Legi de conservare (2)

Rezumarea primului mesaj :

Aceasta miscare de rotatie are loc fara a exista un camp central care sa contribuie cu ceva asupra miscarii.

Comentariu:
Atmosfera terestra (mai ales deasupra/in apropierea intinderilor mari de apa sarata) constituie un mediul local care favorizeaza descarcarea electrica a acesteia catre zona terestra (catod)) cu o magnitdine variabila (,..., descarcare autonoma,..., descarcare corona,..., ). Campul electric, respectiv, magnetic aferent acestei descari locale ("curent" atmosfera-scoarta terestra) interactioneaza cu constituientii atmosferei electrizandu-i si confinandu-i catre "nucleu" -centrul vortex-ului. Parametrii de initiere/comportare a vortexului/ciclonului sunt determinati de structura/organizarea/functiile intrasistemice si extrasistemice a "locului" evenimentului.

Da! Chiar s-a exagerat cu "testarea", semn ca noi modele o vor completa (extinde).

Pentru toti (in mod deosebit pentru d-l Gafiteanu) :
Sanatate si creativitate pana la "capat"! A fost si este o bucurie sa va citim ceea ce mositi (in sens socratic)! Va doresc sa "mositi" cat mai mult timp!

D-l Virgil 48:
"Ce alimenteaza cu energie vibratia universala ?""

Comentariu:
1. Exista vibratie universala? N-as zice; fiecare "loc" din Univers este unic .
2. Trebuie identificat sistemul complex din care face parte "locul" pentru a putea intelege produsul/ ëfectul"/natura perturbatiile locaului.
3. Asta presupune o analiza transdisciplinara a structurii/organizarii/functiilor sistemului complex in frontierele caruia se afla "locul" in care emergenta unor procese se materializeaza (produs, efect,...,).
4. Mecanismul producerii vibratiilor locului " este"de neinteles fara identificare "lucrurilor"/faptelor" care,..., "rezoneaza".
5. Definirea /Intelegerea corecta a ënergiei"", ""alimentarii, vibratiei", univers",..., presupune studiul materialului bibliografic referitor la "loc"-ul analizat.

crivoi a scris:D-l Virgil 48:
"Ce alimenteaza cu energie vibratia universala ?""

Comentariu:
1. Exista vibratie universala? N-as zice; fiecare "loc" din Univers este unic .
2. Trebuie identificat sistemul complex din care face parte  "locul" pentru a putea intelege produsul/ ëfectul"/natura perturbatiile locaului.
3. Asta presupune o analiza transdisciplinara a structurii/organizarii/functiilor sistemului complex in frontierele caruia se afla "locul" in care emergenta unor procese se materializeaza (produs, efect,...,).
4. Mecanismul producerii vibratiilor locului " este"de neinteles fara identificare "lucrurilor"/faptelor" care,..., "rezoneaza".
5. Definirea /Intelegerea corecta a ënergiei"", ""alimentarii, vibratiei", univers",..., presupune studiul materialului bibliografic referitor la "loc"-ul analizat.

Chiar daca vibratia s-ar referi numai la anumite medii, tot ar trebui
evidentiata sursa care o face perpetua.
A pretins cineva ca vibratia este conservativa ?

4. Mecanismul producerii vibratiilor locului " este"de neinteles fara identificare "lucrurilor"/faptelor" care,..., "rezoneaza".

curiosul
"Cum ar fi daca gravitatia n-ar fi nici impingere nici respingere?"

Comentariu:
Modelel propuse au in vedere rezolvarea unor "probleme". Modelel care au la baza äctiunea la distanta" sunt simpliste si se bazeaza pe prelucrarea efectelor observate, fara a identifica cauzele. Se stie ca orice sistem fizic este un sistem cauzal. Orice teorie trebuie sa se refere la un sistem fizic (obiect fizic/corp natural privit/analizat sistemic). De multe ori  sursa de energie (transfer de impuls/masa/sarcina/entropie,...,) nu poate fi evidentiata  datorita faptului ca
efectele locale nu par a  fi consecinta "sursei" primare. In paradigma actuala "particulele" elementare au istorii legate de modelul standard (timpi de generare/ aparitie raportati la momentul big-bang-ului), fara a se tine cont de transformarile naturale (cantitative, calitative) pe durata de viata a acestora.
"Mediul" local Pi capata caracteristici  locale schimbatoare (neomogen, anizotrop, liniar, neliniar, electric, dielectric) functie de parametrii fluxului ce il strabate De exemplu scoarta terestra /mediul se prezinta ca , conductor la frecventa minima de 120kHz (care corespunde constantei dielectrice relative maxime). Sub aceasta frecventa densitatea curentului de conductie este de peste 10 ori mai mare decat densitatea curentului de deplasare. Frecventa maxima la care densitatea curentului de conductie este de 10 ori mai mare decat densitatea curentului de deplasare este fmax= 90 MHz (pt permitivitatea relativa=2 si conductivitatea = i/10 S/m)  
In concluzie caracterul de conductor/dielectric al scoartei terestre (MEDIULUI) este puternic afectat de FRECVENTA. Concluzia cu bataie mai lunga este aceea ca parametrii "locului" sunt determinanti  pentru modelarea oricarei interactiuni (cu conditia identificarii corecte/cat mai aproape de adevar a SISTEMULUI complex)
( cu sursa de influenta preponderenta/determinanta ). De exemplu, modelul globul terestru  -circuit RLC  (vezi, Electroconvergenta Pamantului) permite intelegerea transferului dintre MEDIUL/sfera cereasca si (matricea entropica) a Pamantului si pe aceasta baza cinematica glodului terestru functie de (perturbarea) interactiunilor locale de catre sursele externe,) vezi paradigma electroconvergentei.

D-l Gafiteanu:
A lucrat si pt armata in cercetare, construind o racheta cu "ajutajul de reactie inelara" si conul de iesire modificat. Dupa consumarea combustibilului racheta a avansat in continuare, pierzandu-se in spatiu. . . . .
Pe la depozitele de fier vechi mai apropiate, au cautat-o ?

Comentariu:
""Legenda"" porneste de la ädevar" si sfarseste cel mai adesea in minciuna. Dupa ce am proiectat si prelucat dispozitivul de evacuare inelar ( terminat in sectiune critica, care realiza o viteza de ejectie a gazelor de lucru egala cu v= viteza sunetului din mediu) am '"lansat" racheta (Uzina mecanica Orastie); aceasta nu s-a "pierdut" in spatiu, cum scrie in carte, ci pur si simplu a cazut la o distanta mai mare decat cea calculata pentru o tractiune corespunzatoare vitezei v= v sunetului). Dispozitivul/racheta fiind de dimensiuni mici, am proiectat si experimentat in stand a unu motor racheta de calibru mai mare (model racheta "tinta"'- aflata in productie la o uzina din apropierea orasului Ploiesti) cu dispozitiv de evacuare cu fanta inelara terrminat tot in sectiune critica (convergent inelar)- diagramele tractiunii, respectiv, presiunii sunt prezentate in lucrarea mea de doctorat. Si pentru acest dispozitiv "proba" rezultatele din stand indicau un spor al tractiunii mai mare (cu aprox. 30%) fata de tractiunea corespunzatoare vitezei critice (sunetului) a gazelor evacuate. Aceasta demonstra ca tractiunea mai mare era datorata fie unei viteze mai mare de ejectie , fie altor factori (debit suplimentar din atmosfera,..., s.a.m.d.).

Trebuie spus ca contributia mea nu s-a limitat doar faptul ca am aruncat sapca in ,..., spatiu (cu se arata in carte), ci ca am proiectat dispozitivul, si am scris capitole din carte/contribuit la dezvoltarea fenomenului de autoconvergenta a panzelor cilindrice continuie ejectate in medii compresibile (atmosfera)- vezi, fazele de functionare a motorului (altele decat cele prezentate/cunoscute anterior inceperii colaborarii). N-am fost de acord cu ideea introducerii OZN-isticii in carte si de aici refuzul sa apar coautor, desi am lucrat impreuna la scrierea ei (cu exceptia OZN-isticii). Cam asta este istoria /"legenda" mai pe scurt. A fost cea mai frumoasa perioada din viata si de colaborare sincera pentru a impune ceva "nou"! Din pacate, din diverse motive, nu s-a "putut"/vrut mai mult!

stiinat"normala" versus"cercetarea'
Mesaj Scris de Crivoi D Joi 16 Apr 2020, 22:40

Virgil 48
Am scris destul despre asta, fiecare molecula a rotorului are tendinta
naturala de a se misca linear, pe tangenta din punctul sau. Dar
rotatia, prin rezistenta materialului, o forteaza(forta centripeta) sa
parcurga un cerc, si acesta este consum de energie, apare lucru mecanic
si se epuizeaza resursa rotatiei(turatia), la fiecare pas. Se epuizeaza
treptat, pana la o anumita limita, despre care am scris.

Comentariu
1.Momentul de rotatie (ca si cel linear) se "epuiseaza" cand puterea de interactiune  a corpului cu "mediul"/fluxurile/fluctuatiile cel impacteaza este zero. Asta inseamna ca nu exista forme de miscare a materiei CONJUGATE in interactiune (electric -electric, ,...,) ori daca exista sunt la SATURATIE (transfer ecranat). Vezi, vezi,...,ELECTROCONVERGENTA

crivoi d a scris:stiinat"normala" versus"cercetarea'
Mesaj Scris de Crivoi D Joi 16 Apr 2020, 22:40

Virgil 48
Am scris destul despre asta, fiecare molecula a rotorului are tendinta
naturala de a se misca linear, pe tangenta din punctul sau. Dar
rotatia, prin rezistenta materialului, o forteaza(forta centripeta) sa
parcurga un cerc, si acesta este consum de energie, apare lucru mecanic
si se epuizeaza resursa rotatiei(turatia), la fiecare pas. Se epuizeaza
treptat, pana la o anumita limita, despre care am scris.

Comentariu
1.Momentul de rotatie (ca si cel linear) se "epuiseaza" cand puterea de interactiune  a corpului cu "mediul"/fluxurile/fluctuatiile cel impacteaza este zero. Asta inseamna ca nu exista forme de miscare a materiei CONJUGATE in interactiune (electric -electric, ,...,) ori daca exista sunt la SATURATIE (transfer ecranat). Vezi, vezi,...,ELECTROCONVERGENTA

Eu scriu romaneste iar dvs. imi raspundeti in limbi straine ! Nu
inteleg in ce sens comentati textul meu. Desi m-ar fi interesat
parerea dvs.

"Adică dacă ar fi așa, atunci, odată lumina desprinsă de sursă, lumina nu mai are treabă cu sursa, ci doar cu mediul său de propagare."

Comentariu:
Optica are mai multe sub ramuri (geometrica, electromagnetica,...,). Ceea ce definim/intelegem noi ca "lumina" este domeniul EM vizibil (receptat de ochiul umana). Astfel de lungimi de unda se obtin in mod natural prin pompaj in cavitati rezonante (similare compozitiei/structurii atmosferei din jurul globului terestru), chestia cu temperatura a devenit superflua in "lumina" ultimilor cercetari (model electromagnetic). Studiu cuplajulului corpului natural (capacitiv, inductiv,...,) cu sursele (cea de influenta preponderenta, de ex.Soarele pentru Pamant) presupune cercetarea "liniei" de curent /transmisie (in mod deosebit a impendantelor ).

"impedantelor caracteristica, si altele"- in loc de impendantele

Conclusion
The Biefeld-Brown effect demonstrates a link between electricity and gravity. Given the explanation above, it should be clear why electric dipoles self-accelerate toward the positive pole; the positive pole converges space, the negative poles diverges space, and being that between poles these distortions cancel while outside these poles they point in one direction, the dipole as a whole should accelerate in one direction.

Concluzie
Efectul Biefeld-Brown demonstrează o legătură între electricitate și gravitație. Având în vedere explicația de mai sus, ar trebui să fie clar de ce dipolii electrici se auto-accelerează spre polul pozitiv; polul pozitiv converge spatiul, polii negativi diverge spatiul, si fiind ca intre poli aceste distorsiuni se anuleaza in timp ce in afara acestor poli indica intr-o directie, dipolul ca intreg ar trebui sa accelereze intr-o directie.

Comentariu:
1. Astfel de "concluzii" m-au determinat sa refuz  semnarea ca autor a unor capitole "ozn-istice" , vezi mai sus.
2. Faptul ca un alt tip de forta efectueaza un lucru de sens opus gravitatiei nu inseamna ca au ceeasi natura. Daca ati studia dispozitivele conform schemei: Structura+otganizare+functii= efect ati constata ca ca natura interactiunilor din subsistemele dispozitivului se insumeaza (nu anuleaza) cu gravitatia.
3.Electrostatica se asociaza cu tensiuni mari si distante,..., uriase insa are niste "chichite" cand este vorba de "conversie".

Din punct de vedere "mecanicist", efectul Befield-Brown nu demonstrează nicio legătură între electromagnetism și gravitație.
Cel puțin din punct de vedere implicativ direct.
Gravitația pare să aibă mai degrabă legătură cu spațiul/mediul decât cu electromagnetisul.

Toate interactiunile au legatura cu sisteme fizice cauzale. Pentru "univers" orice corp natural este un sistem fizic cauzal. Timpul si spatiul sunt proprietati "globale" ale corpurilor naturale. Nu exista timp si spatiu inafara corpurilor naturale (nu exista posibilitatea definirii timpului si spatiului inafara existentei corpului natural). Intrarile, functia de transfer, iesirile din sistemul de corpuri naturale specific "loc"-ului analizat caracterizeaza natura (predominanta) a sistemului (,..., cuantic, electric, magnetic, ..., mecanic,..., ). Cu cat frontierile sistemului sunt mai bine/clar identificate cu atat cauzalitatea este mai bine evidentiata (evidentierea emergentei unor procese este mai bine facuta). Cercetarea efectelor neasteptate (anomaliilor) conduce cel mai adesea la identificarea corecta a structurii/organizarii/functiilor sistemului aferent "loc"-ului/sistemului tehnic analizat/cercetat.

1. Doar structurile cosmice largi (galaxii) manifestă această proprietate, de unde rezultă că materia întunecată coexistă în acelaşi spaţiu cu materia barionică, influenţând-o pe aceasta doar gravitaţional,
2.dar fără să formeze structuri de sine stătătoare.
3.De unde şi concluzia că dark matter nu interacţionează gravitaţional cu ea însăşi.

Comentariu:
1. Aceasta influenta este cu adevarat "gravitationala"? Intreb deoarece se observa "anomalii" in rezultatele masuratorilor. Adica nu exista concordanta intre rezultatele masuratorilor si calculele "gravitationale". Categorisirea materieii dupa "efecte" este o mare "gogorita" facuta de "amatori" (care au fost trasi "de urechi" de adevaratii fizicieni, dar ca de obicei "mediocritatea" castiga- in defavoarea fizicii care are "crize" datorate (re)definirii incorecte a unor constructe).
2. Unde in univers exista structuri de sine statatoare? Daca nu avem "semnal" (putinta de al "sesiza") inseamna ca nu exista "structura" (macro/micro)? Gresit! Spatiul fara "structura"(adica, corpuri naturale-tot ce exista cu diferite proprietati inclusiv cele asa zis "nemasice") nu poate exista in NATURA. Dupa cum nu exista "semnal"/ interactiune (de un anumit tip- data de prezenta formelor de miscare conjugate) fara "transfer" (la nivelul "loc"-ului).
3. Nici o "materie" nu nu exista in sisteme inchise. Gravitatia (newtoneana) presupune procese ireversibile (tranformarile calitative fiind excluse). Materia asa zis "neagra" nu este saturata/ecrananta/,..., din moment ce "interactioneaza" gravitational "selectiv" (numai cu galaxiile, dupa cum se afirma desi "anomaliile" incearca sa "spuna" altceva).

1. Nu emite niciun fel de radiaţie.
2.Tocmai asta e problema cu detectarea ei.

Comentariu:
1. Nu emite catre/pana la noi, dar cu siguranta emite (daca este "excitata" materia NORMALA). Convergenta /absorbtia "galaxiei de influenta preponderenta" nu permite disipatia catre "zona de observatie";Convergenta (diamagnetismul galactic) conduce la un gradient continuu descrescator de excitatie/tranfer/schimb pe masura ce distanta creste (la margine matricei entropice apare geentropia/saturatia/neexcitarea/ "negreala"/,...,).
2. Problema in detectarea (IDENTIFICAREA SISTEMULUI FIZIC COMPLEX) ei este faptul ca astrofizicienii lucreaza /(admit doar) INTERACTIUNI GRAVITATIONALE, DESI S-AU OBSERVAT SI ALTE CATEGORII DE INTERACTIUNI(electromagnetice, chimice/masice mai ales in zona de interfata a corpurilor ceresti masive,...,). Cercetarea efectelor observate conduce fara dubii la identificarea sistemului fizic cauzal care produce efectul/produsul analizat (SISTEMIC). Trebuie schimbata paradigma de interpretare a rezultelor masuratorilor (Mach, a inteles acest lucru).

Ce se ştie cu siguranţă, pe baza observaţiilor, este că regiuni din spaţiu manifestă o gravitaţie mai mare decât cea pe care ar trebui să o aibă ca rezultat al cantităţii de materie conţinute.

Comentariu:
Ce se stie cu "siguranta" este faptul ca analiza datelor de observare are in vedere acelasi palier (nu poti compara masuratori in domeniul microundelor -21cm- cu rezultate "asteptate" in domeniu vizibil). De aici concluzii "gresite" corectatea cu diverse artificii matematice.

Ce are căciula cu prefectura? În citatul menţionat e vorba de gravitaţie, nu de spectrul electromagnetic.
Observaţiile se referă la datele despre vitezele unghiulare ale stelelor de la periferia galaxiilor, date care nu corespund cu cele care ar trebui să rezulte din dinamica Newtoniană.

1.Ce are căciula cu prefectura?
2.În citatul menţionat e vorba de gravitaţie, nu de spectrul electromagnetic.
3.Observaţiile se referă la datele despre vitezele unghiulare ale stelelor de la periferia galaxiilor, date care nu corespund cu cele care ar trebui să rezulte din dinamica Newtoniană.

Comentariu:
1. Asta -i buna intrebare? E pentru dvs.?
2. Daca este vorba (SIGUR) despre gravitatie de ce sunt neconcordante (anaomalii)?
3. Datele de observatie se refera la vitezele unghiulare ale corpurilor ceresti de la periferia galaxiilor (masurand semnale EM). In schimb calculele le faceti cu "dinamica Newtoneana". Daca apelati si la electrodinamica pentru modelarea fizico-matematica, anomaliile dispar. De ce dispar? Fiindca ati identificat sursa "perturbatiilor" si astfel ecuatia de miscare este in acord cu dinamica Newtoneana "perturbata" de un camp (EM) altul decat cel gravitational. Legile electrocineticii sunt valabile oriunde in Univers! Este absolut necesar ca ingineria sa patrunda si in modelarea interactiunilor corpurilor din Univers. Fizicienii si-au aratat, deja, limitele!

Efectul Alllais
"

These "anomalies", in the absence of an optimized physical model of the pendulum are presented as personalized "effects" of various astronomical events. (e.g. eclipse effect, lunisolar effect, Anti-Eclipse Effect, Syzygy effects. the Torsion Effect, etc.) [ culegere Munera]. Hence the question of some researchers (M. Allais, and other) whether the laws of gravity, respectively, the laws of physics should not be revised?! In accordance with the same Mach’s principle: " the laws of local physics are determined by the entire structure of the universe" we construct, collected the mechanical and ,..., dates and interpreted the results of the my pendulum experiments.

[citat]Aceste „anomalii”, în absența unui model fizic optimizat al pendulului sunt prezentate ca „efecte” personalizate ale diferitelor evenimente astronomice. (de exemplu, efect de eclipsă, efect lunisolar, efect anti-eclipsă, efecte Syzygy. Torsion). Efect etc.) [ culegere Munera]. De aici se pune întrebarea unor cercetători (M. Allais, şi alţii) dacă legile gravitaţiei, respectiv, legile fizicii nu trebuie revizuite?! În conformitate cu principiu al lui Mach: „legile fizicii locale sunt determinate de întreaga structură a universului” am construit, colectat datele ,..., și am interpretat rezultatele experimentelor mele (siai a altora) cu pendul. [/quote]. Concluzia: rezultatele sunt inteligibile ,..., nu "anomalii".

Cine are un pendul (IMPROVIZEAZA UN PENDUL- UN FIR DE CATEVA METRI, O GREUTATE DE CATEVA KILOGRAME, O ALIDADA GRADATA- ARC DE CEREC GRADAT), diseara POATE OBSERVA EFECTUL.(21.45- incepe eclipsa si sfarseste 01.38- 01.05.2020).

"Nu stiu cum a gandit Einstein spatiul, el fiind si matematician si-a elaborat propriul limbaj matematic in care a exprimat anumite proprietati ale spatiului curb care este diferit de spatiul euclidian."

Extras" Electrocobvergenta corpurilor naturale, Anexa 3

[...]2.2.8 Teoria relativităţii a lui Einstein
Sfârşitul secolului al XIX-lea statua criza în care se găsea teoria gravitaţiei a lui Newton. Cercetători de mare profunzime precum Le Verrier, S. Newcomb , etc., în lucrări de mare amploare au demonstrat concludent că această teorie a gravitaţiei a lui Newton nu este infailibilă sub raport cantitativ, că ea nu interpretează absolut exact mişcarea observată a aştrilor. Apăruse clar pentru toată lumea că în Principiile lui Newton se strecuraseră pe undeva greşeli şi aceasta declanşase în fizica vremii un efort critic universal, vizând în special această lucrare fundamentală. Personalităţi proeminente ale fizici timpului,  dedică ample lucrări (Reech-1852, Barré de Saint Venant-1859,  E. Mach-1883,  H. Hertz-1894, etc.)  tentativei delicate de a demonta şi analiza în amănunţime grandiosul  edificiu newtonian. Noua teorie a gravitaţiei , teoria relativităţii a lui Einstein, care  a apărut la începutul secolului al XX-lea, nu urmează cursul evoluţiei de până atunci a cunoştinţelor acumulate deja în domeniul teoriei gravitaţiei. Einstein ignoră practic subtilele dar sterilele concluzii teoretice la care ajunsese ştiinţa gravitaţiei vremii sale, în special critica teoriei newtoniene, şi reia direct din teoria newtoniană tocmai artificiul matematic inventat de Newton, relaţia 2.4., generalizându-l cu mijloacele matematice moderne.

               F (r) = -G                                  (2.4)
Referitor la acest aspect I. N. Popescu  (Gravitaţia, 1982) constată: ”Din punct de vedere al ideii fundamentale a teoriei sale, ca şi al procedeului matematic folosit pentru construcţia teoriei sale, Einstein nu este un revoluţionar, ci un continuator în linie directă al operei lui Newton, mai exact al procedeului marelui său. înaintaş. Având ca fundament aceleaşi repere inerţiale, care în teoria newtoniană sunt particularizate la centrele comune de masă, el nu face altceva decât să transcrie în notaţie tensorială vechea lege a atracţiei universale, fără a adăuga nici un fenomen fizic nou.”[99].
      Referitor la teoriile din fizică Einstein  preciza: ”În fizică putem găsi mai multe tipuri de teorii. Cele mai multe dintre acestea sunt constructive. Ele încearcă să construiască o imagine a fenomenelor mai complexe folosind materiale cu o schemă formală relativ simplă, de la care pornesc […]. Atunci când spunem că am reuşit să înţelegem un grup de procese naturale, înţelegem invariabil prin asta că a fost găsită o teorie constructivă care acoperă procesele respective. Împreună cu această clasă foarte importantă de teorii există o a doua, pe care eu o numesc „teorii principiale”. Acestea folosesc metoda analitică, nu cea sintetică.[…]. Avantajele unei teorii constructive sunt completitudinea, adaptabilitatea şi claritatea, iar cele ale unei teorii principiale sunt perfecţiunea logică şi siguranţa fundamentului ei.”
Aspectul revoluţionar al teoriei lui Einstein constă în tranşarea compromisului newtonian relevat de relaţia (2.4). Acest compromis cvasiinoperabil în teoria newtoniană (conform artificiului matematic al lui newton două corpuri materiale nu pot exercita coerent forţe gravitaţionale, forţa de atracţie depinzând nu numai de masa  corpului care atrage,  M, ci şi de masa corpului atras, m,  nu mai are nici o semnificaţie în teoria relativităţii generale lui Einstein unde se renunţă la însăşi noţiunea de forţă. Cauza eficientă a forţelor inerţiale, conform lui Mach, este interacţiunea corpurilor cu materia la mare distanţă a întregului univers, însă spaţiul absolut a continuat să existe. Mach susţine  insistent înlăturarea din teorie a sistemelor inerţiale. Born susţine că relativitatea generală ”desfiinţând” spaţiul absolut, înglobează concomitent şi cerinţele formulate de Mach
2.2.8.2 Teoria relativităţii generale
Einstein îşi propune să generalizeze sistemele inerţiale în care s-a dovedit valabilă legea gravitaţiei a lui Newton adică să generalizeze artificiul matematic newtonian  al mişcării inerţiale în raport cu sistemul particular de coordonate plasat în centrul comun de greutate (F(r)=-G(M+m)/r2), în sensul generalizării mişcării inerţiale în raport cu orice alt sistem de coordonate. În rezumat, problema care se punea era aceea de a scrie ecuaţiile fenomenului gravitaţional descris de Newton (nu unul nou şi nu completat fenomenologic în vreun fel, deci având ca suport fizic fundamental aceeaşi schiţă kepleriană a sistemului solar), astfel încât forma lor să nu depindă de alegerea unui sistem de coordonate, de exemplu, de sistemul de coordonate  plasat în centrul comun de greutate (k.13.). În cazul mişcării corpurilor sub acţiunea forţei FN  de gravitaţie a lui Newton se poate scrie ecuaţia :

                    ,                              (2. 5)
unde:
- mg – masa gravitaţională (masa grea, adică acea masă prin care se exercită acţiunea gravitaţională a corpurilor);
- mi – masa inerţială .
  Trecând în partea stângă termenul din dreapta ecuaţiei ( 2.5 ), ecuaţia
mişcării sub efect gravitaţional se transformă într – o  ecuaţie  a unei mişcări inerţiale sui generis, scăpând de forţa activă:

                                                                 (2.6)
Împărţind ecuaţia cu mi, atunci mişcarea corpurilor sub efect gravitaţional ar deveni absolut independentă de natura corpurilor, exact ca în binecunoscuta mişcare inerţială:

                                                                    (2.7)

În ipoteza de bază a teoriei relativităţii, mi = mg (care are un suport experimental local terestru, dar  care exclude  automat orice alte câmpuri de forţe în afară de câmpul gravitaţional chiar şi pentru corpurile masive din univers), mişcarea corpurilor sub efect gravitaţional ar deveni independentă de natura corpurilor, exact ca în binecunoscuta mişcare inerţială :

                                                                       (2.

Principiul de echivalenţă este un artificiu fizic util, dar foarte aproximativ, bazat în esenţă tot pe egalitatea  mi = mg , care permite echivalarea locală a forţelor de gravitaţie cu cele de inerţie şi elaborarea în continuare a teoriei relativiste a gravitaţiei, (k.13, m.3.). Raportarea mişcării faţă de un sistem S de axe, care,, cade” împreună cu corpul de masă m şi având acceleraţia constantă k (de exemplu, o bilă de masă m care cade liber într-un ascensor aflat în mişcare) permite scrierea relaţiei: g - k =  unde, F I este suma dintre forţa reală (gravitaţională) F şi şi forţa inerţială – mk. Alegând în mod potrivit acceleraţia k a sistemului de referinţă S, diferenţa g – k, poate fi făcută egală cu orice valoare pozitivă sau negativă, în particular zero, caz în care corpul m se află faţă de observatorul din S în repaus sau se mişcă cu viteza uniformă, adică se află exact în condiţiile definiţiei newtoniene a mişcării inerţiale, (o.17.). Bazându-se pe un asemenea suport fizic intuitiv, Einstein formulează unul din principiile de bază ale teoriei relativităţii (h.15.), anume principiul echivalenţei (un artificiu fizic util), conform căruia nu poate fi prin nimic deosebită acţiunea gravităţii de acţiunea acceleraţiei, în speţă a unui câmp gravific de a unui câmp de acceleraţii; ele sunt indiscernabile pentru porţiuni infinitezimale ale spaţiului. Lucrările lui G. Ricci şi L. Civitta i-au deschis lui Einstein calea pentru elaborarea elegantului formalism  matematic al teoriei sale. Einstein găseşte în lucrările celor doi autori ecuaţia care reprezintă tocmai geodezicele spaţiului riemannian (n.5.). Einstein a judecat mai întâi intuitiv şi această intuiţie s-a dovedit, ca şi celelalte de altfel, din nou corectă:
”Deci vom admite, în sensul principiului echivalenţei, că mişcarea punctului material sub acţiunea exclusivă a inerţiei şi gravitaţiei, este descrisă de ecuaţia:


                             ”                   (2.9)



Dacă  în (2. 9) se anulează factorul dintre acoladele mari,  ecuaţie devine

                               m                                      (2.10)

care în geometria riemaniană reprezintă de fapt ecuaţia unei drepte în cazul particular al mişcării inerţiale pe o suprafaţă plană, probabil că ”linia cea mai dreaptă” a unei suprafeţe oarecare; adică geodezica riemannieană (de mai sus) va reprezenta mişcarea inerţială în sens generalizat, adică cuprinzând şi mişcarea sub efect gravitaţional (o.5.). Această identificare este sugerată în primul rând de faptul că geodezica conţine vechea noţiune de dreaptă ca un caz particular şi în al doilea rând de faptul că ecuaţia  (2.9), care reprezintă traiectoria ,,rectilinie” generalizată, şi ecuaţia,

                                                                (2.11)

care  reprezentă mişcarea ,,inerţială” generalizată,  sunt foarte asemănătoare. Einstein nu  deduce conform teoriei sale ecuaţia mişcării, ci o preia ”ad hoc” din geometria riemanniană pe baza definirii apriorice a traiectoriei, cea ,,rectilinie” dată în relaţia 2.10 ( n.6., n.20.). De remarcat faptul că procedeul apare cu totul inversat faţă de cel uzual în care ecuaţia mişcării este o consecinţă a teoriei, iar traiectoria este la rândul ei o consecinţă a integrării ecuaţiilor de mişcare. Procedeul  prin care Einstein obţine teoria sa, a relativităţii generale, este bazat în cea mai mare măsură nu pe o deducţie a consecinţelor din anumite axiome şi principii iniţiale (ca în relativitatea restrânsă) şi nici pe inducţie, adică pe sinteza teoretică a unor date experimentale şi de observaţie ( ca în cea mai mare parte a teoriei newtoniene a gravitaţiei), ci pe analogii şi identificări. El le substituie fără ezitare ecuaţiile lui Gauss şi Riemann  reprezentărilor comune tridimensionale, (n.14.). Să urmărim raţionamentul lui Einstein [77] :
 ”Trebuie să ajungem la legile câmpului gravific. Pentru aceasta va trebui să ne servească drept model ecuaţia lui Poisson din teoria lui Newton

              ΔΦ = 4πGρ.                                        (2.12)

Această ecuaţie se bazează pe ideia că densitatea ρ a materiei ponderabile provoacă câmpul de gravitaţie. Cercetările din domeniul teoriei relativităţii restrânse ne-au arătat arătat însă că în locul scalarului densităţii de masă a substanţei trebuie utilizat tensorul tensorul densităţii de energie Tμν.” (i.11., n.6.)
Dacă în teoria relativităţii generale există o ecuaţie analogă ecuaţiei lui Poisson, aceasta trebuie să fie o ecuaţie tensorială pentru tensorul gμν al potenţialului gravific, în  al cărui membru drept figurează un tensor obţinut prin derivări din gμν. El este complet determinat prin următoarele trei condiţii:
1. Să nu conţină derivatele gμν de ordin  superior lui doi, (g.15).
2. Să fie liniar şi omogen în derivatele de ordinul al doilea, (h.15.).
3. divergenţa lui să fie identic nulă ,(g.15.).
Primele două din aceste condiţii derivă în mod natural din ecuaţiile lui Poisson ” (ultima din condiţii din caracteristica tensorului cu semnificaţie fizică  Tμν , n.n). Deoarece se poate demonstra că toţi tensorii diferenţiali de acest fel se pot forma pe cale algebrică din tensorul lui Riemann trebuie ca acel tensor să aibă forma (n.4. ):
                                   S μν = R μν – 1/2gμνR   ”                               (2.13)

Cităm în continuare pe Einstein ,, Avem astfel ca lege a câmpului de gravitaţie ecuaţia:

                                          R μν – 1/2gμνR = –KTμν.                                                  (2.14)

Aici K este o constantă ce are legătură cu constanta gravitaţiei a lui Newton, G” (n.4.).
Prin transcrierea în notaţie tensorială a ecuaţiei Laplace- Poisson, care o face automat independentă de alegerea sistemului de coordonate, Einstein obţine celebrele ecuaţii de câmp ale relativităţii generale; procedeul utilizat pentru elaborarea lor au fost analogia cu conceptele şi formalismul matematic al geometriei riemanniene şi teoriei invarianţilor, coerent sugerate şi permise  de principiul de echivalenţă şi de ipoteza fundamentală a egalităţii dintre masa inertă şi masa grea. Se obţine astfel generalizarea maximă a teoriei gravitaţiei newtoniene; dacă în cazul ecuaţiei Laplace – Poisson se consideră un număr mai mare de puncte materiale care exercită aceeaşi forţă gravitaţională pe care legea lui Newton o presupune acţionând doar între două puncte materiale, Einstein generalizează şi modernizează însuşi mecanismul intrisec al teoriei newtoniene a gravitaţiei, motorul care furnizează mişcarea şi referenţialele inerţiale în care este valabilă legea gravitaţiei, făcându-l să funcţioneze nu numai în raport cu punctul fix din univers, ci în raport cu oricare alt punct al universului [99]. Einstein constată (1915) că şi soluţiile sale de câmp prezintă contradicţii asemănătoare celor newtoniene. Analog cu Seelinger, care modifică ecuaţia lui Poisson pentru rezolvarea unui paradox la infinit, Einstein modifică propriile ecuaţii de câmp prin introducerea ad hoc a unui factor corectiv (factorul cosmologic Λ) care să mărească gradul de generalizare al acestor ecuaţii, astfel încât schimbările obţinute să fie neglijabile la scara sistemului solar, dar să devină semnificaţiv la ,,scara universului”.

                                 R μν –  gμνR - Λgμν =  .                                               (2.15)

Dacă nici  această formă de maximă generalizare a teoriei newtoniene nu va da perfectă  satisfacţie, perfecţionările nu vor fi posibile decât dacă se renunţă la însăşi modelul fizic fundamental, care i-a dat naştere – sistemul solar aşa cum l – a văzut Kepler -  şi  înlocuirea lui cu unul mai complet. O asemenea încercare a fost făcută, prin teoria gravitovortexului, de către profesorul Ion N. Popescu (Gravitaţia, 1982).

D-l Gafiteanu:
"Oare nu cumva aceste unde sunt miscate de un ether ?"

Comentariu:
a. Orice teorie de miscare a unui (sistem de) corp(uri) natural(e) trebuie sa tina cont de toate transferurile /schimburile MEDIUL - corp (suprafata de control = corp propriu-zis+matricea entropica care "face' legaturile interne si externe cu MEDIUL.
 Lucru generalizat de deformare a unui sistem
În general, energia unui sistem fizic, poate fi modificată prin trei modalităţi
fundamentale de interacţiune şi anume:
1 - prin transfer de lucru între corpuri, dar şi cu câmpuri prin intermediul
forţelor mecanice (în particular, de presiune), forţelor electrice, magnetice, electromagnetice, etc. notate prin Y, astfel că ;
2– prin transfer de căldură (entropie - probabilitate) între corpuri aflate în contact direct -prin conducţie şi convecţie termică, sau de la distanţă prin radiaţie termică în care intervine temperatura absolută, T, în calitate de parametru intensiv de tip Y, şi atunci ;
3- prin transfer de masă între corpuri sau părţi ale aceluiaşi corp în care intervine potenţialul chimic, φ, în calitate de parametru intensiv de tip Y astfel încât , [104].
Aceste interacţiuni ale sistemului cu exteriorul prin intermediul lucrului se concretizează în ”deformarea ” în sens generalizat a învelişului acestuia care se traduce prin modificarea energiei corespunzătoare formei de mişcare considerate. Prin această extindere a conceptului de « lucru » şi asupra transferului de căldură în calitate de « lucru termic » de deformare entropică-probabilistică şi transferului de masă ca « lucru chimic » se ajunge la relaţia:

dU =∑ δLdef = j dXj, , (1.2)

conform căreia modificarea energiei interne, U, a unui sistem termodinamic este consecinţa ” deformării generalizate infinit mici”, dX, a acestuia sub acţiunea forţei generalizate Y [105]. Pentru studiul energiei corpurilor masive este important de ştiut că lucrul efectuat de corpuri sau câmpuri exterioare asupra sistemului este pozitiv şi conduce la creşterea energiei sale interne şi devine negativ dacă este exercitat de sistem asupra mediului exterior, determinând scăderea energiei acestuia. Există o excepţie la această regulă şi anume sistemele cu suprafaţa de control deformabilă, pentru care lucru efectuat este pozitiv (dV>0) iar cel consumat devine negativ (dV<0).

b. Ce "sistem" genereaza "etherul" (campul Higgs?!) intr-un corp masic masiv, care sa ne permita intelegerea palierului de miscare electric, magnetic, termic, presiune/mecanic/delasare,...,?

c. Tendinta actuala in cercetarea "gravitatiei" este apelarea la parametrii electromagnetici ai "locului cercetat" pentru justificarea unor teorii ce au model fizic neadecvat/inconsistent fizic cum ar fi teoria newtoneana/TRG,...,(se apeleaza la asa zisele "unde gravitationale", care de la "sursa" sunt suta la suta electromagnetice apoi 'convertite" de anvelopa /matricea entropica/"near field" /sistemul fizic natural CAUZAL al globului terestru) pentru justificarea unor teorii ce nu au model fizic adecvat.

crivoi d a scris:. . . . .

c. Tendinta actuala in cercetarea "gravitatiei" este apelarea la parametrii electromagnetici ai "locului cercetat" pentru justificarea unor teorii ce  au model fizic neadecvat/inconsistent fizic cum ar fi teoria newtoneana/TRG,...,(se apeleaza la asa zisele "unde gravitationale", care de la "sursa" sunt suta la suta electromagnetice apoi 'convertite" de anvelopa /matricea entropica/"near field" /sistemul fizic natural CAUZAL al globului terestru) pentru justificarea unor teorii ce nu au model fizic adecvat.

Si atunci care ar fi un model fizic adecvat ? Unul
accesibil numai pentru 1 / 1 000 000 de oameni ?

D-l Virgil 48:

1. Si atunci care ar fi un model fizic adecvat ? 2.Unul accesibil numai pentru 1 / 1 000 000 de oameni ?

Comentariu:
1.Depinde de complexitatea "problemei". "Solutia" la "problema" este cu atat mai completa cu cat are un model fizic consistent. Istoria descoperirilor stiintififice releva faptul ca "anomaliile" observate (rezultatele observarii/masurarii care nu sunt in acord cu "modelul" de lucru/analiza) au fost la baza dezvoltarii stiintei. Orice model/teorie se refera la "ceva" cunoscut ca "referent al teoriei". Cu referentul este mai consistent fizic (in acord cu "natura" lucrurilor si faptelor observate/intuite) cu atat modelul va fi capabil sa predictioneze/descrie pe inteles/,..., produsul/efectul/,..., analizat. Dupa parerea mea modelul "adecvat" trebuie sa aiba ca referent (sa se refere la) "corpul natural" privit ca sistem (intrari, frontiere, transfer/emergenta,... iesiri/produs efecte/proce/fenomen) si nu la proprietati/stari ale corpului natural (masa, sarcina,...,).

2. Metoda stiintifica de cercetare permite folosirea /identificarea modelului fizic adecvat (nu neaparat cel real/"adevarat").
In știință se folosesc modele și teorii pentru descrierea fenomenelor observate. Stiinta lucreaza cu schema:
- emiterea ipotezei (stiintifice) in legatura cu produsul/ efectul/fenomenul/procesul/...,cercetat/observat
- predictiile ipotezei in legatura cu efectul/,...,
- negare ipotezei in urma "testarii"(in urma testarii/masurarii directe, apare neconcordanta intre rezultatele predictionate conform "ipotezei"/rezultatul asteptat si rezultatul masurat/observat=ANOMALIE)
- respingerea ipotezei si dezvoltarea unui model nou. După dezvoltarea unui model nou, acesta trebuie testat pentru a i se verifica validitatea. Nicio teorie, oricât de simplă sau sofisticată nu este validă decât în cazul în care predicțiile acesteia sunt în concordanță cu rezultatele experimentale.
Procesul de dezvoltare, testare și rafinare a modelelor se numește metoda științifică.

D-l Virgil 48:

Cum rămâne cu anomaliile gravitaționale mult mai aproape de casa noastră, ca în timpul eclipselor de Soare? . . . . .
Articolul sustine teoria push gravity. Traducere automata bring.

Comentariu:
Este o mare diferenta intre a "sustine" si a "demonstra" (vezi diferenta dintre dintre "anomalie" si "perturbatie"). Printr-o cercetare transdisciplinara se poate evidentia "cauzalitatea" efectului observat. Publicarea rezultatelor cercetarii este mai,..., dificila!

crivoi d a scris:D-l Virgil 48:

Cum rămâne cu anomaliile gravitaționale mult mai aproape de casa noastră, ca în timpul eclipselor de Soare? . . . . .
Articolul sustine teoria push gravity. Traducere automata bring.

Comentariu:
Este o mare diferenta intre a "sustine" si a "demonstra" (vezi diferenta dintre dintre "anomalie" si "perturbatie"). Printr-o cercetare transdisciplinara se poate evidentia "cauzalitatea" efectului observat. Publicarea rezultatelor cercetarii este mai,..., dificila!

Atractia si campul gravitational sunt mai demonstrate decat
push gravity ? Sunt impuse de o "anumita parte a stiintei" !

Acelasi lucru se poate demonstra pornind de la relatia lui Newton pentru o galaxie, inlocuind expresia constantei de interactiune K cu relatia ei;
K=3/2pi^2. fo^2/ro; in care fo este frecventa proprie a vidului, din care se scoate lungimea de unda Lo= c/fo ; si eps=Lo^2.ro ;
sau ro= eps/Lo^2; Aceasta relatie ne arata care este legatura dintre permitivitatea epsilon si densitatea vidului ro.

virgil
Moderator
Comentariu:
1 Un colectiv de oameni de stinta (Cambridge, Heidelberg, Oslo, Ontario) au publicat o lucrare care ajuta cu siguranta cercetarile ( imbogatirea relatiilor) dvs. Ei emit ipoteza existentei unui camp sau a mai multor campuri scalare ("chamelion field" care realizeaza interactiuni NON-liniare) care cupleaza materia mai puternic decat campul gravitational . Ei afirma ca acest camp ar putea fi detectat in viitor prin experimente judicios construite (cel putin in sistemul solar). Aceste rezultate ar putea deschide o noua ferestra , care poate conduce la o un punct de vedere diferit in legatura cu rolul jucat de "by light scalar field s in particle physic and cosmologiy".
Titlu :Evading Equivalence Principle Violation, Cosmological and other Experimental Constraints in Scalar Field Theories with a Strong Coupling to Matter" . Se poate accesa pe NET.

Pt. d-l Virgil 48
Are o oarecare legatura si cu teoria push-gravity.

Multumesc pentru informatie, am sa caut si eu.

crivoi d a scris:. . . . .

Pt. d-l Virgil 48
Are o oarecare legatura si cu teoria push-gravity.

Imi pare bine ca este cineva care vede o legatura cu push gravity,
acolo unde eu vad numai legaturi intre niste litere.

Literele (ex. m sunt simboluri a unor parametrii ai corpului natural (masa). Teoria "chamelion field" se refera (are referent) masa ( unei entitati MACRO respectiv, micro care are si alti parametrii de stare continuu schimbatori in timp spatiu, cum ar fi, sarcina, ..., s.a.). Daca teoria lor se referea la corpul natural (ca sistem MACRO, respectiv, micro) consistenta fizica a teoriei ar fi fost superioara intrucat ar fi putut modela si alte clase de corpuri naturale (electrice, magnetice,...,) decat/din cele "masice". Asa ca ramane o tentativa "pretentioasa" fara "perpectiva". Este greu sa produci ceva valoros fara sa iesi din "sistema stiintifica" care te-a format mai ales daca performezi in ceea ce stii (ai invatat). Acelasi lucru este valabil in orice domeniu de asa zisa "creatie" umana. De fap incercam in toate domeniile sa "imitam" ca intelegere/redare/mimare/,..., NATURA.

Eterul nu este acceptat datorita esecului experimentului M-M, desi totusi s-au inregistrat ceva date ce nu pot fi explicate deocamdata, in timp ce bosonul Higgs este imbratisat cu toate ca nu exsista decat observarea prezentei bosonilor in LHC.

virgil
Intrebare:
Exista un "test body" pentru ether? Experimentul M-M avea un "test-body", pentru interactiunea electromagnetica (domeniul optic si  microunde). Analizati si veti ajunge la aceeasi concluzie.

crivoi d a scris:stiinat"normala" versus"cercetarea'
Mesaj Scris de Crivoi D Joi 16 Apr 2020, 22:40

Virgil 48

Am scris destul despre asta, fiecare molecula a rotorului are tendinta
naturala de a se misca linear, pe tangenta din punctul sau. Dar
rotatia, prin rezistenta materialului, o forteaza(forta centripeta) sa
parcurga un cerc, si acesta este consum de energie, apare lucru mecanic
si se epuizeaza resursa rotatiei(turatia), la fiecare pas. Se epuizeaza
treptat, pana la o anumita limita, despre care am scris.

Comentariu
1.Momentul de rotatie (ca si cel linear) se "epuiseaza" cand puterea de interactiune  a corpului cu "mediul"/fluxurile/fluctuatiile cel impacteaza este zero. Asta inseamna ca nu exista forme de miscare a materiei CONJUGATE in interactiune (electric -electric, ,...,) ori daca exista sunt la SATURATIE (transfer ecranat). Vezi, vezi,...,ELECTROCONVERGENTA

Imi puteti face o concesie traducand in romaneste comentariul
dvs ? Sau postând fara trimiteri un punct de vedere simplu.