Legi de conservare (1)

Scris de gafiteanu la data de Joi 20 Feb 2014, 12:35
Si ce te faci daca, chiar si pentru deplasarea inertiala rectilinie in vid a oricarui corp, se foloseste obligatoriu si permanent un fel de energie zisa difuza sau intunecata ?
Acel corp trebuie sa treaca permanent printrun mediu zis ether sau "vid cu parametrii".
Daca traiectoria se curbeaza, atunci intervin alte cauze.

V. 48.
De fapt o modificare in minus a energiei cinetice este o pierdere.

crivoi d a scris:

V. 48.
De fapt o modificare in minus a energiei cinetice este o pierdere.

Intrebare:
O 'pierdere " de "ce"?

Comentariu:
1. Avand in vedere ca viteza Pamantului variaza pe traiectorie de la:

- 28km/s /(periheliu-distanta cea mai mica fata de Soare, anvelopa entropica deformabila a Pamantului de cel mai mic volum, Lucru mechanic ?!)
- la 32 km/s (afeliu- distanta cea mai mare fata de Soare, anvelopa entropica deformabila/destinsa a Pamantuluide cel mai mare  volum, Lucru mechanic?!)

crivoi d a scris:Multumesc de precizari! Variatia de viteza si intrebarea ramane!

virgil a scris:

crivoi d a scris:Multumesc de precizari! Variatia de viteza si intrebarea ramane!

  La periheliu creste viteza deci creste energia cinetica Ec, dar in aceiasi masura scade energia potentiala Ep, deoarece raza orbitei scade, apropiindu-se de Soare.

virgil a scris:

virgil a scris:

crivoi d a scris:Multumesc de precizari! Variatia de viteza si intrebarea ramane!

  La periheliu creste viteza deci creste energia cinetica Ec, dar in aceiasi masura scade energia potentiala Ep, deoarece raza orbitei scade, apropiindu-se de Soare.

Deci in natura exista doua feluri de energii; o energie de miscare, ce se manifesta prin deplasarea corpului cu o anumita viteza, si o energie de pozitie fata de centrul campului, in care are loc miscarea. In primul caz energia cinetica creste cu patratul vitezei, corpul apropiindu-se de centrul campului, iar in al doilea caz energia potentiala creste cu cat creste distanta fata de centrul campului. Astfel corpul se comporta ca un pendul a carui energie isi schimba starea in mod periodic, din energie cinetica in energie potentiala si invers.

virgil a scris:de ce nu verifici ?
diferenta dintre energia cinetica minima si maxima, trebuie sa fie egala cu diferenta de energie potentiala minima si maxima.
daca notam v1, R1 viteza si raza la periheliu  si v2,R2 viteza si raza la afeliu, vom avea;
1/2.m.(v1^2-v2^2)=k.M.m.(R2-R1)/(R1.R2);

;

crivoi d a scris:Cum/de ce/,..., are loc, totusi, asa zisa "pendulare" care se regaseste in  Ec ( si nu numai) variabila a Pamntului? Are vreo legatura modificarea Ec  cu modificarea energiei (matricei) entropice a Pamantului de catre fluxul din mediu (Soare) ce-l impacteaza?

virgil a scris:In secunda 37 se vede ce inseamna matricea entropica, adica chaosul aparent din care se naste ordinea si armonia. Chaosul contine in stare potentiala armonia si ordinea evenimentelor fizice.
https://www.youtube.com/watch?v=yVkdfJ9PkRQ

Despre matricea entropica a Pamanatului, inca nu v-ati amintit
sa-mi spuneti si mie ce este.

1.1           Generalităţi privind sistemul fizic

 

Palierele  de  existenţă  a  corpurilor  definesc (aşa   după cum  vom  arata în

capitolele următoare) Universul observabil. În analiza şi modelarea interacţiunilor corpurilor din univers se impune introducerea noţiunii de sistem. Acesta noţiune poate fi  definită  ca fiind un corp (sau ansamblu de corpuri materiale) caracterizat(e) prin diferite forme de mişcare şi care pot interacţiona cu mediul exterior prin suprafaţa de control, de graniţă sau de frontieră a sistemului considerat. Mecanica construită pe modelul mecanic al mişcării planetelor (modelul newtonian) nu permite stabilirea cauzelor care determină evoluţia, (adică trecerea unui sistem dintr-o stare în alta calitativ diferită de prima), acest model fiind al mişcării revesibile perpetuue. În consecinţă ordinea comică este ordinea totală stabilită pe baza modelului mecanic în care mişcarea este asociată cu interacţiuni conservative care nu afectează calitatea energiei. Reamintim, în acest context, definiţia dată de Planck, conform căreia energia reprezintă ,,o mărime care depinde de starea fizică instantanee în care se găseşte sistemul”. Termodinamica generalizată ca teorie mai generală a interacţiunilor conservative  şi disipative  din sistemele fizice porneşte de la constatarea că mărimile intensive şi extensive  din termodinamică pot fi identificate cu coordonatele generalizate care includ forţele (intensităţile) Y şi deplasările  (sarcinile) generalizate  X.  Legi fundamentale ale naturii pot fi exprimate sub forma unei relaţii generale de legătură de tipul XYⁿ=ct. denumită ecuţia politropei conservative generalizate unde, n(-, +) reprezintă un exponent politropic generalizat care desemnează intensitatea interacţiunii considerate [104]. Prin particularizarea acestui exponent, care poate avea şi alte semnificaţii decât cea strict termodinamică, se obţin legile care guvernează interacţiunile conservative din domeniul mecanicii corpurilor (rigide, elastice, fluide)din domeniul termodinamicii ca şi din cel al electromagnetismului. Termodinamica generalizată defineşte lucrul elementar generalizat pe baza relaţiei:

 

 δL = Y dX                                                            (1.1)

 

unde, aşa cum s-a aratat mai sus, Y reprezintă o forţă sau intensitate generalizată în calitate de mărime intensivă, iar X o deplasare sau sarcină generalizată în calitate de mărime extensivă. Forţa generalizată Y, în calitate de cauză, determină

deplasarea generalizată X care reprezintă efectul acţiunii considerate.       Teoretic şi experimental s-a evidenţiat că     mărimi intensive care pot îndeplini rolul forţei-intensităţii generalizate Y pot fi dintre cele mai diferite, cum ar fi :

• forţă mecanică, F;
  
  
• greutatea unui corp de masă m, G ;
  
  
• momentul mecanic, M;
  
  
• acceleraţia liniară, a;
  
  
•  acceleraţia gravitaţională, g;
  
  
• acceleraţia unghiulară e, vitezele liniară v (w) şi unghiulară ω;
  
  
• eforturile unitare (tensiunile) liniare σ şi tangenţiale τ;
  
  
• presiunea p;
  
  
• tensiunea superficială σ;
  
  
• potenţialul electric V;
  
  
• intensitatea câmpului electrostatic E;
  
  
• intensitatea câmpului magnetic H;
  
  
• potenţialul chimic φ;
  
  
• temperatura absolută T.
  Ca mărimi extensive care joacă rolul deplasării-sarcini generalizate X sunt:
  
  
• deplasările liniară x şi unghiulară φ;
  
  
• impulsul (liniar) H;
  
  
• momentul cinetic K;
  
  
• alungirea specifică liniară e;
  
  
• deformarea specifică unghiulară γ;
  
  
• volumul (specific) V(v);
  
  
• sarcina electrică Q(q);
  
  
• inducţia electrostatică D; respectiv, vectorul de polarizaţie ;
  
  
• inducţia magnetică B, respectiv, vectorul de magnetizare ;
  
  
• masa substanţei m;
  
  
• şi entropia S(s) în calitate de coordonată termică de stare [105].
  Eliminarea unei modalităţi de izolare, mecanică,termică, electrică, magnetică, etc, permite sistemului corp masiv – anvelopă plasmatică să participe la interacţiunea caracteristică formei de mişcare considerate, ceea ce înseamnă că sistemul dobândeşte un grad de libertate externă corespunzător acelei interacţiuni.  Gradele de libertate internă (n_i) şi externă (n_e) care satisfac un anumit tip de interacţiune între sistem şi exterior pot fi considerate conjugate (n_e e).
  Fiecare tip de interacţiune între sistem şi mediul exterior poate fi asociat  cu un transfer de sarcină generalizată prin suprafaţa de control care poate fi o sarcină  efectivă precum cea electrică sau convenţională în alte situaţii.
  
  

 

Datele experimentale acumulate de omenire până în prezent evidenţiază patru tipuri de interacţiuni (cu câmpurile aferente) şi anume: interacţiunea gravitaţională, interacţiunea slabă, interacţiunea electromagnetică şi interacţiunea tare [78].

Se constată, că interacţiunea gravitaţională care guvernează sistemele planetare şi galactice nu are la bază o anume cuantă de masă care să fi fost descoperită  până în prezent.

• Lucru generalizat de deformare a unui sistem
  În general, energia unui sistem fizic, poate fi modificată prin trei  modalităţi
  fundamentale de interacţiune şi anume:
  1 - prin transfer de lucru între corpuri, dar şi cu câmpuri prin intermediul
  forţelor mecanice (în particular, de presiune), forţelor electrice, magnetice, electromagnetice, etc.  notate prin Y, astfel  că ;
  2– prin transfer de căldură (entropie - probabilitate) între corpuri aflate în contact direct -prin conducţie şi convecţie termică, sau de la distanţă prin radiaţie termică în care intervine temperatura absolută, T, în calitate de parametru intensiv de tip Y, şi atunci ;

3- prin transfer de masă între corpuri sau părţi ale aceluiaşi corp în care intervine potenţialul chimic, φ, în calitate de parametru intensiv de tip Y astfel încât , [104].

[ltr]•Definiții[/ltr]
[ltr]•(1) “Corpul natural (P) constituie itemul factual/ lucru  care personalizează (meta)fizic orice pereche  (σ),  [“loc”, eon”], respectiv, [ spaţiu,  timp] a mulţimii tuturor corpurilor  (Σ) din Univers.  Analiza corectă a proprietăţiilor corpului natural pe diferite paliere al (orto) existenţei  este posibilă cu ajutorul funcţiei: P: ΣxS→ R, unde S este mulţimea tuturor sistemelor scală (“marime”, “cantitate”) cum-unitate conceptibile (marime/cantitate). [/ltr]
[ltr]•Corp nemasic/”loc” natural neentropic- itemul factual al emergenţei structurale şi funcţionale al palierului neentropic al universului neobservabil  şi în care fenomenele de transformare nu sunt preponderente (orthoexistenţa ), fig. 3, a.[/ltr]
[ltr]•[/ltr]
[ltr]•[/ltr]
[ltr]•[/ltr]
[ltr]•[/ltr]
[ltr]•[/ltr]
[ltr]•[/ltr]


[ltr]•Corp natural entropic- corpul natural masic care defineşte structural şi fenomenologic palierul entropic al spaţiului/universului fenomenologic, fig. 3. B.[/ltr]
[ltr]•Matricea entropica a corpului  masic- spațiul de manifestare  a potențialității cauzale şi a potențialități de întâmplare a corpului natural, fig.3b.[/ltr]
[ltr]•Corp natural de influență preponderentă- corpul natural de interacțiune a cărui matricea entropică   maximizează capacitatea de materializare a potențialului causal şi a potențialului de întâmplare a corpului natural considerat.[/ltr]
[ltr]•Corp natural - referentul teoriei (electro)convergenței/divergenței[/ltr]
[ltr]•Referentul scontat al constructului este acel lucru de care se ocupa (pe care îl reprezintă sau la care se referă/intenționează să se refere) un construct (concept, propoziție, teorie). Referentul unui construct poate fi perceptibil sau imperceptibl, poate fi presupus ca real sau real, imaginar, ş.a.m.d. Referentul unei teorii (sau unui alt construct) poate fi un singur obiect sau orice număr de obiecte/item-uri.[/ltr]
[ltr]•[/ltr]

Mecanica construită pe modelul mecanic al mişcării planetelor (modelul newtonian) nu permite stabilirea cauzelor care determină evoluţia, (adică trecerea unui sistem dintr-o stare în alta calitativ diferită de prima), acest model fiind al mişcării revesibile perpetuue.

virgil_48 a scris:

Mecanica construită pe modelul mecanic al mişcării planetelor (modelul newtonian) nu permite stabilirea cauzelor care determină evoluţia, (adică trecerea unui sistem dintr-o stare în alta calitativ diferită de prima), acest model fiind al mişcării revesibile perpetuue.

Ma insel eu, sau miscarea unui corp pe o traiectorie parabolica sau
hiperbolica nu este reversibila?

virgil_48 a scris:

Mecanica construită pe modelul mecanic al mişcării planetelor (modelul newtonian) nu permite stabilirea cauzelor care determină evoluţia, (adică trecerea unui sistem dintr-o stare în alta calitativ diferită de prima), acest model fiind al mişcării revesibile perpetuue.

Ma insel eu sau miscarea unui corp pe o traiectorie parabolica sau
hiperbolica nu este reversibila?

Ma insel eu, sau miscarea unui corp pe o traiectorie parabolica sau
hiperbolica nu este reversibila?

crivoi d a scris:V.48

Ma insel eu, sau miscarea unui corp pe o traiectorie parabolica sau
hiperbolica nu este reversibila?

Deja ati sesizat o contradictie a teoriei. Trebuie schimbata teoria newtoneana referitoare la "ordinea" cosmica sau nu?

D-l Virgil:
"Insa, din moment ce orice particula are si antiparticula sa, acest lucru presupune ca mediul aparent inexistent, in stare excitata se poate separa in partile lui componente."

crivoi d a scris:

D-l Virgil:
"Insa, din moment ce orice particula are si antiparticula sa, acest lucru presupune ca mediul aparent inexistent, in stare excitata se poate separa in partile lui componente."

1. [...] "orice particula are si antiparticula sa"[...].
Comentariu:  Nu-i correct spus. Corect ar fi, cam asa: Orice corp natural cu matrice entropica in interactiune cu (fluxul) din mediu poate genera (in zona de autoelectroconvergenta)  corp natural cu  parametrii de stare de semn contrar.

Datele de observatie releva vortexuri coaxiale pulsatorii ceea ce ne conduce la concluzia nesimultaneitatii  existentei /generarii corpurilor naturale cu parametrii de stare opuse.

d crivoiVizitator

V. 48:
"Trebuie totusi sa ma lamuresc, daca in lipsa oricarei frecari, o
pendulare in "camp" poate fi eterna."

D-l Virgil:
Deci dupa cum sustineti dvs. particula sau corpul natural genereaza antiparticula sau corpul complementar, prin interactiunea cu mediul. Cu alte cuvinte perechea de particula-antiparticula nu se formeaza simultan, ci pe rand. Este adevarat?

D-l VIRGIL:
"Din reactia rezultata in urma ciocnirii dintre un proton si un antiproton se vede clar ca rezulta printre altele si o pereche de electron-pozitron in mod simultan asa cum se vede in poza."

Nu conteaza ca pendularea in "camp" este insotita oricând de anumita
frecare.

crivoi d a scris:Virgil 48:
. . . . .
Intrebare:
Pendularea este insotita "oricând de anumita frecare"? Nu cumva pendularea este "determinata"/cauzata de frecare?