Masurarea vitezei luminii dintr-o singura parte.

Masurarea vitezei luminii dintrr-o singura patrte.
 Acum stim ca experienta lui Michelson, nu areusit da determine viteza Pamantului, pentru-ca a folosit masurarea vitezei luminii prin metoda :" du-te vino" Ceace s-a adaugat la "dus" s-a diminuat la intors, deci nu se pun in evidenta cresteri sau scaderi.
  Intrebarea este, de ce nu s0au realizat masuratori " dintr-o singura parte".? Numai pentruca aceasta dovedea eistenta spatiului absolut.? De ce se temea lumea stiintifica de acest adevar>?
  De ce se ezita si acum aceasta experimentare.?
  Unii spun ca s-au facut aceste experiente. Ii rog sa mi le transmita si mie,
  Fizica este stiinta unde adevarul poate fi exprimat. Abia dupa aceia sa cautam adevarul in justitie si politica.
                                                             ing. Dumitru VPCHESCU

Domnule Vochescu, în primul rând trebuie să plecăm de la faptul că pe detectorul interferometrului nu a apărut nicio modificare și niciun fel de franje de interferență.

Acum, privind experimentul în sens invers, ce înseamnă asta ?
În orice mod am interpreta, dacă pe detectorul experimentului nu a apărut nicio interferență, fără să facem niciun fel de calcule, asta înseamnă că timpul necesar luminii să parcurgă aceeași distanță, chiar dacă dirijată pe direcții diferite, este același indiferent de cum rotim interferometrul.
Indiferent ce viteză ar avea lumina, din prisma observațiilor experimentale, se dovedește că-și păstrează viteză per total indiferent de direcție, sau cel puțin are nevoie de același interval de timp să ajungă pe detector.
Experimentele o dovedesc clar și indiscutabil, indiferent cum calculăm această viteză.
Acesta este aspectul care trebuie reținut din tot acest experiment.
Nu modul în care au fost calculele făcute, ci efectiv, dacă tot insistați pe acest experiment, faceți acum orice fel de calcule vreți, dar ținând cont că din punct de vedere experimental trebuie să obțineți același interval de timp necesar luminii să ajungă pe detector, indiferent cum faceți calculele.
Așadar, analizați invers și bazați-vă pe efectul observat, care este indiscutabil, făcând acum calculele așa cum doriți Dumneavoastră, chiar și dintr-o singură parte așa cum susțineți, în condițiile de realizare ale experimentului, ținând cont că într-un final va trebui, ca în urma calculelor, să ajungeți la un același interval de timp necesar luminii să parcurgă acele distanțe.
Succes...pe o singură direcție !

Și ca să vă mai ajut un pic, procedați așa.

Presupunem că lumina are viteză c față de eter, indiferent de valoarea pe care o are, iar Pământul are viteză v, față de eter, indiferent de valoarea pe care o are. După cum vedeți, nu trebuie să mai calculăm sau să cunoaștem nicio viteză.

Acum facem experimentul cu interferometrul, îl rotim și observăm că nu apare nicio interferență, iar observația experimentală este indiscutabilă.
Aceasta, din punct de vedere logic, înseamnă că lumina a avut nevoie de același interval de timp să ajungă la detectorul interferometrului, indiferent cum este rotit. aceasta este certitudinea.
Dacă luăm în calcul transformările Galilei care trebuie să apară, precum și faptul că timpul necesar luminii să ajungă la detector pe oricare direcție este același, din punctul de vedere logic al observației experimentale, suntem îndreptățiți să egalăm t1=t2, indiferent de cum rotim interferometrul.

Nu trebuie să cunoașteți valoarea niciunei viteze, ci pur și simplu, în urma observației experimentale indiscutabile, să egalați t1=t2.

Dar ideea este că trebuie să obținem o egalitate matematică, o identitate cum spun alții.
Plecați de la certitudinile pe care le aveți, prin transformările Galilei.
Când lumina se deplasează pe direcția vântului eteric, prin transformările Galilei trebuie obligatoriu să luați în calcul un c+v și un c-v.
În celălalt caz, pe direcția luminii dirijată pe direcție perpendiculară pe vântul eteric, aveți două cazuri, în condițiile în care lumina descrie o traiectorie determinată de laturile unui triunghi isoscel.
Și anume, cazul 1, lumina are viteză c pe laturile triunghiului și cazul 2, pe laturile triunghiului apare o compunere vectorială a vitezei luminii.
În oricare caz, trebuie să obțineți egalitatea matematică t1=t2, fără să cunoașteți valoarea niciunei viteze.

Dacă nu o obțineți în niciunul din cazuri, mai luați în calcul faptul că lumina din perspectiva laboratorului nu descrie niciun triunghi.
Dacă nici așa nu veți obține o egalitate, atunci chiar înseamnă că nu apare nicio compunere Galileiană a vitezelor, de genul c+v sau c-v, ci viteza luminii este c în orice situație.

Calculați și afișați rezultatele.
Dacă vreți, vă ajut și eu, dar acum am ceva treabă, poate mai spre seară.

Ideea este că puteți pleca făcând calculele și în sens invers, plecând de la efectul observat care este indiscutabil.
Acesta este un punct de vedere obiectiv care nu trebuie neglijat deloc.
Spor la treabă !

Din curiozitate, am făcut și eu acum calcule menționate mai sus și, din păcate Domnule Vochescu, nu obținem t1=t2 decât în situația în care nu apare niciun fel de compunere Galileiană a vitezei luminii de genul c+v sau c-v, iar viteza luminii este aceeași pe orice direcție.
Oricât aș dori să contest acest aspect, pentru că după cum vedeți sunt implicat în mari discuții contradictorii cu alți colegi, în urma observației experimentale nu apare niciun fel de modificare a vitezei luminii.

Acesta este adevărul pe care trebuie să-l acceptăm în mod obiectiv, indiferent cât de înverșunați am fi împotriva faptului că relativitatea este bazată pe acest tip de experimente.

Asta nu înseamnă neapărat că teoria relativității este solid fundamentată, ci doar faptul că acest tip de experimente dovedește indiscutabil faptul că lumina nu suferă modificări.

Din păcate, este crudul adevăr, bazat pe observații experimentale indiscutabile, viteza luminii nu se modifică.
Asta doar dacă nu-mi scapă ceva ce n-am luat în calcul, deși mă îndoiesc pentru că eu sunt extrem de atent la detalii minore.

Fără supărare Domnule inginer, acesta este adevărul obiectiv ce deocamdată nu poate fi contestat.
Observațiile experimentale o dovedesc din păcate, sau din fericire pentru unii.
Nu putem să fim chiar atât de impertinenți să nu acceptăm un asemenea adevăr dedus experimental.

Desigur, ar trebui să mai menționez faptul că am luat în calcul o aceeași lungime a brațelor interferometrului, iar eventuale mici variații care ar fi putut să apară se pot datora doar erorilor de măsurare în stabilirea identică a lungimii brațelor.

Din păcate, acesta este adevărul deocamdată, Domnule Vochescu.
Nu putem să nu-l admitem.
În urma observațiilor experimentale, oricum le-am calcula, se dovedește că viteza luminii nu se modifică.
Cred că este cazul să-mi cer eu scuze, pentru faptul că m-am contrat ca prostul pe această temă cu cei care susțineau asta.

Deocamdată vis-a-vis de constanța vitezei luminii dedusă experimental.
Cât privește contracțiile și dilatările încă sunt discutabile pentru mine.
Cel puțin deocamdată.

Viteza luminii se masoara doar raportata la etherul local, nu la cel "universal" sau la nu stiu ce alte repere. Etherul local este sistemul de referinta inertial local. Si nici nu se poate altcumva.
Daca lumina dupa un timp paraseste etherul local, sau se intoarce, este alta discutie. Trebuie sa tinem cont de fiecare data de metrica sistemului la care ne referim si de raportul metricilor intre diferite sisteme inertiale.
Viteza Pamantului se poate raporta la diferite alte sisteme sau repere.
Pamantul fata de etherul local are viteza zero. Acesta este un element extrem de greu de inteles.

Dar analizând mai bine situația Domnule Vochescu, eu am luat în calcul doar o aceeași lungime a brațelor interferometrului.

În cazul unui interferometru care are lungimea brațelor substanțial diferită, chiar dacă viteza luminii este aceeași, ar trebui obligatoriu să observăm franje de interferență.

Dacă acestea nu apar chiar și în cazul unui interferometru cu lungime diferită a brațelor, abia atunci avem o problemă cu lumina.
Pentru că tiparul logic al experimentului M-M se bazează pe o diferență de timp necesară luminii pentru a ajunge la detector.
Dacă viteza luminii este aceeași, iar lungimea brațelor este diferită, atunci la nivelul detectorului, prin rotirea interferometrului trebuie obligatoriu să apară franje de interferență.
Pentru că lumina parcurge distanțe diferite cu aceeași viteză, deci implicit ar avea nevoie de intervale de timp diferite să ajungă la detector, și ar trebui efectiv să fie vizibile interferențe rezultate la rotirea interferometrului.

Dacă viteza luminii este aceeași pe orice direcție, iar în cazul unui interferometru cu lungime diferită a brațelor nu se observă interferențe, atunci avem o problemă !!!

În consecință, ar trebui să propuneți un același tip de experiment, dar cu o lungime diferită a brațelor.
Dacă se observă interferențe cu precizia aproximativă prezise de calcule, în condițiile în care viteza luminii ar fi aceeași, atunci subiectul este închis pentru totdeauna, dacă nu apar nici în acest caz interferențe, atunci avem o problemă mare cu lumina asta !

Mai mult Domnule Vochescu, prin această metodă nu avem nevoie de cunoașterea vitezelor (cu exactitate) și de niciun fel de calcule matematice.

Dacă viteza luminii este aceeași, în cazul unui experiment cu un interferometru ce are unul din brațe reglabile, atunci trebuie obligatoriu să observăm interferențe, prin rotirea interferometrului și prin modificarea lungimii unuia dintre brațele acestuia, dacă viteza luminii este aceeași.

Pentru că dacă viteza luminii este aceeași, la o lungime diferită a brațelor este nevoie de o diferență de timp diferită să ajungă la detector.
Dacă lungimea brațelor este aceeași, la fel ca și viteza luminii, prin rotirea interferometrului nu ar trebui să apară nicio interferență.
Dacă lungimea brațelor este diferită, iar viteza luminii este aceeași, trebuie obligatoriu să observăm interferențe la rotirea aceluiași interferometrului.

Dacă în acest caz, nici în acest caz, nu apar interferențe, avem o problemă cu lumina.

Eu vă sugerez să propuneți așadar, un experiment cu interferometru cu brațe reglabile, nu măsurarea luminii dintr-o singură direcție.
Pentru că ceea ce vă propun nu necesită cunoașterea valorilor vitezelor și a niciunui fel de calcul matematic.

De fapt Domnule Vochescu, avem nevoie de un interferometru cu ambele brațe reglabile, care să simuleze trecerea de la diferența de timp necesară parcurgerii traiectoriei descrise de laturile unui triunghi la c+v dus și c-v întors.

Cu alte cuvinte simulăm în laborator existența unui eventual eter, ca și în condițiile în care interferențele s-ar produce în mod natural.

Dacă nu există nicio interferență avem indiscutabil o problemă de interpretare a vitezei luminii.
Nu știu cum să explic altfel !
Dar sunt sigur că în acest tip de condiții ar trebui obligatoriu să fie observate interferențe la nivelul detectorului.
Mai ales cu precizia tehnologiei actuale, care poate simula cu precizie mare condițiile de existență a unui presupus eter.

Cu alte cuvinte, eu propun simularea în laborator a unei eventuale compuneri galileiene c+v și c-v, precum și a vitezei luminii pe traiectoria laturilor unui triunghi la rotirea interferometrului.

Este imposibil ca prin tehnologia actuală să nu poată fi simulate în laborator aceste condiții, cu interferometru cu ambele brațe reglabile, fără să cunoaștem viteza luminii sau a pământului ci doar variația care ar fi trebuit să apară în condiții naturale la nivelul rotirii interferometrului.

Pentru cei ce nu înțeleg exact ceea ce vreau să spun.

În mod evident acest experiment depinde o constantă, fie a lungimii brațelor interferometrului, fie de cea a timpului necesar luminii să ajungă la detector urmând calea reflectată de oglinzi, fie a vitezelor luminii sau a deplasării pământului prin eter.
Singura certitudine este faptul că una dintre acestea trebuie să fie absolută și rămâne nemodificată.

Dar așa cum susține relativitatea, viteza luminii este sigur cea care rămâne neschimbată.
Așadar, ne vom folosi de acest aspect, care la urma urmei este tot o viteză care depinde de celelalte  două.

Construim prin urmare un interferometru cu brațe reglabile ce permite simularea în laborator a condițiilor naturale ale existenței eterului, considerând în laborator ca fiind cert faptul că viteza luminii este și rămâne cea nemodificată, ca și lungimea brațelor interferometrului din experimentele care s-au efectuat deja.

Prin urmare, vom calcula timpul necesar vitezei luminii să ajungă la detector, ca și în condițiile naturale prin calcularea timpului necesar în cazul în care experimentul s-ar fi realizat în condiții naturale, prin viteza pământului față de eter, astfel încât să lungim brațele interferometrului  în așa manieră dacă viteza luminii este constantă să obținem același interval de timp necesar teoretic luminii să ajungă la detector prin compunere Galileiană c+v și c-v sau cea determinată prin traiectoria care ar descrie laturile unui triunghi.

În cazul rotirii interferometrului, în loc să rămână lungimea brațelor ca și constantă, va rămâne viteza luminii constantă, așa cum de altfel și susține relativitatea și vom modifica lungimea brațelor interferometrului în așa manieră încât timpul necesar să fie acela ca și în condițiile teoretice al e experimentelor care s-au realizat deja.

Va trebui obligatoriu să observăm franjele de interferență prezise de ecuațiile originale, dezvoltate pentru experimentul original.
Dacă nu se observă nicio interferență atunci este clar, avem o problemă de interpretare a vitezelor.
Dacă apar acele franje de interferență prezise de ecuații, atunci și aici este clar pentru totdeauna, viteza luminii este constantă.

Eu consider imperios necesar efectuarea simulării în laborator ale condițiilor experimentului original.
Este decisiv pentru stabilirea constanței vitezei luminii.

Nu știu în ce măsură am fost înțeles, dar mă îndoiesc că nu m-am exprimat cum trebuie ca să mă fac înțeles.

Sincer acum, cum vi se pare această propunere pentru stabilirea definitivă a constanței vitezei luminii ?

Pentru că mie sincer mi se pare o idee de geniu, una de premiu Nobel, sincer și fără modestie.
Asta o idee teoretică de premiu Nobel, nu aberațiile voastre SF.

Prin tehnologia actuală putem simula cu precizie foarte ridicată condițiile experimentului M-M, dacă nu lungimea brațelor rămâne nemodificată, ci exact viteza luminii, pe care relativitatea o susține ca fiind în orice condiții aceeași.

Eu propun să stabilim odată pentru totdeauna veridicitatea constanței vitezei luminii. Cum vi se pare această abordare a situației ?

Sau altfel spus, vrem să probăm experimental postulatul relativității einsteiniene, conform căruia viteza luminii este constantă.
Cum verificăm asta ?
Simplu, aș completa eu, foarte simplu.
Ne folosim de același principiu care a determinat și a susținut acest postulat de-a lungul timpului : principiul experimentului M-M.

Cu diferența că vom considera viteza luminii ca fiind constantă și nemodificată, ca și postulat al relativității considerat ca ipoteză de pornire și vom modifica proporțional lungimea brațelor interferometrului.
Ar trebui să observăm aceleași franje de interferență prezise de ecuații ca și în cazul experimentului M-M, pentru că va trebui obligatoriu să avem diferențe de timp necesare luminii să ajungă la detector prin rotirea lui, exact ca și în cazul experimentului M-M.

Dacă nu le observăm atunci postulatul este fals, dacă le observăm, atunci postulatul se verifică.
Vrem să aducem un plus de certitudine acestui postulat și implicit a relativității einsteiniene ?
Dacă da, haideți să găsim o finanțare pentru acest proiect.
Eu personal, am făcut deja ecuațiile care trebuie să determine franjele de interferență.
Nu acum, ci când am analizat experimentul M-M propriu-zis.
Mă tot gândesc dacă este vreun aspect pe care nu-l iau în calcul și care ar putea influența predicția rezultatului.

curiosul a scris:Mă tot gândesc dacă este vreun aspect pe care nu-l iau în calcul și care ar putea influența predicția rezultatului.

Da am găsit unul, dar care nu influențează experimentul, ci care-l simplifică.

Dacă în experimentul M-M  lungimea brațelor interferometrului rămâneau neschimbate, iar variația de timp necesară luminii să ajungă la detector era calculată prin rotirea interferometrului, în acest caz în care viteza luminii este constantă, nu trebuie să mai rotim niciun interferometru, ci efectiv să depărtăm unul din brațe și să apropiem celălalt braț în mod proporțional, fără a mai roti interferometrul.

Pentru că din punct de vedere logic, principul ar trebui să fie același, adică timpul necesar luminii să ajungă la detector, prin reflexia parțială a fasciculului de lumină.

Simplu ca bună ziua !
Nu știu dacă este nevoie de mai mult de doar câteva mii de lei, pentru a procura oglinzile corespunzătoare și pentru a construi dispozitivul care mișcă oglinzile invers proporțional, adică cu viteza cu care una se apropie, cu aceeași viteză cealaltă se depărtează.
Sau, ca să evidențiem și mai bine rezultatul, am putea să construim un sistem cu viteze reglabile, diferite, pentru orice oglindă în parte, dar care să păstreze unghiul de 45 de grade față de cea care reflectă parțial fasciculul colimat de lumină.

Simplu de tot, fără nevoia niciunor tipuri de ecuații sau calcule matematice și nici chiar a necesități de cunoaștere exactă a vitezei luminii și a Pământului față de eter.
Deci, există sponsori ce vor adevăruri științifice, sau doar susținători înfocați ai relativității ?


Este urmat de topicul „Viteza luminii şi premii Nobel”.