Modele evolutive ale universului

Dacu a scris:Inainte de a răspunde la întrebarea "De unde a apărut viaţa" ar trebui mai întâi să răspundem la întrebarea:
Cine a creat spaţiul în care există multiversul?  
După ce găsim răspunsul la întrebarea "Cine a făcut spaţiul în care există universul?" trebuie să răspundem la întrebarea:
Cine a creat materia multiversului?  

Aici ar trebui luată în calcul posibilitatea unui univers ciclic, emergent. Adică, universul în care trăim provine din altul, care a colapsat gravitaţional şi tot aşa mai departe.
Dovezi în sprijinul acestei noi teorii ar putea fi existenţa unui "tipar" în radiaţia cosmică de microunde, ce se manifestă sub forma unei polarizări şi se datorează unor unde gravitaţionale generate înainte de Big-Bang.
Despre asta puteţi citi aici şi aici.
Şi tocmai ce a fost publicat pe arXiv un document care arată descoperirea acestui tipar!

L.E.
Poate asta trebuia la "Noutăţi", dar merge şi un topic separat, dacă evoluează discuţia!

Dacu a scris:Foarte bine că ai deschis un nou topic.
Aş prefera articole traduse în româneşte.Am să încerc să desluşesc esenţa acelor articole.

Din păcate, prin Românica nu apar decât ceva mâzgălituri trecute prin puţul gândirii unor aşa-zişi ziarişti. Nu ne rămâne decât să le luăm de la sursă şi să le traducem cum putem.

Întrebarile mele necesită un răspuns clar întrucât dacă ar fi aşa cum spui ar rezulta că în zonele în care un univers se contractă atunci spaţiul ar trebui să dispară din acele zone (deoarece se spune că spaţiul începe să existe odată cu big-bang-ul respectiv) ceea ce mi se pare greu de crezut.

Spaţiul şi timpul nostru au luat naştere odată cu Big-Bangul. Această ultimă teorie ia în calcul existenţa unui univers anterior (sau a mai multora, ciclice), dar care este izolat cauzal faţă de universul nostru, contractându-se până la o singularitate, ce mai apoi s-a extins odată cu crearea unui alt spaţiu-timp.

În acest proces nu este necesar ca un întreg univers să se contracte la singularitatea iniţială. Procesul pe care îl intuiesc este oarecum similar cu ce se întâmplă într-o gaură neagră de tip Reissner – Nordstrom: aceasta prezintă două orizonturi de eveniment ce generează o gaură de vierme, prin care materia este "expulzată" într-un alt univers, generând un alt spaţiu-timp.

Bănuiesc în mod similar şi evoluţia universului nostru, ca provenind dintr-o gaură neagră super-super masivă, aflată într-un univers "anterior".
În acest caz nu este necesar ca întregul univers anterior să colapseze, el putându-se afla, la fel ca şi al nostru, într-o expansiune accelerată, dar la nivel local, gravitaţia poate fuziona mai multe găuri negre supermasive, ducând la formarea unei super-super găuri negre. Mai apoi (sau concomitent, deoarece noţiunea de timp în singularitate îşi pierde sensul), dacă gaura neagră astfel formată este de tipul Reissner – Nordstrom (gaură neagră cu sarcină electrică), câmpul electric din singularitate induce o forţă repulsivă ce "proiectează" materia într-un alt spaţiu-timp.
Pentru a înţelege mai bine aceste fenomene îţi ofer un link (din păcate tot în engreză!), dar care conţine şi animaţii: http://jila.colorado.edu/~ajsh/insidebh/rn.html

Ce se întâmplă cu universurile adiacente universului care se contractă?

Îşi văd de treaba lor: dacă există, sunt izolate cauzal de acel univers.

Întrebarea ta aduce puţin cu a întreba "câte fire de blană sunt pe pielea ursului?"    
Voi încerca totuşi un răspuns:
Dacă teoria cu universul emergent se dovedeşte adevărată, numărul de universuri posibile ar trebui să fie egal cu numărul de găuri negre existente, fiecare dintre acestea generând un alt univers, care la rândul său produce găuri negre, ce generează alte universuri,... şi aşa mai departe!

Dacu a scris:.Dacă o stea sfârşeşte prin a fi o "gaură neagră" atunci tot universul (multiversul) se va umple de "găuri negre" şi în final tot universul (multiversul) va deveni o "gaură neagră" de mari dimensiuni sau de de mici dimensiuni.

Nu. Pentru formarea unei găuri negre este nevoie ca masa iniţială a stelei ce colapsează, spre sfârşitul evoluţiei sale, să fie de peste 3.5 mase solare. Altfel, steaua va sfârşi ca stea neutronică (peste 1,4 mase solare), sau pitică albă (sub această limită).
Aşadar masa minimă a unei găuri negre este de cel puţin 3,5 mase solare, iar cea maximă... cât cuprinde!  
Desigur, datele sunt pur orientative, evoluţia finală a unei stele depinzând de mulţi mai mulţi factori, nu doar de masa sa: clasa spectrală, compoziţie, etc.