STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Rezumarea primului mesaj :

CONSTANTA “MOMENTULUI CINETIC REDUS”

Una din cele mai importante marimi ce caracterizeaza un sistem cosmic , este momentul cinetic al acestuia , respectiv echivalentul constantei lui Planck “h”, care trebuie sa aiba aceiasi valoare, pentru toate sistemele din aceiasi clasa.
Mai exact, toate sistemele de sateliti din sistemul nostru solar, trebuie sa aiba aceiasi constanta pentru momentul cinetic, pe care o vom nota cu “H o sat”.
Ceia ce ne impiedica sa aflam valoarea acestei constante, este in primul rind faptul ca satelitii au mase si marimi diferite (spre deosebire de electroni), si in al doilea rind ca, nu stim care este prima orbita a fiecarei planete, sau care este numarul cuantic principal al fiecarui satelit.
Pentru a depasi acest impediment, vom introduce provizoriu o constanta a momentului cinetic pentru o masa egala cu unitatea. Aceasta constanta o vom
nota cu “Hu” si o vom denumi constanta momentului cinetic redus la unitatea de masa.
Intrucit nu cunoastem pentru nici un satelit numarul cuantic principal “n”, vom considera valoarea lui “Hu” ca fiind cresterea minima intre momentele cinetice unitare a doi sateliti care ocupa orbitele cele mai apropiate.
Pentru aplicarea acestei relatii, a fost necesara intocmirea unui tabel cu datele principalilor sisteme de sateliti, Pamint-Luna, Jupiter, Saturn, Uran, si
Neptun . Cunoscand perioadele de rotatie a acestor sateliti s-au calculat vitezele lor pe orbite,dupa care s-a trecut la intocmirea tabelului urmator:

Tabelul principalelor sisteme de sateliti, cu determinarea momentelorcinetice unitare si a numerelor cuantice orbitale;

I- Sistemul ---------------    momentul cinetic unitar. [x10^11 J.s]
Pamant- Luna ------------------------------         0.393

 II- Sistemul----------------------------
Jupiter          ---------------------------------------- 0. 269

III Sistemul-----------------------------
Saturn        ---------------------------------------  0,235

IV Sistemul------------------------------
Uranus  -------------------------------------------- 0. 190

V Sistemul----------------------------------------
Neptun----------------------------------------------0.188

Astfel s-au putut stabili conform tabelului valoarea momentelor cinetice unitare pentru fiecare sistem in parte, cat si numerele cuantice principale “n” , pentru orbitele ocupate. Cu ajutorul numerelor cuantice principale (luate cu valori intregi), s-au determinat razele orbitelor fundamentale “R1” si vitezele
proprii acestora, respectiv “V1”. Cu “V1” si “R1” s-a trecut la recalcularea momentului cinetic unitar “Hu”, dupa care s-au sintetizat datele in tabelul urmator:

GRAFICUL DE VARIATIE AL MOMENTULUI CINETIC UNITAR PENTRU SISTEME DE SATELITI IN FUNCTIE DE VITEZA PLANETELOR

....................................... Neptun......Uranus...... Saturn......Jupiter........Pamant

viteza planetei
in km/s................................. 5.4..........6.8............. 9.6........13.1............29.8

momentul
cinetic [x10^10J.s]...............1.94........2.02...........2.35........2.695..........3.933
     
     Din graficul de mai sus reiese o descoperire foarte importanta. Se vede clar ca la aceiasi familie de sisteme, momentul cinetic unitar este dependent de viteza nucleului din sistemul respectiv, cu cat planeta este mai departe de Soare, cu atat momentul cinetic unitar este in scadere.
Aceasta presupune ca toate marimile cosmice ale unui sistem sunt variabile, in functie de viteza de deplasare a nucleului. Cu cit viteza nucleului, in cazul de fata
a planetei, este mai mica cu atit momentul cinetic se apropie de o valoare minima notata cu “HU 0,sat ”.

Razvan a scris:

negativ a scris: Deci parti din obiectul mingie sunt in miscare fata de sistemul propriu al obiectului mingie, aflat desigur in repaus fata de un sistem de referinta cu originea in centrul acesteia si ale carui drepte de coordonate sunt imobile fata de suprafata acesteia.

Părţi ale obiectului pot fi în mişcare în raport cu orice sistem de referinţă, dar luate individual, fiecare componentă este în repaus faţă de propriul sistem de referinţă.
Atunci când am definit obiectul (inel, minge) pentru care îi stabilim masa, considerăm întreaga masă a acestuia concentrată în centrul lui de masă. Iar centrul său de masă se află în repaus faţă de propriul său sistem de referinţă.
Un centru de masă nu poate fi compus din alte particule constituente; este considerat punctiform. Iar când definim masa unui obiect ne referim tocmai la centrul de masă al acelui obiect.

"Un centru de masă nu poate fi compus din alte particule constituente; este considerat punctiform. Iar când definim masa unui obiect ne referim tocmai la centrul de masă al acelui obiect."
Cred ca ar trebui facuta o distinctie intre "centrul de masa" care e o notiune teoretica, folosita exclusiv pentru simplificarea calculelor. Fiind punctiform, asa cum ai mentionat, este pur teoretic si adimensional. Cred ca ideea principala era compozitia particulei in sine, care are dimensiune si masa, ca o consecinta a fenomenelor ce se produc in interiorul limitelor sale dimensionale. Centrul de masa este o rezultanta, dar nu asta era ideea, asa cum am spus. Ideea era de a analiza ce se petrece in interiorul volumului particulei astfel incit aceasta are masa. O "particula" cum ar fi fotonul, de exemplu, se zice ca nu are masa (de repaus). El avind o energie de miscare, prin deductie putem aprecia ca "ceva" (fara masa) se misca in interiorul particulelor cu masa, asa fel incit sa produca fenomenul de masa, asta luind in considerare ca atunci cind se sparge, o particula cu masa, emite numai energie echivalenta si nu altceva.

Razvan a scris:

negativ a scris:... prin deductie putem aprecia ca "ceva" (fara masa) se misca in interiorul particulelor cu masa, asa fel incit sa produca fenomenul de masa, asta luind in considerare ca atunci cind se sparge, o particula cu masa, emite numai energie echivalenta si nu altceva.

Asta ar însemna ca şi corpul ce are în compoziţie astfel de particule să prezinte doar masă de mişcare, nu şi de repaus.
Ţine cont că o particulă fără masă se deplasează cu viteza luminii; ori, atunci când o particulă se deplasează cu viteza luminii faţă de un sistem de referinţă, ea se deplasează cu acea viteză faţă de orice sistem de referinţă. Aşadar, un astfel de corp, compus din particule ce se deplasează cu viteza luminii, pur şi simplu nu poate avea masă de repaus, deoarece ar trebui ca energia lui să fie infinită.
N-am putea întâlni un astfel de corp în repaus, ci doar în mişcare şi mai mult: în mişcare cu viteza luminii.

Aici nu prea inteleg . E prea general. Si nu cred ca e adecvat.
Daca un comonent al particulei se misca cu viteza lumini in interiorul acesteia (de presupus pe o traiectorie circulara) Inseamna ca se deplaseaza cu viteza luminii si fata de un sistem de referinta fata de care particula in sine e imobila ?
"Asta ar însemna ca şi corpul ce are în compoziţie astfel de particule să prezinte doar masă de mişcare, nu şi de repaus". Deci ai inteles si e corect. Ce mai e de spus ?

WoodyCAD a scris:... daca sunt cu 10km/s sub viteza asta....?..

Dacă eşti cu 10 km sub viteza luminii în vid, nu te mai deplasezi cu viteza luminii!
Deşi, cu afirmaţii din astea, am impresia că la tine lumina e stinsă demult! Eşti în beznă cu totul!

Discutiile acestea au mai mult un caracter filozofic decat fizic. Din capul locului trebuie sa stabilim despre ce masa vorbim; masa unei particule elementare, sau masa unui corp.
Daca vorbim despre particule avem de a face cum o masa de repaus si una de miscare. Masa de repaus a unei particule are un echivalent energetic al cuantei generatoare, energie care dispare si da nastere la o particula. Din moment ce apare particula, nu mai vorbim de energia initiala, ci numai de masa de repaus, din acest moment particula este ca o cutie neagra, nu mai stim ce este in interior, cunoastem doar proprietatile ei, printre care, masa de repaus, sarcina, momentul magnetic, spinul etc. Orice impuls primit de aceasta particula, de acum in colo, va da nastere la masa relativista, sau masa energetica asa cum am numit-o mai inainte. Orice particula pe toata durata existentei ei, absoarbe energie atunci cand se ciocneste cu o cuanta, crescandu-i masa relativista, sau pierde energie eliberand o cuanta, fapt ce inseamna reducerea masei relativiste. In afara de masa relativista care este dependenta de viteza, celelate proprietati ale particulei sunt constante pe toata durata de viata a particulei. Atat timp cat exista particula nu putem vorbi in acelasi timp si de energia cuprinsa in masa de repaus si de energia de miscare, fara sa distrugem particula.
Acum sa discutam despre masa unui corp; masa de repaus a corpului este o constanta si reprezinta cantitatea de substanta (de atomi sau molecule), exprimata in kg, masurata in propriul sistem de referinta, masa generatoare de camp gravitational. Aceasta masa nu o putem exprima in unitati energetice pentru ca nu se poate anihila niciodata masa de repaus a corpului pentru a fi transformata in energie. Deci din acest punct de vedere masa de repaus poate fi considerata ca o cutie neagra. In schimb orice modificare a energiei cinetice a corpului, in ansamblul sau, presupune acumularea unei mase energetice, care se pune in valoare atunci cand corpul capata viteze relativiste in comparatie cu un sistem de referinta exterior corpului. Masa relativista la randul ei poate fi absorbita, sau cedata in functie de viteza corpului la un moment dat. La viteze mici, desi masa relativista este nesemnificativa, efectele ei pot fi devastatoare atunci cand este vorba de o ciocnire a doua corpuri. Singura, masa de repaus nu poate produce nici un efect asupra altui corp aflat si el in repaus.

Pentru cei care vor sa stie ceva mai mult despre masa de miscare, atasez aici cateva pagini care au mai fost expuse pe alt topic.

Razvan a scris:

2. - dacă acel component nu este legat structural de particulă şi se mişcă liber în interiorul acestuia cu viteza luminii, nu influenţează cu nimic masa de repaus a particulei; ...

Tocmai aici e problema, miscarea componentei particulei in interior, creaza masa de repaus a acesteia. Asa cum o sarcina electrica a unei particule produce un cimp electric si asociat lui unul magnetic, nu ar exista nici un motiv sa nu presupunem ca si componentele interne ale particulei ar face lucruri asemanatoare cum ar fi : generarea unui cimp electric si a unui cimp gravitational.
Fata de definitia masei, "Masa se definește drept acea mărime măsurabilă ce determină cantitatea de substanță conținută într-un corp sau particulă, determinabilă la nivel macroscopic și măsurată, de asemenea, macroscopic.", pot considera ca ea este determinata de viteza cu care se misca componentele particulei in interior(lipsite de masa, ca si fotonul dealtfel), pe principiul urmator : daca rotim cu o viteza suficient de mare un obiect atasat de capatul unui fir in jurul unui ax atasat la celalalt capat, percepem obiectul ca fiind un corp de forma unui tor(daca obiectul e o bila). Incercind sa-l atingem, il percepem ca pe un obiect solid, ca si cum ar avea substanta, conform definitiei clasice a masei.
In cazul in care nu ar fi asa, la spargerea unei particule elementare, nu s-ar recepta decit fragmente de masa, fara eliberare de energie, deci e-m*c² -pe care nu o putem combate fiind confirmata de experimente- nu ar mai fi aplicabila. De ce sunt particulele cu mase egale pe "caprarii", cred ca raspunsul se afla in studiul lui Virgil.

Razvan a scris:

Însă mai este o problemă, legată tot de sistemele de referinţă: dacă presupunem că o entitate se deplasează cu viteza luminii, indiferent de traiectoria pe care o are, circulară sau nu, nu îi poate fi ataşat un sistem de referinţă. Şi asta, deoarece când ataşăm unui obiect un sistem de referinţă, acel obiect este considerat a avea viteza zero faţă de sistemul propriu de referinţă.
Dacă obiectul se deplasează cu viteza luminii, atunci, fiind lipsit de masă de repaus, nu poate exista decât în această stare de mişcare. Dar ştim că atunci când o particulă se deplasează cu viteza luminii într-un sistem de referinţă ea se deplasează cu această viteză faţă de oricare sistem de referinţă, deci implicit şi faţă de propriul său sistem de referinţă ataşat. Cum în propriul sistem de referinţă trebuie să aibă viteza zero, rezultă că o asemenea particulă ar trebui să aibă simultan şi viteza zero şi viteza luminii, faţă de propriul său sistem de referinţă.
Acest lucru devine un nonsens; de aceea nu se poate ataşa un sistem de referinţă unei particule ce se deplasează cu viteza luminii, în speţă unui foton.

Daca "ştim că atunci când o particulă se deplasează cu viteza luminii într-un sistem de referinţă ea se deplasează cu această viteză faţă de oricare sistem de referinţă, deci implicit şi faţă de propriul său sistem de referinţă ataşat.", iar acest lucru duce la un nonsens, asa cum bine precizezi, inseamna ca undeva e o eroare de abordare a problemei. Acesta e motivul pentru care imi imaginez ca lumina nu e un flux de particule, asa cum presupunem acum, ci mai degraba transmiterea unui impuls printr-un mediu plin cu particule mici, inca nedetectabile si se supune legilor mecanicii ondulatorii. Caracterul dual corp-unda al fotonului pare cel putin indoielnic, pentru ca la o analiza mai aprofundata, cu siguranta ne vom lovi si de alte non-sensuri, asa cum ai aratat mai sus.

Dupa cum se vede in schema de mai sus, miscarea circulara da masa de repaus, iar miscarea axiala da masa relativista. Masa de repaus este constanta fiind data de proiectia razei de curbura pe un plan perpendicular pe axa elicei, care este totdeauna un cerc, in timp ce masa relativista este data proiectia curburii pe un plan ce trece prin axa elicei. La viteze luminice, curbura traiectoriei scade foarte mult, deci masa relativista variaza invers proportional cu curbura traiectoriei.

Mai Woody, termina cu chestiile astea.

virgil a scris:Discutiile acestea au mai mult un caracter filozofic decat fizic. Din capul locului trebuie sa stabilim despre ce masa vorbim; masa unei particule elementare, sau masa unui corp....

E curios cum putem discuta in termeni diferiti (e impropriu sa zic contradictorii) despre acelas lucru.
Din ceea ce ai spus, rezulta destul de clar ca masa e o consecinta a miscarii, chiar daca despartim notiunea in doua. Faptul ca miscarea e "inchisa" in "cutia neagra a particulei" fara sa stim ce se petrece acolo, determinind caracteristicile conexe ale acesteia, reconfirma un fapt pe care eu l-am exprimat mai mult "poetic".
Eu concluzionez astfel ca masa e o consecinta a miscarii, indiferent de ce tip ar fi aceasta, deci a energiei manifestate in timp .
Altfel similitudinile sistemelor micro si macro cosmice nu s-ar manifesta, ele fiind evidente pentru oricine la prima vedere, dar excelent disecate si explicate de tine in lucrarea pe care o voi studia mai bine in cursul zilelor urmatoare. O asemenea analiza chiar sustine ideile pe care le am.
Problema reala pe care o am, este legata de foton cu care inclin sa cred ca universul este plin si nu se deplaseaza efectiv prin spatiu, ci doar transmite impulsuri, si de felul in care se transmite radiatia electromagnetica, plus problema cimpului.
Inca refuz sa cred ca ceva care nu e material poate opune rezistenta.

negativ a scris:
Problema reala pe care o am, este legata de foton cu care inclin sa cred ca universul este plin si nu se deplaseaza efectiv prin spatiu, ci doar transmite impulsuri, si de felul in care se transmite radiatia electromagnetica, plus problema cimpului.
Inca refuz sa cred ca ceva care nu e material poate opune rezistenta.

Fotonul este o entitate compusa dintr-un buchet de microentitati (numite de mine fotonino) care oscileaza in faza. Dovada este ca lumina poate fi polarizata intr-un plan astfel se propaga doar o parte ingusta dintr-un foton, fara sa-si modifice frecventa. Cat priveste spatiul, cred ca are o structura granulara sau celulara astfel o unda electromagnetica se transmite in linie dreapta din aproape in aproape, si nu se transmite ca sunetul in suprafete sferice echipotentiale.

WoodyCAD a scris:...Woody va spune........voi vorbiti de MOMENT CINETIC!

Parca tin eu minte ca despre asta era vorba in topic-ul de fata ...

virgil a scris:

negativ a scris:
Problema reala pe care o am, este legata de foton cu care inclin sa cred ca universul este plin si nu se deplaseaza efectiv prin spatiu, ci doar transmite impulsuri, si de felul in care se transmite radiatia electromagnetica, plus problema cimpului.
Inca refuz sa cred ca ceva care nu e material poate opune rezistenta.

Fotonul este o entitate compusa dintr-un buchet de microentitati (numite de mine fotonino) care oscileaza in faza. Dovada este ca lumina poate fi polarizata intr-un plan astfel se propaga doar o parte ingusta dintr-un foton, fara sa-si modifice frecventa. Cat priveste spatiul, cred ca are o structura granulara sau celulara astfel o unda electromagnetica se transmite in linie dreapta din aproape in aproape, si nu se transmite ca sunetul in suprafete sferice echipotentiale.

Microentitatile de care vorbesti (denumite de mine "stringuri zero", adica fara masa, sarcina, etc,) in opinia mea, umplu spatiul. Mi le imaginez ca un fel de membrane asemanatoare bulelor de sapun, avind caracteristicile oscilatorului perfect propus de Maxvell. In opinia mea, aceste entitati sunt facute sa vibreze si in general sa manifeste caracteristici diverse functie de excitatia la care sunt supuse.
Ai zis ca "o unda electromagnetica se transmite in linie dreapta din aproape in aproape", asa cum mi-am imaginat si eu, gindindu-ma la modelul experimental pentru ilustrarea conservării energiei în procesele de ciocniri perfect elastice :

Impulsul primit la capatul sirului de bile este transmis prin fiecare bila, pina la ultima, fara ca acestea sa-si modifice pozitia.
Astfel impulsul primit de la o particula excitata, se transmite pe distantele cosmice cu o anumita viteza, determinata de caracteristicile acestor microentitati.
Voi mentiona la topicul "Gravitatie si cimp magnetic", cam cum vad eu transmiterea energiei prin spatiu, cu ajutorul acestor microentitati. Ar mai ramine problema polarizarii luminii, dar cred ca acum am o idee.

Imagineaza-ti un pachet cilindric de o suta de astfel de pendule, decalate axial cu o sutime din amplitudinea oscilatiei. Rezultatul va fi un tren de impulsuri cu frecventa de 100/sec. daca totusi avem un numar de 10^20 de astfel de entitati, vom obtine frecvente de ordinul radiatiilor gama. Un astfel de pachet va putea fi polarizat intr-un plan, dar nu stiu ce se intampla cu frecventa.

virgil a scris:Imagineaza-ti un pachet cilindric de o suta de astfel de pendule, decalate axial cu o sutime din amplitudinea oscilatiei. Rezultatul va fi un tren de impulsuri cu frecventa de 100/sec. daca totusi avem un numar de 10^20 de astfel de entitati, vom obtine frecvente de ordinul radiatiilor gama. Un astfel de pachet va putea fi polarizat intr-un plan, dar nu stiu ce se intampla cu frecventa.

Am realizat ideea si acum reflectez putin. Poate intre timp te uiti la parerea mea de la postul cu "gravitatie si cimp magnetic".

Componentele interioare se mişcă faţă de ce sistem de referinţă? Al particulei, bănuiesc. Atunci cum poate o mişcare faţă de un sistem de referinţă să genereze masă acelui sistem de referinţă? E ca şi cum aş spune că dacă o maşină se deplasează faţă de mine cu viteza v, mie îmi creşte masa!

Nu exista componente interioare sau exterioare, ci doar componente (stringuri sau luxoni sau fotonino) care oscileaza in faza. Masa este doar o proprietate a particulei, adica spunem ca particula x are masa y atunci cand luxonii z au o anumita traiectorie.
De exemplu, daca legam o greutate cu o sfoara si o invartim, simtim la mana forta centrifuga, ca si cum un camp ne-ar atrage catre greutate. Acelasi lucru se va intampla daca am tine sfoara pe loc si am roti spatiul in jurul nostru. Iata deci ca miscarea relativa pe o traiectorie curba intre acele componente si spatiu, presupune aparitia unei manifestari numita masa.

aparitia unei manifestari numita masa.

....din ciclul HOCUS-POCUS...PARANORMALUS
...fantomatica...gandirea umana...!
....rad cu lacrimi....cate aberatii poti scrie...!

Cimpurile din interiorul unei particule se deplaseaza cu viteza luminii.
Incercarea de a deplasa particula nu poate modifica aceasta viteza si atunci se produce o deformare a traiectoriei cimpurilor tradusa prin inertie (masa).

cris a scris:Cimpurile din interiorul unei particule se deplaseaza cu viteza luminii.
Incercarea de a deplasa particula nu poate modifica aceasta viteza si atunci se produce o deformare a traiectoriei cimpurilor tradusa prin inertie (masa).

Nu campurile se deplaseaza, ci oscilatia lor se deplaseaza cu viteza luminii intr-un volum limitat de unda stationara. Orice modificare a lungimii de unda a oscilatiei stationare (ce reprezinta particula) datorita miscarii corpului, se traduce printr-un histerezis sau printr-o reactie din partea particulei care se opune deformarii undei. Aceasta reactie de raspuns a undei stationare o percepem in mod glosier ca o inertie. De fapt daca particula este sferica, prin alungirea pe o anumita directie a undei stationare, se deformeaza particula ca o minge, ea tinzand sa revina mereu la forma initiala.

virgil a scris:

cris a scris:Cimpurile din interiorul unei particule se deplaseaza cu viteza luminii.
Incercarea de a deplasa particula nu poate modifica aceasta viteza si atunci se produce o deformare a traiectoriei cimpurilor tradusa prin inertie (masa).

Nu campurile se deplaseaza, ci oscilatia lor se deplaseaza cu viteza luminii intr-un volum limitat de unda stationara. Orice modificare a lungimii de unda a oscilatiei stationare (ce reprezinta particula) datorita miscarii corpului, se traduce printr-un histerezis sau printr-o reactie din partea particulei care se opune deformarii undei. Aceasta reactie de raspuns a undei stationare o percepem in mod glosier ca o inertie. De fapt daca particula este sferica, prin alungirea pe o anumita directie a undei stationare, se deformeaza particula ca o minge, ea tinzand sa revina mereu la forma initiala.

Corecta observatia lui Virgil, caci cimpul insoteste particula. In interiorul acesteia se misca ceva, miscare care determina proprietatile atasate acesteia. Asta neinsemnind ca in exteriorul particulei nu exista nimic. Si chiar daca din punctul de vedere al proprietatilor componentelor nu se poate face deosebire intre cele care apartin unei particule si cele exterioare, modul lor de organizare este evident diferit in interiorul spatiului fizic in care e delimitata particula.
Si legat de asta, eu tot am o problema legata de ideea lui Einstein, care spune ca timpul e relativ fata de viteza cu care te misti.
Fundamentul relativitatii se bazeaza pe un "observator", ale carui observatii, sunt evident legate de distante si viteza cu care se pot face acestea, in cazul in speta viteza luminii. Daca viteza cu care s-ar transmite aceasta informatie ar fi infinita, nu ar mai fi nevoie de teoria relativitatii, iar orice fenomen ar putea fi observat in timp real, considerind ca un fenomen care se intimpla acum pe Soare va fi observat de noi peste 8 min si 13 sec.
Faptul ca viteza luminii e batuta in cuie, nu inseamna ca timpul de deformeaza, ci perceptia noastra asupra lui.
Dar cred ca am depasit subiectul topicului, desi are ceva legatura.

virgil a scris:

In lipsa unor alte comentarii, postez o "sectiune" prin reprezentarea grafica a spatiului energetic, incluzind si ideea mea obsesiva de spatiu negativ, cu axa timpului aflata in punctul zero de pe grafic.
Nu o mai postez ca nu se vede. Sper mai tirziu sa reusesc

Spatiul energetic din poza mea reprezinta de fapt spatiul 3d+t. Dupa cum se vede pe masura ce ne apropiem de viteza luminii spatiul se restrange ajungand la zero atunci cand am atins-o. Acest lucru explica si evolutia universului de la zero atunci cand totul se misca cu viteza luminii, la spatiul cunoscut azi, al vitezelor noastre.
Din aceasta diagrama rezulta si relativitatea timpului, astfel daca o nava s-ar deplasa cu viteza luminii, intr-o calatorie de doi ani, ar parcurge o distanta de cca. 2*10^13 km (fara sa tinem cont de timpul de accelerare si decelerare), iar daca Pamantul se deplaseaza cu o viteza de 30 km/sec, inseamna ca parcurge 2*10^9km, iata ca noi mergand cu nava ajungem in viitor cam cu 10 000 de ani inainte ca pamantul sa ne ajunga din urma. Noroc ca nu putem atinge viteza luminii.