Matematica și fizica

La nivel principial există o oarecare asemănare între modul în care este construită matematica și modul în care este construită fizica.
De altfel, așa ar trebui să și fie pentru că ele sunt produse perceptive ale minții noastre.
Așa cum e axioma paralelelor în matematică, cam așa este și principiul inerției în fizică.

Dar ideea este alta.

De exemplu, ca să putem demonstra axioma paralelelor mai este necesară o altă nouă axioma care să nu ducă la contradicție în sistem.
Iar pentru a demonstra o axiomă care demonstrează o axiomă este nevoie de o altă axiomă și tot așa.

La fel și în fizică.
Cauzal fenomenologic lucrurile nu pot fi explicate la infinit.
Pentru a demonstra proprietatea de inerție, de exemplu, este necesară o percepție diferită asupra comportamentului Naturii pentru că cauza care ar explica inerția trebuia ea însăși să aibă o cauză existențială sau fenomenologică și tot așa.

Totuși, ce generează și determină în gândirea noastră necesitatea acestui tipar cauzal sau determinist infinit?

Explicația constă în logica booleană prin care suntem formați și construiți să gândim și să percepem lucrurile.
Realitatea poate fi interpretată și cu o altă logică.
Dar s-ar putea să fie cumva cam târziu pentru asta.
Pentru că ar trebui schimbat complet modul de percepție asupra modului în care ar fi ideal să gândim logic.

Modul nostru de gândire cauzal/determinist își are explicația în condiția noastră umană ca ființe vii care își adaptează comportamentul si gândirea la condițiile impuse de mediu.
Este o chestiune esențială a materiei vii pentru supraviețuire, iar, în consecință, modul în care suntem "predestinați" să gândim sau să analizăm instinctiv percepțiile exterioare constientului este înscris în ADN.
Să poți să privești lucrurile cu altă logică nedeterministă trebuie să nu fi ființă vie care percepe realitatea intr-un fel sau altul, trebuie să nu ai probleme ce țin de necesitatea supraviețuirii.

curiosul a scris:La nivel principial există o oarecare asemănare între modul în care este construită matematica și modul în care este construită fizica.
De altfel, așa ar trebui să și fie pentru că ele sunt produse perceptive ale minții noastre.
Așa cum e axioma paralelelor în matematică, cam așa este și principiul inerției în fizică.
Dar ideea este alta.
De exemplu, ca să putem demonstra axioma paralelelor mai este necesară o altă nouă axioma care să nu ducă la contradicție în sistem.
Iar pentru a demonstra o axiomă care demonstrează o axiomă este nevoie de o altă axiomă și tot așa.

La fel și în fizică.
. . . . .

Ai zis bine "o oarecare asemanare" ca exista si o mare deosebire intre
matematica si fizica.
In matematica daca ai scris 1 + 1 = 2  nu exista loc de indoiala, nu apare
nimic in plus sau un minus.
In fizica pot interveni intr-o relatie si factori necunoscuti, nerecunoscuti,
sau chiar minciuni promovate si sustinute de diversi.
De aceea a ajuns fizica sa socoteasca 1 + 1 = 1,92  iar 0,08 este defect
de masa !      
Sau "campul gravitational" care produce lucru mecanic la orbitare, totusi
nu se epuizeaza !
Sau, Universul cu masa lui infinita, a pornit intr-un moment, dintr-un punct !
Fizica, la nivel general, mai are pana sa ajunga o stiinta exacta. Acum este
inca o stiinta manipulabila.

virgil_48 a scris:

curiosul a scris:La nivel principial există o oarecare asemănare între modul în care este construită matematica și modul în care este construită fizica.
De altfel, așa ar trebui să și fie pentru că ele sunt produse perceptive ale minții noastre.
Așa cum e axioma paralelelor în matematică, cam așa este și principiul inerției în fizică.
Dar ideea este alta.
De exemplu, ca să putem demonstra axioma paralelelor mai este necesară o altă nouă axioma care să nu ducă la contradicție în sistem.
Iar pentru a demonstra o axiomă care demonstrează o axiomă este nevoie de o altă axiomă și tot așa.

La fel și în fizică.
. . . . .

Ai zis bine "o oarecare asemanare" ca exista si o mare deosebire intre
matematica si fizica.
In matematica daca ai scris 1 + 1 = 2  nu exista loc de indoiala, nu apare
nimic in plus sau un minus.
In fizica pot interveni intr-o relatie si factori necunoscuti, nerecunoscuti,
sau chiar minciuni promovate si sustinute de diversi.
De aceea a ajuns fizica sa socoteasca 1 + 1 = 1,92  iar 0,08 este defect
de masa !      
Sau "campul gravitational" care produce lucru mecanic la orbitare, totusi
nu se epuizeaza !
Sau, Universul cu masa lui infinita, a pornit intr-un moment, dintr-un punct !
Fizica, la nivel general, mai are pana sa ajunga o stiinta exacta. Acum este
inca o stiinta manipulabila.

Daca tu nu cunosti fizica, nu poti sa ai o parere obiectiva la acest subiect.
Cum este si interpretarea gresita a ,,defectului de masa al nucleului"

virgil_48 a scris:

curiosul a scris:La nivel principial există o oarecare asemănare între modul în care este construită matematica și modul în care este construită fizica.
De altfel, așa ar trebui să și fie pentru că ele sunt produse perceptive ale minții noastre.
Așa cum e axioma paralelelor în matematică, cam așa este și principiul inerției în fizică.
Dar ideea este alta.
De exemplu, ca să putem demonstra axioma paralelelor mai este necesară o altă nouă axioma care să nu ducă la contradicție în sistem.
Iar pentru a demonstra o axiomă care demonstrează o axiomă este nevoie de o altă axiomă și tot așa.

La fel și în fizică.
. . . . .

Ai zis bine "o oarecare asemanare" ca exista si o mare deosebire intre
matematica si fizica.
In matematica daca ai scris 1 + 1 = 2  nu exista loc de indoiala, nu apare
nimic in plus sau un minus.

Nu există loc de îndoială, dacă nu există loc de interpretare.
O rață plus un creion nu este egal cu două avioane, în schimb
aceeași cantitate 1 dintr-o categorie de "obiecte" plus aceeași cantitate 1 dintr-o altă sau aceeași categorie de "obiecte" egal două cantități de "obiecte" diferite sau de același tip.
De asta zic mereu că matematica este o chestiune care reflectă cantitățile percepute, iar în fizică 1 metru este diferit de 1 secunde, dar o egalitate matematică în care sunt implicate spațiul și timpul vorbește despre aceeași cantitate din fiecare noțiune percepută, iar o ecuație fizică este doar o ecuație cantitativă.

In fizica pot interveni intr-o relatie si factori necunoscuti, nerecunoscuti,
sau chiar minciuni promovate si sustinute de diversi.

Corect!
Și tocmai din acest motiv se poate ajunge la interpretări diferite în ce privește anumite certitudini fizice.
Dar ele sunt necesare în construcția sistemului, așa cum sunt necesare axiomele în geometrie.
Dacă nu consideri axiomatic, nedemonstrabil, existența spațiului, timpului, energiei, materiei etc, la nivel de "existențe" fizice, iar inerția, forța etc la nivel de fenomenologie, nu poți să dezvolți sistemul fizic, așacum nici fără axiome matematice nedemonstrabile nu poți să dezvolți sistemul matematic.
Și tocmai pentru faptul că sistemul este fundamentat pe principii nedemonstrabile asta duce la construcția de concluzii indecidabile în sistem.

Iar asta încerc eu să înțeleg, de ce avem o gândire fundamentată pe principii cauzale/deterministe și dacă s-ar putea construi un sistem logic care să nu fie fundamentat pe principii nedemonstrabile.
Pentru că tocmai ele construiesc raționamente incerte, paradoxale și nedemonstrabile în sistem.
Dar ca om nu poți să faci asta, este imposibil.
Acest lucru poate fi realizat de AI, pentru că AI nu are percepții proprii, nu se folosește de "arta" interpretării lucrurilor, nu deduce lucrurile printr-un mecanism fizic ce construiește tiparul perceptiv ce determină modul de gândire cauzal determinist, cum ar fi cel generat de ADN.

Un asemenea sistem logic diferit nefondat pe principii axiomatice implică în primul rând, din punct de vedere matematic, o percepție diferită asupra sistemului ce exprima perceptual cantitativ realitatea.
Dar în ce privește aspectul fizic este cumva imposibil construcția unui sistem fizic neaxiomatic.
Care să nu fie fundamentat pe percepția unor "existențe" fizice ca și "axiome" nedemonstrabile.

Cu alte cuvinte, realitatea fizică intrinsecă va întotdeauna un anumit grad de incertitudine obiectivă tocmai din perspectiva faptului că ideea de obiectivitate a certitudinilor fizice sunt determinate de filtrul perceptiv asupra realității.

În termeni fizici-filozofici asta înseamnă că o certitudine fizică este determinată de "operația" de măsurare, localizare și identificare "existențială", care într-un final se reduce tot la percepția observatorului.

În altă ordine de idei, la nivel de certitudine fizică lucrurile se reduc la un aspect perceptual care stabilește certitudinea intrinsecă, în timp ce matematic poate fi construit un alt sistem logic de interpretare cantitativă care la un moment dat tot va duce la probleme de incertitudine asupra obiectivității realității fizice.

Realitatea fizică intrinsecă nu poate fi interpretată într-un sistem logic ce nu duce într-un final la concluzii indecidabile și chiar dacă sistemul matematic ce îi stă la baza îi oferă un grad de certitudine, realitatea fizică intrinsecă nu va avea NICIODATĂ un grad absolut de obiectivitate.

Colateral subiectului apare și întrebarea: " În ce mod trebuie să privim realitatea, în ce mod trebuie să ne privim pe noi înșine și de ce avem nevoie de certitudini în experimentarea realității percepute?"

Începusem inițial cu o explicație la nivel darwinist constând la nivel fundamental decizional și ca tipar de gândire determinist cauzal generat pur și simplu de instinctul de supraviețuire.
Acesta este și motivul pentru care consider că principiile logice ale gândirii noastre sunt generate la nivel fundamental de o anumită construcție fizică înscrisă în ADN astfel încât să eficientizeze mecanismul de supraviețuire.

De altfel, tot la nivel de interpretare darwinistă, orice ființă vie dezvoltă natural "percepții" senzoriale necesare supraviețuirii de la nivelul lanțului trofic la care se află, iar din acest punct de vedere, noi nu facem excepție prin ceea ce ne diferențiază ca specie.

Gândirea propriu zisă nu este o chestiune de conștiință, iar construcția sistemului logic al interpretării percepțiilor senzoriale nu se diferențiază cu nimic de situația prin care ... o pisică, de exemplu, evaluează instinctiv consecințele deciziilor sale comportamentale fără a fi vorba despre o conștiință asupra realității exterioare ei.

Din acest punct de vedere, modul în care funcționează logica cu care interpretăm noi ca oameni realitatea percepută este fundamentat pe un tipar identic de eficientizare a consumului de energie si conservare a integrității fizice determinat pur și simplu de un mecanism fizic din construcția noastră al cărui rol este...menținerea vieții.

Din acest punct de vedere interpretativ principiile logice boolene ale gândirii noastre au caracter cauzal determinist strict generat de construcția noastră fizică adaptată la nevoile și cerințele mediului în care trăim.

Percepția unui sistem logic nou și diferit, care să nu ducă la inconveniențe decidabile la nivel de completitudine în sistem ar trebui să fie totuși creat de același mecanism adaptiv la noi cerințe ale "mediului", iar problema este că va apărea un conflict perceptual.

Noul sistem logic de interpretare neaxiomatica a realității percepute, având un caracter nedeterminist cauzal, duce la acceptarea simultană a două realități diferite, una perceptuală intrinsecă și una contrarie tiparului perceptiv, deși ar fi un sistem care nu duce la concluzii indecidabile.

Și atunci ne întrebăm pe care îl preferăm?
Și inexplicabil cumva, vom prefera tot timpul incertitudinea.
Pentru că nu cunoașterea completă a realității ne motivează, ci noile perspective necunoscute asupra interpretării realității, iar în ce ne privește ca ființe vii, modul nostru de gândire va fi întotdeauna cauzal respectând o logică booleană deterministă.
Iar asta vine la pachet cu subiectivitatea certitudinilor determinate de caracterul preferențial al obiectivității demonstrative.
Pe o parte că trebuie să acceptăm asta și implicit că vom avea tot timpul subiecte care dezbat certitudinea asupra unei situații, pe de altă parte faptul că este tocmai ce întreține caracterul darwinist al construcției noastre.

Pentru că ce este viața și ce implică ea în mod obiectiv?
Iar AI nu poate înțelege asta niciodată.
Nici noi nu înțelegem, dar suntem capabili să îi dăm un sens motivațional.

curiosul a scris: Să poți să privești lucrurile cu altă logică nedeterministă trebuie să nu fi ființă vie care percepe realitatea intr-un fel sau altul ...

Cu alte cuvinte, ceea ce trebuia demonstrat! Problemă încă de acum mai bine de 10 ani, când vorbeam noi că nu se poate demonstra o teorie din interiorul ei.

Conturul unei curbe se reduce la o multitudine de linii frante iar al unui munte sau al unei frunze la o multitudine de dreptunghiuri sau triunghiuri in 2D sau
paralelipipede si piramide in 3D sau oricare alta forma regulata... (fractalii...)

Bordan a scris:

curiosul a scris: Să poți să privești lucrurile cu altă logică nedeterministă trebuie să nu fi ființă vie care percepe realitatea intr-un fel sau altul ...

Cu alte cuvinte, ceea ce trebuia demonstrat! Problemă încă de acum mai bine de 10 ani, când vorbeam noi că nu se poate demonstra o teorie din interiorul ei.

Ce dor mi-era să mai vorbesc cu tine!
Tu probabil ai răspuns atunci instinctiv, dar în acest principiu se ascunde un mare adevăr, Bordan!
Și ne întrebăm dacă poate exista un sistem de percepție asupra realității care să nu ducă la propoziții indecidabile.
Și răspunsul este nu, zic eu.
Iar explicația, în ce privește modul în care percep eu lucrurile, este următoarea.

Certitudinea însăși, indiferent de natura ei deterministă, este o chestiune subiectivă, Bordane, tocmai din perspectiva faptului că orice sistem logic care prin care se stabilește caracterul obiectiv al unei concluzii trebuie să fie strict determinat de caracterul obiectiv care fundamentează sistemul.
Prin urmare, niciun sistem nu poate fi construit pe principii nedemonstrabile, dar considerate adevărate, astfel încât să permită dezvoltarea sistemului.
Deci incompletitudinea sistemului se reflectă în cumva în valoarea de adevăr a ceea ce îl fundamentează, motiv pentru care gradul de nedemonstrabilitate concretă și obiectivă a fundamentelor sistemului duce la un grad de incertitudine asupra concluziilor deduse în sistem.

Iar acest aspect se poate reduce la un principiu perceptual, nu de completititudine în sistem, sistemul însăși la nivel de axiomatizare reducându-se la un aspect petceptual, iar în consecință gradul complet de certitudine deductibil este determinat de gradul de certitudine care axiomatizeaza sistemul formal respectiv.

Din acest punct de vedere, lucrurile se simplifică la acceptarea faptului că dacă sistemul perceptiv este subiectiv și relativ, sistemul de deducție perceptiv duce la construcția de propoziții subiective în sistem, al căror caracter cert și decidabil este el însuși subiectiv.

Bordane,
la fel de bine s-ar putea să privim problema greșit, iar în această interpretare reducem lucrurile la o chestiune care ține doar de o formă de filozofie științifică în ideea de a stabili gradul de certitudine a unei situații.
Subiectul este totuși destul de complex și nu necesită neapărat ieșirea din sistem pentru a avea o altă perspectivă asupra sistemului, cât este importantă înțelegerea completa a sistemului.

Și o luăm "băbește " pas cu pas.

Certitudinea și interpretarea unei situații este o chestiune perceptuală.
Percepțiile pot fi subiective, dar nu realitatea care generează percepția.
În schimb, aceasta insăși trebuie să fie o "axiomă" nedemonstrabilă, mergând pe principiul cauzal că ceea ce generează ceva are intr-un final un substrat obiectiv, deși nedemonstrabil.
Principiile sistemului logic deductiv trebuie să supună aceleași obiectivități relaționale, în ideea că chiar dacă nu este demonstrabil, trebuie să fie măcar verificabil în același sistem perceptual.
Iar acesta este și motivul pentru care există nevoia de demonstrație experimentală a teoriei propuse.

Tot intr-o discuție mai veche cu "omuldinluna" se punea problema faptului că subiectivitatea percepției este eliminată de obiectivitatea aparatului de măsură.
Intr-o interpretare mai primitivă, chiar dacă ție ca observator un metru ți se poate părea mai lung intr-un anumit moment decât în altul, un aparat de măsură nu are caracter subiectiv în ce privește măsurătoarea, motiv pentru care dovezile experimentale trec de pragul subiectivitatii percepției.
Caz în care, certitudinea trebuie să fie obiectivă atât timp cât, exact în același sistem perceptual, problema se rezumă la nivel de măsurare obiectivă.

În schimb sunt noțiuni fizice care nu se pot certifica obiectiv ca având caracter cert nici măcar la nivel de nivel de măsurare.
Un exemplu, de exemplu, este timpul.
Ceasul în niciun caz nu măsoară timpul.
Iar în acest moment ajungem din nou la o problemă perceptuală care ține de obiectivitatea aparatului de măsură, iar Instrumentul de măsură nu poate certifica în mod obiectiv cantitatea pe care o măsurăm, iar realetavitatea tocmai ce confirmă acest aspect.
Însă principiile relativității sunt deduse în alt sistem perceptual cantitativ.
Matematica.
Dar în acest caz perceptual, Bordane, lucrurile se reduc tot la o chestiune de subiectivitate perceptuală, pentru că introducem intr-un sistem simbolic modul în care percepem o realitate subiectivă perceptual.

Și ne întoarcem de unde am plecat și la întrebarea omuluidinlună.
"Are realitatea percepută un caracter obiectiv dincolo de subiectivitatea perceptuală?"

Răspunsul meu este NU, nu are.

Sub o formă sau alta am cam discutat noi treburile astea, percepția asupra realității rămâne cum am stabilit, adică subiectivă.  Prin spațiu și timp iar ne-am învârtit până ne-am îmbătat de cap, ajungând și la o definiție, că spațiul e timpul static, iar timpul spațiul dinamic, ca să pricepi ce percepi îi musai să oprești timpul în loc, numai că atunci te pierzi în spațiu, printre stele.  

Acuma, un obiect de aia se numește obiect că e obiect, altfel cum franț să fie? Totul ar trebui să fie scurt și la obiect, până-l iei la purecat! Dacă tu îl vezi din față și eu din spate e gata obiectul, că ajunge subiect de discuții, tu ai dreptate că știi ce vezi, eu iară am că și eu știu ce văd, ajunge și obiectivul subiectiv, că dreptatea ta este dreptate-n veac și cuvântul tău este adevărul.

Cam ne întoarcem de unde am plecat, vorba ta, „știm ce știm?”

Și cât le-am mai discutat...
Și să ajungem și la o vorbă de-a ta, toată esența realității se rezumă doar la ce bagi în gură și tragi pe...
Restul este doar o chestiune de a ne umple timpul pe noi cei de aici.
Gafa a fost când am acceptat schimbul în d4.
Dar totuși, doar la nivel de socializare, nu de cercetare, ne întrebăm totuși care este esența obiectivă a realității.
Care sunt proprietățile ei fizice intrinseci dncolo de ceea ce percepem noi ca observatori?
În mod clar procesul percepției nu numai că deformează proprietățile intrinseci ale Naturii, ci îi și atribuie proprietăți pe care nu le are.
Adică o afirmație de genul "nu există spațiu ca proprietate a naturii" duce la un conflict perceptual, iar certitudinile se rezumă intr-un final la un acest aspect petceptual.
Așa s-a format sistemul matematic și fizic și pe acest aspect este fundamentată toată logica gândirii noastre.
Ar putea fi creat un alt sistem logic, dar trebuie să faci abstracție de ceea percepi.

curiosul a scris: Dar totuși, doar la nivel de socializare, nu de cercetare, ne întrebăm totuși care este esența obiectivă a realității.

Cam la nivel de socializare sunt toate subiectele de p-aici, iar după mine gafa a fost când s-a despărțit inteligența de înțelepciune. Mă fascinează și acum marii înțelepți ai antichității, un om care cuprindea întregul univers, de la matematică la fizică, filozofie, muzică și poezie.

Vei spune că p-atunci era simplă treaba, că nu erau așa evoluate lucrurile, acuma lumea e mult mai complexă și n-o poate cuprinde un om, oricât ar fi el de înțelept. Eu zic că noi oamenii, inteligența noastră, a complicat lumea, exact prin această fragmentare a științei în n-șpe mii de specializări și specialiști. Tot nevoia de socializare, de a ne face că lucrăm.

„Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi, dup-atâta trudă, atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi că plecăm ca vântul.”, spunea Omar Khayyam acum un mileniu ... matematician, astronom, filozof, poet ...

Iar până la urmă, esența obiectivă a realității rămâne tot așa cum am stabilit, „cel ce știe nu vorbește, cel ce vorbește nu știe!” ...

Păi da, mai Dane, dar vezi tu, situația face ca noi să interactionam acum prin intermediul unui loc ce presupune înțelegerea realității și, probabil, și a noastră.
Adică odată ce ceva ne-a determinat să alegem să fim aici avem cu siguranță o problemă de certitudine în înțelegerea și
interpretarea esenței lucrurilor.
Dintr-un anumit punct de vedere cauzalitatea acestei nevoi este convergenta intr-un singur aspect.

Eu aș zice că nu poți să cuprinzi întregul decât sectionandu-l pe părți componente care intr-un final pot creea o imagine de ansamblu.

Mă rog, lucrurile se reduc tot la o formă de interpretare a realității, iar din acest punct de vedere, ceea ce putem face în mod obiectiv noi ca observatori este doar să interpretăm realitatea în mod subiectiv.
Iar subiectivitatea este o chestiune care ține de certitudine și adevăr intrinsec.
Cu cât căutăm mai multă certitudine ajungem să ne îndreptăm din ce în ce mai mult spre incertitudinea esențială a realității.
Altfel spus, lucruri sunt certe în mod absolut atât timp cât nu depășesc realitatea obiectivă a percepției, deși până și ceea ce percepem este supus unui aspect subiectiv.
Și aici apare o chestiune care ține tot de natura interpretării realității, motiv pentru care am și menționat mereu că însăși gândirea noastră rațională și perceptuală este fundamentată pe un sistem axiomatic ce implică acceptarea unor adevăruri nedemonstrabile.

De altfel, ce poate fi cert în mod absolut în ce privește realitatea este doar sistemul perceptiv, nu obiectivitatea percepției și nu interpretarea percepției în sistemul perceptiv.
În schimb, acestui sistem axiomatizat al sistemului de gândire perceptivă i se poate asocia o caracteristică de corespondență, așa cum, să spunem, Natura vorbește în engleză, dar noi înțelegem doar în românește.
Sistemul perceptiv face traducerea din engleză în română, dar în traducerea respectivă sunt expresii ce nu pot fi traduse exact la fel din engleză în română, deși la nivel de principiu se poate traduce ceva, ceva intr-o formă perceptibilă.
Cam așa se întâmplă și cu ce "spune" Natura și "intelege" observatorul.

Bordan a scris:.....
„Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi, dup-atâta trudă, atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi că plecăm ca vântul.”,
spunea Omar Khayyam acum un mileniu ... matematician, astronom, filozof, poet ...

Iar până la urmă, esența obiectivă a realității rămâne tot așa cum am stabilit, „cel ce știe nu vorbește, cel ce vorbește nu știe!” ...

Tot Omar Khayyam spunea :

,, Un joc de sah e viata,
Destinul insusi joaca,
Vrand de urat sa-i treaca,
Iar noi, suntem pionii....
Un timp ne muta inca,
Apoi, in cutia neantului ne-arunca..."

curiosul a scris: Eu aș zice că nu poți să cuprinzi întregul decât sectionandu-l pe părți componente care intr-un final pot creea o imagine de ansamblu.

Mă gândesc că Natura se dezvăluie doar atât cât și ce ești pregătit să vezi din ea, iar odată descoperită îi înveți matematica, dacă insiști cu întrebările. Dacă te duci pe munte se dezvăluie muntele, nu marea.

Fiind limitați cu tot ce ține de lutul pământesc, de materie, nu putem cuprinde decât după limitele noastre, putem „secționa întregul în părți componente”, cum ai zis tu, ca pe urmă să încerci o imagine de ansamblu, care de fapt e și metoda științifică. Și care dă cu rest.

Până la urmă ajungem tot la minte, cea mai sus de creier, care s-ar putea să ne dezvăluie realitatea nesecționată … vorbesc de esența ei, de intimitatea Naturii … cea la care a ajuns și fizica cuantică cu observatorul care decide rezultatul …

Realitatea asta de suprafață, cea care ne ajută să vorbim aici, probabil nu e departe de cea a câinelui lui Pavlov, sau acel tipar format din dorințele primare de-a băga în gură și-a trage în .. tură …

CAdi a scris: Vrand de urat sa-i treaca

Tot un fel de socializare  ...

Bordan a scris:

CAdi a scris: Vrand de urat sa-i treaca

Tot un fel de socializare  ...

Sau mai curand sa nu se plictiseasca singur