Pendulul

Crivoi Dumitru a scris:Pendulum at Rest monopole antenna.
Dumitru Crivoi, Maria Rediu,  European Journal of Applied Science, Vol.12 No.3 (2004. Doi:https://doi.org/10.14738/aivp.123.2024

virgil_48 a scris:Pentru ca tot ii spune acestui topic Pendulul:
Crede cineva ca intr-o incinta vidata complet sau in spatiu
departe de atmosfera, un pendul conceput cu toate mijloacele
pentru a evita frecarile, s-ar balansa perpetuu, fara amortizare ?
Sunt tentat sa cred ca DA(desi multa vreme am afirmat ca NU)
insa ma intereseaza si parerile sau argumentele altora.
Banuiesc ca un raspuns oficial exista si stiu ca dintre noi, dl.
Crivoi D. este mai apropiat de subiect.
Amortizarea pendulului este produsa exclusiv de frecari ? Fara
a intra in detaliile pendulului lui Foucault.  

curiosul a scris:

virgil_48 a scris:Pentru ca tot ii spune acestui topic Pendulul:
Crede cineva ca intr-o incinta vidata complet sau in spatiu
departe de atmosfera, un pendul conceput cu toate mijloacele
pentru a evita frecarile, s-ar balansa perpetuu, fara amortizare ?
Sunt tentat sa cred ca DA(desi multa vreme am afirmat ca NU)
insa ma intereseaza si parerile sau argumentele altora.
Banuiesc ca un raspuns oficial exista si stiu ca dintre noi, dl.
Crivoi D. este mai apropiat de subiect.
Amortizarea pendulului este produsa exclusiv de frecari ? Fara
a intra in detaliile pendulului lui Foucault.  

În perspectivă newtoniană, nu, nu se pierde din mișcare în condițiile menționate.
Dacă ceva nu consumă din cantitatea de mișcare, aceasta se păstrează.
. . . . .
Zic și eu, e un punct de vedere.

Crivoi Dumitru a scris:Virgil 48:
In spatiul liber, departe de corpuri, pendularea pe care o
cunostem nu poate avea loc ! Iar in proximitatea unui corp,
atenuarea datorita lucrului mecanic pe care il produce este
compensata de gravitatie.
Comentariu:
Luna nu penduleaza?

Crivoi Dumitru a scris:Si pendulul, plasat la ecuator, "orbiteaza"  diurn, la el ca Luna (planul in care oscileaza Luna face un unghi de 4-5 grade fata de planul eclipticii).

Crivoi Dumitru a scris:Tocmai, asta arata teoria si  experimentele din lucrare, anume ca sunt si alte campuri care interactioneaza intre corpuri (pe langa cel gravitational). Se gasesc acele interactiuni care sunt la baza ""anomaliilor "" din dinamica corpurilor (pendulului) considerate ca interactionan numai gravitational. Lucrul nefiind doar MECANIC ci multiplu conform interactiunii dintre formele demiscare a materiei dincare sunt compuse corpurile (electric, magnetic, EM,...,). """"FOIPUL""""- nu contine particule incarcate electric (magnetizate,...,)  ?

curiosul a scris:. . . . .
Carevasăzică fizicienii stabilesc regulile de funcționare, matematicienii stabilesc cantitățile,  iar filozofii stabilesc claritatea interpretării și sincronizării lor în acord cu sistemul perceptiv.
Dar vin un fel de logicieni care prin alte structuri logice de interpretare realitatea este diferită de cea interpretată de fizicieni, de matematicieni, și chiar de filozofi.
Nu e așa simplu să spui "uite de ce este corect ceea ce este corect!" !

Referitor la distincţia ce se face pe vremea lui (n.n. Aristotel) între mişcările de pe Pământ şi cele ale corpurilor cereşti cu implicaţii asupra tezei referitoare la finitatea universului, Aristotel observă patru tipuri de mişcare: modificarea substanţei corpului, schimbarea cantitativă, calitativă şi a locului corpului. Cum mişcările cereşti păreau perfecte, în lumea eterică a corpurilor cereşti nu se putea admite decât deplasarea, şi aceasta restrânsă la cea circulară şi uniformă, de unde rezultă caracterul necesar finit, închis al ultimei sfere materiale, al stelelor fixe; în aceste condiţii, primele trei mişcări nu puteau exista decât în lumea sublunară. În lumea sublunară, mişcarea rectilinie este posibilă, dar ea poate fi naturală sau forţată. Ea este naturală când prin ea un corp tinde să revină la locul său natural, în sensul sferei din care face parte; pământ, apă, aer, foc. Un corp solid care se deplasează în jos se reîntoarce pe Pământ, adică la locul său natural; apa şi aerul tind şi ele spre locul lor natural; când un corp arde şi se transformă astfel în foc, flacăra se înalţă în sfera focului. Celelalte mişcări, cele accidentale, sunt posibile când asupra corpurilor se exercită o forţă dinafară fără aceasta corpul rămâne veşnic în repaus. Cu alte cuvinte Aristotel admite inerţia corpurilor în repaus. Neexistând nici un motiv pentru a presupune o inerţie a mişcării, mişcarea externă a sferelor nu poate fi concepută decât pe baza unui motor. Astfel, sfera cea mai înaltă, a fixelor, ar fi pusă în mişcare de un ,,prim motor” imobil şi imaterial. De la această sferă, mişcarea s-ar transmite la celelalte de sus în jos, aceasta fiind sursa mişcării determinate de o forţă din afară în lumea sublunară. Deoarece inerţia mişcării nu este presupusă, mişcarea durează numai atâta timp cât se exercită forţă, cât timp acţionează motorul. Având la bază cele afirmate anterior, Aristotel ajunge la concluzia inexistenţei vidului. La rândul ei, inexistenţa vidului atrage după sine continuitatea materiei şi exclude o soluţie atomistă a structurii materiei. Concluzia inexistenţei vidului îl determină să respingă corespondenţa dintre elementele constituente ale lumii şi poliedrele regulate – cu acestea nu s-ar putea umple tot spaţiul, în aranjamentul lor rămânând interstiţii. Din cele de mai sus rezultă negarea infinitului mare şi admiterea celui mic. Teza că mişcarea încetează odată cu încetarea acţiunii forţei a rezistat timp de două milenii, până la Galilei.

curiosul a scris:Presupunem că există un "observator" 1 ale cărui percepții și concluzii sunt determinate de perspectiva din care el percepe realitatea, adică din acea perspectivă din care mișcarea este natural elicoidală.
El ar concluziona axiomatic că acesta este caracterul natural al mișcării.
După care, un observator 2 "normal" care are aceeași perspectivă cu a noastră ar spune, nu, caracterul natural al mișcării este inerțial rectiliniu și uniform, iar ceea ce pare elicoidal este generat de o mișcare compusă dintre inerția rectilinie și o forță atractivă, cum ar fi gravitația.
Observatorul 1 zice, nu, ceea ce pare o forță atractivă este de fapt o consecință a caracterului elicoidal al mișcării.
Care are dreptate?

curiosul a scris:Pentru virgil 48,
nu neaparat, certitudinea si "logica" realitatii poate depinde de perspectiva din care este privita.
Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului.

virgil_48 a scris:

curiosul a scris:Pentru virgil 48,
nu neaparat, certitudinea si "logica" realitatii poate depinde de perspectiva din care este privita.
Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului.

Tu crezi ca realitatea depinde de observator si de perspectiva lui ?
...