"Gravitaţia" lui Popescu

Rezumarea primului mesaj :

Am ajuns la pagina 200 a acestei cărţi deosebite pe care ne-a pus-o la dispoziţie sadang (nu ştiu în ce măsură nu încalcă prin aceasta dreptul de autor al acestui mare gânditor român) şi consider că sunt suficient de încântat de ea încât să vă sugerez şi vouă să începeţi s-o citiţi cu atenţie.

Veţi găsi lucruri foarte interesante cu privire la limitele grosolane ale teoriei relativităţii generale şi ale altor teorii care nu ţin seama de fenomene fizice evidente care se petrec în sistemul nostru solar sau în Galaxie, teorii care se încăpăţânează să se rezume la un cerc restrâns de fenomene pe care le pot explica.

Abel, ai luat-o pe drumul ereziei stiintifice! Sari gardul formalismului si conventionalismului, incepi sa haiducesti prin codrii seculari ai stiintei oficiale si vei fi tras pe - gaselnita cea mai cea a civilizatiei actuale - ROATA! Sau, vei fi aratat cu degetul de cei inca plini de certitudini si arogante!

Eu ma bucur sa vad ca tu, ca administrator al acestui forum, incurajezi permanent studiul personal, fara prejudecati, preconceptii sau lat gen de limitari obiective sau subiective. Asta o numesc eu cercetare reala, cea in care se reevalueaza permanent fundamente, se deschid noi orizonturi ale intelegerii, si implicit ale manifestarii puterii creatoare reale a omului!

sadang a scris:Eu ma bucur sa vad ca tu, ca administrator al acestui forum, incurajezi permanent studiul personal, fara prejudecati, preconceptii sau lat gen de limitari obiective sau subiective.

Studiul fără prejudecăţi e una, acceptarea fără studiu a unor teorii e alta! Iar roata aia, a fost odată inventată; nu trebuie să o redescoperim mereu!

Corect ce afimi tu Razvan, in prima fraza. Insa cu a doua nu sunt de acord, pentru ca, cuvantul "redescoperire" presupune ca totul a fost deja descoperit si bine inteles, iar noua nu ne-a mai ramas altceva de facut decat sa folosim, ce si cum au descoperit altii. S-a mai spus de-a lungul istoriei, de la inaltimea ametitoare a forurilor academice ca totul a fost deja descoperit! Insa s-a dovedit ca nu era si nu este deloc asa! Iar eu nu ma impac cu aceasta idee sub nici o forma!

Pentru ca toate certitudinile, din toate domeniile stiintei, sunt doar aparent certitudini, doar sumar evaulate acestea pot fi considerate certitudini. Cand le iei la puricat, s-a dus naibii toata certitudinea lor. Pana la urma toate conventiile si legile noastre sunt valabile doar in anumite contexte, imprejurari, sisteme, valori in-out...

Asa ca, in general vorbind, roata nu trebuie redescoperita, ci reinterpretata ea si rolul ei! Iar in particular ar fi bine sa se faca abstractie de ea, si sa se gaseasca alternative, la tot ceea ce reprezinta ea si dinamica indusa de aceasta. Sau cum zice Keshe prin cartile, articolele si filmari, ca nicaieri in Universul macro si micro, nu exista corpuri ceresti sau particule elementare, care sa aiba vre-o racheta in fund ca sa se poata misca, sau sa arda combustibili pentru asa ceva. Generarea dinamicii acestora este dictata de interactiunile lor si/sau acestora cu mediul, si viceversa! Si au mai spus-o si o mai spun si altii!

la pagina 412 găsim că autorul face o analogie între îndepărtarea Lunii şi expansiunea universului şi susţine că cele două fenomene ar avea aceeaşi cauză. Cum eu nu sunt de acord cu faptul că există o expansiune a universului, constat că şi aici avem puncte diferite de vedere.

Abel Cavaşi a scris:la pagina 412 găsim că autorul face o analogie între îndepărtarea Lunii şi expansiunea universului şi susţine că cele două fenomene ar avea aceeaşi cauză. Cum eu nu sunt de acord cu faptul că există o expansiune a universului, constat că şi aici avem puncte diferite de vedere.

Luna este singurul satelit din sistemul solar care poseda un moment orbital superior momentului cinetic. Din aceasta cauza Luna se indeparteaza foarte lent de Pamant, cu o distanta care anual , in medie, este de.. 25 mm dupa unele cercetari , pana la 3 -4 cm dupa altele .

Probabil ca la fel nici radioactivitatea naturala nu are nici o legatura cu expansiunea universului. Doara e ceva firesc, nu au nimic in comun. Nici atomul cu Luna si nici Luna cu atomul. Sunt sisteme total indpendente, izolate, care nu interactioneaza si nici nu se influenteaza. Ca de altfel toate sistemele cu care opereaza stiinta. Total independente, fiecare cu treaba lui. Numa cand da bine in ecuatii le mai leaga unii!


Este urmat de topicul „Despre expansiune şi spaţiu”.

Doresc să împărtăşesc cu voi următorul text preluat din lucrare, pe care îl consider foarte relevant, în care autorul se referă la fenomenul „expansiune-contracţie” prin care cometele se contractă la apropierea de Soare şi se dilată la îndepărtarea de astrul zilei:

La pagina 420 din lucrarea "Gravitaţia", Ioan N. Popescu a scris:Este totuşi greu de înţeles de ce un asemenea fenomen fundamental al mişcării gravitaţionale, care infirmă ce-i drept teza "valabilităţii absolute" a teoriei actuale a gravitaţiei, dar care este ratificat în proporţie de masă de rezultatele observaţiilor astronomice, nu este prezentat şi discutat deschis în tratatele de specialitate şi el trebuie să fie "descoperit" mai degrabă în documente de arhivă? Autorul acestor rînduri a avut personal ocazia să constate că specialişti de mare erudiţie şi renume nu aveau pur şi simplu nici cea mai vagă idee de existenţa acestui fenomen. Să ne mai mirăm atunci de ce unii teoreticieni în ale gravitaţiei pot să mai creadă sincer că cele citeva secunde în plus sau în minus pe secol ale avansului de periheliu al lui Mercur reprezintă singura nepotrivire "certă" dintre teoria actuală a gravitaţiei şi datele de observaţie şi că în "tranşarea" acestei dileme constă de fapt secretul unei noi teorii valabile a gravitaţiei?

Eşti sigur că nu face confuzie cu micşorarea masei nucleelor cometelor cu fiecare trecere prin apropierea Soarelui? Şi datorată vaporizării în spaţiu a unei părţi din materia lor?

Sunt sigur că vorbeşte de dimensiuni, nu de masă. Mai precis, în teoria lui, Popescu vorbeşte de o „rază gravitovortex” a corpurilor, diferită de raza Schwarzschild, care în cazul Pământului ar fi tocmai raza vizibilă a Pământului.

Doua exemple de contractie-expansiune a cometelor (care nu pusca nicicum cu actuala teorie a gravitatiei), din publicatiile vremurilor:

Din publicatia "The Scientific Monthly vol. 3" din Decembrie 1916, pagina 531, articol intitulat "What we know about comets" scris W.W.Campbell:

It is a curious fact that the heads of comets in general contrat in size as they approach the sun and expand as they recede from the sun. Encke's periodic comet, which has been observed on many returns, frequently had a diameter of 250,000 mites or more when the comet was at a great distance from the sun, whereas the diameter of the head reduced to 10,000 or 15,000 miles when the comet was nearest the sun. Before the disappearance into distant space the head resumed its original dimensions. A satisfactory explanation of the contraction and expansion of the heads of comets has not been found.

Din publicatia "The Observatory vol.16" din 1893, pagiina 142, articol intitulat "Holmes' Comet" scris de W.F.Denning:

The material of the comet has been undergoing alternate expansion and contraction in an extreme degree; for we have seen it on one night as a bright round planetary disk, on another as a nebulous star, while on a third we have found it a large tenuous cloud of irregular nebulosity with little condensation, and so faint as to be hardly visible in a good telescope.

Capul cometei este alcatuit din praf si gaze inghetate, coada este compusa din gaze. Pe masura ce se apropie de Soare, coada isi mareste lungimea pana la milioane de km. La fiecare trecere pe langa Soare, gazele inghetate care alcatuiesc capul cometei se topesc si se evapora, formand un halou in jurul nucleului… ceea ce inseamna c-ar trebuie sa se vada mai mare… dar se observa exact contrariul … si la explicatiile celelalte cum ca gazele se evapora de tot, cometa Halley, care orbiteaza din perioada precambriana, de cateva milioane de ani si vine tot la 76 de ani, ar trebui sa fie gata demult… Astea sunt “povestile oficiale”… cu astea sa ma lamureasca cine stie, nu cu bla-bla-bla, cum zice meteor…

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comet%C4%83

http://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-5224654-intrus-sistemul-solar-cometa-extraterestra.htm

Sa nu vorbesc de comete cu perioade de revolutie de zeci de mii de ani, cu semiaxa mare de 1000 de U.A., sau de perioade de revolutie de… milioane de ani … tot gravitatia le tine-n brate la distantele astea? Bolovani (apa, metan, bioxid de carbon etc.) de cativa km in diametru…

http://www.infoastronomy.com/cometele.html

Armonia cereasca este formata din corpuri diferite prin dimensiuni, forma, viteza si sens de rotatie, prin orientarea axelor de rotatie, cu atmosfere de natura diferita sau fara atmosfera, cu un numar variabil de sateliti sau fara sateliti, ori cu sateliti care orbiteaza in ambele sensuri. Inertia sau persistenta de miscare, proprietatea innascuta a planetelor si a satelitilor, de la formarea sistemului solar, a fost postulata de Newton care a fost insa incapabil de a explica cum, sau cand s-au produs atractia sau respingerea initiale … cand au aparut conglomeratele de masa si-au inceput treaba?

Mai mult, viteza rotatiei axiale a Soarelui, in momentul in care s-a format sistemul planetar, nu a putut sa fie suficienta pentru ca inelele de materie sa se desprinda, sau chiar admitand acest lucru, aceste inele nu ar fi avut cum sa se formeze, sau sa pastreze, forma de globuri. Teoria lui Newton nu explica de ce planetele au o viteza unghiulara de rotatie zilnica si de revolutie anuala mai mare decat cea pe care le-ar fi putut-o imprima Soarele, sau de ce unii sateliti au o rotatie retrograda. Toate teoriile prezente despre formarea sistemului planetar postuleaza ca toate planetele si toti satelitii ar trebuie sa se roteasca in acelasi sens. Toate teoriile existente admit ca viteza unghiulara de revolutie a unui satelit trebuie sa fie mai mica decat viteza de rotatie a planetei in jurul ei insasi. Dar satelitul cel mai apropiat de Marte are o miscare de revolutie mai rapida decat miscarea de rotatie a lui Marte.

Originea cometelor prezinta si mai multe dificultati!

Abel, sa stii ca am deschis si eu “Gravitatia” lui Popescu, cumparata in 25. 10. 1984… cu care a vrut sa-mi dea in cap un profesor atunci … si chiar daca nu m-a lamurit mi-a dat unda verde de-a cauta in continuare, mi-a deschis ochii ca nu tot ce zboara … se mananca …

Ok Razvane. Asta este o explicatie conforma cu teoria oficiala a gravitatiei. Insa ia uite ce zic unii:

Citat din Gravitatia lui Popescu, pagina 418:
...Pentru inregistrarea lui nu este nevoie de instalaţii costisitoare şi sofistiate, sînt suficiente o lunetă şi un micrometru adaptat la extremitatea oculară a lunetei, cu care să se poată măsura dimensiunile unghiulare ale cometelor. Asemenea instrumente i-au fost accesibile chiar lui I. Kepler şi el este într-adevăr primul care semnalează în însemnările sale acest fenomen insolit scriind: "Cînd o cometă se apropie de Soare dimensiunile sale globale scad întotdeauna într-un mod semnificativ". Această primă menţiune, rezultat concludent al unui mare număr de observaţii, a fost confirmată şi precizată ulterior de
alţi observatori ai mişcării cometelor.
L. Chambers scrie [39]: "Puţine lucruri sînt mai remarcabile şi mai greu de explicat ca schimbarea generală a dimensitenilor pe care o suferă capul unei comete cînd aceasta se apropie sau se îndepărtează de Soare. Ne-am aştepta, raţionînd conform analogiilor terestre, că creşterea cantităţii de căldură primită de la Soare atunci cînd cometa se apropie de el să-i mărească aceste dimensiuni ale capului, dar efectul observat este contrariu; el devine mai mic pe măsură ce devine mai cald. Şi cînd cometa se îndepărtează de Soare schimbarea este inversă; dimensiunile cresc pe măsură ce cometa se îndepărtează şi devine mai rece"...
H. N. Russel, R. S; Dugan şi J. Q. Stewart [187], referindu-se la această proprietate, scriu: "Este remarcabil faptul că capul unei comete își schimbă continuu diametrul său. Această schimbare este de obicei legată de distanţa până la Soare, coma devenind mai mică lângă perihetiu, decât este ea la distanţe mai mari de Soare".

...

Iată ce scrie un specialist de reputaţie mondiali, ca R. A. Littleton, într-o lucrare foarte recentă [133]: "Regula este aceea că atunci când o cometă este descoperită la mare distanţă de Soare, ea se prezintă ca o pată de mari dimensiuni, strălucind în lumina reflectată a Soarelui (fără emisie detectabilă), care, în continuare, se contractă vizibil pe măsura apropierii de periheliu, procesul fiind reversibil la cursa de tndepărtare.

...

Din pacate articolul lui R.A. Lyttleton intitulat "Reality of Comet Nucleus", la care face referire Popescu in ultimul paragraf postat de mine aici, nu l-am gasit nici macar pe site-ul celor de la Harvard. In schimb am gasit urmtoarele articole de acelasi autor:
- 1948.11.27 - On the Origin of Comets
- 1950.04.11 - On the structure of comets and the formation of tails
- 1951.12.27 - The origin of comets
- 1951.11.23 - Note on the Origin of Comets
- 1963.08.08 - The loss of long-period comets from the solar system
- 1966.09 - Comets
- 1967.08.07 - On the distribution of major-axes of long-period comets
- 1970.10 - Comets
- 1971.09.16 - Does a continuous solid nucleus exist in comets?
- 1974.04.29 - The non-existence of the Oort cometary shell
- 1974.10.03 - Development of a comet as it pursues its orbit
- 1972.12.07 - What is a cometary nucleus
- 1977.10.31 - What is a Cometary Nucleus? (Correspondence)
- 1982 - Book-Review - Introduction to Comets
- Lista lucrarilor acestui savant de pe site-ul celor de la Harvard

Şi pentru că sunteţi atât de receptivi la ceea ce scrie acest mare gânditor român, am plăcerea să vă mai aduc la cunoştinţă câteva dintre gândurile acestuia, gânduri de care eram şi eu atât de sigur şi de care sunt foarte încântat să le redescopăr în gura altuia:

La pagina 424 din lucrarea "Gravitaţia", Ioan N. Popescu a scris:Nu ar trebui să ne inducă în eroare senzaţionalele succese ale recentelor misiuni spaţiale la mare distanţă de Pămînt; ele sînt mai curînd succese ale tehnicii actuale de control şi dirijare a navelor spaţiale, decît al teoriei gravitaţiei. Nici o asemenea navă spaţială nu şi-ar putea atinge scopul, dacă zborul său programat conform teoriei gravitaţiei nu ar fi în permanenţă controlat şi corectat. În § 9 am discutat despre corecţiile traiectoriei navei Mariner 10 şi despre peripeţiile acestei călătorii interplanetare; în figura 72 se pot observa atît antena parabolică a navei prin care s-a menţinut legătura radio cu Pămîntul, cît şi sistemul de orientare dirijat în permanenţă de un reper fix îndepărtat, steaua Canopus (jos).

Doamne, cât adevăr! Şi de atâtea ori mi-au replicat habarniştii că succesele tehnologiei actuale se datorează teoriilor, încât aceste cuvinte au puterea să-mi descarce încă o dată o piatră de pe inimă.

Aşadar, dragii mei, nu vă lăsaţi induşi în eroare de succesele misiunilor spaţiale! Ele nu probează veridicitatea teoriilor gravitaţiei. Dimpotrivă, necesitatea intervenţiilor repetate asupra traiectoriilor corpurilor artificiale lansate de om denotă fără putinţă de tăgadă că ceva e putred rău în ceea ce ştie Fizica oficială despre mişcare.

Oricât de bună ar fi teoria, precizia ei va fi întotdeauna finită. Când vine vorba de distanțele interplanetare și de durata în care sunt parcurse, dacă erorile nu sunt temperate pe parcurs prin corectări manuale sau automatizate, evident că se alege praful de misiune.

Ca să mă fac înțeles, să presupunem că știi legea de mișcare și că nu ai nevoie decât de condiția inițială pentru a determina poziția la orice moment de timp ulterior. Ei bine, și o imprecizie de 0.00001 metri să spunem poate să-ți facă praf previziunea cu privire la poziția corpului peste 15 ani (am ales numerele la întâmplare dar astfel de socoteli se pot face foarte exact).

Într-o notă ceva mai umoristică, și cerebelul corectează în permanență poziția corpului uman, de aceea reușesc karatiștii să pună adversarii foarte elegant la pământ cu o lovitură aparent ușoară în zona cefei, e suficient să întrerupă funcționarea cerebelului câteva clipe, dar asta nu înseamnă că e ceva putred rău de tot în construcția organismului uman, ființele umane active din punct de vedere fizic au demonstrat contrariul de fiecare dată!

omuldinluna a scris:și o imprecizie de 0.00001 metri să spunem poate să-ți facă praf previziunea cu privire la poziția corpului peste 15 ani (am ales numerele la întâmplare dar astfel de socoteli se pot face foarte exact).

Da, un răspuns destul de bun, dar totul se concretizează tocmai atunci când intrăm în amănuntele acestor cifre. Şi eu pot spune că în lumea calculatoarelor electronice se pot face previziuni teoretice foarte îndepărtate, care totuşi nu se regăsesc în traiectoriile reale ale sateliţilor artificiali.

Aşa că, din acest punct de vedere, suntem egali în faţa incertitudinilor şi trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei care chiar au motive întemeiate să se îndoiască de teoriile actuale. Însăşi NASA recunoaşte, după cum spune autorul mai departe, că teoriile actuale au nevoie de „amendamente serioase”. Este ceva ce trebuie să ne pună pe gânduri.

De acord cu tine, consider însă că stadiul actual al cunoașterii trebuie apreciat, chiar dacă privim înainte. Ai văzut ce treabă meticuloasă poate să fie pentru un punct material într-un câmp central, ori câmpul simțit de o sondă este mult mai complex, în voiajul ei prin sistemul solar.

Teoria actuala a gravitatiei are un fundament. Iar daca acest fundament este fals, intreaga dezvoltare ulterioara, mai bine zis cea actuala este un fals. Este doar o chestie de interpretare si corectare permanent. Orice efect se poate interpreta in diferite moduri. La fel si gravitatia, ca de altfel toate teoriile stiintifice actuale. Teoria actuala e valabila intre anumite limite si plecand musai de la anumite fundamente. Schimband fundamentele se alege praful de actuala teorie a gravitatiei.

Iar teoria actuala Razvane se muleaza perfect pe fundamentele si interpretarile anterioare ale efectelor denumite gravitatie. Si este doar o imbunatatire a ceva fals in realitate, insa real in aparenta. Real ca si interpretare nu ca si manifestare. Este un model care ne este bagat sub nas. Complicat pana la paroxism, tocmai pentru a nu putea fi accesibil tuturor. Parerea mea!

omuldinluna a scris:De acord cu tine, consider însă că stadiul actual al cunoașterii trebuie apreciat, chiar dacă privim înainte.

Oricând voi recunoaşte că bagajul de cunoştinţe al omenirii este impresionant. Pe mine mă deranjează doar faptul că majoritatea celor care argumentează oficial împing peste măsură limitele posibilităţilor actuale şi nu recunosc, ba chiar ascund cu neruşinare problemele pe care le au teoriile oficiale.

Eu vreau să ne ferim de asemenea greşeli. Vreau să strigăm în gura mare care sunt problemele nerezolvate ale Ştiinţei actuale.

Ignoranta in raport cu ce Razvane? Am scos de atatea ori la iveala cuma fost falsificata stiinta actuala, si cat de plina de lacune e! La ea raportezi tu ignoranta cuiva? Ma faci sa rad copios! Ti-am mai spus, asta e doar un model. dar nu unicul.

sadang a scris:Am scos de atatea ori la iveala cuma fost falsificata stiinta actuala, si cat de plina de lacune e! La ea raportezi tu ignoranta cuiva? Ma faci sa rad copios!

Desigur, teoriile conspiraţioniste mondiale au şi ele farmecul şi amuzamentul lor. Şi mare priză la public!

Conspirationiste in raport cu ce Razvane? Cu adevarul trambitat de marile interese? Oare referintele tale sunt cele mai bune?

Si rationamentul logic se fundamenteaza pe anumite asa zise adevaruri. Iar acele adevaruri cine le defineste ca fiind adevaruri? Totul se rezuma pana la urma la credinta! La a crede sau nu ceva. Abia apoi vine logica, si dezvolta pe baza unor credinte. In concluzie nimic nu e cert, ci doar aparent cert si sigur. Iar o cale urmata, nu e unica niciodata! La fel si stiinta actuala, este fundamentata pe niste adevaruri aparente, pe care daca le sapi la radacina constati ca nu sunt deloc adevaruri, ci doar credinte pe baza corora s-a dezvoltat stiinta actuala, care modeleaza constiinte, care la randul lor modeleaza lumea in care ne manifestam noi acum si aici. Poti sa ma contrazici?

Nu, baza credinţei nu este adevărul, ci este ignoranţa!

Ei, o dai cotita acuma! Ia tu orice exemplu vrei, din orice domeniu si mergi inapoi pana la fundamente, si vezi daca acel fundament are vre-o baza logica, rationala. Doar ipoteze si presupuneri. Atat! Da sa mergi pana unde nu mai stii, pana unde pierzi controlul. Nu numa pana unde iti pica tie bine. Ca te minti singur in cazul asta.

În cazul gravitației, după cunoștințele mele de istoria fizicii, totul a început de la datele adunate de Tycho Brahe, sintetizate de Kepler în legile mișcărilor planetare, și apoi de la ideea lui Newton, conform căreia din același motiv pentru care planetele se rotesc în jurul Soarelui i-a picat și lui proverbialul măr în cap. Deci adevărurile ar fi legile lui Kepler (cine are ceva de obiectat, are timp și bani, mă tem că n-are altă opțiune decât să-și facă un observator în pustiu și să repete singur măsurătorile?) și faptul că într-adevăr, merele mai și cad, fapt de care sper să nu se mai îndoiască nimeni. Pe baza acestora se construiește teoria gravitației pre-Einstein, o teorie până la urmă fenomenologică ce își face foarte bine treaba în contextul potrivit, dar ca orice teorie are limitele ei. Îmbunătățiri la nivelul acesta nu cred că are sens să fie făcute, eventual problema poate fi expusă într-o formulare fundamental diferită a mecanicii clasice pentru a privi totul dintr-o perspectivă nouă (lucru care s-a făcut, de mai multe ori, și frumos a fost când pe căi noi s-a ajuns la rezultate vechi!), ci în teoria lui Einstein e de săpat și mai ales trebuie văzut de ce nu se îmbină cu teoria cuantică. În gazul electromagnetismului lucrurile au mers mai bine, avem astăzi o teorie care merge de la câmpurile din atom până la cele din stele. Gravitația pare să meargă foarte bine la scala cosmică, dar nu e deloc înțeleasă la nivel microscopic.