Teoria evoluției este explicația?!?

Rezumarea primului mesaj :

Înainte de a fi oameni, suntem animale?!?
Recunosc, eu mă consider animal, cât se poate de animal.
Eu habar n-am pe ce lume trăiesc și înclin să cred că-mi dirijez existența și modul de gândire pe principii fundamentate efectiv pe aspecte inconștiente, care stau la baza mecanismului reflex ce fundamentează în esență acțiunile și gândurile mele.

Ok, presupunem că eu, ca om, sunt un rezultat evolutiv, un "efect sau comportament intrinsec" al naturii raportat la modul în care eu percep desfășurarea "în mod inerțial" al comportamentului naturii pe care o percep.

Dacă drumul de la simplu la complex, în percepția noastră, este o pură perspectivă evoluționistă, nu pot să nu mă întreb, cum a procedat natura când a "legat și dezvoltat" ochiul de lumină, sunetul de ureche, pielea de temperatură etc, etc etc.
Cu semnul întrebării, desigur.

Cum "a știut" natura că lumina nu poate fi altfel percepută fără existența ochiului, că sunetul nu poate fi altfel perceput  fără existența urechii, că temperatura, durerea, presiunea nu poate fi altfel percepută fără existența pielii, iar la nivel general, că orice stimul natural implică un anumit "detector" pentru acel simț?

Oare lucrurile pot fi explicate rațional-filozofic  doar pe cale evolutivă?
Dacă da, atunci natura pare să aibă o "conștiință proprie", prin simplul fapt că  "a știut" cum să dezvolte evolutiv și să asocieze ceea ce este legat în mod natural de lumină de un mod prin care poate fi percepută.

Dacă nu, ceea ce mi se pare mult mai rezonabil, atunci tot ceea ce percepem este doar...ce este?
Ce-i lumina?
Ce-i vibrația, înainte de a fi sunet "depistat" de ureche?
Ce-i temperatura, presiunea și durerea pe care le percepem ca fiind clar ceva ce există dincolo de senzorii cu care ne-a înzestrat natura?
Dar ce-i natura însăși, și nu numai ce-i, cât de ce-i așa cum este și de ce o percep în acest fel?
ETC...ETC...ETC...

Oare aceste întrebări sunt un rezultat al teoriei evoluției?
Dar dacă ar fi adevărat atunci evoluția "rațiunii" modului în care percepem natura este un rezultat al procesului evolutiv?

Eu sunt de părere că teoria evoluției nu este prea clar fundamentată în afara caracteristicilor fizice similare ale speciilor, care au și determinat această "doctrină", tocmai din perspectiva faptului că ar implica că natura "ar ști" efectiv cum să "lege" anumite aspecte care o fundamentează de anumite forme de "percepție" asupra acesteia.

Teoria evoluției "naturii" în forma în care suntem capabili să o percepem la acest nivel, implică o conștiință intrinsecă a naturii, referitor la ceea ce suntem astăzi capabili să definim și interpretăm ca și conștiință.

Motiv pentru care, mergând pe principiul că natura nu poate fi conștientă de ceea ce generează în urma propriilor percepții pe care ea însăși le stabilește, fie teoria evoluției nu este plauzibilă, fie, în mod clar și evident, ceea ce percepem ca fiind obiectiv și intrinsec are o cu totul altă explicație.
În schimb, dacă nu ne putem depărta nicicum de natura noastră "naturală", atunci ceea ce percepem este un fenomen natural, este un curs normal al evoluției lucrurilor, care n-are treabă cu ceea ce decidem noi să gândim și să interpretăm, ci efectiv este un "comportament inerțial" al naturii.

Pe de altă parte, suntem sau nu suntem natura însăși?

Pai de ce sa nu ne culcam la pamant? ca se zice ca daca faci pe mortul ursul pleaca!

CAdi a scris:Pai de ce sa nu ne culcam la pamant? ca se zice ca daca faci pe mortul ursul pleaca!

Se zice, Cadi, teoretic, dar practic sunt o multitudine de alți factori care garantează că ai șanse să ieși viu din situație.
Cum spuneam, depinde de modul în care simți animalul, că motivul pentru care ești atacat poate avea cauze diverse.
De regulă, animalul atacă doar dacă se simte amnințat.
Asta nu-i greu de înțeles pentru că așa facem și noi, oamenii.
Dar dacă mai întâi îl întărâți și după aia ajungi la concluzia să "faci pe mortul", vei ajunge aproape sigur mort.
Adică nu încerca într-o asemenea situație să-ți schimbi atitudinea.
Dacă ai ales să fugi, atunci fugi, nu-ți schimba decizia.
Dacă ai ales să-l înfrunți, atunci asta fă până la capăt, indiferent de modul în care se dezvoltă interacțiunea.
Pentru că animalul te simte așa cum te simte un om, chiar dacă nu-l iei cu lugu-lugu.
Dar orice schimbare de decizie pe care o faci și care se manifestă fizic este interpretată de animal ca și slăbiciune din partea ta și-l antrenează în agresivitate.
Pentru că orice semn de slăbiciune pe care-l manifești și va fi interpretat de animal înseamnă în primul rând un comportament imprevizibil al tău, iar el va acționa dirijat de siguranță, adică până nu va considera că tu nu mai reprezinți niciun pericol, orice semn de slăbiciune din partea ta este un motiv de încredere în el însuși.

Este o variantă să te culci și să-l lași să înțeleagă superioritatea lui, dar este o variantă în care dacă nu citești corect semnele, semnalele, care l-au determinat să atace, riști să te rănească doar pentru a se asigura că nu mai reprezinți un pericol.
Dar pentru tine poate fi fatal.
În ce privește urșii este o alternativă și să fugi, pentru că urșii nu sunt prădători activi, dar dacă vorbim de un alt animal de pardă, obișnuit să fugărească prada înainte de a o prinde, fuga ta este drumul spre..."luminița de la capătul tunelului", pentru că acel prădător va interpreta fuga ta ca o formă concretă de a te considera tu însuți pradă, adică acea formă de slăbiciune care-i dă și mai multă încredere în "corectitudinea" deciziei animalului să te privească ca pe o pradă.

În schimb, așa cum funcționează și la oameni, efectul "surpriză" este cel mai eficient, indiferent de ceea ce implică asta.
În funcție de cum citești și înțelegi comportamentul animalului, cel mai adecvat în cazul unui atac este să reacționezi într-un mod brusc în care animalul nu se așteaptă.
Surpriza însăși îl antrenează în alegerea deciziei "de siguranță" și atât timp cât nu știe cum să reacționeze în acel tip de situație, va alege retragerea "de siguranță".

În sălbăticie animalul nu este dresat, nu răspunde la stimuli cu care este obișnuit anterior, ceea ce-i determină un comportament total imprevizibil, motiv pentru care trebuie să știi în primul rând, aș zice eu, să citești comportamentul animalului.

Dacă la el ceva dă cu virgulă în comportamentul tău, el va alege instinctiv varianta "la sigur", nu stă să facă ecuații, ceea ce face ca modul în care decizi să te manifești tu comportamental (și sonor), prin agresivitatea sau slăbiciunea pe care o exteriorizezi, să determine deciziile pe care le va lua el, care-ți pot fi fatale pentru simplul fapt că ești nehotărât nu știi cum să reacționezi.
Animalul le simte mai ceva ca omul pentru că supraviețuirea lui depinde de asta.

Mă rog, subiect închis pe această temă.
Sper să pot continua cu "conștiința naturii", dar mi-am cam format un mic reflex de a evita locurile în care se știe prea mult de mine.
Are ceva forumul ăsta de mă atrage continuu, dar cred că pot să renunț și la această obișnuința de a interacționa cu cei pe care nici măcar nu-i cunosc personal.

curiosul a scris: .. în peregrinările mele prin ... Munții Rodnei ...

De acolo îți vine ... iluminarea ... iar dacă ʺsimțeaiʺ mai atent vedeai că ursul eram ... eu ... și te-am iertat c-ai fost ... tu ...

După mine, în munți, mai poți accesa simțăminte izolate de ecranul evoluției ... care nu-i chiar atît de complexă pe cît vor unii să pară, cît e de ... complicată ... cum încîlcite-s toate căile ... domnului ... Amin! Și ...

1000 de ani, Curiosule!!

Bordan a scris:

curiosul a scris: .. în peregrinările mele prin ... Munții Rodnei ...

De acolo îți vine ... iluminarea ... iar dacă ʺsimțeaiʺ mai atent vedeai că ursul eram ... eu ... și te-am iertat c-ai fost ... tu ...

Ursul ăla, care mi-a spus "Ai noroc că te cunosc!", "Dacă ai ajuns să faci asta, ori ești inconștient de prost, ori ești prea prost să fii conștient de ce faci!", nu prea semăna cu tine, n-avea goarna-n mână!
Dar am ales să procedez așa, să mă întorc la 180 de grade, că s-ar putea să mai existe proști care să considere că, "citind comportamentul meu" , așa trebuie făcut și-l pot lua ca "model" care funcționează, dar nu vreau să-i am pe conștiință.
Deja chiar dacă "cine se scuză, se-acuză", ce-i bine nu-i rău, mai degrabă prefer asta, iar între mine și animal nu-i diferență mare, eu "un sfert din viață" mi-am petrecut-o în pădure...singur...iar cum înțeleg eu animalul, ce înseamnă și reprezintă pentru mine animalul, ce stări, senzații și gânduri mi-a cauzat mie animalul în sălbăticie numai eu pot înțelege.

Mă rog, să revin la ceea ce ar trebui să subliniez și am vrut să menționez de fapt în (sau prin) acest subiect.
Nu neagă efectiv ideea teoriei evoluției, dar o privește dintr-o perspectivă diferită.
Nu știu care aspect (sau pe care, dar nu mi se pare o formă clară de acuzativ) să-l menționez exemplificativ pentru că la baza complexității cauzalității toate sunt destul de sugestive, iar natura pare să aibă ea însăși o formă de conștiință.

Mă voi rezuma strict, dar ales aleatoriu, nu pentru că ar avea o importanță mai mare decât un alt simț senzorial, la "sistemul care produce" sunetele.

În primul rând, ce-i conștiința?

Dacă-ți amintești, Bordane, mai vorbeam noi odată că noi nu avem o gândire conștientă, ci, cumva, doar conștientizăm faptul că gândim.
N-are rost să dezvolt ce înțeleg eu din asta sau ce-ar implica rațional această concluzie, cât are rost să interpretez definiția conștiinției, în percepția și înțelegerea mea, plecând de la acest aspect.
Ideea de conștiință este strâns legată de propiul fapt al percepției naturii, nu cred că este vorba despre ceva ce nu putem înțelege efectiv sau/și nu poate explicat în cuvinte.

În continuare, pentru a completa mai exact ceea ce vreau să spun este formulat prin toate răspunsurile voastre la întrebarea:

Dacă natura are anumite proprietăți "ascunse" percepțiilor noastre de ce nu ne-a dezvoltat pe cale evolutivă și un simț pentru a percepe concret acea proprietate?

Răspunsul meu este, simplu, pentru că nu există alte proprietăți ascunse ale naturii.
Dar totuși, dacă încercăm să ne explicăm cum de suntem capabili să percepem...timpul, spre exemplu, sau vreun spațiu cu enșpe dimensiuni, explicația se datorează unui efect "colateral" care generează percepția însăși, deformată totuși de procesul intrinsec al percepției.

Dar să revenim la sunet.
Știm că sunetul este de fapt, la nivel de fenomen fizic, o formă de vibrație a unui mediu.
Stau și mă întreb acum ce treabă are vibrația ca fenomen fizic cu sunetul ca senzație, ce au în comun și dacă există vreo legătură clară, evidentă rațional, de la vibrație fizică la sunet ca senzație, indiferent de "mecanismul" și fenomenologia intermediară dintre ele.
La nivel de informații actuale știm că senzația de sunet se formează în creier, iar "urechea" are rolul de a de a capta acea vibrație a mediului, iar pe calea evolutivă a acestor "împerecheri", ne întrebăm, din nou, dacă ele s-au dezvoltat simultan sau separat.
Răspunsul cel mai "rațional" este că ele s-au dezvoltat simultan, pentru că nu se explică rolul apariției urechii fără existența acelui ceva din creier care interpretează semnalul de la ureche, nici apariția sunetului ca senzație în creier fără existența urechii.

Dar simplul fapt că ele, ambele, s-au dezvoltat evolutiv în mod simultan ridică alte întrebări, iar faptul că la nivel de comportament inerțial al naturii care a determinat apariția lor pe cale evolutivă, ar implica cu mult înainte o formă de manifestare a vibrației mediului la un alt nivel decât cel interpretat pe cale evolutivă.
Pe o linie rațională din punctul de vedere al fenomenologiei fizice, vibrația nu este decât o formă de transmitere din aproape în aproape a unei stări de mișcare.
Transmiterea efectivă a stării de mișcare ar trebui să fie tot mecanismul care a stat la baza evolutivă a construcției mecanismului care fundamentează "astăzi" simțul auzului.

Vouă vi se pare suficient? Sincer?

Cu siguranță sunt miliarde de multe alte aspecte care trebuie luate în calcul și care explică și completează cum a apărut mai concret mecanismul, dar la bază, deși eu privesc foarte simplist problema, apariția senzației de sunet are ca fundament strict acest fenomen simplu.
Transmiterea vibrației mediului din aproape în aproape este baza care a dus la construcția simțului auzului.
De unde a știut natura asta?
Cum a știut natura să lege vibrația de sunet?

Cu cat este un mesaj mai lung, cu atat este mai greu sa-i dai un raspuns.
Ma rezum la ultima intrebare;
Cum a știut natura să lege vibrația de sunet?
Dupa cum sustin savantii  fiintele tereste au ca stramos comun un peste arhaic "celacant" care putea pasi pe fundul apei cu ajutorul aripioarelor.
Dar se stie ca toti pestii au un organ de perceptie a variatiilor de presiune a apei, cat si a vibratiilor produse in apa de alti pesti rapitori sau de prada. 
Odata ajunsi in mediul terestru acesti pesti si-au dezvoltat-adaptat aceste organe de simt pentru vibratiile aerului care putea anunta oricand prezenta unei pasari rapitoare. Asa a inceput legatura dintre vibratie si sunet in aer, care avea radacini adanci in mediul acvatic.

Eu am vorbit strict de mediu, nu de aer sau apă virgile!
Dar chiar și așa, cum a apărut conexiunea dintre vibrație și "sunet" sau percepția vibrației într-o oarecare formă?
Chiar dacă evoluția s-a desfășurat de-a lungul a milioane de ani și care include o serie de milioane alți factori, cel principal l-aș menționa ca fiind "nevoia".
Pentru dezvoltarea pe cale evolutivă a unui simț, prin modificări genetice și naturale, mă îndoiesc că ar fi apărut dacă nu exista o ... "abilitate" a acelei formei primitive de viață, un fel de "nevoie" să spunem, ca să determine saltul calitativ ce ar fi determinat un simț mai bun, mai evoluat, determinat de nevoia de supraviețuire.

Dar asta implică o stare de conștiință primitivă, dacă există așa ceva sau ne putem exprima așa, de percepție a mediului înconjurător și a relației dintre "individ" și mediu.


Tu vorbești deja de un stadiu de dezvoltare când acea formă primitivă de viață are deja o formă primitivă de percepție a mediului, dar asta clar implică că nu poate exista nicio modificare dacă nu ea nu este "cerută" inițial de către organism. Chiar și cel primar de acum milioane de ani.

Fiinta care nu a avut minima dotare a simtului vibratiei mediului in care traia, a fost mancata prima, asa ca nu si-a mai lasat urmasi. Asta-i selectia naturala.

virgil a scris:Fiinta care nu a avut minima dotare a simtului vibratiei mediului in care traia, a fost mancata prima, asa ca nu si-a mai lasat urmasi. Asta-i selectia naturala.

De acord, virgil, dar asta înseamnă că forma de viață "prădător" le avea deja sau nu?
Dacă le avea, cum le-a dobândit?
Dacă nu le avea, cum era capabilă să "vâneze"?
Dar aceste simțuri de percepție sunt cele care au caracterizat inițial prădătorul sau prada?
De ce, în opinia ta?

Curiosule, pentru tine ca tot iti place sa te plimbi pe munti, daca nu este
si asta o minciuna...
Pentru intalnirea cu Ursul indiferent de starea animalului e bine sa ai
o lanterna cu electrosoc puternic.
Actionarea ei sigur ii va da de gandit, cum da si la oameni.
Eu am una la mine pe munte permanent.

CAdi, încadrează te rog offtopic mesajul tău anterior.
Egal cu zero pentru mine ce crezi tu, dar dacă insiști, scrie-mi în privat și-ți dau detalii cu lux de amănunte.

Pai tu ai scris ca a fost o minciuna intalnirea cu Ursul!

In orice caz ia-o ca pe un sfat , daca intalnesti un Urs adevarat pe munte,
echipeaza-te cu ce am scris mai sus.

Măi CAdi, ..., ești prea "mic" pentru mine!

Multumesc, Ok.

curiosul a scris:

virgil a scris:Fiinta care nu a avut minima dotare a simtului vibratiei mediului in care traia, a fost mancata prima, asa ca nu si-a mai lasat urmasi. Asta-i selectia naturala.

De acord, virgil, dar asta înseamnă că forma de viață "prădător" le avea deja sau nu?
Dacă le avea, cum le-a dobândit?
Dacă nu le avea, cum era capabilă să "vâneze"?
Dar aceste simțuri de percepție sunt cele care au caracterizat inițial prădătorul sau prada?
De ce, în opinia ta?

Simturile arhaice sunt dobandite inca de la fiintele unicelulare. Stiu sa faca fotosinteza indreptandu-se la lumina, se reproduc, fac schimb de material genetic, simt salinitatea apei, si cine stie mai cate.

virgil a scris:Simturile arhaice sunt dobandite inca de la fiintele unicelulare. Stiu sa faca fotosinteza indreptandu-se la lumina...

Virgil, repet, eu nu contest ce spui tu, ci doar interpretez în altă manieră cauzalitatea care determină "comportamentul" naturii în ce privește evoluția vieții propriu-zise.
Întrebarea este, la un nivel mai profund, ce anume determină ca acele ființe unicelulare să se îndrepte către lumină?
Deja dacă vorbim și folosim cuvântul "știu", chiar dacă este folosit în mod "metaforic", dacă îndreptarea direcției lor către lumina, situație care le asigură schimbul de substanță cu mediul, nu este un proces natural, inerțial, ci un proces produs intrinsec de "nevoia" organismului sau al celulei, atunci fie natura are o formă de conștiință, fie acel organism știe exact ce trebuie să facă pentru a-și asigura existența.

Înțelegi ce vreau să subliniez?

Toate constau in dorinta de reproducere, mai bine zis un modus vivendi al materiei vii. Pentru asta este nevoie de energie, deci hrana, autoaparare, ceia ce implica simturi.
Toate sunt inscrise in codul genetic.

Virgil,
eu sunt de părere că dorința de reproducere, chiar dacă este tot un fel de "mecanism" inerțial, un instinct, ar trebui să fi apărut în evoluție mult mai târziu, când deja "nevoia de a te dirija" către ceea ce îți asigură existența era deja format.

De altfel, cred că ai menționat un aspect destul de important.
Dacă pe cale evolutivă formele de viață sunt capabile să interacționeze cu mediul, cu natura să spunem, într-o manieră care decide "soarta" acelei forme de viață, cum se explică forma de reproducere determinată pe cale evolutivă?

Ce a determinat evolutiv apariția "sexului" diferit, interpretat doar din perspectiva "necesității" perpetuării formei de viață?

Cum și-au dezvoltat la nivel primar primele forme de viață "nevoia" de perpetuare a caracteristicilor lor, pe calea reproducerii lor?

Dar totuși, dacă analizăm mai la bază aspectele evoluției, înclin să cred că nu ai răspuns concret la întrebarea mea principală.

Ce anume crezi că stă la baza direcționării formelor de viață primitive către sursa care le asigură existența?
Să fie oare pur și simplu un mecanism inerțial al fenomenologiei de la nivelul naturii sau "ceva" anume chiar dirijiază comportamentul formelor de viață către acel ceva care le întreține viața și le asigură minimul necesar supraviețuirii?

Tu ce zici?
Totul ce s-a întâmplat evolutiv are la bază un caracter strict inerțial al comportamentului naturii sau lucrurile sunt dirijate cumva...către ceva anume de către ceva anume?

curiosul a scris:Virgil,
eu sunt de părere că dorința de reproducere, chiar dacă este tot un fel de "mecanism" inerțial, un instinct, ar trebui să fi apărut în evoluție mult mai târziu, când deja "nevoia de a te dirija" către ceea ce îți asigură existența era deja format.

De altfel, cred că ai menționat un aspect destul de important.
Dacă pe cale evolutivă formele de viață sunt capabile să interacționeze cu mediul, cu natura să spunem, într-o manieră care decide "soarta" acelei forme de viață, cum se explică forma de reproducere determinată pe cale evolutivă?

Ce a determinat evolutiv apariția "sexului" diferit, interpretat doar din perspectiva "necesității" perpetuării formei de viață?

Cum și-au dezvoltat la nivel primar primele forme de viață "nevoia" de perpetuare a caracteristicilor lor, pe calea reproducerii lor?


Dar totuși, dacă analizăm mai la bază aspectele evoluției, înclin să cred că nu ai răspuns concret la întrebarea mea principală.

Ce anume crezi că stă la baza direcționării formelor de viață primitive către sursa care le asigură existența?
Să fie oare pur și simplu un mecanism inerțial al fenomenologiei de la nivelul naturii sau "ceva" anume chiar dirijiază comportamentul formelor de viață către acel ceva care le întreține viața și le asigură minimul necesar supraviețuirii?

Tu ce zici?
Totul ce s-a întâmplat evolutiv are la bază un caracter strict inerțial al comportamentului naturii sau lucrurile sunt dirijate cumva...către ceva anume de către ceva anume?

Raspunsul la intrebarea aceasta se afla inainte de aparitia fiintelor vii, si consta in caracterul conservativ al energiei in toate formele de existenta ale materiei. Astfel materia este nevoita sa se organizeze in sisteme de particule sau corpuri in asa fel incat energia inmagazinata sa-si pastreze valoarea. Acesta este principiul de baza pe care s-a structurat materia datorita influientei fortelor si campurilor cunoscute. Asa au aparut si primele molecule organice, si de aici au aparut si primele celule vii. Apoi dorinta de a-si conserva starea energetica si integritatea este o caracteristica esentiala a materiei de orice fel, care la fiintele vii s-a materializat in instinctul de aparare fata de agresori.

Deci ar reieși că lucrurile tot sunt dirijate de ceva, de conservarea energiei, din cum interpretez eu răspunsul tău.
Carevasăzică, evoluția vieții are la bază conservarea energiei?

curiosul a scris:Deci ar reieși că lucrurile tot sunt dirijate de ceva, de conservarea energiei, din cum interpretez eu răspunsul tău.
Carevasăzică, evoluția vieții are la bază conservarea energiei?

Cred ca viata este un fenomen natural foarte complex care nu poate fi sintetiza intr-o propozitie. Dar mai cred ca evolutia materiei se face pe niste paliere, prin salturi, si ca materia vie, viata se afla si ea pe unul din paliere, care tine cont si de conservarea energiei.

Ce credem, bazat pe modul în care ajungem să percepem lucrurile, și ce se întâmplă efectiv, este ca ... "diferența de potențial".
Dar mai vorbim.
Deocamdată vreau să înțeleg mai bine ce încerci să-mi explici în "Întrebare."

curiosul a scris:Ce anume crezi că stă la baza direcționării formelor de viață primitive către sursa care le asigură existența?

Mie pesonal îmi place să cred că fiecare celulă are propria inteligență, iar la nivelul gîndirii noastre se stabilește un contact celular-mental, gîndurile noastre fiind cîmpuri de energie purtătoare de informație. Așa îmi explic cum știe o ʺcelulăʺ să-și caute mîncare, să se ferească, să se reproducă. Pînă la nivel de animal celulele dirijează instinctele, noi, ca ființe ʺsuperioareʺ, am pierdut legătura cu inteligența celulară, rămînînd doar cu mintea.

Acum, de unde ʺștieʺ o celulă că trebuie să se hrănească? Părerea mea e că acea celulă, starea ei naturală, este neutră și stabilă între doi poli, cerebral și sexual, plus și minus, dacă-i mai ușor așa, numărul de protoni egal cu cel de electroni. Ziua se încarcă cerebral cu fotoni iar noaptea se descarcă sexual pînă le sar capacele.

De exemplu, o celulă cancerigenă a pierdut electroni, dacă nu-i poate completa din exterior îi fură din vecini, pînă distruge organul și mai departe organismul, cu toată inteligența noastră cu tot.

Și ca să-ți răspund tot aici la cealaltă întrebare, care-i diferența de potențial dintre tine și priză? ... 220 V! Dacă tu ești la potențialul pămîntului, desculț pe pămînt, adică neutru din punct de vedere electric, și bagi un deget în priză, diferența dintre tine și priză este de 220 V. Dacă în schimb ești izolat electric față de pămînt, ești într-o cușcă din aia din care schimbă becurile pe stradă, și pui mîna pe fază, atunci ești la același potențial cu linia.

Dar dacă prinzi cu o mînă o fază iar cu cealaltă mînă altă fază, chiar dacă ești izolat față de pămînt, ai pus-o, trece prin tine un curent proporțional cu rezistența pe care o ai. Tensiunea e potența, dar regularea tot de la curent(intensitate) îl iei. Și nu te juca cu el că nu-i ursu ...

Bordan a scris:

curiosul a scris:Ce anume crezi că stă la baza direcționării formelor de viață primitive către sursa care le asigură existența?

Mie pesonal îmi place să cred că fiecare celulă are propria inteligență, iar la nivelul gîndirii noastre se stabilește un contact celular-mental, gîndurile noastre fiind cîmpuri de energie purtătoare de informație. Așa îmi explic cum știe o ʺcelulăʺ să-și caute mîncare, să se ferească, să se reproducă. Pînă la nivel de animal celulele dirijează instinctele, noi, ca ființe ʺsuperioareʺ, am pierdut legătura cu inteligența celulară, rămînînd doar cu mintea.

Acum, de unde ʺștieʺ o celulă că trebuie să se hrănească?

Ție îți place să crezi că...mie îmi place să cred că ...
Acuma este destul de important să stabilim circumstanțele fizice care determină o celulă să se hrănească, ca să stabilim clar dacă vorbim de o stare intrinsecă de conștiință sau conștientizare a propriilor nevoi, sau nevoile sunt "generate" de mecanismul inerțial al comportamentului naturii în ceea ce privește dobândirea unor abilități de interacțiune cu mediul.

Dezvoltarea unor anumite "simțuri" pe cale evolutivă este o nevoie a acelei celule sau organism din perspectiva modului în care percepem noi evoluția sau este o "nevoie" generată intrinsec doar de o anumită fenomenologie fizică, caz în care ceea ce interpretăm noi ca fiind dobândirea unei anumite abilități de interacționare cu mediul este pur și simplu o formă intrinsecă de manifestare inerțială a comportamentului naturii?

Înțelegi diferența?
Adică exact diferența aia care se reflectă între diferența ca lumină caracterizată fizic de o anumită lungime de undă și culoarea corespunzătoare ca percepție.

curiosul a scris:Acuma este destul de important să stabilim circumstanțele fizice care determină o celulă să se hrănească ...

Acuma, dacă nu-ți place să crezi din credință hai să știm din știință, acolo, unde zic eu, că ar trebui căutate nevoile și dorințele ascunse în primele particule elementare, în primii atomi și tot așa mai departe la celule, organe, organisme ...

În prima secundă a creație s-a marcat practic începutul competiției, neutronul, o particulă plină de nevoi, se împerechează cu protonul. Probabil n-o să cunoaștem niciodată toate formele de curenți electrici, fiecărui simț, nevoi, dorințe, etc., putîndu-i-se asocia o formă de impuls electric. Neutronul se zice că-i neutru dpdv electric, protonul e pozitiv, iar electronul negativ.

Electronii liberi, în mișcarea lor permanentă și dezordonată, sînt copleșiți și excitați de o încărcătura electrică pe care simt nevoia s-o împartă cu cineva, iar protonii îi găsesc irezistibili, din nevoile lor comune născîndu-se atomii.

Ca o paranteză, viața așa cum o cunoaștem noi aici probabil e o excepție, fiindcă din ce mai  recunoaște știința, 99,999% din materia observabilă din univers este în stare de plasmă, legată prin cîmp magnetic și curenți electrici.

Aici pe Pămînt avem Soarele, reactorul care susține viața, care încarcă și excită cu fotonii lui tot ce mișcă. E conștient firul de iarbă să-și întindă brațele după Lumină? Sau Lumina îi încarcă celulele fără să ceară nimic în schimb? Și dacă-i conștient firul de iarbă că trebuie să crească și să se înmulțească ar trebui să fie conștient că vine iepurele și o papă ... iar iepurele la rîndul lui să fie conștient că, cu cît e mai mare și mai frumos, cu atît e mai poftit de măgarul cu două picioare ... De măgarul cu două picioare ce să mai zic, că le știe pe toate, e cel mai evoluat ... oferă și se oferă fără să ceară nimic în schimb, așa cum l-a învățat ... Lumina ...

Competiția e pe toate palierele, toate recunosc ca arbitru Lumina, numai omul vrea să fie el ... arbitru ...

1000 de primăveri!! Bade ... Curiosule ...

Traim intr-un univers evolutionist, nu fizic. Ce inseamna asta ? Inseamna ca realitatea e formata din constiinte, iar aceste constiinte se adapteaza unele la altele. Efectul acestor adaptari e ca in constiinta noastra umana vedem o "lume fizica". Dar acea "lume fizica" pe care o vedem e doar un simbol in constiinta noastra umana care tine locul interactiunilor celorlalte constiinte in totalitatea existentei.

O analogie e qualia de "bani". "Banii" nu exista "fizic", ci ei sunt o qualie in constiinta noastra care tine loc de totalitatea interactiunilor umane si animale de pe planeta Pamant.

Abel spune că nu suntem animale. Corect!
Ceea ce am vrut să spun și n-a înțeles el exact este faptul că ne comportăm ca animalele, nu că suntem animale!
E o diferență semnificativă.
Pe de altă parte, dacă nevoia de utilitate se reduce la o mobilitate crescută, de ce aș alege o "Lancia Libra" și nu doar un "Logan"?
Bordan, în alt subiect spunea că are undeva o casă independentă energetic.
Păcălici, printr-o imagine pe care a făcut-o la pescuit, avea tendința de a arăta o mână "înconjurată" de un ceas "auriu".

Dar, oare, inteligența se rezumă la capacitățile intelectuale sau efectiv la capacitățile de adaptare la condițiile "mediului"?

În ce ne privește, "condițiile mediului" se rezumă la capacitatea de interpretare personală a modului în care societatea etichetează valorile.

Manelistul care consideră că "fără număr" îl face o persoană specială, nu se diferențiază cu nimic de cel care "vrea în ruptul capului" să demonstreze cât de inteligent este prin forma de manifestare a capacităților sale intelectuale.

De ce mi-aș face un "palat" cu mansardă, atât timp cât eu am nevoie doar de "living"?

Nu realizăm, în mod evident, că ceea ce ne dorim nu este efectiv ceea ce ne asigură strictul necesar.
Noi, ca societate, am ajuns să fim dirijați inconștient de aspecte de care nici nu ne dăm seama exact dacă reprezintă nevoia noastră minimă de confort sau gradul de concurență în care suntem antrenați.

"Pe bune" acum!
Eu știu că mă adresez unor oameni mult mai în vârstă ca mine, cu o vastă experiență de viață din care ar trebui să rezulte și o oarecare înțelepciune.
Dar, vă întreb, și nu este un punct de vedere pesimist, ci cât se poate de obiectiv din punct de vedere filozofic, să spunem, de ce vrem să trăim x ani și nu x-y ani?
Dincolo de instinctul de supraviețuire imprimat în ceea ce dirijează și organizează viața, noi, ditamai filozofii, de ce ne dorim să trăim, să existăm?

 Ce-i in spatele "vietii" ?

Era un personaj la Marin Preda , se intreba filosofic: "Ce-i viata asta ? Te tot batai , sa n-o pierzi…"

Mi-aduc aminte de un japonez, Oshawa, care probabil inspirat de cultura Zen , definea viata ca o calatorie sub un suflu necunoscut, catre o tinta necunoscuta…
Parca ceva dincolo de noi ne naste si ne "obliga " la viata…

Un profesor ne povestea la cursuri despre cartile lui si odata ne zice:"Pe mine nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa ma nasc…" Noi ne holbam, dublu derutati: unu, de ce profesorul nu ne vorbeste de Marx, ca eram la socialism stiintific...doi, ne invita si pe noi sa ne intrebam, ...lucru cu care nu eram obisnuiti, singura libertate in cazarma comunista era sa fii obedient fara sa-ti pui intrebari...Shopenhaueriene.

Biblia evoca  o fiinta Creatoare, Dumnezeu, deasupra omului, care n-ar fi de capul lui...De ce sa existam ? Ne dorim "noi" sa existam , sau entitati superioare necunoscute, isi doresc ca noi sa existam…?

La Eminescu gasim versurile din scrisoarea 1:

"De atunci si pana astazi colonii de lumi pierdute
Vin din sure vai de chaos pe carari necunoscute
Si in roiuri luminoase izvorand din infinit
Sunt atrase in viata de un dor nemarginit,"

Eminescu defineste "dorul" ca forta vietii…"Forta" dincolo de noi ?

eugen,
înainte de a-ți mulțumi pentru răspuns, care este de fapt răspunsul tău?
De ce ne dorim să existăm?
De ce VREM să existăm?

În schimb, ai menționat un aspect foarte relevant!
Dăm naștere vieții, dar nu ne întrebăm dacă viața vrea să se nască!

O sa-ti raspund indirect: cand eram student am avut o criza  care s-a manifestat printr-o teama foarte acuta , cu imaginea brusca a unui tunel "sferic "care se strange brusc in jurul meu si am crezut ca mor...
N-am murit, am experimentat un moment teama de moarte, din adancul fiintei si apoi bucuria de a exista, lumina soarelui, viata cu tot ce are ea.

Dorinta de a trai cred ca este plantata in noi, inconstienta, o dorinta care vine dincolo de noi, de a fi corp de lumina .
Nu pot raspunde la intrebarea "De ce ne dorim sa traim" ,in numele altora. Eventual sa raspund la intrebarea "De ce imi doresc sa traiesc?" Nu stiu exact sa definesc raspunsul.

Nu eu am creat viata ca sa-i stiu scopurile ei de dincolo de vointa mea.

eugen a scris:O sa-ti raspund indirect: cand eram student am avut o criza  care s-a manifestat printr-o teama foarte acuta , cu imaginea brusca a unui tunel "sferic "care se strange brusc in jurul meu si am crezut ca mor...

Aici e baiul, eugene, în cuvintele pe care le-am bolduit și le-am subliniat!
Nu știu în ce măsură are rost să "bag excavatorul" mai în adâncime, dar aici e baiul!
Teama, de aproape orice natură, este foarte strâns relaționată cu dorința de a exista.