Ce este sarcina ?

Rezumarea primului mesaj :

Denumirea de sarcina (a unei particule, sau corp), reprezinta insusirea prin care o particula poate interactiona cu o alta particula complementara. Atunci cand particulele interactioneaza de la distanta, ia nastere notiunea de camp, ce reprezinta mediul prin care se intermediaza interactiunea. In lipsa mediului, nu exista camp, nu exista interactiune si nici sarcina. Deci in studiul sarcinii trebuie mai intai sa vorbim despre mediul prin care se manifesta aceasta.

Totusi va rog sa revenim la tema topicului, ca ne abatem de la subiect. Eventualele comentarii sau intrebari sa le puneti pe topicul "Teoria lui Virgil...."

Da, sa revenim la nedumeririle noastre.
Sarcina inseamna ca se naste ceva. Pot sa nasca copilasi activi, asa cum este campul pozitiv sau negativ, dar pot sa nasca si copilasi neutri, asa cum e gravitatia. Atomii nasc gravitatie.

gafiteanu a scris:Da, sa revenim la nedumeririle noastre.
Sarcina inseamna ca se naste ceva. Pot sa nasca copilasi activi, asa cum este campul pozitiv sau negativ, dar pot sa nasca si copilasi neutri, asa cum e gravitatia. Atomii nasc gravitatie.

Sarcina electrica este doar o proprietate a unor particule (protonul , electronul, miuonul, taonul si antiparticulele lor. De fapt toate particulele au o sarcina si chiar mai multe, pe langa sarcina electrica exista sarcina leptonica, barionica, si izospinul care este tot un fel de sarcina.
Sarcina reprezinta modul de interactiune a particulelor cu alte particule prin intermediul campurilor. Din moment ce o particula sufera deplasari in spatiu fata de o alta particula, fiind influientata de aceasta, inseamna ca exista o interactiune care se datoreaza proprietatii numita sarcina. Cum sunt mai multe tipuri de interactiuni, sunt si mai multe feluri de sarcini, insa orice sarcina produce o deplasare in spatiu a particulelor inconjuratoare cu care interactioneaza, deci orice sarcina poate fi redusa la un impuls. Este ceia ce am facut eu asimiland sarcina electrica cu impulsul dat de; e=M.c/pi; in care M este masa protonului, si c este viteza luminii. Desi toate particulele au masa, nu toate au sarcina electrica, pentru ca fiecare fel de interactiune se produce intr-un anumit mediu, pe care l-am denumit subspatiu . Astfel interactiunea prin intermediul sarcinii electrice se produce in subspatiul electromagnetic, iar interactiunea de tip nuclear se produce intr-un subspatiu nuclear. Chiar si interactiunea gravitationala se produce in subspatiul gravitational. Desigur toate aceste subspatii sunt suprapuse in acelasi spatiu fizic, doar interactiunile se propaga in mod diferit.

virgil a scris:

gafiteanu a scris:Da, sa revenim la nedumeririle noastre.
Sarcina inseamna ca se naste ceva. Pot sa nasca copilasi activi, asa cum este campul pozitiv sau negativ, dar pot sa nasca si copilasi neutri, asa cum e gravitatia. Atomii nasc gravitatie.

Sarcina electrica este doar o proprietate a unor particule (protonul , electronul, miuonul, taonul si antiparticulele lor. De fapt toate particulele au o sarcina si chiar mai multe, pe langa sarcina electrica exista sarcina leptonica, barionica, si izospinul care este tot un fel de sarcina.
Sarcina reprezinta modul de interactiune a particulelor cu alte particule prin intermediul campurilor. Din moment ce o particula sufera deplasari in spatiu fata de o alta particula, fiind influientata de aceasta, inseamna ca exista o interactiune care se datoreaza proprietatii numita sarcina. Cum sunt mai multe tipuri de interactiuni, sunt si mai multe feluri de sarcini, insa orice sarcina produce o deplasare in spatiu a particulelor inconjuratoare cu care interactioneaza, deci orice sarcina poate fi redusa la un impuls. Este ceia ce am facut eu asimiland sarcina electrica cu impulsul dat de; e=M.c/pi; in care M este masa protonului, si c este viteza luminii. Desi toate particulele au masa, nu toate au sarcina electrica, pentru ca fiecare fel de interactiune se produce intr-un anumit mediu, pe care l-am denumit subspatiu . Astfel interactiunea prin intermediul sarcinii electrice se produce in subspatiul electromagnetic, iar interactiunea de tip nuclear se produce intr-un subspatiu nuclear. Chiar si interactiunea gravitationala se produce in subspatiul gravitational. Desigur toate aceste subspatii sunt suprapuse in acelasi spatiu fizic, doar interactiunile se propaga in mod diferit.

Deci orice sarcina produce un impuls (adica mai precis un numar de impulsuri pe secunda), care este absorbit de particula complementara. Particula care emite impulsul cum este protonul din nucleul atomic, nu pierde energie pentruca in aceiasi masura primeste impulsuri din mediul inconjurator. Atomul sau nucleul nu poate fi izolat de restul mediului in care se afla. Particula care absoarbe impulsurile adica electronul, nu-i va creste energia pentru ca la randul ei interactioneaza cu mediul (campul) in care se afla, tot prin intermediul impulsurilor. Mediatorul acestor impulsuri este fotonul, adica particula de schimb a campului EM, dar acest foton nu trebuie confundat cu fotonii optici, sau cuantele de mare energie din care se nasc particulele, ci mai degraba cu niste "luxoni", care fac posibil acest  transfer.

Sa revenim la sarcina electrica, pentru ca subiectul a deviat spre magnetism, care de altfel este tot atat de interesant, dar  se poate dezbate pe un alt topic.

negativ a scris:

Daca ai numai pete albe si negre, e normal sa nu vezi una lânga alta doua pete de aceeasi culoare, pentru ca ele ar face o pata mai mare. Pentru a respecta regula ca " niciodata nu vom vedea doua pete de aceiasi culoare, alaturate in acelasi timp, si in acelasi loc. ",ai nevoie de 4 culori în plan si probabil 6 în spatiul 3D.
Ceea ce vrei sa descrii este "etherul". Am recurs si eu la imginea asta plastica. Dar pe o suprafata data, sau un volum dat, ponderea petelor albe si negre nu este egala decât statistic. Comportamentul este totusi ceva mai complex si asta înseamna haos. Ceea ce se numeste acum haos, este doar dezorganizare si tine de entropie.
Probabil ca vrei sa faci legatura între aceasta stare si sarcina electrica. Esti undeva pe aproape.

da, posibil sa ai dreptate, de aceia trebuie sa mai adaugam niste proprietati acestor puncte care sa le diferentieze intre ele chiar daca au aceiasi culoare. Trebuie sa adaugam ceva de genul spinului, sau zvacului, dreapta- stanga, sus si jos, astfel incat sa poata descrie un volum minim ocupat care sa indeplineasca aceste reguli.
Totusi, tabla de sah in plan este facuta din doua culori. Daca ai o tabla de sah facuta din cuburi albe si negre, peste care atasezi o alta tabla din cuburi decalata cu o casuta fata de prima, si tot asa vei obtine un volum, care in fiecare cub va fi inconjurat de alta culoare. Insa acest gen de haos deja are niste reuli stricte si nu se mai poate numi asa, ci capata caracter de cristal.

Pentru mine este clara notiunea de sarcina electrica sau de alta natura, poate nu este la fel de clar instrumentul matematic care trebuie sa reflecte aceasta proprietate.

Dl.Virgil!
Daca cumva ai timp sa vezi si aceasta pagina din lucrarea lui Miles Mathis:

Încărcarea (sarcina) electrică de către pictorul Miles Mathis de Michael J. Deas
Mai întâi postat 26 decembrie 2006
Rezumat: Voi arăta că încărcarea este dimensională la fel ca masa. Atunci voi arăta că sarcina este masa fotonilor încărcați. Voi arăta, de asemenea, că permitivitatea spațiului liber este o constantă greșită, care nu are nimic de-a face cu spațiul liber. Valoarea acelei constante este de fapt valoarea câmpului gravitațional al protonului.
Să ne uităm proaspăt la câmpul electric, ca și când l-am întâlni pentru prima dată - ca și cum noi ar fi străini care tocmai sosesc pe pământ, încărcând cărți din Biblioteca Congresului și studiindu-le pentru semne de inteligență. Una dintre primele cărți 1 deschidem noi acest lucru, spune
conceptuale [Dificultățile de acțiune la o distanță] poate fi depășită cu ideea de domeniu, dezvoltat de omul de știință britanic Michael Faraday .... Trebuie subliniat totuși că un domeniu nu este un fel de chestiune. Este mai degrabă un concept * - și unul foarte util. Să vedem, de asemenea, nota de subsol la care se face referire aici: * Dacă câmpul electric este "real" și există într-adevăr, este o întrebare filosofică, chiar metafizică. În fizică este o idee foarte utilă, De fapt, o minunată invenție a minții umane. Ca străini cinstiți, trebuie să vedem că această notă de subsol este absolut falsă. Problema modului în care funcționează câmpul electric nu este una metafizică, ci una mecanică. Ceea ce a făcut dl Faraday este să creeze un dispozitiv euristic care funcționează și ca o direcție greșită. Uitați-vă la ceea ce spune cartea: Câmpul electric la locul celei de-a doua încărcări este considerat a interacționa direct cu această încărcătură pentru a produce forța. Deci, domeniul a fost creat pentru a le permite să spună asta. Dl. Faraday, dorind să clarifice acțiunea de la distanță, a tras o linie cu un creion de la o sarcină la alta, a numit-o linie de câmp, nu ia dat nici o realitate fizică și nici o definiție mecanică și a susținut că linia creionului a interacționat direct Cu cea de-a doua încărcare. Aceasta ar trebui să fie o mare invenție a minții umane. Ca străini, trebuie să ne întrebăm ce ar fi considerat o creație necinstită a unei minți umane.      Cartea îngroapă această lipsă de onestitate cu propria ei, numind mecanica "metafizică". Aceasta este de a avertiza pe cineva de a pune intrebarile pe care le punem aici. Oamenii nu le place să fie numiți nume, iar acești fizicieni avertizează cititorii că, dacă pun întrebări despre realitatea câmpului, vor fi numiți nume întemeiate și înfricoșătoare. Fizicienii nu-i plac să fie numiți filosofi sau metafizicieni, și doar amenințarea este suficientă pentru a le mișca. Acest lucru, în ciuda faptului că întrebarea implicată este clară și lipsită de ambiguitate a mecanicii. Dacă transmiterea unei forțe de la un obiect la altul nu este mecanică, nimic nu este. Apoi observăm că unitatea de bază a încărcăturii electrice este fie Coulombul, fie, mai puțin adesea, statcoulombul. Coulombul este definit ca un amperi secundar, iar un amperi este definit ca "acel curent care curge în fiecare dintre cele două conductori paralele lungi de 1m distanță, ceea ce are ca rezultat o forță de 2 x 10-7 N / m de lungime a conductorului. "De asemenea, ni se spune că acuzațiile de două puncte ale lui 1C vor simți o forță de 9 x 10 9 N la o distanță de 1 m. O statcoulomb este "acea sarcină pe fiecare dintre cele două obiecte care dă naștere unei forțe de 1 dyne la separarea de 1 cm." 1 statC = 0,1 Am / c ≈ 3,33564 × 10 -10 C      Ca străini, prima noastră întrebare ar fi Întrebați ce parametri fizici amperi are, în termeni de lungime și timp. Cărțile nu par să vrea să ne spună asta. Ni se spune doar că Ampera este folosită ca unitate definitorie pentru a obține o "definiție operațională". Aceasta înseamnă că este mult mai ușor să măsurați curentul decât să măsurați încărcarea, astfel încât pământenii au decis să își bazeze unitățile pe curent. Dar dacă suntem persistenți, putem descoperi încărcătura electrică din punct de vedere al lungimii și timpului. Trebuie să mergem la paginile de pe statcoulomb și să ne uităm la derivarea sa istorică.      Acolo găsim legea lui Coulomb și calculul constantei în el. F = kq 1 q 2 / r 2 k = 1 / 4π ε 0 ε 0 = 1 / c 2 μ 0 μ 0 = 4π × 10 -7 N / A 2 .      Wow, acești pământeni într-adevăr nu vor să ne spună ce fac ei. Aici avem trei constante diferite, fiecare cu un nume mai obscur decât ultimul (constanta electrostatică, permitivitatea spațiului liber, permeabilitatea vidului) și cercurile finale constante înapoi și este definită în termeni de Newton și Ampere. Suntem conduși pe un fel de urmărire a gâștelor sălbatice.      Dar o putem stoarce din ele. Folosind legea lui Coulomb și lucrăm înapoi de la ultima constantă, descoperim că q nu are de fapt nici o dimensiune. Toate dimensiunile necesare sunt date constantelor, iar q este doar un flotor. Dacă un Coulomb este un Amperi-secundă, atunci un Ampere trebuie să fie un Coulomb pe secundă. Mergeți în ultima ecuație constantă privind permeabilitatea și înlocuiți "nimic / secundă" pentru un amperi. Dacă faceți asta, veți obține dimensiunile perfecte pentru forța în ecuația lui Coulomb. Aceasta înseamnă că sarcina electrică este mecanic nedefinită în sistemul SI. Nu poate fi chiar un val, deoarece o undă trebuie definită în cicluri pe secundă. Nu avem cicluri aici sau secunde. Un Ampere este un nimic pe secundă, dar o Coulomb este doar un nimic.      Sistemul cgs scapă constantul și dă statcoulomb dimensiunile M 1/2 L 3/2 T -1 . Aceasta oferă încărcătura totală a două particule dimensiunea cgs gm 3 / s 2 . Acest lucru începe să ne spună ceva, deoarece, fiind străini, avem o memorie foarte lungă. Ne amintim că Maxwell a dat masei dimensiunile L 3 T -2 (a se vedea lucrarea mea despre Constant Gravitational Constant ) care ar face sarcina totală M 2 . Aceasta ar da încărcătura totală a două particule dimensiunea cgs g 2 sau m 6 / s 4 . Și aceasta înseamnă că încărcarea este mecanic și matematic echivalentă cu masa. Ecuația lui Coulomb nu este doar similară ecuației lui Newton, este exact aceeași. Am putea să scriem acuzațiile ca mase și nimic nu s-ar schimba.      Dacă exprimăm o sarcină în termeni de masă și o sarcină în termeni de lungime și timp, atunci ecuația lui Coulomb ne dă forța în gm / s 2 . q 1 q 2 / r 2 = F (g) (m 3 / s 2 ) / m 2 = gm / s 2      Dar am putea exprima , de asemenea , ambele taxe sunt termeni de masă (g) (g) / m 2 = F F = G 2 / m 2      Sau din punct de vedere al lungimii și timpului F = m 4 / s 4 = v 4 Observați că această ultimă ecuație ne spune că o forță este o viteză pătrată pătrat. Acest lucru este perfect logic, deși nu este ceva ce am găsit vreodată în aceste manuale de fizică. Wikipedia, sub titlul "statcoulomb", nu ne va spune că taxa este aceeași ca și masa. Nu numai că nu va admite că taxa este dimensională la fel ca masa, se duce din calea ei să o ascundă. În acest sens, Wiki este ca toate celelalte manuale standard, online și în afara. Se spune: "Efectuând o analiză dimensională a legii lui Coulomb, dimensiunea încărcării electrice în cgs trebuie să fie [masă] 1/2 [lungime] 3/2 [timp] -1 ". Dar, așa cum am arătat, acea analiză dimensională nu se termină, printr-un pas foarte important. Wikipedia pune întrebarea, vă spune răspunsul, dar vă spune răspunsul greșit, cu intenție . Acum, trebuie să mergem mai departe și să ne întrebăm de ce modelul standard petrece atât de mult timp cu o constanță de permitivitate și așa mai departe. Aceasta este, de asemenea, misdirection. Mulți oameni vor vedea acele constante și cred că spațiul liber sau vidul au de fapt permeabilitate sau permitivitate. Dar adevărul este că aceste constante sunt doar folderol. Spațiul și vidul iau doar caracteristici atunci când nu reușiți să dați caracteristicile calităților primare. Încărcarea, ca masa sau lungime, este o calitate primordială. Este o calitate pe care o atribuiți direct materiei pentru a explica interacțiunile pe care le vedeți sau le măsurați. Dacă creați o calitate și apoi nu o atribuiți nici unei dimensiuni, atunci dimensiunile acesteia vor reveni la vid; Dar nu altfel.      Dar este prost să creați o calitate asemănătoare și apoi să refuzați să-i lăsați să aibă dimensiuni. De ce ar crea un om de știință o calitate fundamentală, ar refuza să o definească mecanic, Și apoi permiteți ca parametrii săi să fie absorbiți de vid? Se consideră că un vid nu are parametri și calități, prin definiție. Dacă vrem să oferim calitățile de vid, ar fi bine să ne răsturnăm terminologia și să începem să chemăm materia în vid și să conteze vidul. Materia ar trebui să fie ceva și vidul ar trebui să fie nimic. Dar acum este moda atât pentru modelul standard, cât și pentru noile teorii care atribuie caracteristici vacuumului în loc să conteze. Acesta nu este altceva decât pervers.      După cum puteți vedea, vechea statcoulombă are un grad de transparență. Coulombul este definit în modul cel mai răsunător, apoi o grămadă de constante fără semnificație sunt încărcate deasupra lui, pentru ao observa. De ce? De ce sunt manualele de fizică o asemenea mizerie? Și de ce sunt acum atât de mult mai răi decât erau acum o sută de ani? De ce a fost înlocuit statululbul cu Coulombul? De ce explicațiile devin mai obscure și nu mai puțin? De ce ar fi ales fizica să înlocuiască statcoulombul cu Coulombul și să ascundă definiția acuzației sub astfel de grămezi de gunoaie absolută? Lasă-mă să-ți arăt o altă direcție greșită. Nu ar fi fost mai logic să explicăm câmpul electric în aceleași condiții generale ca și câmpul gravitațional? În ambele cazuri avem o forță de bază între două particule. În ambele cazuri, creăm un câmp care să-l explicăm. De ce atunci variază logica când exprimăm aceste două câmpuri în limbajul științific? De ce alegem să exprimăm câmpul gravitațional în ceea ce privește masa și accelerația, Și câmpul electric în ceea ce privește încărcarea?      Având în vedere două corpuri mari, vedem o atracție aparentă și atribuim cauza masei. Având în vedere două corpuri foarte mici, vedem o repulsie și le atribuim cauzei de încărcare. De ce nu-l asignați la masă? Sau, pentru ao pune într-un alt mod, cu obiecte mari, atribuim imediat cauza atracției pentru chestiunea implicată. Problema fie acționează direct, fie creează câmpul, deci numim cauzalitatea "masă". De ce nu facem același lucru cu particule mici? De ce să evitați atât de perseverent masa și materia? De ce să creați acest lucru nebulos numit încărcare și să nu-l permiteți niciodată, deceniu după deceniu, să fie explicat mecanic?      Cu gravitate, atribuim termenul direct forței. Gravitatea creează forța sau este forța. matematic, Gravitatea este o accelerație cauzată de forță. G = F / m = N / kg      Dar câmpul electric este exprimat fără a menționa nici masa, nici accelerația. În schimb, avem o caracteristică numită încărcare, care este fie echivalentă în dimensiune cu mase (în cazul statcoulombului), fie nu are dimensiuni (în cazul Coulomb). Să omitem pe Coulomb ca o entitate mecanică și să ne concentrăm din nou pe statcoulomb. Amintiți-vă că statcoulombul este definit ca o forță la distanță. Ei bine, gravitatea este, de asemenea, o forță la distanță. Sau, o statcoulombă este acel lucru care provoacă o forță la distanță. Încărcarea nu este forța sau distanța. Este cauza forței, iar distanța ne dă amploarea.      Din nou, același lucru se poate spune despre gravitate. Cu gravitate, Masa nu este forța sau distanța, este cauza forței, iar distanța ne dă magnitudinea accelerației. m = F / g = N / A = N / m / s 2 = Ns 2 / m = (Ns / m) (e)      Ați putea întreba, de ce m-am dus să -și exprime pe masă așa? Uitați-vă la asta. Ampera este, de asemenea, definită ca 2 x 10 -7 N / m. Un Coulomb este un amper secund. Prin urmare, o Coulomb este 1C = 2 x 10 -7 Ns / m      Deci, masa poate fi considerată ca fiind o secundă Coulomb. Problema cu toate acestea este că, folosind definițiile actuale, un Coulomb nu are dimensiuni sau dimensiuni de masă / secundă. Dar un statcoulomb are dimensiunile masei. StatC = L 3 / T 2 C = L 3 / T 3      Poate fi ambele corect? Este clar că trebuie să uităm de curent și, în final, să definim sarcina mecanic. Trebuie să știm ce interacțiuni fizice cauzează forțele, pentru a curăța această mizerie.      Pentru a face acest lucru, primul lucru pe care îl putem observa este că atunci când vorbim despre câmpul gravitațional, o forță nu trebuie să includă distanța la care se simte. Un Newton la o distanță de 1 metru este același ca un Newton la o distanță de 10 metri. Un Newton este un Newton. Admițând acest lucru, de ce avem ca parte a definiției unui Coulomb că este o forță la o anumită distanță?      Motivul, desigur, Este că forța electrică este cauzată de un număr mare de subparticule și (conform teoriei mele) forța gravitațională nu este. Dacă presupunem că o repulsie statică este cauzată de bombardament de un număr imens de particule minuscule, atunci forța totală este o sumare a forțelor individuale ale acestor particule. Pentru a obține această sumare, trebuie să cunoaștem densitatea particulelor.     Și asta este motivul pentru care trebuie să știm o distanță și o viteză, pentru a calcula o taxa folosind prezenta teorie. Distanța ne dă o separare x între cele două obiecte în repulsie și, deoarece presupunem că densitatea este constantă sau aproape constantă, densitatea y și z trebuie să fie aceeași cu densitatea x. Aceasta ne dă mărimea "câmpului" care creează forța. Viteza ne dă densitatea câmpului la un anumit dt. În acest fel, câmpul electric acționează ca o a treia particulă care se deplasează de la un obiect la celălalt, conferind forța prin contact direct. Dar această a treia particulă este mult mai puțin densă decât cele două obiecte principale. Se comportă ca un obiect gazos discret, care se deplasează de la un loc la altul la o viteză dată. Această viteză este, desigur, c.      Dacă definim câmpul în acest fel, în loc de linii, putem obține o explicație mecanică a câmpului E / M. Din punct de vedere mecanic și operațional, ceea ce ne interesează este forța impusă. Masa și încărcătura sunt doar caracteristici inventate pentru a explica forța măsurată. Forța este realitatea experimentală; Masa și taxa sunt doar abstracții sau idei.      Ceea ce trebuie să facem pentru a curăța mizeria istorică este o modalitate de a explica încărcarea ca masă. Trebuie să respingem întreaga idee de încărcare, deoarece nu este mecanică. Este inutil fuzzy.      Fizicienii cuantice vor spune că taxa nu este echivalentul masei, deoarece masa este cauzată de ponderabilitatea materiei sau de inerția ei sau de alte idei echivalente. Încărcarea este considerată a fi cauzată de rotire. De fapt, sunt de acord cu această distincție, dar nu cred că este important aici mecanic sau operațional și de aceea. Dacă forța electrică este cauzată de un gaz de sub-particule ejectate, așa cum am propus, atunci termenul "încărcare" se aplică la masa sau impulsul sumar al acestor sub-particule. Nu se aplică spinului. Nu trebuie să cunoaștem mecanica rotației pentru a însuma momenta sub-particulelor. Nu contează ce a cauzat impulsul. În măsurarea și explicarea forței, Trebuie doar să ne preocupăm de suma impulsului. Desigur, odată ce am găsit o modalitate de a însuma matematic sumarul momentei gazului, putem întreba cum se creează gazul. Apoi, suntem luați înapoi la rotirea particulelor elementare în obiectele repulsive. Se pare că spinul provoacă ejecția sau radiația. Aceasta ar însemna că încărcarea este cauzată de rotire; Dar încărcarea nu este rotire. Încărcarea este masa sau impulsul gazului ejectat sau radiației.      Singura distincție cu adevărat importantă aici este că masa este o calitate care este aplicată în mod normal celor două principale particule respingatoare (protoni sau electroni, să zicem), în timp ce încărcarea trebuie să se aplice masei câmpului - masa totală a sub-particulelor. Prin acest mod de a privi la ea, Protonii și electronii nu au "încărcătură". Protonii și electronii radiază sub-particule, iar masa sau impulsul sumar al acestor sub-particule este "încărcarea". În mod definitiv și logic și mecanic, sarcina este masa sumei sub- Particule . Pe scurt, taxa este masă.      Iată de ce încărcarea acționează matematic, la fel ca masa. Acesta este masa. Pentru a calcula încărcarea, trebuie să cunoașteți masa și distanța. Vi se dă viteza, c. Acest lucru vă permite să calculați impulsul. Observați că distanța este efectiv utilizată pentru a calcula masa, deoarece distanța vă spune cât de mare este obiectul dvs. gazos. Distanța nu vă spune că aveți o forță care se deplasează la distanță, ca și în definiția Joule-ului. Nu, Distanța este în numitor în acest caz. Voi împărțiți forța la distanță, și asta pentru că căutați masa obiectului vostru gazos.      Viteza, c, este de asemenea folosită pentru a calcula masa obiectului dvs. gazos. Încă o dată, acest lucru se datorează faptului că este posibil să calculați o masă dacă vi se oferă o dimensiune (distanța) și o viteză. Viteza vă indică densitatea la fiecare dt. Este ca o densitate a undelor. Aveți un anumit număr de sub-particule care influențează particula principală la fiecare interval. Dacă vi se dă o lungime și o viteză, atunci aveți un timp. Acest lucru vă oferă o densitate.      Veți spune, da, dacă știți deja forța, atunci puteți să vă întoarceți pentru a găsi o masă pentru obiectul dvs. gazos. Puteți găsi masa câmpului electric în acest fel. Dar dacă nu știm forța, atunci nu putem cunoaște masa, deoarece nu avem cum să cunoaștem masa fiecărei sub-particule. Trebuie să avem ceva sumar, pentru a găsi o densitate. Dacă nu știm ce cântărește fiecare sub-particule, nu avem nimic de însumat. Viteza și distanța nu ne ajută.      Asta este adevărat în măsura în care merge, dar este faptul că putem măsura forța. Acesta este motivul pentru care fizicienii moderni au ales să definească totul în termeni de curent. Putem măsura forța și timpul și distanța. Știm și viteza. Prin urmare, este destul de ușor să se calculeze masa câmpului electric.      Veți spune, OK, dar încă nu putem cunoaște masa fiecărei sub-particule, deoarece nu știm câte sunt.      Încă o dată, Dar nu într-adevăr. Scopul meu cu această lucrare nu este de a atribui o masă precisă particulelor de forță care transportă forța câmpului electric. Trebuie să arătăm că prin oferirea de masă câmpului electric putem renunța în totalitate la sarcină, atât numele, cât și ideea. Încărcarea nu este o caracteristică separată a materiei. Încărcarea este, de fapt, masa totală a acestor sub-particule. Acest lucru ne permite să curățăm mizeria mare a câmpului electric. Mai degrabă decât să definească o caracteristică fundamentală precum încărcarea prin interacțiuni ulterioare, putem rezolva această caracteristică în caracteristici și mai fundamentale. Este topsy-turvy pentru a defini sarcina în termeni de curent, deoarece taxa ar trebui să fie cauza și curent efectul. Nu definiți cauze în ceea ce privește efectele. Călcarea mea în casă definește încărcarea în termeni de masă, Care nu numai că pune un podea sub ceva care era agățat - ne permite, de asemenea, să aruncăm lucrurile agățate ca gunoi. Aceasta permite o mare simplificare a teoriei.      Nu numai asta, dar ne permite să aruncăm o mulțime de constante fără sens în același timp. Prin atribuirea masei materiei pe teren, evităm să atribuim caracteristici vacuumului sau spațiului liber. Spațiul liber nu are permeabilitate sau permitivitate sau orice altceva. Spațiul liber este spațiu liber. Este spațiu și este liber. Era permeabilă sau permisivă, nu ar fi nici una. Numai atunci când refuzați să atribuiți parametrii pentru încărcare, spațiul liber începe să preia caracteristicile. Numai atunci când refuzați să înțelegeți despre materie, spațiul dvs. refuză să aibă sens. Acum suntem în poziția de a rezolva Coulomb și statcoulombul. Mai sus, am descoperit că doar prin dimensiunile lungimii și timpului statC = L 3 / T 2 = M C = L 3 / T 3 = M / T      Deoarece am arătat cum se calculează masa radiației de la lungime și viteză , Putem vedea de unde vine diferența în aceste două ecuații. Statcoulombul vine direct din ecuația lui Coulomb. În această ecuație găsim o singură forță. A fost numită o forță instantanee, dar din moment ce nu cred în forțe instantanee, o voi numi o forță peste un interval definit. Deoarece este forțată peste un interval, avem de-a face cu o viteză, nu cu o accelerație. Nu puteți avea o accelerare peste un interval. Iată de ce prima ecuație are un dimensiune mai puțin timp în numitor.      Dar amintiți-vă că am luat ecuația Coulomb dintr-un experiment care a măsurat curentul într-o lungime de fir. Deoarece avem o lungime prelungită, trebuie să avem și un timp prelungit. Deși putem avea o viteză constantă și prin urmare o accelerație de zero, trebuie să reprezentăm acea serie de intervale în matematica noastră. Iată de ce ecuația Coulomb are variabila de timp suplimentară în numitor. Înainte de a trece mai departe, permiteți-mi să clarific o altă mizerie. Permitivitatea spațiului liber este ε 0 = 1 / c 2 μ 0 = 8. 8541878176 × 10 -12 C 2 / Jm Permisibilitatea ε 0 este raportul D / E în vid. Μ 0 este permeabilitatea vidului și are valoarea 4π × 10 -7 N / A 2 . N / A 2 se dovedește a fi m 2 / N, astfel încât ε 0 = 8,85 × 10 -12 kg / m 3 Sau, dacă exprimăm masa în termeni de lungime și timp, atunci ε 0 = 8,85 × 10 -12 / S 2 De ce am exprimat constanta in acest fel? One, pentru ao reduce la cele mai simple dimensiuni. Două, Pentru a arăta că poate fi atribuită altceva în întregime. Deoarece spațiul liber nu poate avea permitivitate, prin definirea "spațiului" și a "liberului", această constantă trebuie să fie deținută de altceva în domeniu. Acest număr nu vine de nicăieri, deci o particulă reală sau câmp de particule trebuie să o dețină. Pentru a descoperi ceea ce este, observăm că pare o accelerație lipsită de o distanță în numărător. Vrem să transformăm acel număr într-o accelerare, deci avem nevoie de metri în numărător. Deci, începem prin înmulțirea cu 1 metru. Asta ne dă un fel de accelerare, dar nu ni se permite să înmulțim doar cu un metru fără o transformare. Trebuie să introducem contorul în ecuație într-o manieră legală, vezi tu. Pentru a face asta, Trebuie să ne întrebăm cum timpul pe care deja l-am avut în ecuația și contorul pe care tocmai l-am introdus sunt legate de fiecare. Cati metri sunt intr-o secunda? Pare destul de dificilă până când ne amintim că lumina cunoaște răspunsul. Lumina merge într-o secundă la 300 de milioane de metri, și acesta este răspunsul. La un metru, există 1/300 de milioane de secunde, deci ne multiplicăm cu 1/300 milioane. Acest lucru ne va permite să introduceți contorul în ecuație în mod legal. Dacă facem acest lucru, ajungem la ε 0 exprimat ca o accelerare în loc de kilograme pe metru cub. Ε 0 = 8,85 x 10 -12 m / (3 x 10 8 ) s 2 = 2,95 x 10 -20 m / s 2 . Asta este minunat, Pentru că am arătat că este vorba despre valoarea gravitației protonului. Da, ε 0 nu este permitivitatea spațiului liber, este câmpul de gravitate creat de protoni (și electroni). Vei spune că înainte am constatat că numărul de gravitate la nivel cuantic, am găsit un număr pentru accelerația „gravitațională“ a protonului (în prima mea de hârtie pe G ) de 4,44 x 10 -12 m / s 2 . Care este corect? Ei bine, mi -a luat ceva timp să mă observe, dar că cifra anterioară este de fapt Ł 0 /2. Priviți mai sus, unde scriu ε 0 ca 8,85 × 10 -12 / s 2 . În lucrarea mea despre G, Am găsit e 0 printr-o metodă variantă și nici măcar nu am fost conștient de ea. Ați văzut vreodată altcineva găsind ε 0 direct de la G, în câteva ecuații de algebră liceală? Singura mea problemă în acea lucrare anterioară este că nu am văzut cum se potrivește soluției, atât ca o corecție a dimensiunilor cât și ca un mecanism pentru măsurarea accelerației gravitaționale. Încă mai sortesc, sincer, dar se pare că lumina este un setator de timp în relativitate, este și un setator de lungime aici. Toate lungimile sunt măsurate față de c, deci trebuie să divizăm cu c chiar și atunci când găsim gravitatea protonului. Asta clarifică multe lucruri, dar să ne uităm mai atent la dimensiunile câmpului din QED. Câmpul de deplasare D este măsurat în unități de C / m 2 , în timp ce câmpul electric E este măsurat în volți / m. După cum afirmă Wikipedia, "D și E reprezintă același fenomen, și anume interacțiunea dintre obiectele încărcate. D este legat de densitățile de încărcare asociate cu această interacțiune, în timp ce E este legată de forțele și diferențele de potențial. " V = J / C = Nm / Ns / m = m 2 / s Dacă lungimea și timpul sunt matematic echivalente Minkowski a predat, apoi putem reduce și mai mult: V = J / C = Nm // Ns / m = m 2 / s = m Deci o diferență de potențial este doar o distanță, ca orice altă diferență. E 0 = D / E = N / m 2 /// m 2 // s / m = kg / sm 2 = m / s 3 = 1 / s 2 Astfel puteți vedea că, indiferent de jonglarea acestor ecuații Dimensiuni, constatăm că constantele sunt înșelătoare. Ei ne spun lucruri inutile sau contradictorii. Dar dacă schimbăm două cuvinte în propozițiile de mai sus din Wiki, putem obține o imagine mai clară a celor două câmpuri D și E. Să schimbăm cuvântul "taxă" la "masă". "D și E reprezintă același fenomen, și anume , Interacțiunea dintre obiectele masive. D este legată de densitățile de masă asociate cu această interacțiune, în timp ce E este legată de forțele și diferențele potențiale. " Acum, Dacă am vorbi despre un câmp gravitațional sau orice alt domeniu și ați spus că ați împărțit o densitate de masă (sau doar o densitate) printr-o forță sau o diferență de potențial, nu ați crea astfel o permitivitate sau permeabilitate în vid sau în spatiu liber. Actul simplu de a crea densități sau forțe teoretice nu determină rezistență în vid. Câmpul gravitațional are densități și forțe și diferențe potențiale, dar câmpul gravitațional nu necesită rezistență. De ce? Pur și simplu pentru că Newton era suficient de bun pentru a atribui dimensiunile "caracterului" său caracteristic. El nu a creat o caracteristică și apoi a refuzat să-i dea o dimensiune. Din punct de vedere mecanic, definiția sa de masă este aproape la fel de goală ca și definiția acuzației, dar nu chiar așa. Newton a încercat să ascundă faptul că masa lui a fost redusă la lungime și timp, conferindu-și constantă o dimensiune foarte ciudată, dar în cele din urmă aceste dimensiuni ale lui G s-au redus la 1. Aceasta și-a păstrat constanta doar un număr fantezist, fără dimensiuni. G = L 3 / MT 2 M = L 3 / T 2 G = 1 Deoarece constanta lui are dimensiuni care pot fi reduse la unu, câmpul său nu are rezistență sau alte calități. Toate calitățile sunt atribuite direct materiei în domeniu. G = L 3 / MT 2 M = L 3 / T 2 G = 1 Deoarece constanta lui are dimensiuni care pot fi reduse la unu, câmpul său nu are rezistență sau alte calități. Toate calitățile sunt atribuite direct materiei în domeniu. G = L 3 / MT 2 M = L 3 / T 2 G = 1 Deoarece constanta lui are dimensiuni care pot fi reduse la unu, câmpul său nu are rezistență sau alte calități. Toate calitățile sunt atribuite direct materiei în domeniu.

    Același lucru este în cele din urmă adevărat pentru câmpul electric, dar fizicienii nu vor ieși și vor spune așa. De fapt, ei au preferat să implice, în constantele și domeniile pe care le-au creat, că vidul are caracteristici. Are permitivitate și permeabilitate, care, dacă ar exista într-adevăr, ar fi tipuri de rezistență. Dar câmpul electric nu are nici o rezistență pe care nu o creează, cu aceeași materie care creează câmpul în primul rând. Singurul lucru care rezistă sub-particulelor sunt alte sub-particule. Singurul lucru care rezistă obiectului gazos este și alte părți ale aceluiași obiect. Gazul este material și, prin urmare, rezistă. Radiația intervine în sine într-un mod pur fizic, fără ajutor din cauza vidului.
    Atunci când un model de gaz standard, Alcătuit din molecule normale, se rezistă, nu încercăm să atribuim această rezistență vacuumului. Nu facem abstracții absurde, cum ar fi permeabilitatea sau permitivitatea spațiului liber. Pur și simplu atribuim rezistența la coliziuni cu molecule. Am putea face același lucru cu câmpul electric, dar până acum am preferat să nu. De ce?
    Toată lumea știe că este pentru că, odată ce recunoști că câmpul E / M este compus din radiații, trebuie să explici de ce protonul și electronul nu sunt diminuate de această radiație. Putem crea sub-particula numită quark fără vină sau păcat, deoarece nu amenință imediat să submineze conservarea energiei. Dar dacă câmpul electric este compus din radiații și dacă această radiație are o masă, De ce nu pierde masa protonul prin radiație? Este pur și simplu pentru a evita această întrebare că mizeria mare a câmpului electric a fost lăsată să stea. Fizicienii preferă o mizerie mare și o acoperire mare la o întrebare onestă.

[Pentru a citi mai multe despre câmpul de deplasare al lui Maxwell D și constanta ε 0 , puteți trece acum la cele mai noi lucrări din câmpul de taxare . Acolo am arătat că D este de fapt câmpul de taxare și că ecuațiile lui Maxwell sunt unificate.]

Cosmologia și mecanica mea răspund la această întrebare într-o manieră foarte directă, fără o mulțime de teorii noi esoterice. Dar, în ciuda simplității răspunsului evident, fizicienii nu sunt interesați de acest lucru, deoarece necesită renunțarea la o mulțime de gobblydegook Standard Model pe care au ajuns foarte atașați. Pilele de bani de cercetare depind de păstrarea ipotezelor vechi, iar banii vorbesc mai tare decât eleganța sau simplitatea sau logica.

Acum, să arătăm primul rezultat major al schimbării mele în teorie. Am arătat că taxa trebuie să aibă un echivalent masic. Încărcarea este masa totală a sub-particulelor care afectează obiectele respinse sau atrase. Forța electrică nu poate fi impusă de un câmp abstract sau de o taxă mecanic nedefinită; Aceasta trebuie să fie împărtășită de ceva capabil să ducă la forță și singurul lucru capabil mecanic de acest lucru este echivalența în masă sau în masă.
    Dacă dăm radiația care determină forța electrică masa necesară pentru a obține această forță, atunci avem o formă de masă care trebuie să fie opusă masei care creează câmpul gravitațional. Prin asta vreau să spun că cele două câmpuri se opun fiecăruia mecanic. Unul trebuie să fie negativ celuilalt. Prin asta nu vreau sa spun nimic esoteric. Nu creez un fel de mistică negativă. Vreau doar să subliniez faptul că fiecare radiație a particulelor trebuie să aibă masă și că această masă radiată creează un câmp vectoric care arată, în timp ce masa gravitațională este înăuntru. Știm deja într-un anumit sens. Cu toate acestea, nu am inclus ideea în matematică.
    Într-o altă lucrare am susținut că câmpul E / M este întotdeauna respingător, la nivelul quanta-ului. Toate forțele sunt în cele din urmă cauzate de bombardament. Atracțiile electrice sau magnetice sunt mereu evidente, cauzate nu de atracția reală, ci de atracțiile relative. Aceasta înseamnă că protonul nu atrage de fapt electronul. Ea doar respinge mult mai puțin decât respinge alte protoni. Aceasta duce la o atracție aparentă, deoarece extinderea ("gravitațională") a protonului îi permite să capteze electronul, dar nu-i permite să capteze alte protoni. Aceasta duce la apariția atracției, în câmpul dual care este câmpul gravitațional-E / M.

Când măsuram masa unei particule - fie prin utilizarea unei scări, fie prin analizarea deformării - ceea ce trebuie să măsuram este suma celor două câmpuri. Vom măsura forța gravitațională minus forța radiației E / M. Acest lucru este doar pentru că (pentru a lua exemplul scalei) radiația bombardează echipamentul nostru, compensând "greutatea" particulei în sine. Este ca și cum particulele ar fi o mică rachetă, iar scara noastră este lansarea. Particula are motoarele tot timpul, Și, prin urmare, nu măsuram greutatea totală a particulei. Vom măsura forța gravitațională minus forța de radiație.
    Observați că analogia de rachete nu este corectă, deoarece o scară pe lansator ar măsura efectiv forța de evacuare. Dar când calculăm masa unei particule, nu o punem pe o scară în acest fel. La nivelul cuantic, măsuram deformările sale de alte particule și calculam masa din forțele însumate. Dar aceste forțe trebuie să fie forțe compuse. Expansiunea particulei cuantice face să pară că atrage toate celelalte particule; Radiația lui face să respingă toate celelalte particule. Forța totală este o adăugare vectorială a acestei atracții și repulsii.
    Ceea ce înseamnă că masa reală a particulei trebuie să fie mai mare decât masa măsurată sau calculată cu instrumentele noastre, oricare ar fi acestea. Dacă luați masa particulei pentru a însemna doar caracteristicile sale ponderabile, gravitaționale sau numai forța ei datorată expansiunii, atunci masa trebuie să fie mai mare decât cea pe care o măsurăm mereu. Masuram masa particulei minus masa radiatiei. De aceea masa reală este masa măsurată plus masa radiației.
    În cele din urmă, acest lucru nu se datorează faptului că masa de radiații încă aparține masei centrale, chiar și după ce a fost radiată - nu în nici un sens. Nu, este pur și simplu un rezultat al matematicii. Aceasta se datorează adăugării vectorilor și numai adăugării vectorilor. Este un rezultat direct al faptului că expansiunea creează un câmp gravitațional aparent, cu vectori care îndreptățesc și radiația creează un câmp real de bombardare cu vectori care subliniază. Aceasta face ca masa reală a obiectului central să adauge valoarea absolută a ambelor câmpuri.

Odată ce ați absorbi acest lucru, este timpul să luăm în considerare faptul că calculul real al masei în acest fel trebuie să mărească considerabil masa totală a universului. Pe orice dt, masa unui obiect dat este dată de expansiunea obiectului în acel moment. Dar nu putem măsura forța doar datorită expansiunii (gravitației) minus forța datorată masei sau impulsului tuturor radiațiilor în același timp. Prin urmare, masa reală trebuie să fie masa măsurată plus masa radiației.
    Observați de asemenea că această schimbare în mecanică ne dă un dublu adaos de masă către univers, deoarece obținem atât masa radiației în sine, cât și masa reală mai mare a particulelor radiante.
    Ambele declarații sunt adevărate:
1) Masa particulelor radiante trebuie să fie mai mare decât masa măsurată de instrumentele noastre, deoarece instrumentele noastre măsoară o masă compusă.
2) Radiația însăși are o echivalență de masă sau masă datorată energiei, care este oa doua adăugire la masa totală a universului. O particulă radiantă nu pierde masa, ceea ce înseamnă că "găurile" lăsate de radiație sunt umplute cu unele mijloace creative.

Radiațiile particulelor cuantice nu se dizolvă sau se diminuează. Acest lucru este cunoscut. Prin urmare, "creația" Se întâmplă în orice moment, din orice punct material. Universul bate tot timpul.

Desigur, acest lucru explică imediat și pur și simplu "deficitul de masă" în univers și în teoria actuală. Nu avem nevoie de cantități masive de materie întunecată sau de alte remedii ad-hoc , deoarece am arătat doar materia și energia lipsă. Tot ce trebuia să facem este să definim câmpul electric ca un câmp mecanic în loc de linii de creion și am fi putut evita această mizerie de la început.

Pentru mai multe despre asta, mergeți la Ecuația lui Coulomb.

1 Fizica generală , Douglas C. Giancoli, p. 435 În univers și în teoria actuală. Nu avem nevoie de cantități masive de materie întunecată sau de alte remedii ad-hoc , deoarece am arătat doar materia și energia lipsă. Tot ce trebuia să facem este să definim câmpul electric ca un câmp mecanic în loc de linii de creion și am fi putut evita această mizerie de la început. Pentru mai multe despre asta, mergeți la Ecuația lui Coulomb. 1 Fizica generală , Douglas C. Giancoli, p. 435 În univers și în teoria actuală. Nu avem nevoie de cantități masive de materie întunecată sau de alte remedii ad-hoc , deoarece am arătat doar materia și energia lipsă. Tot ce trebuia să facem este să definim câmpul electric ca un câmp mecanic în loc de linii de creion și am fi putut evita această mizerie de la început. Pentru mai multe despre asta, mergeți la Ecuația lui Coulomb. 1 Fizica generală , Douglas C. Giancoli, p. 435 Pentru mai multe despre asta, mergeți la Ecuația lui Coulomb. 1 Fizica generală , Douglas C. Giancoli, p. 435 Pentru mai multe despre asta, mergeți la Ecuația lui Coulomb. 1 Fizica generală , Douglas C. Giancoli, p. 435
mm@milesmathis.com.

Miles Matish:

http://rationalwiki.org/wiki/Miles_Mathis

Miles Mathis (born 1964) is an American artist, poet, writer, pseudoscientist and conspiracy theorist.

Mathis is best known for his outlandish and often ridiculous theories. For instance, that π (pi) is actually equal to 4, with the caveat that it be a "kinematic situation";[2] however, not one single reputable scientist agrees with this far-fetched nonsense. Mathis thinks that standard mathematical derivatives are incorrect — overturning almost all math and science, ever. He has also invented a charge field theory which, like all of his other myriad theories, has yet to pass the scrutiny of a basic peer review.

e.t.c....

D-nul Adrian, crezi ca are cineva timp sa citeasca aceasta nuvela? dar s-o mai comenteze?

Dl. Virgil!
Eu am crezut ca personajul este mare om de stiinta. Si am fost incantat cand am vazut o convergenta cu ideile mele. Dar acum am inteles ca este doar un artist plastic, un poet si un pseudo-scientist. Dar faptul ca abordeaza o gama larga de teme, arata ca are un orizont foarte larg in probleme de fizica. Nu se poate spune de loc ca ar fi un ageamiu. Ba cred ca depaseste pe multi din savantii nostri. Problema care apare este ca traducerea cu google baga mult balast care distruge coerenta frazelor si nu poti sa discerni daca este argumentare logica sau este doar demagogie. Pe mine m-a frapat faptul ca ideile cu dimensiunea masei si a constantei gravitationale ar veni chiar de la Maxwel. Iar chestiunile cu sarcina electrica si cu fotonul sunt tratate in alte pagini. Se vede ca omul a scris aproape o biblioteca si a ajuns o somitate daca este pomenit in Wikipedia.

Adrian Gheorghe a scris:Dl. Virgil!
Eu am crezut ca personajul este mare om de stiinta. Si am fost incantat cand am vazut o convergenta cu ideile mele. Dar acum am inteles ca este doar un artist plastic, un poet si un pseudo-scientist. Dar faptul ca abordeaza o gama larga de teme, arata ca are un orizont foarte larg in probleme de fizica. Nu se poate spune de loc ca ar fi un ageamiu. Ba cred ca depaseste pe multi din savantii nostri. Problema care apare este ca traducerea cu google baga mult balast care distruge coerenta frazelor si nu poti sa discerni daca este argumentare logica sau este doar demagogie. Pe mine m-a frapat faptul ca ideile cu dimensiunea masei si a constantei gravitationale ar veni chiar de la Maxwel. Iar chestiunile cu sarcina electrica si cu fotonul sunt tratate in alte pagini. Se vede ca omul a scris aproape o biblioteca si a ajuns o somitate daca este pomenit in Wikipedia.

D-nul Adrian. Este foarte simplu de criticat dar este foarte greu sa gasesti ceva ca sa pui in loc. Cu stiinta actuala s-a ajuns in cosmos, si putem comunica pe internet, ceia ce acum 50 de ani era doar un vis. daca putem sa adaugam ceva nou la ceia ce se cunoaste deja, este foarte bine, dar daca vrem sa schimbam total ceia ce este bine fundamentat, este o mare greseala. Omul acesta ia in ras tocmai pe cei care au pus bazele fizicii de parca el le stie pe toate, dar nu se face inteles. Consider ca doar merita citit ca divertisment daca ai timp.

Dl.Negativ!
Nu stiu ce lucrari stiintifice au relizat Guta Si Minune. Dar uite aici lista cu lucrarile lui MM:

THE GREATEST STANDING ERRORS IN PHYSICS

AND MATHEMATICS


by Miles Mathis

Painting Experiment with an Air Pump by Joseph Wright of Derby, 1768, National Gallery, London


Am îndepărtat restul mesajului, deoarece era extrem, extrem de lung, scris în limba engleză, suspect de încălcare a dreptului de autor și o ofensă adusă cititorului prin dimensiunea sa.

Și ce spuneați că este sarcina electrică?

Adrian Gheorghe a scris:Dl.Negativ!
Nu stiu ce lucrari stiintifice au relizat Guta Si Minune. Dar uite aici lista cu lucrarile lui MM:
THE GREATEST STANDING ERRORS IN PHYSICS
AND MATHEMATICS
by Miles Mathis
Painting Experiment with an Air Pump by Joseph Wright of Derby, 1768, National Gallery, London
Am îndepărtat restul mesajului, deoarece era extrem, extrem de lung, scris în limba engleză, suspect de încălcare a dreptului de autor și o ofensă adusă cititorului prin dimensiunea sa.

Ma mir ca Adrian, ca unul vechi dintre noi, nu a inteles ca textele asa
lungi nu sunt citite. Si nici nu este de prea mare interes sa transcrii
textele altora daca nu adaugi macar punctul tau de vedere. Mai bine
doua rânduri de la tine, decat o pagina de pe internet!
Cat despre postatul in limbi straine, parca era oprit prin regulament(?)
Sper ca nici unul de aici nu "cerceteaza" in alta limba!

negativ a scris:

Abel Cavaşi a scris:Și ce spuneați că este sarcina electrică?

Desi cred ca am mai spus, sarcina electrica este echivalentul masei, forma imaginara a acesteia. Desi am un mecanism ce explica asta, nu am ajuns sa pot calcula de ce raportul maselor purtatoare de sarcini electrice este cel cunoscut. Nu am calculat nici dependentele reciproce ale mecanismului pâna la nivelul masei. Tot zic sa termin ideea, dar apar noi probleme din urma ce trebuie rezolvate .

Un sistem armonic natural este compus dintr-o masa centrala, o masa orbitala si un camp ce asigura legatura elastica dintre cele doua mase, caracterizat de constanta de interactiune K. Raportul maselor este ;  M/m=1836;
Daca vrem sa aflam mai multe despre aceasta interactiune, introducem notiunea de sarcina, la care corpul central are o sarcina activa  e=M.c/pi adica e=h.niu/pi.c; si o sarcina pasiva  e'=1836.m.c/pi;
Campul de interactiune este caracterizat de doi parametri epsilon si miu care ne arata ca; c=1/(eps.miu)^0.5; 
Deci sarcina activa devine; e=h.niu.(eps.miu)^0.5/pi; aceasta relatie ne face legatura intre constanta lui Planck, frecventa campului activ, si parametrii campului.
Deci daca masa ne arata partea mecanica a unui sistem, sarcina ne arata legatura care exista intre parametrii  sistemului. Ambele metode de abordare a unui sistem cosmic sunt corecte, fiecare scotand in evidenta cate o latura a interactiunii.
In ce priveste constanta de interactiune, vedem ca si aceasta se poate exprima in functie de parametrii campului astfel;



Acelasi lucru este valabil si pentru microcosmos, schimband doar valoarea lui epsilon.

Poate va intrebati de ce am spus ca masa centrala are o sarcina activa si masa orbitala are o sarcina pasiva.
Orice corp care se afla in centrul uni sistem, in miscarea lui produce o pulsatie a carui frecventa sau perioada depinde de viteza corpului la puterea 3/2 si invers proportional cu masa lui la patrat. Aceasta pulsatie corespunde undelor insotitoare de Broglie, si pe aceasta perioada o alta masa orbitala va oscila formand un sistem armonic.
Spre exemplu, Pamantul in miscarea lui in jurul Soarelui produce o pulsatie reala cu perioada de orbitare a Lunii; 


  

In mod similar se poate calcula pentru orice corp ceresc in miscare, cu conditia, sa stiti din ce familie de sisteme face parte, deoarece constanta de timp depinde de acest lucru, existand patru familii de sisteme (galaxie, sist. stelare, sist, solare si sist de sateliti)
Aceiasi relatie trebuie sa fie valabila si in microcosmos, deoarece un element chimic cu cat este mai complex, cu atat raza primei orbite, sau a primului orbital este mai mica, deoarece viteza sau mai bine zis energia protonilor este mai mare in nucleul respectiv. Desigur in cazul atomilor constanta de timp este alta.

negativ a scris:

Legatura prin câmp nu e de tip elastic, ca si cum am avea un resort între cele doua particule sau corpuri.
Relatiile despre interactiune par corecte, dar spui ca "Daca vrem sa aflam mai multe despre aceasta interactiune, introducem notiunea de sarcina". Cred ca ar trebui precizat si de ce. Este ca si cum ai emite un postulat.

Legatura este elastica deoarece fiecare corp orbiteaza pe o elipsa, iar corpul oscileaza intre raza mare si raza mica a elipsei. 
Acelasi lucru exprima si interactiunea masica, si interactiunea electrostatica, doar ca se folosesc doua principii diferite. In macro insa lucram cu mase, fiind vorba de mecanica cereasca, in micro lucram cu sarcini electrice, pentru ca asa s-au definit de la inceput, si notiunile respective s-au pretat mai bine studiului. Sunt doua cai diferite care converg spre acelasi fenomen, dar in timp ce in micro te joci cu electronii si atomii in laborator, in macro doar privesti si masori perioadele de rotatie si distantele.

Dl.Virgil!
Parerea mea este ca legatura prin camp este elastoida, adica apare ca fiind elastica dar de fapt este de tip hidrodinamic. Fiindca toate fortele fizice imi apar ca fiind efecte de tip hidrodinamic, nascute la intalnirea (interferenta) campurilor fizice.

Adrian Gheorghe a scris:Dl.Virgil!
Parerea mea este ca legatura prin camp este elastoida, adica apare ca fiind elastica dar de fapt este de tip hidrodinamic. Fiindca toate fortele fizice imi apar ca fiind efecte de tip hidrodinamic, nascute la intalnirea (interferenta) campurilor fizice.

Sigur patrunzand mai in amanunt, exista acel gradient de camp care complica sistemul, pentru inceput avem a face cu un camp de divergenta dinspre nucleu spre periferie, iar apoi un camp de convergenta pe masura ce ne apropiem de particula care orbiteaza nucleul. Aceste forte seamana cu Forta Arhimede, a unui corp cufundat in apa, dar ceva mai complicat, pentru ca acest camp patrunde in interiorul corpului. Fortele de tip hidrodinamic se manifesta mai curand la fortza Lorentz,  F=e.v.B ; care se aseamana cu cilindrul de circulatie.

Fortele de tip hidrodinamic se manifesta mai curand la fortza Lorentz,  F=e.v.B ; care se aseamana cu cilindrul de circulatie.

Dl. Virgil!
Asta este si parerea mea. Si vreau sa spun ca am postat pe -Astronomy.ro-, fisierul cu interpretarea hidrodinamica a fortei electromagnetice. La linkul de mai jos.
http://www.astronomy.ro/forum/Fizica-f40.html

Adrian Gheorghe a scris:

Fortele de tip hidrodinamic se manifesta mai curand la fortza Lorentz,  F=e.v.B ; care se aseamana cu cilindrul de circulatie.

Dl. Virgil!
Asta este si parerea mea. Si vreau sa spun ca am postat pe -Astronomy.ro-, fisierul cu interpretarea hidrodinamica a fortei electromagnetice. La linkul de mai jos.
http://www.astronomy.ro/forum/Fizica-f40.html

Exista o asemanare, dar nu este vorba de circulatia unui fluid, ci de circulatia unor unde cu circuit inchis. mai exact este vorba de componenta magnetica a undei generatoare a electronului. Ce aflam de aici? ca semiunda magnetica a electronului interactioneaza cu liniile de camp magnetic care sunt de fapt de aceiasi natura, adica tot de electroni sunt create. In aceasta combinatie, etherul nu are nici o contributie, pentru ca avem de a face doar cu campuri magnetice ce apartin electronilor.

Dl.Virgil!
Eu mi-am imaginat ca liniile de camp ar fi chiar circulatii ale eterului.  Adica ar fi un fel de curenti eterici. Dar ai vazut fisierul? Nu-i asa ca se poate scrie forta electromagnetica exact ca efectul hidrodinamic Magnus?

Adrian Gheorghe a scris:Dl.Virgil!
Eu mi-am imaginat ca liniile de camp ar fi chiar circulatii ale eterului.  Adica ar fi un fel de curenti eterici. Dar ai vazut fisierul? Nu-i asa ca se poate scrie forta electromagnetica exact ca efectul hidrodinamic Magnus?

Liniile de camp nu apartin eterului, ci campurilor legate de electron.

Am vazut fisierul, dar nu am vazut calcule din care sa rezulte corespondenta relatiilor cu datele cunoscute. Asemanarea cu hidrodinamica nu inseamna identitate, pentru ca la campurile magnetice nu avem curgeri de substanta, ci doar propagari si orientari de unde dar nu de genul fotonilor.

Dl. Virgil!
In teoria (in viziunea) mea, liniile de camp ar fi chiar circulatii (curgeri) de eter. Adica din acel fluid imponderabil care materializeaza spatiul fizic. Findca dupa mine campurile sunt doar acceleratii.  Asa mi-a rezultat de la identitatea dimensionala masa-sarcina. Dar ceeace circula ar fi doar eterul cosmic.

Adrian Gheorghe a scris:Dl. Virgil!
In teoria (in viziunea) mea, liniile de camp ar fi chiar circulatii (curgeri) de eter. Adica din acel fluid imponderabil care materializeaza spatiul fizic. Findca dupa mine campurile sunt doar acceleratii.  Asa mi-a rezultat de la identitatea dimensionala masa-sarcina. Dar ceeace circula ar fi doar eterul cosmic.

Etherul nu curge, el bate pasul pe loc, este static. ceia ce se misca sunt particulele impreuna cu campurile lor, fotonii, si corpurile macrocosmice impreuna cu campurile gravitationale.