
exists a luminiferous aether or not, because the dragging of starlight,
as demonstrated initially by Arago, is real, irrespective of how we try
to explain it. Both Arago and Airy showed that it is the stars, and not
the World, which move (although Airy did not actually go so far as to
admit this). In addition, we can say that Michelson-Morley,
Trouton-Noble and many, many others have consistently demonstrated no
motion of the World.

Airy's experiment thus does not confirm the World to be just a piece of rock that hurtles through infinite space in who knows how many contorted motions, as Mikolaj Kopernik (aka 'Copernicus'), Johannes Kepler, Carl Sagan, et al., so zealously maintained.


"Airy's failure" (Reference - Proc. Roy. Soc. London v 20 p 35). Telescopes have to be very slightly tilted to get the starlight going down the axis of the tube because of the earth's "speed around the sun". Airy filled a telescope with water that greatly slowed down the speed of the light inside the telescope and found that he did not have to change the angle of the telescope. This showed that the starlight was already coming in at the original measured angle so that no change was needed. This demonstrated that it was the stars moving relative to a stationary earth and not the fast orbiting earth moving relative to the comparatively stationary stars. If it was the telescope moving he would have had to change the angle.

(Imagine the telescope like a tube, sloped so that the light from one star hits the bottom of the tube. Even if the starlight is slowed down inside the tube (using water), it will still hit the bottom of the tube because its direction is already determined. If it were the tube that was moving, slowing down the starlight would mean that the angle of the tube would have to change for the light to hit the bottom of the tube.)

It is interesting that the original short two page report merely lists the results and discusses the accuracy of the telescope used. There is not the slightest reference to the astonishing result that this experiment demonstrates - that the stars are moving round the stationary earth.

Airy's experiment proved that the starlight was already coming into the earth at an angle, being carried along by the rotating aether.

http://www.geocentricuniverse.com/Airy.htm


Rotating Earth: Theory or Fiction?

http://sites.google.com/site/abafte/geo

In ciuda datelor actuale cu paralaxele miilor de stele (Hipparcos) pe care le-ai adus atentiei cred ca ne cam depaseste problema din pdv tehnic. Personal, ca inginer, consider ca e suficient pentru mine sa ma opresc la nivelul de Dictionar de Astronomie de unde retin ca paralaxa e: diurna, anuala si seculara. "P. anuala serveste la determinarea departarilor stelare. Prima determinare a valorii unei P. stelare a fost efectuata de V. I. Struve in 1838 pentru steaua Vega." - ne spune dictionarul. Am inteles din ultimul link treaba cu paralaxa geometrica caci e baza teoretica elementara a P. si ca p. negativa e folosita in argumentatia autorului respectiv ca dovada ca stelele se invart in jurul Pamantului. Pe de alta parte, in alt loc indicat de tine, sandokhan, scrie alb pe negru ca P. negativa este o chestie tehnica banala ce apare ca negativa atunci cand P. reala a respectivei stele este mai mica valoric decat precizia de masurare a aparatului (telescopului). Deci, parerea mea, sa-i lasam pe astronomi sa-si faca masuratorile (sunt convins ca printre astronomi sunt si baieti inteligenti si cinstiti care nu s-ar da la o parte sa spuna cu glas tare ca ceva nu merge bine - vezi P. negativa - daca ar fi asa).

Daca ma uit inapoi sa vad de unde am pornit cu Airy, constat ca de la ETER - subiectul pe care il analizam - si nu mai inteleg ce legatura are Exp. Airy cu eterul si nicidecum nu ma intereseaza in cadrul subiectului eter problema heliocentrismului/sau neheliocentrismului/ . Ce parere ai?

Prima concluzie a experimentului lui G. Airy (extrem de simplu de realizat chiar si acum, de aceea este atat de important) este referitoare la faptul ca pamantul este stationar, si stelele orbiteaza deasupra lui.

A doua concluzie este referitoare la stratul de aether care se afla intre stele si pamant.

Ce ai scris tu despre stellar aberration nu inseamna mare lucru, intra pe acele linkuri si studiaza problema.

Experimentul lui Airy este cea mai buna dovada (citeste cu atentie ce am scris, cel mai simplu experiment, cel cu telescopul) a existentei aetherului, cred ca lucrurile sunt extrem de clare, daca iti doresti cu adevarat sa studiezi asta, existenta aetherului, ai aici la dispozitie cea mai buna dovada dintre toate (vezi si sectiunea cu experimentele lui F. Nipher).

Daca un general iezuit a ajuns sa studieze aceasta problema cu atata atentie inseamna intradevar ca avem de a face cu ceva f. important, care ne poate explica cum stau lucrurile cu aetherul.

"Stratul de eter" se afla nu numai intre corpuri ci si inauntrul lor. In studiul eterului, cazul de fata, este indiferent daca stelele se invart in jurul Pamantului sau Soarelui ori Soarele in jurul lor. [Lamureste-ma te rog, Soarele se misca in jurul Pamantului in conceptia pe care o sustii sau numai stelele? Asta, doar asa pentru informarea mea generala.]
Nu, nu mi-am dat seama cum dovedeste exp. lui Airy existenta eterului. Pentru mine este extrem de neclar acest lucru si l-am afirmat si in postarea anterioara.

Nu e deloc indiferent; de aceea si concluziile extraordinare ale experimentului lui G.B. Airy; ai incredere in ce scriu, te-am rugat sa incepi sa traduci ce am postat, ca sa intelegi intr-un mod minutios cat de simplu este acest experiment, si cat de important este pentru discutia noastra.

Soarele si stelele orbiteaza deasupra pamantului plat, dar asta e alta discutie...

Nu stiu la ce postare te referi, am cautat dar nu am gasit vreun link interesant.

I-mi cer scuze administratorului, lui mm si lui sandokhan pentru ca intru in acest topic dar sper sa fiu de ajutor cu traducerea documentatiei despre experimentul lui Airy. Voi incepe cu primul post a lui sandokhan.

Experimentul lui G.B. Airy: pamantul stationar/existenta etherului

Pentru inceput, teoria stellar parallax/stellar aberration (absolut necesare pentru a intelege contextul experimentului lui G.B. Airy):

http://www.paradox-paradigm.nl/van_der_Togt_stellarab-final.pdf
http://www.freelists.org/post/geocentrism/Stellar-Parallax
http://www.geocentricity.com/ba1/no115/par-ab-rev.pdf
http://geocentricperspective.com/Negative%20parallax.htm

Fenomenul de paralaxa stalara, nu este ceea ce in general am fost facuti sa credem, deoarece exact in acelasi mod in care Eddington "a confirmat" Teoria Generala a Relativitatii lui Einstein in anul 1919 prin respingerea, omiterea sau stergerea a 60% din datele masurate de acesta despre abaterea luminii stelelor, la fel si astrofizicienii actuali mentin conceptia gresita ca paralaxa "confirma" filozofia lui Copernic a Pamantului care se roteste in jurul Soarelui, ignorand si respingand intregul set de date despre masuratorile de paralaxa negativa.

Experimentul lui G.B. Airy: pamantul stationar/existenta etherului

Dovada
Adevarul are un mod de a fi indestructibil. El poate sau nu sa fie popular la un moment dat, el poate fi chiar abia perceptibil, dar este intotdeuna prezent. Si se dovedeste, ca adevarul, in momentul de fata urmeaza calea "stiintei". Fizica teoretica moderna (neaplicata, cunoscuta ca si "pura") nu este in realitate condusa de stiinta ci de o agenda. Aceasta este formata dintr-un staff academic foarte puternic politizat. Aceasta a devenit nimic mai mult decat un exercitiu de propaganda fatarnica a elocventei goale si a falsei autoritati. Inventatorul lumii electrice in care traim, Nikola Tesla a fost punctual cand a remarcat ca sttinta moderna neaplicata a devenit nimic mai mult decat o manipulare indulgenta a "experimentelor mentale" imaginative si abstracte, o matematica stufoasa care nu are nici o legatura cu realitatea. In loc ca teoriile sa fie adaptate realitatii, ceea ce avem este contrarul: realitatea fiind adaptata sau de fapt complet rasturnata, de asa natura incat sa se potriveasca teoriilor si modelelor specificate in agenda.

Un caz specific a fost momentul cand un astronom numit James Bradley a folosit telescopul colegului/sefului sau Samuel Molyneux considerand ca pe durata unui an o stea care era chiar deasupra locului unde se afla acesta in Londra, numita Gamma D. va urma forma unei mici elipse. Acesta a fost utilizat ca si argument care sa confirme teoria heliocentrica, precum ca Pamantul are o orbita eliptica in jurul Soarelui. Fizicianul, astronomul si matematicianul Ruggero Giuseppe Boscovich a dorit sa afle daca ipoteza lui Bradley a fost corecta si a propus ca un telescop plin cu apa (lumina va traversa mai incet prin apa) si indreptat spre stea ar trebui ca elipsa observata sa fie mai mare in aceiasi perioada de timp, daca pamantul se misca. (deci daca nu exista nici o diferenta atunci pamantul ar trebui sa fie stationar). Totusi acest experiment stiintific nu a fost efectuat. Un alt om de stiinta, Francois Dominique Arago (1786-1853) a pus o placa de sticla sub telescopul lui si a observat ca atunci cand a miscat sticla, imaginea luminii stelei la care acesta se uita s-a refractat si s-a miscat impreuna cu placa. Arago se astepta ca sa apara diferite unghiuri de refractie atat timp cat se presupune ca pamantul se misca, trebuie sa existe o varietate de miscari datorate pozitiei si vitezei Pamantului in diferite momente ale zilei si anului.

Rezultatul oricum a contrazis asteptarile: nu au existat variatii la diferite momente de pe parcursul anului. Apoi candva mai tarziu George Biddle Airy a decis sa incerce Idea lui Boscovich de a umple un telescop cu apa in scopul de a testa teoria aberatiei heliocentrice a lui Bradley, la un secol dupa ce aceasta a fost propusa. Acesta a descoperit ca nu a existat nici o schimbare in aberatie prin refractia in apa datorata unui pamant aflat "in miscare". Airy nu a observat o elipsa mai mare, acest experiment fiind declarat ulterior un "esec". De aceea se cheama acum "Esecul lui Airy". Ce este amuzant, este ca a fost un esec in termenii de a nu reusi sa dovedeasca heliocentrismul. Atunci ce a aratat acesta? A aratat ca doar o singura parte se misca si din moment ce aceasta parte a fost cea cu stele, inseamna ca pamantul a fost stationar, de-a lungul experimentului.

Multi cred ca a fost dovedit cu mult timp in urma ca Pamantul orbiteaza in jurul Soarelui. Cu toate acestea, rezultatul a doua experimente simple, amandoua facute in secolul 19, au aratat ca stelele se misca, si nu Pamantul.

Un experiment cu un telescop umplut cu apa a fost facut de catre, pe atunci Astronomul Regal, George Airy (dupa care este denumit si discul Airy), in 1871, care poate fi considerat o variatie a investigatiei anterioare a lui Francois Arago, realizata cu o placa de sticla in 1810.

Arago a aratat ca ori lumina insasi ori eterul luminos sunt antrenate de o placa de sticla aflata in miscare. Fresnel a explicat acest efect presupunand ca a fost vorba despre mediul de transport al luminii (acesta se cheama antrenarea Fresnel). George Stokes l-a explicat prin compresia eterului, dat ce este important este daca putem sa spunem care dintre ele realizeaza miscarea - sursa de lumina sau materialul transparent. Cand Arago a investigat acest efect cu lumina de la stele, a concluzionat ca Pamantul (fata de care placa de sticla este stationara in acest caz) este in repaus si astfel stelele sunt cele care se misca.

Experimentul ulterior realizat de catre Airy a fost initial propus de catre Ruggiero Boscovich pentru testarea aberatiei heliocentrice a lui James Bradley. Acesta, in schimb, a fost gandit ca sa explice miscarea eliptica a stelei Gamma D., care fost observata de James Bradley si Samuel Molyneux.

Care a fost rezultatul experimentului lui Airy? Exact opusul rezultatului asteptat care preconiza scenariul Pamantului aflat in miscare. (De remarcat ca din acest motiv la acest experiment se face referire cu numele "Esecul lui Airy")

La fel ca si Arago inaintea lui, George Airy a dovedit ca Pamantul este stationar si stelele se misca. Nu conteaza daca exista un eter luminous sau nu, deoarece antrenarea luminii stelelor, asa cum a fost initial demonstrata de catre Arago, este reala, indifferent de cum incercam noi sa o explicam. Amandoi, Arago si Airy, au aratat ca stelele sunt cele care se misca si nu Pamantul (desi Airy nu a mers atat de departe incat sa acepte acest fapt). In plus, noi putem sa spunem ca Michelson-Morley, Trouton-Noble si multi, multi altii au demonstrat in mod constant ca Pamantul nu se misca.

Experimentul lui Airy confirma ca Pamntul nu este doar o bucata de piatra care se deplaseaza prin spatial infinit in cine stie cate miscari contorsionate, asa cum Mikolaj Kopernik (cunoscut ca si Copernicus), Johannes Kepler, Carl Sagan si altii, au sustinut cu staruinta.

“Esecul lui Airy” (Referinta - Proc. Roy. Soc. London v 20 p 35 - N.T. http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k56114d/f79.image.pagination). Telescopul trebuie sa fie foarte usor inclinat pentru ca lumina stelei sa coboare pe axa tubului, datorita “vitezei de rotatie a Pamantului in jurul Soarelui”. Airy a umplut un telescop cu apa, apa care a micsorat foarte mult viteza luminii in interiorul telescopului si a descoperit ca nu trebuie sa schimbe unghiul telescopului. Aceasta a aratat ca lumina stelei venea déjà la unghiul masurat initial asa ca nu a fost nevoie de nici o schimbare. Aceasta a demonstrat ca steaua a fost cea care s-a miscat in raport cu un Pamant stationar, si nu Pamantul orbitand cu viteza in raport cu stelele stationare. Daca telescopul ar fi fost cel care s-a miscat, ar fi trebuit schimbat unghiul acestuia.

(Imaginativa telescopul ca un tub, inclinat in asa fel ca lumina unei stele sa loveasca capatul inferior al tubului. Chiar daca viteza luminii este micsorata in interiorul tubului (prin utilizarea apei), aceasta va lovi totusi capatul inferior al tubului, deoarece directia acesteia este déjà determinate. Daca tubul ar fi fost cel ce se misca, micsorarea vitezei luminii ar fi insemnat ca unghiul tubului ar fi trebuit schimbat pentru ca lumina sa capatul inferior al tubului.)

Este interesant ca doua pagini din documentul original (N.T. care poate fi accesat aici http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k56114d/f79.image.pagination) pur si simplu listeaza rezultatele si discutiile despre acuratetea telescopului utilizat. Nu exista nici cea mai mica referinta la rezultatul extraordinar pe care acest experiment la demonstrat – acela ca stelele se misca in jurul Pamantului stationar.

Experimentul lui Airy a demonstrat ca lumina de la stele venea deja catre Pamant la un anumit unghi, fiind antrenata de eterul rotitor.

http://www.geocentricuniverse.com/Airy.htm

Pamantul Rotitor: Toerie sau Fictiune?

http://sites.google.com/site/abafte/geo

Continui cu traducerea articolului aflat aici - http://www.freelists.org/post/geocentrism/Stellar-Parallax

Paralaxa stelara este adesea citata ca fiind o dovada a heliocentrismului. Oricum, exista o alta explicatie pentru acest fenomen, care nu este niciodata invatata sau explicata in manualele de stiinta. Motivul este ca in primul rand heliocentrismul este acceptat ca fiind corect si in al doilea rand paralaxa stelara este oferita ca o dovada de siguranta, si astfel, in mod implicit devine „dovada ” despre heliocentrism – acesta fiind un motiv circular.

Se poate vedea in a doua diagrama ca aceleasi observatii se pot potrivi si in cazul unui model geocentric. Prin urmare, paralaxa stelara nu poate fi utilizata ca si dovada pentru heliocentrism.

Mai jos sunt doua exemple care amandoua sunt valabile in explicarea paralaxei stelare.

Dupa ce am citit expunerile tale, as vrea sa cunosc parerea ta; ce zici Pamantul se invarte in jurul Soarelui, sau Soarele in jurul Pamantului. Raspunsul corect este; atat Soarele cat si Pamantul se invart in jurul unui centru comun de masa. Cum Soarele are masa de un milion de ori mai mare dacat Pamantul, rezulta ca centrul de greutate al sistemului cade in interiorul Soarelui. De ce ai nevoie de alte argumente.