Fostele iubiri ...

Cu ocazia Pastelui, o dedicatie pentru toate sufletele sensibile :




Spuneti, ingeri !

Ma intreb cate odata
Despre ingeri, daca plang,
Daca-n ceruri, sus, acolo,
Inimile lor se frang.

Coborat-a vre-o aripa
Ingereasca, jos, la noi
Sa intrebe Romania
De lipsuri si de nevoi?

Spuneti ingeri, spuneti ingeri,
Peste oameni privegheati?
Cand ati sters ultima data,
Ochii cei inlacrimati?

Spuneti ingeri, spuneti ingeri,
Stiti voi ce-i cuvantul dor,
Si ce simte cate-odata
Inima romanilor?

Sau e singur vai,romanul
Care sufera-n tacere
Si-si petrece ca zdrobit
Anonima lui durere?


(Eugen, 2012)

Foarte frumos, continua.
Paste fericit!

Fata banatana – Petrica Moise -

Fata banatana neagra la spranceana
Tucu-ti numele de Ana, lugojana mea
Vina si ma tuca luna cand sa culca
In imas sara pa lunca, lugojana mea.

Bine-ti sede nana, numele de Ana?
Tucu-te mandra pa geana, lugojana mea
As da ani din viata sa te tin in brata
Sa te tuc pa strungareata, lugojana mea.

Fete ca Banatu nu are tot natu
Ala-i nume cum nu-i altu, lugojana mea
Ana mandru nume sa capat o lume
Nu ti-as da mandro la nime, lugojana mea.

https://www.youtube.com/watch?v=zRTqDS4Mhv0

1000 de ani Lenuta si Costica!!

Fata banatana – Tiberiu Ceia -

Fata banatana
Neagra la spranceana
Tanara voioasa la razboi lucreaza
Si tese fuiurul sa-i mai treaca dorul.

Ileana, Ileana
Neagra la spranceana
Vii sa-ti dau gurita, seara la portita
Si-afara la poarta sa te tuc odata.

Marie fetita
Alba porumbita
Deschide usita sa-ti sarut gurita
Deschide usita sa-ti sarut portita.

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/tiberiu-ceia-fata-banateana

Parinte popa Ilie spovede-o pa Marie 
Si nu-i da mare pacat pentru ce o-n-departat un picior de celalat.
Si nu-i da canoane multe ca cu mine sunt facute
Si nu-i da canoane grele ca pacatele-s a mele ...

Zii inainte ca-i zici bine. 

Bordan a scris:

Balada fulgerata de vant - Orizont 77 -
 
Rau ma dor ochii ma dor, de durerea frunzelor,
Si ma fac si iar ma fac, vant de brad si vant de fag.
Si ma duc si iar ma duc, pana la izvor de nuc, 
Si ma fac si iar ma fac, vant de brad si vant de fag.
 
Cu cine-am plecat nu stiu si mi-e viata ca un rau,
Care curge blestemat, peste-o margine de sat,
Si ma duc si iar ma duc, pana la izvor de nuc, 
Si ma fac si iar ma fac, vant de brad si vant de fag.
 
Rau ma dor ochii ma dor, de durerea frunzelor,
Si-am sa plec fara sa stiu, dus de dorul meu tarziu,
Si-am sa plec fara sa stiu, dus de dorul meu tarziu.
Unde vant a fulgerat, fata ce n-a asteptat.

Rau ma dor picioarele, de batut cararile. 

Unde am plecat nu stiu, ca mi-e inima-n pustiu. 
N-are cu ce lacrima, ce pot face pentru ea.

Rau ma dor ochii ma dor, de lumina stelelor. 

Unde am plecat nu stiu, ca mi-e sufletul pustiu. 
Si-am sa merg fara sa stiu, dus de dorul meu tarziu.

Ce mai stii de astia Bordane ?
Magda am inteles ca s-a mutat la Tg Mures,pe Ghita l-am mai vazut in careva an si zi la OJT dar doar un salut scurt si fiecare in treaba lui.
Mai canta sau ales bules ?

“O balada, citadina, fulgerata de vantul ce imprastie praful din mansarda casei lui Adrian Paunescu, unde Vali Moldovan domnea cu drept de scormonire peste hartiile din arhiva poetului. O poveste, cu turnee „holografice”, in care voluptoase „mirese de-o noapte”, imboldite de «Pajul Cupidon »din melodia lui Ghita Danciu, adeseori, alegeau a primi zorii zilei in bratele tanarului trubadur baimarean. O intamplare in care ecoul chiotului Fratilor Petreus (haaai-turaaai!) din muntii Maramuresului rasuna pe scena folkului …”

Nu stiu nici eu prea multe de ei. Stiu ca ultima data au cantat Ghita Danciu cu Dan Cordea, iar acum vreo 2 ani m-am intalnit cu Ghita Danciu cauta o sala adecvata sa predea chitara la copii. Mai vorbesc cu Dan Cordea din cand in cand si cam atat … O balada spulberata …
Unde este Cosanzeana, in ce bolti, pe ce pamant? ...

            Poemul vietii

Cerut-ai ca sa-ti scriu si tie
Cum o faceam si alta data,
Cand compuneam cate-un poem,
Despre-o  nastrujnica de fata.

Dar tu, ce m-ai urmat mereu,
Nu vezi minunea cum se-ntampla?
Ca scriu cu versuri  asezate
In firele albite de la tampla? 

Albit-am amandoi alaturi
Cu ani , cu luni, cu saptamani,
Cu fire sure unul cate unul.
Cu firea noastra de romani...

Poemul nostru este viata
Si versul nostru e prezentul,
Maestrul nostru din inalt,
E Eminescu, cel absentul...

 
(Eugen, 2012).

Bravo Eugen!
Intr-o lume relativa, ce se zbate in nevoi … poezia este sprijin, absolutului din noi …
 
Pe albul bogătaşului, o pată - Bunget Marin

Mi-aş fi dorit să scriu despre o floare,
Dar un neghiob a rupt-o-n faţa mea.
Durerea ei... şi astăzi mă mai doare
Şi plânsu’-i mai aud... cum îl plângea.

Mi-aş fi dorit să scriu despre iubire,
Căci nu există-n viaţă, dar mai sfânt.
Dar peste tot găseşti o despărţire
Şi un -plecat-, la capăt de pământ.

Nu despre astea mi-am dorit să scriu,
Dar mult prea multă lume-i colorată,
Atât de multă... să-mi doresc să fiu
Pe albul bogătaşului, o pată.

Omul din luna- Dimitrie Anghel

Privesc o semuire de om in discul lunii,
Un chip bizar ce rade, privind de sus pamantul,
Un ras amar si straniu ce-l au numai nebunii,
Si mortii, cand pe buze li-a-ncremenit cuvantul.
 
E-un om cu buna seama, e-un cap de om, - o masca,
Dar dupa ironia acestei masti s-ascunde
Cea mai cumplita moarte ce-a fost sa-mparateasca;
Si totusi chipul asta il stiu de nu stiu unde...
 
L-am mai vazut desigur demult, dar poate anii
Si-au zugravit sarcasmul pe marea lui durere
Si tot ce-a ars intr-insul s-a stins azi ca vulcanii
Ce rad in discul lunii cu-albastrele cratere.
 
L-am mai vazut desigur, si-l stiu, - dar tu, iubita,
Ce te-ai desprins sa judeci cumintii si nebunii,
Cand stai privind pe geamuri cu fata linistita
Cunosti tu cine-i omul ce rade-n discul lunii?

Bordan,
Mi-a  placut foarte mult pledoaria ta de pe topicul Inteligenta si intelepciune.

Este pledoaria unui om liber.
De aceea, reamintesc versurile lui Nichita Stanescu:

"-Ce faceti voi din mine cioplitori?
-Facem sicriu de sicomori!"

 Poetul , ca si omul de stiinta, e pandit de un sarcofag invizibil.
Sa inteleaga fiecare ce vrea...

“Sicriu te facem pentru ce iubesti si pune-l-vom pe roti … pe care le-am sculptat din patru hoti, cu spite de talhari la drumul mare … ca sa te duci spre neinduplecare … “

Matematica si poezie e acelasi lucru, privit din alt unghi ... Einstein la tradus pe Eminescu in limbaj matematic ...

" ... nu e nimic ... si totusi e! ... "

Pentru cine? – Costache Ioanid

Pe cararile razlete dintre zimbet si suspine,
ti se pune o-ntrebare: Pentru cine,spune,
pentru cine oare e atita frumusete, e atita gingasie intr-o floare ?
Pentru cine s-ar desprinde din broaboada de zapada ghiocelul in april,
daca n-ar fi ochi sa-l vada ? daca totu-i inutil ?
Pentru cine-n miez de roada, sorb si string in ei culoare pentru vara urmatoare
embrionii din begonii, daca totul e-o-ntimplare ?

Pentru cine-si tese-n casa haina pala de vestal cu luminie de diamant
floarea alba de mireasa, daca totul e neant ?
Pentru mintile obtuse de bondari si buburuze ?
Pentru fluturii ce sboara in zig-zaguri pe afara ?

Oare viespile ursuze sunt initiate-n arta ?
oare barzaunii trupesti, plini de miere pe musteti, sunt sensibili, sunt estei ?
Oare-ar sta flamind bondarul de n-ar fi subtil decorul si nu si-ar abate sborul
in gradinile bogate, daca florile de crin n-ar fi ... proportionate ? ...
n-ar avea acea prestanta ca de clopot florentin ? n-ar avea varietate
de culoare si nuanta de la alb pin' la carmin ?

Nu cumva pretind ... culbecii sa dezvolte-atitea specii
rozele is liliecii ? Nu. In floare e-un mister !
Floarea e un mesager, e un martor, o solie,
e un inger din Eden, care-aduce-n valea mortii
o inalta marturire in culoare, in proportii, in mireasma si-n desen.

Omule cu mintea plina, du-te-o clipa in gradina,
treci prin vaile-inflorite si te uita la sulfina,
la bujori, la margarite, la conduri, la inimioare,
la gherghina din carare, la naframa de matase ce ne-o darue ciclama !

Lasa-te sa te desfete ochii-adinci de violete, clopoteii cu trei cupe
si narcisele trompete ! Si ia seama ! Daca inima-ti ramine
ca un bulgar, ca o piatra, ca un bolovan in vatra ... leapad-o !
zdrobeste-o-n coiburi ! Sparge-o pe ilau cu dalta !... Si apleaca-te in ruga
sa ceri alta !

Dar de simti o-nseninare, un suris si o blindete,
care vine sa te-aline de povara, de tristete, tu apleaca-te si spune:
"Surioara, pentru cine, spune, pentru cine oare
e atita frumusete, e atita gingasie intr-o floare ?"

"Pentru cine ?... Pentru om ! Pentru voi Fauritorul
si-a ascuns in floare dorul, in petalele de aur
de fior si de lumina, ca in opera divina sa cunoasteti
AUTORUL ... "

Mihai Eminescu - Rugăciunea Unui Dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

Poetul - George Coşbuc

Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deşarte.
Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,
Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!

Mi-e tare dor - Mircea Block

Mi-e tare dor de casa cu cerdac
Si bolta ei cu flori de liliac!
Mi-e dor s-astept amurgul în pridvor!
De casa mea mi-e tare dor!

Mi-e dor de-ai mei, de taica, azi mosneag!
Privind în zari, îl vad cum sta în prag,
Si lânga el, torcând dintr-un fuior,
Maicuta mea m-astepta în pridvor.

Mi-e tare dor de holdele de grâu,
Mi-e dor sa cânt la margine de râu,
Mi-e dor s-astept amurgul în pridvor,
De satul meu mi-e tare, tare dor!

Mi-e tare dor sa vad batrânii tei,
Întâii ani mi-au înflorit sub ei;
Mi-e dor sa vad si nucul meu batrân,
Sub frunza lui o seara sa ramân...

Mi-e tare dor de casa cu cerdac
Si bolta ei cu flori de liliac!
Mi-e dor s-astept amurgul în pridvor!
De casa mea mi-e tare dor!

Ceva mai putin cunoscuta muzichie de Phoenix dar geniala !

Mezei Geza a scris:Ceva mai putin cunoscuta muzichie de Phoenix dar geniala !

Toate bune si frumoase ! Insa ce sta in spatele acestei melodii pe You Tube ?

CAdi a scris:

Mezei Geza a scris:Ceva mai putin cunoscuta muzichie de Phoenix dar geniala !

Toate bune si frumoase ! Insa ce sta in spatele acestei melodii pe You Tube ?

?????????????????????
Lumineaza-ma ca nu imi dau seama ce vrei sa spui

Codrule cu frunza lată – Doină populară -
 
– Codrule, ce ţi-aş şti da,
Să mă poţi tu ajuta
Cu frunza şi cu iarba?
Ţi-aş da cuţâtu’ şi parii,
 
Să omori pe toţi tălharii.
Ţi-aş da inima-mi amară,
Să faci din ea foc şi pară.
– Io-ţi dau frunza fagului,
 
Cântecul pribagului,
Şuieratul vântului,
Cărăruia cerbului
Şi puterea dorului.
 
– Măi codrule, nu mă vinde,
Că-s tânăr şi te-oi aprinde.
Măi codrule, nu mă da,
Că-s tânăr şi te-oi prăda!
 
– Nu te teme, măi pribege,
C-amândoi suntem de-o lege.
Câtu-s codru de bătrân,
Tot mai ţân voinici în sân.
 
– Codrule cu frunza lungă,
Cadă bruma, nu te-ajungă!
Codrule cu frunza lată,
Cadă brumă, nu te bată,
 
C-ai fost frate de-omenie,
Cu săracii-n pribăgie!