Mecanica FOIP si actiunea acestuia asupra corpurilor. (secţiunea 2)

Subiectul iniţial a fost scindat automat datorită lungimii exagerate, iar acest topic provine după „ultimul mesaj din topicul anterior”.


Nula, pentru ca energia potentiala Ep=m.g.h; iar pentru h=r=infinit, acceleratia gravitationala g =k.M/r*r; devine zero pentru ca scade cu patratul distantei r, deci si energia potentiala devine nula deoarece r=h;

Astept sa vad daca sunt si alte pareri si pe urma voi pune in discutie
o consecinta care mi se pare interesanta, a celei de mai sus.

Parerea mea este ca energia potentiala a corpului devine nula fata de planeta care exercita atractia gravitationala, atunci cand corpul iese din campul de atractie gravitationala a planetei.

Dar asta inseamna ca formula este valabila doar pentru o inaltime a corpului la care planeta exercita o forta de atractie gravitationala asupra corpului.

curiosul a scris:Parerea mea este ca energia potentiala a corpului devine nula fata de planeta care exercita atractia gravitationala, atunci cand corpul iese din campul de atractie gravitationala a planetei.

Curiosule , campul gravitational nu este o sfera din care se iese.
Este ceva care se rarefiaza treptat, ca atmosfera, dar dupa teoria
actuala si formulele ei, nu se termina niciodata. Cu cresterea
distantei, tinde asimptotic spre zero.
De aceea nu pot aprecia o anumita distanta
de unde o nava cosmica sau alt corp au energie potentiala complet
nula fata de planeta, si trebuie sa consider distante exagerat de
mari.

Din discutiile de pe ultimele doua pagini consider ca pot adopta concluzia
ca energia potentiala fata de planeta, a unei nave cosmice lansate in anumite
conditii, tinde spre zero pe masura ce aceasta se indeparteaza, iar de la
o anumita distanta o pot considera zero. Am presupus ca aceasta situatie
se petrece in conditiile unui zbor care pe a doua parte a traseului se efectueaza
din inertie, viteza navei ajungand de asemenea la zero. Este vorba
de o simulare prin care vreau sa arat ca toata energia consumata de nava pe
prima parte a traseului s-a "evaporat" fiindca ea nu se mai regaseste in energia
potentiala,  aceasta devenind zero. Deoarece este vorba de un sistem izolat,
energia care s-a "evaporat" nu se poate regasi decat in energia campului
gravitational al planetei. Deci aceasta se majoreaza, dar am in vedere ca
masa planetei s-a redus cu masa navei cosmice, ceace atrage si o reducere a
potentialului gravitational . Voi considera ca majorarea si reducerea
concomitenta a campului gravitational al planetei la o lansare, se echilibreaza
complet, deci campul ramane constant. Asta fiindca nu am reusit inca sa
sa rezolv problema din 03.05.2014 ora 13:52.
Daca mai este cineva care citeste acest topic si a urmarit ideea, il rog sa-si
spuna parerea. Imi cer scuze pentru eventualele inconsecvente de exprimare.

virgil_48 a scris:
Curiosule , campul gravitational nu este o sfera din care se iese.
Este ceva care se rarefiaza treptat, ca atmosfera, dar dupa teoria
actuala si formulele ei, nu se termina niciodata. Cu cresterea
distantei, tinde asimptotic spre zero.
De aceea nu pot aprecia o anumita distanta
de unde o nava cosmica sau alt corp au energie potentiala complet
nula fata de planeta, si trebuie sa consider distante exagerat de
mari.

Am mai ridicat si eu o data problema asta, dar m-au lovit cu linii de camp, linii pe care eu personal nu pot sa le accept.

Cum se face ca Pamntul exercita o forta de atractie gravitationala asupra Lunii si nu exercita o aceeasi forta de atractie pentru un astronaut ce se afla intre Pamant si Luna, pentru ca acesta leviteaza si este aflat mult mai aproape de Pamant decat Luna, iar prin formula cu inversul distantei, forta de atractie gravitationala a Pamantului ar trebui sa nu-i permita levitarea, ci sa-l atraga pur si simplu, daca Pamantul atrage gravitational Luna, mult mai departata, si nu atrage astronautul mult mai aproape de Pamant.

Cam lunga fraza, dar sper sa intelegi ce-am vrut sa spun.

curiosul a scris:
Cum se face ca Pamntul exercita o forta de atractie gravitationala asupra Lunii si nu exercita o aceeasi forta de atractie pentru un astronaut ce se afla intre Pamant si Luna, pentru ca acesta leviteaza si este aflat mult mai aproape de Pamant decat Luna, iar prin formula cu inversul distantei, forta de atractie gravitationala a Pamantului ar trebui sa nu-i permita levitarea, ci sa-l atraga pur si simplu, daca Pamantul atrage gravitational Luna, mult mai departata, si nu atrage astronautul mult mai aproape de Pamant.
Cam lunga fraza, dar sper sa intelegi ce-am vrut sa spun.

Astronautul nu leviteaza ci orbiteaza, fiindca si el a iesit dintr-o nava
care orbiteaza. Daca a iesit dintr-o nava ce se indreapta spre planeta,
el se duce ca un bolovan, fiinca nu are motoare de franare. Iar dupa
ce a ajuns in atmosfera nu-si mai face griji, fiindca a murit.

Din formula potentialului gravitational al unei planete, rezulta ca acesta
este direct proportional cu masa acesteia. Daca planeta are 100 U.M.
(unitati de masa), atunci când se lanseaza de pe suprafata ei o masa
de 1 U.M, potentialul ei gravitational se reduce cu 1 %. Daca lansezi
in spatiu, cu materie si energie de pe planeta respectiva, 100 U.M. de
materie, campul gravitational trebuie sa devina zero.
Dar iata ce am dedus eu ca reiese din teoria campului gravitational:

virgil_48 a scris: Deoarece este vorba de un sistem izolat,
energia care s-a "evaporat" nu se poate regasi decat in energia campului
gravitational al planetei. Deci aceasta se majoreaza, dar am in vedere ca
masa planetei s-a redus cu masa navei cosmice, ceace atrage si o reducere a
potentialului gravitational . Voi considera ca majorarea si reducerea
concomitenta a campului gravitational al planetei la o lansare, se echilibreaza
complet, deci campul ramane constant.

Mai fac o simulare cu scopul de a demonstra ca teoria campului gravitational
este o improvizatie. Presupun ca exista mijloacele pe planeta pentru a lansa in
spatiu intreaga cantitate de materie a planetei si acest lucru este posibil.
Daca dupa lansarea in spatiu a intregii cantitati de materie mai ramane
camp gravitational in jurul centrului fictiv al planetei, cat a fost initial
campul planetei, sau mai putin, nici nu mai conteaza. Frumos este ca
teoria campului gravitational ne pune la dispozitie mijlocul de a obtine
in Univers "puncte gravitationale cu efect de planeta, fara masa"
Ati inteles dece. La fiecare lansare se micsoreaza masa planetei, dar o parte
din energia lansarii care devine energie potentiala si se "evapora", revine
in energia campului (potentialului?) gravitational, astfel ca acesta nu mai
scade proportional cu scaderea masei. Potentialul gravitational al planetei
ramane cvasiintact si atunci când masa scade! Buna treaba!   E.p.m.
Spuneti-mi voi daca am redus-o la absurd!?

Prezenta unui corp in campul gravitational al pamantului, nu modifica cu nimic valoarea campului, ci doar deformeaza campul, ceia ce face sa apara o reactie a campului, care impinge corpul spre centrul campului acolo unde deformarea devine simetrica, deoarece campul are o simetrie sferica. Energia potentiala despre care vorbesti, reprezinta chiar energia de deformare a campului, care are valori negative si tinde asimtotic spre zero, asyfel ca la o distanta infinita de pamant aceasta energie devine nula. Ca sa-ti imaginezi mai concret cum actioneaza campul, sa presupunem ca ai un balon umflat, in care ai pus o bila de rulment. Cu un magnet tragi de bila spre exterior, balonul se deformeaza, ca apoi bila sa se desprinda de magnetul aflat la oarecare distanta, iar balonul reactioneaza impingand bila spre centru. Astfel campul gravitational poate fi imaginat cu o infinitate de baloane concentrice din ce in ce mai subtiri, sau mai inconsistente, astfel ca la distante mari actiunea lor este imperceptibila. Aceste baloane sunt chiar suprafetele echipotentiale ale campului, a caror substanta desi materiala, apartine altor stari de organizare ale materiei, care transcende materia cunoscuta, formata din atomi si molecule.

virgil a scris:Prezenta unui corp in campul gravitational al pamantului, nu modifica cu nimic valoarea campului, ci doar deformeaza campul, ceia ce face sa apara o reactie a campului, care impinge corpul spre centrul campului acolo unde deformarea devine simetrica, deoarece campul are o simetrie sferica.

Din punctul de vedere al modelului actual al campului sunt convins
ca explicatiile tale sunt corecte. Daca incerc sa  patrund explicatiile de
pana acum, nu mai ies din ele si raman nelamurit. I-am rugat pe interlocutorii
precedenti sa-mi spuna clar si fara alte explicatii, ce este gresit in ceace
dezvolt eu aici si dece. In felul acesta nu prea au reusit, fiindca ma
opream. Cauta sa intelegi(daca vrei) argumentul meu. Daca ridici in
sus o greutate de o tona, o vreme energia ei potentiala creste, daca o
faci contragreutate si ai un scripete, poti antrena cu ea un generator
electric. Daca o ridici pana la distanta la care datorita scaderii lui g
gretatea de o tona a devenit nula, nu mai faci cu energia ei potentiala
nimic. Energia care ai folosit-o ca sa o ridici pana acolo s-a "evaporat".
Eu banuiesc ca aceasta energie se integreaza in energia campului
gravitational, fiindca s-a vorbit aici de sisteme inchise si conservare.
Daca poti urma aceasta cale si gasesti greseala, nu un subterfugiu, atunci
ma ajuti.                                    Multumesc.

De doua ori am incercat un raspuns elaborat, dar mi s-a sters mesajul din greseala. Intr-un cuvant, energia nu se evapora, ci se conserva in campurile in care se scalda corpul. Inchipuie-ti pamantul care se scalda in campul soarelui, a celor opt sau noua planete, cat si in campurile miliardelor de stele din galaxie, si chiar in campurile intregului univers. Nu uita, campul gravitational are raza de actiune infinita, si nimic nu-l opreste, chiar daca la un moment dat campul altei planete este mai puternic, nu inseamna ca celelalte au disparut. Deplasarea unui corp nu se face numai in campul gravitational al pamantului, ci in campul tuturor stelelor din univers, si orice modificare de pozitie, duce la modificarea energiei potentiale in toate celorlalte campuri.

Greutatea de o tona, nu devine niciodata nula, cel mult se manifesta mai pregnant un alt camp, si greutatea initiala devine imperceptibila, dar niciodata zero. Greutatea reala a unui corp reprezinta o rezultanta a interactiunii tuturor campurilor universului, iar energia potentiala a unui corp fata de pamant, chiar daca ajunge pe luna, ea nu dispare si nu se anuleaza, ci doar ramane conservata in campul gravitational, atat timp cat exista pamantul si corpul respectiv.

virgil a scris: Intr-un cuvant, energia nu se evapora, ci se conserva in campurile in care se scalda corpul.

Tot asta am spus si eu. Fiindca este o energie suplimentara, produsa
de motoarele navei spatiale, se conserva in campul grvitational al
planetei de pe care pleaca si produce o majorare a acestuia.
Despre situatia campurilor planetelor care atrag un corp exterior,
puteam sa mai scriu. Aceste campuri inregistreaza pierderi de
energie. Probabil ca in ansamblu, privind miscarile planetelor si a
corpurilor naturale, situatia se echilibreaza  si se conserva.
Energia folosita de corpurile autopropulsate(navele cosmice)
este in schimb un aport nenatural, ea este produsa de oameni si se
adauga la energia campurilor planetelor de pe care se fac lansari.
Asa vad situatia privita prin prisma teoriei actuale a campurilor.
Cui ii place aceasta teorie, trebui sa-si asume si consecintele ei.
Nu stiu si nu cred ca in realitate se intampla asa.   E.p.m.

Virgil (cel 48), aseara mi-am amintit citatele prezentate de eugen si gafiteanu in alt subiect, unde Einstein insusi afirma ca daca experimentul Miller invalideaza toata generalizarea teoriei relativitatii, va ramane doar echivalenta dintre gravitatie si inertie, care vor duce in mod semnificativ la o cu totul noua teorie.

Ma intrebam aseara cam ce-a vrut Einstein sa spuna, ce-a gandit, cum a gandit si ce era in mintea lui cand a afirmat asta incercand sa analizez  in paralel, imaginandu-mi gravitatia si inertia.

Am ajuns la concluzia ca la nivel de principiu acestea sunt legi fizice induscutabile, dar nu-mi pot explica de ce nu-si pun savantii intrebari simple, dar extreme de profunde, care le-ar putea unifica (gravitatia si inertia).

Una dintre ele este :

De ce un corp, in lipsa unor forte care sa-i modifice viteza si directia de deplasare, se deplaseaza din inertie la infinit patrandu-si viteza si directia ?
De ce ?
Cum se intampla asta ?
Cum se explica miscarea inertiala la un nivel mai profund ?
Sau altfel spus, de ce un corp isi pastreaza impulsul, cum se explica pastrarea, conservarea impulsului ?

Evident, eu am incercat sa gasesc o explicatie a inertiei care sa o lege de gravitatie cumva, plecand de la afirmatiile lui Einstein.

Din pacate, n-am gasit inca una plauzibila, desi am in  minte n scenari SF, cum te exprimi tu.

Nu stiu de ce am senzatia ca, de multe ori, trebuie sa gandim ca niste copii (cu accent pe o) ca sa intelegem si sa putem explica in toata profunzimea lor anumite fenomene.
Altfel, daca ne lasam condusi de ratiunea matura a gandirii noastre de oameni mari, ne limitam dezastruos de tare la a accepta doar principiile si nu cauzele profunde care le produc.

Nu stiu de ce am senzatia ca intr-adevar, inertia si gravitatia sunt legate si au la baza cauze comune, adica sunt cauzate si pot fi explicate printr-un acelasi principiu.

Deocamdata ma abtin sa scriu detalii pe care le inteleg doar copii. Pentru ca ei nu au mintea indoctrinata cu principii stabilite conventional, intr-o oarecare masura.

Orice corp prezinta atatea stari energetice cati observatori sunt. Cum in univers sunt o infinitate de sisteme de referinta, atunci un corp are o infinitate de stari energetice, deci corpul considerat nu se afla niciodata in repaus absolut, cum de altfel nici un sistem de referinta nu poate fi in repaus absolut. Starea de miscare inertiala a unui corp, presupune modificarea pozitiei fata de toate corpurile din univers, astfel ca fata de unele se apropie, fata de altele se indeparteaza, fara a modifica cu ceva starea energetica totala, ceia ce face ca universul sa ramana neutru fata de miscarea corpului, el continuandu-si miscarea pe o geodezica care pe dimensiuni scurte pare a fi rectilinie. Energia corpului se modifica aparent fata de sistemul de referinta in care se afla, dar in realitate fata de univers energia lui este aceiasi.

virgil a scris:Greutatea de o tona, nu devine niciodata nula, cel mult se manifesta mai pregnant un alt camp, si greutatea initiala devine imperceptibila, dar niciodata zero.

Pentru a scapa de situatia aceasta cu campurile multiple, am putea
considera ipotetic o planeta care este singura intr-un spatiu urias. Sau
este singura in Univers. De asemenea,
limita maxima pana la care se manifesta un camp de o anumita intensitate
ar trebui fixata, fiindca altfel operam cu fantasme. Daca o nava cosmica ce
pleaca de pe o astfel de planeta nu mai poate fi atrasa nicicum inapoi,
inseamana ca energia ei potentiala s-a "evaporat" si ramane valabil
scenariul propus de mine, ca s-a integrat in energia campului planetei.
Repet, aceasta este o consecinta a teoriei campului gravitational, chiar
daca nu este enuntata. Prin urmare nu sustin ca asa se intampla!

Nu este asa, ti-am dat exemplul cu balonul care se deformeaza dar nu l-ai luat in seama. Energia consumata se datoreaza strapungerii suprafetelor echipotentiale la trecerea corpului, dupa care acestea revin la starea initiala de echilibru si simetrie sferica. Pe masura ce corpul se indeparteaza, energia consumata pentru deformarea suprafetelor echipotentiale este mai mica si se apropie asimptotic de zero. Energia consumata la deformare este egala cu energia cinetica imprimata corpului in cadere. Suprafata echipotentiala actioneaza ca un arc, care se intinde la indepartarea corpului, si revine la starea initiala dupa trecerea acestuia, deci energia se consuma pentru intinderea arcului, cat si pentru desprinderea corpului de arc, trecand mereu la alte si alte suprafete potentiale, din ce in ce mai indepartate, si nu se acumuleaza undeva, arcul revenind la starea nedeformata prin elasticitate.

virgil a scris:Nu este asa, ti-am dat exemplul cu balonul care se deformeaza dar nu l-ai luat in seama.

Incerc sa iau in seama tot ce scrii, dar sper ca exemplele acestea cu balonul si
cu arcul le-ai adus aici numai ca sa ma lamuresti pe mine. Altfel ele sunt cat se
poate de improprii, ambele manifestandu-se invers decat campul gravitational.
La întinderea balonului sau a arcului trebuie sa cresti forta de tractiune, pe când
la tragerea unui corp prin camp forta scade cu cresterea lui R. Energia potentiala
in cazul arcului si balonului se acumuleaza pe când in cazul campului dispare,
fapt confirmat si de prezenta lui R la numitorul formulei sale. Ce se intampla cu
energia potentiala care scade in urma indepartarii unei nave cosmice ? Odata ce
R creste energia potentiala fata de planeta, scade. Eu am incercat sa raspund.
Daca intentionezi sa mai mentii dialogul, te rog sa ma lamuresti:
Ce semn are energia potentiala a unui corp aflat in repaus la 100 m de sol?
Ce semn are energia potentiala a unui corp aflat la un an lumina de suprafata
Pamantului?

Totdeauna energia potentiala are semn negativ, deci cu cat se indeparteaza corpul, cu atat energia se apropie asimtotic de zero, deci se considera ca are valori din ce in ce mai mari cu cat corpul se indeparteaza de centrul campului. Orice valoare negativa sub zero este mai mica ca zero. Deci la distanta infinit de mare, energia potentiala va avea valoarea maxima, adica zero. Desi in valoare absoluta energia potentiala a unei pietre aruncate, este mai mare decat a unei nave cosmice aflate la distanta la care se afla luna, in valoare reala, tinand seama de semn, energia navei este mai mare, pentru ca se apropie de zero.

virgil a scris:Totdeauna energia potentiala are semn negativ, deci cu cat se indeparteaza corpul, cu atat energia se apropie asimtotic de zero, deci se considera ca are valori din ce in ce mai mari cu cat corpul se indeparteaza de centrul campului.

Cine considera asta, Virgil? Tu chiar accepti asa ceva? Dece au dat
semn negativ energiei potentiale tocmai atunci când ea poate produce
energie cinetica sau are capacitatea de a produce altceva?
Semnul acela este numai o conventie care tine de directie, cum poate fi
mai mare energia potentiala fata de o planeta când energia tinde spre
zero? Cu minus sau cu plus, apropierea de zero inseamna o "evaporare"
de energie pe masura ce R creste. Indiferent de semn, ea trebuie sa se
regaseasca undeva, si nu are in alta parte decat in campul planetei.
Este o abureala atat de mare, incat te rog sa nu te superi de ce scriu
si sa nu o iei in nume personal. Cui nu-i place, sa foloseasca rosu!
P.S. Daca energia potentiala fata de Pamant este negativa, atunci este
pozitiva fata de Soare când faci lansari de pe Pamant?                                                                    
Si daca Pamantul ar fi singur in Univers, ar mai functiona teoria? Ce ar
mai justifica folosirea semnelor(+ si -)?

Energia cinetica si energia potentiala sunt cele doua forme de energie ale unui corp care se afla intr-un camp gravitational. Intrucat cele doua forme de energie se convertesc una in alta, (vezi pendulul ), una fiind o energie de miscare notata cu plus, alta o energie de pozitie notata cu minus, ambele fiind simetrice fata de punctul neutru aflat la verticala locului (ma refer la pendul), a fost necesar d.p.v. matematic introducerea semnului +/-, celor doua forme de energie, astfel ca suma lor sa fie zero, in orice situatie. Aceasta conventie nu este gratuita, ci absolut necesara matematic, si logic. Aici nu este vorba daca ne convine sau nu, ci asa se exprima realitatea fizica prin semne matematice.

Deocamdata abandonez aceasta pista a energiei potentiale, pentru
mine este evident ca amplificarea sau reducerea campului gravitational
al planetelor de catre lansarile de nave cosmice, capturarile de corpuri
nepropulsate sau orbitare, sunt consecintele reale ale modelului actual
deficitar, pentru ascunderea carora se fac eforturi serioase.
Că o teorie nu se poate sustine cu propriile ei argumente, nu trebuie
sa mai amintesc. Resortul, balonul, nu pot aduce nici un sprijin in
sustinerea teoriei campurilor, este un fals si invocarea lor ar trebui
interzisa, am explicat dece. Sunt numai mijloace de virusare a mintii.
Voi reveni in incercarea de a demonstra ca atractia mecanica
ce scade, pe masura ce distanta creste, este o manfestare impotriva
legilor naturii si a fizicii, asa cum ar fi urcarea unei bile pe un plan
inclinat.

Evident ca aportul de masa prin caderea meteoritilor duce la cresterea campului gravitational al pamantului, dar aceasta crestera este nesemnificativa datorita masei reduse a asteroizilor. Cat priveste pierderea de masa prin navele cosmice care parasesc pamantul, cred ca este o gluma, pentru ca pamantul are 10 la puterea 24 kg, iar o nava are 10 la puterea 3 kg, deci nu are sens discutia, nu mai vorbim de praful cosmic care in decursul anilor cade pe pamant, sau de energia solara ce cade pe pamant si se transforma in masa vegetala prin fotosinteza plantelor, prin aportul masei fotonilor.

Virgil, iti multumesc pentru participarea de pana acum si pentru
efortul care l-ai facut ca sa ma aduci in rândul celor ce accepta
teoria campului gravitational de voie sau de nevoie. Eu nu mai
continui pe calea aceasta a energiei potentiale, nici nu mi-am
propus sa obtin  rezultate evidente si acceptate. Ce aveam de
spus am spus, daca este ceva adevarat, se poate cerne la o citire
atenta de catre cineva pregatit si inclinat spre aceeasi atitudine.
Voi propune maine o alta cale de abordare, in speranta ca voi trezi
interesul mai multor participanti.
Remintesc ca elaborarea Mecanicii FOIP cere din partea unui sau
unor specialisti cunostinte maxime de mecanica teoretica.

Ok.

Abordarea ce urmeaza este mai mult de logica elementara. Revin
cu afirmatia ca nu exista in natura atractie de natura mecanica.
Adica  interactiunea prin care doua corpuri sunt apropiate fortat, fara
un suport material(in general solid), pe care o percepem noi ca atractie,
este de fapt impingere din sens invers.
Consider adevarata atractia gravitationala care face ca doua corpuri A
si B sa aiba tendinta de a se apropia unul de altul. Corpul A este fixat,
iar corpul B este retinut cu un resort, in asa fel incat fara sa orbiteze,
stationeaza la distanta d de corpul A(in spatiu).
Pentru a mari putin distanta d, trebuie sa tragi de resort, marind forta
lui de intindere. Dar simultan cu mica deplasare care-l majoreaza pe d,
forta de atractie gravitationala scade, fiindca asa este formula
acesteia. Deci scade si forta din resort. Prin urmare efectul de marire al lui d,
se obtine printr-o marire si o scadere simultana a fortei de tragere.
Cineva cu mai multa pregatire, chiar pentru logica, poate analiza si gasi
o aberatie in relatia cauza - efect.
Este ceva complet ilogic ( E.p.m.) care nu se poate intampla in
natura. Am redus la absurd "atractia"?
Cine nu are rabdare sa citeasca pana a inteles, sa nu raspunda.

In raspunsul precedent am exagerat ceva. Aduc urmatorul amendament:
Poate exista atractie mecanica numai daca pe masura cresterii
distantei dintre corpurile vizate, creste si forta de atractie dintre ele.
Asta am demonstrat acolo si astfel de atractii din cate stiu nu exista, dar
este singurul mod logic si natural in care ar putea functiona.
Pentru CAdi care imi spune ca resortul nu are legatura cu manifestarea
atractiei gravitationale il anunt ca acesta a fost argumentul meu, nu
trebuie sa-l mai repete. Dar eu afirm ca daca o atractie fara suport
material nu functioneaza ca un resort, ea nu exista. Dece este asa te poti
lamuri usor daca intelegi ce am scris in raspunsul precedent. E.p.m.
Scrie acolo si ce numesc eu atractie fara suport material. Daca nu intelegi
ce scrie acolo imi pare rau, inseamna ca virusarea este avansata. Fiindca
de inteles nu este greu, este greu numai de respins si la asta vad ca nu
sunt candidati. Este mai usor sa reciti texte cunoscute si recunoscute decat
sa vii cu participare personala.

Razvan a scris:Mărirea iniţială a forţei de întindere se produce datorită inerţiei corpului B.

Carevasazica vorbim de inertia corpului in camp gravitational.
Sau altfel spus, atractia se realizeaza datorita inertiei corpului.
Asa mai vorbim !

Desi am folosit alte cuvinte, cam asta am vrut sa spun si sa sustin si eu prin alte subiecte unde mentionam de acceleratie inertiala in camp gravitational.
Asa cum un corp are tendinta sa-si pastreze starea de miscare sau de repaus, cand se afla intr-un camp gravitational corpul are o tendinta inertiala de a se deplasa spre centrul campului, motiv pentru care miscarea in camp gravitational trebuie sa fie o miscare inertiala, asa cum s-ar fi deplasat rectiliniu si uniform la infinit din inertie in lipsa campului.
Cauzele fenomenului raman totusi misterioase.
Probabil ca trebuie analizate mai in detaliu cauzele miscarii inertiale, pentru a intelege cum functioneaza exact gravitatia, pentru ca, cu siguranta, inertia si gravitatia au cause commune.

Sa presupunem ca acceleram un corp, incetam actiunea fortei care-i produce acceleratia, iar corpul se va deplasa continuu din inertie ?
De ce ?
Se umple de energie suplimentara primita prin acceleratie ?
Nu-i plauzibil, pentru ca nu se mai conserva energia.
Acesta a fost si motivul subiectului conservarea impulsului in momentul acceleratiei.

Daca prin acceleratie, corpul nu se incarca cu energie, atunci de ce-si pastreaza starea de miscare din inertie ?
Se misca, sau oscileaza particulele corpului cu alta viteza sau cu alta frecventa de-si pastreaza inertial starea de miscare ?
Se electrizeaza diferit ?
Spre exemplu, de ce dupa incetarea fortei care-i produce acceleratia, corpul nu se obreste brusc, ci isi continua deplasarea din inertie ?
Cum se intampla asta, cum explicam inertia corpurilor ?

Sunt intrebari care cu siguranta odata corect explicate duc la o mai buna intelegere a atractiei gravitationale, pentru ca una peste alta, miscarea produsa de atractia gravitationala este una inertiala, iar explicatia profunda a inertiei explica cu siguranta fenomenul de atractie gravitationala.

Pentru ca faza cu particulele gravitatiei, fie ca vorbim de gravitoni, fie ca vorbim de FOIP, acestea din urma ceva mai plauzibile logic decat gravitonul, aceste particule trebuie sa agate materia, celelalte particule ale materiei, sa interactioneze cumva cu ele ca sa produca aceea miscare, fie sa le traga, fie sa le impinga.
Dar in cazul particulelor responsabile de gravitatie, nu se explica de ce pe aceeasi linie de camp sunt atrase/impinse toate corpurile si nu doar primul din calea particulelor, daca se intelege ce vreau sa spun.
Parerea mea.

Razvan, tu sustii ca micsorand forta din resort, corpul B va incepe sa
se indeparteze de corpul A? Atunci ar trebui ca B sa fie respins de A,
nu atras! Cum ai redus forta in resort, B se apropie de A. Cred ca nu
este numai parerea mea, este o manifestare naturala.
Iti multumesc totusi ca ai inteles ce vreau sa spun si ca incerci sa
intri in simularea enuntata. Nu este usor, am propus sa o consideram
o aberatie de logica.
Este ciudat ca propunerea ta este valabila pentru situatii statice
izolate, dar in miscare nu functioneaza si nu datorita inertiei. Am
simplificat exprimarea la maxim ca sa nu ne incurcam de cuvinte.